Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 365/2008. Curtea de Apel Bacau

ROMANIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr- Decizia civilă nr. 365/2008

ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2008

PREȘEDINTE: Liliana Ciobanu JUDECĂTOR 2: Daniela Părău

- - - JUDECĂTOR 3: Sorina Ciobanu

- - - judecător

- - - grefier

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare recursul civil formulat de reclamantul, împotriva deciziei civile nr. 341 din 3 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns recurentul, procurator pentru intimatul asistat de av. care a răspuns pentru toți intimații.

Procedura completă.

S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, după care;

Recurentul a depus un memoriu însoțit de xerocopia rezoluției Parchetului nr. 2363/P/2000, și în raport de cele dispuse la termenul anterior, de angajare avocat, acesta înțelege să se apere singur în instanță.

Nemaifiind alte chestiuni prealabile, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul.

Recurentul, având cuvântul, a învederat instanței situația cu privire la terenul litigios, în sensul că acesta a cumpărat teren de 4000 mp de la numita care l-a avut de la soțul ei, când, după revendicare i s-a înapoiat terenul, perioadă în care nu a contestat acest fapt sau vecinătățile acestui teren. Ulterior, intimatul, cu relațiile avute în cadrul

Primăriei a schimbat titlul de proprietate, cu alți megieși. Cu ocazia expertizelor efectuate, expertul, au observat modificările în teren. Privitor la linia de hotar, consideră falsă această modificare a titlului de proprietate prin care i s-a modificat linia de hotar ducând la diminuarea terenului său. Privind grănițuirea aceasta s-a făcut legal, și în mod ilegal i s-a încălcat dreptul de proprietate. Concluzionând a solicitat admiterea recursului, menținerea hotărârii de fond, cu cheltuieli de judecată.

Av., pentru intimați, având cuvântul, a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică, nefiind motive de casare a acestei decizii, deoarece între părți nu au existat conflicte de la hat. Conflictele au apărut de la suprafața de 2030 mp pentru care s-au efectuat 3 expertize în cadrul revendicării, unde recurentul a fost defavorizat prin soluția dată și a promovat altă acțiune în anularea titlului de proprietate a lui. Recurentul a solicitat grănițuirea fără o revendicare, însă nu i s-a dat de Tribunal o soluție favorabilă după cercetarea actelor de la dosar. Experții au concluzionat o eroare la vecinătățile terenului pe partea de nord unde vecinul era trecut din eroare, însă recurentul a contestat terenul intimaților de 2030 mp fără motive temeinice. Terenurile recurentului și a intimaților sunt limitrofe, nu se suprapun. A solicitat cheltuieli de judecată.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursului civil de față instanța reține următoarele:

Prin decizia civilă nr. 341/A/2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bacăua fost admis apelul formulat de apelanții, împotriva sentinței civile nr. 998 din 03.05.2004 pronunțată de Judecătoria Moinești, în dosarul nr. 586/2004, în contradictoriu cu intimatul, în calitate de procurator pentru, și și.

A fost schimbată în parte sentința apelată și în consecință:

S-a stabilit linia de hotar dintre cele două proprietăți pe aliniamentul punctelor 70-67-66 din raportul de expertiză tehnică topo cadastrală. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate. A fost obligat intimatul la plata sumei de 574,22 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea apelantului, reprezentând din cheltuielile de judecată rămase în urma compensației.

În motivarea deciziei instanța de fond a arătat că prin decizia civilă nr. 15/A//15.01.2007 pronunțată în dosarul nr- a Tribunalului Bacăus -a respins excepția autorității de lucru judecat și nulitatea cererii de apel, s-a admis apelul formulat de apelanții - pârâți, împotriva sentinței civile nr. 998/2004 pronunțată de Judecătoria Moinești în dosarul nr.586/2004 în contradictoriu cu intimatul - pârât, intimatul - reclamant, s-a schimbat în tot sentința civilă apelată și pe fond a respins acțiunea ca neîntemeiată și a obligat intimatul - reclamant să plătească apelantului - pârât 1058 RON cheltuieli de judecă în apel.

Prin Decizia civilă nr.540/2007 pronunțată în dosarul nr- al Curții de APEL BACĂU, s-a admis recursul civil promovat de recurentul - reclamant împotriva deciziei civile nr.15/A/2007 pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți, și, s-a casat decizia nr.15/A/2007 pronunțată de Tribunalul Bacău și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceiași instanță.

Pentru a pronunța această decizie Curtea de APEL BACĂU, a reținut următoarele:

Prin sentința civilă nr.998/3 mai 2004 pronunțată în dosarul

nr.586/2004 Judecătoria Moineștia admis acțiunea formulată de, în contradictoriu cu pârâții, și și în consecință:

A stabilit linia de hotar dintre proprietățile părților conform raportului de expertiză topografică nr.407/20.03.2004 și schița anexă pe aliniamentul ce unește punctele 2, 5, și 8.

Au fost obligați pârâții să plătească reclamantului suma de 739.142 lei fiecare cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:

La data de 16.02.1999, reclamantul a cumpărat suprafața de 3200. teren arabil situat în localitatea, jud. B, prin contract autentic având vecini pe pârâți.

Între timp au existat neînțelegeri cu privire la linia de hotar ce separă proprietățile părților.

Raportul de expertiză topografică a stabilit că linia de hotar dintre cele două proprietăți este în punctele 2-5-6-8, conform schiței anexe a acestui raport, sens în care s-a admis acțiunea.

Pârâții au promovat apel criticând hotărârea sub următoarele aspecte:

- soluția dată este în contradicție cu probele administrate la cererea pârâților, respectiv actele depuse ce au demonstrat că între părți au existat litigii, toate câștigate de pârâți, astfel că acțiunea este lipsită de temei legal.

- motivarea nu face referiri la actele deținute de ambele părți, nu s-a observat că de fapt reclamantul ocupă o suprafață de teren din cel al apelanților, astfel că este criticabilă expertiza care stabilește alte lățimi ale terenului față de titlurile de proprietate, ajungându-se la stabilirea eronată a liniei de hotar, prin împărțirea terenului apelanților.

- a solicitat refacerea probatoriului și respingerea cererii reclamantului.
Apelul a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL BACĂU sub nr.4013/2004, competentă la acea dată, însă ulterior a fost scos de pe rol și trimis spre soluționare la Tribunalul Bacău, potrivit art.II al. 1-4 din Legea nr.219/2005 pentru aprobarea nr.OUG 138/2000.

La Tribunalul Bacău, apelul a primit nr. 6194/2005.

În urma suplimentării probatoriului cu acte, expertiză tehnică, Tribunalul Bacău, prin decizia civilă nr.15 din 15.01.2007, a admis apelul, a schimbat în tot sentința civilă apelată și pe fond a respins acțiunea ca neîntemeiată.

A respins excepția autorității de lucru judecat și a nulității cererii de apel ca nesemnată de toți apelanții.

A fost obligat intimatul-reclamant să plătească apelantului-pârât 1058 lei cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Dreptul de proprietate invocat de intimatul-reclamant îl reprezintă contractul de vânzare-cumpărare nr.414/1996 prin care acesta a dobândit în proprietate suprafața de 3200. teren arabil și 800. pășune, iar terenul cel al apelanților-pârâți, titlul de proprietate nr.-/1994.

Conform concluziilor ultimului raport de expertiză efectuat de expert în cauză, se constată, o suprapunere de terenuri de 2030. între terenul de 400. cumpărat de intimatul-reclamant prin contractul de vânzare-cumpărare nr.414/1996 și terenul de 4640. reconstituit pârâților conform titlului de proprietate nr. -/1994 (în suprafață de 4640. este inclusă și suprafața de 2030. conform sentinței civile nr.4301/1999-suprafața hașurată ).

Față de această situație de fapt s-a constatat că acțiunea în grănițuire nu poate fi primită, suprapunerea terenurilor nefăcând posibilă stabilirea hotarelor dintre proprietăți.

Reclamantul a promovat recurs criticând decizia dată sub aspectul respingerii greșite a excepțiilor invocate în fața instanței de apel, iar pe fondul cauzei, se impunea analizarea titlurilor de proprietate deținute de părți,

compararea acestora și stabilirea celui mai corect.

În drept a invocat art.304 pct.7-9 Cod procedură civilă.

Examinând criticile formulate, precum și din oficiu, Curtea a reținut fondat recursul, însă, pentru considerentele ce se vor expune în continuare.

Este de observat că instanța de apel, prin dispozitivul deciziei s-a pronunțat asupra fondului cererii de chemare în judecată.

Însă, văzând considerentele, respectiv motivarea deciziei, se relevă că instanța de apel a soluționat cauza pe excepția inadmisibilității acțiunii, față de situația de fapt, că există o suprapunere a terenurilor, în situația în care ambele părți dețin titlu.

Ori actele aflate la filele 34-45 dosar apel tribunal nr.92/2005, 76-87 dosar 4013/2004 al Curții de APEL BACĂU, nr.38-40 dosar judecătorie, au demonstrat că între părți au mai fost și alte judecăți, iar modalitatea de deținere și ocupare a terenurilor de către părți pe baza titlurilor avute, a fost tranșată irevocabil prin sentința civilă nr.4301/1999 a Judecătoriei Moinești.

Pentru lămurirea deplină a împrejurărilor de fapt a cauzei, au fost atașate dosarele nr.2354/2001 al Judecătoriei Onești și dosarul nr.4213/1999 al Judecătoriei Moinești, încă de la prima instanță.

Astfel, în dosarul nr.2354/2001, reclamantul s-a judecat cu pârâții pentru anularea titlului de proprietate deținut de aceștia, nr.-/1999, acțiune respinsă irevocabil, iar în dosarul nr.4213/1999, pârâții din prezenta cauză au solicitat revendicarea suprafeței de 2030. ocupată de pârât, acțiune admisă, soluție devenită irevocabilă, probe ce n-au fost avute în vedere de către instanța de apel.

Ca atare, instanța de apel, avea obligația în raport de probele administrate, titlurile părților, hotărârile judecătorești irevocabile, pronunțate între părți în revendicare + anularea titlului în dosarele atașate să analizeze îndeplinirea condițiilor cerute de art.584 cod civil pentru grănițuirea proprietăților învecinate.

La rejudecare cauza a fost înregistrată la Tribunalul Bacău sub nr-.

Având în vedere considerentele hotărârii Curții de APEL BACĂU nr.540/2007 sentința civilă apelată prin prisma motivelor de apel Tribunalul a reținut următoarele:

Raportului de expertiză topo cadastrală efectuat în cauză (filele 100-105 dosar nr- al Tribunalului Bacău ) de către expert are în vedere atât actele de proprietate deținute de părți cât și Dosarul nr.4213/1999 prin care pârâții din prezenta cauză au solicitat revendicarea suprafeței de 2030.

ocupată de reclamantul din prezenta cauză, acțiunea fiind admisă, soluția devenind irevocabilă.

Potrivit dispoziției art. 584 Cod procedură civilă orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite cu a sa, cheltuielile grănițuirii se vor face pe

Față de cele reținute mai sus Tribunalul, văzând și dispozițiile art.312 Cod procedură civilă, a admis apelul, a schimbat în parte sentința civilă apelată și în consecință a stabilit linia de hotar dintre cele două proprietăți pe aliniamentul punctelor 70-67-66 din raportul de expertiză tehnică topo cadastrală (fila 104 Dosar nr- al Tribunalului Bacău ), s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate.

În baza art. 274 și următoarele Cod procedură civilă a fost obligat intimatul la plata sumei de 574,22 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând 1/2 din cheltuieli de judecată rămase după compensare (taxă timbru, timbru judiciar, onorar expert, onorar avocat).

Împotriva acestei decizii a promovat recurs reclamantul care a criticat care a criticat hotărârea ca fiind netemeinică și nelegală, invocând, în esență, faptul că, a cumpărat cu act autentic o suprafață de teren de la numita, căreia i s-a reconstituit dreptul de proprietate prin TP nr. -/93, actul fiind transmis la data de 17.02.1999.

Intimaților-pârâți li s-a reconstituit dreptul de proprietate prin TP nr.-/26.07.1994, terenurile și vecinătățile acestora nefiind inițial contestate. Ulterior, aceștia au obținut modificarea acestui titlu prin înscrierea altor vecinătăți, și, în baza titlului modificat, i-au ocupat din suprafața pe care a cumpărat-o 2000 mp, obținând chiar și o hotărâre judecătorească irevocabilă prin care a fost obligat să le lase în deplină proprietate și liniștită folosință terenul anterior menționat.

În situația astfel creată, singura posibilitate, arată recurentul, de a aprecia asupra dreptului de proprietate pentru această suprafață ar fi compararea celor două titluri, respectiv contractul său de vânzare-cumpărare și TP al pârâților care a fost modificat.

Invocă recurentul faptul că dreptul său de proprietate, dobândit anterior prevalează asupra drepturilor intimaților-pârâți, aspect ignorat de instanța de apel, precum și faptul că terenul menționat în TP nu a aparținut autorilor lor, și, nici nu a avut ieșire la drum.

A arătat recurentul că, prin stabilirea liniei de hotar, în varianta dispusă de instanța de apel, a fost deposedat de suprafața de 2030 mp teren pentru care deține titlu.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține următoarele:

Prin acțiunea introductivă recurentul-reclamant a solicitat grănițuirea proprietății sale, de cea a intimaților-pârâți, arătând că, în raport de contractul său de vânzare-cumpărare, prin care a dobândit de la numita o suprafață de 4000 mp și titlul de proprietate nr. -/26.07.1994 deținut de intimații-pârâți, există neînțelegeri cu privire la linia de hotar dintre proprietăți.

Din dosarele atașate cauzei, și, înscrisurile depuse de părți, rezultă că între acestea s-au derulat mai multe procese.

Astfel, prin sentința civilă nr. 4301/1999, pronunțată în dosarul nr. 4213/1999 al Judecătoriei Moinești, sentință rămasă irevocabilă, a fost admisă acțiunea în revendicare promovată de intimații-pârâți în temeiul TP nr. 158.584/26.07.1994, recurentul fiind obligat să lase acestora în deplină proprietate și liniștită folosință suprafața de 2030 mp teren, conform expertizei efectuate în acea cauză (filele 21 - 22 dosar), suprafața de teren fiind relevată și în expertiza, reținută de instanța de apel.

De asemenea, se reține că, prin acțiunea ce a format obiectul dosarului nr. 2354/2001 al Judecătoriei Moinești, recurentul a solicitat modificarea parțială a vecinătăților menționate în TP nr. -/26.07.1994 aparținând intimaților, titlu ce a stat la baza admiterii acțiunii în revendicare a acestora.

Acțiunea în modificarea TP anterior menționat, promovată de recurent a fost respinsă, prin sentința civilă nr.579/2002, pronunțată în dosarul nr. 2354/2001 al Judecătoriei Moinești, sentința rămânând irevocabilă ca urmare a respingerii recursului declarat de recurentul din prezenta cauză, prin decizia civilă nr. 553/2003, pronunțată în dosarul nr. 906/2003 al Curții de APEL BACĂU.

În raport de litigiile derulate anterior între părți și hotărârile prin care acestea au fost soluționate, compararea titlurilor de proprietate ale părților astfel cum a solicitat recurentul prin motivele de recurs, este lipsită de relevanță, în cauză, în contextul în care acest lucru s-a realizat în cadrul acțiunii în revendicare ce i-a fost respinsă, împrejurare recunoscută de însuși recurentul.

-se, în contextul anterior arătat, în mod irevocabil asupra dreptului de proprietate al părților asupra terenului în litigiu (2030 mp) în cadrul celor două acțiuni (revendicare, respectiv anulare TP), instanța, investită cu soluționarea stabilirii liniei de hotar dintre proprietățile părților, nu se poate raporta, în aplicarea art.584 Cod civil, decât în limitele dreptului de proprietate cum a fost configurat părților litigante în cauzele anterior rezolvate între acestea.

Ținând cont de acest aspect, în mod corect, instanța de apel, față de înscrisurile depuse de părți, mențiunile expertizei topocadastrale și schița-anexă la raportul de expertiză a stabilit că linia de hotar dintre părți este cea configurată pe aliniamentul 70-67-66 al schiței, în expertiza reținută de instanța de apel la soluționarea cauzei, ținându-se cont, nu numai de titlurile invocate de părți, ci și de modul de rezolvare a dreptului de proprietate al acestora prin hotărârile anterioare.

De altfel, prin motivele de recurs, recurentul reiterează aspecte relevate și în cursul procedurile judiciare derulate anterior în contradictoriu cu intimații.

Având în vedere cele anterior menționate, apreciind, că, în raport de motivele invocate nu se impune modificarea deciziei apelate, instanța, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul.

În baza art.274 Cod procedură civilă va fi obligat recurentul la plata către intimați a cheltuielilor de judecată reprezentând onorar avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

- DECIDE -

Respinge ca nefondat recursul civil formulat de reclamantul, împotriva deciziei civile nr. 341 din 3 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

Obligă recurentul să plătească intimaților 200 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi 21 aprilie 2008.

Președinte, Judecători, Grefier,

- - - - - -

- -

red.sent.

red. /

red.LC/21.05

tehn.DM/ex.2

21/21.05.2008


Președinte:Liliana Ciobanu
Judecători:Liliana Ciobanu, Daniela Părău, Sorina Ciobanu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 365/2008. Curtea de Apel Bacau