Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 959/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ nr.959

Ședința publică din 16 octombrie 2008

PREȘEDINTE: G -

JUDECĂTOR 1: Gheorghe Oberșterescu

JUDECĂTOR 2: Daniela Calai

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta recurentă împotriva Deciziei civile nr.24 din 25 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții intimați și și intervenienta intimată, având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat G pentru pârâta recurentă, personal reclamanții intimați și asistați de avocat, lipsă fiind intervenienta intimată.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, avocat -, pentru reclamanții intimați și, depune la dosar împuternicire avocațială și note scrise.

Reprezentanții părților arată că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.

Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de i8nvocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Avocat G, în reprezentarea pârâtei recurente, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris, invocând dispozițiile art.304 pct.9 și 129 pct.5 pr.civ. și arătând că instanța de apel în cauză nu și-a exercitat rolul activ. A solicitat casarea deciziei recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât nu a fost introdusă în cauză cumpărătoarea imobilului, iar contractul este încheiat anterior pronunțării deciziei, astfel s-a pronunțat o hotărâre în care recurenta nu are calitate procesuală pasivă. Nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Reclamanții intimați și, prezenți personal, arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea recursului.

Reprezentantul reclamanților intimați cu privire la solicitarea casării deciziei recurate cu trimitere spre rejudecare, arată că se opune, întrucât toate drepturile și obligațiile s-au transmis noului proprietar, iar în cazul în care instanța va casa hotărârea, solicită trimiterea cauzei spre rejudecare în apel. Pe fond a solicitat respingerea recursului și să se constate că instanța de apel și-a exercitat rolul activ, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

În deliberare constată că prin Decizia civilă nr.24 din 25 februarie 2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul C-S a respins apelul declarat de pârâta, în contradictoriu cu reclamanții intimați și și pârâtul intimat, împotriva Sentinței civile nr.2989/03.12.2007, pronunțată de Judecătoria Reșița în dosar nr-.

Astfel, tribunalul a confirmat hotărârea primei instanțe care a admis acțiunea civilă formulată de reclamanții și și, în consecință, a obligat pe pârâta la ridicarea construcției - extindere, edificată asupra suprafeței de 190 mp din terenul înscris în CF nr.3142 Reșița Română, nr.top 860/a/2/3, în suprafață de 235 mp, proprietatea reclamanților.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, pe baza raportului de expertiză efectuat în cauză, că pârâta a realizat extinderea construcției pe o suprafață de 190 mp din terenul înscris în CF 3142 Reșița Română, nr.top 860/a/2/3, proprietatea reclamanților, pârâta fiind constructor de rea-credință. Prin apelul declarat în cauză, pârâta a criticat hotărârea primei instanțe pentru aceea că expertul nu a identificat corect terenul reclamanților, precizând că ea a efectuat construcția-extindere pe terenul său înscris în CF 2117 Reșița Română nr.top 859/a/1/b/2 în suprafață de 526 mp, în baza unei autorizații de construcție, certificat de urbanism și acte de recepție din partea primăriei, astfel încât se impunea completarea expertizei sau o nouă expertiză.

Tribunalul a considerat că este neîntemeiat apelul declarat de pârâtă, reținând că instanța de fond a făcut o corectă și completă analiză a probatoriului administrat în cauză, față de care a stabilit starea de fapt, la care a aplicat apoi normele legale.

Instanța de apel a mai stabilit că nu poate fi primit motivul de apel privind identificarea eronată a terenului reclamanților, pentru motivul că părțile au învederat instanței că nu au obiecțiuni la raportul de expertiză și la suplimentul la raportul de expertiză.

Împotriva deciziei tribunalului a declarat recurs pârâta, solicitând admiterea recursului și casarea deciziei recurate cu trimiterea cauzei spre completarea probatoriului și rejudecare la instanța de apel.

Pârâta recurentă și-a motivat în drept recursul cu dispozițiile art.304 pct.9 și 312 al.4 și 5.pr.civ. susținând că din starea de fapt rezultă o situație contradictorie pe care atât prima instanță cât și cea din apel nu au lămurit-o, în sensul din actele depuse de ea (autorizație de construcție, certificat de urbanism) rezultă că extinderea a fost realizată pe terenul său înscris în CF nr.2117 Reșița Română nr.top 259/a/1/b/2 în suprafață de 526 mp și nu pe terenul reclamanților înscris în CF nr.3142 Reșița Română nr.top 860/a/2/3, așa cum greșit se menționează în raportul de expertiză care nu se coroborează cu probele de la dosar.

Recurenta a mai învederat că, potrivit art.129 al.5 pr.civ. judecătorii au obligația să stăruie pentru aflarea adevărului în cauză iar instanța de apel a ignorat caracterul devolutiv al apelului, nelămurind situația contradictorie rezultată din înscrisurile mai sus menționate.

La termenul din 18 septembrie 2008, reprezentantul recurentei a depus la dosar copia antecontractului de vânzare-cumpărare din 8 septembrie 2006 și a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3279 din 13 septembrie 2007, prin care pârâta a transcris dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF 2117 Reșița Română către numita, astfel că a avut loc o transmitere a calității procesuale pasive, pârâta fiind introdusă în cauză.

Cu toate că reclamanții intimați au fost citați cu mențiunea de a formula întâmpinare, aceștia nu au dat curs solicitării instanței, depunând la dosar însă note de ședință pentru care au solicitat respingerea recursului.

În urma examinării deciziei atacate, prin prisma motivelor invocate care vizează cazul de casare prevăzut de art.304 pct.5 și 312 al.3 și 5.pr.civ. Curtea apreciază că este întemeiat recursul pârâtei, pentru considerentele ce succed.

În speța de față, așa cum rezultă din copia contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3279 din 13 septembrie 2007, prin care pârâta a transmis dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu înscris în CF nr.2117 Reșița Română în favoarea numitei, a avut loc, anterior pronunțării deciziei atacate, transmisiunea calității procesuale pasive, astfel încât instanța de apel trebuia să soluționeze litigiul în contradictoriu cu această din urmă pârâtă.

Or, procedând în această manieră, tribunalul a prejudiciat atât interesele acestei pârâte, care nu a avut posibilitatea să-și formuleze apărarea, cât și interesele reclamanților, care se află în posesia unei hotărâri care nu-i este opozabilă actualului proprietar al construcției-extindere, a cărei ridicare a fost dispusă de către instanța de fond.

În consecință, în temeiul dispozițiilor art.304 pct.5 și 312 al.3 și 5.pr.civ. Curtea va admite recursul pârâtei și va casa decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la tribunalul C-S, ocazie cu care vor fi verificate și susținerile părților din recurs privind situația contradictorie dintre înscrisurile menționate (certificate de urbanism, autorizație de construcție și expertiză) și necesitatea efectuării unei noi expertize.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta împotriva Deciziei civile nr.24 din 25 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecarea apelului la Tribunalul C-

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 16 octombrie 2008.

Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Florin Șuiu

G - - - - -

Grefier,

- -

Red.GO/21.10.2008

Tehnored.MM/2 ex/05.11.2008

Instanță fond: Judecătoria Reșița - jud.

Inst.apel: Tribunalul C-S - jud.,

Președinte:Gheorghe Oberșterescu
Judecători:Gheorghe Oberșterescu, Daniela Calai, Florin Șuiu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 959/2008. Curtea de Apel Timisoara