Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 308/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVIL, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNC ȘI
ASIGURRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVIL NR. 308/
Ședința public din 30 septembrie 2009
Completul de judecat constituit din:
PREȘEDINTE: Daniela Petrovici
JUDECTOR - - -
JUDECTOR - - -
Grefier - - -
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurenta reclamant C, cu sediul în C,-, împotriva deciziei civile nr. 145, pronunțat de Tribunalul Constanța la data de 27 februarie 2009, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât OFICIUL DE cadastru ȘI PUBLICITATE IMOBILIAR C, cu sediul în C,-, având ca obiectplângere împotriva încheierii de Carte Funciar.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința public din data de 23 septembrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședinț din acea dat, încheiere ce face parte integrant din prezenta hotrâre, iar completul de judecat, întrucât nu a putut hotrî de îndat, în temeiul dispozițiilor art. 260(1) Cod procedur civil, a dispus amânarea pronunțrii pentru data de 30 septembrie 2009, pentru când a soluționat astfel:
CURTEA
Asupra recursului civil de faț;
La 4 iulie 2008 petenta SC SA a formulat plângere împotriva încheierii nr. 22403/26.03.2008 emis de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliar C și a solicitat întabularea dreptului de folosinț asupra terenului în suprafaț de 836,58 mp și întabularea dreptului de proprietate asupra activului spațiu comercial situat în C,-, jud. C (fost - - nr. 1).
Conform Încheierii nr. 22403 din 26.03.2008 au existat piedici la înscriere deoarece nu s-a depus hotrârea de inventariere a terenului și actul prin care s-a transmis dreptul de proprietate asupra construcției
Se arat în plângerea formulat c prin Hotrârea nr. 280/09.05.2008 Consiliul Local și-a dat acordul pentru înscrierea dreptului asupra terenului, iar în privința construcției s-a artat c aceasta a fost preluat de petenta SC SA, printr-un protocol încheiat cu C, care a construit spațiul comercial, aspect care rezult și din sentința civil nr. 3595/18.11.1991 a Judec toriei Constanța și din Actul Adițional nr. 1/1998 la Statutul societții. Apreciaz petenta c fișa mijlocului fix este o dovad suficient a achiziționrii construcției cu destinația de spațiu comercial.
Prin sentința civil nr. 18488/23.10.2008 Judec toria Constanțaa respins plângerea formulat de SC SA C, cu motivarea c nu au fost depuse la dosarul de întabulare deschis sub nr. 22043 hotrârea de inventariere a bunurilor ce aparțin domeniului public sau privat al Municipiului C și nici înscrisurile cerute conform art. 20 din Legea nr. 7/1996 pentru a se dovedi dreptul de proprietate asupra construcției.
Apelul declarat de petenta SC SA împotriva sentinței nr. 18488/2008 pronunțat de Judec toria Constanțaa fost respins ca nefondat prin decizia nr. 145/27.02.2009, Tribunalul Constanța reținând în motivare, ca și judectoria, c nu s-a fcut dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra construcției, lista de inventariere a mijlocului fix nefiind o asemenea dovad cerut de art. 20 din legea publicitții imobiliare, iar pentru teren nu exist carte funciar deschis pe numele proprietarului, respectiv pe numele Municipiului C, inventarierea terenului prin nr. 280/2008 nefiind suficient pentru înscrierea dreptului de folosinț în favoarea petentei în ceea ce privește suprafața de 836,58 mp.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs petenta SC SA C care, invocând art. 304 pct. 8 și 9 din Codul d e procedur civil, a susținut c în mod greșit a fost respins cererea de întabulare în condițiile în care a la data depunerii plângerii se complinise cerința includerii terenului de 836,58 mp în lista de inventar a terenurilor din domeniul privat al Municipiului C, iar prin sentința nr. 3695/1991 un judector a confirmat includerea în capitalul social al societții a spațiului comercial inventariat în lista mijloacelor fixe preluate de la
Arat recurenta c din actele depuse rezult clar faptul c Caf ost unul dintre beneficiarii Complexului Comercial Central - - și c, ținând seama de efectul înscrierii în cartea funciar, acela de opozabilitate și nu de constituire a vreunui drept real, nu se justific refuzul înscrierii dreptului s
În recurs petenta SC SA a înțeles s completeze cererea de înscriere în cartea funciar cu documente noi, depunând în scopul dovedirii dreptului de proprietate asupra construcției: memoriu justificativ la Proiect nr.66/1975 "Amenajarea Pieții ", act de cooperare între Alimentara C, C și C pentru realizarea investiției "Amenajarea Pieții -", proces verbal de recepție preliminar al obiectivului de investiții Amenajare - - încheiat la 5 august 1976, plan releveu al construcției Spațiu comercial parter, autorizație pentru executare lucrri nr. 19409/22.05.1975 pentru Amenajare - eliberat la cererea Alimentara, Aviz Comun din 27 decembrie 1973 pentru lucrarea Amenajare -, Not de aprobare nr. 2/29.01.1975, adrese.
Examinând legalitatea hotrârii recurate în raport cu motivele invocate de petenta SC SA, Curtea constat c recursul nu este întemeiat, pentru urmtoarele considerente:
Petenta a solicitat întabularea dreptului de folosinț asupra terenului în suprafaț de 836,58 mp și dreptul de proprietate asupra construcției situate la adresa din C,-, anexând cererii Acordul de întabulare teren emis de Primria C sub nr. 15179/21.03.2008, pentru dovedirea dreptului de folosinț, iar pentru dovedirea dreptului de proprietate asupra construcției depunând de cooperare între Alimentara, C și, Proces verbal de recepție din 5.08.1976 și Sentința civil nr. 3595/C/1991 emis de Judec toria Constanța privind autorizare funcționare, Actul adițional nr. 1/1998 și Fișa mijlocului fix întocmit în perioada 1976 - prezent.
Cererea de întabulare a fost respins de registratorul de carte funciar cu motivarea c nu s-a depus hotrârea de inventariere a terenului și nici actul prin care s-a transmis dreptul de proprietate asupra construcției. Încheierea astfel motivat este temeinic și legal.
Susținerea petentei în sensul c lipsurile constatate în încheierea de respingere au fost complinite deoarece la momentul formulrii plângerii s-a depus Hotrârea nr. 280/09.05.2008 a Consiliului Local al Municipiului C prin care terenul de 836,58 mp de la adresa din C,- a fost inventariat în domeniul privat al Municipiului C, iar ulterior, în cursul soluționrii recursului, a fost depus autorizația pentru executare lucrri nr. 19409/1975 eliberat la cererea beneficiarului Alimentara și memoriul justificativ întocmit pentru Proiectul nr.66/1975 pentru Amenajarea Pieții, nu poate fi primit.
Într-adevr, deși petenta a depus odat cu plângerea formulat și hotrârea de inventariere a terenului și autorizația de construcție, prin depunerea acestora dup respingerea cererii de întabulare a avut loc o completare a cererii care nu poate fi primit.
Conform art. 55 alin. 3 din Regulamentul de organizare și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliar, odat înregistrat, cererea nu mai poate fi modificat sau completat, fiind necesar înregistrarea unei noi cereri.
Interpretând prevederile art. 55 din Regulament, în practica judiciar s-a decis c nici în calea de atac nu pot fi avute în vedere alte înscrisuri decât cele depuse inițial, de natur s duc la întregirea cererii de înscriere. Aceasta deoarece încheierea de carte funciar se pronunț în temeiul documentației atașate cererii de înscriere, depuse inițial, condiții în care în calea de atac declarat împotriva încheierii de respingere nu pot fi avute în vedere alte înscrisuri, care tind la modificarea cererii, cci odat înregistrat, cererea de înscriere nu mai poate fi întregit, fiind necesar înregistrarea unei noi cereri.
practicii Curții de Apel Constanța în sensul celor menționate a fost determinat nu numai de argumentul de text dedus din art. 55 alin. 3 din Regulament - unde noțiunea de "cerere" folosit în text poate comporta o accepțiune mai restrâns (dreptul real sau personal și obiectul material la care se refer dreptul solicitat a fi înscris în cartea funciar) ori una mai larg (dreptul a crui înscriere se solicit și înscrisurile doveditoare ale dreptului) - dar și de interdicția expres din art. 73 alin. 2 din Regulament ("C care a cerut înscrierea nu va putea modifica sau întregi, prin cile de atac exercitate - cererea pe care s-a întemeiat încheierea registratorului"), precum și de argumentul dedus din respectarea principiului prioritții înscrierilor în cartea funciar, potrivit cu care orice înscriere produce efecte numai în folosul aceluia care a înregistrat primul cererea în cartea funciar, dac aceasta are același obiect și este formulat împotriva aceluiași antecesor tabular dar și din respectarea principiului legalitții materiale, care guverneaz aceast materie.
De asemenea, nu a putut fi ignorat nici argumentul dedus din caracterul necontencios al procedurii de înscriere în cartea funciar, care are ca efect lipsa autoritții de lucru judecat a încheierilor date în aceast materie, precum și dreptul solicitantului de a formula oricând o nou cerere de înscriere a dreptului su, întregit cu înscrisurile obținute dup respingerea primei cereri.
Pe de alt parte, înscrisurile care au fost depuse de petent în fundamentarea cererii de întabulare nu sunt suficiente pentru înscrierea dreptului su de folosinț asupra terenului și a dreptului de proprietate asupra construcției, instanțele de fond și de apel reținând întemeiat legalitatea încheierii de respingere pronunțat de registratorul de carte funciar.
Astfel, acordul dat de Consiliul Local C pentru instituirea în favoarea petentei a unui drept de folosinț pe terenul de 836,53 mp nu este suficient în lipsa actului care face dovada dreptului de proprietate al unitții administrativ teritoriale, Municipiul C, asupra acestui teren, drept de proprietate a crui atestare se supune actelor normative speciale (ex: Legea nr. 213/1998) și pentru a crui opozabilitate este necesar înscrierea în crțile funciare speciale ținute de biroul de cadastru și publicitate imobiliar în conformitate cu prevederile art. 46 din Legea nr. 7/1996.
De asemenea, procesul verbal de recepție preliminar a construcției -, întocmit în august 1976 pentru beneficiarul Alimentara (în nume propriu și ca reprezentant convențional al ), Actul de Cooperare, Fișa mijlocului fix - Magazin de crmid - - nr.1 și sentința de autorizare a funcționrii SC SA nu îndeplinesc cerința instituit prin art. 20 alin. 1 din Legea nr. 7/1996, respectiv aceea de a fi acte care fac dovada constituirii ori transmiterii valabile a dreptului de proprietate. Actele depuse odat cu cererea de întabulare dovedesc doar dobândirea prin construire a dreptului de ctre Alimentara și identificarea construcției, mijloc fix, dup constituirea societții, în patrimoniul SC SA, fr s existe și actul prin care bunul a fost transmis din patrimoniul în cel al SC SA. Deși în contractul de societate autentificat sub nr. 23292/04.11.1991 la notariatul de Stat C, s-a stabilit prin voința asociaților preluarea întregului activ al C de ctre SC SA, iar acest înscris este s transfere dreptul pe care îl deținea asupra spațiului comercial la data transferului, era necesar s se depun înscrisuri care s individualizeze construcția pentru care se solicit întabularea dreptului de proprietate, asupra creia a avut loc transmisiunea dreptului. Asta în condițiile în care din nici un înscris depus nu rezult asupra crui spațiu din complexul comercial s-a asociat autoarea petentei și prin urmare asupra crei construcții a dobândit un drept de proprietate pe care l-a transmis, prin convenție, SC SA.
În consecinț, constatând c instanțele au interpretat și aplicat corect prevederile Legii nr. 7/1996 la speț, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil formulat de recurenta reclamant C, cu sediul în C,-, împotriva deciziei civile nr. 145, pronunțat de Tribunalul Constanța la data de 27 februarie 2009, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât OFICIUL DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIAR C, cu sediul în C,-, având ca obiectplângere împotriva încheierii de Carte Funciar.
Irevocabil.
Pronunțat în ședinț public astzi, 30 septembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECTORI,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Red.hot.jud.fond
Red.dec.jud.apel
Red.dec./tehnored.jud.recurs /16.10.2009
Gref.AB/2 ex./19.10.2009
Președinte:Daniela PetroviciJudecători:Daniela Petrovici, Gabriel Lefter, Mihaela Ganea