Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 372/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ -
Completul I Recurs
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.372/2009-
Ședința publică din 03 martie 2009
PREȘEDINTE: Pantea Viorel judecător
R - - judecător
- - - judecător
- - - grefier
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului civil declarat de reclamanta domiciliată în O,-, județul S M în contradictoriu cu intimații pârâți G domiciliat în B M,-,. 49, județul M, în nume propriu și în calitate de mandatar a intimatului pârât G, intimata pârâtă ambii domiciliați în comuna, satul, nr. 2. județul S M și intimatul intervenient domiciliat în O,-, județul S M, împotriva deciziei civile nr. 116 din 21 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, prin care a fost păstrată în totalitate sentința civilă nr. 505 din 6 aprilie 2007 și a fost schimbată în tot încheierea de îndreptare a erorii materiale din 21 mai 2007, ambele pronunțate de Judecătoria Negrești Oaș în dosar nr-, având ca obiect: grănițuire.
Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc la data de 24 februarie 2009, când părțile prezente au pus concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta și când pronunțarea hotărârii a fost amânată pentru data de 03 martie 2009, când:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.505/06.04.2007 pronunțată în dosar nr-, Judecătoria Negrești Oașa admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta împotriva pârâților G și și în consecință a stabilit linia de hotar între terenul proprietatea reclamantei, în suprafață de 1045 mp. înscris în întregime în titlul de proprietate cu nr.31-20900 eliberat la data de 29.07.1998 de către Comisia Județeană de stabilire a dreptului de proprietate asupra terenurilor sub nr. top 1814/10 și 1814/9 și în parte ( suprafața de 250 mp ) înscris în CF 2936 O sub nr. top 3322/18 și terenul în suprafață de 1150 mp înscris în CF 892 O sub nr. top 1814/14 proprietatea pârâților pe aliniamentul AB din schița plan ce figurează în anexa nr.1 la raportul de expertiză tehnică-judiciară întocmit în cauză de expertul tehnic judiciar G și care face parte integrantă din hotărârea atacată și a respins cererea reclamantei de stabilire a liniei de hotar față de pârâtul Totodată, a respins restul capetele de cerere din acțiunea reclamantei formulate față de toți pârâții. A luat act de renunțarea pârâtului G la judecarea cererii sale reconvenționale. A obligat pârâții să plătească reclamantei 167,10 lei cheltuieli de judecată și a obligat pe reclamantă să plătească pârâtului G 1226,20 lei cheltuieli de judecată.
În rejudecare instanța de fond a luat act de declarația pârâtului G de renunțare la judecarea cererii reconvenționale cu precizările aduse în ședința publică din data de 23.02.2007
În ședința publică din data de 30.03.2007 instanța de fond a soluționat excepția tardivității cererii reclamantei vizând obligarea pârâților la plata contravalorii investițiilor pe care pretinde că le-a efectuat pe terenul proprietate pârâților situat pe strada - din O și identificat sub nr. top. 1814/14, reținând că cererea reclamantei se întemeiază pe dispozițiile art.25 alin.2 din Legea 18/1991.
Aceste prevederi prescriu în favoarea persoanelor arătate la alin.1 din același text de lege un drept patrimonial opozabil deținătorilor inițiali ai terenului s-au moștenitorilor acestora.
Prin urmare reclamanta poate opune dreptul său pârâtului (moștenitor al deținătorului inițial al terenului).
Numai că potrivit art.1 din Decretul 167/1958 dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul prevăzut de lege.
Potrivit art.3 din același act normativ, termenul de prescripție este de 3 ani.
Dreptul prevăzut de art.25 alin.2 din Legea 18/1991 are ca temei principiul de drept civil al restituirii îmbogățirii fără justă cauză.
Ori, potrivit art.8 alin.2 din Decretul nr.167/1958 prescripția dreptului la acțiune în restituire întemeiată pe îmbogățirea fără just temei începe să curgă în momentul în care cel care și-a micșorat patrimoniul cunoscut sau trebuia să cunoască atât faptul măririi altui patrimoniu cât și pe cel care a beneficiat de această mărire și împotriva căruia s-ar putea îndrepta acțiunea sa în restituire.
La dosarul primei instanțe (filele 15-17) există o copie a Deciziei civile nr.207/A/2003 a Tribunalului Satu Mare ale cărei considerente fac trimitere la Decizia civilă nr. 65/1997 a Tribunalului Satu Mare prin care a fost respins recursul declarat de reclamantă împotriva Sentinței civile nr. 656/06.11.1992 prin care Judecătoria Satu Marea hotărât să fie reconstituit dreptul de proprietate reclamantei doar pe suprafața de 1000 mp. teren, iar restul de 1150 mp. rămânând valabil reconstituit în proprietatea pârâtului G.
Tribunalul Satu Marea pronunțat decizia nr. 65 la data de 28.02.1997.
De la această dată reclamanta a cunoscut atât faptul însărăcirii patrimoniului său cu valoarea investițiilor aflate pe terenul reconstituit în proprietatea pârâtului cât și pe pârâtul împotriva căruia poate să-și îndrepte acțiunea sa în restituire.
Prin urmare termenul de prescripție a dreptului invocat de reclamantă începând să curgă la data de 28.02.1997 s-a împlinit la data de 28.02.2000.
Pentru considerentele mai sus reținute instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului de acțiune invocat de reclamantă în cererea sa de obligare a pârâților la despăgubiri și a respins acest capăt de cerere din acțiune.
Instanța de fond apreciind că excepția prescripției dreptului la acțiune primează în raport cu excepția lipsei calității procesuale pasive n-a mai pus în discuție excepția lipsei calității procesule pasive a pârâților care nu au calitatea de foști deținători ai terenului sau moștenitori ai acestora și nu le poate fi opus dreptul invocat de reclamantă.
Prin urmare, instanța de fond a cercetat în fond doar cererile reclamantei vizând dreptul la grănițuire invocat de aceasta și dreptul la servitute de trecere.
Potrivit art. 584 cod civil orice proprietar poate obliga pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite de a sa.
Este un fapt probat de reclamantă cu copia titlului de proprietate nr. 31- 20900/29.07.1998 (fila 14 din dosarul primei instanțe de fond) și cu concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară topografică (filele 135- 137 din dosarul primei instanțe de fond) și de altfel necontestat de nici unul din pârâți, că aceasta este proprietara unui fond ce se învecinează cu cel al căror titulari sunt pârâții.
Pe de altă parte potrivit art. 616 Cod civil proprietarul al cărui loc este înfundat, adică nu are ieșire la calea publică poate reclama o trecere peste terenul vecinului său pentru a-și putea folosi propriul fond.
Ori așa cum s-a reținut mai sus, titularii dreptului de proprietate asupra fondului peste care reclamanta reclamă un drept de trecere sunt doar pârâții nu și pârâtul.
Prima instanță de fond prin încheierea ședinței publice din data de 28.06.2004 a pus în discuția părților excepția lipsei calității procesuale a pârâtului în raport cu cererile reclamantei vizând dreptul la grănițuire și dreptul la servitute de trecere invocat de aceasta și a admis excepția.
Având în vedere copia extrasului de carte funciară nedefinitiv cu nr. 892 O din care rezultă că pârâții sunt proprietarii terenului în suprafață de 1150 mp. identificat sub nr. top. 1814/14 ce se află învecinat cu terenul proprietatea reclamantei, instanța de fond a menținut rezolvarea dată acestei excepții și față de pârâtul a respins cererile reclamantei având ca obiect grănițuire și stabilirea dreptului de servitute de trecere.
Examinând aceleași cereri ale reclamantei în raport cu pârâții instanța de fond a reținut că depunând la dosarul primei instanțe de fond copia titlului de proprietate nr. 31-20900 din 29.07.1998 ( fila 14 din dosar) și cea a extrasului de carte funciară nr. 2936 O ( fila 19 ) reclamanta a probat susținerea sa potrivit cu care este proprietara terenului în suprafață de 1045mp înscris în întregime în titlu de proprietate și în parte ( suprafața de 250mp) în coala de carte funciară.
De asemenea raportul de expertiză tehnică judiciară aflat tot la dosarul primei instanțe de fond ( 109-114) probează susținerea reclamantei potrivit cu care terenul proprietatea acesteia se mărginește cu cel proprietatea pârâților în suprafață de 1150 mp. înscris în CF3 92 nedefinitiv O sub nr. top. 1814/14.
Expertul desemnat să întocmească raportul de expertiză tehnică - G propune - linia despărțitoare ale celor două proprietăți învecinate aparținând părților pe aliniamentul AB poziționat pe schițele plan din Anexa nr.1 la raportul de expertiză.
Pârâții au solicitat ca cererea reclamantei de grănițuire să fie respinsă invocând că linia de hotar dintre cele două fonduri învecinate s-a stabilit prin alte hotărâri judecătorești, însă nu și-au probat susținerea. Nici una dintre hotărâri judecătorești aflate în copie la dosarul cauzei nu demonstrează că s-a statuat anterior asupra liniei de hotar dintre proprietățile părților.
Înlăturând pentru considerentele ce preced apărările formulate de pârâții și având în vedere prevederile art.584 Cod civil mai sus enunțate, instanța de fond a admis cererea reclamantei îndreptată împotriva pârâților și a stabilit linia de hotar dintre fondurile învecinate a căror titulari sunt părțile pe aliniamentul AB poziționat în anexa 1 la raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul G.
Pentru a soluționa cererea reclamantei de stabilire în favoarea sa unui drept de servitute de trecere peste terenul proprietatea pârâților, instanța de fond a reținut că potrivit art. 616 Cod civil poate reclama o trecere peste terenul vecinului său doar proprietarul al cărui loc este înfundat, adică nu are acces la calea publică, ori din schițele plan relevate în anexa 1 la raportul de expertiză tehnică judiciară întocmită de expertul G, terenul proprietate reclamantei nu este situat într-un loc înfundat, acesta având front comun cu strada - pe toată lățimea sa de 11.
În anexa 1 la raportul de expertiză schița nr.2 relevă poziționarea construcțiilor proprietatea reclamantei la data când s-a statuat asupra constituirii în proprietatea reclamantei a suprafeței de 1000 mp. deținută anterior cooperativizării de antecesorii pârâtului și asupra constituirii dreptului de proprietate al pârâtului cu privire la diferența de teren de 1150 mp.
Din schiță rezultă că reclamanta avea acces din str. - până la capătul terenului său opus frontului stradal.
Ulterior, așa cum de altfel pârâții au susținut, reclamanta a modificat configurația geometrică a construcției deținute anterior și a mai amplasat o altă construcție înspre partea terenului său opusă frontului stradal. actuală a construcțiilor este relevată de schița nr.3.
Modificând configurația construcției vechi reclamanta a cuprins cu construcția toată lățimea terenului său și și-a închis accesul la construcția edificată ulterior cu scopul de a reclama trecerea peste terenul pârâților la construcțiile noi.
Edificarea construcțiilor de către reclamantă după ce a pierdut folosința terenului constituit în proprietatea pârâtului și dobândit ulterior de către pârâții relevă intenția sa de a se folosi de situația creată de ea pentru a reclama ulterior trecerea peste terenul vecin.
Reclamanta nu poate invoca propriul său fapt pentru a obține obligarea pârâților față de ea și prin urmare instanța de fond a respins cererea acesteia pentru stabilirea dreptului său de servitute de trecere peste terenul proprietatea pârâților.
Cum reclamanta a căzut în pretențiile sale față de pârâtul instanța de fond a avut în vedere cererea acestuia de a-i fi acordate cheltuieli de judecată ocazionate de deplasarea sa la termenele de judecată (în fond și în apel), precum și câștigul nerealizat în zilele în care prezent fiind la instanță a lipsit de la locul său de muncă.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă instanța de fond a obligat pe reclamantă să plătească aceste cheltuieli pârâtului.
Totodată instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art.584 Cod civil potrivit cu care cheltuielile grănițuirii vor fi suportate pe J.
Cum reclamanta a avansat toate cheltuielile grănițuirii (onorar de expert și taxă timbru), iar acțiunea în grănițuire formulată de acesta față de pârâții a fost admisă, instanța de fond a obligat pe pârâții să plătească acesteia J din cheltuielile avansate adică suma de 167,10 lei.
Prin încheierea din data de 21.05.2007, instanța de fond a respins cererea de îndreptare și completare a dispozitivului sentinței apelate formulată de pârâtul, prin care a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată în alt cuantum, instanța de fond reținând că această cerere nu se încadrează în condițiile disp.art.281 ind.2 Cod procedură civilă, întrucât aspectele invocate vizează chestiuni de judecată ce nu pot fi abordate în cadrul soluționării unei cereri de îndreptare a erorii materiale.
Împotriva acestor hotărâri au declarat apel atât reclamanta, cât și pârâtul
Prin decizia civilă nr.116/Ap din 21 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, s-a respins apelul declarat de, domiciliată în O,-, jud. S M, împotriva sentinței civile nr. 505/2007 a Judecătoriei Negrești O a ș, în contradictoriu cu intimații G, domiciliat în B M,-,.49, jud. M, G și, domiciliați în, nr.2.
A fost respinsă cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul, domiciliat în O,-.
S-a admis apelul declarat de apelantul G, domiciliat în B M, împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale din 21.05.2007 a Judecătoriei Negrești O a
A fost schimbată în tot încheierea apelată în sensul că s-a dispus îndreptarea alin.7 din dispozitivul sentinței civile nr.505/2007 în sensul că a obligat pe reclamantă să plătească pârâtului G 1526,20 lei cheltuieli de judecată.
Au fost menținute restul dispozițiilor hotărârii.
S-a respins cererea de acordare de cheltuieli de judecată, formulată de intimatul G și a fost obligată apelanta să plătească intimatului G 40 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța în acest mod, tribunalul a reținut următoarele:
În ceea ce privește apelul declarat de apelanta, s-a reținut că, excepțiile invocate privind nulitatea hotărârii instanței de fond și a încheierii interlocutorii din 30.03.2007 sunt neîntemeiate și nelegale, nefiind incidente disp.art.297 alin.1 și 2 Cod procedură civilă, instanța de fond soluționând prin încheierea din data de mai sus excepția prescripției dreptului la acțiune a apelantei-reclamante privind acordarea despăgubirilor reprezentând echivalentul valorii investițiilor efectuate pe terenul proprietatea intimatului a respins acțiunea apelantei-reclamante cu privire la acest capăt de cerere, care a făcut de prisos cercetarea în fond a acestui capăt de cerere. Prin soluționarea acestei excepții de fond, prin încheiere, înainte de punerea concluziilor pe fondul cererii, nu a intervenit o incompatibilitate a judecătorului fondului, respectiv o antepronunțare cu privire la fondul cererii. Prin admiterea excepției a devenit inutilă cercetarea fondului pretenției. În baza disp.art.137 Cod procedură civilă, instanța nu este obligată să unească excepția invocată cu fondul cauzei. Instanța de fond fiind investită cu judecarea mai multor capete de cerere, iar excepția invocată a vizat doar capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri pentru investiții, în mod corect s-a pronunțat prin încheiere interlocutorie asupra excepției, dezinvestirea instanței neputând interveni deoarece au rămas capete de cerere nesoluționate.
Faptul că asupra excepției judecătorul s-a pronunțat în sală de ședință și nu a hotărât în secret cum se susține în motivele de apel, acesta nu a încălcat disp.art.256 Cod procedură civilă, având în vedere că judecătorul nu este obligat să se retragă în vederea chibzuirii în situația în care poate dezlega problema de drept sau excepția imediat după invocare în cadrul dezbaterii. Textul invocat, respectiv art.256 alin.1 Cod procedură civilă, arată că judecătorii chibzuiesc în secret, fie în ședință, fie în cameră de consiliu, textul nu exclude că în ședința de judecată instanța nu se poate pronunța asupra excepțiilor invocate. trebuie să fie secretă, în speță completul a fost format dintr-un singur judecător, deci nu se poate reține că s-a încălcat secretul chibzuirii.
Cu privire la cea de a doua excepție, care vizează nulitatea hotărârii, respectiv că instanța de fond nu a soluționat fondul cauzei și pentru faptul că instanța de fond s-a referit la stabilirea liniei de hotar, omițând terenul înscris în CF 2936 O, nr.top 3322/18, tribunalul a considerat că și aceasta este nelegală și neîntemeiată, întrucât din verificarea dispozitivului rezultă că stabilirea liniei de hotar vizează și acest teren, respectiv o parte din teren (250 mp.), iar cu privire la excepția nepronunțării instanței de fond asupra tuturor capetelor de cerere, tribunalul s-a pronunțat prin încheierea ședinței publice din 09.01.2008, în sensul respingerii acesteia, având în vedere că instanța de fond, așa cum rezultă din dispozitivului acesteia, a analizat toate capetele de cerere, admițând pe cele găsite întemeiate și legale, astfel s-a stabilit linia de hotar între terenul proprietatea apelantei-reclamante înscris în TP nr.31-20900/1998 și în parte înscris în CF 2936 O și terenul înscris în CF 892 O, proprietatea intimaților, respingând acest capăt de cerere față de intimatul G, respingând restul capetelor de cerere din acțiunea apelantei-reclamante formulate și precizate, luând act de renunțarea intimatului G la judecarea cererii sale reconvenționale.
Cu privire la nesoluționarea excepției lipsei calității procesuale a intimatului G, tribunalul a reținut că această excepție a fost soluționată în cadrul deciziei civile nr.159/2006 a Tribunalului Satu Mare pronunțată în dosarul nr.822/2006 cu ocazia soluționării recursului declarat împotriva primei soluții a instanței de fond nr.1350/2005, soluție ce a fost casată și trimisă cauza spre rejudecare, reținând în considerentele deciziei că, raportat la temeiul juridic invocat de apelanta-reclamantă cu privire la capătul de cerere privind despăgubirile (investiții), respectiv art.25 alin.2 din Lg.18/1991, intimatul G are calitate procesuală pasivă întrucât acestuia i s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Lg.18/1991, iar intimații-pârâți au cumpărat terenul de la acesta la data de 15.12.2003, neavând deci calitate de foști proprietari sau moștenitori ai acestuia.
Reținând considerentele acestei decizii, raportul juridic cu privire la capătul de cerere privind plata contravalorii investițiilor întemeiată pe textul de lege mai sus invocat, trebuie analizat raportat la calitatea de fost proprietar al apelantului G, astfel încât instanța de fond în rejudecare, în baza disp.art.315 Cod procedură civilă, a fost obligată să respecte îndrumarul deciziei de casare cu privire la această problemă de drept dezlegată.
Cu privire la temeinicia admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune a apelantei-reclamante cu privire la investiții, tribunalul a considerat că hotărârea instanței de fond este legală și întemeiată. Dreptul la acțiune s-a născut, raportat la calitatea de fost proprietar a lui G, la data de 28.02.1997, când prin decizia civilă nr.65/1997 a Tribunalului Satu Marea fost respins recursul apelantei-reclamante împotriva sentinței civile nr.7759/2005, prin care Judecătoria Satu Marea dispus reconstituirea dreptului de proprietate pe seama apelantei-reclamante doar pentru suprafața de 10 ari teren aferent casei de locuit, iar restul terenului de 1150 mp. pe care apelanta-reclamanta pretinde că a făcut investiții, revenindu-i apelantului-pârât
Având în vedere că disp.art.25 alin.2 din Lg.18/1991 nu prevăd un termen special de prescripție, sunt aplicabile disp.art.3 din Decr.167/1958, republ. Corect a reținut instanța de fond că dreptul recunoscut de art.25 din Lg.18/1991 are la bază îmbogățirea fără just temei, iar potrivit art.8 din Decr.167/1958, prescripția dreptului la acțiunea în despăgubire începe să curgă de la data când partea interesată a cunoscut faptul însărăcirii sale și persoana care s-a îmbogățit în dauna sa. Excepția de fond fiind admisă în mod legal de către instanța de fond, cercetarea fondului pretenției privind investițiile este inutilă. Textul de lege invocat se referă la acordarea de despăgubiri pentru acele investiții care nu pot fi ridicate de pe terenul care a format obiectul unei restituiri. Prin investiții se înțelege construcții agricole. Din raportul de expertiză întocmit în cauză de exp. (filele 111-112) investițiile solicitate reprezintă de fapt plantații de pomi fructiferi, 7 butuci de vie, suport de vie, lucrări de defrișări, ce nu se încadrează în categoria investițiilor avute în vedere de textul de lege.
Pe fondul cauzei, tribunalul a considerat că criticile formulate sunt nefondate, instanța de fond în mod corect a stabilit linia de hotar în contradictoriu cu noul proprietar al terenului învecinat cu terenul proprietatea apelantei-reclamante în baza raportului de expertiză tehnică-judiciară întocmit de expertul G pe aliniamentul A-B, poziționat în anexa 1, deoarece aceeași linie de hotar a fost stabilită față de apelantul G, fost proprietar al terenului în cadrul deciziei civile nr.587/1994 dată în dosar nr.713/1993 al Tribunalului Satu Mare, sentință ce a fost executată în dosarul execuțional nr.1116/1994 (fila 56 dosar de rejudecare), așa cum rezultă din procesul verbal încheiat de executorul judecătoresc din 27.03.1995. În baza acestei decizii a Tribunalului Satu Marea fost admisă în parte acțiunea civilă a reclamanților și în contradictoriu cu, prin care aceasta a fost obligată să lase în deplină proprietate și posesie suprafața de 1150 mp. teren, aflat în O,-, între vecinii G și G, conform schiței (fila 63 din dosar).
În cadrul acestui raport de expertiză s-a efectuat și identificarea terenurilor, astfel terenul înscris în CF 2936 O sub parcela nr.top 3322/18 în suprafață de 250 mp. atribuit cu plată apelantei-reclamante este poziționat în schița nr.3 din expertiză cu front de 12,5.; terenul înscris în CF 714 sub parcelele nr.1814/9 în suprafață de 200 mp.și 1814/10 în suprafață de 700 mp. precum și proprietatea intimatului-pârât de sub parcela cu nr.top 1814/14 în suprafață de 1150 mp. Terenul înscris în CF 2936 sub parcela cu nr.top 3322/18 în suprafață de 250 mp. este inclus în CF 714 nedef. O sub nr.top noi 1814/9 și 1814/10. De asemenea expertul arată că, curtea casei cu nr.44 și calea de acces pietonal se realizează peste terenul apelantei-reclamante până la casă, iar accesul la casa nouă și la anexele gospodărești, atât pietonal, cât și cu mijloace auto este posibil numai peste terenul intimaților (actualii proprietari), nefiind posibil altfel decât peste parte din parcela cu nr.top nou 1814/14 în suprafață de 1150 mp. fosta proprietate a intimatului.
Instanța de fond, raportat la aceste amplasamente a imobilului - construcții și teren, în mod corect a respins acordarea servituții de trecere pe seama apelantei-reclamante privind intrare în curtea casei sale și acces în spatele acesteia la anexele gospodărești peste terenul intimaților pe o lățime de 50. reprezentând podețul, care l-a avut.
În considerentele deciziei nr.587/1994 a Tribunalului Satu Mares -a reținut că apelanta a fost membră cooperatoare și a obținut în baza procesului verbal de atribuire de la fostul CAP suprafața de 250 mp. teren, pe care și-a construit o casă, fiind proprietară tabulară pe 250 mp. având faptic în folosință o suprafață de 2150 mp. teren, care înainte de cooperativizare a aparținut la, decedat, tatăl apelantului-intimat G, împreună cu frații. Această stare de fapt a fost confirmată și prin depozițiile martorilor audiați în cauză, respectiv (fila 107), (fila 108 din dosar). De asemenea, în cadrul raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de exp. G în primul ciclu procesual în dosar nr.1890/2003 al Judecătoriei Negrești Oaș - fila 113, în anexa nr.3 (schița nr.2) se redă amplasamentul existent la punerea în posesie în baza deciziei civile mai sus arătate. În cadrul schiței se reține că frontul stabilit în favoarea apelantei-reclamante de pe str. - este de 11. și este identificată și o singură construcție pe terenul proprietatea apelantei-reclamante existând posibilitatea de acces în spatele construcției. Același amplasament reținut de expertul în schița nr.2 se regăsește și în planul de situație al terenului în litigiu întocmit de expertul tehnic folosit cu ocazia punerii în executare a dec.civ.nr.587/1994 (proces verbal din 17.03.1995 dosar exec.nr.1116/1994 - fiala 137 dosar de rejudecare), iar din schița nr.3 al raportului de expertiză al expertului G mai sus invocat rezultă că în spatele construcției vechi sunt edificate anexe, casa, iar expertul arată că prin stabilirea liniei de hotar între cele două proprietăți pe aliniamentul A-B, casa reclamantei este tangentă la aceasta, nemaiavând acces la anexele din spatele casei și la casa nouă.
Din cele două schițe, care reflectau amplasamentele existente în anul 1995, când s-a pus în executare decizia civilă nr.567/1994, precum și situația actuală a acestora, rezultă că înainte de data edificării anexelor și a casei, apelanta-reclamantă avea liberă o de teren pe lângă casă care-i permitea accesul în spatele construcției (schița nr.2). Prin ridicarea noilor construcții, după această dată, accesul prin această de teren între casa apelantei și a fost închis prin ridicarea anexei și a casei P +1, iar pe partea cealaltă a construcției, respectiv pe partea intimaților, accesul nu a mai fost posibil prin fixarea liniei de hotar pe aliniamentul A-B, schița nr.3.
Din depozițiile martorilor mai sus arătați s-a confirmat această modificare a amplasamentelor. Astfel, martorii au arătat că, casa a fost ridicată de apelanta-pârâtă în anul 1969 pe terenul primit de la CAP, tot atunci s-a făcut și un podeț, în spatele construcției este edificată o casă nouă, care include și o anexă, între casa veche și cea nouă este o cameră care de fapt reprezintă anexa care leagă cele două case. De asemenea, curtea folosită de apelantă se întinde între casa ei și casa lui, iar terenul limitrof cu terenul pe care există construcția lui a fost restituit apelantului. Pe acest teren apelanta a plantat pomi și vie.
Față de cele arătate mai sus, tribunalul a considerat că instanța de fond în mod corect a respins capătul de cerere privind acordarea servituții de trecere peste terenul proprietatea intimaților, fosta proprietate a apelantului, având în vedere că accesul în casa apelantei-reclamante se poate asigura din stradă, iar accesul în spatele casei apelantei, respectiv la anexă și casa nu mai este posibil, această parte a terenului devenind loc înfundat prin ridicarea acestor construcții în mod nelegal, neexistând o autorizație emisă în acest sens, chiar autoritățile locale, respectiv Primăria orașului Oaî ntocmit pe seama apelantei un proces verbal, nr.2/08.01.2002, prin care aceasta a fost sancționată contravențional și s-a dispus sistarea lucrărilor până la reglementarea litigiului dintre ea și apelantul în cadrul adresei nr.2479/2002 emisă de Primăria O către s-a menționat că la controlul efectuat la data de 02.03.2002 s-a constatat că, casa este în faza roșu cu acoperișul terminat și cum că nu s-a conformat înștiințărilor autorităților locale, conform art.22 din Lg.50/1991 în cel mai scurt timp se va face sesizarea organelor de urmărire penală pentru infracțiunea de executare a unor construcții fără autorizație, astfel încât înfundarea este determinată de ridicarea acestor construcții fiind una voluntară, situație în care acordarea servituții de trecere este nejustificată, cu atât mai mult cu cât partea de teren pe care au fost ridicate aceste construcții noi, reprezentând terenul înscris în CF 714 nedef. O, nr. top 1814/9 în suprafață de 315 mp. respectiv 1814/10 a fost donat de către apelantă la intervenientul (CF 714- fila 56 din dosar).
Fiind respins apelul reclamantei, tribunalul a respins cererea de intervenție accesorie a intervenientului formulată în interesul apelantei, în baza unei astfel de cereri intervenientul neputând emite pretenții proprii, ci doar să sprijine apărările părții în favoarea căreia intervine.
Instanța de fond, în mod corect a admis cheltuielile de judecată în favoarea apelantului G în baza disp.art.274 Cod procedură civilă, cheltuieli de judecată ce au fost ocazionate de deplasarea apelantului la termenele de judecată, precum și câștigul nerealizat în zilele în care prezent fiind la instanță a lipsit de la locul său de muncă.
Din adeverința depusă la fila 150 din dosar, emisă de Școala cu cls.I-VIII Orașu rezultă că apelantul G la data de 04.12.2001 este angajatul școlii în calitate de profesor de matematică cu un salar net de 1117 RON.
La cuantificarea acestor cheltuieli instanța de fond a ținut cont de cheltuielile de deplasare, de prezența apelantului-pârât la 11 termen de judecată, luând în considerare câștigul de care a fost lipsit în aceste zile, respectiv zilnic 50,7 lei, cheltuielile pentru cumpărarea carburantului pentru deplasarea sa cu autoturismul la instanță. salarial a fost diminuat cu 555,7 lei, iar pentru transportul său la instanță a cheltuit 668,5 lei, reținând instanța de fond un total de 1126,2 lei cheltuieli de judecată. Acest cuantum al cheltuielilor nu a cuprins onorariul de avocat de 300 lei care a făcut obiectul apelului apelantului-pârât G, precum și a cererii de îndreptare a erorii materiale, care a fost soluționată prin încheierea din 21.05.2007, ce a format obiectul apelului promovat de apelantul.
Cu privire la acest apel, tribunalul a considerat că este fondat, instanța de fond putând face aplicarea disp.art.281 Cod procedură civilă, în sensul să îndrepte cuantumul acestor cheltuieli de judecată, prin includerea și a onorariului de avocat de 300 lei, justificat prin împuternicirea avocațială emisă de av. - - fila 11 din dosarul nr.1890/2003.
Cererea privind sancționarea apelantei-reclamante, conform disp.art.108 ind.1 alin.1 pct.a Cod procedură civilă, formulată de apelantul-pârât, tribunalul a considerat-o nelegală, întrucât prin cererea de chemare în judecată apelanta-reclamantă a demarat un proces în cadrul căruia s-a verificat legalitatea și temeinicia capetelor de cerere formulate, pentru aprecierea cărora erau necesare administrare de probe în fața instanțelor, astfel că nu se poate afirma că a formulat cereri vădit netemeinice care să fi fost introduse cu rea-credință.
Pentru aceste considerente, în baza disp.art.296 Cod procedură civilă, tribunalul a respins apelul declarat de apelanta-reclamantă ca nefondat, în baza aceluiași text de lege a admis apelul declarat de apelantul G împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale din 21.05.2007, în sensul că a schimbat în tot încheierea apelată, dispunând îndreptarea alin.7 din dispozitivul sentinței civile nr.505/2006 în sensul că a obligat pe reclamantă să plătească pârâtului G 1.526,20 lei cheltuieli de judecată, menținând restul dispozițiilor hotărârii.
Prin încheierea din 09.01.2008, tribunalul a respins excepția tardivității apelului declarat de apelantul-pârât G invocată din oficiu, reținând că, comunicarea încheierii privind îndreptarea erorii materială a fost efectuată cu data de 04.06.2006, și cum apelul vizează că încheierea de îndreptare, față de această dată apelul este declarat în termen.
În baza disp.art.274 Cod procedură civilă, cheltuielile apelantei au fost respinse, fiind partea care a căzut în pretenții, iar cheltuielile de judecată solicitate de intimatul G, de asemenea, au fost respinse, întrucât cheltuielile de judecată din recurs nu au fost justificate, iar pentru cheltuielile de judecată efectuate la instanțele de fond, acesta nu a promovat cale de atac. În baza aceluiași text de lege, apelanta-reclamantă a fost obligată să plătească intimatului-pârât G 40 lei cheltuieli de judecată, reprezentând consumul de benzină conform bonului fiscal din 06.02.2008 emis de SC SA pentru deplasarea la instanță, fiind prezent la un singur termen de judecată.
Împotriva acestei decizii, în termen și legal timbrat a declarat recurs reclamanta, solicitând modificarea acesteia, admiterea apelului și a excepțiilor invocate, ori, casând hotărârea, a dispune trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, iar pe fondul cauzei, a admite acțiunea în despăgubiri, stabilirea liniei de hotar și servitute de trecere, cu cheltuieli de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat că, instanța de fond a apreciat greșit atât starea de fapt cât și starea de drept și a interpretat eronat actele juridice deduse judecății. Este cert că reclamanta este proprietara tabulară a terenului înscris în CF. nr.2936 O, nr. top. 3322/18, iar din expertiza întocmită de expert G, rezultă că mejda din ea și intimați este cea arătată în schița anexă 13 la completarea de expertiză, însă deși instanțele fac referire la aceasta, ignoră realitatea și schița de delimitare a terenului.
Recurenta susține că este inadmisibil să i se respingă acțiunea, adică dreptul de a grănițui terenul față de cel ce a fost reconstituit lui G, nefiind posibil a i se îngrădi dreptul de a avea acces la construcțiile sale.
Pe de altă parte se arată că, deși instanța de apel îi încuviințează efectuarea expertizei pentru evaluarea investițiilor, ulterior nu mai ia în considerare concluziile acesteia, menținând punctul de vedere al instanței de fond cu privire la prescrierea dreptului la despăgubiri.
Nu este reală nici susținerea că, recurenta este cea care și-a creat deliberat situația de blocaj, dimpotrivă, din probe rezultă că nu a adăugat nimic la casa sa veche de 30 de ani.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct.6 - 9 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinările depuse la dosar, intimații G și G au solicitat respingerea recursului civil de față, a dispune amendarea recurentei conform art. 108 indice 1 Cod procedură civilă, obligarea acesteia la despăgubiri în baza art. 108 indice 3 Cod procedură civilă, despăgubiri pentru pagubele cauzate și cheltuieli de judecată.
Verificând hotărârile atacate, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, conform art. 306 sub aspectul tuturor nulităților prev. de art. 304 Cod procedură civilă, Curtea de APEL ORADEAa reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 24.11.2003, pe rolul Judecătoriei Negrești O a ș, reclamanta a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtul G să se stabilească linia de hotar dintre terenurile proprietatea sa, înscrise în CF. nr. 2936 - O și CF. nr.714, nedefinitiv și cel al pârâtului cu nr.top. 1814/14; a se stabili un drept de servitute de trecere peste terenul pârâtului și a-l obliga pe acesta la plata contravalorii investițiilor efectuate de ea pe terenul ce i-a fost atribuit pârâtului în baza Legii nr.18/1991 pe nr.top.1814/14, arătate de ea în acțiune la lit. "a-f" din cerere.
Ulterior, aceasta și-a extins acțiunea și față de pârâții G și, care au cumpărat de la pârâtul G terenul din litigiu, prin contractul autentic de vânzare cumpărare din 15.12.2003, cumpărătorii înscriindu-și dreptul de proprietate în CF. nr.892 nedefinitiv, cu nr. cadastral 1814/14, reprezentând în natură teren în suprafață de 1150. - intravilan.
Prin sentința civilă nr.1350/22.12.2005, Judecătoria Negrești Oașa admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului G și a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă împotriva celorlalți pârâți G și.
Prin decizia civilă nr.159/31.05.2006 Tribunalul Satu Marea desființat sentința de mai sus, cu trimitere spre rejudecare aceleași instanțe, reținând printre altele că, pârâtul G are calitate procesuală pasivă în cauză, excepția fiind în mod greșit soluționată, întrucât, raportat la temeiul juridic invocat de către reclamantă pentru capătul de cerere privind despăgubirile, respectiv art. 25 alin. (2) din Legea 18/1991, acesta are calitate procesuală pasivă, deoarece, i s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii fondului funciar, pârâții cumpărători care au cumpărat în 2003 nu au calitate prevăzută de lege, de foști proprietari sau de moștenitori ai acestora.
Așa fiind, în mod corect au apreciat instanța de apel că, excepția privind lipsa calității procesuale a acestui pârât a fost soluționată de către instanță prin decizia evocată mai sus, iar instanța de fond în rejudecare, a fost obligată să respecte îndrumările din decizia de desființare, conform art. 315 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește critica referitoare la soluționarea greșită pe cale de excepție a capătului de cerere privind plata contravalorii investițiilor efectuate pe terenul din litigiu, se apreciază că este nefondată.
Reclamanta a susținut că, lucrările de investiții au fost efectuate înainte de desființarea CAP.- ului și că acestea constau în defrișări de terenuri, plantat pomi, de vie, gard din țevi de metal, etc.
În considerentele deciziei civile nr.207/2003 a Tribunalului Satu Mare, depusă în dosarul instanței de fond se face trimitere la decizia civilă nr.65/1997 a Tribunalului Satu Mare prin care a fost respins recursul declarat de aceeași reclamantă împotriva sentinței civile nr.7759/1995 a Judecătoriei Satu Mare, prin care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamantei doar pentru suprafața de 0,10 ha. - aferentă casei de locuit, iar restul terenului, în suprafață de 1150 mp. revenind moștenitorilor fostului proprietar, printre care și intimatul
Mai mult chiar, din cuprinsul aceleiași decizii, rezultă că prin decizia civilă nr.567/22.06.1994 a Tribunalului Satu Marea fost admisă acțiunea în revendicare formulată de G împotriva recurentei din prezenta cauză, prin care aceasta din urmă a fost obligată să-i predea suprafața de 1150 mp. teren, situat în O,-.
Raportat la data de 28 februarie 1997 când a fost pronunțată decizia nr.65/1997 a Tribunalului Satu Mare, prin care s-a statuat că reclamanții au dreptul doar asupra parcelei de 1000 mp. teren iar restul de 1150 revine moștenitorilor fostului proprietar, în mod corect au apreciat cele două instanțe că dreptul la acțiune având ca obiect plata contravalorii investițiilor efectuate de reclamantă pe terenul reconstituit pârâtului este prescris, potrivit prevederilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958.
Cât privește capătul de cerere privind grănițuirea, instanța de fond a stabilit linia de hotar dintre imobilele din litigiu potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză de expert G, raport acceptat de către reclamantă în ședința publică din 19 decembrie 2005, hotărâre confirmată apoi de către instanța de apel.
De altfel, linia de hotar stabilită în prezentul dosar, în contradictoriu cu noii proprietari G și, este aceeași linie de hotar care a fost stabilită față de pârâtul G, prin decizia civilă nr.587/1994 în dosar nr.713/1993 al Tribunalului Satu Mare, pusă în executare în dosar execuțional nr.1116/1994.
Cât privește capătul de cerere privind stabilirea dreptului de servitute de trecere pe terenul intimaților, în mod corect a fost respins de către instanțe, deoarece, reclamanta nu poate să se prevaleze de propria sa culpă.
Astfel, este de relevat că, accesul în casa recurentei se poate asigura din stradă, iar accesul în spatele casei sale, respectiv la anexă și construcția P + 1 nu mai este posibilă, această parte devenind loc înfundat prin ridicarea construcțiilor după ce reclamanta a pierdut folosința terenului atribuit pârâtului și fără a exista autorizație de construire.
În acest sens este de relevat că, din adresa nr.7259/10.01.2002 (fila 29 fond), emisă de Primăria orașului - O rezultă că recurenta a fost sancționată contravențional prin procesul verbal nr.2/8.01.2002 și somată să sisteze lucrările de construcție (pentru care nu avea nici autorizație de construcție) până la finalizarea litigiului dintre ea și intimatul
Pe de altă parte, din actele dosarului, rezultă că anterior edificării anexelor și a casei P + 1, recurenta avea liberă o de teren pe lângă casă, care-i permitea accesul în spatele construcției (schița nr.2) iar ca urmare a ridicării noilor construcții, accesul prin această de teren, între casa apelantei și a fost închis prin ridicarea anexei și a casei P + 1 iar pe partea intimaților, accesul nu a mai fost posibil prin fixarea liniei de hotar pe aliniamentul A - B, schița nr.3.
Față de toate cele relevate mai sus, apreciind că nu subzistă nici una din criticile invocate, Curtea de APEL ORADEA, în temeiul art. 312 al. (1) Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul civil de față.
Cât privește cererea intimaților de a-i fi aplicată recurentei o amendă judiciară, conform art. 108 indice 1 Cod procedură civilă, se apreciază că este neîntemeiată, în cauză nu s-a făcut dovada că reclamanta a promovat prezenta acțiune cu rea credință, după cum neîntemeiate sunt și cererile de obligare a aceleași recurente la plata unor despăgubiri în conformitate cu dispozițiile art. 108 indice 3 Cod procedură civilă, în speță nefiind întrunite cerințele impuse de acest text de lege.
Cererea de acordare a unor despăgubiri pentru "pagubele cauzate", în temeiul art. 996 Cod civil, formulată de aceeași intimați, este inadmisibilă, reclamanții nu au declarat recurs în cauză și nici nu au investit instanța cu un asemenea capăt de cerere.
Va fi obligată însă recurenta, potrivit art. 274 Cod procedură civilă la 500 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatului G, reprezentând cheltuieli de deplasare la instanță la 3 termene de judecată în recurs și contravaloarea zilelor de muncă pentru aceleași perioade.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de reclamanta domiciliată în O,-, județul S M în contradictoriu cu intimații pârâți G domiciliat în B M,-,. 49, județul M, în nume propriu și în calitate de mandatar a intimatului pârât G, intimata pârâtă ambii domiciliați în comuna, satul, nr. 2. județul S M și intimatul intervenient domiciliat în O,-, județul S M, împotriva deciziei civile nr. 116 din 21 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare pe care o menține în întregime.
Obligă partea recurentă să plătească părții intimate G suma de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 03 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - R - - - - -
Red.dec.- /19.03.2009
Jud.fond.
Jud.apel. -
Dact./23.03.2009
Ex.2
Președinte:Pantea ViorelJudecători:Pantea Viorel, Roman Florica, Bocșe Elena
