Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 305/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI
ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 305/
Ședința publică din 30 septembrie 2009
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: Daniela Petrovici
JUDECĂTOR 2: Gabriel Lefter
JUDECĂTOR 3: Mihaela Ganea
Grefier - - -
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurentul reclamant, domiciliat în C,-′6,.A,.1,.6, împotriva deciziei civile nr. 117, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 23 februarie 2009, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă Direcția de Muncă și Protecție Socială C, cu sediul în C,-, având ca obiect acțiune în constatare.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 23 septembrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată, întrucât nu a putut hotărî de îndată, în temeiul dispozițiilor art. 260(1) Cod procedură civilă, a dispus amânarea pronunțării pentru data de 30 septembrie 2009, pentru când a soluționat astfel:
CURTEA
Asupra prezentului recurs, constată:
Prin decizia civilă nr.117/23.02.2009 a Tribunalului Constanța -secția civilă a fost respins ca nefondat apelul formulat de apelantul reclamant în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI SOCIALĂ C, împotriva sentinței civile nr. 5757/01.04.2008 a Judecătoriei Constanța.
Tribunalul a reținut, în esență, că reclamantul a invocat în acțiunea sa dispozițiile
art.1 alin.1 lit.e, art.8 și art.9 din Decretul-Lege nr.118/1990 republicat, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată începând cu data de 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.
Potrivit art.1 alin.1 lit.e, constituie vechime în muncă și se ia în considerare la stabilirea pensiei și a celorlalte drepturi ce se acordă, în funcție de vechimea în muncă, timpul cât o persoană, după data de 6 martie 1945, pe motive politice a fost strămutată într-o altă localitate. De asemenea, art.1 alin.4 prevede că persoana respectivă trebuie să facă dovada că nu a putut să se încadreze în muncă în funcția pentru care avea pregătirea profesională.
Art.8 din actul normativ menționat reglementează procedura administrativă pentru aplicarea prevederilor art.1, respectiv analizarea cererilor de către conducerea unității la care este încadrat cel în cauză sau, după caz, de către direcția de muncă și protecție socială ori de către consiliul local, cu posibilitatea contestației la instanța de contencios administrativ. Această procedură a fost urmată de către reclamant, stabilindu-se în mod irevocabil prin decizia Curții de APEL CONSTANȚA nr.437/CA/8.10.2007 că nu este îndreptățit la acordarea drepturilor prevăzute de Decretul-Lege nr.118/1990.
În consecință, temeiul juridic al procedurii de față îl constituie art.9 din același decret, care dispune că "persoanele care fac dovada, prin hotărâre judecătorească de constatare, că nu au putut să-și exercite profesia sau, după caz, ocupația pe perioada în care au fost persecutate sau urmărite din motive politice beneficiază de vechime în muncă pe perioada în care s-au aflat în atare situație".
Prin urmare, a arătat instanța de apel, reclamantul trebuia să facă dovada următoarelor situații:
1.că a fost persecutat sau urmărit din motive politice;
2.care este perioada persecutării sau urmăririi din motive politice;
3.imposibilitatea exercitării profesiei sau ocupației pe perioada respectivă;
4.existența legăturii de cauzalitate dintre persecutarea sau urmărirea din motive politice și imposibilitatea exercitării profesiei sau ocupației pe perioada respectivă.
Potrivit disp. art.8 alin.1 din Decretul-Lege nr.118/1990, "dovedirea situațiilor prevăzute la art.1 se face de către persoanele interesate cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege".
S-a considerat că în speța de față nu se poate reține că nu este posibil a se dovedi cu înscrisuri situația invocată de apelantul reclamant, situația rezultând doar din faptul că organele competente care dețin astfel de înscrisuri nu au infirmat susținerile reclamantului.
Analizând probatoriul administrat, instanța de apel a reținut că din relațiile comunicate de Primăria comunei (adresa nr.904/11.02.2009) rezultă că arhiva a fost distrusă în urma unui incendiu izbucnit între 1950-1951. Adresa nr.2246/5.10.2007 emisă de Direcția Instanțelor Militare - Ministerul Apărării comunică la rândul său că se dețin extrase individuale ale deciziilor (ordinelor) individuale emise de fostul Minister al Afacerilor Interne ulterior datei de 6.03.1945 privind măsurile administrative abuzive dispuse împotriva mai multor categorii de persoane, dar că nu au fost identificate documente din care să rezulte că reclamantul, împreună cu familia, a fost supus strămutării și că nici o hotărâre a instanței militare din C nu privește pe, sau. Direcția Județeană Ca A rhivelor Naționale a comunicat în egală măsură, prin adresa nr.C 1421/20.05.2005 că, în urma cercetării evidențelor, nu au fost identificate datele solicitate de reclamant. Adresa nr.675/C/23.08.2005 și Tribunalul Militar Teritorial - Ministerul Justiției atestă că nu sunt deținute documente de arhivă din care să rezulte că, din motive politice sau din alte cauze, în perioada 1945-1989, reclamantul împreună cu familia ar fi avut restricții domiciliare aplicate de fostele autorități comuniste.
Instanța de apel a înlăturat ca nerelevante declarațiile testimoniale, întrucât martorul Gas usținut că părinții reclamantului au fost ridicați în vederea deportării în anul 1946, dar nu rezultă din ce împrejurare a tras această concluzie; același martor a relatat că părinții reclamantului erau socotiți ca fiind împotriva regimului comunist, fără a detalia care erau faptele săvârșite și de cine erau astfel socotiți. La rândul său, martorul a susținut că părinții reclamantului "au militat împotriva comuniștilor", fără să concretizeze faptele și a arătat, contrar susținerilor reclamantului care a invocat strămutarea în județul D, că părinții reclamantului au fost duși de comuniști,în B". Tot la modul general a declarat și martorul G că "familia reclamantului, părinții și fratele mai mare, erau împotriva regimului comunist".
A conchis instanța de apel că prin ele însele, declarațiile de martori nu pot conduce la concluzia certă că reclamantul și familia sa au fost strămutați. Chiar dacă s-ar accepta acest lucru, nu rezultă că la baza unei astfel de măsuri ar fi stat motive politice și nici perioada concretă. Sub un alt aspect, reclamantul nu a făcut dovada propriei persecuții sau urmăriri din motive politice în perioada anterioară anului 1989.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs, în termen legal, reclamantul, care a criticat-o pe considerentul că atât instanța de fond, cât și cea de apel au interpretat legea într-un mod care să inducă neaplicarea ei, iar nu aplicarea prevederilor sale.
Recurentul reclamant a arătat că urmare trecerii unei perioade mari de timp din anul 1945 și până în prezent și datorită stării de vrăjmășie existente între persoana reclamantului și cea a Primarului com., nu s-a putut obține de la autorități datele privitoare la ridicarea familiei sale din localitate.
Recurentul reclamant a susținut că aceste documente au fost distruse într-un incendiu ce a avut loc la Primăria în anul 1950 și că în mod nelegal au fost înlăturate declarațiile martorilor, cu încălcarea prevederilor art. 8 teza a II-a din decretul Lege nr. 118/1990 modif. și republ.
Recurentul a criticat modalitatea în care a fost apreciată declarația fiecărui martor și aprecierile considerate subiective a instanței de apel cât privește această probă și concluzia că nu s-ar fi făcut dovada propriei persecuții, cu ignorarea înscrisurilor depuse în cauză.
Prin întâmpinare, DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ C, prin reprezentanți legali, a solicitat respingerea recursului și menținerea soluției instanței de apel.
Intimata pârâtă a arătat că acțiunea reclamantului a fost una în constatare, anume, a faptului că a fost persecutat de regimul comunist în perioada 1945 - 1989 și că îndeplinește în acest context condițiile pentru a beneficia de drepturile acordate de Decretul-Lege nr. 118/1990.
S-a invocat faptul că instanța de apel a reținut în mod corect că procedura administrativă a fost stabilită pentru reclamantul-recurent în mod irevocabil prin decizia Curții de APEL CONSTANȚA nr. 437/CA/08.10.2007, statuându-se că nu este îndreptățit la acordarea drepturilor prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990.
Intimata a mai arătat că textul art. 9 din același act normativ se referă la dovedirea, prin hotărâre judecătorească de constatare, de către cel care invocă
dreptul, că nu a putut să-și exercite profesia sau după caz, ocupația pe perioada în care a fost persecutat sau urmărit din motive politice; rezultă așadar că cerința legală vizează imposibilitatea exercitării profesiei, iar nu constatarea calității persoanei de persecutat politic. Intimata a menționat că persoanele care dobândesc recunoașterea dreptului nu beneficiază de drepturile conferite prin Decretul-Lege nr. 118/1990, ci doar de vechime în muncă luată în calcul la stabilirea drepturilor de pensie.
Analizând criticile de nelegalitate formulate de către recurentul reclamant, care în parte vizează greșita aplicare a legii ( art. 304 pct. 9 cod proc. civilă ), iar într-o altă măsură se referă la greșita interpretare dată probelor administrate ( motiv de recurs vizat de fostul art.304 pct. 11 cod proc. civilă, abrogat însă prin nr.OUG 138/2000 ), se va reține că recursul este nefondat.
Obiectul cererii de chemare în judecată formulate pe rolul Judecătoriei Constanța la 15.09.2005 - modificată sub aspectul cadrului procesual - l-a constituit constatarea calității reclamantului și a părinților săi, de persecutați ai regimului comunist în perioada anilor 1945 - 1989, iar subsecvent acestui capăt de cerere principal, să se constate că reclamantul îndeplinește condițiile prevăzute prin Decretul-Lege nr. 118/1990 pentru a beneficia de drepturile acordate persoanelor persecutate politic.
Prin precizările depuse la termenul din 01.03.2006, reclamantul a invocat faptul că ulterior date la care i s-a desfăcut contractul de muncă din motive politice s-a îmbolnăvit grav și nu și-a mai putut exercita profesia de inginer, lucrând în activități care necesitau o pregătire inferioară, pierzându-și capacitatea de muncă și fiind încadrat în gr. II de invaliditate.
Prin decizia civilă nr. 885/28.11.2006 a Tribunalului Constanța -secția civilă
(irevocabilă prin decizia civilă nr. 179/.03.2007 a Curții de APEL CONSTANȚA -secția civilă, urmare respingerii recursului formulat de Ministerul Justiției) s-a stabilit că fundamentul acțiunii în constatare cu care reclamantul a sesizat instanțele judecătorești rezidă în dispozițiile art. 9 din Decretul-Lege nr. 118/1990, care în forma existentă la data sesizării instanței privea posibilitatea legală de a se face dovada, prin hotărâre judecătorească de constatare, că reclamantul nu a putut să-și exercite profesia sau, după caz, ocupația pe perioada în care a fost persecutată sau urmărită din motive politice, pentru a putea beneficia de vechime în muncă pe perioada în care s-a aflat în atare situație.
Acesta fiind cadrul legal determinat în urma controlului jurisdicțional, în mod corect instanța de apel a respins apelul recurentului reclamant în măsura în care probatoriul administrat nu a răspuns cerințelor textului evocat, chiar dacă analiza a vizat și incidența altor prevederi ale aceluiași act normativ, întrucât în apel reclamantul s-a raportat în continuare la textul art. 9 din Decretul-Lege nr. 118/1990
rep. în anul 1994, referitor la posibilitatea de a se dovedi, de către persoanele interesate, situațiile prevăzute la art. 1 (anume, perioadele care se iau în calcul la calculul vechimii în muncă și la drepturile aferente de pensie) cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care nu este posibil aceasta, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
În mod evident criticile de nelegalitate invocate de către recurent sub aspectul incorectei aplicări a prevederilor art. 8 teza a II-a din Decretul-Lege nr. 118/1990 (rep. în anul 1997) preluate în forma actuală a actului normativ în art. 10, nu pot fi reținute. Recurentul nu poate urmări, pe o cale incidentă celei stabilite de actul normativ - anume, faza administrativă urmată de emiterea deciziei și de cea jurisdicțională, dacă partea este nemulțumită - stabilirea unei situații contrarii celei asupra căreia s-a pronunțat irevocabil Curtea de APEL CONSTANȚA în contencios-administrativ, prin decizia nr. 437/CA din 08.10.2007.
Așadar, susținerile formulate în recurs, potrivit cu care instanța de apel nu a luat în considerare faptul că se poate proba cu martori situația sa de persecutat politic, în absența înscrisurilor pierdute ori nedezvăluite de către autorități, nu pot conduce la o soluție de reformare a hotărârii în apel, motiv pentru care, în raport de disp. art. 312 cod proc. civilă, recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil formulat de recurentul reclamant, domiciliat în C,-′6,.A,.1,.6, împotriva deciziei civile nr. 117, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 23 februarie 2009, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă Direcția de Muncă și Protecție Socială C, cu sediul în C,-, având ca obiect acțiune în constatare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 septembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Red.hot.jud.fond
Red.dec.jud.apel
Red.dec./tehnored.jud.recurs /27.10.2009
Gref.AB/2 ex./27.10.2009
Președinte:Daniela PetroviciJudecători:Daniela Petrovici, Gabriel Lefter, Mihaela Ganea
