Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 90/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 90/2010
Ședința publică de la 26 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Gheorghina Nicoară vicePREȘEDINTE: Cristina Gheorghina Nicoară
JUDECĂTOR 2: Mihaela Florentina Cojan
Judecător - -
Grefier
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul junior împotriva deciziei civile nr. 486/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă avocat pentru recurentul pârât junior, avocat pentru intimata reclamantă ( ), lipsă fiind părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este netimbrat și nu s-a depus întâmpinare.
Mandatarul recurentului pârât depune în fața instanței taxa judiciară de timbru de 9,5 lei, timbru judiciar de 0,15 lei, împuternicire avocațială și chitanță onorar de avocat.
Mandatara intimatei reclamante depune în fața instanței împuternicire avocațială și concluzii scrise.
Mandatarii părților arată că nu mai au cereri de formulat, împrejurare față de care instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Mandatarul recurentului pârât, avocat, solicită admiterea recursului declarat astfel cum a fost motivat, în principal casarea celor două hotărâri pronunțate la fond și în apel și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe pentru administrare de probe. În subsidiar, casarea hotărârii pronunțate în apel și trimiterea cauzei spre rejudecare în apel pentru administrare de probe. Cu cheltuieli de judecată în apel și recurs.
Susține că cele două hotărâri pronunțate la fond și în apel sunt lovite de nulitate absolută potrivit disp. art. 304 pct. 9 Cod pr. civ coroborat cu art. 261 pct. 5, 129 alin 5 și 4 Cod pr. civ. art. 615, 480, 998 și 999 Cod civil. Hotărârea instanței de fond nu este motivată în drept, nefiind invocat textul de
-//-
lege în baza căruia acțiunea a fost respinsă. Atâta timp cât prima instanță a procedat în acest fel, instanța de apel nu avea posibilitatea să verifice legalitatea hotărârii și nu putea din oficiu să se sesizeze și să califice acțiunea principală și cea reconvențională ca fiind o manifestare a unui abuz de drept, cum nelegal a procedat. Mai arată că cele două instanțe nu au dat dovadă de rol activ în rezolvarea ambelor acțiuni și nu au administrat în cauză probatoriul solicitat de părți, încuviințat dar asupra căruia ulterior s-a revenit considerându-se lămurite toate aspectele în urma cercetării la fața locului. Mai susține că a fost încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil al recurentului, iar instanța de apel a schimbat în tot cauza și temeiul juridic al acțiunii întrucât recurentul nu a cerut dobândirea unui drept de servitute cu privire la streașină, prin uzucapiune. Consideră, unele din motivele instanței de apel, ca fiind străine de natura cauzei și contradictorii, iar cele două hotărâri au fost date cu încălcarea principiul disponibilității - referitor la obligarea intimatei la repararea prejudiciului cauzat de fapt ilicită, cerere asupra căreia intimata a fost de acord.
Mandatara intimatei reclamante, avocat, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca legale și temeinicie a celor două hotărâri pronunțate la fond și în apel. Fără cheltuieli de judecată.
Susține că prin cercetarea la fața locului instanța s-a lămurit asupra aspectelor litigioase, părțile prezente fiind de acord cu rezolvarea amiabilă a aspectului legat de repararea zidului deteriorat, astfel că a fost considerată inutilă administrarea de noi probe și s-a revenit asupra celor încuviințate. Deși pârâtul a fost notificat, nu a permis accesul în curte pentru realizarea lucrărilor de reparații; cu privire la mansardă, arată că deși recurentul a recunoscut la interogator că este construită pe vechiul aliniament, nu a permis accesul în curte pentru fi montate scocurile la noua construcție. Susține că în mod corect instanțele au apreciat că este o manifestare a unui abuz de drept din partea recurentului, întrucât, deși reclamanta s-a arătat dispusă la repararea pagubelor produse acesta nu permis accesul în curte. Învederează și concluziile scrise depuse.
În replică, mandatarul recurentului pârât, susține că din probatoriul la dosar nu reiese că recurentul ar fi refuzat repararea prejudiciului.
Față de actele dosarului și cele invocate, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin sentința civilă nr. 486/2009 pronunțată de Judecătoria Mediaș în dosar nr- a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtului junior cât și acțiunea conexă formulată de reclamantul junior împotriva pârâtei. Au fost compensate cheltuielile de judecată efectuate de părți.
-//-
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că imobilul reclamantei este situat în Mediaș,-, iar cel al pârâtului/reclamant, în-. Linia de graniță dintre proprietăți este de aproximativ 40 metri, iar situația din teren se prezintă în felul următor: în primii 30 metri zidul casei reclamantei apare ca fiind linia de graniță, iar în următorii 10 metri niște anexe ale pârâtului apar ca fiind poziționate exact în graniță. Practic, pe toată lungimea existentă a graniței, așa cum apare ea în prezent, sunt construcții ale părților în litigiu. De asemenea, este foarte important de precizat că linia imaginară de graniță raportat la aceste construcții este perfect dreaptă, ba mai mult se continuă în spatele imobilelor cu o altă linie de graniță a altor două curți.
Ambele case ale părților sunt situate la stradă, iar între ele există un spațiu de aproximativ 50- 60 cm lățime, închis la partea dinspre stradă cu zid ce pare a reprezenta o continuare a casei pârâtului, fiind tencuit în aceeași culoare și cu același material. Mai mult, trebuie spus că văruiala nu este în stare foarte bună, având o vechime mare, ușor de observat. Oricum, ceea ce este relevant, bucata de zid ce închide la stradă spațiul dintre case nu apare ca fiind construită, ( sau cel puțin tencuită ) în alt moment decât odată cu casa pârâtului.
Acțiunea principală a fost formulată de, prin avocat, care a invocat existența liniei reale de graniță la mijlocul spațiului dintre casele principale. Ideea a fost întărită de apărătorul reclamantei cu prilejul cercetării la fața locului. În mod cu totul surprinzător, reclamanta a prezentat o situație diferită de a propriului său avocat. Astfel, a identificat casa sa ca fiind situată exact pe graniță, fără a face vreo referire la spațiul de 50 cm dintre construcții.
Mai mult, invocă o încălcare a graniței de către pârât nu pe porțiunea din față, ci pe cea din spate ( fila 51), spunând că anexele acestuia ar fi depășit granița cu cel puțin 10 cm. Aceste construcții observate de către instanță sunt în mod evident foarte vechi, în stare medie de degradare, iar pârâtul afirmă că datează din anii 50 la fel ca și casele principale ale părților.
Un alt aspect relevant este precizarea reclamantei că atunci când a cumpărat casa, în anul 1999, construcțiile pârâtului erau în forma în care se află și astăzi. Astfel, se explică inexistența vreunui alt semn de hotar decât cele din prezent, precum și aparența că zidul de la stradă ( ce închide spațiul de 50 cm dintre case ) este construit odată cu casa pârâtului. însă la acțiunea principală și observăm că reclamanta prin apărătorul său se referă la un gard de sârmă existent la stradă, între case, ce a fost înlocuit de pârât cu zid. Gardul ar fi existat în anul 1999 când reclamanta a cumpărat. Cum rămâne atunci cu precizarea de la fața locului că a găsit construcția în forma prezentă?
De altfel, asta este și realitatea, ușor observabilă din vechimea construcțiilor și lipsa oricăror semne de desființare de hotar.
-//-
, în acțiune reclamanta vorbește despre un gard de sârmă între casele de la stradă ( la mijlocul spațiului de 50 cm), desființat de pârât, iar la cercetare spune că locuința sa este exact pe graniță, iar diferența lipsă ar fi în spatele curții. Peste toate aceste inadvertențe, instanța constată existența unor semne de hotar mai vechi de 50 ani, o linie de graniță perfect dreaptă, ce se continuă în mod coliniar cu o alta ( despărțind două proprietăți ale terților, din spatele imobilelor în litigiu). De asemenea, deosebit de relevant este modul de constituire a graniței, nu prin gard despărțitor, care ar putea fi ușor mutat, ci exclusiv prin construcții, care prin vechimea lor și modul de amplasare demonstrează fără putință de tăgadă că aceasta este linia de graniță corectă între cele două imobile, așa cum ea a fost stabilită din anii 30 de către foștii proprietari. Caracterul nefondat al acțiunii reclamantului de stabilire a graniței rezultă atât din situația de fapt cât și din modul defectuos și inacceptabil de prezentare a lucrurilor, cu invocarea inițială a unei încălcări a graniței în partea din față, apoi în partea din spate. Aceste inadvertențe grave în raționamentul reclamantei nu pot avea decât o singură explicație: aceasta a introdus în instanță o cerere vădit neîntemeiată pe fondul unui conflict cu vecinul său. De altfel, instanța a perceput această situație și într-adevăr, nemulțumirea reclamantei vizează refuzul pârâtului de a-i permite să-și zugrăvească exteriorul casei.
Reclamanta a afirmat constant pe parcursul procesului că este dispusă să se împace, să plătească pârâtului pretențiile solicitate prin acțiunea sa cu singura condiție de a i se permite finalizarea lucrărilor de finisaj. Faptul că reclamanta în negocierile de împăcare nu pune nici o condiție referitoare la grănițuirea corectă a proprietăților, e un argument în plus în a considera că de fapt nu s-a simțit niciodată prejudiciată sub acest aspect.
Oricum, raportat la vechimea liniei de graniță din prezent ( peste 30 de ani), chiar presupunând că ar exista diferențe de teren, ar fi de neconceput să fie demolate niște construcții, proprietarul lor putând invoca prescripția achizitivă. Mai mult, o situație faptică la care au achiesat proprietarii cu peste 50 de ani în urmă trebuie, de asemenea, acceptată de succesorii lor în drepturi, care nu pot fi considerați terți față de convenția autorilor.
Referitor la capătul al doilea de cerere din acțiunea reclamantei (revendicarea) și acesta este nefondat, argumentele anterioare fiind relevante. De asemenea, a arătat instanța și a recunoscut chiar reclamanta că zidul de la stradă ce închide spațiul dintre case era construit înainte de anul 1999 și raportat la modul de soluționare al acțiunii în grănițuire și capătul al treilea de cerere apare ca nefondat.
Referitor la contorul de gaz acesta este montat chiar pe porțiunea de zid dintre case. El este perfect vizibil din stradă și a fost montat înainte ca reclamanta să cumpere imobilul învecinat (1999). Prin urmare, este inexplicabil cum reclamanta afirmă în acțiune că nu l-ar fi observat decât în luna septembrie 2008. De altfel, solicitarea sa de demontare urmează a fi respinsă, având în vedere și modul de rezolvare al celorlalte cereri.
-//-
În sfârșit, în ce privește scara metalica, aceasta este, de asemenea, foarte veche, este montată într-adevăr pe zidul reclamantei fiind utilizată pentru ca pârâtul să aibă acces într-o cameră cu ușă poziționată chiar în spațiul dintre case ( cel revendicat în parte). Raportându-ne la vechimea casei pârâtului, la modul unic de acces în acea cameră și la aspectul vizibil degradat al scării, este evident că aceasta a fost construită odată cu casa. Din nou reclamanta afirmă că nu ar fi observat-o decât în anul 2008, ori de pe terasa din spatele locuinței acesteia, precum și de la toate ferestrele cu vedere spre pârât se poate observa existența scării. Mai mult, instanța a constatat că atunci când și-a izolat casa, în anul 2007, reclamanta ar fi putut cere pârâtului să-și mute scara, ori a aplicat materialul de izolație ținând seama de configurația acesteia. Referitor la încălcarea dreptului la intimitate, codul civil obligă pe proprietarul unei construcții să nu monteze ferestre spre proprietatea vecinului, la o distanță mai mică de 1,9 metri de graniță. Faptul că reclamanta și-a montat fereastra de la baie chiar pe graniță poate reprezenta o încălcare a codului civil, dacă nu considerăm acest geam doar o aerisire. Oricum am privi lucrurile, proprietarul inițial al casei și reclamanta prin cumpărare și-au asumat riscul ca vecinul să privească în locuința sa, iar dacă îi deranjează acest aspect pot monta un geam mat sau pot închide complet fereastra, atâta timp cât legea civilă îl protejează în această situație pe pârât.
Referitor la acțiunea pârâtului instanța a constatat următoarele:
Locuința din Mediaș,- a aparținut inițial lui senior, care în anul 1994 cedat proprietatea în favoarea fiului său junior, în schimbul prestării obligației de întreținere. Acesta din urmă este practic titularul dreptului la acțiune. Atât cu prilejul cercetării la fața locului cât și în instanță și-a exprimat voința de a se împăca cu reclamanta, însă nu poate face acest lucru datorită opoziției tatălui său, care deși nu mai e proprietar, încearcă să rezolve prezumatele probleme juridice cu vecinii.
Plecând de la această realitate, instanța a constatat că și în cazul acțiunii pârâtului există inadvertențe vădite între cele afirmate inițial ( fila 2 dosar -), și precizările de la cercetarea la fața locului și răspunsurile la interogatoriu ( fila 55).
Astfel, în acțiune pârâtul afirmă că odată cu mansarda casei sale, reclamanta a mutat streașina înspre proprietatea sa și cere ca aceasta să fie demontată și retrasă corespunzător, așa cum era inițial. La întrebarea nr. 9 din interogatoriu ( fila 56) pârâtul afirmă însă, în mod cu totul surprinzător, că vecina sa a construit streașina pe vechiul aliniament. Același lucru l-a spus și la fața locului, doar avocatul și tatăl său senior susținând contrariul. De altfel, instanța a constatat că mansarda a fost ridicată exact pe zidurile inițiale ale casei, iar streașina cade oricum pe terenul pârâtului, dacă zidul este linia de graniță. Ceea ce îl deranjează însă pe tatăl reclamantului (și nu pe reclamant, așa cum se poate observa) este riscul ca zăpada de pe acoperișul vecinului să cadă pe acoperișul său, provocând stricăciuni, uitând însă că înainte de mansardare, situația era exact opusă, streașina reclamantei
-//-
fiind sub cea a pârâtului. Prin urmare, acest capăt de cerere va fi respins, poziția pârâtului exprimată la interogatoriu fiind foarte clară.
În continuare, pârâtul a solicitat prin acțiune demontarea scocului ce străpunge podul casei proprietatea reclamantei.
Instanța a constatat la fața locului că este vorba despre un jgheab montat la bucătăria anexă a casei. Între bucătăria reclamantei și cea a pârâtului există un jgheab din tablă de aproximativ 3 metri și lat de 40- 50 cm ( din zid în zid ) în care se scurg apele pluviale de pe acoperișul bucătăriilor ambelor părți. respectiv se continuă cu un scurt după care urmează un alt jgheab și din nou un. Capătul acestui din urmă jgheab străpunge podul bucătăriei pârâtului, care solicită demontarea lui și obligarea reclamantei la plata reparațiilor provocate de scurgerea apei. La fața locului, instanța a constatat că acest capăt de jgheab nu este în poziție dreaptă, fapt ce provoacă scurgerea apei din interiorul său pe peretele bucătăriei pârâtului. Ca urmare a acestui aspect, se pot observa urme de igrasie în interiorul bucătăriei, cărămida fiind parțial deteriorată. Pârâtul a solicitat despăgubiri pentru aceste prejudicii, dar omite faptul că acel jgheab, deși construit de reclamantă, se află pe proprietatea sa, iar o simplă intervenție, nici măcar specializată, de îndreptare a capătului de jgheab este suficientă pentru a evita scurgerea apei. Mai mult, infiltrațiile existente provin și de pe acoperișul său, deservit tot de jgheabul în discuție. Dacă se adăugă la acest aspect că la interogatoriu pârâtul a recunoscut refuzul de a permite reclamantei să intre în curtea sa pentru montarea scocurilor, situația de fapt devine evidentă. Astfel, odată cu construirea mansardei și extinderea locuinței reclamanta s-a oferit să construiască un jgheab comun între bucătării, care să deservească ambii vecini. Deși a observat că poziția unei părți din lucrare nu este corectă și provoacă infiltrații, pârâtul nu a luat nici o măsură în acest sens ( deși era extrem de simplu să facă acest lucru) și nici nu a permis reclamantei să remedieze situația. După ce prejudiciul s-a creat, pârâtul invocă vinovăția reclamantei, aspect pe care instanța îl cataloghează ca pe un abuz. În contextul utilizării comune a jgheabului, aflat exclusiv pe proprietatea sa, pârâtul se folosește de propria turpitudine (neglijență), pentru a imputa reclamantei un prejudiciu pe care de fapt și l-a creat singur. Chiar dacă reclamanta a construit jgheabul, întreținerea sa trebuie să fie comună, iar pârâtul nici nu a remediat situația și nici nu a lăsat pe vecinul său să facă acest lucru.
Prin urmare, capetele de cerere referitoare la demontarea jgheabului și plata prejudiciului creat de infiltrații a fost respins.
O ultimă cerere se referă la obligarea reclamantei de a-și monta parazăpezi pe acoperiș, evitând astfel căderea zăpezii pe casa pârâtului. Instanța a constatat la fața locului că aceste parazăpezi există. De altfel, chiar pârâtul recunoaște aspectul arătat în interogatoriu ( fila 56, întrebarea 8). În realitate, tatăl pârâtului senior nu este mulțumit de structura acestora și a mandatat prin acțiunea inițială pe avocatul său să susțină că parazăpezile lipsesc, fapt ce nu corespunde adevărului.
-//-
Așadar și acest capăt de cerere a fost respins.
Concluzionând, părțile în calitate de vecini sunt moștenitoarele unei situații de fapt și juridice datând din anii 1930 și consfințită prin bună înțelegere de autorii lor. construcțiilor direct pe graniță eop ractică frecventă, iar consecințele încălcării cu bună știință a Codului civil referitoare la distanța în construcții se regăsesc și după câțiva zeci de ani. Însă încălcarea a fost a ambilor vecini, iar compromisul a fost comun, astfel că situația trebuie acceptată în forma în care a fost reglementată cu mai mult de 30 de ani în urmă. În ce privește situațiile noi care apar ele trebuie gestionate cu bună credință de către vecini, cu acceptarea compromisului, altfel se poate ajunge la conflicte inerente, dar lipsite de fundament juridic, alimentate exclusiv de orgoliile părților.
Prin decizia civilă nr. 449/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr- a fost respins apelul formulat de pârâtul jr. împotriva sentinței primei instanțe.
În considerentele deciziei s-a reținut că deși apelantul susține că instanța a fost lipsită de rol activ, în realitate aceasta a stabilit corect starea de fapt și a intuit că ambele părți sunt sub imboldul unor ambiții străine de natura raporturilor de vecinătate ce ar trebui să existe între părți și care împiedică soluționarea eficientă a conflictului.
Expertiza pentru stabilirea graniței nu era necesară în condițiile în care instanța a reținut că streașina casei proprietatea reclamantei depășește linia de graniță, iar intimata a recunoscut acest fapt. Instanța nu a respins acțiunea pe considerentul că streașina nu ar depăși linia de graniță, ci pe motivul că la întrebarea nr. 9 din interogatoriu ( fila 56) pârâtul afirmă că vecina sa a construit streașina pe vechiul aliniament, împrejurare pe care a confirmat-o și la fața locului. S-a reținut deci, o depășire a graniței cu acordul fostului proprietar, depășire ce s-a produs cu foarte mult timp în urmă, situație ce-i conferă reclamantei dreptul de menținere a streașinei pe același aliniament, mai ales că este vorba de o servitute continuă și aparentă cu privire la care sunt îndeplinite și condițiile de dobândire prin uzucapiune.
În legătură cu reparațiile la jgheabul de pe acoperișul casei apelantului, motivele sunt, de asemenea neîntemeiate. Atitudinea apelantului din faza judecății în apel, dovedește o exercitarea abuzivă, cu rea-credință, a drepturilor sale. Deși solicită ca intimata să fie obligată să efectueze lucrări de înlăturare a pagubelor produse de apele ce provin de pe acoperișul acesteia și deși instanța în încercarea de împăcare a părților a convins-o pe intimată să efectueze aceste lucrări și a dat un termen în acest scop, apelantul a refuzat să-i permită executarea lucrărilor respective, cu o motivare absolut surprinzătoare, respectiv că nu-i permite să efectueze acele lucrări până nu retragere și acoperișul casei înspre proprietatea sa. În aceste condiții și acest motiv de apel va fi respins ca neîntemeiat, pe considerentele corect reținute de prima instanță, respectiv că jgheabul respectiv preia și apele pluviale de pe casa pârâtului, că acesta putea printr-o simplă intervenție să remedieze defecțiunea de la jgheab din moment ce acesta este plasat pe imobilul său și mai ales pentru faptul că a refuzat și refuză să-i permită accesul intimatei pentru remedierea deficiențelor, așa încât prejudiciul produs este urmarea propriei atitudini culpabile. Acesta este și motivul pentru care expertiza nu era necesară în cauză, cum corect a reținut prima instanță.
Față de cele de mai sus, în baza art. 490, 620, 623. civ. art. 1 din 31/1954 și 296 Cod proc. civ. apelul a fost respins.
Intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată așa încât nu au fost acordate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul jr. solicitând în principal casarea acesteia și a sentinței primei instanțe și trimiterea cauzei primei instanțe spre rejudecare în vederea administrării probatoriului care se impune în cauză, iar în secundar casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel în vederea administrării probatoriului care se impune și judecării apelului cu respectarea dispozițiilor art. 6 CEDO.
În dezvoltarea motivelor de recurs se invocă nulitatea prevăzută de art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 261 pct. 5, art. 129 alin 5 și 6 Cod pr. civ. și art. 129 alin 4 Cod pr. civ. cu art. 615, 480 și art. 998-999 Cod civ.
Consideră că ambele hotărâri sunt nule, nefiind motivate în drept, așa cum prevăd disp. art. 261 pct. 5 Cod pr. civ.
Deși recurentul a invocat ca temei juridic al acțiunii prevederile art. 615, 480 și 998-999 Cod civ. instanța de fond a judecat cauza doar în baza constatărilor personale, fără a avea în vedere textele de lege menționate și refuzând administrarea probelor solicitate de părți, deși prin încheierea interlocutorie a admis aceste probe și în cauză erau necesare cunoștințele unui specialist, respectiv efectuarea unei expertize prin care să se stabilească dacă intimata este sau nu proprietara terenului revendicat de la recurent.
De asemenea, deoarece acțiunea recurentului a avut ca temei juridic și disp. art. 998-999 Cod civ. iar intimata a fost de acord cu petitul din acțiunea recurentului prin care acesta a cerut repararea prejudiciului, se impune efectuarea unei expertize pentru stabilirea contravalorii lucrărilor de reparații a zidului, a materialelor folosite și a manoperei.
Mai arată că, din moment ce recurentul a invocat ca temei și prevederile art. 615 Cod civ. era necesară o expertiză pentru a se verifica dacă apele din ploi se scurg pe terenul proprietatea recurentului și nu pe cel al intimatei. Neefectuarea acestei expertize încalcă rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului și dreptul la apărare al recurentului. Concluzionând cu privire la întreg probatoriul se arată că instanța de fond a încălcat dreptul la apărare al recurentului și la un proces echitabil prevăzut de art. 6 CEDO.
Consideră că ambele hotărâri sunt date cu încălcarea disp. art. 129 alin 6 Cod pr. civ. și implicit cu încălcarea principiului disponibilității. Astfel, deși intimata a arătat că este de acord cu capătul de cerere prin care reclamantul a cerut obligarea intimatei să repare deteriorările zidului casei reclamantului, recunoscând implicit fapta, potrivit principiului disponibilității, instanțele trebuiau să admită acest capăt de cerere, respectiv să admită apelul reclamantului.
-//-
Hotărârea instanței de apel este considerată nulă și prin prisma art. 294 și 296 Cod pr. civ. deoarece, instanța de apel a schimbat din oficiu cauza și, implicit, temeiul juridic al acțiunii recurentului, invocând art. 490, 620, 623 și art. 1 din Decretul 31/1954, deși acțiunea reclamantului are ca temei art. 480, 615 și 998-999 Cod civ. ceea ce echivalează cu nepronunțarea asupra motivelor de apel.
Instanța de apel a creat reclamantului o situație mai grea decât cea din hotărârea atacată din moment ce a reținut că în culpă pentru deteriorarea zidului casei proprietatea reclamantului este chiar acesta, deși intimata a arătat că ea este autoarea faptei ilicite care a cauzat recurentului prejudiciul respectiv.
Invocă, de asemenea, nulitatea prevăzută de art. 304 pct. 7 Cod pr. civ. arătând că hotărârea instanței de apel conține motive contradictorii dar și motive străine de natura pricinii.
Motivarea instanței de apel nu este bazată pe nici un mijloc de probă sau probă administrată la dosar, din moment ce ambele instanțe au respins toate probele solicitate de părți, limitându-se la propriile constatări făcute la fața locului, reținerile instanței de apel fiind simple supoziții. Pe de altă parte consideră că există motive străine de natura pricinii, în cauză nediscutându-se de vreun drept de servitute aparentă și continuă a reclamantului asupra streașinei pe același aliniament dobândit de către intimată prin uzucapiune.
Consideră străine de natura pricinii și contradictorii susținerile instanței de apel despre exercitarea abuzivă, cu rea credință de către apelant a drepturilor sale, aceste susțineri neavând suport probatoriu dar și soluția de respingere a apelului în condițiile în care se reține că streașina casei intimatei depășește linia de graniță ce desparte cele două proprietăți, deci acțiunea reclamantului ar fi trebuit admisă.
Motivarea instanței de apel în sensul că prejudiciul produs apelantului prin scurgerea apei pluviale din jgheabul construit de intimată se datorează culpei intimatului este în contradicție cu susținerea intimatei, care, recunoscându-și fapta ilicită, arată că este de acord cu repararea acestui prejudiciu.
Solicită obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Verificând decizia atacată prin prisma motivelor invocate și în raport cu normele legale incidente, Curtea reține următoarele:
Motivul de recurs întemeiat pe disp. art. 304 pct. 9 Cod pr. civ. prin care se invocă faptul că instanța de fond nu a judecat cauza prin prisma temeiurilor de drept invocate de recurent prin acțiunea promovată (art. 615, 480 și 998-999 Cod civ.) nu poate fi luat în considerare atâta timp cât pârâtul-reclamant nu l-a invocat în fața instanței de apel.
Recursul este conceput, potrivit actualelor reglementări, ca o cale extraordinară de atac, nu are caracter devolutiv și, deci, nu poate să atragă o nouă judecată în fond, ci numai un control al hotărârii atacate, în limita motivelor expres prevăzute de lege.
-//-
Având în vedere și prevederile art. 299 alin 1 Cod pr. civ. Curtea constată că recurentul pârât nu poate formula pentru prima dată în recurs, trecând peste calea apelului, critici pe care nu le-a adresat instanței de apel și asupra cărora aceasta nu s-a pronunțat, pentru că s-ar încălca principiul de drept "non omisso medio", ceea ce este inadmisibil.
Chiar dacă nu a indicat temeiul de drept material, instanța de fond a reținut în considerente că în contextul utilizării comune a jgheabului, aflat exclusiv pe proprietatea sa, pârâtul se folosește de propria sa turpitudine (neglijență) pentru a imputa reclamantei un prejudiciu pe care și l-a creat singur, aspect catalogat ca fiind un abuz de prima instanță. Față de aceste rețineri ale primei instanțe dar având în vedere și faptul că în fața instanței de apel pârâtul reclamant a refuzat accesul reclamantei în vederea efectuării reparațiilor solicitate prin acțiune, nu se poate reține ca nelegală aprecierea instanței de apel în sensul că atitudinea apelantului dovedește exercitarea abuzivă, cu rea credință a drepturilor sale și nici indicarea temeiului legal aplicabil acestei situații.
Instanța de fond a arătat motivele pentru care a revenit asupra probelor încuviințate inițial, de asemenea, instanța de apel a respins motivat de cererile în probațiune ale apelantului. În condițiile în care instanțele au apreciat că actele și probele dosarului sunt suficiente pentru a stabili starea de fapt raportat la petitele acțiunii reclamantului și, în baza acestor înscrisuri și probe a analizat sub toate aspectele solicitările acestuia, Curtea apreciază că nu pot fi primite susținerile recurentului referitoare la faptul că instanțele nu au manifestat rol activ și că au încălcat dispozițiile art. 129 alin 4, 5 și 6 Cod pr. civ.
Atât cercetarea la fața locului cât și interogatoriul părților sunt probe judiciare, prevăzute de codul d e procedură civilă, care pot să conducă la formarea unei convingeri asupra existenței sau inexistenței raportului juridic dedus judecății. Temeiurile juridice invocate de pârâtul-reclamant (480, 615 și 998-999 Cod civ.) nu atrag în ceea ce privește probațiunea obligativitatea efectuării unor expertize de specialitate. Atâta timp cât instanța de fond cât și cea de apel au reușit să contureze o stare de fapt sub toate aspectele invocate de pârâtul reclamant în baza celor două probe legale menționate anterior coroborate cu celelalte acte ale dosarului, și în raport de acestea nu rezulta necesitatea efectuării expertizelor cerute de recurent, Curtea apreciază ca nefondate susținerile acestuia sub aspectul încălcării dreptului său la apărare și a dreptului la un proces echitabil garantat de art. 6 CEDO.
Art. 304 Cod pr. civ. permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate nu și de netemeinicie. Ca atare, instanța de recurs nu poate cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, așa cum urmărește recurentul atunci când susține că în culpă pentru deteriorarea zidului casei sale este intimata și că reținerile instanței de apel referitoare la exercitarea abuzivă a drepturilor nu este adevărată, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care aceasta o constată.
În consecință, întrucât criticile prin care se tinde la schimbarea situației de fapt nu se încadrează în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 Cod pr. civ. ele nu vor fi analizate, instanța de recurs urmând a lua în considerare situația de fapt definitiv stabilită în etapa procesuală anterioară.
Este adevărat că instanța de apel a reținut că intimata a fost de acord cu efectuarea reparațiilor ce se impun la zidul casei recurentului, însă aceeași instanță a constatat că, deși s-a stabilit termen pentru efectuarea acestor lucrări, apelantul a refuzat să-i permită efectuarea lucrărilor respective. Tododată, s-a reținut că și apelantul putea să remedieze defecțiunea de la jgheab din moment ce acesta este plasat pe imobilul său. Având în vedere cele două aspecte, corect instanța a apreciat că prejudiciul produs este urmare a atitudinii culpabile a apelantului astfel că nu se justifica admiterea capătului de cerere referitor la această chestiune. De asemenea, în raport de aceste rețineri nu se poate susține cu temei că respingerea acestui petit s-a făcut cu încălcarea principiului disponibilității și a dispozițiilor art. 129 alin 6 Cod pr. civ. așa cum susține recurentul, acest motiv de recurs neputând fi primit.
Împrejurarea că în finalul considerentelor tribunalul face referire și la alte temeiuri de drept decât cele invocate de către apelant (art. 620 și 490 Cod civ.) nu este de natură să atragă nulitatea hotărârii recurate conform art. 294 și 296 Cod pr. civ. în condițiile în care acesta s-a pronunțat asupra tuturor criticilor invocate de apelant, respectiv asupra tuturor motivelor de apel ale acestuia.
Instanța de apel a menținut soluția de respingere a acțiunii reclamantului pronunțată de instanța de fond iar faptul că prejudiciul se datorează culpei acestuia nu a fost reținut pentru prima dată de instanța de apel ci și de cea de fond, astfel că nu se poate vorbi de crearea unei situații mai grele în apel decât cea din hotărârea primei instanțe.
Reținerea instanței conform căreia ". strașina casei proprietatea reclamantului intimat depășește linia de graniță" este ruptă din contextul în care instanța de apel o folosește. Din considerente, rezultă, într-adevăr o astfel de reținere însă, în continuare, tribunalul explică faptul că "instanța nu a respins acțiunea pe considerentul că streașina nu ar depăși linia de graniță, ci pe motivul că la întrebarea nr. 9 din interogatoriu pârâtul afirmă că vecina sa a construit streașina pe vechiul aliniament, împrejurare pe care a confirmat-o și la fața locului. S-a reținut, deci, o depășire a graniței "cu acordul fostului proprietar, depășire ce s-a produs cu foarte mult timp în urmă, situație ce-i conferă reclamantei dreptul de menținere a streașinei pe același aliniament .". Nu se poate susține că aceste rețineri sunt străine de natura pricinii sau că ar fi contradictorii în sensul art. 304 pct. 7 Cod pr. civ. ele bazându-se în mod logic și coerent pe interpretarea probelor administrate în cauză. În condițiile în care considerentele de mai sus ale instanței de apel sunt suficiente să justifice soluția de respingere a capătului de cerere la care se referă, Curtea consideră că este irelevantă adăugarea de către instanța de apel a considerentului conform căruia este vorba de o servitute continuă și aparentă cu privire la care sunt îndeplinite și condițiile de dobândire prin uzucapiune, motiv pentru care apar ca nefondate susținerile recurentului în
(continuarea deciziei civile 90/2010 dată în dosar -)
sensul că în această situație ar fi îndeplinite cerințele art. 304 pct. 7 Cod pr. civ.
Față de cele expuse, constatând că nu poate fi reținut ca fondat niciunul din motivele de nelegalitate invocate de recurent și prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 Cod pr. civ. Curtea, în temeiul art. 312 Cod pr. civ. va respinge ca nefondat recursul de față.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către intimată.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul junior împotriva sentinței civile nr. 486/2009 pronunțată de Judecătoria Mediaș în dosar nr- și a deciziei civile nr. 449/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în același dosar.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26.02.2010.
Președinte, - - - | Judecător, - - - - semn. conf. art. 261 Președintele Curții de Apel | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.
Tehn. 4 ex/09.04.2010
-,.
-
Președinte:Cristina Gheorghina NicoarăJudecători:Cristina Gheorghina Nicoară, Mihaela Florentina Cojan
