Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 350/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ -. 350/2009
Ședința publică de la 02 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Florentina Cojan
JUDECĂTOR 2: Daniela Mărginean
JUDECĂTOR 3: Cristina vicepreședinte
Grefier
Pe rol fiind pronunțarea asupra contestației în anulare declarată de Ortodoxă Română de împotriva deciziei civile nr. 305/2009 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar civil nr-.
Se constată că în termenul de pronunțare acordat în cauză s-a depus cu adresă din partea mandatarei contestatoarei, av., convenția de renunțare la judecată autentificată sub nr. 2467/11.08.2009, antecontract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2468/11.08.2009 și contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3141/23.09.2009, toate întocmite de notar. Aceeași convenție de renunțare la judecată se depune și de către intimata - SRL D, cu adresă.
dezbaterilor și cererile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din 25 septembrie 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra contestației în anulare de față;
Prin decizia civilă nr. 305/2009 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar civil - s-a admis recursul declarat de pârâta SRL D împotriva deciziei civile nr. 79/A/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara -secția civilă în dosar nr. 37/221/200, și în consecință a fost modificată decizia sus menționată în sensul că s-a admis apelul declarat de pârâta - SRL D împotriva sentinței civile nr. 2813/2007 a Judecătoriei Hunedoara pe care a schimbat-o în parte și rejudecând cauza, a fost respinsă acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanta de împotriva pârâților Statul Român prin Consiliul Local D și - SRL D; Au fost menținute în rest celelalte dispoziții ale sentinței instanței de fond, cu privire la excepțiile invocate și modul de soluționare a cererii de chemare în garanție formulată de pârâta recurentă față de AVAS A fost înlăturată din sentința apelată dispoziția privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, nefiind acordate cheltuieli de judecată în recurs.
Pentru a pronunța această decizie instanța de recurs a reținut și motivat următoarele:
În ceea ce privește motivul de recurs referitor la competența materială de soluționare a cauzei, întemeiat pe disp. art. 304 pct. 3 cod pr. Civilă, Curtea a constat că acest motiv este nefondat, cauza fiind în mod corect soluționată de judecătorie în primă instanță, atât raportat la natura civilă a cauzei cât și la valoarea obiectului litigiului.
Instanța de fond a fost sesizată cu o acțiune de drept comun având ca obiect principal constatarea nulității absolute a donației unui imobil, întemeiată pe disp. art. 948 și urm. Cod civil. Litigiul de față nu poate avea natură comercială deoarece competența jurisdicției comerciale nu intervine automat ori de câte ori una din părțile litigante este o societate comercială, ci doar atunci când comercianții săvârșesc fapte de comerț, ceea ce nu este cazul în speță. Simpla calitate de comerciant a uneia din părțile în litigiu nu poate atrage aplicarea legii comerciale în lipsa unui act sau fapt de comerț, chiar dacă imobilul în litigiu face parte din fondul de comerț al uneia dintre părți. În aceeași ordine de idei, competența Tribunalului nu poate fi atrasă de disp. OG 94/2000, deoarece litigiul de față nu se întemeiază pe dispozițiile legii speciale, ci pe dispozițiile dreptului comun. Prin urmare, este fără echivoc natura civilă a cauzei, față de obiectul acțiunii, nulitatea absolută a unei donații.
În ceea ce privește valoarea obiectului litigiului, potrivit art. 1 pct. 1 coroborat cu art. 2 pct. 1 lit. B cod pr. Civilă, litigiul de față era de competența judecătoriei dacă imobilul în litigiu avea, la data introducerii acțiunii, o valoare care se situa sub limita de 500.000 lei. În ceea ce privește acest aspect instanța nu poate lua în considerare adresa Consiliului Local D nr. 2380/2008 de care se prevalează recurenta - SRL, întrucât această adresă datează din 31.01.2008, or litigiul de față este pornit la data de 11.10.2005. Expertizele depuse de părțile litigante în fața instanței de recurs, nu pot fi avute în vedere ca probe deoarece sunt probe extrajudiciare și nu sunt însușite de partea adversă, iar pe de altă parte sunt probe constituite pro causa, efectuate numai în anul 2009, iar concluziile lor sunt contradictorii, diferențele de valoare fiind foarte mari. Astfel, expertiza depusă de reclamantă indică o valoare de 84.290,68 mp pentru teren ( 189) și de 123.560 lei pentru construcții ( 198), în timp ce expertiza depusă de pârâtă indică o valoare de 1.470.000 lei, la data de 11.10.2005 ( 222). Pentru determinarea acestei valori instanța va avea în vedere adresa nr. 18473/22.06.2009 emisă de Consiliul Local D, la solicitarea instanței de recurs, adresă din care rezultă că valoarea totală de impozitare a imobilului Grădiniță, situat în D, str. -. - nr. 1-3, înscris în CF 1215/a D, a fost, la data de 11.10.2005, de 48.462,26 lei ( 177, dosar -). De asemenea, se poate avea în vedere suma de 100.000 de euro pe care reclamanta a propus-o pârâtei pentru cumpărarea părții de imobil care i-ar aparține, în încercarea de soluționare amiabilă a cauzei, sumă care se situează sub limita valorică de 500.000 lei. Prin urmare, față de această valoare se
-//-
constată că litigiul de față a fost soluționat în mod corect de judecătorie în primă instanță, și în consecință motivul de recurs invocat de pârâtă și prev. de art. 304 pct. 3 cod pr. Civilă, nu este fondat și urmează a fi respins.
În ceea ce privește celelalte motive de recurs care se impune a fi analizate față de decizia nr. 129/2009 care a anulat în întregime decizia nr. 459/2008, precum și față de decizia 1/R/CC/2009 de lămurire a dispozitivului deciziei 129/2009, Curtea a constat următoarele:
În ceea ce privește soluționarea excepției autorității lucrului judecat, s-a constat că instanțele de fond au soluționat în mod corect această excepție prin respingerea ei, nefiind întrunite condițiile art. 1201 cod civil; în considerentele sentinței civile nr. 768/1999 s-a motivat că nu a fost contestată valabilitatea actului de donație și că se solicitase constatarea doar a nulității procesului verbal de cedare către stat a imobilului, fără a se argumenta asupra presiunilor vechilor guvernanți, invocate în fapt. Ca atare, respectiva solicitare nu a fost tratată ca un capăt de cerere și nu a fost analizată pe fond. Prin urmare, chiar dacă instanța de apel a reținut că pârâta nu a atacat și încheierea din 2.08.2006 prin care a fost soluționată excepția, s-a pronunțat asupra acestei excepții, motivând în fapt și în drept soluția de respingere. Excepția inadmisibilității acțiunii a fost respinsă de instanța de fond, iar pârâta nu a criticat acest aspect prin motivele de apel, astfel încât nu pot fi aduse noi critici direct în faza recursului, deoarece s-ar eluda un grad de jurisdicție. De altfel, această excepție în mod corect a fost respinsă de instanța de fond, deoarece în prezentul dosar nu s-a solicitat retrocedarea imobilului, cererea de retrocedare urmând a fi soluționată de Comisia Specială, după soluționarea irevocabilă a prezentului dosar. Prin urmare, motivul de recurs referitor la modul de soluționare a excepțiilor s-a dovedit a fi nefondat și a fost respins.
În ceea ce privește critica referitoare la cadrul procesual stabilit de reclamant, s-a constatat că și aceasta este nefondată, atâta timp cât procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, potrivit căruia reclamantul este cel care fixează cadrul procesual, care dealtfel a fost stabilit corect de reclamantă având în vedere obiectul acțiunii - constatarea nulității unei donații - părțile litigante fiind părțile contractante.
În fine, instanța de recurs a constat a fi întemeiate criticile referitoare la fondul litigiului, pentru motivele care se vor arăta în continuare:
Prin acțiunea formulată și precizată la pagina 98-99, dosar fond, reclamanta a solicitat constatarea nulității absolute a donației pentru că nu a fost respectată forma autentică cerută de art. 813 cod civil și pentru că a lipsit cauza licită a donației, respectiv intenția de a gratifica precum și consimțământul liber exprimat al donatorului care ar fi fost constrâns de regimul politic de la acea dată să cedeze proprietatea sa în favoarea Statului Român. Primele motive invocate ar atrage nulitatea absolută a donației, însă cel din urmă este un viciu de consimțământ care nu poate atrage decât nulitatea relativă a donației cu întregul ei regim juridic și avem în vedere, în primul rând caracterul prescriptibil al unei astfel de acțiuni.
-//-
În ceea ce privește cerința formei solemne se constată că aceasta este respectată, donația fiind făcută cu respectarea condițiilor prevăzute de Decretul 478/22.11.1954, privitor la donațiile făcute statului, act normativ aplicabil la momentul actului de donație și care nu prevedea necesitatea încheierii contractului în formă autentică.
Astfel, potrivit art. 2 alin. 2 din acest act normativ, donațiile oferite sfaturilor populare se acceptă de comitetul executiv al sfatului popular regional sau de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Populare Române. În speță s-a făcut dovada existenței procesului verbal încheiat în ședința Consiliului l din de la data de 07.05.1961 ( 106), a ofertei de donație materializată în procesul-verbal încheiat la data de 22.11.1961 ( 53) cu avizul Episcopiei Ortodoxe Române A exprimat în adresa nr. 5285/1961 ( 51) înaintată Sfatului Popular Orășenesc D prin Adresa nr. 591/1961 dată de Ortodox Român B la data de 23.11.1961 ( 107) precum și a Deciziei nr. 22/12.01.1962 dată de Sfatul Popular al regiunii Deci, forma solemnă cerută de legea specială a fost respectată și prin urmare nu există nicio încălcare a vreunei dispoziții de ordine publică de natură să justifice constatarea nulității absolute a donației pentru nerespectarea formei solemne.
În ceea ce privește voința liber consimțită, deși se susține o nulitate absolută a donației, ceea ce se invocă în fapt sunt motive de nulitate relativă, respectiv o viciere a consimțământului, o constrângere exercitată asupra donatorului prin violență morală pentru predarea imobilului către stat. Chiar reclamanta arată în motivarea acțiunii că, consimțământul donatorului nu a fost liber exprimat, fiind vorba de o constrângere exercitată de regimul politic de la acea vreme. Aceste motive sunt cauze de nulitate relativă, însă reclamanta nu solicită nulitatea relativă a actului de donație întrucât aceasta pune în discuție problema prescripției acțiunii și nici nu dovedește în ce a constat presiunea morală exercitată de regimul politic de la acea vreme. Se invocă, drept motive de nulitate absolută lipsa intenției de a gratifica, respectiv lipsa cauzei actului de donație precum și existența unei cauze ilicite. Aceste motive ( lipsa cauzei sau caracterul ilicit al cauzei ) ar fi de natură să ducă la nulitatea absolută a donației, însă sunt aspecte care trebuie dovedite. Aceasta deoarece, potrivit 967 alin. 1 cod civil, convenția este valabilă, cu toate că cauza nu este expresă, iar conform alin. 2 cauza este prezumată până la proba contrarie. Aceste dispoziții legale instituie prezumția de valabilitate a cauzei, indiferent de faptul redării ei în înscrisul constatator al actului juridic, precum și prezumția de existență a cauzei, ceea ce înseamnă că ea nu trebuie dovedită. De asemenea, potrivit art. 968 cod civil, cauza este nelicită când este prohibită de legi, contrarie bunelor moravuri și ordinii publice. Deși reclamanta susține caracterul nelicit al cauzei actului de donației, nu face nicio dovadă în acest sens și raportat la disp. art. 968 cod civil. Chiar dacă martorul Rad eclarat că nu ar fi semnat procesul verbal de ședință în care s-a luat hotărârea de a imobilul în favoarea statului această declarație nu face dovada vreunui motiv de nulitate absolută a donației, cu
-//-
atât mai mult cu cât majoritatea membrilor consiliului parohial au semnat cererea de donație, cerere confirmată ulterior de forul superior, prin acordul expres dat de Episcopie. Nicăieri nu se cerea ca hotărârea de donație să fie luată cu unanimitate de voturi, ceea ce se solicita fiind doar majoritatea pentru hotărârea unui organ colectiv de conducere. Prin urmare, lipsa acordului unuia sau altuia nu are relevanță, din moment ce acesta nici nu a susținut că ar fi participat la vot, ci susține că a plecat anterior încheierii procesului-verbal. Prin urmare, atâta timp cât nu s-a făcut dovada vreunui motiv de nulitate absolută a donației, cauza existând, fiind licită și morală, în mod nelegal a constatat instanța de fond nulitatea absolută a actului de donație, capăt de cerere ce se impunea fi respins.
Prin cel de-al doilea capăt de cerere reclamanta a solicitat anularea încheierii nr. 5557/30.06.2005 prin care s-a dispus rectificarea profilului imobilului de sub nr. ord., nr. top 226, 227/2/2 din CF 1215 /a D din teren în casă curte și a nr. top 226, 227/2/1 din CF 91 D, din casă curte în teren, iar prin cel de-al treilea a solicitat radierea întabulării dreptului de proprietate al pârâtei - SRL și reîntabularea statului Român, capete de cerere admise de instanța de fond fără nicio o motivare în fapt și în drept. Singura probă avută în vedere de instanță a fost raportul de expertiză efectuat de expertul, însă concluziile acestuia exced scopului pentru care el a fost desemnat să efectueze expertiza; astfel, se apreciază de către expert că trecerea imobilului în favoarea Statului Român nu s-a efectuat în baza unui act de donație încheiat la notariatul de Stat și prin urmare această întabulare nu s-a efectuat cu drept titlu. De asemenea, se apreciază că suprafața de 717 mp identificată sub nr. top 226,227/2/2 nu trebuia să fie inclusă în suprafața de 414.581,58 mp din Certificatul de Atestare a Dreptului de Proprietate seria - 3 -. 0507, iar ulterior nu trebuia să fie inclusă în suprafața de 2234,49 mp propusă pentru întabulare. De asemenea, se apreciază că rectificarea făcută în baza încheierii nr. 5557/2005 este nelegală, aprecieri reținute de instanța de fond fără nicio motivare și explicație juridică.
Nu există nici un motiv de anulare a încheierii nr. 5557/2005, aceasta îndreptând o eroare materială, o neconcordanță scriptică între înscrierile efectuate în cele două cărți funciare cu privire la suprafața de 717 mp construcție și teren, conform documentației de întabulare a dreptului de proprietate a - SRL, fără ca prin aceasta să se aducă vreo vătămare altor proprietari ale căror drepturi de proprietate au fost transcrise din aceleași CF 91 în alte cărți funciare sau au rămas în această carte, cum este cazul lui. Mai mult reclamanta nu are nici calitate procesuală activă și nici interes pentru a solicita anularea acestei încheieri de întabulare, întrucât la momentul actual nu are nici un drept legal stabilit cu privire la acest imobil și prin urmare nu poate dovedi vreo vătămare a drepturilor sale, însă instanța de recurs nu va modifica hotărârea instanței de fond sub aceste aspecte întrucât ele nu au mai format motive de recurs.
În baza Legii 15/1990 și HG 834/1991, prin Certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria - 3 nr. 0507 din 6.10.1993, emis de
-//-
Ministerul Industriilor, - D i-a fost testat dreptul de proprietate și asupra imobilului Grădiniță, înscris în CF 1215 D, în suprafață tabulară de 2234,49 mp, din care nr. top 226,227/2/2 a fost adus din CF 91 Certificatul de atestare a dreptului de proprietate nu a fost niciodată atacat la instanța de contencios administrativ, nu s-a pus în discuție nici un moment valabilitatea acestui act care constituie titlul de proprietate al pârâtei, care s-a întabulat în cartea funciară în baza încheierii nr. 5271/11.09.2000. Imobilul din str. -. - nr. 3 împreună cu imobilul învecinat de la nr. 1 fost cumpărat de la stat, cu ocazia privatizării, conform Anexei la contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 364/11.07.1994, perfectat cu Fondul Proprietății de Stat ( 134 și urm. Dosar fond).
Instanța de fond a dispus pur și simplu radierea dreptului de proprietate al pârâtei făcând o greșită aplicare a dispozițiilor Legii 7/1996. Astfel, potrivit art. 30 din acest act normativ, dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane se prezumă că dreptul există în folosul ei, dacă a fost dobândit cu bună credință. În speță nu s-a pus în discuție nici un moment buna credință a pârâtei - SRL, iar potrivit art. 31 alin. 2 dobânditorul este considerat de bună credință dacă, la data înregistrării cererii de înscriere a dreptului său, nu a fost notată nicio acțiune prin care se contestă cuprinsul cărții funciare sau dacă din titlul transmițătorului și din cuprinsul cărții funciare nu reiese vreo neconcordanță între aceasta și situația juridică reală. Reclamanta susține că la prezentarea cererii de întabulare pârâta cunoștea deja dreptul pe care reclamanta l-ar fi avut cu privire la acest imobil, situație în care nu poate fi considerată a fi de bună credință. Se pune firesc întrebarea ce drept ar fi avut reclamanta asupra imobilului în litigiu în anul 2000 (când s-a întabulat pârâta), și de unde se poate trage concluzia că pârâta ar fi avut cunoștință de vreun astfel de drept, de vreme ce în cartea funciară nu era notată intenția reclamantei de a revendica imobilul, acțiunea de față fiind introdusă după 5 ani de la data întabulării pârâtei, dată la care se notează procesul în cartea funciară ( 55-56, dosar fond), cu încheierea nr. 6296/11.10.2005.
Art. 34-35-36 reglementează acțiunea de rectificare a cărții funciare și stabilește expres și limitativ cazurile în care se poate dispune rectificarea de carte funciară precum și termenele de prescripție a acțiunii. Singurul temei legal care ar fi putut fi incident în cauză este cel prevăzut de art. 34 pct. 1, referitor la rectificarea unei înscrieri, dacă actul în temeiul căruia s-a făcut înscrierea nu a fost valabil. Reclamanta nu numai că nu motivează cererea sa sub acest aspect, dar nici nu folosește termenul derectificare,ci pe acela deradierea dreptului de proprietate al pârâtei, termen preluat de instanțele de fond, însă acest termen nu are nicio legătură cu acțiunea de față, el fiind folosit de art. 20 din Legea 7/1996 și se referă la stingerea drepturilor reale prin moartea titularului dreptului sau prin împlinirea termenului arătat în înscriere (de ex. radierea unui drept de uzufruct viager, în caz de deces a titularului său), deci hotărârea este lipsită de temei legal.
-//-
Pentru motivele arătate mai sus, Curtea a constatat fondat motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 9 cod pr. Civilă, hotărârea pronunțată fiind lipsită de temei legal, ori dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, și consecință a admis recursul pârâtei împotriva deciziei civile nr. 79/A/28.03.2008 a Tribunalului Hunedoara, pe care a modificat-o în sensul admiterii apelului declarat de pârâtă împotriva sentinței civile nr. 2813/29.06.2007 a Judecătoriei Hunedoara, și judecând cauza a respins acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanta de împotriva pârâților Statul Român prin Consiliul Local D și - SRL Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței instanței de fond cu privire la excepțiile invocate și modul de soluționare a cererii de chemare în garanție formulată de pârâta recurentă față de AVAS B, întrucât aceste aspecte nu au mai fost supuse analizei instanței de recurs, ele neformând motive de recurs.
Ca urmare a respingerii acțiunii reclamantei, instanța de recurs a înlăturat dispozițiile sentinței referitoare la obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantei.
În recurs nu s-au acordat cheltuieli de judecată întrucât nu au fost solicitate și nici dovedite de recurentă.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatoarea Ortodoxă Română de invocând în drept prevederile art. 317 pct. 2 și art. 318 Cod pr. civ.
Pentru primul termen de judecată contestatoarea prin avocat a depus la dosar cerere prin care declară că renunță la judecată solicitând totodată amânarea pronunțării pentru a depune la dosar renunțarea în formă autentică.
În termenul de pronunțare s-a depus la dosar declarația de renunțare la judecata contestației în anulare declarată de către contestatoare și înregistrată în prezentul dosar, declarație autentificată sub nr. 2467/11.08.2009 și antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2468/11.08.2009, respectiv contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3141/23.09.2009.
De asemenea, intimata - SRL a solicitat instanței să se ia act de declarația de renunțare la judecată.
Curtea, față de dispozițiile art. 246 Cod pr. civ. va lua act de renunțarea contestatoarei la judecarea prezentei contestații în anulare.
Principiul disponibilității procesuale conferă părților dreptul de a se desista de judecată.
Dispozițiile art. 246 Cod pr. civ. reglementează renunțarea la judecată.
Potrivit acestui text de lege renunțarea se poate produce în orice moment procesual și în orice proces civil.
Contestatorul poate renunța la calea de atac, fie verbal, în ședință publică, fie prin înscris autentic, chiar fără învoirea celeilalte părți.
Față de declarația autentică depusă la dosar, disp. art. 246 Cod pr. civ. Curtea va lua act de renunțare la judecarea contestației în anulare
-//-
(continuarea deciziei civile 350/2009 dată în dosar -)
declarată de către contestatoarea Ortodoxă Română de împotriva deciziei civile 305/2009 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar -.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DISPUNE
În baza art. 246. proc. civ. ia act de renunțarea contestatoarei Ortodoxă Română de la judecarea contestației în anulare formulată în contradictoriu cu intimații SRL, Statul Român prin Consiliul Local D, municipiul D prin primar și AVAS.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 02.10.2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - - - |
Grefier, |
Red.
Tehn. 7 ex/07.10.2009
- -,
Președinte:Mihaela Florentina CojanJudecători:Mihaela Florentina Cojan, Daniela Mărginean, Cristina
