Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 45/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(2516/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 45
Ședința publică de la 21.01.2010.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ilie Mari -
JUDECĂTOR 2: Mihai Andrei Negoescu Gândac
GREFIER - - -
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelanta pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B, împotriva sentinței civile nr.489 din 06.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a Va Civilă, în contradictoriu cu intimatul reclamant.
are ca obiect - acțiune în revendicare întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocatul pentru intimatul reclamant, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/2008, eliberată de Baroul București (fila 1 dosar fond), lipsind apelanta pârâtă Primăria Municipiului
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Avocatul intimatului reclamant arată că nu are cereri prealabile de formulat.
Curtea, având în vedere că nu sunt probe de solicitat și administrat și nici cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de apel.
Avocatul intimatului reclamant solicită respingerea apelului, ca nefondat și menținerea hotărârii apelate ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește critica apelantei față de împrejurarea că instanța de fond s-a pronunțat pe fondul cauzei în loc să pronunțe o hotărâre prin care pârâta ar fi fost obligată doar la emiterea unei dispoziții generice, este evident faptul că apelata nu a avut în vedere Decizia XX din 19.03.2007 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, obligatorie pentru instanțele de judecată.
Referitor la criticile ce vizează presupusa lipsă a calității procesuale a intimatului reclamant, solicită a se constata că sunt lipsite de temei legal, având în vedere actele de stare civilă anexate la dosarul cauzei.
Totodată, invocarea de către apelanta pârâtă a dispozițiilor art. 16 alin. 1 Titlul VII al legii nr. 247/2005, denotă faptul că partea adversă se află cel puțin într-o gravă confuzie în ceea ce privește cadrul legal înlăuntrul căruia Comisiile de aplicarea a Legii nr. 10/2001 își desfășoară activitatea.
De asemenea, nu înțelege motivul pentru care apelanta pârâtă a invocat ca și motiv de drept Decizia nr. 1/1995 a Secțiilor Unite ale Curții Supreme de Justiție, având în vedere că, în prezent, norma de drept care reglementează restituirea în natură a imobilelor intrate în mod abuziv în posesia statului, o reprezintă dispozițiile aret. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001, raportate la dispozițiile art. 1 din Primul Protocol Adițional la CEDO.
Depune la dosar concluzii scrise.
CURTEA,
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă la data de 01.10.2008, sub nr-, reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului B prin Primar General, a solicitat ca prin Hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
1. restituirea în natură în baza dispozițiilor Legii nr.10/2001 a imobilului situat în B,-, sector 4;
2. obligarea pârâtei la plata sumei de 200 (două sute) lei cu titlu de daune moratorii, începând cu 30 de zile de la data rămânerii definitive și executorii a Hotărârii ce va soluționa prezenta cauză.
În motivarea cererii a arătat că imobilul în cauză compus dintr-un număr de 5 apartamente a aparținut în deplină și netulburată proprietate în cote de 1/2 defuncților săi părinți, decedat în B la data de 29.12.1966 și respectiv, decedată în Israel, localitatea la data de 30.12.2002.
Precizează reclamantul că la dezbaterea succesiunilor defuncților săi părinți, fratele său () a renunțat la succesiune prin Declarația din data de 29.06.2006 certificata de notar Public din Sydney, Wales, Australia, și respectiv Declarația autentificată sub nr.341/757 din 27.05.2002 de Ambasada României la, Australia, reclamantul fiind astfel singurul moștenitor.
Imobilul în cauză a fost edificat de către defuncții săi părinți între anii 1933-1935 pe terenul viran achiziționat de către aceștia în anul 1933 prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin procesul-verbal nr.2283/26.01.1933 încheiat la Tribunalul Ilfov - Secția notariat, defuncții săi părinți dobândind în acest sens imobilul-teren în cauză de la numitul. Ulterior, imobilul în cauză a intrat abuziv în posesia statului prin Decretul nr.92/1950, poziția 2962 din Anexa pentru B, cu încălcarea dispozițiilor art.8 a Constituției Populare Române, dispozițiilor art.17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului la care era parte semnatară, precum și dispozițiilor art.II din Decretul nr.92/1950.
Odată cu intrarea în vigoare a dispozițiilor Legii nr.10/2001 reclamantul a notificat Primăria Municipiului B prin Notificările nr.967 și 969 din 12 și respectiv 17 iulie 2001, notificările reclamantului făcând în prezent obiectul. 6255 si respectiv 6259 aflate pe rolul.
Deși notificările reclamantului au fost însoțite de toate actele aferente ce dovedeau calitatea de persoană îndreptățită conform Legii nr.10/2001 precum și calitatea de proprietari incontestabili a defuncților săi părinți (conform borderoului atașat notificărilor), până în prezent Primăria Municipiului Bat ergiversat nejustificat soluționarea notificărilor în ciuda numeroaselor audiențe în care a fost precum și adrese pe care le-a făcut prin care a declarat că nu mai are de depus la dosar nici un act ori prin care cerea să fie informat cu privire la stadiul soluționării dosarului, nici până în această zi nu a soluționat notificarea reclamantului (cele două notificări fiind reunite fiind vorba de un singur corp de imobil).
Precizează că imobilul în cauză nu a fost înstrăinat către chiriași ori către alte persoane fizice sau juridice în baza Legii nr.112/1995 ori în baza altor acte normative, acesta aflându-se actualmente în proprietatea abuzivă a Primăriei Municipiului B, care la rândul sau l-a transmis spre administrare Spitalului - în scopul mutării Policlinicii -.
Ori, în conformitate cu Decizia XX din 19.03.2007 de admitere a recursului în interesul legii declarat de către Parchetul de pe lângă ICCJ pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere că " într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al entității investite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nicio dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci, dimpotrivă însăși Constituția prevede, la art.21 alin.(2), că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime", raportat la faptul că unitatea deținătoare, respectiv Primăria Municipiului B nu respecta de 7 ani de zile obligațiile instituite prin art.25 și 26 din Legea nr.10/2001 de a se pronunța în termen de 60 de zile asupra cererii de restituire în natura a imobilului, a apelat la instanța de judecată în vederea invocării fondului în condițiile dispozițiilor art.297 alin.(1) din Codul procedură civilă, iar în baza materialului probator să se dispună restituirea în natură a imobilului, notificarea reclamantului fiind întemeiată în acest sens.
Pentru aceste motive solicită ca în baza dispozițiilor art. 1 pct.(1), 2 pct.(I) lit.(a), 4 pct.(2), 25, 26 și următoarele din Legea nr.10/2001, republicată, să se dispună restituirea în natura a imobilului situat în B,-.
De asemenea, solicită ca în baza dispozițiilor art. 171 alin. (1 ) Cod. Proc. Civ. să se dispună ca pârâta să înfățișeze dosarele nr. 6255 și 6259 aflate la Comisia de aplicare a Legii nr. 10/200 1 din cadrul.
În dovedirea celor susținute, s-au depus înscrisuri.
În drept, invocă dispozițiile art. 1 pct.(1), 2 pct.(1) lit.(a), 4 pct.(2), 24 pct.3 și 1), 25, 26, 55 pct.(1) și următoarele din Legea nr.10/2001, republicată, dispozițiile art. 112, 329 alin.(3) și următoarele din Cod proc.civ, dispozițiile art. 41 și 42 din Constituția României, precum și dispozițiile Primului protocol adițional din CEDO.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri.
Pârâta nu a depus întâmpinare, însă s-a prezentat în fața instanței, solicitând respingerea ca neîntemeiata a cererii reclamantului.
Prin sentința civilă nr.489/06.04.2009, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis cererea reclamantului, în parte, a dispus obligarea pârâtei să restituie reclamantului imobilul situat în B,-, sector 4 și a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind daunele moratorii.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, potrivit art. 3 lit. a și 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 au calitatea de persoane îndreptățite persoanele fizice proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora precum și moștenitorii persoane fizice îndreptățit iar contestatorul a făcut dovada calității de persoană îndreptățită, după regulile prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Astfel, imobilul în cauză compus dintr-un număr de 5 apartamente a aparținut în deplină și netulburată proprietate în cote de 1/2 defuncților săi părinți, decedat în B la data de 29.12.1966 și respectiv, decedată în Israel, localitatea la data de 30.2002, iar la dezbaterea succesiunilor defuncților săi părinți, fratele reclamantului, numitul (), a renunțat la succesiune prin Declarația din data de 29.06.2006 certificată de Notar Public din Sydney, Wales, Australia, și respectiv Declarația autentificată sub nr.341/757 din 27.05.2002 de Ambasada României la, Australia, reclamantul fiind astfel singurul moștenitor al părinților acestuia.
Tribunalul a reținut că imobilul în cauză a fost edificat de către defuncții săi părinți între anii 1933-1935 pe terenul viran achiziționat de către aceștia în anul 1933 prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin procesul-verbal nr. 2283/26.01.1933 încheiat la Tribunalul Ilfov - Secția Notariat, defuncții săi părinți dobândind în acest sens imobilul-teren în cauză de la numitul.
Ulterior, imobilul în cauză a intrat abuziv în posesia statului prin Decretul nr.92/1950, poziția 2962 din Anexa pentru B, cu încălcarea dispozițiilor art. 8 Constituției Populare Române, dispozițiilor art.17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului la care era parte semnatară, precum și dispozițiilor art. II din Decretul nr.92/1950.
Examinând modalitatea preluării imobilului, tribunalul a apreciat-o ca fiind nelegală și abuzivă, din perspectiva art. 2 alin. 1 litera din Legea nr.10/2001 potrivit căruia în sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înțelege imobilele naționalizate prin Decretul nr.92/1950 pentru naționalizarea unor imobile, cu modificările și completările ulterioare, prin Legea nr.119/1948 pentru naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi, precum și prin alte acte normative de naționalizare.
Tribunalul a reținut că nu se justifică în nici un fel utilitatea publică a acestei măsuri, încălcându-se astfel dispozițiile art. 12 din Constituția din 1965, potrivit cărora "terenurile și construcțiile pot expropriate numai pentru lucrări de interes obștesc și cu plata unei juste despăgubiri" precum și dispozițiile art. 481 cod civil care sunt în același sens, dar prevăd și caracterul prealabil al despăgubirii.
In consecință, tribunalul a reținut că bunul a fost preluat abuziv din perspectiva art. 2 alin. 1 litera din Legea nr.10/2001, iar din înscrisurile depuse la dosarul cauzei tribunalul a reținut faptul că imobilul în cauză nu a fost înstrăinat către chiriași ori către alte persoane fizice sau juridice în baza Legii nr.112/1995 ori în baza altor acte normative, acesta aflându-se actualmente în proprietatea Primăriei Municipiului B - Administrația Fondului Imobiliar, care la rândul sau l-a transmis spre administrare Spitalului - în scopul mutării policlinicii -.
Or, având în vedere faptul că unitatea deținătoare, respectiv Primăria Municipiului B nu a respectat 7 ani de zile obligațiile instituite prin art.25 și 26 din Legea nr.10/2001 de a se pronunța în termen de 60 de zile asupra notificării reclamantului care cuprinde cererea de restituire în natură a imobilului, tribunalul a dat eficiență juridică Deciziei nr. XX din 19.03.2007 de admitere a recursului în interesul legii declarat de către Parchetul de pe lângă ICCJ pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere că într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al entității investite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nicio dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se considera nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci, dimpotrivă însăși Constituția prevede, la art. 21 alin. (2), că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime.
Potrivit dispozițiilor art. 9 din Legea nr.10/2001 imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini.
Cum în cauză nu s-a făcut dovada incidenței vreunei dintre cazurile ce constituie impedimente la restituirea în natură, tribunalul a admis cererea și a dispus obligarea pârâtei să restituie reclamantei imobilul situat în B- sector 4.
Capătul de cerere privind acordarea daunelor cominatorii a fost respins ca neîntemeiat întrucât în cauză nu sunt îndeplinite prevederile art. 5082și următoarele din Codul procedură civilă.
Împotriva sentinței primei instanțe a formulat apel pârâta Primăria Municipiului B, criticând-o pentru următoarele motive:
1.Instanța de judecata nu se putea subroga intr-un drept al unității deținătoare și nu putea proceda la a soluționa fondul notificării cât timp procedura administrativă nu a fost finalizată.
Se arată că în speță instanța de judecată se putea pronunța numai în condițiile art.21-23 din Legea nr.10/2001 în sensul de a obliga pârâtul la a emite o dispoziție ca urmare a notificării cu care a fost sesizat și nu a soluționa notificarea în sensul voit de parte.
2.Motivarea instanței de fond este foarte sumară, neexistând nici un motiv prin care să ateste calitatea de persoane îndreptățite conform Legii nr.10/2001, precum calitatea de proprietari incontestabili.
Deși instanța de judecată, la momentul pronunțării asupra acestei acțiuni, nu a avut în vedere modificările și completările aduse Legii nr.10/2001 prin Legea nr.247/2005, a interpretat greșit aceste dispoziții.
Astfel, potrivit art.16 alin.1 din Legea nr.247/2005 (Titlul VII, Capitolul V): "Deciziile/dispozițiile emise de entitățile investite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale investite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire - se predau pe baza de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale.".
3.Așa cum a reținut și Curtea Supremă de Justiție prin Hotărârea nr.1/1995 a Secțiilor Unite, în raport de prevederile art.11 al Constituției din 1948, art.7 al Constituției din 1952, art.7 al Constituției din 1965, Decretul nr.92/1950 și anexele sale (care potrivit art.1 alin.4 fac parte integrantă din respectivul decret) nu pot fi considerate ca neconstituționale.
Nu este relevant faptul că naționalizarea nu este constituțională în raport de Constituția din 1991 ci faptul că această măsură își găsește temei în constituțiile anterioare sub regimul cărora a fost dispusă.
4.Notificările reclamantului nr.967/12.07.2001 și 969/17.07.2001 nu au fost soluționate deoarece termenul de 60 de zile pentru a răspunde notificării prevăzut de art. 25 alin.1 din Legea nr.10/2001, republicată, este un termen de recomandare, norma legală sus-menționată având caracter dispozitiv, iar nu imperativ. De altfel, depășirea termenului de recomandare de 60 zile prevăzut pentru soluționarea cererii poate fi sancționată cel mult cu obligarea la despăgubiri a unității deținătoare, în măsura în care termenul a fost depășit în mod culpabil, iar persoana îndreptățită face dovada existenței unui prejudiciu, fapt ce nu a fost dovedit în cauză.
5. Instanța de judecată trebuia să aibă în vedere la pronunțarea Hotărârii toate actele aflate la dosarul administrativ, Nota de reconstituire a Direcției de Evidență Imobiliară și Cadastrală, expertiza extrajudiciară efectuată, acte din care rezultă cu claritate că imobilul nu poate fi restituit în natură, având în vedere faptul că imobilul din litigiu este transmis spre administrare Spitalului -, în scopul mutării Policlinicii -.
Intimatul reclamant nu a formulat întâmpinare în termen legal.
La termenul de judecată din data de 21.01.2010 intimatul reclamant a depus la dosar concluzii scrise.
În apel nu au fost administrate probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, în limitele criticilor formulate și prevederilor legale incidente în cauză, curtea retine următoarele:
În ceea ce privește primul motiv de apel, formulat în cauză.
Critica este nefondată.
Astfel, în speță, ceea ce se impune a fi analizat, este competența instanței de judecată de a soluționa pe fond numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv sau și notificarea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate".
Or, interpretarea dispozițiilor legale în materie a fost făcută de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia în interesul legii nr. XX din 9 martie 2007 care, fiind obligatorie pentru instanțe conform art. 329 alin. 3.pr.civ. nu mai poate fi pusă în discuție, iar dezlegarea dată problemei de drept prin această decizie a fost avută în vedere și de către prima instanță.
În conținutul deciziei nr.XX din 19 martie 2007 Înaltei Curți de casație și justiție, pronunțată în recurs în interesul legii, s-a statuat că, în raport cu spiritul reglementărilor de ansamblu date prin Legea nr. 10/2001, atribuția instanței judecătorești de a soluționa calea de atac exercitată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererii de restituire a imobilului în natură nu este restrânsă doar la o prerogativă formală de a dispune emiterea unei alte decizii/dispoziții în locul celei pe care o anulează, ci impune ca, în cadrul plenitudinii sale de jurisdicție, nelimitată în această materie prin vreo dispoziție legală, să dispună ea direct restituirea în natură a imobilului ce face obiectul litigiului.
În raport de aceste considerente, curtea va retine ca prima instanța nu s-a subrogat în nici un drept al unității deținătoare, soluționarea pe fond cererii formulate de reclamant, fiind în deplina concordanta cu interpretarea obligatorie dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prevederilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată și dreptului la un proces echitabil al oricărei persoane, consacrat prin art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, la care România a devenit parte.
În ceea ce privește critica referitoare la greșita aplicare în cauza a prevederilor art. 25 alin. 1 din legea nr. 10/2001.
Termenul prescris de lege pentru răspunsul unității deținătoare este de 6o de zile de la data înregistrării notificării, este un termen stabilit de lege în cadrul unei proceduri administrative de soluționare unei notificări, așadar un termen procedural termen care deși nu are caracterul unui termen de decădere, nu poate fi configurat în afara exigentelor unui termen rezonabil. În acest sens curtea are în vedere faptul că orice contestație prin care se urmărește valorificarea unui drept patrimonial - real sau de creanța - indiferent de modalitatea concretă de soluționare prescrisa de lege, inclusiv printr-o procedura prealabilă, trebuie sa beneficieze de toate exigentele dictate de caracterul echitabil al procedurii (sub aspectul terenului rezonabil de soluționare a notificării), cu atât mai mult cu cat litera si spiritul legii speciale obliga la celeritate (dat fiind si importanta actului juridic al reparațiunii).
Prima instanță a reținut corect că până la data introducerii acțiunii în fața instanței de judecată, notificarea nu a fost soluționată de către pârâtă.
Pentru o astfel de ipoteză, instanța supremă a statuat cu consecvență că absența răspunsului persoanei juridice deținătoare la notificarea persoanei îndreptățite are valoarea unui refuz de acordare a măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr.10 /2001, refuz ce trebuie cenzurat de instanța de judecată.
Totodată în ceea ce privește critica inserata în motivul 3 de apel, sub aspectul susținerilor pur teoretice relative la neconstituționalitatea decretului 92/1950, pentru situația imobilelor ce intră sub incidența legii speciale de reparație civilă, Curtea a constatat că prima instanță a indicat în mod clar și detaliat situația juridică a imobilului în litigiu prin raportare la înscrisurile administrate în cauză, ceea ce înseamnă lipsa de fundament al pretinselor critici de netemeinicie.
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 10/2001: "Imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 - se restituie, în natură, în condițiile prezentei legi", iar conform art. 2 alin. 1 lit. h din același act normativ: "În sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înțelege - orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare".
Pe cale de consecință, actul normativ în discuție dispune restituirea inclusiv a imobilelor preluate cu titlu valabil, situație în care argumentul prezentat de către apelantul pârât, chiar dacă ar fi corect, nu ar prezenta nicio relevanță în cauză.
Pentru ca o critică în apel să-și găsească finalitatea în soluția pronunțată de instanța de judecată, ea trebuie formulată cu claritate - să concretizeze aspectul de nelegalitate sau de netemeinicie vizat în mod expres, și să se configureze pe raportul juridic concret dedus judecății-particularitățile fiecărei cauze fiind importante în opera de înfăptuire a justiție, dat fiind caracterul abstract și general al dispoziției legale incidente materiei respective.
Critica referitoare la faptul ca instanța de judecată a dispus restituirea în natură a imobilului în litigiu, fără a motiva hotărârea în ceea ce privește calitatea de persoană îndreptățită și calitatea de proprietar al imobilelor preluate abuziv, este nefondată, prin raportare la conținutul concret al sentinței primei instanțe, din al cărei conținut rezultă incontestabil că instanța de fond procedat la analiza cererii cu care a fost investită, inclusiv în ceea ce privește calitatea de persoana îndreptățită în sensul legii 10/2001 la masuri reparatorii.
În acest sens, curtea are în vedere faptul că prima instanța apreciat că în cauza această dovadă rezidă din coroborarea probatoriului administrat respectiv: actele de stare civila și certificatele de moștenitor anexate la dosar de către reclamant, contractul de vânzare cumpărare nr. 2283/26.01.1933, autentificat de către Tribunalul Ilfov, secția Notariat, în cadrul situației de fapt reținând totodată că pe terenul astfel cumpărat autorii reclamantului au edificat imobilului ce se solicita a fi retrocedat, că acest imobil a fost preluat de stat în temeiul Decretului 92/1950 și că aceasta preluare fost una abuzivă, din perspectiva art. 2 alin. 1 lit. din legea nr. 10/2001.
Așa fiind, curtea apreciază că în raport de prevederile art. 261 din Codul d e procedură civilă, nu poate fi reținută nici o neregularitate procedurală relativă la motivarea hotărârii atacate, întrucât din expunerea de motive rezultă cu evidență structurarea argumentelor avute în vedere de instanța de fond, care au constituit temei al soluției adoptate de aceasta.
În ceea ce privește critica din apel în sensul că în cauză, reclamantul nu a administrat probe care să ateste calitatea de persoana îndreptățită sa solicite restituirea imobilului în litigiu, în condițiile stabilite de lega nr. 10/2001.
Critica este nefondată.
Potrivit art. 3 lit. a din legea nr. 10/2001, republicată, sunt îndreptățite, în înțelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora iar potrivit art. 4 alin. 2 din actul normativ de referința, de prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite.
Așa cum rezultă din actele dosarului de fond - filele 22, 22 și 65, reclamantul a formulat potrivit legii speciale de reparație - legea nr. 10/2001, notificările nr. 969/12.07.2001 și 967/12.07.2001, prin care a solicitat apelantului, restituirea în natura imobilului situat în B, str. -, nr. 21, compus din teren și construcțiile edificate pe acest teren.
Din copia actului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2283/26.01.1933, aflat la filele 29-33, eliberata de arhivele naționale, rezultă că autorii reclamantului - și au dobândit prin cumpărare dreptul de proprietate asupra terenului în suprafața de 233 mp. situat în B, str. - nr. 21, sector 4, drept înscris în cartea funciară, în favoarea celor doi cumpărători, așa cum rezultă din copia extrasului de carte funciara eliberat de arhivele naționale filele -34-39 dosar fond.
De asemenea la dosar au fost anexate la filele 36-45 dosar fond au fost anexate 2 înscrisuri intitulate concept de autorizațiune nr. 62B/26.07.1934 și respectiv 39B/03.04.1933, care poartă mențiunea că sunt conforme cu originalele aflate în arhiva Primăriei Mun. B, prin care numitul a fost autorizat să edifice la adresa din str. -, nr. 21, construcție alcătuită din parter și etaj și respectiv, construcție cu parter, etaj și pivniță, în actele anexate acestor autorizații, menționându-se că lucrările cerute a se autoriza reprezintă adăugire de construcție, parter și etaj iar în procesul verbal de carte funciară, emis la data de 06.11.1946, la rubrica descrierea proprietății se menționează teren în suprafața de 238 mp. si casa cu parter și etaj. Totodată, din anexa nr. 1 poz. 26 la Decretul 92/1950, rezulta că au fost preluate de la cei doi autori - și, 5 apartamente, situate în str. - nr. 21, str. -. - 12.
Pe de alta parte, la dosar au fost anexate, certificatele de moștenitor nr. 10/22.07.2002 și respectiv nr. 21/25.07.2006, emise de BNP și acte de stare civila, care atesta filiația și calitatea de moștenitor reclamantului pentru defuncții și, declarația de notorietate autentificată sub nr. 1242/2008 de BNP, emise de numitii și, atestând că în unele acte, numele acesteia apare sub forma sau iar prenumele, sau, în fapt fiind una și aceeași persoană, declarația de notorietate autentificată sub nr. 459/23.07.2002 de BNP, emise de numitii și, atestând că defunctul, este una și aceeași persoană cu.
În același timp, din adresa nr. 5601/2003 emisa de Consiliul LOCAL sector 4 - direcția impozite și taxe locale, rezulta că în arhiva acestei instituții nu exista documente referitoare la istoricul de rol pentru imobilul în litigiu - fila 110.
Așa fiind, curtea va retine că în mod corect s-a reținut de către prima instanța faptul că în favoarea reclamantului operează o prezumție de proprietate pentru imobilul în raport de care s-a dispus restituirea.
Nu poate fi primită nici critica referitoare la faptul că în mod greșit s-a dispus restituirea în natură a imobilului, întrucât acesta este transmis spre administrare Spitalului -, prin raportare pe de parte la prevederile art. 16 din legea nr. 10/2001 iar pe de altă parte la actele dosarului de fond.
Astfel, potrivit art. 16 alin. 1 din legea nr. 10/2001, în situația imobilelor având destinațiile arătate în anexa nr. 2 lit. a), necesare și afectate exclusiv și nemijlocit activităților de interes public, de învățământ, sănătate ori social-culturale, foștilor proprietari sau, după caz, moștenitorilor acestora li se restituie imobilul în proprietate cu obligația de a-i menține afectațiune pe o perioadă de până la 3 ani, pentru cele arătate la pct. 3 din anexa nr. 2 lit.
Acest text de lege are așadar în vedere doar acele imobile ocupate de unități sanitare și de asistență medico-socială din sistemul public, necesare și afectate exclusiv și nemijlocit activităților de sănătate or, așa cum rezulta din actele dosarului de fond, aceasta condiție nu este îndeplinita în cauza.
Astfel, potrivit adresei nr. 2104/2001 emisa de Administrația Fondului Imobiliar imobilul ce face obiectul litigiului, a fost transferat în administrarea Spitalului - în scopul mutării Policlinicii - insă potrivit adresei nr. 1274/2002 Spitalului Clinic de Urgenta Sf., rezulta că imobilul se afla în administrarea Spitalului Clinic de Urgenta Sf., fiind închiriat unei societăți comerciale în scopul funcționarii unui cabinet medical particular.
Pe de altă parte, chiar în măsura în care s-ar fi apreciat că imobilul îndeplinește cerințele cumulative impuse de art. 16 din legea nr. 10/2001, nu s-ar putea retine aplicarea eronata în cauza acestor dispoziții legale, câta vreme, textul de lege anterior citat, prevede expres că într- atare situație, restituirea se face în natură iar nu prin acordarea unor masuri compensatorii.
Pentru considerentele de fapt si de drept ce preced, Curtea în conformitate cu dispozițiile art.296 din Codul d e procedura civila, va respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta - pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta - pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.489/06.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul - reclamant, cu domiciliul ales la avocat, în B,-,.1,.1,.4, sector 1.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 21.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
MARI -
GREFIER
Red.
.//
4 ex./03.02.2010
TB-5 -
Președinte:IlieJudecători:Ilie, Mihai Andrei Negoescu Gândac
