Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 85/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 85/2010
Ședința publică de la 25 februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Monica Maria Cismaru
JUDECĂTOR 2: Carla Maria Cojocaru
Judecător: - --președinte secție
Grefier: -
Pe rol se află soluționarea contestației în anulare formulată de contestatoarea FUNDAȚIA împotriva deciziei civile nr. 460/2009 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar nr-, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat în reprezentarea contestatoarei și intimatul reclamant, personal și asistat de avocat, cu împuternicire (fila 17) și în reprezentarea intimatei, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează legala îndeplinire a procedurii de citare, faptul că cererea este timbrată - fila 7 și motivată.
Avocat depune la dosar extras CF in extenso, care menționează că a fost comunicat și cu mandatarul intimaților.
Avocat solicită instanței să verifice data depunerii contestației, urmând a se discuta excepția tardivității depunerii contestației în funcție de această dată.
Instanța învederează părților că prezenta contestație a fost înregistrată la Curtea de APEL ALBA IULIA, prin serviciul Registratură la data de 5.02.2010.
Față de această împrejurare mandatarul intimatului avocat invocă tardivitatea depunerii contestației arătând că decizia civilă 460/2009 a fost comunicată părților la data de 23.12.2009, dată la care părțile au luat cunoștință despre conținutul deciziei, pe care puteau să o atace cu contestație în termenul de 15 zile prevăzut de art. 319 alin. 2 Cod pr. civilă. Depune la dosar dovada comunicării deciziei 460/2009 cu intimatul.
Avocat, în replică, învederează că nu există dovada că această hotărâre s-a comunicat la data precizată, iar în 25.01.2010 s-a solicitat motivarea cu celeritate a hotărârii și comunicarea acesteia, depunând la dosar această cerere, iar la primirea deciziei s-a semnat pentru ridicare, sens în care de la această dată instanța trebuie să ia în considerare că ar curge termenul de contestație.
Instanța, în deliberare față de lucrările dosarului și cele expuse de mandatarii părților, lasă cauza în pronunțare pe excepție.
CURTEA DE APEL
Asupra contestației în anulare de față,
Prin contestația în anulare înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr- contestatoarea Fundația a solicitat anularea deciziei 460/2009 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar -, rejudecarea recursului declarat împotriva deciziei 145/2009 a Tribunalului Sibiu, casarea acestei din urmă decizii și trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului.
În expunerea de motive s-a arătat că hotărârea atacată este rezultatul unei greșeli materiale în sensul că în mod greșit s-a reținut că d-nul judecător nu s-ar fi antepronunțat prin decizia 292/2007 a Tribunalului Sibiu. Prin acea decizie a fost admis apelul reclamanților împotriva sentinței 2440/2007 a Judecătoriei Sibiu iar cauza a fost trimisă spre rejudecare. În această situație d-nul judecător nu mai putea să se pronunțe decât încălcând disp. art. 27 pct. 7 cod pr. civilă și art. 105 alin. 2.
În drept s-au invocat disp. art. 318 teza I și II cod procedură civilă.
Intimații nu au depus la dosar întâmpinare, însă la termenul din 25.02.2010 au invocat excepția tardivității contestației în anulare, concluziile părților asupra acestei excepții fiind consemnate în practicaua deciziei.
Analizând contestația în anulare de față, Curtea constată următoarele:
Prin decizia 460/2009 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar nr- instanța a respins recursul declarat de pârâta Fundația împotriva deciziei civile nr. 145/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în același dosar.
Decizia 460/2009 a fost comunicată tuturor părților la data de 23.12.2009, așa cum rezultă din dovezile de comunicare aflate la dosar la filele 39-42.
Potrivit art. 319 alin. 2 cod pr. civilă teza finală cod pr. civilă, împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre.
Data luării la cunoștință este un moment subiectiv și greu de dovedit atâta timp cât hotărârea judecătorească nu se comunică părții, însă odată ce hotărârea a fost comunicată, nu mai putem vorbi de un alt moment al datei de luare la cunoștință decât acela al comunicării hotărârii, moment care a dobândit un caracter obiectiv și ușor de dovedit cu actele aflate la dosar. Astfel, nu prezintă relevanță cererea depusă de contestatoare la dosar prin care a solicitat motivarea cu celeritate a hotărârii și comunicarea acesteia, întrucât este o probă extrinsecă dosarului care nu poate combate probele intrinseci din care rezultă că, la acea dată hotărârea era deja motivată și comunicată.
Prin urmare, atâta timp cât decizia a fost comunicată contestatoarei la data de 23.12.2009, potrivit art. 319 alin. 2 cod procedură civilă, aceasta putea formula contestația în anulare până la data de 8.01.2010, cel mai târziu, și în consecință, cererea înregistrată la data de 5.02.2010 este tardiv formulată, excepția invocată de mandatarul intimatului fiind întemeiată.
Față de cele arătate mai sus, Curtea va respinge ca tardiv formulată contestația în anulare formulată de contestatoarea Fundația împotriva deciziei civile 460/2009 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar -, împrejurare față de care, în temeiul art. 137 cod pr. civilă, nu se mai impune analizarea motivelor de fond ale contestației.
În baza art. 274 cod pr. civilă va obliga contestatoarea să plătească intimatului cheltuieli de judecată de 2380 lei, reprezentând onorariu de avocat ( 15-16).
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge ca tardiv formulată contestația în anulare formulată de contestatoarea Fundația împotriva deciziei civile 460/2009 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar -.
Obligă contestatoarea să plătească intimatului cheltuieli de judecată de 2380 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25.02.2010.
Președinte, - - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, - |
Red.
Tehnored. /6 ex
Com. 4 ex/15.03.2010
Jud. fond:
Jud. apel:.,
Jud. recurs:,
Președinte:Monica Maria CismaruJudecători:Monica Maria Cismaru, Carla Maria Cojocaru