Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 84/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 84/A/2008
Ședința publică de la 02 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Mărginean
JUDECĂTOR 2: Cristina Gheorghina Nicoară
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de către reclamantul împotriva sentinței civile nr.4 din 11 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr- având ca obiect acțiune în constatare, în contradictoriu cu pârâții intimați STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și PRIMARUL MUNICIPIULUI
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIAa fost reprezentat prin procuror.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că apelul este motivat și scutit de plata taxei de timbru.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul reprezentantului parchetului.
Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere a apelului ca neîntemeiat.
Având în vedere că atât reclamantul apelant cât și intimatul Primarul municipiului P solicită judecarea cauzei în lipsă, față de actele și lucrările dosarului, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra apelului de față reține următoarele:
Prin acțiunea precizată înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub nr.2247/1997 reclamantul a chemat în judecată Municipiul P reprezentat prin Primar solicitând să se constate caducitatea parțială a Decretului nr.357/1986 privitor la poziția 27 din tabelul anexa 1 pentru suprafața de 84 mp teren fost proprietatea reclamantului, evidențiat în CF 1791 P nr.ord. nr.top.543, 544/48.
În motivarea acțiunii s-a arătat că prin decret a fost expropriat de o parte din terenul aferent casei sale, că respectivul teren nu este ocupat de construcții fiind un teren al nimănui.
Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice prin Direcția Finanțelor Publice Hai nvocat lipsa calității procesuale pasive iar pe fond a cerut respingerea acțiunii.
A arătat că dreptul de proprietate al statului n-a fost întabulat în CF dar aceasta nu afectează dobândirea dreptului de proprietate al statului, având în vedere prevederile art.28 din Legea nr.7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, cu modificările și completările ulterioare, care dispun: "Dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale sunt opozabile față de terți, fără înscrierea în carte funciară", față de care acțiunea reclamantului este neîntemeiată.
Municipiul P prin Primar a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii. S-a arătat că terenul în litigiu în suprafață de 84 mp a fost expropriat prin Decretul nr.357/1986.
Din verificările efectuate la biroul de cadastru din cadrul Primăriei P s-a constatat că pe acest teren se află construită o platformă betonată care servește.122 din P, deci terenul nu este liber.
Deși a făcut obiectul unui decret de expropriere, terenul n-a fost notificat potrivit Legii nr.10/2001, prin urmare acțiunea reclamantului nu poate fi admisă.
Prin decizia civilă nr.4/2008, Tribunalul Hunedoaraa respins acțiunea civilă introdusă de reclamantul împotriva pârâților Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice și Municipiul P prin Primar, având ca obiect retrocedarea imobilului expropriat.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut și motivat următoarele:
Prin Decretul nr.357/1986 emis de fostul Consiliu de Stat a fost expropriată suprafața de 84 mp teren înscris în CF 1791 P, nr.top.543, 544/48, din proprietatea reclamantului, evidențiat la poziția 27 din tabelul anexa I la decret.
Față de aceste date se constată că imobilul face parte din cele expropriate în perioada 1946-1989 căror restituire a fost reglementată de dispozițiile Legii nr.10/2001.
Reclamantul solicită restituirea acestui teren în temeiul Legii nr.33/1994.
Prin Decizia nr.53/4 iunie 2007 pronunțată de ICCJ-Secțiile Unite a fost admis recursul în interesul legii statuându-se că acțiunile întemeiate pe dispozițiile art.35 din Legea nr.33/1994 având ca revendicarea imobilelor expropriate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 nu mai pot fi întemeiate pe dispozițiile acestui act normativ după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În arătarea motivelor de apel reclamantul susține că motivul invocat de instanța de fond face practic inutil apelul.
Intimații au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat.
În apel nu s-a încuviințat administrarea de probe noi.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată următoarele:
E de precizat că apelantul prin cererea de apel nu a formulat critici hotărârii atacate.
Curtea față de dispozițiile art.292 alin.2 cod procedură civilă, analizând apelul pe baza celor invocate la prima instanță, constată apelul nefondat.
E de necontestat că imobilul în litigiu a fost expropriat pe baza Decretului Consiliului de Stat al nr.357/1986 în favoarea Statului Român, deci în perioada de referință reglementată de Legea 10/2001.
Reclamantul și-a întemeiat acțiunea în drept pe prevederile art.35 din Legea 33/1994.
Ori, prin decizia nr.LIII (53) din 4 iunie 2007 pronunțată de Secțiile Unite ale ICCJ s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a decis că dispozițiile art.35 din Legea nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică se interpretează în sensul că "Aceste dispoziții nu se aplică în cazul acțiunilor având ca obiect imobilele expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 introduse după intrarea în vigoare a Legii 10/2001". Această decizie este obligatorie pentru instanțe, potrivit art.329 alin.3 cod procedură civilă.
În speță, acțiunea formulată de reclamant s-a introdus la data de 15.06.2007, deci mult după intrarea în vigoare a Legii 10/2001.
În considerentele deciziei 54/2007 se reține cu putere obligatorie pentru instanțe că din moment ce a fost adoptată Legea 10/2001 ce are caracter special reparator, care reglementează toate situațiile ce privesc restituirea în natură sau măsuri reparatorii prin echivalent în cazul imobilelor expropriate în perioada 6 martie 1045 - 22 decembrie 1989, se impune ca dispozițiile art.35 din Legea 33/1994 să fie considerate rămase fără aplicare în cazul acțiunii având ca obiect asemenea imobile, dacă au fost introduse după intrarea în vigoare a Legii 10/2001, ca și în toate celelalte cazuri de preluare abuzivă de către stat.
Pentru considerentele expuse, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.296 Cod procedură civilă va respinge apelul declarat de reclamant ca nefondat.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de către reclamantul împotriva sentinței civile nr.4 din 11 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
(continuarea deciziei civile nr.84/A/2008)
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 02.05.2008.
Președinte, - - | Judecător, - - - |
Grefier, - - |
Red.
Dact.5ex/13.05.2008
Jud.fond
Președinte:Daniela MărgineanJudecători:Daniela Mărginean, Cristina Gheorghina Nicoară