Partaj bunuri comune. Jurisprudență. Decizia 66/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(2505/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A III-A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.66
Ședința publică de la 21.01.2010.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ilie Mari -
JUDECĂTOR 2: Mihai Andrei Negoescu Gândac
JUDECĂTOR 3: Ionelia
GREFIER -
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta pârâtă-reclamantă, împotriva deciziei civile nr. 938 din 20.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul reclamant-pârât.
are ca obiect - partaj bunuri comune.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocatul pentru recurenta pârâtă-reclamantă, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/2009, eliberată de Baroul București, pe care o depune la dosar, avocatul, în calitate de reprezentant al intimatului reclamant - pârât, în baza împuternicirii avocațiale nr. 109/2010, eliberată de Baroul Tulcea, pe care o depune la dosar.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează depunerea la dosar, prin serviciul registratură al instanței la data de 18.01.2010, a unei întâmpinări formulată de intimatul reclamant-pârât, în dublu exemplar.
Curtea comunică reprezentantului recurentei copia întâmpinării depuse la dosar.
Avocatul recurentei, în raport de mențiunile inserate în dispoziția de primire a dosarului și care se regăsesc și în citativul întocmit în cauză, depune la dosar o cerere precizatoare cu privire la valoarea contestată. Astfel, valoarea contestată este în sumă de 31650 EURO, rezultată din diferența dintre suma stabilită cu titlu de sultă de către instanța de fond, respectiv 92000 EURO și valoarea de circulație a imobilului rezultată din raportul de expertiză efectuată în apel, adică 120.700 EURO, ceea ce ar fi dus la stabilirea în sarcina recurentei a unei sulte de 60350 EURO.
În aceste condiții diferența dintre cele două sulte menționate este de 31650 EURO, ceea ce înseamnă că la cursul de schimb de 41097/EURO rezultă o valoare de 130.072 lei.
Față de această precizare, a înțeles să achite și taxa judiciară corespunzătoare, potrivit chitanței seria 26-20-140/O, privind achitarea sumei de 2110 lei, aplicând și un timbru judiciar în valoare de 5 lei, pe care instanța le anulează.
Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul, arată că u au probe noi de administrat în cauză și nici cereri prealabile de formulat.
Curtea, având în vedere că nu sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Avocatul recurenta pârâtă-reclamantă, în principal, solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea efectuării unei noi evaluări a imobilului.
În subsidiar, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, modificarea deciziei recurate în sensul diminuării sultei la 60.350 EURO, pentru următoarele considerente:
În mod nelegal, instanța tribunalului a respins prima critică din motivele de apel, constând în aceea că greșit instanța de fond a admis în parte acțiunea principală, impunându-se soluția respingerii cererii principale ca neîntemeiată. Prin acțiunea principală, reclamantul a solicitat să se constate că are un drept de proprietate exclusiv asupra imobilului în litigiu, toată argumentarea expusă în cuprins susținând și justificând cererea, reclamantul neavând un petit având ca obiect ieșirea din indiviziune, astfel cum greșit se reține în considerentele deciziei. Prin urmare, singura soluție legală este aceea de respingere a acțiunii principale, ca neîntemeiată.
Tribunalul Bucureștia respins în mod nelegal și al doilea motiv de apel, constând în aceea că valoarea de 184.000 EURO corespunde lunii mai 2008, decizia recurată pronunțându-se la 20.10.2009, deci la 1 an și 6 luni de la data primei evaluări. În susținerea acestui motiv arată că prețurile apartamentelor au scăzut considerabil și că este necesară o nouă evaluare. Astfel, a solicitat efectuarea unei noi expertize, încuviințată de instanța de apel, prin care s-a stabilit în luna iunie 2009 o valoare de 120.700 EURO pentru bunul supus partajării, aceasta fiind valoarea de circulație ce trebuia avută în vedere de tribunal.
Instanța de apel nu a examinat și deci nici nu a motivat respingerea celui de al treilea motiv de apel, privind neacordarea în totalitate a cheltuielilor de judecată.
Solicită obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 12869 lei, reprezentând onorariu de avocat, potrivit chitanței nr. 402 din 28.10.2009, pe care o depune la dosar.
Avocatul intimatului reclamant-pârât solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca temeinică și legală, având în vedere următoarele:
Având în vedere împrejurările în care a fost semnat contractul de vânzare cumpărare al imobilului ce formează obiectul cererii deduse judecății, respectiv că a fost achiziționat de către cele două părți în cote egale, consideră că instanța de control judiciar a motivat și respins temeinic primul motiv de apel, deoarece nimeni nu este obligat să rămână în stare de indiviziune. Așadar, ieșirea din indiviziune a fost cerută pe calea acțiunii principale, motiv pentru care nu pot fi reținute criticile referitoare la acest aspect.
În opinia sa, instanța de fond a adoptat soluția legală conform cu care admite în parte cererea principală, adică ieșirea din indiviziune ținând cont de pretențiile intimatului reclamant, dar, atribuie în natură imobilul recurentei de astăzi, admițând și cererea acesteia.
Și al doilea motiv de recurs îl consideră nefondat, întrucât este lipsită de relevanță afirmația potrivit căreia valoarea imobilului de 184.000 EURO corespunde lunii mai a anului 2008. În mod corect, instanța de apel a apreciat că scăderea prețurilor apartamentelor nu reprezintă un argument și nicidecum un motiv de apel, respectiv de recurs. Așa cum a reținut și instanța de control judiciar, în situația în care recurenta era nemulțumită că valoarea imobilului nu era corespunzătoare valorii de piață, avea posibilitatea de a formula obiecțiuni la raportul de expertiză întocmit în fața primei instanțe și nu să formuleze apel.
Faptul că a scăzut sau a crescut prețul apartamentului, nu constituie un motiv din care să rezulte nelegalitatea sau netemeinicia hotărârii pronunțate pe fondul cauzei.
Referitor la motivul trei de recurs, consideră că și acesta este nefondat, având în vedere că instanța a examinat cuantumul cheltuielilor de judecată suportate de părți, stabilind așa cum se întâmplă în majoritatea cauzelor de acest tio compensarea în parte a cheltuielilor.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.9274/17.10.2008 a Judecătoriei Sectorului 3 B, a fost admisă, în parte, acțiunea principală formulată de către reclamantul-pârât, în contradictoriu cu pârâta-reclamantă, a admis, în parte, cererea reconvențională, s-a dispus ieșirea din indiviziune și atribuirea către pârâta-reclamantă a imobilului situat în B, A I nr.1, -.5,.7,.166, sector 3, în valoare de 184.000 Euro și a obligat pârâta-reclamantă la plata sumei de 92.000 Euro în echivalent în lei, cu titlu de sultă către reclamantul-pârât.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, părțile au cumpărat imobilul în cote egale, achitând în același fel și prețul în sumă de 140.000 lei.
Susținerea reclamantului-pârât în sensul că a contribuit exclusiv la achiziționarea apartamentului prin achitarea întregului preț îi dă acestuia dreptul de a se îndrepta împotriva pârâtei-reclamante cu o acțiune în pretenții pentru recuperarea unui eventual prejudiciu. În cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare al imobilului, reclamantul-pârât a susținut de mai multe ori că a cumpărat imobilul în cote egale împreuna cu pârâta-reclamantă. Independent de relațiile existente între părți la data încheierii contractului, acestea și-au asumat cumpărarea unui imobil în cote egale, în cuprinsul unui contract de vânzare-cumpărare autentificat de notariat.
Din raportul de expertiză întocmit în cauză a rezultat că imobilul în litigiu are o valoare de circulație de 184.000 Euro, acesta nefiind comod partajabil în natură. Față de dispozițiile art.728 Cod civil, instanța a dispus ieșirea din indiviziune și având în vedere cererea pârâtei-reclamante de atribuire precum și faptul că acesta locuiește în România, a dispus atribuirea către pârâta-reclamantă a imobilului, obligând-o plata sultei către reclamantul-pârât.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, atât reclamantul-pârât cât și pârâta-reclamantă, apeluri ce au fost înregistrate pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă la data de 20.12.2008.
In motivarea apelului declarat de câtre pârâta-reclamantă, s-a arătat că în mod nelegal instanța de fond a admis în parte cererea principală formulată de reclamantul - pârât, soluția legală fiind aceea de respingere ca neîntemeiată.
Admițând cererea reconvențională, instanța de fond a dispus ieșirea din indiviziune, având în vedere valoarea de 184.000 EURO, imobilul fiind evaluat corespunzător prețurilor practicate în vara anului 2008 (luna mai).
Nelegal instanța de fond a compensat cheltuielile de judecată în parte, obligând reclamantul-pârât la suma de 350 lei reprezentând o parte din onorariu de expert, deși potrivit art. 274 Cod procedură civilă, partea căzută în pretenții datorează cheltuieli de judecată celeilalte părți.
Pentru aceste motive a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței în sensul celor arătate, menținând celelalte dispoziții, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea apelului declarat de către apelantul s-a arătat că imobilul a fost achiziționat înainte de căsătoria cu pârâta, apelantul fiind cel care deținea resursele financiare pentru achiziționarea imobilului, iar pârâta a apărut în contractul de vânzare - cumpărare numai datorită relațiilor de afecțiune care îi legau datorită faptului că aceasta i-a spus întotdeauna că nu poate cumpăra singur imobile pe teritoriul României.
Intimata a recunoscut, prin semnarea contractelor prenupțiale, contracte ce au fost încheiate sub legea islandeză și care nu au fost contestate în mod legal de către intimată, că imobilul a fost achiziționat exclusiv din veniturile apelantului.
Sentința instanței de fond este nelegală și netemeinică, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor legale prevăzute de art. 6 CEDO art.24 Constituția României, art. 2 din Legea nr.105/1992 privind Reglementarea raporturilor de drept internațional privat, art.480 Cod civil, art.67310proc.civ.
Instanța de fond a pronunțat hotărârea cu încălcarea dispozițiilor art.6 CEDO, art.24 din Constituția României și art. 2 din Legea nr.105/1992.
S-a mai susținut că instanța de fond în mod nelegal a decis încredințarea apartamentului către intimată, bazându-se simplist doar pe reținerea că "pârâta locuiește în România". O astfel de reținere este o evidentă încălcare a Convenției Europene a Drepturilor Omului, întrucât instanța de fond a negat apelantului dreptul de a deține cu titlu de proprietate imobile în România.
Mai mult, această reținere a instanței de fond nu poate să stea la baza unei hotărâri judecătorești întrucât cetățenii străini se bucură de aceleași drepturi ca și cetățenii români, or în cazul de față consideră că instanța de fond ar fi trebuit să judece în mod evident echitabil iar, soluția trebuia să țină seama exclusiv de probatoriu.
Totodată, precizează faptul că cetățenilor străini nu le este interzis să dețină cu titlu de proprietate construcții (apartamente) în România, ci doar au anumite interdicții în ceea ce privește deținerea de terenuri. Mai mult, în momentul în care cetățenii străini au în proprietate construcții, legea reglementează un drept special de folosință asupra cotelor de teren aferente construcției.
Instanța de fond în mod greșit a judecat situația de drept conform cu care a fost nominalizată în contractul de vânzare-cumpărare al apartamentului, în calitate de coproprietar, alături de apelantul cu o cotă de 1/2. Contractul de vânzare-cumpărare cuprinde și numele în calitate de coproprietar de 1/2 din apartament, pe fondul necunoașterii sale a legislației române în vigoare speculându-se buna sa credință la semnarea și autentificarea contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului, având încredere "în viitoarea mea soție".
Instanța de fond nu a avut în vedere, că la dosarul cauzei au fost depuse o serie de înscrisuri din care rezultă în mod clar că apelantul a contribuit din punct de vedere financiar la achiziționarea apartamentului de împărțit în cauză.
Instanța de fond nu a avut în vedere probatoriul insuficient administrat de, cu privire la contribuția sa la achiziționarea apartamentului (din cuprinsul documentelor prezentate la dosarul cauzei, niciunul nu atestă contribuția acesteia la cumpărarea apartamentului ci doar la întreținerea apartamentului, ulterior cumpărării. Mai mult, din probele administrate de apelant se dovedește ca a virat întotdeauna banii în contul intimatei pentru efectuarea de reparații. Singura probă pe care intimata își întemeiază afirmația că banii aflați în contul din Islanda au fost bani comuni este răspunsul la interogatoriu.
In acest moment, instanța și ar fi putut forma un minim de convingere cu privire la cumpărătorul real al apartamentului.
Mai mult decât acestea, la data de 1.06.2006, între apelant și are loc o Convenție pe care aceasta o semnează și prin care este de acord ca suma plătită pentru cumpărarea apartamentului în cauză este achitată în totalitate de către apelant.
Instanța nu a precizat temeiul legal în raport de care a luat această hotărâre.
De asemenea, cunoaște că poate locui în cel puțin 2 imobile (apartamente) aflate în România, apartamente ce au fost întreținute tot din veniturile apelantului în timpul conviețuirii lor.
Având în vedere următoarele: instanța în mod nelegal și-a bazat decizia pe faptul că doar intimata locuiește în România, astfel încălcându-se dreptul apelantului, cetățean străin, de a deține imobile în România, drept conferit de lege. Intimata deține în proprietate și alte imobile. Apelantul a contribuit cu toată suma necesară la achiziționarea apartamentului, a întreținut-o pe toată perioada căsătoriei pe intimată. Intimata a recunoscut prin convenția semnată, convenție valabilă și în prezent, că banii necesari achiziționării apartamentului provin de la apelant.
S-a solicitat admiterea apelului, și pe cale de consecință, schimbarea în tot a sentinței nr- pronunțată de Judecătoria sectorului 2 B în sensul admiterii cererii de chemare în judecată prin care a solicitat ieșirea din indiviziune asupra apartamentului situat în B, A I nr.1, -.5,.7, sector 3, având număr cadastral 6675/166 și lăsarea apartamentului în proprietatea exclusivă a apelantului.
În drept, și-a întemeiat cererea pe art. 282 și următoarele Cod procedură civilă, art.480 Cod civil, 67310Cod procedură civilă, art.24 din Constituția României, art.2 din Legea nr.105/1992, art.6 CEDO.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 17.03.2009, apelantul-reclamant a solicitat respingerea apelului formulat de intimata - apelantă ca lipsit de interes.
Pentru promovarea oricărei acțiuni în justiție trebuie să se facă dovada interesului și numai partea nemulțumită de hotărârea instanței se poate îndrepta împotriva acesteia cu calea de atac recunoscută de lege.
Obiectiv, din cererile și apărările invocate pe fondul cauzei susținute de intimata - apelantă și din cererea sa reconvențională, apelul declarat de aceasta este lipsit de interes întrucât intimata-apelantă a solicitat instanței de fond sistarea stării de indiviziune, constatând că fiecare dintre ei avea o cotă indiviză de câte 1/2 din imobilul supus partajului, iar instanța de fond, aceasta a admis.
Așadar, în speță, pârâta apelantă nu are interes în a ataca sentința primei instanțe și, în consecință, față de cele de mai sus, solicită respingerea apelului declarat de aceasta,ca lipsit de interes.
Apelanta a invocat motive de genul prețul apartamentelor a scăzut în medie cu 40%, dar și creșterea consistentă a monedei Euro. Motive ce, în opinia sa, stau la baza unei negocieri, ale unui pentru a acapara imobilului ce se discuta la un preț cât mai mic.
Indiferent cât de mic ar fi cuantumul sultei stabilit, intimata - pârâtă nu și-l permitea.
Admițând cererea reconvențională, instanța de fond a dispus ieșirea din indiviziune cu privire la apartamentul celor doi soți, având în vedere valoarea de 184.000 euro a imobilului, prin urmare, obliga pe la plata unei sulte.
Valoarea stabilită de instanța cu titlu de sultă, respectiv 92.000 euro, firește că lezează interesul intimatei-apelante, întrucât a observat care este mijlocul de există a acesteia., în profesia sa - contondent vorbind, îi este dificil, dacă nu imposibil, să-și achite obligația către apelantul-intimat oricât de mică ar fi fost sultă la care este obligată să o achite într-un astfel de proces.
Instanța de apel, nu poate face aplicabile dispozițiile art.292 și 295 din Cod procedură civilă, întrucât, din cuprinsul motivării apelului nu reies mijloace de apărare sau dovezi noi în raport de fondul cauzei ci doar se dorește prin orice mijloc, micșorarea sultei la care intimata-apelantă a fost obligată.
, din motivele sale de apel, nu reiese decât că nu va putea achita sulta lunară la care a fost obligată.
Pentru toate aceste considerente solicită respingerea apelului ca neîntemeiat. A fost încuviințată proba cu înscrisuri și expertiză specialitatea construcții pentru evaluarea imobilului.
Prin decizia civilă nr.938 A/20.10.2009, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins excepția lipsei de interes în declararea apelului formulat de apelanta-pârâtă, ca neîntemeiată și a respins apelurile formulate de către apelantul - reclamant și apelanta-pârâtă împotriva sentinței civile nr.9274/17.10.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 B, în dosarul nr-, ca nefondate.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut următoarele:
Apelanta-pârâtă critica sentința civilă pe trei aspecte și anume, greșita admitere, în parte, a cererii principale, deși cererea sa reconvențională a fost de asemenea admisă în parte și ca atare se impunea respingerea cererii principale; sulta la care a fost obligată apelanta-pârâtă, deși în prezent preturile au scăzut simțitor față de data efectuării raportului de expertiză la instanța de fond; greșita compensare a cheltuielilor de judecată.
Or, pentru motivele arătate apelanta-pârâtă are un interes în declararea căii de atac, având în vedere că cererea sa reconvențională nu a fost admisă în totalitate, caz în care interesul în declararea căii de atac nu ar fi existat. Prin cererea sa de apel, acesta tinde la schimbarea în parte a soluției instanței de fond, cu consecința respingerii în totalitate a acțiunii principale, sau cel puțin a reducerii obligațiilor impuse în sarcina sa, și obligarea apelantului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată către acesta.
In consecința, reținând că apelanta-pârâtă are un interes legitim și actual în declararea apelului împotriva sentinței civile, tribunalul a respins excepția invocată de apelantul-reclamant ca nefondată.
In ceea ce privește apelul declarat de către apelanta-pârâtă, așa cum s-a arătat aceasta critica soluția instanței sub trei aspecte: greșita admitere, în parte, a cererii principale, deși cererea sa reconvenționala a fost de asemenea admisă în parte, și ca atare se impunea respingerea cererii principale; sulta prea mare la care a fost obligata apelanta-pârâtă, deși în prezent prețurile au scăzut simțitor față de data efectuării raportului de expertiză la instanța de fond; greșita compensare a cheltuielilor de judecată.
Cu privire la primul motiv de apel, tribunalul a reținut că este nefondat. Întrucât instanța a admis cererea reconvenționala, în parte, soluția ce se impunea pe acțiunea principală era aceeași, întrucât acesta a avut ca obiect ieșirea din indiviziune a părților și atribuirea către reclamantul-pârât a imobilului. Or, întrucât instanța a reținut că cererea de ieșire din indiviziune a părților este întemeiata, plecând de la dispozițiile art.728 Cod civil, însă atribuind pârâtei - reclamante imobilul, soluția adoptată de instanța de fond este cea corectă, adică de admitere în parte a acțiunii principale și nu de respingere, dat fiind că și pretențiile reclamantului-pârât au fost considerate întemeiate tot în parte. Aceste argumente sunt valabile și pentru al treilea motiv de apel, pe compensarea în parte a cheltuielilor de judecată, față de dispozițiile art. 276 Cod procedură civilă, având în vedere încuviințarea în parte a pretențiilor fiecărei părți.
Referitor la al doilea motiv de apel, tribunalul a reținut de asemenea, ca și acesta este nefondat, întrucât cele invocate de apelanta-pârâtă nu reprezintă motive de nelegalitate sau netemeinicie a sentinței civile, singurul său argument fiind scăderea în prezent a prețurilor la imobile. Astfel, apelanta - pârâtă nu a înțeles să conteste concluziile raportului de expertiză în ceea ce privește valoarea de circulație a imobilului la momentul efectuării expertizei ce a fost avută în vedere de instanță la momentul pronunțării hotărârii, singurul sau argument fiind cel arătat mai sus. Or, o eventuală scădere a prețurilor, ulterioară pronunțării hotărârii nu poate reprezenta un motiv de apel, nefiind admisibil ca o cale de atac să fie declarată pentru eventualitatea scăderii sau creșterii prețurilor pe la imobile.
In ceea ce privește apelul declarat de apelantul-reclamant, acesta a fost apreciat, de asemenea, nefondat.
Astfel, acesta susține că instanța de fond în mod greșit a reținut că imobilul a fost cumpărat de părți în cote egale, deși din materialul probator administrat în cauză a rezultat ca apelantul-reclamant a fost cel care a contribuit la dobândirea apartamentului.
Tribunalul a reținut că, potrivit contractului de vânzare-cumpărare, părțile au cumpărat imobilul respectiv în cote egale, acesta fiind voința lor la momentul încheierii acestei convenții. Faptul că apelantul-reclamant a fost cel care a achitat prețul de cumpărare nu schimbă calitatea apelantei-pârâte de coproprietar al imobilului, dat fiind conținutul contractului de vânzare-cumpărare, așa cum a arătat și instanța de fond în mod corect, acesta având doar un drept de creanță cu privire la restul de preț pe care acesta l-ar fi achitat în locul apelantei - pârâte.
Cu privire la atribuirea imobilului către apelanta-pârâtă, instanța a ținut seama de dispozițiile art. 6739.proc.civ. având în vedere că este singura care locuiește în România iar apelantul-reclamant în străinătate. Acesta nu reprezintă o încălcare a art.6 din Convenția (articol ce face oricum referire la dreptul la un proces echitabil) și nici a unui alt articol din această convenție, întrucât prin acesta atribuire nu i se contesta apelantului-reclamant dreptul de a deține cu titlu de proprietate imobile în România. De altfel, prin însăși cumpărarea acestui apartament prin contractul de vânzare-cumpărare, acestuia i s-a confirmat că are acesta posibilitate. Aplicarea de către instanță a criteriilor legale de atribuire a bunurilor, nu este de natură să îngrădească drepturile apelantului-pârât de a dobândi în proprietate imobile. Având în vedere că părțile au o mărime a cotelor de dobândire a imobilului egală, că bunul respectiv nu poate fi partajat în natură, că ambele părți au solicitat atribuirea imobilului și ținând seama de domiciliul fiecărei părți, apelanta-pârâtă fiind cea care a înțeles să se stabilească în România iar apelantul-pârât locuind în Islanda, în mod corect s-a dispus atribuirea imobilului către apelanta-pârâtă față de cel din urma criteriu arătat, acesta fiind singurul care a putut face diferența între cele două părți. De asemenea, apelantul-reclamant deși a susținut că apelanta-pârâtă are alte proprietăți în România unde ar putea locui, această susținere nu a fost dovedită.
Împotriva deciziei tribunalului a formulat recurs pârâta-reclamantă, criticând-o pentru nelegalitate, instanța de apel făcând o greșită aplicare a legii (cazul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 proc.civ.) pentru următoarele motive:
1) Nelegal, tribunalul a respins prima critică din motivele de apel constând în aceea că greșit instanța de fond a admis în parte acțiunea, impunându-se soluția respingerii cererii principale ca neîntemeiată.
Prin acțiunea formulată, reclamantul a solicitat să se constate că are un drept de proprietate exclusiv asupra imobilului supus litigiului, toată argumentarea expusă în cuprins susținând și justificând cererea, reclamantul neavând un petit având ca obiect ieșirea din indiviziune, astfel cum greșit rețin considerentele deciziei în pag. 5 alin. 3.
De aceea singura soluție legală este aceea de respingere a acțiunii principale ca neîntemeiată.
2) Tribunalul a respins nelegal și al doilea motiv de apel, constând în aceea că valoarea de 184.000 Euro corespunde lunii mai 2008, decizia recurată pronunțându-se la 20 octombrie 2009, deci la 1 an și 6 luni de la data primei evaluări.
În susținerea acestei motiv de apel arăta că prețurile apartamentelor au scăzut considerabil, că este necesară o nouă evaluare. În consecință, a solicitat, tribunalul a încuviințat și s-a efectuat un nou raport de expertiză tehnică imobiliară, întocmit de expert, în iunie 2009, care a stabilit o valoare de 120.700 Euro pentru bunul imobil supus împărțelii aceasta fiind valoarea de circulație ce trebuia avută în vedere de tribunal.
De aceea, raportat la noua valoare de 120.700 Euro, cota de în expresie valorică urma să fie modificată corespunzător, respectiv 60.350 Euro, ce rezultă din următorul calcul: 120.700 Euro: 2 = 60.350 Euro.
Nu sunt de acord cu punctul de vedere al tribunalului, expus în considerentele deciziei în pag.5, potrivit căruia o eventuală scădere a prețului, nu poate constitui un motiv de apel, nefiind admisibil ca o cale de atac să fie declarată pentru scăderea sau creșterea prețurilor pe imobiliară. În concordanță cu practica judiciară unanimă a instanțelor, la sistarea stării de indiviziune trebuie să aibă în vedere în mod necesar valoarea de circulație a bunului la momentul împărțelii.
Cum tribunalul a înlăturat expertiza tehnică de evaluare efectuată în apel, apreciază că soluția legală este casarea deciziei, cu trimitere spre rejudecarea apelului, urmând a se efectua o nouă expertiză de evaluare, evaluarea din iunie 2009, nefiind corespunzătoare valorii reale a imobilului la data soluționării recursului.
3) Tribunalul nu a examinat și deci nici nu a motivat respingerea celui de-al treilea motiv de apel, privind neacordarea în totalitate a cheltuielilor de judecată.
În baza art. 274.proc.civ. se impune modificarea deciziei tribunalului, în sensul obligării reclamantului-pârât la toate cheltuielile de judecată efectuate de pârâta-reclamantă.
Pentru motivele expuse în precedent, solicită admiterea recursului și să se dispună, în principal, casarea deciziei cu trimitere spre rejudecare Tribunalului București, urmând a se efectua o nouă evaluare a imobilului, iar în subsidiar, modificarea deciziei, în sensul diminuării sultei la 60.350 Euro, conform calculului expus la motivul 2 de recurs, cu cheltuieli de judecată.
Intimatul a formulat întâmpinare în cauză, solicitând, în esență, pe această cale respingerea recursului declarat de recurentă ca nefondat.
S-a arătat astfel că părțile care au achiziționat apartamentul nu sunt obligate să rămână în stare de indiviziune, iar recurenta nu a formulat în fața primei instanțe obiecțiuni la raportul de expertiză, situație în care nu trebuia să formuleze apel cu privire la valoare imobilului partajat - decizia fiind deci temeinică și legală, inclusiv în privința compensării cheltuielilor de judecată în acest tip de procese.
Nu s-au administrat înscrisuri noi în recurs, conform art. 305.proc.civ.
Examinând decizia recurată și actele dosarului în raport de criticile de recurs formulate în cauză, Curtea constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Tribunalul a stabilit justificat că nu poate fi primit motivul de apel formulat în cauză privind modul de soluționare al acțiunii principale, arătându-se astfel în considerentele deciziei recurate că atribuind pârâtei-reclamante imobilul, se impunea admiterea în parte a acțiunii principale și nu de respingere a acesteia, dat fiind că și pretențiile reclamantului-pârât au fost considerate întemeiate tot în parte.
Contrar celor susținute de recurentă, prin acțiunea dedusă judecății reclamantul nu a solicitat să se constate că are un drept de proprietate exclusiv asupra imobilului supus litigiului, ci a învederat expres că pretinde "ieșirea din indiviziune", prin atribuirea apartamentului supus partajării, ce va fi lăsat ca atare în proprietatea sa exlusivă, acțiunea fiind întemeiată în drept și pe prevederile legale ce reglementează procedura paratajului.
In aceste condiții, este evident că instanța de fond s-a pronunțat cu respectarea dispozițiilor art. 129 alin.6 proc.civ. în limitele sesizării sale, limite stabilite conform art. 112.proc.civ. de reclamant, prin cererea de chemare în judecată.
Curtea constată că nu sunt fondate nici criticile de recurs referitoare la neexaminarea, respectiv nemotivarea motivului de apel având ca obiect soluționarea de către instanța de fond a capătului de cerere accesoriu privind cheltuielile de judecată suportate de părți.
Cu privire la acest aspect instanța de apel a avut în vedere tocmai încuviințarea în parte a pretențiilor fiecărei părți, situație față de care a apreciat că se impune compensarea în parte a cheltuielilor de judecată, aplicând corect dispozițiile art. 276.proc.civ. prin raportare și la obiectul pricini deduse judecății, Curtea reținând deci că nu este incident nici în acest caz motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9.proc.civ.
Pe de altă parte, preluarea unor argumente prezentate anterior în conținutul deciziei sau trimiterea la acestea în susținerea soluției adoptate de instanță privind cheltuielile de judecată nu reprezintă o nemotivare, astfel cum se afirmă de recurentă, cu atât mai mult cu cât - având în vedere caracterul accesoriu al cererii - soluționarea acestei cereri depinde de soluționarea cererii principale, respectiv, de soluționarea eventualelor cereri incidentale soluționate în același cadru procesual.
Curtea constată însă incidența motivului prevăzut de art. 304 pct. 9.proc.civ. în ceea ce privește stabilirea valorii imobilului supus partajării.
Curtea remarcă în acest sens că durata îndelungată a procedurii de față, care a coincis cu o depreciere considerabilă a valorii de piață a bunurilor de acest gen și nevoia asigurării unei egalități a loturilor formate, astfel ca de aprecierea valorii bunului imobil să profite ambele părți, și nu doar acela dintre coproprietari în lotul căruia bunul a fost inclus, impunea fără îndoială - în raport de efectul devolutiv al apelului - administrarea unei noi expertize în proces.
O asemenea probă, solicitată de pârâtă pentru a reflecta evoluția pieței imobiliare în continuă scădere și față de administrarea căreia partea adversă nu și-a exprimat opoziția, a fost și încuviințată de tribunal prin încheierea din data de 28.04.2009, instanța de apel considerând că o completare a probatoriului deja administrat în cauză sub acest aspect este utilă soluționării pricinii deduse judecății.
Cu toate acestea, în condițiile în care din concluziile acestui nou raport de expertiză a rezultat că există diferențe considerabile între valoarea actuală a imobilului partajat și cea stabilită în fața judecătoriei, iar ambele părți au achiesat la aceste concluzii, neformulând obiecțiuni, tribunalul a înlăturat aceste concluzii, nevalorificând acest raport de expertiză și reținând că o eventuală scădere a prețului, nu ar putea constitui un motiv de apel, întrucât nu este admisibil ca o cale de atac să fie declarată pentru scăderea sau creșterea prețurilor pe imobiliară.
Or, aceste susțineri contrazic cele reținute anterior cu ocazia încuviințării expertizei tehnice în apel d e același tribunal, privind utilitatea probei, asupra căreia nu s-a revenit, motivat, în cursul judecății. Nu pot fi deci primite nici argumentele tribunalului expuse în cuprinsul deciziei recurate referitoare la faptul că în fața primei instanțe s-a efectuat deja o expertiză de evaluare a imobilului, fără obiecțiuni aduse de părți față de raportul întocmit de expert.
Curtea constată în consecință că administrarea unei noi expertize de evaluare a bunului imobil supus partajării este echitabilă și în spiritul art. 6735.proc.civ. numai în acest mod partajul realizându-și pe deplin finalitatea urmărită de părți, astfel încât decizia recurată este - având în vedere și celelalte aspecte reținute mai sus - nelegală în ceea ce privește nevalorificarea expertizei judiciare efectuate în fața tribunalului.
In această situație soluția care poate fi adoptată nu este aceea a casării cu trimitere spre rejudecarea apelului pentru a se efectua o nouă expertiză de evaluare, cum în mod neîntemeiat pretinde recurenta, ci, față de prevederile art. 312 alin.1 și 2.proc.civ. rap. la art. 304 pct.9 proc.civ., modificarea deciziei sub acest aspect, pe baza ultimei expertize întocmite în cauză.
Prin urmare, Curtea va modifica în parte decizia recurată, în sensul admiterii apelului declarat de apelanta pârâtă-reclamantă și a schimbării în parte a sentinței civile apelată, referitor la valoarea imobilului atribuit pârâtei-reclamante care este, conform acestui raport de expertiză de 135.000 Euro, urmând ca sulta corespunzătoare stabilită în sarcina pârâtei-reclamante să fie în cuantum de 67.000 Euro.
Reținând culpa procesuală a intimatului în recurs, Curtea îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor de judecată către recurentă, conform art.274 proc.civ.
La stabilirea cuantumului acestor cheltuieli, Curtea va reține, pe de o parte, atât împrejurarea că acestea trebuie să asigure o reparare integrală a prejudiciului suportat, cât și, pe de altă parte, incidența dispozițiilor art. 274 alin.3 Cod procedură civilă în privința onorariului avocatului părții recurente (de 12896 lei, achitat de aceasta potrivit chitanței depusă la dosar), prevederi care permit instanței să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, având în vedere onorariile din onorariilor minimale, când se constată că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Curtea apreciază în acest sens că se impune reducerea - exclusiv în raportul de drept procesual ce se creează între părți, raport derivat din împrejurarea că una dintre acestea a căzut în pretențiuni față de cealaltă - a onorariului avocatului recurentei solicitat în cadrul cheltuielilor de judecată, ținând seama de particularitățile și obiectul cauzei deduse judecății, de motivele de recurs găsite întemeiate, precum și de faptul că litigiul s-a soluționat la primul termen de judecată, onorariul avocațial solicitat fiind disproporționat în raport de aceste elemente.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta pârâtă-reclamantă împotriva deciziei civile nr. 938 A/20.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul reclamant-pârât.
Modifică în parte decizia recurată, în sensul că admite apelul declarat de apelanta pârâtă-reclamantă, împotriva sentinței civile nr.9274/17.10.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3
Schimbă în parte sentința civilă apelată, în sensul că valoarea imobilului atribuit pârâtei-reclamante este de 135.000 Euro, urmând ca sulta stabilită în sarcina pârâtei-reclamante să fie în cuantum de 67.000 Euro.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei și sentinței.
Obligă intimatul către recurentă la plata cheltuielilor de judecată în recurs în cuantum total de 6.315 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar - 2.115 lei - și onorariul avocatului - 4.200 lei, redus conform art. 274 alin.3 Cod procedură civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 21.01.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Mari - --- --- -
GREFIER,
Red.:MA.NG.
./MA.NG.
2 ex./12.03.2010
TB-3 -;
Jud.3 -
Președinte:IlieJudecători:Ilie, Mihai Andrei Negoescu Gândac, Ionelia
