Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 235/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.235
Ședința publică din 12 martie 2009
PREȘEDINTE: Carmina Orza
JUDECĂTOR 2: Trandafir Purcăriță
JUDECĂTOR 3: Lucian Lăpădat
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul declarat de către reclamanții și, împotriva deciziei civile nr. 815 din 24 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului T, Primarul Municipiului T și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice - T, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat în reprezentarea reclamanților recurenți și consilier juridic în reprezentarea pârâților intimați Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului T, Primarul Municipiului T, lipsă fiind pârâtul intimat Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice -
Procedura legal îndeplinită.
Recursul declarat în termen și legal timbrat.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, se comunică întâmpinarea depusă la dosar cu reprezentanta reclamanților recurenți.
Reprezentantele tuturor părților declară că nu solicită amânarea cauzei și nu mai au alte cererii de formulat, situație față de care instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocat în reprezentarea reclamanților recurenți pune concluzii de admitere a recursului, modificarea în tot a deciziei Tribunalului Timiș, respingerea apelului formulat de pârâții Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului T, Primarul Municipiului T și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice - T, menținerea hotărârii primei instanțe.
În subsidiar solicită casarea cu trimitere pentru efectuarea unei expertize în topometrie pentru a verifica dacă terenul în litigiu este aferent construcțiilor, deoarece hotărârea Tribunalul Timiș s-a dat cu încălcarea art. 37 din nr.HG20/1996 în forma modificată, cu încălcarea Constituției și Drepturilor Omului.
În mod greșit Tribunalul Timișa pronunțat o hotărâre contrară Legii nr. 112/1995.
Consilier juridic în reprezentarea pârâților intimați Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului T, Primarul Municipiului T pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat și nelegal. Tribunalul Timișa pronunțat o hotărâre legală și temeinică. La momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare între URBIS și reclamanți s-a procedat doar la vânzarea imobilului nu și a terenului aferent.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4885/10.04.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosar nr-, s-a admis acțiunea formulată de reclamanții și împotriva Statului Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor B - Direcția Generală a Finanțelor Publice T, s-a respins acțiunea față de Municipiul T prin Consiliul Local al Municipiului T și Primarul Municipiului T, s-a constat că reclamanții și au dobândit un drept de proprietate asupra terenului în suprafață de 719 mp, aferent construcției, înscris în nr. 2380, nr. top. 1411/635-637/b, s-a dispus radierea dreptului de proprietate al Statului Român asupra terenului și înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamanților asupra terenului aferent construcției, conform Legii 112/1995.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele: reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra casei de locuit din T,-, înscrisă în nr. 2380, nr. top. 1411/635-637/b, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 12094/1997, încheiat în baza Legii nr. 112/1995. Aceștia și-au intabulat în cartea funciară dreptul de proprietate astfel dobândit, asupra terenului rămânând însă intabulat dreptul de proprietate al Statului Român.
Prin prezentul demers judiciar, reclamanții au urmărit să li se recunoască dreptul de proprietate și asupra terenului aferent casei, situație în care au înțeles să se îndrepte împotriva Statului Român ce figurează ca proprietar tabular, dar și împotriva Municipiului T prin Primar, invocând prevederile art. 21 din Legea nr. 215/2001.
Întrucât s-au invocat excepții ce au fost unite cu fondul cauzei, în conformitate cu prevederile art. 137 Cod procedură civilă, prima instanță a procedat la analiza acestora înainte de a intra în cercetarea fondului cauzei, reținând că deși Ministerul Economiei și Finanțelor a înțeles să invoce excepția lipsei calității sale procesuale pasive, s-a constatat că acesta nu a fost chemat în judecată în nume propriu, ci ca reprezentant al Statului Român care are calitate de pârât, poziția sa de reprezentant rezultând din prevederile art. 25 alin. 2 din Decretul nr. 32/1954, conform cărora Statul participă în litigii, în mod nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații, prin Ministerul Finanțelor.
Așadar, în mod eronat a înțeles MEF să invoce lipsa calității procesuale pasive, acesta putând invoca, eventual, doar lipsa calității sale de reprezentant al statului, ori, în această calitate, excepția lipsei calității procesuale pasive a statului. Însă, niciuna din aceste două excepții nu au fost invocate de MEF, iar, prin prisma prevederilor sus amintite, instanța a apreciat că acesta avea calitate de reprezentant al Statului Român și a stat în cauză în această calitate.
În legătură cu calitatea procesuală a Municipiului T, judecătoria a reținut că nu avea calitate procesuală pasivă, întrucât imobilul în litigiu - terenul aferent casei reclamanților, nu face parte din patrimoniul unității administrativ teritoriale - municipiul Potrivit art. 119 din Legea nr. 215/2001, constituie patrimoniu al unității administrativ-teritoriale: "bunurile mobile și imobile care aparțin domeniului public al unității administrativ-teritoriale, domeniului privat al acesteia, precum și drepturile și obligațiile cu caracter patrimonial", iar potrivit art. 121 din același act normativ, "Domeniul privat al unităților administrativ-teritoriale este alcătuit din bunuri mobile și imobile, altele decât cele prevăzute laart. 120alin. (1), intrate în proprietatea acestora prin modalitățile prevăzute de lege".
Or, însăși pârâta a recunoscut că terenul în litigiu nu figurează în evidența mijloacelor fixe deținute de aceasta și, cum din cuprinsul cărții funciare a rezultat că Statul Român era proprietar tabular asupra terenului în litigiu, înseamnă că acesta făcea parte din proprietatea Statului Român. Că așa este, rezultă și din aceea că imobilul a intrat sub incidența Legii nr. 112/1995 care reglementează situația juridică a imobilelor trecute în proprietatea statului, construcția fiind înstrăinată în baza acestei legi. Împrejurarea că anterior vânzării imobilul a figurat în lista mijloacelor fixe ale Primăriei T, nu înseamnă că a făcut parte din patrimoniul municipiului, acesta având doar un drept de administrare a bunului statului.
Prin urmare, instanța a apreciat că, față de obiectul acțiunii calitate procesuală pasivă avea Statul Român reprezentat prin MEF, nu și Municipiul T prin Primar și Consiliul Local.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța a reținut că art.37 din HG nr.20/1996 prevede că În situațiile de vânzare către chiriași a apartamentelor și, când este cazul, a anexelor gospodărești și a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului aferent, cu respectarea dispozițiilor art. 26 alineatul ultim din lege.
Art. 26alin. 3 din Legea nr. 112/1995 prevede că "Suprafețele de teren preluate de stat sau de alte persoane juridice, aflate la data de 22 decembrie 1989 în posesia acestora și care depășesc suprafața aferentă construcțiilor, rămân în proprietatea statului."
Având în vedere aceste dispoziții legale care se completează reciproc, în practica judiciară s-a reținut că cumpărătorii construcțiilor devin, în virtutea legii, proprietari și ai terenurilor aferente acestora, diferența rămânând în proprietatea statului român.
Cu privire la noțiunea de teren aferent construcțiilor, tot în jurisprudență s-a statuat că acesta reprezintă terenul de sub construcții și căile de acces strict necesare unei folosințe normale a construcțiilor.
Potrivit prevederilor art.2 din HCL T nr.13/20.07.2004 "prin terenurile aferente imobilelor se înțeleg terenurile situate la aceeași adresa poștala cu clădirea de locuit, fiind delimitate prin împrejmuiri sau calcane, în conformitate cu planul parcelar."
Cum din cuprinsul cărții funciare nr. 2380 a rezultat că întinderea terenului este de 719 mp, formând un singur corp funciar, instanța apreciază că această suprafață reprezintă terenul aferent casei de locuit, destinat unei folosințe normale a construcției.
Prin urmare, având în vedere prevederile legale, sus invocate, instanța a constat că reclamanții au dobândit prin efectul Legii nr. 112/1995, dreptul de proprietate asupra terenului amintit. Data dobândirii acestui drept o constituie data dobândirii dreptului de proprietate asupra construcțiilor, prin prezenta sentință instanța constatând existența acestuia, în temeiul art. 111 Cod procedură civilă, efectul prezentei hotărâri fiind unul declarativ, nu constitutiv sau translativ de drepturi.
În temeiul art. 20 din Legea nr. 7/1995, instanța a dispus înscrierea dreptului de proprietate al reclamanților asupra terenului cu nr. top 1411/635-637, în cartea funciară nr. 2380, conform Legii nr. 112/1995.
Susținerea Municipiului T că vânzarea a privit doar construcția, întrucât la data încheierii contractului de vânzare cumpărare normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995 nu reglementau situația juridică a terenurilor, nu putea fi primită, a conchis judecătoria, deoarece HG nr. 20/1996 a fost republicată în forma actuală la data de 18.02.1997, iar reclamanții au încheiat contractul de vânzare cumpărare ulterior publicării acesteia în Monitorul Oficial, respectiv la data de 21.02.1997 și împrejurarea că în contractul de vânzare cumpărare se face referire doar la construcție, nu face inaplicabilă dispoziția legii - art. 37 din hotărârea amintită.
Pentru aceste considerente, instanța a admis acțiunea formulată împotriva Statului Român, reprezentat în cauză prin Ministerul Finanțelor Publice și a respins- față de Municipiul T prin Primar și Consiliul Local.
Împotriva sentinței menționate, în termen legal au declarat calea de atac a apelului atât pârâții Municipiul T prin Primar și Consiliul Local al mun. T, cât și DGFP T în reprezentarea Statului român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
Cauza apelului formulat de pârâții apelanți Municipiul T prin Primar și Consiliul Local al mun. T, constă în aprecierea greșitei aplicări a legii atât în privința soluționării excepției lipsei calității procesual pasive a pârâților apelanți, cât și cu privire la fondul cauzei.
Astfel, se învederează instanței că obiect al vânzării cumpărării l-a făcut numai imobilul-construcție, terenul aferent rămânând în proprietatea statului român, iar în momentul vânzării s-au respectat toate dispozițiile legale ale Legii nr.112/1995ce face vorbire doare despre vânzarea apartamentelor, fiind o lege specială ce privește numai imobilele apartamente și neputându-se extinde și la terenuri. Se subliniază că vizavi de terenul aferent nu s-a putut încheia contract de vânzare cumpărare, deoarece până la această dată nu a fost reglementată noțiunea de teren aferent imobilelor cumpărate în baza Legii nr.112/1995, iar prin nr.15/2004 s-a hotărât ca pentru curțile și grădinile aferente construcțiilor vândute în baza Legii nr.112/1995 să se încheie cu actualii proprietari ai construcțiilor contracte de închiriere, chiria stabilindu-se conform OG nr.40/1999. Se subliniază totodată că în speță nu sunt aplicabile prevederile art.23 din Legea nr.18/1991, acestea referindu-se la proprietatea cooperatorilor sau moștenitorilor acestora, iar alin. 1 al articolului vizează distinct "terenurile aferente casei de locuit și anexelor gospodărești" de "curte și grădina din jurul acestora". În continuare, se precizează că nu sunt aplicabile nici dispozițiile art.36 alin.2 din Legea. nr.18/1991 republicată, deoarece art.36 este incident numai cu privire la terenuri și clădiri aferente care se găseau în situația juridică reglementată de textele menționate la 01.01.1990 nu și la cele vizavi de care dreptul de proprietate a fost reglementat ulterior, cum este cazul Legii nr.112/1995. Or, la data de 01.01.1990 și chiar la apariția Legii nr.18/1991, locuințele vizate de Legii nr.112/1995 se aflau în proprietatea statului și nu a unor persoane fizice, iar Legea. nr.112/1995 nu face nici o referire la Legea nr.18/1991, neexistând deci vreo bază legală pentru atribuirea terenului. Se menționează totodată că art.9 din Lg. nr.112/1995 vizează exclusiv vânzarea apartamentelor, fără a indica modalitatea de dobândire a terenurilor aferente, că art.33 din vechea reglementare a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.112/1995 dispunea că dreptul de proprietate asupra terenului de sub construcție se dobândește în condițiile art.35 alin.2 din Legii nr.18/1991, însă această normă a fost abrogată, context în care ea nu mai poate fi aplicată prin analogie.
Se concluzionează că din interpretarea sistematică a textelor legale, dreptul de proprietate asupra terenului aferent locuinței achiziționată în baza Legii nr.112/1995 se dobândește de către chiriașii titulari ai contractului de închiriere, în urma vânzării, ca și construcție, cu plata integrală sau în rate a prețului, respectiv în aceleași condiții în care se dobândește proprietatea asupra locuinței, titularul dreptului de folosință asupra terenului având opțiunea cumpărării sale, iar proprietarul terenului neputând refuza vânzarea. În același sens trebuie interpretat și art.13 din Legea nr.112/1995 care vorbește despre stabilirea valorii terenurilor aferente locuințelor, corelat cu art.19 din Legea. nr.112/1995.
În drept, se invocă dispozițiile art.282 Cod procedură civilă și urm. Legea nr.112/1995, Normele metodologice de aplicare a Legii nr.112/1995, Decretului nr.93/1977, Decretului Lege nr.61/1990 și Legii nr.85/1992.
Criticile de nelegalitate și netemeinicie aduse sentinței pronunțate de judecătorie de către apelantul DGFP T în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor, ca reprezentant al Statului român, constau în greșite apreciere a primei instanțe cu privire la legitimarea procesual pasivă a Ministerului Economiei și Finanțelor, în condițiile în care terenul în litigiu se află în intravilanul localității și în administrarea Consiliului Local al municipiului T, instituție ce cunoaște de altfel situația juridică a bunului, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art.38 pct.2 lit.c din Lg. nr.215/2001 actualizată ce prevăd în sarcina consiliului local atribuții de administrare a domeniului public al comunei, orașului sau municipiului.
Se susține că nu Statul român are abilitarea de a sta în judecată în nume propriu, nefiind aplicabile prevederile art.25 din Decretul nr.31/1954, astfel că prima instanță nu a observat corect motivația excepției lipsei calității procesual pasive invocată de acest pârât chemat în judecată, care văzând că îi incumbă consiliului local atribuții de administrare a imobilului în litigiu, a apreciat că legitimare procesual pasivă are Statul român reprezentat prin această instituție și nu prin Ministerul Economiei și Finanțelor. Se subliniază că din moment ce reclamanții nu au procurat probe de natură a atesta că în raporturile juridice, statul stă în judecată în nume propriu, alin.2 al art.25 din Decretul nr.31/1954, este inaplicabil cauzei. În același sens, se menționează că nu Ministerul Economiei și Finanțelor este parte în contractul de vânzare cumpărare a locuinței în litigiu, încheiat între URBIS și reclamanți, iar bunul în cauză nu face parte din lista anexă la Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.
Cu privire la fondul cauzei, se conchide că judecătoria a realizat o greșită aplicare a legii, deoarece prin o așa soluționare a acțiunii reclamanților, s-ar admite că ideea că Statul român ar fi pus în situația de a plăti de două ori pentru același bun, pe de o parte fostului proprietar în temeiul Lg. nr.10/2001 și a art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar, de de altă parte, chiriașului proprietar al locuinței cumpărate în baza Lg. nr.112/1995.
Prin întâmpinarea formulată, reclamanții intimați au solicitat respingerea apelurilor, apreciind că temeinic și legal a reținut judecătoria că în speță calitate procesual pasivă are Statul reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor, neavând vreo relevanță că acesta nu a fost parte în contractul de vânzare cumpărare cu privire la apartament, atât timp cât terenul în discuție nu figurează în evidența mijloacelor fixe deținute de pârâta primăria mun. Și pe fondul cauzei, se apreciază că judecătoria a făcut o justă aplicare a prevederilor legale.
Prin decizia civilă nr.815/A din 24 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș - secția civilă - în dosarul nr-, au fost admise apelurile declarate de Municipiul T prin Primar și Consiliul Local al Municipiului T și Ministerul Economiei și Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice T ca reprezentant al Statului Român, împotriva sentinței civile nr. 4885/10.04.2008 pronunțata de Judecătoria Timișoara, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații și.
A fost schimbată sentința atacată, în sensul că a fost respinsă în totalitate acțiunea.
Pentru a pronunța această decizie tribunalul a reținut următoarele:
Hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică, efect al unei greșite interpretări și aplicări a textelor legale, iar criticile aduse de apelanți se privesc ca întemeiate, concluzia instanței de control judiciar în acest sens necesitând cu precădere o analiză a legalității căii procedurale aleasă de reclamanți pentru a-și apropria terenul aferent locuinței achiziționate în baza Legea nr.112/1995, căci aceasta se configurează a fi controversa în cauză.
În adevăr, în doctrina și practica judiciară din anii anteriori, s-a considerat că, în absența unei reglementări exprese a legiuitorului privind modalitatea concretă de dobândire în proprietate a terenului aferent construcției cumpărate la Lg. nr.112/1995 (dobândirea ope legis presupunând obligatoriu stabilirea modalității concrete de atribuire, respectiv a procedurii de urmat), dată fiind și abrogarea art.33 din Normele metodologice de aplicare a Legii. nr.112/1995, care permitea dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului de sub construcție în condițiile reglementate de art.35 alin.2 din Legea nr.18/1991 (actualul art.36) prin noile norme metodologice, calea legală de atribuire a terenului aferent locuinței achiziționate în baza Legii. nr.112/1995, era aceea reglementată de art.36 alin.6 din Legea. nr.18/1991, considerat a fi dreptul comun în materie de atribuire a terenului aferent construcției, respectiv prin emiterea la cerere a ordinului Prefectului, la propunerea primăriilor după verificarea situației juridice a terenurilor (jurisprudență căreia i s-a conformat și Tribunalului Timiș până de foarte curând).
însă, practica judiciară, în acord cu jurisprudența majoritară din țară, a îmbrățișat o altă opinie, apreciind că, dat fiind textul art.21 corelat cu art.26 și cu art.37 din HG nr.11/1997, care prevăd, în esență că o dată cu dobândirea dreptului de proprietate asupra locuinței, prin vânzare, se dobândește și dreptul de proprietate asupra terenului aferent acesteia, restul rămânând în proprietatea statului, modalitatea de dobândire a terenului aferent (limitele sale trebuind obligatoriu a fi determinate pe calea unei lucrări de specialitate) apartamentelor achiziționate în condițiile de exigență ale art.9 al Legii. nr.112/2005 se realizează, precum în cazul locuințelor, tot prin vânzare cumpărare, cu plata prețului integral sau în rate, având în vedere și dispozițiile art.13 din Legea nr.112/1995, care nu disting referitor la luarea în calcul a valorii terenurilor despre care fac expres vorbire, după cum este vorba despre conținutul despăgubirilor cuvenite foștilor proprietari ori prețul de vânzare către chiriași a locuințelor.
S-a apreciat că normele Legii nr.18/1991 nu sunt aplicabile acestor situații și din perspectiva prevederilor art.13 alin.6 din Legii nr.112/1995 care fac vorbire despre un fond constituit la dispoziția Ministerului Finanțelor pentru asigurarea punerii în aplicare a prevederilor Legii nr.112/1995 (plata despăgubirilor către foștii proprietari), dar și având în vedere modalitățile de reparație prevăzute de Legea nr.10/2001 cu modificările la zi, între care compensarea cu alte bunuri (de exemplu, suprafețele de teren ce exced terenului aferent).
Interpretarea ultimă dată textelor legale ale art.21 din Legea nr.112/1996 legitimează și reconsiderarea practicii judiciare în materie la nivelul Tribunalului Timiș în direcția ultimei opinii supra configurate, obiectivată în unificarea jurisprudenței în acest sens. Aceasta o confirmă procesul verbal dresat în contextul întâlnirii lunară de practică neunitară din data de 01.04.2008 de la nivelul Tribunalului Timiș, obligatorie potrivit art.26 ind.1 și urm. din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin nr.387/2005 și ale cărei concluzii se impun și prezentului complet de judecată, ca efect al respectării disciplinei jurisdicționale. făcând de imperativul alin.3 al art.126 din Constituția revizuită, în corelație cu art.1 alin.1, art.18 alin.2 și art.27 alin.2 din Legea. nr.304/2004, care conturează la nivel național cadrul legal de unificare a practicii judiciare și răspunde exigențelor art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și nu în ultimul rând jurisprudenței CEDO (cauza Păduraru contra României), care se impune în jurisprudența instanțelor naționale, nu ca un precedent judiciar, ci în virtutea rolului ei în interpretarea normelor Convenției Europene a Drepturilor Omului cu care face corp comun și în acord cu art.11 alin.2 din Constituția României.
Cât privește legitimarea procesual pasivă în speță, tribunalul apreciază că greșit a fost repudiată calitatea de subiecți pasivi Municipiului T prin Primar și Consiliului Local al mun. T, întrucât, chiar dacă nu figurează pe evidențele primăriei, terenul în litigiu este teren intravilan, proprietate a statului, ce încă de la momentul preluării în patrimoniul statului a fost trecut în administrarea operativă a Tc um o confirmă coala de carte funciară nr.2380 T, astfel că neîndoielnic că se află în administrarea autorităților locale din T, context în care, în adevăr, în cauză se impunea chemarea în judecată a Statului român, ce apare ca proprietar tabular, dar și a unității administrativ teritoriale, respectiv, Municipiul
Că în cauză a fost chemat în judecată ca reprezentant al Statului român și Ministerul Economiei și Finanțelor, acest lucru nu-i este imputabil reclamantului care a urmărit a crea un cadru procesual la adăpostul oricăror critici, de vreme ce nu se poate oricum stabili cu certitudine dacă terenul în litigiu se află în patrimoniul statului sau al unității administrativ teritoriale.
Împotriva deciziei civile nr. 815 din 24 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, au declarat recurs reclamanții și.
Recurenții au criticat hotărârea atacată sub aspectul greșitei aplicări a legii deoarece art. 26 al. 3 din Legea nr. 112/1995, le permite dobândirea terenului aferent construcției cumpărate conform art. 9 din Legea nr. 112/1995.
De asemenea, s-a solicitat, casarea cu trimitere a cauzei în vederea efectuării unei expertize tehnice, pentru delimitarea terenului solicitat.
În drept, a fost invocat motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
La filele 11 - 20 au depus întâmpinări T ca reprezentant al Ministerul Finanțelor Publice B și Consiliul Local al Municipiului T solicitând respingerea recursului.
Examinând recursul prin prisma celor arătate și în condițiile prev. de art. 304 rap. la art 306 și art. 312 Cod procedură civilă, se reține că acesta este fondat în sensul celor ce se vor arăta mai jos.
Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, hotărârea atacată cu recurs poate fi modificată dacă aceasta a fost dată cu aplicarea greșită a legii, iar potrivit dispozițiilor art. 312 alin. 1 și 5 Cod procedură civilă, dacă instanța care a pronunțat hotărârea nu a intrat în cercetarea fondului, hotărârea va fi casată cu trimitere spre rejudecare.
Din conținutul recursului, coroborat cu celelalte acte și lucrări ale cauzei rezultă că primele instanțe s-au pronunțat asupra acțiunii introductive cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 26 al. 3 din Legea nr. 112/1995, deoarece, nu au statuat, în speță, asupra conceptului de "teren aferent", în sensul determinării suprafeței acestuia și a stabilirii legăturii directe între această suprafață de teren și folosința normală a construcțiilor cumpărate în temeiul Legii nr. 112/1995.
Această împrejurare nu poate fi realizată decât prin efectuarea unei expertize tehnice topografice, după cum chiar recurenții au solicitat la fila 4, care să stabilească suprafața de teren existentă sub construcții și, apoi, suprafața de teren care nu se află sub construcții dar este indispensabilă folosirii normale a acestor construcții, pentru că în accepția legiuitorului numai aceste suprafețe de teren constituie categoria de "teren aferent", asupra căruia "ope legis" se poate dobândi dreptul de proprietate.
Față de cele arătate va fi admis recursul reclamanților, va fi casată decizia instanței de apel, iar în rejudecare vor fi admise apelurile și desființată hotărârea primei instanțe cu trimiterea cauzei pentru rejudecare la Judecătoria Timișoara.
Instanța de trimitere va proceda la efectuarea expertizei tehnice topografice, în condițiile arătate mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de către reclamanții și, împotriva deciziei civile nr. 815 din 24 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Casează decizia atacată și rejudecând apelurile declarate de către Municipiul T prin Primar, Consiliul Local al Municipiului T și Ministerul Economiei și Finanțelor pentru Statul Român, împotriva sentinței civile nr. 4885 din 10.04.2008, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr-, admite apelurile și desființează hotărârea primei instanțe cu trimiterea cauzei pentru rejudecare la Judecătoria Timișoara.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 12 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /06.04.2009
Tehnored /06.04.2009
Ex.2
Primă instanță:
Instanța de apel: și
Președinte:Carmina OrzaJudecători:Carmina Orza, Trandafir Purcăriță, Lucian Lăpădat
