Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 758/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 758/
Ședința publică de la 27 octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anamaria Monica Busuioc
JUDECĂTORI: Anamaria Monica Busuioc, Petrina Manuela Aștefănesei
- - -
GREFIER -
La ordine a venit spre soluționare recursul civil declarat de pârâta DIRECȚIA SILVICĂ N în calitate de reprezentant pentru OCOLUL SILVIC împotriva deciziei civile nr. 150/AC/10.06.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata asistată de avocat, lipsă fiind recurenta.
Procedura a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Avocat depune la dosar împuternicirea avocațială nr. 493/12.10.2008 și relațiile solicitate de instanță la termenul anterior; arată că a luat cunoștință de notele depuse de recurentă și nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri de formulat și/sau excepții de invocat, curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul recurentei, atât pe motivul invocat de instanță, din oficiu, cât și pe motivele invocate de recurentă.
Avocat, având cuvântul pentru intimată, arată că acesteia nu i-a fost încălcat dreptul de proprietate, aceasta solicitând de fapt doar stabilirea hotarului la limita de nord. Din documentația cadastrală a reieșit că există o suprafață de teren pe care aceasta nu o stăpânea. Inițial acțiunea a pornit ca fiind grănițuire, ulterior s-a apreciat că este vorba despre o revendicare deoarece intimata nu stăpânea întreg terenul. Față de aceste considerente solicită admiterea recursului și a se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare, față de motivul de casare pus în discuție de instanță. Cu privire la recursul formulat solicită respingerea acestuia. Solicită obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
S-au declarat dezbaterile închise trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată Judecătoria Bicaz cu nr- din 10.04.2008 reclamanta a chemat în judecată pe pârâta OCOLUL Silvic și a solicitat în contradictoriu cu pârâta să se stabilească linia de hotar între suprafața de 4.000. teren proprietatea sa situat în comuna, satul, jud. N și terenul proprietatea pârâtului situat în același punct.
În motivarea cererii, reclamanta a susținut următoarele:
În fapt, a dobândit terenul menționat prin contract de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 9154 din 18.09.1991 și când s-a întocmit documentația cadastrală a constatat că pârâtul i-a ocupat suprafața de 664. p., prin modificarea hotarului pe latura de nord.
Prin întâmpinare, pârâta a Direcția Silvică Nai nvocat excepția inadmisibilității acțiunii și, în subsidiar, a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată, cu motivarea că terenul în litigiu se află în proprietatea statului, fiind în domeniul public cu regim imprescriptibil.
Prin sentința civilă nr. 1683 din 21.12.2007 a Judecătoriei Bicaz fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de către reclamanta în contradictoriu cu pârâta Direcția Silvică N în calitate de reprezentant al Ocolului Silvic și în consecință:
S-a stabilit linia de hotar ce desparte terenul în suprafața totală de 4.000. categorie curți - construcții, fânaț și pășuni, situat în intravilan Satul, comuna, județul N, învecinat la N- cale de acces, la - și, la - cu pădurea statului aflată în administrarea Ocolului Silvic și la V- și terenul proprietatea statului, aflat în administrarea Ocolului Silvic pe aliniamentul N,O, R, S Ș și T stabilit prin raportul de expertiză topo efectuat în cauză și depus la fila 55.
A fost obligată pârâta Ocolul Silvic, reprezentată prin Direcția Silvică N să plătească în favoarea reclamantei suma de 200 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru pronunțarea sentinței, analizând probele administrate în cauză, instanța de fond a reținut următoarele împrejurări:
Reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafața de 4.000. situat în comuna, satul, jud. N, învecinat la: N - drum de acces; E-; S - Ocolul Silvic, V - C- tin, prin încheierea contractului de vânzare cumpărare autentificat cu nr. 9.154 din 18.09.1991 cu vânzătorul, care la rândul său l-a dobândit prin moștenire de la părinții săi, conform înscrisului autentificat de la 10, dosar.
Reclamanta a obținut și documentația cadastrală înregistrată la Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară N la data de 18.11.2004 cu nr. 2/15357 în care sunt stabilite amplasamentul și vecinătățile terenului, situație juridică ce a fost contestată de Ocolul Silvic cu motivația că acest teren face parte din domeniul public al statului.
Reținând această situație a terenului, instanța a considerat că reclamanta este îndreptățită să obțină stabilirea liniei de hotar pe aliniamentul stabilit în concluziile raportului de expertiză tehnică topografică efectuată în cauză, atât timp cât contractul de vânzare - cumpărare și documentația cadastrală nu au fost desființate în cadrul unei acțiuni civile separate, în temeiul dispozițiilor art. 584. civil.
Apelul declarat împotriva sentinței a fost respins prin decizia 150/AC/2008 a Tribunalului Neamț, cu următoarea motivare:
Motivele pârâtei sunt neîntemeiate, deoarece în cadrul juridic al acțiunii în grănițuire titlul invocat de reclamantă constând în actul autentic de vânzare cumpărare face dovadă asupra dreptului de proprietate până la proba contrarie, cel care se prevalează de actul autentic beneficiind de prezumția de veridicitate care nu poate fi răsturnată decât prin probă contrarie în privința mențiunilor care nu au fost constatate de Notarul Public prin propriile simțuri. În cauză, pârâta nu a făcut dovadă contrarie și nici nu a contestat concluziile raportului de expertiză efectuat în instanța de fond prin care a fost identificat amplasamentul terenului în suprafața de 4.000. aparținând reclamantei și s-a stabilit linia de hotar cu terenul aflat în amenajamentul silvic aflat în administrarea pârâtei Ocolul Silvic.
De asemenea, simpla invocare de către apelantă a planului de bază sau a hărții amenajistice, nu poate fi de natură să infirme doar pe cale de apărare în fond valabilitatea actului autentic de vânzare cumpărare invocat de reclamantă.
Împotriva deciziei s-a formulat recurs de către Direcția Silvică P N, în care s-au invocat următoarele:
- Cele două instanțe de fond nu au ținut cont de faptul că suprafața de 664 mp pe care intimata de fapt îl revendică printr-o acțiune în grănițuire, fac parte din domeniul public al statului.
- Intimata a invocat un act de vânzare-cumpărare din 1991, teren dobândit prin moștenire, neexistând acte de proprietate, astfel că intimata a înțeles să dobândească acest teren pe riscurile sale;
- Dreptul de proprietate asupra bunurilor ce fac parte din domeniul public este imprescriptibil;
- Nu 664 ci 1161 din cei 4000 mp figurează ca fiind proprietatea statului;
La termenul din 6 octombrie 2008, Curtea, din oficiu ( față și de arătarea din cererea de recurs ".pe care îi revendică printr-o acțiune în grănițuire" - motiv invocat deci implicit iar nu explicit și de recurentă ) a invocat motivele de casare prev. de art. 304 pct. 1 și 5 din Codul d e procedură civilă raportat la calificarea acțiunii.
Pentru acest motive, instanța va admite recursul.
Din întreaga motivare a acțiunii deduse judecății rezultă că reclamanta a înțeles să revendice suprafața de 664 mp întrucât deține numai 3336 mp față de 4000 mp cât figurează în titlul de proprietate.
presupune ca părțile litigante ( vecinii) să nu aibă pretenții reciproce cu privire la întinderea dreptului de proprietate, în caz contrar, acțiunea în grănițuire fiind inadmisibilă.
Or, în speță, reclamanta a invocat lipsa unei suprafețe de 664 mp, ocupată de Ocolul Silvic, inclusă în XI, 106.
Calificarea corectă a acțiunii este necesară în speța dedusă judecății, deci sub 3 aspecte:
1. nu poate fi acceptat ca printr-o acțiune în grănițuire să se tindă la o stabilire a întinderii dreptului de proprietate, între cele două acțiuni,în grănițuire și în revendicare, nefiind identitate ( una este acțiune posesorie, cealaltă este petitorie).
2. timbrajul în acțiunea în revendicare este la valoare, pe când în acțiunea în grănițuire este în sumă fixă;
3. calea de atac diferă (apel și/sau recurs) după cum în revendicare este vorba despre un obiect cu o valoare sub sau peste 1 miliard lei vechi, în timp ce la grănițuire căile de atac sunt apelul și recursul ( compunerea instanței fiind diferită: 2 sau 3 judecători).
Pentru toate aceste considerente, față de cele expuse, admițând recursul, va casa decizia și sentința, trimițând cauze spre rejudecare primei instanțe.
Cu privire la cheltuielile de judecată se va pronunța Judecătoria Bicaz, în funcție de culpa procesuală a părților, cu ocazia rejudecării, ca acțiune în revendicare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul civil declarat de pârâta DIRECȚIA SILVICĂ N în calitate de reprezentant pentru OCOLUL SILVIC împotriva deciziei civile nr. 150/AC/10.06.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Casează decizia 150/AC/2008 a Tribunalului Neamț și sentința 1683/2007 a Judecătoriei Bicaz și trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Bicaz.
Cu privire la cheltuielile de judecată efectuate în primă instanță, apel și prezentul recurs se va pronunța instanța de rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 27 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Anamaria Monica Busuioc, Petrina Manuela Aștefănesei
GREFIER,
red.
red./
red.
tehnored./3 ex.
20.11./25.11.
Președinte:Anamaria Monica BusuiocJudecători:Anamaria Monica Busuioc, Petrina Manuela Aștefănesei