Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 801/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(825/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.801
Ședința publică de la 11 mai 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cristina Nica
JUDECĂTOR 2: Mariana Haralambe
JUDECĂTOR 3: Fănica Pena
GREFIER - - -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenții pârâți, și, împotriva deciziei civile nr. 300 din 06.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă SC COM SRL.
are ca obiect - evacuare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare a cauzei se prezintă avocatul, în calitate de reprezentant al recurenților pârâți, în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 11.05.2009, eliberată de Baroul București, lipsind recurentul pârât și intimata reclamantă SC Com SRL.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței împrejurarea că recurenta reclamantă a depus la dosar, prin serviciul registratură, chitanța CEC reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 5 lei și timbru judiciar aferent recursului în valoare de 0,15 lei, astfel cum s-a stabili prin rezoluție, iar intimata reclamantă SC Com SRL a depus întâmpinare în 4 exemplare.
Curtea comunică un exemplar de pe întâmpinarea depusă la dosar recurenților pârâți și, prin avocat.
Apărătorul recurenților pârâți solicită acordarea unui termen în vederea comunicării întâmpinării și recurentului pe care nu-l reprezintă.
Curtea, având în vedere lipsa reprezentantului intimatei reclamante SC Com SRL reține dosarul la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei se prezintă avocatul, în calitate de reprezentant al recurenților pârâți, în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 11.05.2009, eliberată de Baroul București și avocatul, în calitate de reprezentant al intimatei reclamante SC Com SRL, în baza împuternicirii avocațiale eliberată de Baroul București, lipsind recurentul pârât.
La interpelarea instanței, apărătorul recurenților pârâți arată că nu mai insistă în cererea de amânare formulată la prima strigare a cauzei.
Părțile prin reprezentanți, având pe rând cuvântul declară că nu mai au cereri de formulat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Pentru recurenți, avocatul menționează că hotărârile instanței de fond și apel au fost date cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 alin.2 din Codul d e procedură civilă cu privire la pârâtul, și nu au respectat dispozițiile art.88 pct.4 din Codul d e procedură civilă deoarece nu a fost citat la domiciliul legal din B,-, sector 5.
De asemenea arată că pârâtul nu a avut cunoștință de existența acestui proces și nu s-a prezentat niciodată în fața instanțelor anterioare pentru a formula apărări, acestea nu au făcut demersuri la Institutul Național de Evidența Populației pentru a afla domiciliul său legal și pentru acest motiv judecata în fața instanței de fond cât și a celei de apel s-au desfășurat cu procedura de citare nelegal îndeplinită cu pârâtul.
de acest motiv, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, casarea deciziei civile atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În subsidiar, solicită admiterea recursului, modificarea deciziei civile atacate și pe fond menținerea sentinței civile ca legală și temeinică și respingerea acțiunii reclamantei.
Apreciază că în speță sunt aplicabile dispozițiile art.11 alin.1 din OUG nr.40/1999, potrivit cărora nerespectarea de către proprietar a dispozițiilor art.10 alin.1 atrage prelungirea de drept a contractului de închiriere anterior.
Instanța de fond a constatat în mod corect că a fost prelungit de drept contractul de închiriere nr.592/1999 pe o perioadă de încă 5 ani de la data de 08.04.2004 și în baza dispozițiilor art.11 din OUG nr.40/1999 și a OUG nr.8/2004 privind prelungirea duratei unor contracte de închiriere, la această dată fiind încă în proprietatea statului.
Mai arată că imobilul nu fusese restituit către foștii proprietari la momentul intrării în vigoare a OUG nr.8/2004, iar contractul de închiriere se afla în curs de executare în acel moment, rezultă că în temeiul dispozițiilor art.1 din același act normativ, durata acestuia a fost prelungită de drept pe o perioadă de 5 ani, până la data de 08.04.2009.
Apărătorul intimatei reclamante solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei civile atacate ca legală și temeinică și a cererii de evacuare, cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.
Arată că instanța de apel a reținut în mod corect în considerentele deciziei aceeași situație de fapt ca cea stabilită de instanța de fond în sensul că pârâtul a fost legal citat, iar invocarea faptului că acesta nu a fost citat la domiciliul legal din B,-, sector 5, nu face decât să susțină ideea că acesta nu folosește imobilul proprietatea reclamantei.
În ceea ce privește cea de-a doua critică a deciziei atacate solicită a fi respinsă, având în vedere că acțiunea privește raporturile locative dintre chiriași și proprietari, fiind aplicabile dispozițiile Legii nr.114/1996 cu modificările ulterioare.
Menționează că recurenții pârâți prin însăși cererea de recurs motivează că valabilitatea contractului de închiriere a fost până la data de 08.04.2009, iar aceștia au fost încunoștințați de preluarea imobilului de către reclamantă ca proprietară dar nu au manifestat în nici un fel opțiunea de a solicita încheierea unui nou contract de închiriere, conform prevederilor OUG 40/1999, cu atât mai mult cu cât aceștia aveau o altă adresă de domiciliu.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 6727 din 23 septembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 B, în dosarul nr-, a fost respinsă cererea formulată de reclamanții, prin mandatar și continuată de SC Com SRL în contradictoriu cu pârâții, și, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin dispoziția nr. 6764 din 14 noiembrie 2006, emisă de Primăria Municipiului B, s-a dispus restituirea în natură, în proprietatea reclamanților a imobilului situat în B,-, cu str. -, sector 5, imobil în care pârâții ocupau o cameră și dependințe, în temeiul contractul de închiriere nr. 592 din 14 iunie 1999 încheiat cu SC SA.
La data de 08 mai 2008, reclamanții au înstrăinat dreptul de proprietate către SC Com SRL, prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 517 de Biroul Notarului Public " ".
Întrucât prelungirea duratei contractului de închiriere a avut loc anterior emiterii dispoziției de restituire în natură a imobilului, instanța a constatat că în speță sunt incidente dispozițiile art. 14 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora dacă imobilul restituit prin procedurile administrative prevăzute de lege face obiectul unui contract de locațiune, noul proprietar se va subroga în drepturile statului sau ale persoanei juridice deținătoare, cu renegocierea celorlalte clauze contractuale, dacă aceste contracte au fost încheiate potrivit legii.
Opozabilitatea contractului de închiriere noului proprietar căruia i s-a recunoscut dreptul de proprietate conform Legii nr. 10/2001, rezultă și din interpretarea coroborată a art. 13 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, cu art. 7 din OUG nr. 40/1999.
S-a mai reținut că în conformitate cu dispozițiile OUG nr. 8/2004, contractul de închiriere a fost prelungit până la data de 08 aprilie 2009, astfel că dreptul locativ al pârâților este opozabil reclamantei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta, solicitând schimbarea în tot a sentinței civile apelate în sensul admiterii cererii de evacuare.
Se arată de către apelantă că deși contractul de închiriere al pârâților a fost prelungit până la data de 08 aprilie 2009, între timp imobilul a fost restituit adevăraților proprietari, reclamanții inițiali. SC SA a anunțat chiriașii prin adresă scrisă despre faptul că reclamanții - vânzători erau noii proprietari ai bunului, iar contractul de închiriere încheiat cu statul nu mai era valabil.
La data de 10 octombrie 2007, reclamanții au notificat pe chiriași prin intermediul unui executor judecătoresc că trebuie să se prezinte la biroul executorului și să regleze situația imobilului lor. Răspunzând prin adresa din data de 02 noiembrie 2007 pârâții au comunicat că nu ocupă spațiul în mod abuziv, ci în temeiul unui contract de închiriere încheiat cu statul.
În aceste condiții, s-a apreciat de către apelantă că nu își mai găsesc aplicabilitatea prevederile OUG nr. 8/2004, care privesc prelungirea duratei contractelor de închiriere pentru suprafețele locative cu destinația de locuințe aflate în proprietatea statului sau a unităților administrativ teritoriale. Efectele OUG nr. 40/1999 au încetat la 08 aprilie 2004.
Se apreciază totodată de către apelantă că instanța de fond a făcut o apreciere greșită a probelor și a dreptului intern aplicabil, considerându-se totodată că situația din speță este similară celei din hotărârea Radovici și împotriva României, a Curții Europene pentru Drepturile Omului.
Analizând actele și lucrările dosarului, raportat la criticile formulate și ținând seama de dispozițiile art. 295 alin. 1 Cod de procedură civilă, tribunalul a apreciat că apelul este fondat, pentru următoarele motive:
În ceea ce privește critica referitoare la interpretarea greșită pe care prima instanță o dă dispozițiilor legale ale OUG nr. 8/2004 și ale art. 14 din Legea nr. 10/2001, tribunalul a apreciat că susținerile apelantei sunt întemeiate.
Astfel, în ceea ce privește prelungirea contractelor de închiriere încheiat de intimații - pârâți cu SC SA, tribunalul a constatat că la data intrării în vigoare a OUG nr. 8/2004, locuința ocupată de intimații - pârâți se afla încă în proprietatea statului, imobilul fiind restituit în baza Legii nr. 10/2001 la data de 14 noiembrie 2006, motiv pentru care corespunde realității că intimații au beneficiat în 2004 de efectele dispozițiilor legale referitoare la prelungirea de drept pentru o perioadă de cinci ani a duratei contractelor de închiriere pentru aceste spații.
Începând, însă, cu data la care a intervenit schimbarea regimului juridic al imobilului, prin restituirea către foștii proprietari prin dispoziția emisă în 2006 în baza Legii nr. 10/2001, deveneau aplicabile dispozițiile art. 13 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 potrivit cu care în cazul imobilelor restituite prin procedurile administrative prevăzute de această lege sunt aplicabile prevederile privind contractele de închiriere cuprinse în OUG nr. 40/1999.
Dar, cât privește obligațiile pe care OUG nr. 40/1999 le reglementa în sarcina proprietarului, de a menține locațiunea la cererea chiriașului (urmându-se procedura arătată detaliat), cel puțin pe perioada prorogării legale prevăzute de acel act normativ, tribunalul a constatat că ultima prorogare legală a contractelor de închiriere pentru imobile prevăzute de art. 2 din OUG nr. 40/1999 a fost instituită prin Legea nr. 241/2001, pentru o perioadă de cinci ani de la data intrării în vigoare a ordonanței, prin OUG nr. 8/2004 nemaifiind prelungite decât contractele de închiriere privind suprafețele locative din proprietatea statului și a unităților administrativ teritoriale.
În aceste condiții devine evident că procedura prevăzută de art. 14 și următoarele din OUG nr. 40/1999 privind încheierea contractului de închiriere nu mai trebuie urmată de proprietarul care nu mai dorește reînnoirea locațiunii, acestuia nemairevenindu-i absolut nici o obligație decurgând din dispozițiile OUG nr. 40/1999 referitor la imobilele ce au intrat în sfera de reglementare a acestuia act normativ, începând cu data intrării în vigoare a OUG nr. 8/2004, respectiv, în cauză, de la data redobândirii proprietății care este ulterioară anului 2004.
De altfel, o altă concluzie nici nu ar fi de admis, dacă se are în vedere că dispoziția de restituire a fost emisă la 14 noiembrie 2006, deși notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 a fost adresată în anul 2001 Primăriei Municipiului B, astfel că în cazul în care aceasta și-ar fi respectat obligația legală de a soluționa această notificare în termenul de 60 de zile și nu cinci ani mai târziu (proprietarului nebeneficiind de vreo compensație, de orice natură, pentru lipsirea de bunul proprietatea sa pe o perioadă atât de îndelungată, nici la acest moment - martie 2009, neputându-se bucura de bunul său, concluzia la care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a ajuns în cauza Radovici și contra României cu privire la încălcarea art. 1 din Protocolul 1 la Convenție fiind pe deplin aplicabile în cauză), nu s-ar fi ajuns la situația în care să se invoce prelungirea contractului de închiriere în temeiul OUG nr. 8/2004.
În consecință, raportat la considerentele expuse, tribunalul a apreciat că susținerile apelantei - reclamante în sensul că în prezent spațiul proprietatea sa este ocupat de intimații - pârâți fără ca aceștia să mai beneficieze de un titlu locativ sunt întemeiate, astfel încât, constatând că apelul este fondat, a admis și, în temeiul art. 296 Cod de procedură civilă, a schimbat în tot sentința civilă apelată în sensul că a admis cererea de chemare în judecată și a dispus evacuarea pârâților din imobilul situat în B,-, sector 5 (fost- cu str. -,. 1,. 9, sector 5), prin decizia civilă nr. 300 din 06 martie 2009 Secției a III-a Civilă.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, în termen legal, pârâții, și au declarat recurs, criticând-o sub aspectul nelegalității, deoarece au fost încălcate formele de procedură în ce privește citarea pârâtului, prevăzute sub sancțiunea nulității, conform art.304 pct.5 Cod procedură civilă și art.105 al.2 Cod procedură civilă. Astfel, recurentul a fost citat la o altă adresă decât cea pe care o avea anterior declarării litigiului, respectiv B, - - nr.22, sector 5, fiind astfel ignorate prevederile art.88 pct.4 Cod procedură civilă. Instanțele nu au efectuat demersuri pentru a-i afla adresa actuală, provocându-i astfel o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actelor vătămătoare, desființarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Au invocat și motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.8 Cod procedură civilă, apreciind că în mod nelegal, s-a dispus evacuarea, cât timp acțiunea era inadmisibilă. De asemenea, au invocat nerespectarea de către proprietar, a procedurii speciale prevăzute de nr.OUG 40/1999 criticând pe de altă parte, că actul juridic de închiriere a fost prelungit de drept pe o perioadă de încă 5 ani, cu începere de la 08.04.2004, având în vedere art.11 din nr.OUG 40/1999 și nr.OG 8/2004.
Au solicitat în consecință, raportat la aceste ultime motive de recurs, admiterea recursului, modificarea hotărârii și menținerea hotărârii primei instanțe de judecată.
Și-au întemeiat recursul pe prevederile art.304 pct.5, 8, 9 Cod procedură civilă.
Au timbrat în mod corespunzător recursul, potrivit art.3 și 11 din Legea nr. 146/1997 și art.3 din nr.OG 32/1995.
Au depus un înscris, în susținerea recursului: copie a cărții de identitate a recurentului.
Intimata-reclamantă Com Baf ormulat, conform art.308 al.2 Cod procedură civilă, întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, deoarece în cauză nu se poate invoca pronunțarea hotărârii în lipsa părții sau a dovezii de citare a acesteia. Cele susținute privind existența unui alt domiciliu confirmă susținerile reclamantei, privind lipsa calității acestora de a-i ocupa în continuare imobilul. Comunicarea sentinței la adresa și persoana indicată, a dat posibilitatea părților să motiveze apelul și să anunțe adresa corectă și apoi să-și prezinte dovezile în susținerea acțiunii, ceea ce nu a produs recurenților nici o vătămare. Admiterea acțiunii nu reprezintă o vătămare care să nu se poată înlătura decât prin anularea hotărârii recurate. A apreciat ca nefondat și celelalte critici invocate.
Și-au întemeiat întâmpinarea pe art.115 Cod procedură civilă.
În recurs nu s-au administrat alte probe noi, în afara celei enunțate deja, conform art.305 Cod procedură civilă.
Curtea de APEL BUCUREȘTI s-a constatat legal sesizată și competentă material să judece prezentul recurs, date fiind prevederile art.3 Cod procedură Civilă și ale art. 299 Cod procedură civilă.
Verificând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs formulate, Curtea apreciază recursul ca fiind fondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art.304 pct.5 Cod procedură civilă:"Casarea unei hotărâri poate fi cerută când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2".
Potrivit art.105 Cod procedură civilă: "Actele de procedură îndeplinite de un judecător necompetent sunt nule.
Actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie".
Conform art.85 Cod procedură civilă: "Judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel".
Aceste dispoziții sunt de natură să asigure respectarea principiului contradictorialității și al dreptului la apărare.
Potrivit art.90 al.1 Cod procedură civilă: "Înmânarea citației și a tuturor actelor de procedură se face la domiciliul sau reședința celui citat".
Nulitatea prevăzută de art.85 și 90 Cod procedură civilă, este o nulitate relativă și poate fi declarată doar după invocarea ei de către cel care are interes, iar potrivit art.108 al.3 Cod procedură civilă, se acoperă dacă nu a fost invocată la prima zi de înfățișare ce a urmat după respectiva neregularitate și înainte de a se pune concluzii în fond; în speță, pârâtul a invocat în recurs neregularitatea procedurii de citare pentru data la care s-a judecat apelul, în sensul că a fost citat la altă adresă decât domiciliul său, acela din B,-, sector 5.
Întradevăr, Curtea constată că pe parcursul judecării apelului, recurentul a fost citat la o altă adresă decât acest domiciliu menționat, pe care, potrivit cărții de identitate, îl avea încă din 02.08.2004 (fila 4 dosar recurs). Recurentul a precizat în motivele de recurs, că nu a avut cunoștință de proces, precizare realizată în condițiile în care fusese citat la adresa din B, sector 5, nr.187, adresă de altfel și incompletă, fără menționarea apartamentului 9 și a etajului 1, conform cererii de apel a reclamantei-intimate (cerere - fila 2 dosar apel, dovadă de îndeplinire a procedurii de citare - fila 10 dosar apel), astfel încât nu se poate că acesta ar fi fost citat la o altă adresă care să fie eventuala sa reședință, în sensul art. 90 Cod procedură civilă, menționat.
Având în vedere prevederile legale menționate, Curtea constată că cel puțin acest recurent nu a fost legal citat în cauză, el nefiind citat la domiciliul pe care îl avea încă din 2004.
Împrejurarea că recurentul a declarat recurs în cauză, hotărârea instanței de apel fiindu-i comunicată la aceeași adresă incompletă din -, nu este de natură să suplinească omisiunea citării sale în apel, atât timp cât dispozițiile legale privitoare la citare nu permit forme echivalente de citare și nici nu instituie posibilitatea instanțelor de a aprecia îndeplinirea procedurii de citare prin prisma unor simple prezumții (cum ar fi cea indicată de intimată), cu excepția situațiilor expres prevăzute de Codul d e procedură civilă (ca, de exemplu, în situația reglementată de art.153 al.1 Cod procedură civilă care prezumă cunoașterea termenelor ulterioare, de către partea prezentă la un termen de judecată).
Vătămarea concretă cauzată acestui recurent constă în imposibilitatea sa de a se apăra și în însăși soluția dispusă de tribunal, aceea de admitere a apelului reclamantei și schimbarea în tot a sentinței, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și evacuare a pârâților, inclusiv deci, a sa.
Curtea constată că întradevăr, intervenția nulității prevăzute de art.105 al.2 Cod procedură civilă este condiționată de imposibilitatea înlăturării sale în alt mod, adică, cu alte cuvinte, de inexistența unui alt remediu decât anularea actului.
Or, în cazul situațiilor de acest gen, inexistența vreunui alt remediu este prevăzută chiar de dispozițiile legale procesual civile: art.312 al.5 Cod procedură civilă, conform căruia: "în cazul în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost regulat citată atât la administrarea probelor, cât și la dezbaterea fondului, instanța de recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea casată sau altei instanțe de același grad".Aceste norme legale nu permit așadar un alt remediu în afara anulării hotărârii judecătorești (în sens de incidență a sancțiunii nulității), motiv pentru care se dispune casarea deciziei din apel. Așadar, apărarea intimatei în sensul că eventuala vătămare cauzată recurentului, poate fi înlăturată și altfel decât prin anularea hotărârii, nu este fondată.
Curtea constată pe de o parte, faptul că criticile recurentului, relative desființării, pentru aceleași motive, și a sentinței civile pronunțate de judecătorie, sunt nefondate, deoarece prin hotărârea de fond, acțiunea de evacuare a reclamantei a fost respinsă ca neîntemeiată. Cum interesul este una din condițiile de exercițiu ale oricărei cereri, apărări, excepții formulate în cadrul unui proces civil, Curtea constată că aceste critici sunt lipsite de interes în ce privește sentința fondului, deoarece aceasta a fost favorabilă recurentului. Curtea constată că excepția nulității sentinței, ca urmare a necitării în cursul judecății în primă instanță, este o excepție relativă, condiționată de existența unei vătămări. Or, cum judecătoria i-a dat câștig de cauză, nu există vătămare și ca urmare, criticile sunt lipsite de interes.
Pe de altă parte, Curtea constată că în rejudecarea apelului, tribunalul va permite și va garanta în mod plenar, recurentului-pârât, să-și exercite dreptul fundamental la apărare, prin formularea de probe, cereri sau excepții, drept care i-a fost afectat prin judecarea cauzei fără încunoștiințarea sa.
Având în vedere modul unitar al soluționării unei căi de atac, față de toți pârâții, dată fiind unicitatea motivelor de apel formulate, ca și necesitatea soluționării unitare a prezentului recurs formulat de asemenea, în mod unitar, de către toți pârâții, dată fiind și împrejurarea naturii raportului juridic dedus judecății (pârâții fiind invocați a fi foștii chiriași ai autorilor reclamantei, cu privire la același imobil), Curtea constată că în cauză, devin incidente prevederile art.48 al.2 Cod procedură civilă: "Cu toate acestea, dacă prin natura raportului juridic sau în temeiul unei dispoziții a legii, efectele hotărârii se întind asupra tuturor reclamanților sau pârâților, actele de procedură îndeplinite numai de unii din ei sau termenele încuviințate numai unora din ei pentru îndeplinirea actelor de procedură folosesc și celorlalți".
Așadar, Curtea va extinde efectele favorabile ale soluției de admitere a recursului pârâtului, asupra și a celorlalți doi pârâți recurenți, aflați practic, în aceeași situație juridică cu acesta, având totodată în vedere și împrejurarea că art.312 al.5 Cod procedură civilă, text privit ca fiind special în raport de alineatul 2, apreciat ca fiind regula în materie, nu prevede posibilitatea unei casări parțiale, în caz de nelegală citare a unui pârât.
Pentru a exemplifica interdependența soluției în ceea ce-i privește pe recurenți, Curtea exemplifică cu situația ipotetică în care s-ar formula o cerere de aderare la apel, de către pârâtul, care ar putea determina admiterea apelului reclamantei, desființarea integrală a sentinței și trimiterea spre rejudecare. Or, pe de altă parte, dacă recursul prezent nu ar fi privit în mod unitar și de exemplu, cel al pârâților și s-ar respinge, atunci soluția tribunalului d e schimbare a sentinței, ar subzista, ajungându-se astfel la două soluții inconciliabile: pe de o parte, dispoziția de rejudecare în primă instanță, pe de altă parte, admiterea acțiunii - soluție dispusă în apel.
Pentru ansamblul acestor considerente, Curtea constată inutilă analiza în prezentul recurs, a celorlalte motive de recurs, care țin de fondul cauzei deduse judecății, astfel încât, în baza art.312 Cod procedură civilă, va admite prezentul recurs, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecarea apelului, tribunalului, urmând ca celelalte motive de recurs să fie evaluate de instanța de trimitere, cu ocazia judecății sale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenții - pârâți, și, împotriva deciziei civile nr. 300 din 06 martie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă SC COM SRL.
Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red./25.06.2009
./
2ex./29.06.2009
-3.-;
Jud.5.-
Președinte:Cristina NicaJudecători:Cristina Nica, Mariana Haralambe, Fănica Pena
