Anulare act. Decizia 94/2010. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 94/2010

Ședința publică de la 26 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Cristina Gheorghina Nicoară vicePREȘEDINTE: Cristina Gheorghina Nicoară

JUDECĂTOR 2: Mihaela Florentina Cojan

Judecător: - -

Grefier:

Pe rol se află soluționarea contestației în anulare formulată de către contestatoarea C împotriva deciziei civile nr. 469/2009 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că s-a depus o cerere din partea contestatoarei C prin care arată că nu a comunicat motivele contestației în anulare, că renunță la judecata acesteia și nu înțelege s-o timbreze, solicitând anularea ei. Se mai arată că s-a depus originalul contestației în anulare și s-a atașat dosarul în care s-a pronunțat decizia ce se contestă.

Instanța, din oficiu invocă excepția netimbrării contestației în anulare și lasă cauza în pronunțare pe excepție.

CURTEA DE APEL

Asupra contestației în anulare de față,

Prin decizia civilă nr. 469/19 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar civil nr- s-a respins recursul declarat de reclamanta C împotriva deciziei civile nr.260/2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu.

A fost obligată recurenta să plătească intimatei Primăria -Comisia Locală de fond funciar, suma de 4000 lei cheltuieli de judecată și intimaților și, suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această decizie instanța de recurs a reținut și motivat următoarele:

Prin cererea depusă inițial la comuna în data de 17.03.1991 Cac erut restituirea terenului (arabil și fânaț) în suprafață de 5 ha luat la colectiv abuziv în anul 1963.

Cu copia registrului agricol, reclamanta a făcut dovada că a adus la. suprafața de 4,98 ha teren arabil și fânaț.

Prin expertiza tehnică efectuată în cauză s-a stabilit că reclamanta figurează în registrul agricol cu suprafața de teren arabil de 1,42 ha în locul numit " ", din care i-a fost reconstituit dreptul pe o suprafață de 0,87 ha în 129 parcelele 3809/3 și 3813/13. În prezent suprafața de 0,18 ha - s-a concluzionat de către expert -, este trecută în titlul de proprietatea def., care nu a adus în teren în acest punct de hotar. Expertul a menționat o "observație" arătând că în titlul defunctului C figurează o suprafață de 1,29 ha pe teritoriul municipiului Sibiu, în realitate terenul figurează la comuna.

Prin titlurile de proprietate nr. 1662/S/28.08.2002, nr. 910/5/4.02.1999, și nr. 1663/S/28.08.2002 def. Cis -a reconstituit dreptul de proprietate pentru o suprafață totală de 5,34 ha teren.

Deci, așa cum corect a motivat și instanța de apel, pe numele def. Caf ost reconstituit dreptul de proprietate pe o suprafață mai mare decât cea solicitată, de 5 ha, prin cererea formulată în baza Legii 18/1991 de antecesorul reclamantei. În aceste condiții, solicitarea sa de a i se reconstitui o suprafață mai mare decât cea cerută inițial este lipsită de suport legal.

Prin adeverința eliberată în anul 1994 de Consiliul Local s-a confirmat împrejurarea că punerea în posesie s-a făcut pe vechile amplasamente, iar reclamantei i s-a reconstituit dreptul în acest punct de hotar, însă în limitele cererii inițiale formulate în baza Legii 18/1991.

Dreptul de proprietate al defunctului pentru suprafața de 0,18 ha în punctul de hotar " " s-a reconstituit din rezerva aflată la dispoziția Primăriei, potrivit adresei nr. 3561/24.04.2007 emisă de Primăria. Așadar, reconstituirea proprietății în privința acestei persoane nu s-a făcut pe vechiul amplasament, ci din alte terenuri aflate în rezervă.

În aceste condiții, acțiunea reclamantei de a ataca titlul de proprietate a pârâtului pentru parcela în litigiu, pentru că nu s-a respectat amplasamentul, în mod corect a fost respinsă ca nefondată, de către instanțe, nefiind incidente dispozițiile art. III din Legea 169/1997.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatoarea C invocând în drept prevederile art. 318 Cod procedură civilă.

În expunerea motivelor se arată în esență că instanța de recurs a omis să se pronunța asupra motivelor de nelegalitate invocate și decizia dată în recurs are la bază erori materiale pe care le-au comis instanțele prin confundarea unor elemente importante.

Intimații nu au depus întâmpinare.

La dosar, la primul termen de judecată, contestatoarea a depus un înscris prin care a învederat instanței că nu a comunicat motivele contestației intimaților întrucât nu înțelege să timbreze cererea și solicită anularea contestației.

Prealabil analizării motivelor contestației în anulare, Curtea constată următoarele cu referire la netimbrarea căii de atac extraordinare.
judiciare de timbru se plătesc anticipat conform art. 20 din Legea nr. 146/1997 și dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în

(continuarea deciziei civile 94/2010 dată în dosar -)

cuantumul legal în momentul înregistrării cererii sau acțiunii, instanța va pune în vedere petentului în citație suma datorată până la primul termen de judecată.

Contestatoarea nu a achitat taxa judiciară de timbru în momentul înregistrării cererii, așa încât instanța i-a pus în vedere, prin citație, să achite suma datorată în cuantum de 10 lei și timbru judiciar de 0,5 lei până la termenul de judecată stabilit pentru 26.02.2010.

Contestatoarea nu și-a îndeplinit obligația legală și a învederat instanței că nu înțelege să timbreze contestația în anulare, solicitând anularea cererii.

Neîndeplinirea obligației de plată a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar până la termenul stabilit se sancționează potrivit dispozițiilor art. 20 alin 3 din Legea nr. 146/1997, cu anularea acțiunii sau cererii, așa încât prezenta contestație în anulare va fi anulată ca netimbrată.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Anulează ca netimbrată contestația în anulare declarată de contestatoarea C împotriva deciziei civile nr. 469/2009 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 26.02.2010.

Președinte,

- - -

Judecător,

- - -

Judecător,

- -

Grefier,

Red.

Tehnored. 9 ex/ 10.03. 2010

Jud. recurs:, -

Președinte:Cristina Gheorghina Nicoară
Judecători:Cristina Gheorghina Nicoară, Mihaela Florentina Cojan

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Anulare act. Decizia 94/2010. Curtea de Apel Alba Iulia