Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 798/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(492/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.798
Ședința publică din 11 mai 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cristina Nica
JUDECĂTOR 2: Mariana Haralambe
JUDECĂTOR 3: Fănica Pena
GREFIER - - -
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenții pârâți, și, împotriva deciziei civile nr. 1506 din 25.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți, B și B ). și cu intimații pârâți MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL, SC și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
are ca obiect - acțiune în constatare.
La apelul nominal se prezintă recurenții pârâți, personal și asistată de în baza împuternicirii nr. -/2007, eliberată de Baroul București (fila 92 dosar fond), avocat care reprezintă în proces și interesele recurenților pârâți și, intimații reclamanți, B, personal și asistați de avocatul, în baza împuternicirii nr. -/2009, eliberată de Baroul București - (fila16), avocat care reprezintă și pe intimata reclamantă și B (), lipsind intimații pârâți Municipiul B prin Primarul General, SC și Ministerul Finanțelor Publice.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Părțile prin reprezentanți, având pe rând cuvântul declară că nu mai au cereri de formulat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul recurenților pârâți susținând oral motivele de recurs solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, modificarea deciziei civile atacate și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
Menționează că instanța de apel nu a analizat sentința fondului sub aspectul motivelor care au dus la disjungerea capetelor de cerere 1,2 și 3 de capătul 4 de cerere care a fost soluționat prin admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune.
Din cuprinsul acțiunii, a cererii modificatoare a acțiunii și a motivelor de apel se observă că reclamanții înțeleg să se judece cu privire la capătul 4 de cerere, în contradictoriu cu Municipiul B prin Primarul General, SC și Ministerul Finanțelor Publice și nu cu, și.
Mai arată că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art.181din Codul d e procedură civilă și a dispozițiilor art.165 din Codul d e procedură civilă.
Reclamanta a dobândit cu rea credință imobilul în litigiu, fapt recunoscut de aceasta indirect prin motivele de apel și nu are calitatea de a solicita restituirea prețului actualizat în raport de art.50 din Legea nr.10/2001.
Apărătorul intimaților reclamanți solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei civile atacate ca legală și temeinică, cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.
Menționează că hotărârea instanței de apel este clară și bine motivată, invocându-se și Decizia nr.32din 09.06.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție Secțiile Unite, aplicabilă în speță în materie de competență.
Mai mult, analiza hotărârii judecătoriei în raport de momentul precizării acțiunii și, respectiv, a motivelor de disjungere revine, instanței competente să judece cererea de chemare în judecată, în primă instanță, respectiv Tribunalul București, astfel cum a reținut și instanța de apel.
CURTEA
Asupra recursului din prezenta cauză;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1416 din 07 martie 2008, Judecătoria Sectorului 4 Bar espins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune privind capătul doi al cererii de chemare în judecată privind pe reclamanții, B și B (, după căsătorie) -, în contradictoriu cu pârâții, (fostă ); a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune privind capătul patru al cererii de chemare în judecată astfel cum acesta a fost modificat prin cererea depusă la data de 06 decembrie 2007, privind pe reclamanții, B și B ( după căsătorie) -, în contradictoriu cu pârâții Municipiul B prin Primar General, SC SA și Ministerul Economiei și Finanțelor și a respins acest capăt de cerere fiind prescris; a lua act că pârâții Municipiul B prin Primarul General, SC SA și Ministerul Economiei și Finanțelor nu au solicitat cheltuieli de judecată; a disjuns capetele 1,2, și 3 ale cererii de chemare în judecată, pentru a căror soluționare s-a format dosar separat, și a acordat termen de judecată la data de 10 aprilie 20089, pentru când au fost citați reclamanții și pârâții, (fostă ).
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr. 5112 din 09 octombrie 2003, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 B, în dosarul nr. 2173/2003, s-a luat act de renunțarea reclamanților, și (fostă ) la judecată privind cererea de constatare a nulității contractului de vânzare -cumpărare nr. 865 din 07 noiembrie 1996 încheiat între SC SA, în calitate de vânzător, și pârâta, în calitate de cumpărător, s-a respins excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâtă, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului B reprezentat prin Primarul General și s-a admis acțiunea formulată de reclamanții, și (fostă ) împotriva pârâtei. A fost obligată pârâta să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în B,-, parter,. 1, sector 4. S-a respins cererea formulată împotriva Municipiului B reprezentat prin Primarul General ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 18.348.860 lei/rol cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 1723 din 08 septembrie 2004 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III a Civilă în dosarul nr. 754 /2004, s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta - pârâtă împotriva sentinței civile nr. 5112 din 09 octombrie 2003 Judecătoriei Sectorului 4
Prin decizia civilă nr. 766 din 27 martie 2006 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie în dosarul nr- (nr. vechi 3009/2005), s-a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta - pârâtă împotriva deciziei civile nr. 1723 din 08 septembrie 2004 Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a III a Civilă.
Sentința civilă nr. 5112 din 09 octombrie 2003 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 B, în dosarul nr. 2173/2003 a rămas definitivă și, deci, executorie conform art. 376 alin. 1 Cod de procedură civilă la data de 08 septembrie 2004, când prin decizia civilă nr. 1723 din 08 septembrie 2004 Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a III Civilă, s-a respins apelul numitei.
Prin urmare, la data de 08 septembrie 2004, reclamanta a fost evinsă, de la această dată numiții, și (fostă ) putând cere acesteia ca de bună voie sau, în caz de împotrivire, pe calea executării silite, să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în B,-, parter,. 1, sector 4 și tot la această dată născându-se dreptul reclamantei atât de a cere să i se plătească contravaloarea lucrărilor de reparații și îmbunătățiri aduse imobilului, cât și de a se îndrepta împotriva vânzătorului cu acțiune în garanție pentru evicțiune.
Or, acțiunea în garanție pentru evicțiune totală a cumpărătorului împotriva vânzătorului, implicând restituirea prețului și plata de daune interese, se prescrie în termenul general de prescripție, de trei ani, prevăzut de art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, termen care începe să curgă, așa cum s-a arătat mai sus, de la data producerii evicțiunii. Același termen de prescripție și moment de început al acestuia sunt aplicabile și acțiunii în rezoluțiune a contractului de vânzare -cumpărare pentru nerespectarea de către vânzător a garanției pentru evicțiune, cu consecința repunerii părților în situația anterioară și plății de daune interese.
Data la care a avut loc evicțiunea reclamantei fiind 08 septembrie 2004, respectiv data rămânerii definitive a sentinței civile nr. 5112 din 09 octombrie 2003 Judecătoriei Sectorului 4 B, înseamnă că termenul de trei ani în care se putea formula acțiunea în rezoluțiune a contractului de vânzare - cumpărare pentru nerespectarea de către vânzător a garanției pentru evicțiune, cu consecința repunerii părților în situația anterioară și plății de daune interese, era deja împlinit la data de 06 decembrie 2007, când reclamanții au depus la dosar cererea modificatoare a celui de-al patrulea capăt de cerere, prin care au solicitat acest lucru în contradictoriu cu pârâții Municipiul B prin Primarul General, SC SA și Ministerul Economiei și Finanțelor. Prin urmare, dreptul la acțiunea menționată este prescris.
În ceea ce privește solicitarea reclamanților de obligare a pârâților, și (fostă ) la plata contravalorii lucrărilor de reparații și îmbunătățiri necesare și utile în cuantum de 151.200 lei, echivalentul sumei de 60.000 euro, în temeiul principiului îmbogățirii fără justă cauză, ce formează obiectul capătului al doilea de cerere, termenul de prescripție, respectiv tot cel general de trei ani, a început să curgă, și față de dispozițiile art. 8 din Decretul nr.167/1958, tot de la data de 08 septembrie 2004, data rămânerii definitive a sentinței civile nr. 5112din 09 octombrie 2003 Judecătoriei Sectorului 4 B și dobândirii de către aceasta a puterii executorii. Prin urmare, având în vedere că acest capăt de cerere a fost formulat prin cererea inițială de chemare în judecată, depusă la 31 martie 2007 (data poștei) înseamnă că dreptul la acțiunea menționată (capătul doi de cerere) nu este prescris, acțiunea fiind introdusă în interiorul termenului general de prescripție de trei ani.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, B și B ( după căsătorie) -.
În motivarea cererii de apel, apelanții - reclamanți au arătat că:
Prima instanță nu a fost competentă în soluționarea cauzei având în vedere că obiectul litigiului depășește suma de 500.000 lei fiind astfel incidente dispozițiile art. 2 pct. 1Iit. b Cod de procedură civilă.
În mod greșit prima instanță a dispus disjungerea capetele 1,2, și 3 din cerere având în vedere că între capetele de cerere ale acțiunii există o strânsă legătură atât în ceea ce privește părțile cât și obiectul și cauza astfel încât se impune judecarea lor împreună.
În mod greșit prima instanță a admis excepția prescripției dreptului material cu privire la capătul al patrulea al cererii astfel cum a fost precizat întrucât termenul general de prescripție începe să curgă de la data rămânerii irevocabile a hotărârii de desființarea actului de vânzare - cumpărare, iar nu de la data rămânerii definitive a acesteia, care ar lăsa soarta contractului incertă, prin posibilitatea desființării ulterioare.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 296 Cod de procedură civilă, art. 297 Cod de procedură civilă, art. 158 alin. 2 și art. 159 Cod de procedură civilă.
Intimații - pârâți nu au depus întâmpinare.
Tribunalul a analizat motivele de apel și cu prioritate excepția de necompetență materială absolută, în raport de dispozițiile art. 137 Cod de procedură civilă, și a reținut următoarele:
Astfel, prin capătul doi al cererii reclamanții au solicitat contravaloarea lucrărilor de reparații și îmbunătățirile necesare și utile în valoare de 151.200 lei.
Prin capătul patru al cererii, astfel cum a fost precizat la data de 06 decembrie 2007, reclamanții au solicitat plata sumei de 355.000 lei cu titlu de preț și a sumei de 1.165.000 lei cu titlu de aport de valoare al bunului de care au fost eviși.
Potrivit deciziei nr. 32 din 09 iunie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție "dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a și b Cod de procedură civilă se interpretează în sensul că, în vederea determinării competenței materiale de soluționare în primă instanță și a căilor de atac sunt evaluabile în bani litigiile civile și comerciale având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situației anterioare".
Pe de altă parte rezoluțiunea contractului de vânzare - cumpărare presupune repunerea părților în situația anterioară motiv pentru care cererea este evaluabilă în bani conform art. 6 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997.
În această situație, prima instanță în mod greșit a respins excepția de necompetență materială, motiv pentru care tribunalul în raport de dispozițiile art. 297 alin. 2 Cod de procedură civilă, a admis apelul, a anulat sentința apelată și a reținut cauza spre competentă soluționare, prin decizia civilă nr. 1506 din 25 noiembrie 2008 Secției a III a Civile.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, în termen legal, pârâții, și au promovat recurs, criticând-o sub aspectul nelegalității, deoarece nu ar cuprinde motivele pe care se sprijină, simpla evocare a deciziei în interesul Legii nr. 32 din 09 iunie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție neconstituind o motivare a deciziei.
De asemenea, din cuprinsul cererii de chemare în judecată, rezultă că intimații - reclamanți au solicitat obligarea intimaților Municipiul B, SC SA și Ministerul Finanțelor Publice la plata prețului actualizat, în sumă de 3.596,2557 lei/ron. Judecătoria era datoare să judece cauza în raport de această valoare a cererii, menținută timp de opt luni, până la modificarea acestui capăt de cerere. Instanța de apel nu a analizat sentința apelată din punctul de vedere al momentului când reclamanții au modificat acțiunea. Or, nici o actualizare a prețului, în funcție de orice criteriu, nu ar fi putut determina o valoare superioară pragului valoric de 500.000 lei. Pârâții s-au opus la modificarea acestui capăt de cerere, ca urmare a faptului că era depășită prima zi de înfățișare în sensul art. 132 Cod de procedură civilă. De altfel, această nouă cerere introdusă la 06 decembrie 2007, este prescrisă în raport de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, ea fiind introdusă cu rea - credință, în scopul de a tergiversa judecarea cauzei și a prelungi șederea reclamanților într-un imobil pe care îl ocupă fără drept, amânând astfel soluționarea contestației la executare promovate de reclamanți și suspendate până la soluționarea prezentei cauze.
Tribunalul nu a analizat sentința sub aspectul motivelor care au dus la disjungerea capetelor de cerere 1, 2 și 3 de capătul 4 de cerere care a fost soluționat prin admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune.
Așa cum se poate observa din cuprinsul acțiunii, a cererii modificatoare a acțiunii și motivelor de apel, reclamanții - apelanți înțeleg să se judece cu privire la capătul al patrulea de cerere, în contradictoriu cu Municipiul B prin Primarul General, SC SA și Ministerul Finanțelor Publice, deci nu cu pârâții, și. Singurul motiv pentru care reclamanții doresc ca întreaga acțiune să se judece de aceiași instanță este acela de a tergiversa soluționarea capătului unu al cererii de chemare în judecată.
Totodată instanța de apel nu a analizat admisibilitatea capătului al patrulea al acțiunii în raport de dispozițiile art. 181Cod de procedură civilă "Instanța investită potrivit dispozițiilor referitoare la competență după valoarea obiectului cererii, rămâne competentă să judece chiar dacă, ulterior investirii, intervin modificări în ceea ce privește cuantumul valorii aceluiași obiect". Așa cum rezultă din conținutul cererii de chemare în judecată, valoarea pretențiilor reclamanților atrage competența instanței, a Judecătoriei Sectorului 4
Decizia recurată este lipsită de temei legal fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art. 165 Cod de procedură civilă: "În orice stare a judecății se pot despărți pricinile întrunite, dacă instanța socotește că numai una din ele este în stare de a fi judecată". Așa cum se poate observa din conținutul sentinței nr. 1416/2008 a Judecătoriei Sectorului 4 B, instanța a apreciat că celelalte capete de cerere 1, 2 și 3 pot fi soluționate, singurul capăt de cerere care era prescris în raport de momentul la care se făcea modificarea sa, a fost disjuns. S-a apreciat că soluția instanței de fond este temeinică și legală, neexistând o strânsă legătură între acest capăt de cerere și celelalte, cu atât mai mult cu cât capătul al patrulea al cererii se judecă în contradictoriu doar cu pârâții persoane juridice și analizarea acestuia împreună cu capetele 1, 2 și 3 întârziau soluționarea acestora din urmă.
Reclamanta - apelantă nu are calitatea de a solicita restituirea prețului actualizat în raport de art. 50 din Legea nr. 10/2001 actualizată. Așa cum rezultă din sentința civilă nr. 5112 din 09 octombrie 2003, rămasă definitivă și irevocabilă, reclamanta - apelantă a dobândit cu rea - credință imobilul din-, sector 4, fapt recunoscut de aceasta indirect prin motivele de recurs, așa cum a reținut instanța în pagina 6 alin. 3 din sentință. Aceiași concluzie se desprinde și din deciziile pronunțate în apel și recurs, concluzie reținută în pagina 13 alin. 1 din decizia nr. 766 din 27 martie 2006 Curții de APEL BUCUREȘTI pronunțată în recurs.
Față de aceste motive au rugat să se admită recursul, să fie desființată decizia nr. 1506 din 25 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă și să fie păstrată în tot sentința instanței de fond.
Nu și-au întemeiat recursul, în drept.
Au timbrat în mod corespunzător, recursul promovat, conforma art. 3 și art. 11 din Legea nr. 146/1992 și art. 3 din OG nr. 32/1995.
Intimații - reclamanți, B și B () au formulat potrivit art. 308 alin. 2 Cod de procedură civilă, întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, enunțând în detaliu situația de fapt și evoluția cauzei și arătând că sub aspectul capătului patru din cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificat, într-adevăr competența materială de soluționare revenea tribunalului raportat la valoarea pretențiilor arătate. De asemenea, au arătat că există obligativitatea soluționării concomitente a tuturor capetelor de cerere, fiind imposibilă disjungerea, deoarece capătul al patrulea din acțiunea precizată trebuia să se judece și în contradictoriu cu pârâții - recurenți și întrucât între capetele de cerere există o strânsă legătură enunțând obiectul fiecăruia în parte. În speță nu sunt aplicabile prevederile art. 165 Cod de procedură civilă, deoarece nu s-a procedat niciodată la conexarea unor acțiuni separate, ci sunt incidente prevederile art. 164 alin. 4 Cod de procedură civilă.
Intimații persoane juridice nu au formulat întâmpinare în prezenta cauză.
În recurs nu s-au administrat probe suplimentare, conform art. 305 Cod de procedură civilă.
Curtea de APEL BUCUREȘTI s-a constat legal sesizată și competentă material să soluționeze recursul, date fiind prevederile art. 3 și art. 299 Cod de procedură civilă.
Verificând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate, Curtea apreciază recursul fondat, pentru următoarele considerente:
Ca o precizare prealabilă, Curtea constată că ansamblul criticilor cuprinse în motivele de recurs formulate, se împarte în două categorii: una care privește soluția de disjungere a unui capăt de cerere al acțiunii și alta privitoare la soluția excepției necompetenței materiale invocateă.
Ca o primă observație critică, Curtea constată că prin cererea de modificare a capătului nr. IV al cererii de chemare în judecată, din data de 06 decembrie 2007 (fila 168 dosar fond), intimații - reclamanți au solicitat rezoluțiunea contractului de vânzare - cumpărare nr. 865 din 07 noiembrie 1996 și obligarea la plata prețului actualizat cu dobânda aferentă și a sporului de valoare, în contradictoriu cu pârâții - intimați Municipiul B, SC SA și Ministerul Economiei și Finanțelor, deci nu în contradictoriu cu pârâții - recurenți.
Pârâții vizați de acest capăt de cerere nu au înțeles să se opună modificării acestui capăt de cerere al acțiunii, formulat la 06 decembrie 2007 (a se vedea în acest sens, încheierea ulterioară comunicării cererii modificatoare - fila 227 dosar fond), opoziția impunând o manifestare de voință expresă a unei părți, ceea ce în cauză, nu s-a întâmplat. Potrivit prevederilor art. 132 alin. 1 Cod de procedură civilă, la prima zi de înfățișare, instanța va putea da reclamantului, un termen pentru întregirea sau modificarea cererii.
Aceste dispoziții procesual civile au caracter dispozitiv și nu imperativ, deoarece scopul edictării lor a fost acela de a-l proteja pe pârât și de aceea, neregularitatea constând în nesocotirea lor, dacă nu a fost invocată de pârât la termenul săvârșirii ei sau, dacă pârâtul - personal sau prin reprezentant - nu a fost prezent la acel termen, la termenul de judecată următor, în ambele cazuri, înainte de a mai pune în discuție alte aspecte ale procesului, se acoperă, după cum rezultă din prevederile art. 108 alin. 3 Cod de procedură civilă.
Or, cum în cauză, pârâții vizați de această modificare a cererii, nici până în prezent nu au invocat tardivitatea cererii modificatoare, este evident că această neregularitate s-a acoperit, cererea fiind astfel modificată, iar instanțele fiind obligate să țină cont de această modificare.
Cum acest capăt de cerere nu i-a privit pe recurenții - pârâți prezenți, Curtea constată că soluțiile date de instanțe (judecătorie sau tribunal) cu privire la el, nu îi privesc pe recurenții - pârâți. Ca atare, ei nu au nici un interes în formularea acestor critici, cu atât mai mult cu cât înșiși au susținut că soluția de disjungerea a acestui capăt de cerere, a fost una corectă, deoarece nu există o strânsă legătură între acest capăt de cerere și celelalte, față de care au calitatea de pârâți.
În consecință,motivul de recursinvocat, referitor la nemotivarea hotărârii din apel, cu privire la anularea sentinței, în ceea ce privește acest al patrulea capăt de cerere, precum șicriticilecu privire la nelegalitatea soluției de admitere a excepției de necompetență materială a judecătoriei, în ce privește același capăt al patrulea al cererii,deoareces-ar fi raportat la altă valoare, decât cea din cererea de judecată introductivă, cererea modificatoare fiind tardivă, deoarece s-ar fi opus acești pârâți, deoarece s-ar fi ignorat de tribuna, prevederile art. 181Cod de procedură civilă, și deoarece nici o actualizare, indiferent de criteriul de actualizare, nu ar putea determina majorarea prețului de la 3.596,26 lei la peste 500.000 lei, precum și criticile privitoare la inexistența calității intimaților - reclamanți, de a solicita restituirea prețului actualizat, în raport cu art. 50 din Legea nr. 10/2001, ca urmare a faptului că intimata ar fi dobândit imobilul, cu rea - credință și cele referitoare la legalitatea soluției de admitere a excepției prescripției dreptului la acțiune în ce privește acest capăt al patrulea al cererii de chemare în judecată, sunt lipsite de interes în ceea ce-i privește pe recurenți și deci, nu vor face obiectul dezbaterii Curții.
Interesul reprezintă una dintre condițiile de exercitare ale acțiunii ca și folos practic pe care o parte îl urmărește prin punerea în mișcare a procedurii judiciare și el presupune îndeplinirea mai multor condiții: să fie legitim, adică să nu fie în conflict cu legea, să fie personal, adică folosul practic să vizeze pe cel ce recurge la forma procedurală, să fie născut și actual, în sensul că dacă cel interesat nu ar recurge la acțiune, în momentul respectiv, s-ar expune prin aceasta la un prejudiciu. Condiția interesului nu este cerută numai la punerea în mișcare a acțiunii prin introducerea cererii de chemare în judecată, ci ea trebuie îndeplinită în legătură cu toate formele procedurale care alcătuiesc conținutul acțiunii (apărări, exercitarea căilor de atac, executare silită, etc.). Deci, în măsura în care promovarea oricărei forme procedurale nu asigură nici un folos practic, celui ce a recurs la ea, ea va deveni lipsită de interes. Or, în cauză, față de recurenții - pârâți, nu este îndeplinită condiția ca interesul să fie personal.
De altfel, în cauză se constată că pârâții direct interesați - persoane juridice, nu au înțeles să promoveze recurs, cu privire la această soluție.
Cea de-a doua categorie de critici desprinsă din motivele de recurs privește soluția dată de tribunal, în referire la dispoziția de disjungere a celorlalte capete de cerere 1, 2 și 3, dată de judecătorie.
Deși recurenții au invocat faptul că tribunalul nu și-ar fi motivat hotărârea în ceea ce privește soluția judecătoriei d e disjungere a trei capete de cerere, Curtea subsumând această critică, motivului de recurs prevăzut de art. 304 cpt. 7 Cod de procedură civilă, conform căruia"Modificarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate: când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii", îl apreciază ca nefondat, deoarece, dispunând anularea întregii hotărâri pronunțate de judecătorie și făcând referire în considerentele sale, și la capătul doi al cererii de chemare în judecată, rezultă evident că tribunalul a apreciat nelegalitatea și a dispoziției de disjungere a unor capete de cerere. În consecință, acest motiv de recurs invocat, este apreciat nefondat de către
În ceea ce privește criticile referitoare la greșita înlăturare a dispoziției de disjungere a judecătoriei, critici pe care Curtea le subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 304 cpt. 9 Cod de procedură civilă: "Modificarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate:când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii", Curtea le apreciază ca fiind fondate, pronunțate cu aplicarea greșită în cauză a prevederilor art. 165 Cod de procedură civilă, conform căruia"În orice stare a judecății se pot despărți pricinile întrunite, dacă instanța socotește că numai una din ele este în stare de a fi judecată".
Măsura disjungerii este luată de instanța de judecată numai în cazul în care soluționarea uneia sau a unor cereri ar fi întreruptă de imposibilitatea soluționării alteia sau altor cereri, iar această măsură are drept scop soluționarea cererilor care sunt în stare de a fi judecate, într-un termen rezonabil. De altfel, Curtea constată că măsura disjungerii cauzelor este dispusă de instanța de judecată și în interesul unei bune judecăți a cauzelor și a unei mai bune administrări a justiției, fără a se încălca prevederile referitoare la dreptul la apărare al părților.
Dispozițiile de lege în discuție nu înlătură posibilitatea părților de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, posibilitatea instanței de judecată de a dispune disjungerea de exemplu, a cauzelor conexe, pentru a fi judecate separat, neaducând atingere intereselor părților, ci, dimpotrivă, contribuind la evitarea tergiversării în soluționarea cauzei.
Ca atare, cum în speța dedusă judecății, doar cel de-al patrulea capăt de cerere a fost apreciat ca fiind în stare de judecată, iar celelalte (unu, doi și trei) nu, judecătoria a disjuns judecata, pentru a nu tergiversa soluționarea capătului de cerere care putea fi judecat la acel termen.
Fiind o soluție cu caracter premergător soluționării fondului capetelor de cerere numărul 1, 2 și 3, disjungerea nu poate fi atacată ca și dispoziție, decât o dată cu soluția dată fondului acestor trei capete de cerere, potrivit art. 282 alin. 2 Cod de procedură civilă, conform căruia:"Împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecății".
Integrarea acestei dispoziții din punct de vedere formal, în cuprinsul unei sentințe civile, nu îi alterează caracterul de act procesual premergător soluționării fondului celor trei capete de cerere.
Ca atare, în mod nelegal, tribunalul a admis implicit și această critică a apelanților și a înlăturat dispoziția de disjungere, anterior anulării întregii sentințe a fondului.
De altfel, la aceeași concluzie a nelegalității soluției de înlăturare a disjungerii, am ajunge și dacă am aprecia că dispoziția de disjungere poate fi atacată în cadrul procesual prezent.
Astfel, raportat la considerentele anterioare, Curtea apreciază că într-adevăr, capătul numărul patru modificat al cererii de chemare în judecată se afla la acel moment, în stare de judecată, putând fi soluționat și apreciază de asemenea, că între primele trei capete de cerere pe de o parte și ultimul (4), pe de altă parte, nu există o legătură atât de strânsă care să fi împiedicat oportunitatea disjungerii. Altfel, așa cu am arătat, primele capete de cerere vizau pârâții - recurenți și priveau drepturile locative ale reclamanților, despăgubirea cu îmbunătățirile efectuate și recunoașterea unui drept de retenție, în timp ce ultimul (4) capăt de cerere viza rezoluțiunea pentru evicțiune a contractului de vânzare - cumpărare, cu plata prețului actualizat și a daunelor interese, formulat, în contradictoriu cu alți pârâți - persoane juridice. Este evident că aceste două categorii de cereri erau distincte, ca urmare a cauzei și obiectului lor diferit și a părților angrenate, care și ele erau diferite, în ceea ce-i privește pe pârâți. De altfel, este de principiu că disjungerea poate opera între cereri care privesc aceleași părți, dar cu obiect sau/și cauze diferite. Deci, cu atât mai mult, disjungerea poate opera între cererile care nu privesc aceleași părți (în cauză, aceeași pârâți). În întâmpinarea formulată, intimații s-au rezumat din acest punct de vedere, doar la a enunța existența unei legături strânse între capetele de cereri, pe care le-au expus, fără însă a arăta în ce constă această legătură strânsă. Susținerea din întâmpinare în sensul că acest capăt de cerere trebuia să se judece în contradictoriu și cu pârâții - recurenți, este irelevantă în cauză, deoarece este doar o susținere ipotetică, care nu s-a concretizat prin formularea de către intimații - reclamanți, a vreunei cereri modificatoare a cadrului procesual în acest litigiu civil, guvernat de principul disponibilității. Or, controlul Curții se grefează pe cadrul procesual astfel cum este stabilit deja, de către înșiși reclamanți, prin cererea de chemare în judecată modificată. Nici susținerea referitoare la neincidența în cauză, a art. 165 Cod de procedură civilă, nu este fondată, deoarece sintagma "pricini întrunite" din cuprinsul acestui text legal, nu vizează exclusiv categoria pricinilor stipulate în art. 164 Cod de procedură civilă, conform căruia"Părțile vor putea cere întrunirea mai multor pricini ce se află înaintea aceleiași instanțe sau instanțe deosebite, de același grad, în care sunt aceleași părți sau chiar împreună cu alte părți și al căror obiect și cauză au între dânsele o strânsă legătură ". Așa cum am arătat anterior, pot fi disjunse și cauze între care nu există o strânsă legătură, deci care nu au fost reunite în prealabil, conform art. 164 Cod de procedură civilă și care deci, constituie o categorie distinctă de cea menționată de acest ultim text legal. În aceste categorie distinctă, pot fi introduse și mai multe capete de cerere, întrucât în fond, fiecare capăt de cerere are și o individualitate proprie, chiar dacă este într-adevăr cuprins, într-o singură cerere de chemare în judecată. Având în vedere considerentele anterioare, referitoare la inexistența unei legături juridice strânse între primele trei capete de cerere și ultimul, Curtea costată că în cauză nu este incident nici art. 164 Cod de procedură civilă menționat, așa cum au invocat intimații.
Pentru aceste argumente, Curtea apreciază că în mod eronat, tribunalul a înlăturat soluția de disjungere a judecătoriei, pronunțând astfel în cauză, o hotărâre dată cu aplicarea greșită a art. 165 Cod de procedură civilă, în sensul art. 304 cpt. 9 Cod de procedură civilă, fapt care impune modificarea deciziei.
Curtea constată că și soluția dată excepției de prescripție a dreptului material la acțiune, în referire la capătul doi al cererii de chemare în judecată, este subsumată soluției de disjungere, astfel încât părțile interesate vor putea să o constate dacă vor aprecia astfel, doar în dosarul nou format în urma disjungerii.
Pentru ansamblul acestor considerente și reținând că prezenta instanță de recurs nu a înțeles să invoce din oficiu, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 Cod de procedură civilă, conform art. 306 alin. 2 Cod de procedură civilă, vizavi de competența stabilită de tribunal, în ce privește cel de-al patrulea capăt de cerere, Curtea în baza art. 312 Cod de procedură civilă, va admite recursul, va modifica în parte, decizia recurată în sensul că va anula doar în parte, sentința, în ceea ce privește soluția dată capătului patru din cererea de chemare în judecată și va menține celelalte dispoziții ale sentinței, va lua act că recurenții nu au cerut cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenții - pârâți, și, împotriva deciziei civile nr. 1506 din 25 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - reclamanți, B și B () și cu intimații - pârâți Municipiul B prin Primarul General, SC SA și Ministerul Finanțelor Publice.
Modifică în parte, decizia recurată în sensul că anulează doar în parte, sentința, în ceea ce privește soluția dată capătului patru din cererea de chemare în judecată și menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Ia act că recurenții nu au cerut cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11 mai 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red.
.
2ex./01.07.2009
-3.--;
Jud.4.-
Președinte:Cristina NicaJudecători:Cristina Nica, Mariana Haralambe, Fănica Pena
