Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 233/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.233
Ședința publică din 12 martie 2009
PREȘEDINTE: Carmina Orza
JUDECĂTOR 2: Trandafir Purcăriță
JUDECĂTOR 3: Lucian Lăpădat
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul declarat de către reclamanta, împotriva deciziei civile nr. 561/A/ din 4 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 12820 din 19.12.2007, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI T, MUNICIPIUL T PRIN PRIMAR, ȘI, având ca obiect grănițuire.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat pentru reclamanta recurentă și consilier juridic pentru pârâții intimați Consiliul Local al Municipiului T și Municipiul T prin Primar, lipsă fiind ceilalți pârâți intimați.
Procedura legal îndeplinită.
Recursul declarat în termen și legal timbrat.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care avocat pentru reclamanta recurentă a depus taxa judiciară de timbru în valoare de 8 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar, precum și împuternicire avocațială, declarând că nu mai are de formulat alte cereri.
Consilier juridic pentru pârâții intimați Consiliul Local al Municipiului T și Municipiul T prin Primar declară că nu mai are alte cererii de formulat.
Nemaifiind de formulat alte cererii instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocat pentru reclamanta recurentă pune concluzii de admitere a recursului așa cum a fost formulat și motivat, arătând că reclamanta recurentă a fost prejudiciată de dreptul ei printr-un act de procedură, respectiv decizia Tribunalul Timiș.
Recurenta a formulat apel împotriva hotărârii primei instanțe deoarece planul prin care s-a admis grănițuirea nu are avizul, situație față de care au considerat că se impune casarea cu trimitere, deoarece instanța s-a bazat pe un act care nu a fost avizat de În cauză este vorba despre o situație dublă. Expertul a depus un plan fals, situație față de care consideră că se impune casarea cu reținere în temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, în subsidiar solicită casarea cu trimitere la tribunal, pentru ca acesta să stabilească linia de hotar în funcție de planul care poartă avizul, cu cheltuieli de judecată.
Consilier juridic pentru pârâții intimați Consiliul Local al Municipiului T și Municipiul T prin Primar arată că nu au calitate procesuală pasivă în această cauză, motivat de faptul că nu sunt proprietari ai terenului și construcțiilor.
Avocat pentru reclamanta recurentă în replică arată că referitor la garaje a formulat o altă acțiune care se află pe rolul instanței în curs de soluționare, iar cauza face referire doar la teren care se află în proprietatea Statului Român.
CURTEA
Deliberând, asupra recursului civil de față, constată că:
Prin sentința civilă nr. 12820/19.12.2007 pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Timișoaraa admis în parte acțiunea principală formulată și precizată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului T, în reprezentarea Statului Român, a stabilit linia de hotar dintre parcela cu nr.top.30126/2/1, înscrisă în CF nr.- T și parcela cu nr.top.30126/1/1, înscrisă în CF nr.- T, ca fiind aliniamentul materializat prin punctele 1-2, 1-5 și 4-5 pe planul de situație anexă la raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauza de expertul tehnici ing. G, raport și anexă ce fac parte integrantă din hotărâre, fiind respinsă în rest acțiunea reclamantei formulată în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului T, în reprezentarea Statului Român, a fost respinsă acțiunea reclamantei formulată împotriva pârâtului Municipiul T, prin Primarul Municipiului T și s-a luat act de renunțarea reclamantei la judecarea acțiunii față de pârâții, și, au fost anulate cererile reconvenționale formulate de pârâții-reclamanți reconvenționali, și, împotriva reclamantei-pârâtă reconvențional; fără a se acorda cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, așa cum rezulta din extrasul CF nr.- T, reclamanta este proprietara tabulară a imobilului înscris în această carte funciară la nr.top.30126/2/1, constând în teren în suprafață de 1109 mp, situat pe-.
Potrivit CF nr.- T, Statul R este proprietarul imobilul înscris in aceasta carte funciara la nr.top.30126/1/1, constând in teren in suprafața de 7866 mp cu 12 garaje, construcții provizorii, grupate in 2 baterii,garajul nr.1 constr. provizorie.
Art. 584.civ. prevede ca "orice proprietar poate îndatora pe vecinul sau la grănițuirea proprietății lipita cu a sa; cheltuielile grănițuirii se vor face pe J".
Textul art. 584.civ. enunțat mai sus, consacră un drept subiectiv real si o obligație corelativa de a face, ambele cu caracter de reciprocitate, create de vecinătate, in temeiul cărora proprietarul sau orice persoana care are un drept real asupra unui fond limitrof, poate pretinde vecinului sau fixarea liniei comune de hotar ce separa fondurile învecinate respective si marcarea acestuia prin semne materiale.
Așadar, calitate procesuală activă si pasivă intr-o acțiune având ca obiect grănituirea a doua imobile învecinate nu o pot avea decât proprietarii sau titularii unui alt drept real asupra celor doua imobile intre care se solicite a se stabili linia de hotar.
Reclamanta, prin acțiunea sa așa cum a fost precizată, solicita stabilirea liniei de hotar intre parcela cu nr. top. 30126/2/1, proprietatea sa, si parcela cu nr. top. 30126/1/1, înscrisă in CF nr.-
Din CF nr.- T rezulta, așa cum s-a reținut si mai sus, ca proprietar al imobilului evidențiat in aceasta carte funciara la nr.top.30126/1/1 este Statul R si nicidecum Municipiul T, care nu are înscris vreun drept real in aceasta carte funciara.
de cele ce preced, instanța de fond, având în vedere că pârâtul Municipiul T nu are nici un drept real asupra imobilului înscris in CF nr. - T, la nr. top. 30126/1/1, a constatat că acesta nu poate sta ca pârât in prezentul litigiul având ca obiect grănițuire si, drept consecință, a respins ca neîntemeiat petitul acțiunii reclamantei având ca obiect grănițuire, formulat in contradictoriu cu pârâtul Municipiul
In schimb, prima instanță a admis acțiunea in grănițuire formulata împotriva pârâtului Statul R, prin Consiliul Local al Municipiului T, reținând că, din raportul de expertiza efectuat in cauza de expertul ing. G, avizat de rezulta ca parcela înscrisă în CF nr.- T, la nr.top.30126/2/1, este învecinată cu parcela înscrisă in CF nr. - T, la nr. top. 30126/1/1.
Prin același raport de expertiză, s-a constatat că terenul proprietate a reclamantei, înscris in CF nr.- T, la nr.top.30126/2/1, nu este delimitat faptic prin semne de hotar de parcela cu nr.top.30126/1/1 din CF nr.- T, si se stabilesc, in urma reconstituirii pe baza planului CF si a planurilor de dezmembrare, limitele de proprietate ale nr. top. 30126/2/1 de parcela nr.top.30126/1/1, acestea fiind materializate pe planul de situație, anexa la raportul de expertiza, prin segmentele de dreapta mărginite de punctele 1, 2, 3, 4, 5.
Reclamanta si pârâtul T, in reprezentarea Statului R, nu au formulat obiecțiuni cu privire la linia de hotar astfel cum a fost ea materializata, de expertul G, pe planul anexa la raportul de expertiza efectuat in cauză.
de cele ce preced, instanța de fond, in baza art.584 pr.cic. a găsit întemeiat petitul acțiunii reclamantei având ca obiect grănițuire, formulat in contradictoriu cu pârâtul Statul R, prin T, și l-a admis, stabilind limita de hotar dintre parcela cu nr.top. 30126/2/1, înscrisă in CF nr.- T si parcela cu nr.top.30126/1/1, înscrisă in CF nr.- T, ca fiind aliniamentul materializat prin punctele 1-2, 1-5 și 4-5 pe planul de situație anexă la raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză de expertul tehnic ing. G, raport și anexă ce fac parte integrantă din hotărâre.
Instanța de fond a respins petitul acțiunii având ca obiect revendicare, găsindu-l neîntemeiat deoarece, așa cum s-a constatat prin raportul de expertiză efectuat în cauză, în urma verificărilor și măsurătorilor făcute de expert la fața locului, 13 din cele 15 garaje ale bateriei situate pe terenul înscris în CF nr. - T, nr. top. 30126/1/1, teren învecinat cu parcela nr.top.30126/2/1 din CF nr.- T, proprietate a reclamantei, depășesc limita de proprietate 1-2, ocupând parțial terenul proprietate a reclamantei pe întreaga lungime a bateriei de 40,01, cu lățime de 0,37 în partea dinspre str. -, respectiv de 0,84 în partea dinspre str. -, suprafața ocupată efectiv de cele 13 garaje din parcela reclamantei fiind de 24,03 mp. De asemenea, s-a stabilit că aceste garaje nu fac parte din bateria de 12 garaje evidențiate în CF nr.- T, la nr.top.30126/1/1, ci sunt garaje neintabulate in cartea funciară.
Reclamanta nu a făcut dovada că cele 13 garaje care ocupă o parte din suprafața parcelei sale de teren cu nr.top.30126/2/1 au fost edificate de pârâții Statul Român și Municipiul T și că se află în posesia acestora, deși sarcina probei îi revenea conform art.1169 civ.
În ceea ce privește partea din garaje care ocupă suprafața de 24,03 mp din terenul reclamantei, nu poate fi incident în privința celor doi pârâți art.492 civ. invocat de reclamantă în susținerea acțiunii sale. Acest text de lege instituie prezumția că orice construcție făcută pe un teren este făcută de proprietarul terenului. Câtă vreme o parte din cele 13 garaje în discuție este edificată pe terenul proprietate a reclamantei, ar însemna, conform prezumției instituite de art.492 civ. ca aceasta parte din garaje a fost edificată de reclamantă și nu de către pârâți. Pentru partea din garaje care se regăsește pe terenul cu nr. top. 30126/1/1, într-adevăr operează, în baza art.492 civ. prezumția că aceasta aparține Statului Român, care este proprietarul acestui teren, însă reclamanta nu revendică și nici nu ar fi îndreptățită să revendice, în baza art.480 civ. suprafața de teren ocupată de cele 13 garaje din terenului pârâtului, atâta timp cât nu este proprietara acestuia.
În plus, conform raportului de expertiză efectuat în cauză, cele 13 garaje sunt folosite de persoane fizice care nu sunt parte în prezentul litigiu, iar, potrivit adresei nr.--/20.04.2004, emisă de Direcția de Urbanism a Primăriei T, depusă la dosar chiar de către reclamantă, proprietarii acestor garaje sunt persoanele ale căror nume sunt indicate în adresa respectivă, unele garaje fiind edificate în baza autorizației de construcție nr.744/1996 iar altele fără autorizație, așa cum se arată în adresa nr.--/2007, emisă de Primăria T-Direcția Patrimoniu, Serviciul Publice, Biroul Licitații-Contracte. De altfel, însăși reclamanta, la cuvântul în fond, a arătat că garajele a căror demolare o solicită sunt ocupate de alte persoane decât pârâții, solicitând ca aceste persoane să fie obligate la plata cheltuielilor de judecată pe care ea le-a făcut cu prezentul litigiu.
Așa fiind, câtă vreme acțiunea în revendicare întemeiată pe art.480 civ. reprezintă acțiunea prin care proprietarul care a pierdut posesia bunului său cere restituirea bunului de la posesorul neproprietar, iar, în speță, nu s-a dovedit că pârâții Statul Român și Municipiul T sunt cei care posedă fără drept suprafața din terenul reclamantei înscris în CF nr. - T, nr. top. 30126/1/1, ocupată de cele 13 garaje în discuție, instanța de fond a găsit neîntemeiat petitul acțiunii reclamantei având ca obiect revendicare, respingându-
Drept consecință, prima instanță a respins și petitul accesoriu prin care s-a solicitat ca pârâții Statul Român, prin Consiliul Local al municipiului T, și Municipiul T sa fie obligați să demoleze garajele care ocupă o parte din terenul reclamantei, ori ca reclamanta să fie îndreptățită, in caz de refuz al acestora, sa execute ea operațiunile de demolare, pe cheltuiala pârâților având in vedere că nu s-a făcut dovada că reclamanții sunt cei care au construit si posedă garajele respective. Așa fiind, nu s-a putut retine că edificarea garajelor și pe o parte din terenul reclamantei este o faptă ilicită imputabilă celor doi pârâți, adică o încălcare de către aceștia a obligației generale corespunzătoare dreptului de proprietate al reclamantei asupra terenului pe care au fost realizate garajele, drept opozabil erga omnes, conform art.480 civ. si anume a obligației de a respecta acest drept, de a nu face nimic de natura a stânjeni exercitarea dreptului de către titularul lui, pentru a atrage răspunderea delictuala a acestora, in condițiile art.998-999.civ.
In ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de pârâții-reclamanți reconvenționali in legătura cu cererile lor reconvenționale, instanța de fond, având in vedere prevederile art.274 al.1 pr.civ. a constatat că este fără echivoc ca numai partea care câștigă procesul este îndreptățită să obțină cheltuielile ce i-au fost ocazionate de purtarea judecății, acela căruia i s-a anulat acțiunea neputând obține cheltuielile de judecată, si, ca urmare, nu le-a acordat. De asemenea, instanța de fond nu a obligat reclamanta nici la plata cheltuielilor de judecată pretinse de pârâții, si si prin întâmpinările depuse la dosar, chiar dacă reclamanta a renunțat la judecată față de aceștia după comunicarea cererii de chemare in judecata, având in vedere ca aceștia nu au făcut dovada că ar fi suportat astfel de cheltuieli in legătura cu acțiunea reclamantei, cu toate că sarcina probei le revenea conform art.1169 civ. Menționarea cuantumului onorariului avocațial de 7.000.000 lei pe împuternicirea avocațială dată de pârâții, si avocatului nu poate fi confundată cu efectuarea plății onorariului, plata fiind un act juridic a cărui dovada se face prin înscris care să o ateste.
In privința cheltuielilor de judecată pretinse de reclamanta, la cuvântul in fond, de la persoanele care folosesc garajele a căror demolare a solicitat-o, altele decât părțile din dosarul de, instanța de fond a constatat că aceasta solicitare a reclamantei este lipsită de suport legal, atât timp cât, potrivit art.274 al.1 pr.civ. numai o persoana care a fost parte in proces poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, dacă ea este cea care a căzut in pretenții.
Văzând și că, la cuvântul în fond, reclamanta nu a mai solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, și că pârâții Statul R, prin Consiliul Local T, și Municipiul T, prin Primar, nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel, în termenul prevăzut de lege, reclamanta, solicitând modificarea sentinței atacate, în ceea ce privește linia de hotar dintre imobile și cheltuielile grănițuirii, cu cheltuieli de judecată, cerere înregistrată la Tribunalul Timiș la data de 21.02.2008.
În motivare, se arată că administrarea probelor în fața primei instanțe s- făcut cu nerespectarea formelor prevăzute de lege, fapt ce a provocat vătămarea intereselor sale, în condițiile art. 105 alin. 2. Nu li s-a comunicat o copie a expertizei efectuate în cauză și, în consecință, nu au avut posibilitatea de a formula obiecțiuni. De asemenea, nu au putut solicita proba contrară, conform art. 212 alin. 2. întrucât s-a trecut direct la dezbaterile de fond și la pronunțare.
Nu este de acord cu aliniamentul stabilit de expert, la dosar existând mai multe versiuni ale măsurătorilor făcute de către același expert. Rezultatele consemnate de instanță prin hotărâre sunt vătămătoare intereselor sale, ea agreând o altă versiune a măsurătorilor, astfel că se solicită reanalizarea concluziilor expertizei, prin comunicarea unei copii a raportului de expertiză, dezbaterea conținutului acestuia și stabilirea liniei de hotar, conform cu realitatea din teren.
Se mai invocă faptul că, deși au solicitat în primul ciclu procesual obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor grănițuirii, instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la acest aspect. Este important ca, odată stabilită linia de hotar, cei doi proprietari învecinați să treacă la delimitarea proprietăților, conform hotărârii instanței, avansării împreună cheltuielilor în acest scop. Astfel că instanța trebuia să oblige proprietarul vecin la suportarea lor.
Apelanta, arată că, în mod eronat, prima instanță a apreciat că Statul Român și Municipiul T nu ar fi posesori neproprietari. Din materialul probator administrat în cauză, rezultă că garajele construite pe limita de proprietate au fost edificate de Asociația de locatari, în urma eliberării unei autorizații de construcție pe terenul concesionat de către Consiliul Local T către persoane fizice individuale.
Apreciază că este irelevant cine a edificat garajele propriu-zis, căci aceste persoane juridice sunt tot posesori nelegitimi ai suprafeței de teren. Statul, prin faptul că încasează taxa de concesionare de la persoanele ce folosesc garajele, posedă și folosește terenul proprietatea lor. Mai mult, garajele nefiind intabulate în CF, sunt clădiri provizorii, asupra cărora operează din plin prezumția de proprietate prevăzut de art. 492.civ.
Apelanta nu a indicat temeiul de drept pe care își fundamentează cererea de apel.
Primarul Municipiului T și Consiliul Local al Municipiului T, în reprezentarea Municipiului T și a Statului Român, au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea prezentului apel, ca neîntemeiat, nefondat și nelegal ( filele 43 - 44).
În motivare, se arată că ei nu s-au opus grănițuirii imobilelor înscrise în CF nr. - T, nr. top. 30126/2/1, cu terenul nr. top. 30126/1/1. În ceea ce privește garajele edificate pe terenul cu nr. top. 30126/1/ și parțial pe terenul reclamantei potrivit expertizelor depuse la dosar, ei nu sunt proprietarii acestor construcții provizorii, ele fiind edificate de persoane fizice în nume propriu și în calitate de proprietari, deținând în concesiune, închiriere sau folosință terenul aferent construcțiilor, cu privire la aceste aspecte fiind întemeiată excepția lipsei calității lor procesual pasive. Se arată că, dacă s-ar reține incidența art. 491.pr.civ. atunci ar însemna că și reclamanta ar fi proprietara garajelor, conform acestei prezumții și față de faptul că acestea sunt edificate parțial pe terenul proprietatea sa.
Apelanta a solicitat administrarea probei cu expertiza topografică, motivat de faptul că, în cuprinsul raportului de expertiză agreat de către prima instanță, apar două planșe cu măsurători diferite ale aceleiași parcele de teren, ei agreând planșa de la fila 9, nu cea de la fila 23, deoarece aceasta coincide cu planul CF aflat în arhivele OCPI. În planșa de la fila 9, arată apelanta, terenul este definit de 4 puncte, iar în planșa de la fila 23, suprafața este definită de 5 puncte ( fila 65).
S-a solicitat pentru aceleași considerente, citarea expertului pentru lămurirea contradicțiilor, cereri respinse prin încheierea de ședință de la termenul de judecată din 19.06.2008 (fila 77), cu motivarea că, procedând la compararea celor două planșe, se constată că acestea redau aceleași puncte de reper și indică aceleași suprafețe, diferențele rezultând din faptul că măsurătorile au fost efectuate la scară diferită, punctul 5 fiind, de fapt, punctul 1.
La termenul de judecată din 04.09.2008, tribunalul, din oficiu, în baza dispozițiilor art. 129 alin. 4. a pus în discuția părților corectitudinea cadrului procesual, sub aspectul calității procesuale pasive, față de conținutul adresei cuprinzând persoanele ce sunt proprietarele garajelor, de conținutul raportului de expertiză în ceea ce privește limitele proprietăților.
Prin decizia civilă nr.561/A din 4 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș - secția civilă în dosarul nr- a fost respins apelul declarat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr. 12820/19.12.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. 11149/2006, în contradictoriu cu intimații Consiliul Local T, Municipiul T, prin Primar, și.
Pentru a pronunța această decizie Tribunalul Timișa reținut următoarea stare de fapt:
În ceea ce privește pretinsa încălcare a drepturilor procesuale ale reclamantei, de natură a atrage nulitatea procedurii de administrate a probei cu expertiza judiciară, față de dispozițiile art. 209 și următoarele coroborate cu prevederile art. 105 alin. 2., tribunalul constată că acesta susțineri sunt neîntemeiate.
Astfel, nu corespunde realității faptul că prima instanță nu le-a comunicat o copie a expertizei efectuate în cauză, în condițiile în care, din conținutul încheierii de ședință de la termenul de judecată din 31.10.2007 ( fila 12 vol. 3 dosar) rezultă că, reclamanta, prezentă personal, a solicitat acordarea unui termen pentru a studia răspunsul expertului la obiecțiunile formulate de ea, termen acordat de către Judecătorie.
Raportul de expertiză a fost comunicat reprezentantei reclamantei la termenul de judecată din 15.11.2006, iar, ulterior, până la depunerea ultimului răspuns al expertului la obiecțiunile formulate de reclamantă cu privire la lucrarea de specialitate, respectiv până în data de 31.10.2007, instanța a solicitat expertului diverse lămuriri, la cererea expresă a reprezentantei sale.
În consecință, în condițiile în care după aproape un an dedicat de prima instanță clarificării concluziilor expertului, și după ce la termenul de judecată din 12.12.2007 (fila 32 vol. III), reclamanta nu a mai formulat obiecțiuni la răspunsul primit, nesolicitând efectuarea unei alte expertize, în condițiile art. 212 alin.2 c Cod Penal, tribunalul constată că nu există nicio vătămare cauzată reclamantei prin modalitatea de administrare a probei cu expertiza judiciară, de natură să impună, în condițiile art. 105 alin. 2.c Cod Penal, anularea actelor procedurale și refacerea lor, astfel că, această apărare va fi înlăturată, ca neîntemeiată.
În ceea ce privește aliniamentul stabilit de expert, nu este reală susținerea reclamantei în sensul că la dosar există mai multe versiuni ale măsurătorilor făcute de același expert. Se invocă în acest sens, planșele aflate la filele 9 și 23 din vol. III al dosarului primei instanțe și se arată că preferă planșa de la fila 9.
Așa cum am arătat anterior, cele două planșe redau aceleași puncte de reper și indică aceleași suprafețe pentru ambele numere topo, diferența constituind-o scara diferită la care au fost efectuate măsurătorile.
Se mai impune a se constata că reclamanta este cea care a depus la dosar schița de la fila 23 dosar, deși aceasta a fost întocmită de către același expert.
În ceea ce privește linia de hotar propusă de expert și agreată de instanță, aceasta stabilește în mod corect delimitarea celor două parcele, tranșând un aliniament corect, care însă potrivit lucrării de specialitate efectuate în cauză, trece prin bateria de garaje amplasate pe cele două imobile.
Așa cum rezultă din răspunsul de la fila 7 dosar vol.III, garajele ocupă parțial terenul proprietatea reclamantei pe întreaga lungime a bateriei. Suprafața ocupată efectiv de garaje, din terenul reclamantei este de 24,03 mp, însă și calea de rulare-acces este tot pe terenul reclamantei.
Dreptul de proprietate asupra acestor garaje aparține persoanelor indicate în adresa depusă la fila 27 vol. III dosar, persoane ce, pe de o parte, nu au fost toate chemate în judecată, iar pe de altă parte, reclamanta a renunțat la judecată față de ele.
În consecință, în condițiile în care prin linia de hotar stabilită în cauză, dreptul lor de proprietate ar putea fi îngrădit, se impunea să fie împrocesați pentru a-și putea proteja dreptul de proprietate, lucru ce nu s-a realizat, astfel că linia de hotar stabilită nu le va putea fi opusă, hotărârea pronunțată neputând fi pusă în executare în ceea ce îi privește. Cu toate acestea, dat fiind faptul că reclamanta este singura care a promovat cale de atac împotriva hotărârii primei instanțe, se impune a se face aplicarea principiului non reformatio în peius, consacrat de art. 296 teza a 2-a.
Se constată că, în mod corect s-a stabilit că nu a fost dovedit dreptul de proprietate al Statului Român asupra garajelor în discuție, art. 492.civ. neputând fi aplicat în condițiile în care acest text de lege instituie o prezumție de proprietate asupra construcțiilor de pe un teren în favoarea proprietarului terenului.
Această prezumție poate fi răsturnată prin proba contrară, probă ce a fost făcută prin adresa de la fila 27 dosar, vol. III prin care intimatul comunică apelantei proprietarii garajelor.
În ceea ce privește avansarea cheltuielilor necesare grănițuirii, pe de o parte, reclamanta nu a făcut dovada efectuării unei cheltuieli în acest sens, iar, pe de altă parte, nu se impune acordarea acestora anticipat, față de dificultățile ce vor rezulta din executarea hotărârii atacate în forma sa, astfel că a fost respins apelul și sub acest aspect.
Împotriva deciziei civile nr. 561/A/ din 4 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 12820 din 19.12.200, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr- a declarat recurs reclamanta solicitând casarea acestora și trimiterea cauzei pentru rejudecare la prima instanță, deoarece, în fond, caua s-a soluționat pe baza unui raport de expertiză tehnică întocmit de expertul G, care are un alt conținut decât raportul de expertiză avizat de către la data de 24 septembrie 2007, sub nr. 19693/24.09.2007.
Folosindu-se, în fața primelor instanțe, acest raport de expertiză tehnică neavizat de către, s-a produs o greșeală în stabilirea liniei de hotar, cu consecința firească a încălcării dreptului de proprietate al reclamantei.
Ca atare reclamanta recurentă a apreciat că în cauză s-a pronunțat o hotărâre fundamentată pe un raport de expertiză tehnică care ar fi lovit de nulitate, ceea ce impune casarea hotărârilor recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.
Pârâtul Consiliul Local al Municipiului Taf ormulat întâmpinare fila 15 - 16, prin care a solicitat respingerea recursului, deoarece, prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică.
Examinând recursul prin prisma celor arătate și în condițiile prevăzute de art. 304 raportat la art. 306 și art. 312 Cod procedură civilă, se reține că acesta este fondat în sensul celor ce se vor arăta mai jos.
Raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul ing. G depus în dosarul primei instanțe filele 4 - 9, stabilește linia de hotar dintre proprietăți, pe aliniamentele indicate, însă acel raport de expertiză tehnică, într-adevăr nu are viza de conformitate a T, așa cum cer dispozițiile legale în vigoare respectiv art. 8 și urm. din nr.OUG 41/2004, pentru modificarea și completarea Legii nr. 7/1996.
Reclamanta recurentă a contestat, atât în faza de apel cât și în recurs aliniamentele stabilite prin raportul de expertiză, ceea ce impune, pentru a avea certitudinea conformității cu evidențele de carte funciară, avizarea în condițiile legii, a raportului de expertiză tehnică, în lipsa aceste împrejurări, sus contestată de către recurentă existând o incertitudine cu privire la deplina legalitate a raportului de expertiză tehnică.
De asemenea, reclamanta, atât în faza de apel cât și în recurs a arătat că este nemulțumită și de anumite constatări ale expertizei, care au fost ridicate în fața primei instanțe, însă expertul nu a răspuns la acestea, împrejurări ce urmează a se stabilii de către instanța de trimitere cu ocazia rejudecării cauzei.
Față de cele arătate va fi admis recursul declarat de către reclamanta, va fi casată atât decizia civilă nr. 561 din 04.09.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, cât și sentința civilă nr. 12820 din 19.12.2007, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr-, iar cauza va fi trimisă pentru rejudecare, în fond la prima instanță.
Instanța de trimitere va reanaliza toate cerințele de formă și de fond ale probei cu expertiza tehnică, în sensul înlăturării oricăror aspecte de nelegalitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de către reclamanta, împotriva deciziei civile nr. 561/A/ din 4 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 12820 din 19.12.2007, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr-.
Casează ambele hotărâri și trimite cauza pentru rejudecare la prima instanță, respectiv Judecătoria Timișoara.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 12 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /06.04.2009
Tehnored /06.04.2009
Ex.2
Primă instanță:
Instanța de apel: Cl. și
Președinte:Carmina OrzaJudecători:Carmina Orza, Trandafir Purcăriță, Lucian Lăpădat
