Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 168/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

-SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ -

DOSAR NR-

Complet II/

DECIZIA CIVILĂ NR.168 /R/2008

Ședința publică din 6 februarie 2008

PREȘEDINTE: Dana Cigan JUDECĂTOR 2: Aurora Popa

JUDECĂTOR 3: Maria Galeș

JUDECĂTOR - -

GREFIER - -

Pe rol, soluționarea recursurilor civile formulate de reclamanții, și, domiciliați în O str. - nr. 20 și de pârâtul, domiciliat în O str. - nr. 18 în contradictoriu cu intimata pârâtă, domiciliată în O str. - nr. 22 împotriva deciziei civile nr. 237/Ap din 27 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare prin care a fost modificată în parte sentința civilă nr. 1110/2006 pronunțată de Judecătoria Negrești Oaș ; având ca obiect: grănițuire.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă în reprezentarea recurenților reclamanți, lipsă, av., în baza împuternicii avocațiale din 5 noiembrie 2007 emisă de Baroul Bihor - Cabinet Individual, recurentul pârât, personal și asistat de av., în baza împuternicii avocațiale nr. 689 din 28 ianuarie 2008 emisă de Baroul Bihor - Cabinet Individual, lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este legal timbrat, la dosar a parvenit prin Serviciul Registratură la data de 24 ianuarie 2008 întâmpinare formulată de intimata -, la data de 30 ianuarie 2008 precizări ale motivelor de recurs și întâmpinare la recursul reclamanților formulate de recurentul pârât, după care:

Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta recurenților reclamanți solicită în principal casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Negrești Oaș în vederea administrării probei solicitate, respectiv efectuarea unei noi expertize topografice de către o comisie de trei experți de specialitate, iar în subsidiar modificarea în parte a hotărârii atacate, schimbarea în tot a sentinței instanței de fond, în sensul admiterii cererii așa cum a fost aceasta formulată, respingerea recursului formulat de pârâtul.

În motivare rată că recurenții reclamanți sunt nemulțumiți cu modalitatea în care instanța de fond a administrat probele solicitate. Cea mai importantă probă era proba cu expertiza topografică, pentru stabilirea modului de folosință a terenurilor învecinate și măsurarea exactă a suprafețelor deținute de fiecare proprietar vecin, precum și luarea în considerare a semnelor de hotar consacrate în timp și acceptate de părți. Mai mult nu s-a luat în considerare că la prima zi de înfățișare, pârâtul a fost de acord cu acțiunea pe care au promovat-o și a fost de acord să efectueze împreună măsurători cu un topograf din afara biroului de experți. Expertul desemnat în cauză, a fost la fața locului, în prezența părților și reprezentanților acestora dar nu a avut în vedere obiectivele precizate în scris și nici nu a luat un reper de mejdă corect, conform amplasamentelor de la fața locului.

Deși au arătat lacunele și greșelile expertizei, instanța de fond i-a obligat să o accepte, respingând proba solicitată și pronunțând sentința prin luarea în considerare a lucrării menționate.

Reprezentanta pârâtului solicită admiterea recursului, desființarea hotărârii atacate și respingând apelul păstrarea sentinței pronunțate de prima instanță, respingerea recursului formulat de reclamanți.

În motivare arată că otografiile depuse la dosarul cauzei nu au fost contestate de către reclamanții-apelanți, iar cu privire la invocarea art. 612 Cod civil, consideră că apelanții sunt în eroare, întrucât instanța nu a interzis geamurile de aer și lumină, ci doar geamurile de vedere, astfel ele putând exista în continuare, dar cu sticlă mată, ori cu deschidere doar pentru aerisire, în partea de sus a acestora, fără a permite însă vederea.

Cu privire la stabilirea liniei de hotar consideră că instanța de fond a dat o corectă interpretare a probelor în cauză, cu atât mai mult cu cât expertiza a fost admisă la cererea apelanților-reclamanți.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1110/11.12.2006 pronunțată de Judecătoria Negrești Oaș în dosar nr. 1318/2005 a fost dmisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții pârâți, și împotriva pârâtului reclamant și pârâta și în consecință a fost stabilită linia de hotar între proprietățile reclamanților pârâți și pârâtului reclamant conform actului de partaj voluntar autentificat prin Încheierea nr. 751/01.03.2002 de Biroul Notarului Public din O și conform raportului de expertiza tehnica judiciară întocmit de expert, raport ce face parte integrantă din hotărâre.

A fost admisă cererea reconvențională formulată de pârât, constatându-se că reclamanții-pârâți au edificat la construcțiile lor două ferestre de vedere, câte una la fiecare construcție, vedere înspre curtea pârâtului reclamant, dispunându-se în baza art. 612 cod civil desființarea acestor geamuri de vedere și construirea în locul lor a unei ferestre de aerisire și iluminat (pentru fiecare construcție cate una) pe același perete, dar de dimensiuni reduse, cu geam mat și cu deschidere în partea superioară împiedicându-se astfel vederea în curtea pârâtului reclamant.

În considerentele hotărârii s-a reținut că, potrivit actului de partaj voluntar și contractului de donație autentificat prin Încheierea nr. 751/01.03.2002 la Biroul Notarului Public (5-6), între reclamanta și pârâtul are loc partajul asupra tuturor parcelelor înscrise în CF nr. 13 nedef. O, cei doi fiind coproprietari. Pârâtul donează cu scutire de raport, fiului acestuia junior, teren arabil în intravilan în suprafață de 1.177 mp, pe care se găsea construită o casă de locuit cu parter, imobil situat în orașul O, str. - având nr. topo. 39/2 și 41/8- Când au încheiat acest act părțile au avut în vedere schița de parcelare înregistrată la ONCGC sub nr. 587/26.02.2002 (34), schița pe care au și semnat-

Toate părțile au fost de acord că antecesorul lor, defunctul a împărțit terenurile din litigiu în 4 părți, respectiv o parte fiicei, o parte fiicei și două părți fiului, aspect dovedit prin interogatoriile luate părților.

Potrivit expertizei tehnice efectuate în cauză, măsurătorile topografice asupra terenurilor din litigiu au avut în vedere și terenul pârâtei și a soțului acesteia, stabilindu-se traseele indicate în planul de situație. Având în vedere că aceste trasee corespund și cu voința părților exprimată inițial în actul de partaj voluntar autentic de la filele 5-6, instanța de fond a respins cererea reclamanților pârâți și a pârâtei de ordin II de a se efectua o nouă expertiza de specialitate în cauză și a considerat cauza lămurită reținând în totalitate concluziile raportului de expertiza amintit mai sus. Astfel, în baza art. 584 și urm. Cod Civil a admis în parte acțiunea reclamanților pârâți stabilind linia de hotar între proprietățile din litigiu conform traseelor stabilite de expertul.

În ceea ce privește capătul de cerere privind ridicarea gardurilor de pe str. - și str. - instanța l-a respins ca nedovedit, reclamanții pârâți neadministrând nici o proba în acest sens. Interogatoriile luate reclamantei de ordin 3 și cel luat lui G pentru reclamanții de ordin l și 2 (f 59, 58) arată că părțile sunt de acord ca geamurile cu vedere directă spre ternul lui să fie în așa fel construite încât să nu poată fi deschise și să nu aibă vedere. Aceste probe coroborate și cu planșele foto depuse la dosarul cauzei la fila nr. 95 au condus instanța să admită în baza art. 612 Cod civil cererea reconvențională și să dispună desființarea acestor geamuri și construirea altora conform dispozitivului hotărârii atacate.

Împotriva acestei sentințe, reclamanții au declarat apel, criticând hotărârea ca nelegală și netemeinică, solicitând admiterea căii de atac promovate, încuviințarea probei privind efectuarea unei contraexpertize și pe fond, în urma administrării acestei probe, schimbarea în tot a sentinței atacate, cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 237/Ap din 27 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare s-a admis apelul declarat de reclamanții, și, împotriva Sentinței civile nr. 1110/2006 pronunțată de Judecătoria Negrești Oaș în contradictoriu cu intimații și.

A fost modificată în parte sentința apelată în sensul că a fost respinsă acțiunea reconvențională formulată de.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Din considerentele deciziei se reține că în ceea ce privește stabilirea liniei de hotar, în mod corect prima instanță a ținut cont de concluziile expertizei efectuate de exp., la măsurători fiind prezent și avocatul reclamantei recurente care nu a avut obiecțiuni cu privire la procedeul tehnic utilizat, obiecțiuni pe care să le fi prezentat instanței la următorul termen de judecată cu procedură completă, respectiv 13 septembrie 2006. Doar după studiul raportului reclamanții au arătat că nu s-au avut în vedere semnele mejdei vechi și că "o femeie în vârstă" ar fi stat ca reper la 0,60 de mejdă pentru măsurătorile de pe str. -.

Din conținutul expertizei nu rezultă însă asemenea situații, măsurătorile făcându-se în acord cu înscrierile din cartea funciară, cu titlurile de proprietate, cu respectarea întinderii suprafețelor parcelelor, eventualele delimitări anterioare practicate de antecesorii părților și la care acestea se raportează, având la bază doar folosința propriu-zisă.

Prin acțiunea reconvențională s-a solicitat închiderea geamurilor de vedere deschise la cele două construcții ridicate de reclamanții-pârâți reconvențional, geamuri situate la o distanță mai mică de linia de hotar decât cea prevăzută de art. 612.civ.

Servitutea de vedere reglementată prin textul menționat reprezintă o restrângere legală a exercitării dreptului de proprietate, menită să asigure instaurarea unor raporturi de bună vecinătate.

Prin consimțământul părților este posibilă instituirea unei servituți contrarii, în sensul ca deschiderile de vedere să fie făcute la distanțe mai mici decât cele legale.

În cauză nu există un acord expres între părți în legătură cu distanța acestor deschideri, exprimat anterior demarării lucrărilor de construcție.

Intimatul reclamant reconvențional, prin concluziile orale din apel, a fost de acord însă ca ferestrele să fie păstrate dacă au sticlă mată și dacă se deschid în partea de sus. Această susținere nu a fost considerată ca o precizare a cererii reconvenționale date fiind prevederile art. 294.proc.civ. (fila 32 dosar fond), dar a fost avută în vedere la aprecierea soluției primei instanțe prin prisma necesității măsurii dispuse.

Pe de altă parte, nu a putut fi ignorat faptul că reclamanții au fost de bună credință la momentul edificării construcțiilor, au obținut autorizație de construire și, evidentă fiind deschiderea de vedere încă într-un stadiu incipient, reclamantul reconvențional nu a solicitat oprirea lucrărilor, închiderea geamurilor sau efectuarea unor deschideri mai reduse ca dimensiune și mai înalte, care să servească doar pentru lumină și aerisire. au fost efectuate anterior stabilirii liniei de hotar printr-o hotărâre judecătorească, astfel că reclamanții-pârâții reconvențional nu-și puteau forma conduita decât raportat la limitele proprietății determinate printr-o folosință îndelungată.

În consecință, starea de fapt actuală, consolidată în timp și datorită pasivității reclamantului reconvențional, impune concilierea intereselor legitime ale părților, fără atingerea în substanță a dreptului de proprietate al fiecăruia. Ținând cont că geamurile, câte unul la fiecare imobil, deservesc bucătăria, că sunt -astfel cum s-a afirmat în cursul concluziilor orale- sau cel puțin prevăzute cu roletă - după cum rezultă din planșa fotografică - dar că tâmplăria nu permite deschiderea pe verticală sau doar a părții de sus, s-a apreciat că aceste deschideri nu stingheresc intimatul în exercitarea folosinței proprietății sale, fiind mult mai împovărătoare din această perspectivă obligarea apelanților la desființarea geamurilor, concluzie ce a condus la schimbarea în parte a sentinței în sensul respingerii acțiunii reconvenționale.

Împotriva hotărârilor au declarat recurs reclamanții și pârâtul.

Reclamanții au solicitat casarea hotărârilor și trimiterea cauzei la instanța de fond pentru efectuarea unei noi expertize, probă ce a fost respinsă în mod nelegal.

Analizând actele și lucrările de la dosar se reține că expertiza efectuată în cauză a fost depusă pentru termenul din 13 septembrie 2006, termen la care a fost amânată cauza pentru a permite părților să se pronunțe asupra concluziilor lucrării( fila 117 dosar fond).

La fila 122 dosar fond, reclamanții depun obiecțiuni la raportul de expertiză și la primul termen după depunerea expertizei( 11 octombrie 2006- fila 124 dosar fond) solicită instanței efectuarea unei contraexpertize. Deși procedura era legal îndeplinită instanța apreciază că se va pronunța la termenul viitor asupra probei și amână cauza datorita lipsei martorilor încuviințați.

Ulterior, cauza se mai amână și la termenul din 1 noiembrie 2006, iar la termenul din 29 noiembrie respinge proba ca inutilă cauzei.

În apelul declarat, reclamanții solicită completarea probațiunii în sensul efectuării contraexpertizei, cauza se amână la 27 aprilie 2007 la cererea intimatului prezent, pentru angajare de apărător, la termenul din 25 mai 2007 pentru a se comunica întâmpinarea apelanților, la 22 iunie 2007 deoarece reprezentantul apelanților a formulat o cerere de amânare fiind plecat în concediu, iar la 24 septembrie instanța respinge proba apreciind că aceasta nu este utilă cauzei, deoarece obiecțiunile formulate nu corespund celor cuprinse în conținutul expertizei.

Așa fiind, instanța apreciază că în mod nejustificat reclamanților recurenți li s-a refuzat de către instanță posibilitatea legală de a solicita o nouă expertiză efectuată în cauză, motiv pentru care făcând aplicarea dispozițiilor art. 304 pct 5 cod procedură civilă, va admite recursul, va casa decizia și va trimite cauza instanței de apel cu mențiunea expresă de a dispune efectuarea unei noi expertize în cauză, ce va fi întocmită de 3 experți, iar în măsura în care Biroul Local de Expertize Judiciare de pe lângă Tribunalul Satu Mare nu este în măsura să pună la dispoziția instanței o listă cu experți se va solicita ajutorul birourilor din județele limitrofe, contraexpertiza va avea în primul rând obiectivele stabilite de prima instanță, urmând a răspunde și la obiecțiunile făcute de părți.

În ceea ce privește recursul pârâtului acesta s-a axat pe critici privind soluția de respingere a acțiunii reconvenționale, cerere prin care s-a urmărit închiderea unor geamuri de vedere amenajate la construcțiile noi ale reclamanților.

Raportat la motivele de casare experții se vor pronunța și dacă există posibilitatea de a asigura lumina noilor construcții - în măsura în care proiectul ce face parte din autorizație a fost respectat - prin alte metode decât prin deschiderea geamurilor-de exemplu prin aplicare unor cărămizi de sticlă sau posibilitatea înlocuirii unora dintre geamurile de vedere cu geamuri de aerisire -.

Cheltuielile de judecată și onorariul vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

ADMITE ca fondate recursurile civile formulate de reclamanții, și, domiciliați în O str. - nr. 20,și de pârâtul, domiciliat în O str. - nr. 18 în contradictoriu cu intimata pârâtă, domiciliată în O str. - nr. 22 împotriva deciziei civile nr. 237/Ap din 27 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare pe care o casează cu trimitere pentru o nouă judecare la Tribunalul Satu Mare ținând seama de considerentele prezentei decizii.

Cheltuielile de judecată și onorariul vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.

Pronunțată în ședința publică din 6 februarie 2008.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

- - - - - - - -

Red dcz

14.02.2008

Jud fond

Jud apel,

Dact IC

2ex/22.02.2008

Președinte:Dana Cigan
Judecători:Dana Cigan, Aurora Popa, Maria Galeș

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 168/2008. Curtea de Apel Oradea