Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 68/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
(156/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A III-A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.68
Ședința publică de la 21.01.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ilie Mari -
JUDECĂTOR 2: Mihai Andrei Negoescu Gândac
JUDECĂTOR 3: Ionelia
GREFIER -
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul pârât, împotriva încheierii de ședință din data de 12.12.2008, pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă, în contradictoriu cu intimatul reclamant și cu intimata pârâtă.
are ca obiect - grănițuire (îndreptare eroare materială).
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă mandatarul, în calitate de reprezentant al intimatului reclamant, în baza procurii judiciare autentificată sub nr. 35/18.01.2010, pe care o depune la dosar în original, lipsind recurentul pârât și intimata pârâtă.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
La solicitarea instanței, mandatarul se legitimează cu carte de Identitate, seria -, nr. -, eliberată de orașul B-V, la data de 28.09.2001,CNP -.
Având în vedere faptul că prezenta cauză a fost suspendată în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin.1 pct. 2 din Codul d e procedură civilă, că există o cerere formulată de intimatul reclamant, prin mandatar și că acesta și-a probat, la acest moment, printr-o procură autentică, calitatea de împuternicit al reclamantului, dispune repunerea cauzei pe rol și față de solicitarea părții urmează să pună în discuție recursul declarat împotriva încheierii din data de 12.02.2008.
Mandatarul intimatului reclamant arată că nu are cereri prealabile de formulat.
Curtea, având în vedere că nu sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Mandatarul intimatului reclamant arată că lasă la aprecierea instanței soluția ce urmează a se pronunța în prezenta cauză, urmând să se aibă în vedere actele depuse la dosar și, de asemenea, să fie executată hotărârea.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1093/04.06.2007 a Judecătoriei Bolintin Vales -a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei; s-a respins ca neîntemeiată excepția informității cererii de chemare în judecată; s-a admis acțiunea în grănițuire formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții și stabilind linia de hotar dintre proprietăți conform variantei I din raportul de expertiză întocmit de expert (pe care l-a omologat împreună cu schița aferentă) astfel: gardul va fi retras către interiorul incintei curții pârâtului în punctul A cu 0, în punctul B cu 0,4, în punctul C cu 1,3 și în punctul D cu 0, respectiv linia reală a hotarului va fi marcată de punctele A-B1-C1-D (conform schiței anexate la raportul de expertiză) și a obligat pârâtul al plata cheltuielilor de judecată față de reclamant în sumă de 969 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul, arătând că raportul de expertiză nu este corect întocmit, nerăspunzându-se la obiectivele formulate, iar cheltuielile de judecată au fost greșit trecute în sarcina sa, atâta vreme cât în materie de grănițuire acestea se suportă în cotă de .
Prin decizia civilă nr.136/16.11.2007, Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul-pârât împotriva sentinței civile nr.1098/04.06.2007 a Judecătoriei Bolintin Vale, în contradictoriu cu intimații și și a obligat pe apelantul să plătească intimatului suma de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pe rolul Tribunalului Giurgiu - Secția Civilă, la data de 03.12.2008, intimatul a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei civile nr.136/16.11.2007, pronunțată de Tribunalul Giurgiu în dosarul nr- în sensul că în loc de nr.1093/04.06.2007" - a sentinței apelate, s-a trecut din eroare în mod greșit: "nr.1098/04.06.2007".
În drept intimatul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.281 Cod procedură civilă.
Prin încheierea de ședință din data de 12.12.2008 pronunțată în același doasr de Tribunalul Giurgiua fost admisă cererea formulată de intimatul și s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei civile nr.136/16.11.2007 a Tribunalului Giurgiu, în sensul că la paragraful 2, rândul 3 se va menționa corect numărul sentinței civile apelate a Judecătoriei Bolintin Vale ca fiind "nr.1 093/04.06.2007"în loc de "nr.1098/04.06.2007" cum din eroare s-a trecut.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie din perspectiva art.304 pct.5 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea acestui motiv de nelegalitate arată recurentul că nu a fost citat corespunzător pentru termenul stabilit la data de 12.12.2008 în vederea discutării în contradictoriu a cererii prin care fusese învestită instanța.
Chiar dacă cererile de îndreptare eroare materială sunt soluționate în camera de consiliu, fără a avea caracter public, totuși nu se putea lua în pronunțare cauza fără să fi fost asigurată cel puțin premiza contradictorialității prin citarea corespunzătoare pentru termen a tuturor părților din dosar.
Recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii recurate și trimiterea cauzei la rejudecare aceleiași instanțe.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
Examinând încheierea recurată și actele dosarului în raport de criticile de recurs formulate în cauză, Curtea constată că recursul este nefondat.
Conform art. 85.proc.civ. "judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel".
Or, aceste prevederi legale trebuie coroborate cu dispozițiile art. 281 alin.2 proc.civ. potrivit cărora la soluționarea cererilor de îndreptare a erorilor materiale strecurate în hotărârile judecătorești "părțile vor fi citate numai dacă instanța socotește că este necesar să dea anumite lămuriri".
Curtea, având în vedere textele legale mai sus arătate, reține că nu este incident în prezenta cauză motivul de casare prev. de art. 304 pct.5 proc.civ. acest motiv de nelegalitate invocat prin recurs presupunând încălcarea de către instanță a unor forme de procedură - în speță, procedura de citare a părților - situație ce nu se regăsește în dosar în privința judecării de către Tribunal a cererii de îndreptare materială, cerere soluționată fără citarea părților, conform art. 281 alin.2 proc.civ.
Nu se poate pune deci în discuție în acest caz nici nerespectarea de către instanță a principiului contradictorialității, ca o garanție a realizării dreptului la apărare, astfel cum susține recurentul, fiind evident, pe de altă parte, că recurentul nu arată care ar fi vătămarea pricinuită prin acest mod - legal, de altfel - de soluționare a cererii de îndreptare materială formulată de partea adversă, în condițiile în care aceasta a vizat o rectificare a dispozitivului deciziei pronunțate în apel sub aspectul numărului sentinței civile apelate.
In consecință, în baza art. 312 alin.1 proc.civ. Curtea va respinge recursul ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-pârât împotriva încheierii de ședință din data de 12.12.2008, pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant și cu intimata-pârâtă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 21.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Mari - --- --- -
GREFIER
Red.
./2ex.-26.02.2010
Trib.G -;
Jud.B V -
Președinte:IlieJudecători:Ilie, Mihai Andrei Negoescu Gândac, Ionelia