Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 87/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 87/A/2009
Ședința publică de la 24 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Gheorghina Nagy Nicoară vicepreședinte
JUDECĂTOR 2: Mihaela Florentina
Grefier
Pe rol se află pronunțarea asupra apelurilor formulate de către reclamantul MUNICIPIUL S - PRIN PRIMAR și pârâta SA S împotriva sentinței civile nr.596 din 12 aprilie 2007, pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar cu nr.unic - având ca obiect grănițuire.
Procedura este îndeplinită fără citarea părților.
Se constată că la dosar s-au depus prin registratură: note scrise trimise și prin plic poștal din partea intimatei AVAS, concluzii scrise -trimise prin fax și plic poștal din partea pârâtei apelante SC SA, completări la concluzii -2 exemplare din partea reclamantului apelant Municipiul Sibiu prin Primar.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din 17 aprilie 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra apelurilor de față reține:
Prin acțiunea înregistrată la 5.12.2006 pe rolul Tribunalului Sibiu, sub nr.-, ca urmare a declinării de competență (sent.civ.nr.4787/2006 a Judecătoriei Sibiu ), reclamantul Municipiul Sibiu a chemat în judecată pe pârâta SC SA Sibiu, solicitând ca prin hotărâre judecătorească:
-să se stabilească linia de graniță între imobilul proprietatea reclamantului, înscris în CF 48346, nr.top.4252/1/1/1/1/3, teren de construcții în suprafață de 27.997 mp și imobilul proprietatea pârâtei, înscris în CF 15.765 Sibiu nr.top.4252/2, bază sportivă, în suprafață de 40.905 mp.
-să se dispună rectificarea suprafeței din CF 15765 Sibiu, nr.top.4252/2, de la 40905 mp la 17200 mp, constatându-se nulitatea parțială a încheierii de întabulare nr.2885/1998;
-să fie obligată pârâta să-i predea toată suprafața uzurpată din proprietatea ei cu nr.top.4252/1/1/1/1/3.
Reclamantul susține, în esență, că este proprietarul terenului de 27.997 mp și că pârâta și-a mărit suprafața imobilului cu nr.top.4252/2 fără nici un titlu, întocmind în mod greșit documentația topografică, în baza HG 834/1991.
Pârâta a solicitat, prin întâmpinare, respingerea acțiunii, susținând că s-a prescris dreptul material al reclamantului la acțiunea în rectificare și că a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, de la Statul Român în baza Legii 15/1990 și a HG 834/1991, titlul său nefiind atacat de reclamant.
Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție împotriva Statului Român prin Ministerul Finanțelor, AVAS și Ministerul Economiei, solicitând ca în cazul în care se va admite acțiunea reclamantului, să fie obligați cei trei chemați în garanție la plata contravalorii terenului.
Prin sentința civilă nr.596/2007, Tribunalul Sibiua respins acțiunea reclamantului, a respins cererea de chemare în garanție și a obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 4500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, potrivit extraselor de carte funciară, atât reclamantul cât și pârâta figurează ca proprietari ai terenului în litigiu, care este înscris în două cărți funciare, sub numere topografice diferite, respectiv în CF 48346 Sibiu nr.top.4252/1/1/1/1/3 pe numele reclamantului și în CF 15 765 Sibiu nr.top.4252/2, pe numele pârâtei.
Instanța de fond a calificat acțiunea reclamantului ca fiind, în principal, o acțiune în revendicare care presupune compararea titlurilor, instanța urmând a analiza care din înscrierile în CF este preferabilă și constituie dovada dreptului de proprietate.
Din probele de la dosar, prima instanță a considerat că proprietară a terenului în litigiu este pârâta, care l-a dobândit de la Statul Român în baza Legii 15/1990 și HG 834/1991 prin certificat de atestare a dreptului de proprietate. S-a constatat că acest titlu provine de la stat, prin intermediul Ministerului Industriei și Comerțului, iar dreptul de proprietate a fost înscris în CF, din dezmembrarea parcelei de 23.075 mp, cu nr.top.4252/1/1/1/1/2 și alipirea ei la parcela de 17.200 mp, cu nr.top.4252, care au fost comasate sub nr.top.4252/2, în suprafață de 40905 mp.
Ca urmare, Statul Român nu mai putea transmite reclamantului decât ceea ce îi rămăsese în proprietate în urma dezmembrării, astfel că parcelarea ulterioară și înscrierea în CF 48346, nr.top.4252/1/1/1/1/3, rămân fără eficiență juridică.
Titlul pârâtei nu a fost atacat, și a fost înscris în CF înainte ca Municipiul Sibiu să devină proprietar, așa încât îi este opozabil și este preferabil.
Ca o consecință, rectificarea suprafeței pârâtei nu este posibilă, câtă vreme dobândirea ei s-a făcut în baza unui titlu valabil și opozabil reclamantului, iar problema grănițuirii nu se pune, de vreme ce reclamantul nu poate fi considerat proprietarul imobilului cu nr.top.4252/1/1/1/1/3.
În baza art.60 Cod procedură civilă, a fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă, întrucât s-a respins acțiunea principală și, ca urmare, nu s-a născut o obligație de garanție.
În baza art.274, 276 Cod procedură civilă, reclamantul a fost obligat să-i plătească pârâtei suma de 4.500 lei cheltuieli de judecată parțiale.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel ambele părți.
Reclamantul a solicitat schimbarea sentinței în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
Acesta susține că instanța de fond a constatat în mod corect existența a două corpuri funciare distincte, cu numere topografice diferite, astfel că era obligată să stabilească linia de graniță între cele două proprietăți, cu atât mai mult cu cât prin raportul de expertiză s-a stabilit o astfel de graniță.
Tribunalul a considerat că este preferabil titlul pârâtei, fără a face nicio referire la faptul că proprietatea reclamantului este întabulată, nu s-a cerut desființarea ei, iar proprietarul are dreptul să se bucure de prerogativele pe care i le dă înscrierea în CF.
Reclamantul arată că pârâta a avut în administrare numai terenul de 17.200 mp, iar în 1998 comasat această suprafață cu terenul în litigiu, fără a se face nicio operațiune în cartea funciară nouă, unde reclamantul figurează și în prezent ca proprietar. Instanța de apel era obligată să ia în considerare proprietatea așa cum este înscrisă în cartea funciară.
Conform art.13 din DL 115/1938, operațiunile de alipire-dezlipire și cele de transcriere sau reînscriere trebuie trecute în cartea funciară inițială, iar în CF 9811, unde este înscris corpul funciar proprietatea statului, nu este trecută nicio asemenea operațiune, așa încât este nulă orice operațiune cu privire la nr.top.4252/1 efectuată în alte cărți funciare.
Ca urmare, înscrierea dreptului de proprietate al pârâtei prin încheierea nr.2885/1998 pe suprafața de 23705 mp este nulă.
Reclamantul susține că prin compararea titlurilor, rezultă că titlul său este cel care poate produce efecte juridice, fiind dobândit în condițiile legii, în CF 9811, în timp ce pârâta a operat reînscrieri ale dreptului de proprietate în altă carte funciară, decât cea în care era înscris nr. top. dobândit ilegal.
Reclamantul arată, de asemenea, că prima instanță a neglijat total rapoartele de expertiză, deși s-au propus două variante de grănițuire.
Pârâta a solicitat prin apelul formulat, schimbarea în parte a hotărârii, în sensul acordării în întregime a cheltuielilor de judecată.
Aceasta susține că prima instanță nu a acordat cheltuieli de judecată reprezentând onorariul avocatului și taxa de timbru achitată pentru cererea de chemare în garanție. Deși această cerere a fost respinsă, ea implică obligația reclamantului de a restitui și aceste cheltuieli, având în vedere culpa sa procesuală, deoarece cererea de chemare în garanție are drept cauză acțiunea principală. În temeiul art.1351 Cod civil, pârâta era obligată să cheme în judecată persoanele arătate în cererea sa, altfel riscând să piardă beneficiile garanției pentru evicțiune.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma criticilor formulate, Curtea constată nefondate cele două apeluri și urmează să le respingă pentru considerentele ce vor fi expuse:
Prima instanță a stabilit în mod corect, pe baza expertizelor dispuse că în cauză este vorba despreun singur imobil, dar care apare în două cărți funciare, sub două numere topografice diferite, pe numele părților.
În această situație, în mod judicios s-a procedat la comparare de titluri și s-a dat preferință titlului pârâtei.
Astfel, constatându-se că ambele părți au dobândit dreptul de proprietate de la Statul Român, proprietar tabular, întâietate are cel care a fost mai întâi înscris în cartea funciară, respectiv dreptul de proprietate al pârâtei, care este opozabil reclamantului.
În cursul judecării apelului, reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a certificatului de atestare al dreptului de proprietate al pârâtei, iar prin sentința e nr.109/F/CA/2008, pronunțată în dosar nr-, Curtea de Apel Alba Iulia - Secția de contencios și Administrativ Fiscal, a respins această excepție. Sentința a rămas irevocabilă prin decizia nr.4328/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție-Secția Contencios Administrativ și Fiscal, prin care s-a respins recursul reclamantului Municipiul Sibiu.
Aceste hotărâri judecătorești, privind valabilitatea titlului pârâtei, opozabile reclamantului, vin să întărească soluția primei instanțe care a dat preferință titlului pârâtei și nu celui al reclamantului.
De altfel, conform înscrisurilor depuse în dosar nr- al Curții de Apel Alba Iulia, la data întocmirii documentației în vederea eliberării certificatului de atestare, s-a constatat că suprafața aflată efectiv în folosința pârâtei este de 40.905 mp. Cu această ocazie au fost întocmite procese-verbale cu vecinii terenului în discuție, iar Consiliul local al Municipiului Sibiu și-a exprimat poziția față de limitele suprafeței din incinta pârâtei, în sensul că nu a recunoscut vecinătatea pentru suprafața în discuție (fila 65).
Ca atare, se cunoștea încă din 1996 că terenul de 23.705 mp se află în incinta SC SA Sibiu și că se află în curs de derulare procedura prevăzută de HG 834/1991 pentru obținerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate al pârâtei, inclusiv pentru terenul în litigiu.
Față de aceste considerente, în mod corect prima instanță a dat preferință înscrierii dreptului de proprietate al pârâtei, cu consecința lipsirii de eficiență juridică a dezmembrării ulterioare și a înscrierii dreptului de proprietate al reclamantului.
Ca urmare, criticile formulate de apelantul reclamant sub aspectul celor analizate mai sus sunt nefondate.
Nici motivele invocate de acest apelant cu privire la respingerea acțiunii în grănițuire și la neexaminarea rapoartelor de expertiză nu pot fi primite.
Se constată astfel, că prima instanță a stabilit că imobilul în litigiu este proprietatea pârâtei și în consecință, reclamantul nu este considerat proprietar la terenului din CF nr.48346 Sibiu nr.top.4252/1/1/1/1/3.
Pe cale de consecință, reținând că în realitate este vorba deun singur imobilși că numai sub aspect scriptic apar două corpuri funciare, dispozițiile art.584 cod civil privind grănițuirea, nu sunt incidente.
Referitor la expertizele întocmite în cauză, se constată că instanța de fond le-a avut în vedere și le-a examinat, stabilind pe baza acestora situația juridică actuală a terenului în discuție. Ca urmare, nu se poate reține că aceste probe nu au fost analizate cu ocazia pronunțării pe fond a soluției.
Nici criticile privind neoperarea în CF 9811 Sibiu a operațiunilor de comasare sau transcriere în altă carte funciară a vreunui imobil, nu sunt fondate. Aceasta deoarece, tocmai aceste omisiuni au dus la situația în care același imobil să figureze în două cărți funciare, cu numere topografice diferite și să fie înscrise două persoane diferite ca proprietari, ceea ce a presupus compararea titlurilor acestora.
Nu se poate reține nici că proprietarul tabular, Statul Român nu a avut cunoștință că suprafața de 23705 mp figurează în CF 15765 Sibiu, în proprietatea pârâtei, deoarece titlul acesteia, respectiv Certificatul seria - nr.3810 a fost emis de Statul Român, prin organele sale abilitate.
Referitor la apelul pârâtei, Curtea constată că prima instanță a procedat în mod corect obligând reclamantul să-i plătească pârâtei numai cheltuielile de judecată determinate de promovarea acțiunii principale. Nu se poate reține vreo culpă procesuală în sarcina reclamantului, în ce privește cererea de chemare în garanție, deoarece raportul juridic procesual în această cerere s-a legat între pârâtă și chemații în garanție.
Pe de altă parte, formularea unei asemenea cereri este facultativă și incumbă, pentru cel ce o promovează, riscul de a nu-și recupera cheltuielile făcute în cazul respingerii ei. Textul legal la care face trimitere apelanta pârâtă, respectiv art.1351 Cod civil nu este incident în cauză, deoarece el vizează situația cumpărătorului evins, ori în speță, pârâta nu a dobândit dreptul de proprietate în baza unui contract de vânzare-cumpărare, ci în temeiul legii.
Pentru toate aceste considerente, constatând nefondate apelurile părților, în temeiul art.296 Cod procedură civilă, Curtea urmează să le respingă.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge apelurile declarate de reclamantul Municipiul Sibiu prin primar și de pârâta SC SA Sibiu împotriva sentinței civile nr.596/2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 24 Aprilie 2009.
Președinte, - - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.
Dact.7ex/15.05.2009
Jud.fond
Președinte:Cristina Gheorghina Nagy NicoarăJudecători:Cristina Gheorghina Nagy Nicoară, Mihaela Florentina
