Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 388/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr-

DECIZIA NR. 388

Ședința publică din data de 29 aprilie 2009

PREȘEDINTE: Constanța Pană C -

JUDECĂTORI: Constanța Pană, Adriana Maria Radu Elena

- -

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în B,-, județul B, împotriva deciziei civile nr. 15 din 19 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâta domiciliată în B, -, -.3,. 15, județul

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul reclamant Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice B și intimata pârâtă.

Procedura de citare legal îndeplinită.

Grefierul expune referatul cauzei în cadrul căruia învederează că prin serviciul registratură s-a depus din partea intimatei pârâte întâmpinare, înregistrată sub nr. 8614/21.04.2009, iar recurentul reclamant prin cererea de recurs a solicitat judecarea în lipsă potrivit art. 242 alin.2 Cod procedură civilă.

Curtea analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

CURTEA:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pogoanele la data de 21.05.2008 sub nr- reclamanta a chemat in judecată Statul Român, prin Directia Finantelor Publice B, solicitand ca prin hotararea ce se va pronunta sa se constate compunerea masei succesorale rămase de pe urma defunctilor, decedat la data de 07.12.2007 și, decedată la data de 28.04.1998, precum si să se constate calitatea sa de mostenitoare a defunctei si de unică mostenitoare a defunctului.

Prin cererea depusă la dosarul cauzei la data de 30.06.2008 reclamanta si-a modificat cererea de chemare in judecată arătând ca întelege să cheme in judecată Statul Român prin Ministerul Economiei si Finantelor.

În temeiul art. 115 - 118 Cod pr. civ. paratul a depus intampinare prin care a invocat exceptia lipsei calitătii procesuale pasive a Statului Român reprezentat de Ministerul Finantelor Publice.

În motivarea exceptiei, a arătat ca Statul Român nu ar fi putut avea calitate procesuală pasivă decat in situatia in care nu ar fi existat mostenitori in grad succesibil din nici una din clasele de mostenitori legali si nici sot supravietuitor, sau in situatia in care defunctul nu ar fi dispus in mod valabil de bunurile sale, in aceste situatii mostenirea fiind vacantă si cuvenindu-se Statului. În cauza, reclamanta este descendentă de gradul Iad efunctilor si face parte din prima clasă de mostenitori legali.

S-a mai arătat ca, in sustinerea acestui argument, art.85 din legea nr. 36/1995 prevede că, in lipsa mostenitorilor legali sau testamentari, la cererea reprezentantului statului, notarul public constată ca succesiunea este vacantă, eliberand certificat de vacantă succesorală, după expirarea termenului legal de acceptare a succesiunii, or in cauza există mostenitor cu vocatie succesorală.

de aceste considerente, paratul a solicitat admiterea exceptiei lipsei calitătii procesuale pasive a Statului Român, iar pe fond respingerea actiunii in constatare ca fiind introdusă impotriva unei persoane fara calitate procesuală pasivă.

Prin incheierea de la termenul de judecată din data de 11.08.2008, instanta a respins exceptia lipsei calitătii procesuale pasive invocată de către parată ca neintemeiată.

În cauză au fost administrate probe cu înscrisuri.

După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr. 744 din 02.09.2008 Judecatoria Pogoanelea admis actiunea, a constatat componența masei succesorale rămasă de pe urma defunctei decedată la data de 28.04.1998, cu ultim domiciliu in comuna, judetul B, a constatat ca de pe urma defunctei au rămas ca mostenitori numitul in calitate de soț supravietuitor cu o cota de parte din averea succesorală si reclamanta, in calitate de descendent de gradul intâi, cu o cotă de parte din aceeasi avere.

De asemenea instanța a constatat masa bunurilor rămase de pe urma defunctului, decedat la data de 07.12.2007, cu ultimul domiciliu in comuna, judetul B și că reclamanta are calitatea de unic mostenitor legal al defunctului, in calitate de descendentă de gradul intai, conform prevederilor art.669 cod civil.

S-a luat act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că, la data de 28 aprilie 1998 decedat numita ( conform certificatului de deces seria - nr. - eliberat de Consiliul local al comunei ). De pe urma acesteia au rămas ca mostenitori numitii ( in calitate de sot supravietuitor, astfel cum reiese din cuprinsul certificatului de căsătorie - fila 9 ) cu o cotă succesorală de si reclamanta ( in calitate de descendent de gradul I, astfel cum reiese din cuprinsul certificatului de nastere seria O nr. - -fila 11 si din cuprinsul certificatului de căsătorie seria 4 nr. - - fila 11) cu o cotă succesorală de .

La data deschiderii succesiunii de pe urma acesteia, masa succesorală rămasă de pe urma defunctei se compunea din dreptul de proprietate asupra unui număr de 776 de actiuni la, avand numerele de ordine de - la - si valoarea nominală de 0,1 lei fiecare ( conform certificatului de actionar nr. -/10.08.1996 emis de SC B SA fila 8 ) precum si din cota de din dreptul de proprietate asupra unei locuinte, constructie din paiantă, situată pe teritoriul satului, comuna, judetul B, in intravilan - astfel cum reiese din cuprinsul certificatului de atestare fiscala pentru persoane fizice privind impozitele si taxele locale si alte venituri ale bugetului local nr. 1482/07.05.2008 emis de Primaria Comunei, fila 14, precum si din cuprinsul sesizării pentru deschiderea procedurii succesorale nr. 1483/07.05.2008 emis de Primaria fila 15.

La data de 07.12.2007 numitul, cu ultimul domiciliu in comuna, judetul B, a incetat din viată, operând deschiderea succesiunii acestuia, conform prevederilor art.651 cod civil. De pe urma acestuia a rămas ca unică mostenitoare reclamanta ( in calitate de descendent de gradul I, astfel cum reiese din cuprinsul certificatului de nastere seria O nr. - - fila 11 și din cuprinsul certificatului de căsătorie seria - nr. - fila 11).

In aplicarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, conform titlului de proprietate nr. 59235/7/17.07.2000 eliberat de Comisia Judeteana B pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor ( fila 4) defunctului i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafata totală de 4 ha si 1900. pe teritoriul satului, comuna, judetul

De asemenea, in aplicarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 conform titlului de proprietate nr. 15700/88/23.02.1994 eliberat de Comisia Judeteana B pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor ( fila 5) defunctului i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafata totală de 1 ha de teren extravilan situat pe teritoriul mun. B, judetul B, in tarlaua 40 parcela 715, intre vecini, la N-, la E- SA, la S- -, la V-drum.

De pe urma defunctului au rămas ca avere succesorală, suprafetele de teren precum si constructiile evidentiate in titlul de proprietate nr. 59235/7/17.07.2000 eliberat de Comisia Judeteana B pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor ( fila 4) precum si in titlul de proprietate nr. 15700/88/23.02.1994 eliberat de aceeasi Comisie ( fila 5), 776 de actiuni la, avand numerele de ordine de la - la - si valoare nominală de 0,1 lei fiecare, conform certificatului de actionar nr. -/10.08.1996 emis de SC SA ( fila 7 ) cota de parte din dreptul de proprietate asupra a 776 actiuni la avand numerele de ordine de la - la - si valoarea nominală de 0,1 lei fiecare, conform certificatului de actionar nr. -/10.08.1996 emis de SC SA cota de 5/8 din dreptul de proprietate asupra imobilului reprezentand casa de locuit situat in comuna, judetul B, constructie din paiantă ( compusă din reprezentand cota de bun comun in devălmăsie care i-a revenit in urma decesului sotiei sale si reprezentand cota sa succesorală in calitate de sot supravietuitor din dreptul de proprietate asupra acestui bun ). IN ceea ce priveste suprafata de 5300. teren arabil intravilan situat in tarlaua 6, intre vecini: la N- drum; la E-, la S- G, la V-, aceasta a fost instrăinată de către defunctul prin contractul de vanzare - cumpărare autentificat sub nr. 1267/31.08.2001 la Biroul notarilor publici - si ( fila 6) si prin urmare nu face parte din masa succesorală rămasă de pe urma defunctului.

A mai reținut instanța că, depozitia martorului ascultat la propunerea reclamantei a relevat faptul că reclamanta este fiica defunctilor si si a acceptat in mod tacit mostenirea defunctului, exercitand imediat după decesul autorului său, in calitate de succesor al acestuia, acte de administrare si de folosintă asupra averii succesorale ( a ocupat casa de locuit din satul, comuna, s- ingrijit de inmormântarea defunctului, suportând cheltuielile legate de aceasta imprejurare, iar in prezent casa si terenul celor doi defuncti sunt stăpânite de către reclamantă, terenul fiind adus in prezent intr-o asociatie agricolă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel in numele Statului Român reprezentat de Ministerul Economiei si Finantelor - Directia Generală a Finantelor Publice B criticând-o pentru motive de nelegalitate si netemeinicie.

În motivarea cererii de apel apelantul a arătat că in mod gresit instanta de fond a respins exceptia lipsei calitătii procesuale pasive a Statului Român ca neîntemeiată, ignorându-se existenta procedurii speciale notarială privind dezbaterea succesorală prevăzută de art. 85 si următoarele cu referire la art. 8 lit.c din Legea nr. 36/1995 procedură ce trebuia urmată cu prioritate.

Tribunalul Buzău - Secția civilă prin Decizia civilă nr. 15/19.01.2009 a respins ca nefondat apelul.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că, critica privind exceptia lipsei calitătii procesuale pasive formulată de apelantul parat este lipsită de temei.

Astfel, din considerentele incheierii de ședintă din data de 11.08.2008, dată de Judecatoria Pogoanele in dosarul civil nr-, rezultă că instanta fondului a făcut o riguroasă analiză a actelor si lucrărilor dosarului, in raport de sustinerile părtilor, pe baza carora a apreciat in mod just si detaliat motivat că exceptia invocată de parat este lipsită de temei.

În acest sens s-a retinut cu deplin temei ca, potrivit dispozitiilor legale incidente, constatarea existentei unei succesiuni vacante si a componentei acesteia se poate face si de către instanta de judecată, in mod direct, în lipsa certificatului de vocatie succesorală eliberat de notarul public si tot astfel instanta poate constat calitatea de unic mostenitor a unui succesibil, indiferent daca vocatia acestuia își are izvorul in lege sau manifestare de ultimă vointă a defunctului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția finanțelor Publice B, criticând-o pentru motive de nelegalitate.

În motivarea cererii de recurs recurentul a arătat că, în mod eronat instanța de apel apreciat că este lipsită de temei critica privind excepția lipsei calității procesual pasive formulată de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

A precizat recurentul că potrivit art. 8 lit. c din Legea nr. 36/1995 dezbaterea succesorală are loc în fața notarului public, cu atât mai mult cu cât reclamanta este unica moștenitoare a defunctului, Statul Român putând avea calitate atunci când o parte sau tot patrimoniul succesoral nu are stăpân sau atunci când moștenirea este vacantă pentru lipsa moștenitorilor, situație ce ar fi atestată prin certificatul de vacanță succesorală.

În speță, la data deschiderii succesiunii defunctului reclamanta în calitate de descendent de gradul Iad obândit calitatea de moștenitor legal în temeiul legii, putându-se prezenta la notarul public pentru dezbaterea succesiunii, astfel încât nu se poate aprecia că succesiunea este vacantă și ar putea fi dobândită de către stat.

În temeiul art. 308 al. 2 Cod pr. civ. intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului.

În motivarea întâmpinării intimata a arătat că instanța de judecată poate constata calitatea de unic moștenitor al unui succesibil, indiferent dacă vocația acestuia își are izvorul în lege sau în manifestarea de ultimă dorință a defunctului.

Curtea, analizând cererea de recurs prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente reține următoarele:

Reclamanta a investit inițial Judecătoria Pogoanele cu o cerere având ca obiect constatarea calității acesteia de moștenitoare a defunctei, decedată la data de 28.04.1998, cu ultimul domiciliu în comuna, sat, jud. B și de unică moștenitoare a defunctului, decedat la data de 07.12.2007, cu ultimul domiciliu în comuna, sat, jud. B, precum și constatarea componenței masei succesorale rămase de pe urma celor doi defuncți.

Inițial reclamanta a indicat în calitate de pârât Statul Român prin Direcția Finanțelor Publice

Ulterior,prin cerere scrisă depusă la prima instanță reclamanta a învederat că înțelege să cheme în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

După cum se știe, calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății.

Ori, prin demersul său judiciar reclamanta tinde a se stabili calitatea sa de unică moștenitoare a defunctului, care la rândul său are calitatea de moștenitor al defunctei, iar în această calitate să culeagă bunurile rămase de pe urma celor doi.

În lipsa altor moștenitori legali sau testamentari, singurul care ar putea contesta dreptul reclamantei este statul, în calitatea sa de titular al moștenirii vacante în lumina dispozițiilor art. 85 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale.

Așadar Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice are legitimare procesuală în cauze având obiectul litigiului pendinte.

Critica recurentei în sensul că Statul Român poate avea calitate atunci când o parte sau tot patrimoniul succesoral nu are stăpân sau atunci când moștenirea este vacantă pentru lipsa moștenitorilor, situație ce ar fi atestată prin certificatul de vacanță succesorală, este nefondată, reclamanta tinzând tocmai a înlătura o eventuală vacanță a succesiunii prin invocarea calității de succesibil acceptant.

Susținerea recurentei în sensul că potrivit art. 8 lit. c din Legea nr. 36/1995 dezbaterea succesorală are loc în fața notarului public, cu atât mai mult cu cât reclamanta este unica moștenitoare nu are nici o incidența calității procesual pasive a pârâtului.

În realitate recurenta invocă problema eventualei admisibilității a unei acțiunii cu un astfel de petit.

Ori,așa cum s-a arătat în doctrină și s-a decis în jurisprudență o persoană se poate adresa direct instanței de judecată pentru a cere pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate calitatea sa de unic moștenitor al unui defunct și componența masei succesorale fără a fi obligată, în lipsa unei dispoziții exprese să se adreseze notarului public.

A raționa în sens contrar înseamnă a încălca principiul constituțional al accesului liber la justiție consacrat de art. 21 din legea fundamentală, precum și art. 6 din CEDO care presupune posibilitatea clară și concretă a oricărei persoane de a avea acces la o instanță care să statueze asupra contestației sale referitoare la drepturi și obligații cu caracter civil.

Pentru toate motivele arătate și având în vedere dispozițiile art. 312 al. 1Cod pr. civ. Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamantul STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE reprezentat prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B-, județul B, împotriva deciziei civile nr. 15 din 19 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâta domiciliată în B, -, -.3,. 15, județul B, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 29.04.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Constanța Pană, Adriana Maria Radu Elena

- - - - -

GREFIER,

Red

2 ex/06.05.2009

nr- Judecătoria Pogoanele

nr- Tribunalul Buzău - Secția civilă

operator de date cu caracter personal

notificare nr. 3120

Președinte:Constanța Pană
Judecători:Constanța Pană, Adriana Maria Radu Elena

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 388/2009. Curtea de Apel Ploiesti