Obligație de a face. Decizia 306/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI
ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 306/
Ședința publică din 30 septembrie 2009
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: Daniela Petrovici
JUDECĂTOR 2: Gabriel Lefter
JUDECĂTOR 3: Mihaela Ganea
Grefier - - -
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurentul reclamant, domiciliat în M,-, -.A,.2,.33, împotriva deciziei civile nr. 273, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 21 aprilie 2009, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă M, cu sediul în M,-, având ca obiectobligația de a face.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 23 septembrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată, pentru a da părților posibilitatea să depună la dosar concluzii scrise, a încuviințat cererea de amânare a pronunțării formulată de acestea, pentru data de 30 septembrie 2009.
În termenul de pronunțare, părțile nu au depus la dosar concluzii scrise.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mangalia sub nr. 1508/254 din 26.06.2008, reclamantul, a chemat în judecată pe pârâta Daewoo Industries solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună: obligarea pârâtei la vânzarea către reclamant în baza prevederilor Legii nr. 85/1992 și ale Decretului-Lege nr. 61/1990 / a garsonierei situate în Municipiul M,-, -, scara A, etaj. 2,. 33, jude ț ul Constan ța; obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii de 100 lei /zi de la data rămânerii definitive a hotărârii ce se va pronunța în cauză și până la încheierea contractului de vânzare-cumpărare în condițiile menționate mai sus si obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că garsoniera situată la adresa indicată i-a fost repartizată ca locuință de serviciu și o ocupă în baza unor contracte de închiriere anuale începând din anul 1991. Ultimul contract de închiriere a purtat nr. 527 /05.02.2005.
Reclamantul a arătat că locuiește în garsonieră împreună familia sa și că aceasta reprezintă singura posibilitate locativă a familiei, că imobilul a fost construit din fondurile statului și dat în folosință la sfârșitul anului anilor 1975, iar garsoniera reprezintă o locuință de serviciu iar nu locuință de intervenție. achitat lunar cheltuielile de chirie și de întreținere aferente contractului de închiriere, locuința nu este situată în incinta sau în apropierea sediului pârâtei. S-a arătat că reclamantul a solicitat de nenumărate ori conducerii pârâtei să îi vândă garsoniera însă a fost refuzat motivat de faptul că aceste garsoniere nu se vând iar cererile scrise formulate în acest sens nu au fost primite de către conducerea societății pârâte.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1 alin. 1, art. 7 alin 4 și alin. 6, art. 19 din Legea nr. 85/1992, Decretul-Lege nr. 61/1990, art. 1082 cod civil și art. 274 Cod procedură civilă.
Societatea pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondată a cererii reclamantului pentru următoarele considerente:
Reclamantul nu mai are calitatea de chiriaș întrucât la data formulării cererii de chemare în judecată contractul de închiriere a fost denun țat unilateral de societate conform clauzelor contractuale - art. 3 din contract. În prezent chiriașul a fost notificat că începând cu data de 01.06.2008 nu se mai percepe chiria pentru camera închiriată, în conformitate cu decizia nr. 1319/10.06.2008, iar contractul de închiriere a fost înlocuit cu un contract de comodat nr. 527/20.08.2008.
Totodată, pârâta Daewoo Industries a formulat o cerere de chemare în garanție a pârâtei Naval 2 Mai M, în temeiul dispozi ț iilor art. 62 Cod procedură civilă, prin care a solicitat obligarea acesteia, în cazul admiterii cererii principale, la plata unor despăgubiri egale cu c/val locuin ei. A arătat pârâta că reclamantul nu mai are calitate procesuală de promova prezenta cerere deoarece la data formulării cererii de chemare în judecată nu mai avea calitatea de chiriaș.
Astfel, contractul de închiriere a fost denun țat unilateral de societate conform clauzelor contractuale - art. 3 din contract, iar in prezent chiriașul a fost notificat că începând cu data de 01.06.2008 nu se mai percepe chiria pentru camera închiriată, contractul de închiriere fiind înlocuit cu un contract de comodat în conformitate cu decizia nr. 1319/10.06.2008.
Față de considerentele arătate, pârâta Daewoo Industries a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispozi ț iile art. 7 alin. 5 din Legea nr. 85/1992, în sensul că vânzarea acestor imobile se poate face numai cu acordul conducerii societă ții
Chemata în garan ț ie ȘANTIERUL NAVAL 2 MAI a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția de necompeten ț ă materială a Judecătoriei Mangalia de a solu ț iona această cerere. Astfel, potrivit contractului de societate - art. 17 din contract, toate litigiile care se între una din păr ț ile contractului sunt de competen ț a Camerei Internaționale de la cu respectarea unor proceduri de conciliere prealabile, drept urmare, prezentul litigiu nu poate fi solu ționat de judecătoria Mangalia.
În cauză cererea de chemare în garanție a societății este nulă, întrucât este semnată de o persoană care nu este împuternicită să reprezinte societatea sens în care, în conformitate cu art. 161 cod procedură civilă, cererea este anulabilă.
Pe fond, cererea de chemare în garan ț ie este nefondată deoarece nu există nici un temei juridic pentru ca aceste locuin ț să fie vândute ele fiind aduse drept aport la capitalul social al societă ț ii constituite, putând fi vândute doar prin hotărârea Consiliului de Administra ție al pârâtei Daewoo Industries
Totodată, apărătorul pârâtei Daewoo Industries invocat în conformitate cu dispozi ț iile art. 166 cod procedură civilă raportat la art. 1201 cod civil, excep ț ia autorității de lucru judecat, motivat de împrejurarea că ac țiunea ce a făcut obiectul dosarului civil indicat mai jos este identică cu prezenta cerere.
Prin sentința civilă nr.355/C/2009 instanța a luat act de renunțarea la judecata a SC SA față de chemata în garanție ȘANTIERUL NAVAL 2 MAI i admis excepția autorității de lucru judecat privind primul capăt de cerere, cu consecința respingerii acestuia ca atare. A respins și cel de al doilea capăt de cerere ca rămas fără obiect și a dispus obligarea pârâtei M la plata cheltuielilor de judecată către chemata în garanție ȘANTIERUL NAVAL 2 MAI M, în sumă de 500 lei.
Pentru a hotărî în acest fel a reținut instanța de fond că, în ceea ce privește excepția invocată, potrivit art. 1201 cod civil există lucru judecat când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți făcute de ele și în contra lor în aceeași calitate.
Astfel prin sentința civilă nr. 829/C/20.04.2007 pronunțată de judecătoria Mangalia, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 143/05.05.2008 a Curții de APEL CONSTANȚA, judecătoria Mangaliaa respins cererea reclamantului. Și prezenta cerere promovată de reclamant are același obiect, aceleași părți și se întemeiază pe același temei juridic astfel că, în cauză, sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1201 cod civil
Nu pot fi reținute susținerile reclamantului în sensul că prezenta cerere nu are același temei juridic ca aceea a acțiunii promovată în anul 2006 (dosarul civil nr-) pentru că în prezenta acțiune a mai invocat drept temei juridic și Decizia nr. 5/5/21.01.2008 deoarece deciziile au rol de îndrumare în activitatea instanțelor de judecată, să conducă la unificarea practicii judiciare a acestora, neputând constitui un alt temei juridic invocat.
Totodată, nici susținerile reclamantului în sensul că în prezenta cerere au mai fost invocate și alte dispoziții legale, respectiv art. 1, 9 din Legea 85/1992, anexa nr. 2, art. 1882 cod civil, decizia nr. 5/2008 deoarece finalitatea invocării acestor dispoziții legale este aceeași, aceste dispoziții urmăresc același scop, respectiv obligarea pârâtei M să vândă către reclamant garsoniera situată în Municipiul M,- -, scara A, etaj. 1,. 23, jude țul C, în baza prevederilor Legii nr. 85/1992 și ale Decretului - Lege nr. 61/1990 /R.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie susținând că în cauză nu este întrunită tripla identitate de părți, obiect și cauză.
Prin decizia civilă nr. 273/21.04.2009 Tribunalul Constanțaa respins ca nefondat apelul reclamantului.
În motivarea deciziei tribunalul a reținut, ca și judecătoria, că în raport de sentința civilă nr. 829/C/20.04.2007 pronunțată de judecătoria Mangalia, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 143/05.05.2008 a Curții de APEL CONSTANȚA, prin care s-a respins o altă cerere a reclamantului de cumpărare a garsonierei în litigiu în temeiul Legii nr. 85/1992, există autoritatea de lucru judecat prevăzută de art. 1201 Cod civil.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul care a susținut că în mod greșit a reținut instanța existența triplei identități de părți, de obiect și de cauză și aplicabilitatea art. 1201 Cod civil.
Arată recurentul că în dosarul nr- au fost 36 de reclamanți în timp ce în prezenta cauză numai domnia sa are această calitate, că nu există identitate de obiect pentru că invocă un alt contract de închiriere în baza căruia deține garsoniera și că nu există identitate de temei juridic.
În legătură cu acest ultim element, temeiul juridic, susține recurentul că în primul dosar a invocat art. 7 din Legea nr. 85/1992 iar în prezenta cauză a invocat art. 1, 7 și 9 din Legea nr. 85/1992, anexa 2 la Decretul Lege nr. 61/1990, art. 1882 Cod civil precum și Decizia nr. 5/21.01.2008 pronunțată în Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, care este izvor de drept, obligatorie pentru instanțele de judecată.
Arată recurentul că, în condițiile în care prima cerere a fost respinsă cu motivarea că nu deținea un contract de închiriere la data apariției Legii nr. 82/1995, după interpretarea dată prevederilor art.7 din această lege prin Decizia nr. 5/2008 are dreptul să cumpere locuința în temeiul acestui act normativ.
Examinând legalitatea hotărârii recurate în raport cu criticile reclamantului, Curtea constată că recursul nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Recurentul susține că nu există autoritate de lucru judecat în cauza de față în raport de soluția dată în cererea care a făcut obiectul dosarului nr- pentru că nu există identitate de părți și de cauză.
Identitatea de părți la care se referă art. 1201 Cod civil privește identitatea lor juridică, respectiv calitatea de titulare ale drepturilor litigioase. Reclamantul a participat în primul proces ca titular al dreptului de locațiune asupra aceeași garsoniere, astfel că hotărârea judecătorească ce a finalizat primul litigiu produce efecte față de reclamant, potrivit principiului relativității efectelor hotărârii, chiar dacă, alături de reclamant au participat și alte persoane care au invocat drepturi similare cu cele solicitate de către reclamantul din prezenta cauză, dar asupra altor spații de locuit din același imobil.
Prin urmare, pentru a exista autoritatea de lucru judecat nu este necesar ca în primul proces reclamantul să fi figurat ca singur reclamant, coparticiparea procesuală activă sau pasivă având aceleași efecte pentru fiecare dintre coreclamanți sau copârâți, respectiv opozabilitatea hotărârii judecătorești pronunțate.
În ceea ce privește cauza, în literatura juridică s-a arătat că trebuie avut în vedere temeiul juridic al dreptului valorificat prin cerere, cauza dreptului (causa debendi), care nu se confundă nici cu cauza acțiunii (causa petendi), dar nici cu dreptul subiectiv și nici cu mijloacele de dovadă ale temeiului juridic.
În speță, cauza cererii reclamantului o constituie valorificarea dreptului chiriașului de a cumpăra locuința închiriată în condițiile unui act normativ special, respectiv Legea nr. 85/1992, care reglementează alte criterii de stabilire a prețului decât prețul de circulație determinat prin jocul cererii și ofertei.
Ori, aceeași cauză a constituit temeiul și în cererea ce a făcut obiectul dosarului nr-, reclamantul invocând și acolo dreptul dobândit ca titular al unui contract de închiriere de a cumpăra locuința în temeiul legii speciale nr. 85/1992.
Rezultă, prin urmare, că între cele două dosare există identitate de cauză, chiar dacă, ulterior respingerii cererii reclamantului, prin Decizia nr. 5/2008 Înalta Curte de casație și Justiție, în Secțiile Unite, a dat o altă interpretare asupra datei de la care chiriașul trebuia să dețină calitatea de locatar al respectivei locuințe pentru a putea solicita cumpărarea acesteia în condițiile preferențiale ale Legii nr. 85/1992.
În consecință, constatând că instanțele au făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 166 Cod procedură civilă și art. 1201 Cod civil, Curtea va respinge recursul reclamantului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil formulat de recurentul reclamant, domiciliat în M,-, -.A,.2,.33, împotriva deciziei civile nr. 273, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 21 aprilie 2009, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă M, cu sediul în M,-, având ca obiectobligația de a face.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 septembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Red.hot.jud.fond
Red.dec.jud.apel
Red./tehnored.jud.recurs /30.10.2009
Gref.AB/2 ex./30.10.2009
Președinte:Daniela PetroviciJudecători:Daniela Petrovici, Gabriel Lefter, Mihaela Ganea
