Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 157/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECTIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 157

Ședința publică de la 15 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Andronic Adriana Elena

JUDECĂTOR 2: Gheorghiu Elena

JUDECĂTOR 3: Buliga

Grefier:

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe recurenții, și pe intimata, având ca obiect grănițuire - ridicare construcții împotriva deciziei civile numărul 155/A din 21 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Vaslui.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. pentru recurenții ,. Lipsește intimata Bahnă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier din care rezultă că dosarul este la primul termen de judecată, recursul este legal timbrat, intimata a formulat în termen întâmpinare ce a fost comunicată recurenților.

Se dă citire raportului asupra recursului din care rezultă că recursul este formulat în termen și motivat iar motivele de recurs se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 1 - 9 Cod procedură civilă.

Nemaifiind alte cereri de formulat se acordă cuvântul la dezbateri.

Av. pentru recurenți arată că motivele de recurs se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă motivat de faptul că decizia recurată cuprinde erori, încălcări și aplicări greșite ale legii.

Este greșită data la care se pretinde că a fost pronunțată decizia tribunalului și anume 21 octombrie 2008 în loc de 28 octombrie 2008 dată la care a fost amânată pronunțarea.

Un alt motiv de recurs ar fi acela că decizia pronunțată de instanța de apel este nemotivată în fapt dar, mai ales în drept. Singurele texte de lege ce susțin opinia instanței sunt dispozițiile art. 296 Cod procedură civilă în sensul că instanța poate schimba hotărârea supusă apelului și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă cu privire la plata cheltuielilor de judecată.

Instanța de judecată mai comite o eroare în sensul că la fila 4 alin. 4 din decizie se constată că apelul este neîntemeiat pentru ca apoi, din dispozitiv să rezulte că s-a admis apelul.

S-a așteptat timp de cinci luni comunicarea acestei decizii pline de erori.

De asemenea apărătorul recurenților arată că nu s-a indicat temeiul legal în baza căruia recurenții au fost obligați la demolarea gardului.

Concluzia este că hotărârea recurată nu este motivată în fapt și în drept și nefiind motivată în drept nu poate face posibil controlul judiciar.

Pentru motivele expuse, av. solicită admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.

Nu solicită cheltuieli de judecată.

Declarând închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare.

După deliberare,

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față;

Prin sentința civilă nr. 1656/02.06.2008, Judecătoria Bârlada admis în parte acțiunea precizată ulterior formulată de reclamanta Bahnă în contradictoriu cu pârâții și.

A obligat pârâții să demoleze construcția edificată în anul 2007 peste cotețul de proci ce se sprijină pe zidul comun dintre cele două proprietăți, construcție edificată fără acordul reclamantei și fără autorizație.

A respins capătul de cerere demolare parțială a zidului construit pe linia despărțitoare dintre proprietăți.

A obligat pârâții să plătească reclamantei suma de 259,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut următoarele:

Reclamanta este proprietara imobilului situat în Bârlad,-, nr. 2, jud. V format din casă de locuit și suprafața de 134,64. în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1567 din 11 aprilie 2005 la Biroul Notarului Public (fila 6 - 13 dosar) și se învecinează pe latura de sud a proprietății cu pârâții.

În anul 2003 (cu aproximație) așa cum precizează expertul, în locul gardului ce desparte proprietatea pârâților de cea a reclamantei, la acea dată fiind proprietari părinții reclamantei, întrucât reclamanta a devenit proprietară la data autentificării contractului de vânzare - cumpărare, respectiv la data de 11 aprilie 2005, a fost construit un zid cu acordul părinților reclamantei, materialele fiind transportate pe poarta reclamantei (depoziție martor fila 84 dosar).

are o înălțime de 2,30 și o lungime de 13,09, este mai înalt cu 0,30 decât acoperișul reclamantei și actualul stadiu de construcție denotă că nu a ajuns la înălțimea maximă așa cum reține expertul în concluziile sale.

Reclamanta recunoaște prin interogatoriu,fila 87- 88, dosar că materialele s-au transportat prin curtea părinților săi, cu acordul tatălui său, susținând că la acea dată era la serviciu, iar la întoarcere schela era montată ceea ce dovedește consimțământul părinților săi pentru construcția zidului.

Mai arată expertul, că anexa, de porci, construcție C2 este înălțată în anul 2007 peste nivelul acoperișului reclamantei, iar zidul a fost ridicat în locul gardului, linia de hotar fiind propusă pe punctele de contur 2 - 3 - 4 din anexa nr. 2 raportului de expertiză, susțineri menținute și prin răspunsul la obiecțiuni.

În ședința publică din 28 mai 2008, reclamanta a precizat că își micșorează obiectul cererii și solicită demolarea parțială a zidului construit pe linia despărțitoare dintre proprietăți și anume doar 60 cm, ce urmează a fi măsurați de la limita superioară a zidului existent în prezent până la înălțimea unui gard obișnuit de 1,70, precum și la demolarea construcției edificată în anul 2007 peste cotețul de porci, ce se sprijină pe zidul comun fără acordul reclamantei și fără autorizație de construcție.

Raportând situația de fapt reținută de instanță, la obiectul cererii așa cum a fost precizat ulterior, instanța apreciază ca neîntemeiată solicitarea reclamantei privind demolarea parțială a zidului construit pe linia despărțitoare dintre proprietăți, deoarece pârâții au construit zidul, iar părinții reclamantei, proprietari la acea dată au consfințit, ori titularii fondurilor vecine pot deroga de la normele legale privind servituțile, ca în cazul de față cu atât mai mult cu cât zidul este construit pe linia de hotar.

Evident că în situația în care peste acest zid vor fi atașate jgheaburi, burlane, reclamanta va avea calea unei acțiuni separate.

Referitor la construcția edificată în anul 2007, peste cotețul de porci, construcție edificată fără acordul reclamantei și fără autorizație, se impune a fi demolată, întrucât așa cum precizează expertul în concluziile sale acesta a fost înălțat peste acoperișul reclamantei 1,97 la 2,15, reclamanta fiind nevoită să sesizeze și Primăria Municipiului Bârlad pentru sistarea construcției așa cum rezultă din adresa nr. 25853 din 21 noiembrie 2007, aflată la fila 95, dosar.

În consecință, instanța urmează să admită capătul de cerere pentru demolarea construcției edificată în anul 2007 peste cotețul de porci și să oblige pârâții să o demoleze în baza art. 610, 1077 cod civil și să respingă ca neîntemeiat în baza art. 620 Cod Civil capătul de cerere privind demolarea parțială a zidului, acțiunea urmând a fi admisă în parte.

În baza art. 276 Cod procedură civilă, pârâții urmează a fi obligați la plata parțială a cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă reprezentând taxa de timbru, timbru judiciar, indemnizație de expertiză și onorariu avocat.

Prin decizia civilă nr. 155/A din 21.10.2008 pronunțată de Tribunalul Vasluis -a admis apelul declarat de reclamanta Bahnă împotriva sentinței civile nr. 1656 din 02.06.2008 a Judecătoriei Bârlad, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat pârâții și să demoleze parțial zidul construit pe linia de hotar care desparte proprietățile părților în lungime de 13,09.respectiv partea care trece peste înălțimea de 1,70, identificat de expertiză tehnică - anexa nr. 2 între punctele 2-3, păstrat restul dispozițiilor sentinței a respins apelul declarat de pârâții și împotriva aceleiași sentințe și a obligat pârâții la plata cheltuielilor de judecată la fond și în apel.

Pentru a se pronunța astfel instanța de apel a reținut următoarele:

Rezultă din raportul de expertiză că anexa C2- de porci are înălțimea de 3,60 pe o lungime de 3,35 ml, situându-se peste nivelul acoperișului reclamantei, construit în anul 2007 fără întocmirea documentației legale, aspect sesizat și de Primăria prin adresa anterior menționată.

În consecință în mod corect prima instanță a dispus demolarea acestei construcții.

De asemenea, în mod corect instanța de fond a respins cererea pârâților de prelungire a probatoriului cu 2 martori formulată la termenul din 02.04.2008. atât reclamanta cât și pârâții au propus inițial proba cu câte un martor respectiv și care au fost audiați de instanță.

Potrivit art. 138 Cod procedură civilă, dovezile care nu au fost cerute în condițiile art. 112, 115 și 132 nu vor mai putea fi invocate în cursul instanței afară de cazurile menționate la pct. 2-4, care însă nu sunt incidente în cauză.

Față de considerentele arătate, în baza art. 296 Cod procedură civilă, tribunalul ca admite apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 1656/2.06.2008 a Judecătoriei Bârlad pe care o va schimba în parte, în sensul că va obliga pârâții să demoleze parțial zidul construit pe linia de hotar, respectiv partea care trece peste înălțimea de 1,70, identificată în anexa 2(punctele 2-3) la raportul de expertiză și va respinge apelul declarat de pârâți ca neîntemeiat.

A menținut restul dispozițiilor sentinței.

În baza art. 274 Cod procedură civilă a obligat intimații la plata cheltuielilor de judecată, fond și apel.

Împotriva deciziei Tribunalului Vaslui au formulat recurs pârâții și. Susțin recurenții că deși se susține că dezbaterile au avut loc în ședința publică din 21.10.2008, pronunțarea s-a amânat pentru data de 28.10.2008, dată la care s-a și pronunțat hotărârea.

Mai susțin recurenții că decizia apelată este lovită de nulitate în conformitate cu disp. art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă, hotărârea pronunțată nefiind motivată în fapt și în drept, instanța negăsind în Codul civil și în alte legi are reglementează regimul construcțiilor vreo dispoziție legală prin care să justifice măsura luată.

În plus, deși reține în considerente că apelul reclamantei este neîntemeiat, se admite totuși cererea acestora.

Cât privește măsura luată de instanță prin care au fost obligați să demoleze gardul până la înălțimea de 1,70, se arată că nu s-a indicat textul de lege care justifică măsura luată.

Intimata Bahnă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului.

Verificând actele și lucrările dosarului raportat la motivele de apel formulate și la dispozițiile legale incidente în cauză Curtea constată următoarele:

Potrivit disp. art. 260(1) Cod procedură civilă pronunțarea hotărârii poate fi amânată, această mențiune urmând a fi trecută în încheierea de dezbatere (care face corp comun cu hotărârea) iar hotărârea va începe cu o practica redusă la această mențiune și la arătarea completului care a făcut pronunțarea.

În speță, dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 21.10.2008, pronunțarea hotărârii fiind amânată pentru data de 28.10.2008. este adevărat că în preambulul deciziei apelate este trecută data de 21.10.2008, iar în dispozitivul hotărârii data de 28.10.2008 (dată pentru care a fost amânată pronunțarea), însă acesta nu constituie un motiv de nulitate atâta timp cât există concordanță deplină între minuta hotărârii (fila 26 dosar) și dispozitivul acesteia cu privire la data pronunțării. Este de principiu că această neconcordanță, care constituie o simplă eroare materială și care nu aduce nicio vătămare recurentei, dispozitivul hotărârii fiind cel care se pune în executare, se poate înlătura prin refacerea practicalei.

Pe de altă parte Curtea constată că hotărârea judecătorească apelată cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care au fost înlăturate cererile părților. Astfel motivarea instanței de apel face referire la actele și lucrările dosarului cauzei soluționate, este în concordanță cu ele, referindu-se implicit și la temeiurile de drept avute în vedere de instanța de fond, pe care le-a menținut.

Raportat la neconcordanța dintre considerentele deciziei apelate și dispozitivul ei nu pot fi reținute nici aceste susțineri. Este adevărat că se reține faptul că apelul reclamantei este "neîntemeiat" însă din considerentele expuse, instanța constată cu referire la probatoriul administrat în cauză că susținerile acesteia sunt întemeiate, constatări ce sunt în deplină concordanță cu cele dispuse. În consecință, și această neregularitate poate fi înlăturată, apărând ca o simplă greșeală de dactilografiere, atâta timp cât exista concordanță între dezvoltarea considerentelor și minută, respectiv dispozitivul deciziei apelate.

Cât privește fondul cauzei, din raportul de expertiză efectuat, ca și din concluziile procesului-verbal de cercetare locală (fila 92 dosar fond) rezultă că zidul asupra căruia se poartă litigiul are înălțimea de 2,30 și pe o lungime de 13,09. și este mai înalt decât acoperișul casei reclamantei cu aproximativ 0,0. Inițial, în locul acestui zid s-a afla un gard până la înălțimea ulucului de casă, respectiv 1,70, iar în toamna anului 2007, recurenții-pârâți au înălța acest zid până la 2. Expertul a stabilit că actualul stadiu de construcție face ca proiecția la nivelul solului a jgheaburilor și burlanelor va fi pe proprietatea reclamantei-intimate. În aceste condiții, în mod corect instanța de apel a dispus ca pârâții să demoleze parțial zidul construit pe linia de hotar, respectiv partea care trece peste înălțimea inițială a acestuia de 1,70 pe lungimea de 13,09.

În consecință, având în vedere toate considerentele expuse și disp. art. 312 Cod procedură civilă,Curtea va respinge recursul pârâților și și va menține ca temeinică și legală decizia Tribunalului Vaslui.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge recursul formulat de și împotriva deciziei civile nr. 155/A din 21 octombrie 2008 Tribunalului Vaslui, pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 15.04.2009.-

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- --- - - -

Grefier,

Red. -

Tehnored.

Tribunalul Vaslui:,

--

11.05.2009

2 ex.-

Președinte:Andronic Adriana Elena
Judecători:Andronic Adriana Elena, Gheorghiu Elena, Buliga

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 157/2009. Curtea de Apel Iasi