Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 210/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 210/2009
Ședința publică de la 24 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Gheorghina Nagy Nicoară vicePREȘEDINTE: Cristina Gheorghina Nagy Nicoară
JUDECĂTOR 2: Mihaela Florentina
Judecător:
Grefier:
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanții -, și IA- împotriva deciziei civile nr. 410/19.12.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil nr-, în contradictoriu cu intimații și -, având ca obiect
partaj judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat, cu împuternicire în reprezentarea recurenților reclamanți (fila 27), lipsind aceștia, intimații și mandatarul acestora, avocat
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat, având cuvântul, arată că a solicitat strigarea cauzei după ora 12, însă dat fiind că se prezintă, solicită instanței acordarea cuvântului pe fond și consemnarea concluziilor colegei sale în momentul în care aceasta vine
Depune la dosar împuternicire avocațială și chitanță cu cheltuieli de judecată. Declară că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța, în deliberare față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului, urmând ca dezbaterile să fie reluate, în cazul în care se prezintă intimații.
Avocat, având cuvântul, solicită instanței admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea deciziei Tribunalului Sibiu, respingerea apelului și menținerea sentinței Judecătoriei Mediaș ca legală și temeinică. Învederează instanței că hotărârea atacată este greșită din două motive: în primul rând, nu se impune casarea cu trimitere spre rejudecare față de motivarea respingerii cererii reconvenționale raportat la inadmisibilitatea cererii de rectificare CF, împrejurare față de care reclamanții reconvenționali nu au solicitat anularea certificatelor de moștenitor. În al doilea rând, față de faptul că prima instanță stabilește cadrul judiciar cu care a fost investită, este inadmisibil ca, după casare, să fie depuse cereri noi, în sensul în care consideră că se impune atacarea certificatelor de moștenitor de către reclamanți, singurul lucru care se putea face fiind reactualizarea de dobânzi sau sume solicitate. Nu în ultimul rând, prin încheierea de la fila 22 - dosar apel, instanța amână cauza la 19.12.2008 cu mențiunea de a se face dovada achitării taxei judiciare de timbru, la termenul stabilit această obligație nefiind îndeplinită, neexistând depusă această dovadă, sens în care, instanța de apel avea obligația anulării apelului ca netimbrat. În concluzie, față de aceste considerente, solicită instanței admiterea recursului, cu cheltuieli de judecată conform chitanțelor depuse la dosar.
Instanța, ulterior, față de prezența mandatarei intimaților, avocat I, reia dezbaterile, acordând cuvântul acesteia pentru a pune concluzii pe fondul cauzei.
Avocat I, având cuvântul, solicită instanței respingerea recursului ca nefondat, prin decizia de casare fiind evidențiat faptul că în mod greșit instanța de fond a considerat că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 37 din Decretul Lege 115/1938, care în speță nu se aplică, cu atât mai mult cu cât, corect s-a dispus de către instanța de apel că există mai multe capete de cerere și cu privire la investițiile efectuate de către tatăl părților, sens în care se impune și rectificarea cotelor odată cu dezbaterea succesiunii universale. Concluzionând, solicită respingerea recursului de față.
Instanța, față de lucrările dosarului și cele expuse de mandatarele părților, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin acțiunea înregistrată la 15.11.2007 pe rolul Judecătoriei Mediaș, sub dosar nr-, reclamanții -, și au chemat în judecată pe pârâții și -, solicitând să se dispună ieșirea din indiviziune asupra imobilului înscris în CF 691 Mediaș, nr. top 1501, 1502, constituirea unui drept de servitute de trecere în favoarea fondului care nu are deschidere la calea publică și obligarea pârâților la despăgubiri pentru impozit, apă, gaz, lumină, telefon și cablu, achitate din noiembrie 2004 pentru pârâți de către tatăl reclamantelor, până la decesul acestuia.
Pârâții au formulat cerere reconvențională prin care au solicitat rectificarea mențiunilor făcute cu prilejul înscrierii în cartea funciară a dispozitivului încheierii nr. 2735/1978, în sensul întabulării cotei de din dreptul de proprietate asupra imobilului de sub în favoarea lui și a menționării dezbaterii succesiunii cotei de după defunctul, nu după. Reclamanții reconvenționali au solicitat, de asemenea, rectificarea încheierilor de CF nr. 1750/2003 și 1349/2005, în ce privește cotele de 48/64 și 16/64 și constatarea cotelor de proprietate deținute de părți.
Prin sentința civilă nr. 1625/2008, Judecătoria Mediașa admis în principiu și admis în parte, pe fond, acțiunea promovată de reclamanți și în consecință:
S-a constatat că asupra imobilului în litigiu, părțile sunt coproprietare în cotele deținute în dispozitivul sentinței și s-a dispus dezmembrarea imobilului prin formarea și atribuirea loturilor conform expertizei întocmite în cauză.
Au fost respinse capetele de cerere privind servitutea de trecere și pretențiile bănești.
S-a respins cererea reconvențională, iar pârâții au fost obligați să plătească reclamanților, în mod diferențiat, sultă, precum și cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că prin încheierea din 28.02.2008 s-a pronunța asupra excepției prescripției dreptului material al reclamanților reconvenționali la acțiune în rectificare. Prin această încheiere, prima instanță a admis excepția, reținând că sunt incidente prevederile art. 37 alin 3 din Decretul Lege nr. 115/1938 conform cărora dreptul material la acțiune se prescrie prin împlinirea termenului de trei ani.
S-a apreciat, de asemenea, că acțiunea în rectificare este inadmisibilă, în lipsa unei cereri de anulare a certificatelor care au stat la baza înscrierii în CF.
În privința acțiunii principale, prima instanță a reținut că părțile sunt coproprietare ale imobilului în litigiu, care a fost identificat și evaluat printr-o expertiză tehnică în cadrul căreia expertul a făcut propuneri de parcelare. Instanța de fond a atribuit aceste loturi în favoarea părților, egalizând valoarea loturilor prin obligarea pârâților la plata unei sulte în favoarea reclamantelor.
În ce privește cererea de constituite a servituții și de plată a despăgubirilor bănești, instanța de fond le-a apreciat nefondate, reținând că presupuse diminuare a activului patrimonial s-a răsfrânt în patrimoniul lui și nu în cel al reclamantelor și cum acestea au dezbătut și au împărțit întreg patrimoniu antecesorului lor, nu este îndeplinită una din condițiile îmbogățirii fără justă cauză.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții, solicitând schimbarea hotărârii în sensul admiterii parțiale a acțiunii principale și admiterii în totalitate a cererii reconvenționale.
Aceștia au susținut că le-a fost încălcat dreptul la apărare întrucât probele au fost administrate în lipsa apărătorului ales și că în mod greșit a fost respinsă cererea reconvențională deoarece au depus acte prin care au dovedit temeinicia acestei cereri.
S-a mai arătat că, în mod greșit, a fost admisă excepția prescripției pentru că, fiind vorba de o eroare materială săvârșită cu prilejul înscrierii în CF, rectificarea este imprescriptibilă, astfel că nu a fost soluționat fondul cererii reconvenționale și se impune desființarea și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Prin decizia civilă nr. 410/2008 Tribunalul Sibiua admis apelul pârâților, a desființat hotărârea primei instanțe și a trimis cauza spre rejudecare, reținând că dispozițiile art. 37 din Lg. 115/1938 vizează situația terților dobânditori care au dobândit cu bună credință și prin act juridic oneros un drept real, dar reclamanții reconvenționali nu sunt astfel de terți dobânditori. Ei au dobândit dreptul de proprietate pe calea moștenirii legale, astfel că, potrivit art. 36 alin 1 din Lg. 115/1938, acțiunea lor este imprescriptibilă, iar instanța de fond a procedat în mod greșit neintrând în cercetarea fondului.
Instanța de apel a mai reținut că modul de soluționare al cererii principale vizând sistarea de indiviziune depinde de modul de soluționare a cererii reconvenționale, prin care se solicită constatarea altor cote decât cele reținute de instanța de fond.
În aceste condiții, s-a apreciat că se impune desființarea și trimiterea cauzei spre rejudecare, ocazie cu care se va verifica incidența art. 40 din Lg. 115/1938 și dacă reclamanții reconvențional înțeleg să atace și certificatele de moștenitor.
Decizia instanței de apel a fost atacată cu recurs de către reclamante, care au solicitat modificarea acesteia în sensul respingerii apelului pârâților.
În expunerea motivelor de recurs, se arată că prima instanță a respins cererea reconvențională atât pentru că s- prescris dreptul la acțiune în rectificare, cât și pentru că este inadmisibilă întrucât nu s-a solicitat anularea certificatelor de moștenitor. Ca atare, soluția instanței de apel este eronată.
Recurenții apreciază că este greșită și indicația instanței de apel privind dispozițiile art. 40 din Lg. 115/1938 întrucât este fără efect verificarea prescriptibilității unei cereri inadmisibile și, de asemenea, după casare nu se pot formulat cereri noi, astfel că nu poate fi completată cererea reconvențională.
Un ultim motiv de recurs vizează faptul că instanța de apel ar fi trebuit să anuleze ca netimbrat apelul întrucât pârâții nu l-au timbrat la primul termen de judecată, deși au fost citați cu această mențiune.
În drept se invocă art. 304 pct. 9 proc. civ.
Recursul este legal timbrat (fila 25).
Verificând legalitatea deciziei atacate prin prisma criticilor formulate, Curtea reține următoarele:
Instanța de apel a stabilit în mod corect că prescriptibilitatea cererii reconvenționale trebuie analizată prin raportare la art. 36 alin 1 din Lg.115/1938 și nu la art. 37 din același act normativ, astfel cum a procedat prima instanță.
Față de aceste dispoziții legale incidente, s-a constatat că cererea reconvențională este imprescriptibilă și, întrucât prima instanță a soluționat această cerere fără a cerceta fondul, soluția de desființare și trimitere spre rejudecare este legală.
Instanța de fond s-a pronunțat asupra prescripției dreptului la acțiune în rectificare al reclamanților reconvenționali prin încheierea din 28.02.2008 în sensul admiterii, astfel că, sub acest aspect, cererea reconvențională nu a mai fost analizată pe fond. Reținerea inadmisibilității pe considerentul că nu au fost atacate certificatele de moștenitor s-a făcut de către instanța de fond în condițiile în care aceste chestiuni nu au fost puse în discuția părților, iar reclamanții reconvenționali nu au putut să justifice sub acest aspect cererea lor.
Ca urmare, primul motiv de recurs este nefondat.
În ce privește a doua critică, referitoare la îndrumările date de instanța de apel, se reține că referirea la incidența articolului 40 din Lg. 115/1938 a fost făcută având în vedere că chiar reclamanții reconvenționali au fost cei care au invocat aceste dispoziții, astfel că instanța de fond este obligată, în virtutea principiului disponibilității, să verifice dacă textul legal menționat este sau nu aplicabil raportat la obiectul cererii.
De asemenea, se constată că instanța de apel nu a dat îndrumări în sensul completării cererii reconvenționale, ci a recomandat primei instanțe ca, în cazul formulării unei cereri prin care se atacă certificatele de moștenitor, aceasta să aprecieze asupra utilității unei asemenea cereri față de obiectul acțiunii principale și al cererii reconvenționale.
Având în vedere aceste considerente, Curtea privește ca nefondată și a doua critică.
Referitor la ultimul motiv de recurs, privind netimbrarea apelului la primul termen de judecată, se constată că la termenul din 21.11.2008 cauza a fost amânată la cererea apelanților, care au solicitat acordarea unui termen tocmai în vederea achitării taxei de timbru, justificată de situația materială a acestora.
La data de 19.12.2008, când a fost soluționată cererea de apel, taxa de timbru era achitată, dovada fiind depusă la dosar - fila 27, astfel că au fost îndeplinite cerințele prevăzute de art. 20 din Legea nr. 146/1997 privind taxa de timbru aferentă cererii de apel, iar această critică este apreciată ca nefondată.
Pentru considerentele reținute, Curtea constată că motivele invocate de recurente nu se circumscriu prevederilor art. 304 pct. 9 proc.civ. și, în consecință, recursul de față este privit ca nefondat și urmează ca, în baza art. 312 proc. civ. să fie respins.
În temeiul art. 274. proc. civ. reclamantele recurente vor fi obligate să plătească intimaților suma de 500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariul avocatului ales, conform chitanțelor de la filele 21-22.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantele, și împotriva deciziei civile nr. 410/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
(continuare decizia nr. 210/2009 din dosar nr-)
Obligă reclamantele recurente să plătească intimaților și suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24.04.2009.
Președinte, - - - - | Judecător, - - | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored. /2 ex/11.05.2009
Jud. fond:
Jud. apel: /.
Președinte:Cristina Gheorghina Nagy NicoarăJudecători:Cristina Gheorghina Nagy Nicoară, Mihaela Florentina
