Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 8/2010. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 8/
Ședința publică din 14 ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nemenționat
Judecător -
Judecător -
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanta, cu sediul în Târgu-M,-,. 1, județul M, împotriva deciziei civile nr. 15 din 4 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Harghita, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamanta recurentă SC SRL Tg-M av., iar pentru pârâtul intimat Municipiul T se prezintă av. în substituirea av., lipsă restul părților.
Procedura legal este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul este declarat în termenul prevăzut de lege, timbrat cu suma de 10 lei taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbru judiciar.
Reprezentanții părților declară că nu mai au alte cereri.
Neformulându-se cereri, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantei recurente solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii introductive astfel cum a fost promovată de reclamantă în sensul de a se stabili linia de hotar conform expertizelor întocmite în cauză.
Reprezentantul pârâtului intimat Municipiul T solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Toplița sub nr. 391 din 18.04.2003, reclamanta S, SRL a chemat în judecată pe pârâții T, prin Primar, Statul Român prin Direcția Generală a Finanțelor Publice H, și pe pârâtul solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să stabilească linia de hotar ce desparte proprietățile părților și, ca urmare a stabilirii liniei de hotar să fie obligat pârâtul de 2 să respecte dreptul de proprietate și posesia asupra porțiunii de teren pe care a acaparat-
Prin sentința civilă nr. 348 din 25 iunie 2004, Judecătoria Toplițaa admis în parte acțiunea în grănițuire și a stabilit linia hotarului despărțitor între imobilele învecinate proprietatea părților, conform propunerii de parcelare și trasare făcută de expert, la data de 3 martie 2004.
Prin decizia civilă nr. 1316 din 8 septembrie 2006, Curtea de APEL TÂRGU MUREȘ a admis recursul declarat de reclamantă împotriva sentinței mai sus arătate, sentință pe care a casat-o dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a constatat că prin hotărârea atacată, instanța de fond nu s-a pronunțat pe un capăt de cerere, respectiv pentru revendicarea imobiliară și nici nu a fost clarificat pe deplin obiectul cererii, reclamantul neprecizând care este suprafața revendicată.
Prin decizia nr. 191/A din 20 aprilie 2005, Curtea de APEL TÂRGU MUREȘa respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă, aceeași instanță a admis recursul reclamantei și prin decizia nr. 1317/R din 8 septembrie 2006 casat în tot atât decizia atacată cât și sentința Judecătoriei Toplița și a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Toplița.
Instanța de recurs a reținut că judecătoria nu s-a pronunțat cu privire la acțiunea în revendicare formulată împotriva Statului Român și nici nu a clarificat pe deplin obiectul acestei cereri, reclamanta neprecizând care este suprafața revendicată.
De asemenea, prin expertiza efectuată nu sunt identificate cele trei proprietăți conform înscrierilor în, nu se precizează dacă toate cele trei sunt limitrofe, iar în caz afirmativ care linia care delimitează hotarul dintre ele.
În rejudecare, prin încheierea din 4 martie 2008, s-a stabilit cadrul procesual în sensul că pârâții sunt Municipiul T reprezentat de primar, Statul Român reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice H și. La termenul din 11 aprilie 2007, reclamanta a depus o cerere în care arată că renunță la judecarea capătului de cerere în revendicare.
Prin sentința civilă nr.751 din 4 noiembrie 2008, Judecătoria Toplița, a luat act de renunțarea reclamantei la judecata capătului de cerere în revendicare și a respins acțiunea în rest, obligând-o pe reclamantă la plata către pârâtul Municipiul Tas umei de 450 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărâri în acest sens judecătoria a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare reclamanta a cumpărat suprafața de 8632. teren intravilan fără construcții, de la vânzători care la rândul lor și-au înscris în cartea funciară dreptul de proprietate pe baza sentinței civile nr. 161/1991 a Judecătoriei Toplița, în care Municipiul T nu a fost citat expertiza fiind una extrajudiciară.
Prin această sentință s-a reconstituit dreptul de proprietate și s-a dispus întabularea vânzătorilor în 2964 T, nr. top. 747/1, 747/2, 749, 750,751, 752 și 753, dat fiind că Municipiul T nu a fost parte la acest proces nup oate fi obligat să cedeze din domeniul public piața agroalimentară cu acele construcții și amenajări din moment ce chiar în contract se prevede că ceea ce s-a cumpărat este teren neconstruit.
Susținerea că în anii 1966 - 1970, pe terenul în suprafață totală de 7.000. proprietatea Statului Român s-a construit piața agroalimentară a municipiului T corespunde realității din teren, fiind dovedită,prin expertiza topografică întocmită în cauză de cei trei experți. pieței este bine delimitată prin gard de beton, iar clădirile constituie mijloace fixe aflate în domeniul public a municipiului T și piața în întregul ei este trecută în anexa ) poziția 2 la 7 din nr.HG 1351/2002.
Terenul cumpărat de reclamantă de la este teren fără construcții împrejurare în care instanța apreciază că nu pate să cuprindă în nici un caz piața agroalimentară a municipiului T; schița întocmită de expertul, anexă a contractului de vânzare-cumpărare nu cuprinde vecinătățile și a fost întocmită pe baza unor măsurători la care pârâtul Municipiul T nu a participat. În fața instanței, expertul a declarat că schița se referea la un teren fără construcții și nu privea piața agroalimentară a municipiului.
S-a susținut de către reclamantă că ar fi cumpărat în anul 1992 o suprafață de 8632. din care o suprafață de 3630. a vândut-o pârâtului. Pentru a putea dezmembra această suprafață de 3630. s-a întocmit și prezentat notarului un înscris intitulat Anexă cu propunere de parcelare și trasare ce nu era însă aptă dea fi prezentată cărții funciare pentru întabulare, deoarece era efectuată de o persoană care nu avea calitate de expert topograf. Suprafața cumpărată de are forma unui triunghi în care o latură este râul M, o latură calea ferată iar a treia latură trebuia să fie restul proprietății reclamantei; dar numita autoarea schiței a plasat greșit restul suprafeței de 5002. ce nu s-a vândut de către reclamantă peste amplasamentul act5ual al pieței agroalimentare
În cauză singura expertiză care se coroborează și cu celelalte probe este cea efectuată de care a localizat suprafața de 5002. ca fiind între râul M și terasamentul căii ferate industriale și care ținut cont de faptul că a vândut 3630. care este în formă de triunghi care este cuprins între răul M și linia căii ferate industriale.
A mai reținut instanța de fond că, în condițiile în care se putea presupune că cele două proprietăți și s-ar suprapune, nu s-ar putea stabili linia de hotar atâta timp cât nici unul dintre proprietari nu și-a revendicat suprafața de teren care se suprapune.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel, reclamanta.
Prin decizia civilă nr. 15 din 4 februarie 2009, Tribunalul Harghitaa respins apelul, reținând în esență următoarele:
Reclamanta a renunțat la capătul de cerere în revendicare iar din cererea de chemare în judecată rezultă că aceasta pretinde că Municipiul T îi contestă dreptul de proprietate dobândit prin cumpărare. Practic reclamanta susține că a dobândit prin cumpărare terenul de 5002. înscris în 7901 T, și că acesta reprezintă inclusiv o parte din piața agroalimentară a Municipiului T și o parte din calea ferată a aflată în imediata vecinătate a pieței. Cealaltă parte din terenul dobândit a fost vândută lui față de care apelanta nu are nici un fel de pretenție.
Din expertizele efectuate pe parcursul procesului experții au concluzionat că terenul pe care se află piața agroalimentară este înscris în prezent în 8000 T, nr. top. 747/1/1/a/2; 747/2/1/a/2; 749/1/a/2; 750/1/a/2; 751/1/1a/2; 752/1/a/2; 753/1/a/2. Doi dintre experți susțin că o parte din terenul reclamantei se suprapune cu calea ferată și cu piața agroalimentară iar al treilea expert susține că terenul reclamantei nu depășește calea ferată aflându-se între aceasta și răul
Având în vedre faptul că persoanele de la care a cumpărat reclamanta nu putea dobândi prin uzucapiune terenul ocupat de calea ferată, ținând cont de specificul posesiei a unui asemenea imobil, și nici pe cel ocupat de piața agroalimentară, în prim ul rând pentru că aceasta aparține domeniului public al municipiului T, iar apoi pentru că este delimitată de un zid de beton și conține construcții specifice, faptul că schița întocmită de G nu respectă exigențele științifice minime, tribunalul a reținut că părerea expertei este cea corectă. În aceste condiții, terenul apelantei și a intimatei Municipiul T nu sunt limitrofe pentru a se putea stabili linia de hotar dintre ele fiind despărțite de terenul ocupat de calea ferată.
Împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs reclamanta solicitând modificarea deciziei atacate, admiterea acțiunii și stabilirea liniei de hotar conform expertizelor întocmite de G și.
În drept s-a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Recurenta a arătat că este necontestat faptul că este proprietara tabulară a terenului în suprafață de 5002. înscris în 7901 T, nr. top, 747/2/2/1, 747/1/2/1, 749/2/1, 750/2/1, 751/2/1, 752/2/1, 753/2/1, suprafață rămasă în urma dezmembrării din suprafața totală de 8632. dobândit prin cumpărare de la, care la rândul lui a dobândit proprietatea prin sentința civilă nr. 161/1992 a Judecătoriei Toplița.
În cauză au fost efectuate trei expertize judiciare și o expertiză extrajudiciară. Instanța de apel reținând ca fiind corectă cea efectuată de experta.
Concluziile la care a ajuns acest expert sunt eronate și nelegale întrucât diferența constată de expertă de 5171. dintre suprafața folosită de și, și evidențele de carte funciară, este aria de protecție a râului M care potrivit art.40 din Legea nr.107/1996, face parte din domeniul public al statului și este în administrarea Administrației Apele Române.
Potrivit anexei 2 la Legea nr. 107/1996, în cazul cursurilor de apă cu lățimea între 10 - 50 metri, cum este cursul răului M în zona care a făcut obiectul expertizei, lățime zonei de protecție este de 15 metri.
Raportat la lungimea răului M, așa cum rezultă din expertiza întocmită de, suprafața zonei de protecție este de 6969,45., practic este tocmai aceea arie de protecție din care face parte din domeniul public al statului.
Examinând decizia atacată în raport cu motivele invocate, Curtea de Apel reține următoarele:
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 15220/1992 reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului intravilan în suprafață de 8632. înscris în nr. 7901 T, nr. top. 747/2/2, 747/1/2, 749/2, 750/2, 751/2, 752/2, 753/2.
În contractul de vânzare-cumpărare este trecută expres mențiunea că terenul obiect al contractului este unul fără construcții.
Din această suprafață, în prezent reclamanta deține 5002. dat fiind că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1220/2.10.2000 a vândut lui suprafața de teren de 3630. Această suprafață rămasă în proprietatea reclamantei a rămas evidențiată în cartea funciară nr. 7901, urmare a dezmembrării, nr. top. 747/2/2/1; 747/1/2/1; 749/2/1; 750/2/1; 751/2/1; 752/2/1 și 753/2/1.
Pentru identificarea acestei suprafețe și soluționarea obiectului acțiunii respectiv grănițuirea proprietăților părților, instanțele, pe parcursul desfășurării judecății, au administrat proba cu expertiza, fiind puse în discuția părților mai multe expertize.
Astfel, o primă expertiză a fost cea efectuată de expertul din 08.03.2004, care a concluzionat că imobilul reclamantei nu se identifică cu piața publică din municipiul H, care este cuprinsă în nr. 8000 și asupra căreia s-a eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate în favoarea
Din acest raport de expertiză se desprinde în mod clar concluzia că, în situația în care fiecare din proprietarii terenurilor învecinate cu al reclamantei ar respecta întocmai suprafețele deținute, nu s-ar pune problema vreunei suprapuneri de terenuri.
terenurile conform actelor de proprietate, experta stabilește linia despărțitoare dintre terenurile părților conform suprafețelor înscrise în aceste acte.
Întreg recursul declarat de reclamanta se întemeiază pe obiecțiunile la expertiza mai sus menționată, susținându-se că în cauză instanțele trebuiau să țină seama, în soluționarea litigiului, de celelalte expertize întocmite de experții G, și de expertul ce a întocmit expertiza extrajudiciară -.
Din examinarea celor două expertize judiciare - întocmite de G și - rezultă că ambele au pornit, în identificarea terenurilor de la schița de plan întocmită de expertul G, schiță luată în considerare la pronunțarea sentinței civile nr. 161/1991 a Judecătoriei Toplița. Prin această sentință s-a recunoscut dreptul de proprietate, efect al uzucapiunii în favoarea soților, de la care a cumpărat ulterior reclamanta.
Așa cum în mod corect au reținut și instanțele de fond și de apel, în aceste condiții expertizele invocate în recurs nu pot fi luate în considerare dat fiind că schița întocmită de a fost una extrajudiciară, mai mult, nu a fost întocmită în baza unor măsurători și constatări la fața locului. În plus, conform declarației acestui expert, schița sa se referea la un teren fără construcții și nu privea piața agroalimentară a municipiului. Că terenul dobândit de reclamantă nici nu putea fi unul cu construcții atâta timp cât nici soții, cărora li s-a recunoscut dreptul de proprietate, nu putea uzucapa un teren cu construcții. Aceasta pentru că s-a susținut că soții au folosit neîntrerupt și netulburați suprafața de teren dar pe această suprafață se afla piața agroalimentară a municipiului. Este evident că în aceste condiții nu se poate reține o posesie neîntreruptă. Ori, în condițiile în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 161/1991, rămasă definitivă și irevocabilă, este evident că, condițiile uzucapiunii nu puteau fi analizate decât în raport cu un teren folosit în exclusivitate de soții.
Prin recursul declarat, reclamanta solicită a se ține seama de faptul că expertul Gai ndicat faptul că suprafața deținută în plus de este de fapt aria de protecție a râului Această susținere nu poate fi însă reținută dat fiind că din expertiza invocată rezultă că acestea sunt doar susținerile lui.
Ori, așa cum în mod corect s-a reținut prin decizia atacată, că din coroborarea întregului material probator administrat în cauză rezultă că părerea expertului este cea corectă.
De altfel, este nerelevant dacă în cauză sunt incidente prevederile Legii nr. 107/1996, atâta timp cât din probele administrate în cauză rezultă că terenurile reclamantei și cel al pârâtului Municipiul T nu sunt limitrofe, fiind despărțite de calea ferată.
În consecință, reținând că în cauză decizia nr. 15/04.02.2009 a Tribunalului Harghita este legală și temeinică, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta, cu sediul în Târgu-M,-,. 1, județul M, împotriva deciziei civile nr. 15/04 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Harghita.
Obligă reclamanta - recurentă să plătească pârâtului - intimat Municipiul T, reprezentat prin Primar, suma de 1.785 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14 ianuarie 2010.
Președinte Judecător Judecător
-
Grefier
Red.
Tehnored.
6 exp./25.02.2010
Jud.fond.
Jud.tr.;
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
