Obligație de a face. Decizia 84/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 84/2010
Ședința publică de la 25 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Monica Maria Cismaru
JUDECĂTOR 2: Carla Maria Cojocaru
Judecător: - --președinte secție
Grefier: -
Pe rol se află soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorii, și, împotriva deciziei civile nr. 474/2009 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar nr-, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatorul și intimații și, toți personal, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței legala îndeplinire a procedurii de citare, motivarea contestației și faptul că nu s-a timbrat.
Se constată că s-a depus întâmpinare formulată de către intimați.
Contestatorul depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 10 lei și timbru judiciar, în trei exemplare, sens în care, față de faptul că aceasta se achită o singură dată, i se restituie contestatorului două din chitanțe, cu mențiunea "nu s-a folosit".
Contestatorul învederează că invocă la data prezentei excepția de neconstituționalitate a art. 1073 cod civil și o susține așa cum a formulat-o și în scris, sens în care comunică și cu intimații prezenți un exemplar din înscris.
Instanța, față de excepția invocată, lasă cauza la a doua strigare pentru ca intimații să-și formuleze în scris punctul de vedere la excepția de neconstituționalitate formulată de contestator.
La a doua strigare a cauzei se prezintă aceleași părți.
Intimații și depun punct de vedere scris cu privire la excepția de neconstituționalitate, pe care solicită instanței să o respingă, fiind nemotivată, sens în care și instanța anterioară a respins-o motivat pe dreptul legal aplicabil.
Instanța acordă cuvântul cu privire la admisibilitatea sesizării Curții Constituționale asupra excepției invocate.
Contestatorul, având cuvântul asupra excepției de neconstituționalitate, învederează că articolul în speță contravine prevederilor art. 44 din Constituția României și încalcă și art. 6 CEDO, în special cu privire la dreptul persoanei de a avea acces la justiție, la un proces echitabil, soluționat în termen rezonabil.
Intimații și susțin că excepția este inadmisibilă.
Instanța, deliberând, față de excepția de neconstituționalitate invocată și având în vedere stadiul de soluționare a prezentei cauze - contestație în anulare, precum și față de textul de lege apreciat ca fiind neconstituțional, raportat la prevederile art. 29 alin 1 - 4 din Legea 47/1992, constată că textul de lege invocat nu are legătură cu soluția ce se va pronunța în prezenta fază procesuală astfel că nu sunt întrunite condițiile legale de sesizare a Curții Constituționale, sens în care respinge excepția de neconstituționalitate formulată de contestatorul.
Părțile prezente, având pe rând cuvântul, declară că nu mai au alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Contestatorul, având cuvântul, critică soluția dată în recurs întrucât judecătorul care a soluționat cauza s-a antepronunțat, judecând a doua oară în fond, sens în care se impunea casarea cu trimitere în rejudecare față de prevederile art. 27 pct. 7 Cod procedură civilă. Mai susține că pricina, fiind la a doua rejudecare, decizia din apel a fost dată pe motivul lipsei încheierii de amânare a pronunțării, soluție pe care o apreciază ca nefiind corectă. În concluzie, față de faptul că părțile s-au mai judecat, existând decizie irevocabilă, precum și față de toate motivele așa cum au fost formulate și în scris, solicită admiterea contestației de față, în principal pentru că a fost soluționată de către un judecător necompetent.
Intimații, având cuvântul, solicită instanței respingerea contestației în anulare de față ca nefondată, întrucât motivele învederate nu fac obiect al cauzei. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Instanța, față de lucrările dosarului și cele expuse, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra contestației în anulare de față:
Prin contestația în anulare înregistrată pe rolul acestei instanțe sub dosar nr- contestatorii, și - au chemat în judecată intimații și solicitând anularea deciziei civile nr. 474/2009 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar nr-.
În motivarea acestei contestații contestatorii susțin că este incident motivul de contestație prevăzut de art. 317 alin.1 pct. 2 cod procedură civilă care se referă la hotărârea dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.
Astfel, având în vedere următoarele sentințe și decizii: sentința civilă nr. 8315/2008 a Judecătoriei Sibiu, sentința civilă nr. 4667/2005 a Judecătoriei Sibiu, sentința civilă nr. 2162/2006 a Judecătoriei Sibiu, decizia civilă nr. 252/2007 a Tribunalului Sibiu, decizia civilă nr. 528/2007 a Curții de APEL ALBA IULIA, sentința civilă nr. 1034/2008 a Judecătoriei Sibiu, decizia civilă nr. 445/2008 a Tribunalului Sibiu, sentința civilă nr. 5039/2008 a Judecătoriei Sibiu, decizia civilă nr. 70/2009 a Tribunalului Sibiu, sentința civilă nr. 8315/2008 a Judecătoriei Sibiu, contestatorii afirmă că sentința pronunțată de către judecătorie în dosar nr-, când în compunerea completului de judecată a intrat dna judecător, este dată cu încălcarea prevederilor art. 105 Cod procedură civilă, deoarece același judecător a mai judecat o pricină cu același obiect vizând contestatorii, astfel că și-a spus părerea, trebuind să se abțină, nu să judece de două ori aceeași cauză.
Au fost depuse hotărârile la care se face referire în contestația în anulare.
Intimații au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea contestației.
CURTEA, analizând contestația în anulare formulată, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 8315/2008 a Judecătoriei Sibiu a fost admisă acțiunea formulată de către reclamanții și (intimații din acest dosar) împotriva pârâților, și - (contestatorii din acest dosar). În compunerea instanței a intrat dna judecător. Această sentință este menținută prin decizia civilă nr. 230/2009 a Tribunalului Sibiu prin care s-a respins apelul declarat de pârâți și decizia civilă nr. 474/2009 a Curții de APEL ALBA IULIA prin care s-a respins recursul pârâților.
Această din urmă decizie face obiectul prezentei contestații în anulare.
Contestatorii susțin că este incident motivul de contestație reglementat de art. 317 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă referitor la necompetența instanței în sensul că judecătoarea care a pronunțat sentința nu putea să judece, trebuind să se abțină.
În acest sens fac trimitere la sentința civilă nr. 1034/2008 a Judecătoriei Sibiu (președinte de complet ) prin care a fost declinată în favoarea Tribunalului Sibiu competența de soluționare a acțiunii civile formulate de SC SRL împotriva pârâților și -. Sentința este casată prin decizia civilă nr. 445/2008 a Tribunalului Sibiu care a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. În rejudecare, Judecătoria Sibiu pronunța sentința civilă nr. 5039/2008 (președinte de complet ) care admite acțiunea formulată împotriva pârâților și -, soluția fiind desființată prin decizia civilă nr. 70/2009 a Tribunalului Sibiu care a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Se mai reține că în judecarea recursului împotriva deciziei civile nr. 230/2009, instanța de recurs a fost sesizată cu motivul de recurs ce viza necompetența judecătoarei care a soluționat în fond cauza de a se pronunța pe motiv că ar fi incompatibilă, respectiv că trebuia să se abțină, întrucât și-a spus părerea, neputând să intre în aceeași cauză după casarea cu trimitere a cauzei.
Curtea de APEL ALBA IULIA prin decizia civilă nr. 474/2009 a reținut că acest motiv de recurs este nefondat și l-a respins.
Contestația în anulare formulată este nefondată pentru motivele ce vor fi arătate:
Contestația în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 317 poate fi exercitată numai în prezenta unuia din cele două motive expres prevăzute de lege. Aceste motive sunt limitative și de strictă interpretare.
Motivul invocat de contestatori vizează situația când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.
Este de observat că legea a reținut ca temei al acestei căi extraordinare de atac doar nesocotirea regulilor de competență absolută, respectiv a regulilor de competență generală, a regulilor de competență materială și a regulilor de competență teritorială excepțională.
Acest motiv de contestație în anulare obișnuită nu poate fi invocat în cazul nesocotirii normelor privitoare la incompatibilitate, căci asemenea norme nu fac parte din categoria dispozițiilor legale privitoare la competență.
Trebuie menționat și că în situația în care instanța a respins motivele invocate de recurent ca neîntemeiate, principiul autorității de lucru judecat se opune la reexaminarea aceluiași motiv pe calea contestației în anulare.
Se mai reține că contestatorii invocă și dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă fără să dezvolte acest motiv de contestație în anulare.
Verificând decizia pronunțată de instanța de recurs se constată că aceasta a avut în vedere toate motivele de recurs formulate, inclusiv cele dezvoltate ulterior, pe care le-a analizat, astfel că nu se găsim în situația în care instanța de recurs ar fi omis să se pronunțe pe vreunul din motivele de recurs invocate de parte.
Față de cele de mai sus, contestația în anulare fiind nefondată, în temeiul art. 317, 318 Cod procedură civilă, instanța va dispune respingerea acestei.
Prin notele scrise depuse la ultimul termen contestatorul a solicitat și obligarea intimaților la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând cheltuieli de transport, cu onorariile avocaților, zilele pierdute de la serviciu, precum și alte cheltuieli materiale pricinuite de proces. Având în vedere prevederile art. 274 Cod procedură civilă și soluția pronunțată, contestatorii fiind cei căzuți în pretenții nu sunt îndreptățiți să primească cheltuieli de judecată, astfel că nu se vor acorda.
- // -
(continuarea deciziei civile nr. 84/25.02.2010)
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorii, și - împotriva deciziei civile nr. 474/2009 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25.02.2010.
Președinte, - - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, - |
Red. /12.03.2010
EL/9ex/12.03.2010
recurs:, -
apel: Gh.
fond:
Președinte:Monica Maria CismaruJudecători:Monica Maria Cismaru, Carla Maria Cojocaru