Actiune in prestație tabulară jurisprudenta. Decizia 1834/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.1834/2008-R
Ședința publică din 12 decembrie 2008
PREȘEDINTE: Pantea Viorel judecător
R - - judecător
- - - judecător
- - - grefier
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului civil declarat de recurenții pârâți -, ambii cu domiciliul în O, Parcul nr. 46, Cod poștal -, județul B, în contradictoriu cu intimatele reclamante -, ambele cu domiciliul în O, Parcul nr. 46, Cod poștal -, județul B și cu intimata pârâtă COMPANIA DE, cu sediul în O- județul B, împotriva deciziei civile nr. 165/A din 05 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, prin care a fost schimbată în parte sentința civilă nr. 5230 din 11 octombrie 2005 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr. 99/2003, având ca obiect: prestație tabulară.
Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc la data de 25 noiembrie 2008, când părțile prezente au pus concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta și când pronunțarea hotărârii a fost amânată pentru data de 02 decembrie 2008, 09 decembrie 2008, 12 decembrie 2008, când:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5230/11.10.2005 pronunțată de Judecătoria Oradeas -a respins acțiunea principală formulată de reclamantele pârâte reconvenționale -, în contradictoriu cu pârâții reclamanți reconvenționali - și.
S-a admis acțiunea reconvențională formulată și precizată de pârâții reclamanți reconvenționali - și în contradictoriu cu reclamantele pârâte reconvenționale - și și pârâta Canal O și în consecință a obligat reclamantele pârâte reconvenționale - și să se debranșeze și să ridice conductele de și canalizare care le aparțin de pe parcela cu nr. cadastral 4333 înscrisă în 3390 O (formată din nr. top 287/9 înscris în 8768 O), iar în caz de neconformare a încuviințat ca pârâții reclamanți reconvenționali - și să procedeze la debranșarea și ridicarea acestor conducte pe cheltuiala reclamantelor pârâte reconvenționale.
A obligat reclamantele pârâte reconvenționale - și să-și deschidă o cale directă de acces din str. - la imobilul pe care îl dețin în proprietate, având nr. top 287/12 înscris în colectiv 80225
A obligat reclamantele pârâte reconvenționale să plătească în favoarea pârâților reclamanți reconvenționali suma de 7.225.500 ROL (722,5 RON) cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamantele sunt proprietare tabulare ale imobilului cu nr. top 287/12 înscris în 10923 O, reprezentând casă și teren aferent, iar pârâta - este proprietara imobilului cu nr. top 287/9 în suprafață de 216. reprezentând casă și teren.
Cu privire la cererea reclamantelor - pârâte reconvenționale privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract autentic de vânzare cumpărare, s-a reținut că contractul de vânzare cumpărare sub semnătură privată încheiat în anul 1992 între pârâtul și reclamanta, având ca obiect o suprafață de teren lungă de 16,60 metri și cu o lățime de 2,20 metri, nu poate produce efecte translative, întrucât imobilul a constituit bunul propriu al pârâtei -, care nu și-a exprimat consimțământul la încheierea contractului.
În ceea ce privește solicitarea reclamantelor pârâte reconvenționale privind stabilirea unei servituți de trecere pietonală și auto pentru conductele de și canalizare în favoarea fondului dominant, având nr. top 287/12 și în sarcina imobilului aservit cu nr. top 287/9, devenit nr. cadastral 4333 pe o suprafață de aproximativ 40. instanța a reținut că, potrivit depozițiilor martorilor audiați în cauză și a răspunsului părților la interogator de la data cumpărării imobilului de reclamante, accesul la proprietatea acestora s-a realizat pe o suprafață din terenul aflat în folosința pârâților și dobândit în anul 1999 cu titlu de cumpărare de către pârâta.
De asemenea, și conductele de și canalizare au fost amplasate tot pe acest teren, iar în anul 1992 pe baza înțelegerii părților s-a realizat chiar și o delimitare a porțiunii de 40. fără a exista însă un titlu valabil în baza căruia reclamantele să beneficieze de servitute de trecere, un astfel de drept nefiind înscris în
A subliniat instanța că nu poate fi acceptată susținerea reclamantelor pârâte reconvenționale potrivit căruia a fost constituită de către proprietarii anteriori de în baza contractului de vânzare cumpărare încheiat la data de 11.03.1970, întrucât acest contract nu a fost încheiat în formă autentică și nu a fost înscris în, nefiind astfel de natură să producă consecințe juridice.
Reține totodată instanța că reclamantele pârâte reconvenționale au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului cu nr. top 287/12 în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat cu nr.3385/25.05.1971, iar în conținutul acestui act, nu se face nici o referire la dreptul de servitute de trecere, contrar celor menționate în conținutul antecontractului, dreptul de servitute invocat de reclamante, nefiind înscris în, nefiind opozabil terților.
În continuare, a reținut instanța că nici împrejurarea că imobilele cu nr. top 287/9 și 287/12 au aparținut inițial aceluiași proprietar nu poate constitui un motiv pentru constituirea servituții de trecere, prin destinația proprietarului, întrucât potrivit prevederilor art.625 din codul civil, destinațiunea proprietarului ține loc de titlu, în privința servituților continue și aparente, iar servitutea de trecere reprezintă o servitute necontinuă și aparentă.
Cu privire la caracterul de loc înfundat al imobilului proprietatea reclamanților, a conchis instanța că, potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză de expert, rezultă că acesta nu este amplasat pe un loc înfundat, întrucât are front comun de aproximativ 16. cu str. -, existând posibilitatea de se deschide o ușă de acces din stradă, precum și de a se asigura accesul cu pasul, cu mașina, și pentru conducte de și canalizare din această stradă.
Expertul a arătat că pentru crearea accesului în curtea imobilului nu este nevoie de demolarea unei părți din construcție, ci numai de practicarea unui gol în pereții exteriori ai casei, aspect care nu ar duce la dispariția unuia dintre apartamentele folosite de către reclamante ca urmare a defalcării, ci numai la micșorarea spațiului locativ existent.
Tot în același sens, a subliniat instanța că expertul topografic a evaluat terenul de 40. pentru care se solicită drept de servitute la suma de 148.883.724 ROL, iar expertul în construcții a evaluat valoarea lucrărilor necesare pentru a se deschide o cale de acces la imobilul proprietatea reclamantelor la suma de 34.000.000 ROL.
A conchis astfel judecătoria faptul că, nu se impune stabilirea unui drept de servitute de trecere în favoarea imobilului proprietatea reclamantelor care nu prezintă caracterul unui loc înfundat.
Cât privește susținerile reclamantelor cum că, datorită folosinței îndelungate au uzucapat suprafața în litigiu, se arată că servitutea de trecere nu poate fi dobândită prin uzucapiune, fiind o servitute necontinuă, iar pe de altă parte porțiunea de teren asupra căruia se invocă uzucapiunea de 30 de ani a făcut obiectul Legii 58/1974, terenul fiind scos din circuitul civil.
Referitor la traseul conductelor de și canalizare care le asigură reclamantelor satisfacerea trebuințelor personale și care în prezent sunt situate pe terenul pârâtei, se reține că pe str. - există amplasate astfel de conducte, fiind instalată rețeaua de și canalizare, existând posibilitatea ca reclamantele pârâte reconvenționale să realizeze branșamentul conductelor proprii chiar din strada respectivă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamantele - și, solicitând admiterea acestuia, schimbarea în totalitate a sentinței civile apelate în sensul admiterii acțiunii principale și respingerii acțiunii reconvenționale, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
În dezvoltarea motivelor de apel, au arătat apelantele că în mod greșit a soluționat instanța de fond capătul de cerere privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic, aceasta omițând a lua în considerare faptul că neproprietarul este chiar soțul proprietarului, imobilul a fost dobândit sub durata căsătoriei, că pârâta cunoștea și a acceptat vânzarea.
Au criticat apelantele și soluția privind stabilirea unei servituți de trecere pentru conducta de și canalizare cu piciorul și cu mașina în favoarea imobilului înfundat.
Au arătat astfel apelantele că, soluția instanței de fond este contrazisă de probe, de realitate și de bunul simț.
Astfel, a subliniat că, conducta ce trece prin fața imobilului, este o conductă privată, proprietatea numitului, care refuză extinderea rețelei proprietatea lui.
De asemenea, chiar dacă ar exista acest acord, investiția ar fi mult prea mare.
Prin decizia civilă 559/A/2006, Tribunalul Bihora respins ca nefondat apelul, menținând ca legală și temeinică hotărârea apelată.
Curtea de APEL ORADEA prin decizia civilă 334/R/2007 a admis ca fondat recursul declarat de recurentele și împotriva deciziei tribunalului, pe care a casat-o cu trimitere pentru o nouă judecare la Tribunalul Bihor
În considerentele deciziei se reține că, instanțele au omis faptul că, servitutea poate fi constituită și prin titlu, adică prin acordul părților.
De asemenea, s-a reținut că efectele actului din 11.03.1970 sunt înlăturate întrucât contractul nu a fost încheiat în formă autentic și nu a fost înscris în, excepții care nu pot fi opuse de părțile actului juridic civil reciproc.
Totodată, a arătat instanța că, chiar și în situația în care înscrierea în avea efect constitutiv de drepturi, subiectele raportului juridic născut dintr-un act juridic nu-și pot opune reciproc reînscrierea în
În privința capătului de cerere având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract autentic de vânzare cumpărare instanța a reținut că acesta a fost soluționat corect.
Prin decizia civilă nr.165/A din 05.03.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, s-a admis ca fondat apelul civil formulat de apelanții - și, ambele din O str. - nr.46 în contradictoriu cu intimații, ambii din O str. - nr.46 și Canal din O str. - nr.3 împotriva sentinței civile 5230/11.10.2005 pronunțată de Judecătoria Oradea pe care a schimbat-o în parte în sensul că:
A fost admisă în parte acțiunea principală formulată de reclamantele - și în contradictoriu cu pârâții și.
S-a constatat existența unui drept de servitute de trecere pentru conducta de canalizare cu piciorul și mașina în sarcina imobilului cu nr. cadastral 4333 înscris în 3390 O, în favoarea imobilului cu nr. top 287/12 înscris în 10923 O conform raportului de expertiză întocmit în cauză de expert.
S-a dispus intabularea dreptului de servitute în
A fost respinsă cererea reconvențională formulată de reclamanții reconvenționali - și în contradictoriu cu pârâții reconvenționali - și.
S-a înlăturat dispoziția instanței de fond privind obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată în favoarea pârâților.
Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței apelate.
Intimații au fost obligați la cheltuieli de judecată în cuantum de 800 lei în favoarea apelanților.
Pentru a pronunța în acest mod, tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 624 cod procedură civilă prevede că servituțile necontinue și neaparente, cum este servitutea de trecere, se pot constitui numai prin titlu.
În ceea ce privește forma titlului, respectiv aceia a actului juridic pe temeiul căreia servitutea se constituie, aceasta este cea prevăzută de lege pentru validitatea acestuia.
Prin urmare dacă servitutea se constituie printr-un act juridic între vii, cu titlu oneros, consensual, nu se cere nici o condiție de formă.
Astfel, în mod eronat prima instanță a considerat că servitutea de trecere constituită prin contractul de vânzare cumpărare încheiat la data de 11.03.1970 nu este de natură a produce consecințe juridice întrucât acesta nu a fost încheiat în formă autentică.
Rezultă așadar că, pentru constituirea servituții în favoarea reclamantelor, nu prezintă relevanță împrejurarea că în contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3385/25.05.1971, în baza căruia acestea au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului cu nr. top. 287/12 nu se face nici o referire la dreptul de servitute de trecere, contractul autentic nefiind în măsură să înlăture efectele juridice ale convenției anterioare.
Greșit a considerat de asemenea judecătoria faptul că dreptul invocat de reclamante nefiind înscris în cartea funciară le este neopozabil pârâților care au calitatea de terți.
S-a precizat în acest sens faptul că la data dobândirii dreptului de proprietate de către pârâta, asupra imobilului cu nr. top. 287/9, prin contractul autentificat cu nr. 5808/29.06.1982, imobilul era gravat de dreptul de servitute de trecere constituit în favoarea reclamantelor de proprietarul inițial al imobilului, respectiv.
Astfel, efectele actului juridic încheiat de transmițător se produc și față de dobânditorul ulterior, acesta fiind ținut de obligațiile autorului având calitatea de având-cauză.
Lipsa înscrierii în cartea funciară a dreptului de servitute nu poate fi invocată în cauză, de vreme ce pârâții la data dobândirii dreptului de proprietate, au avut cunoștință de existența dreptului neînscris, aspect ce rezultă din răspunsul la interogatoriul luat în fața primei instanțe.
Soluția primei instanțe s-a constatat a fi greșită și în privința capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtelor la a se debranșa și a ridica construcțiile de și canalizare de pe parcela cu nr. cad. 4333 aparținând reclamanților reconvenționali.
S-a impus a se lua în considerare în acest sens adresa emisă de Compania de OAp rin care se arată că strada - - - este cuprinsă în programul de reabilitare a rețelelor de și a branșamentelor aferente, program care se va implementa numai după obținerea surselor de finanțare. Se mai arată în aceiași adresă că, în aceea ce privește rețeaua de canalizare menajeră, nu este posibilă racordarea imobilelor de la nr. 35 și 37 în rețeaua existentă, datorită faptului că adâncimea de pozare a cestei rețele este de numai 0,4, ceea ce nu permite realizarea unui racord de corespunzătoare. Soluția propusă pentru racordarea acestor imobile la sistemul de canalizare este executarea unei extinderi de rețea până la căminul de vizitare existent pe strada - - -.
Constatându-se astfel, că pentru realizarea lucrărilor de branșament în prezent ar fi necesară avansarea unor cheltuieli substanțiale pe care reclamantele ar fi nevoite să le suporte, instanța a apreciat că ar fi imoral și ilegal să se dispună în acest sens, în condițiile în care efectuarea rețelelor de și canalizare menajeră urbane este o obligație a autorităților locale urmând a fi efectuate din bani publici, doar racordarea la aceasta fiind în sarcina beneficiarului.
Ori, întrucât în prezent o astfel de rețea nu există fiind doar un proiect supus unor condiții a căror îndeplinire este viitoare și incertă, instanța nu poate suplini consimțământul beneficiarului și a-l obliga să suporte niște cheltuieli ce nu-i revin potrivit legii.
Desigur că, în măsura în care programul de reabilitare va fi implementat și posibilitatea de branșament a reclamantelor va deveni una reală și nu ipotetică cum este în prezent, problema supusă dezlegării în prezenta cauza va putea fi reluată în noile circumstanțe.
Față de aceste aspecte, în temeiul dispozițiilor art. 296 cod procedură civilă apelul declarat de apelantele și a fost admis urmând a schimba în parte sentința civilă nr. 5230/2005 pronunțată de Judecătoria Oradea în sensul că s-a admis în parte acțiunea principală formulată de reclamante, sens în care s-a constatat existența unui drept de servitute de trecere pentru conducta de și canalizare cu piciorul și mașina în sarcina imobilului înscris în 3390 O cu nr. cad 4333 rezultat din nr. top. 287/9 înscris în 8768 O, în favoarea imobilului cu nr. top. 287/12 înscris în 10923 O conform raportului de expertiză întocmit de expert ce face parte integrantă din prezenta, s-a dispus intabularea dreptului de servitute în cartea funciară. Totodată s-a respins cererea reconvențională formulată de reclamanții reconvenționali și, menținând restul dispozițiilor sentinței apelate.
Fiind în culpă procesuală intimații au fost obligați la 800 lei cheltuieli de judecată în favoarea apelantelor, sumă ce reprezintă taxă timbru și onorariu expertiză, cheltuielile de judecată constând în onorariul avocațial nefiind dovedite.
Împotriva acestei decizii, în termen au formulat recurs pârâții care au solicitat admiterea acestuia, modificarea deciziei, respingerea apelului reclamanților și menținerea în tot a sentinței de fond ca legală și temeinică.
În motivarea recursului s-a susținut că terenul și casa reclamanților nu este loc înfundat în înțelesul art. 616 Cod civil.
Chiar dacă reclamanții au fost tolerați de pârâți, care le-a permis accesul pe proprietatea lor, acest aspect nu naște nici un drept în favoarea reclamanților, imobilul cumpărat de pârâți este liber de sarcini, aspect consemnat în contractul de vânzare cumpărare. Au mai invocat pârâții că practic reclamanții le folosesc întreaga curte, Tribunalul Bihor stabilind servitute de trecere pentru conducta de canalizare cu piciorul și cu mașina pe proprietatea pârâților, încălcându-li-se astfel acestora dreptul de proprietate.
Această sarcină este împovărătoare pentru pârâți, cu atât mai mult cu cât reclamanții pot să-și deschidă cale de acces atât pentru ei cât și pentru utilitățile aferente gospodăriei din strada învecinată.
Intimații s-au opus admiterii recursului.
În fața instanței de recurs pârâta a depus o declarație autentică prin care se obligă să suporte cheltuielile pentru racordul la canalizare a imobilului reclamanților, cu conectare la strada învecinată.
Analizând decizia recurată prin prisma motivelor invocate și din oficiu, Curtea constată că aceasta este legală și temeinică sub toate aspectele.
Criticile formulate de recurenți sunt în întregime nefondate.
În fapt, între antecesorul în drepturi a pârâților și reclamante s-a încheiat o convenție pentru instituirea unei servituți de trecere pe imobilul din litigiu identificat cu nr. top. 297 imobilului a fost cunoscută de pârâți la data cumpărării, așa cum aceștia au recunoscut la interogatoriu.
Pe de altă parte între reclamante și pârâtul, la data de 01 iulie 1992 s-a încheiat un înscris sub semnătură privată prin care reclamantul a vândut suprafața de teren afectată de servitutea din litigiu în favoarea reclamanților, pentru suma de 63.000 lei.
Aspectele invocate de pârâtă potrivit cărora imobilul vândut de soțul său este bunul ei propriu și vânzarea este astfel nevalabilă, nu au relevanță cât timp prezumția de bun comun dobândit în timpul căsătoriei nu a fost răsturnată în contra terților, iar vânzarea de către un soț a bunului codevălmaș fiind sancționată cu nulitate relativă prin împlinirea termenului de 3 ani, aceasta a fost definitiv acoperită.
Aceste aspecte nu fac obiectul recursului, astfel împrejurările mai sus invocate vor fi folosite de instanța de recurs doar ca argument pentru respingerea recursului promovat de pârâți.
Pe de altă parte, în mod corect a reținut Tribunalul Bihor că servitutea de trecere instituită în favoarea fondului dominant, proprietatea reclamanților a fost constituită încă din anul 1970, fiind valabilă convenția chiar neîncheiată în formă autentică, ulterior imobilul nr.top.287/9 fiind grevat de dreptul de servitute constituit în favoarea reclamanților prin contractul autentic încheiat în anul 1982.
Astfel, efectele actului juridic încheiat de transmițător se produc și față de dobânditorul ulterior care are calitatea de având cauză.
Nu are relevanță astfel, neînscrierea în CF. a dreptului de servitute, cât timp pârâții la data preluării imobilului aveau cunoștință de existența dezmembrământului dreptului de proprietate.
Prin urmare, în mod corect a concluzionat Tribunalul Bihor că proprietatea reclamanților este loc înfundat în înțelesul art. 616 Cod procedură civilă și că practicarea unei uși de acces spre strada - - - și conectarea de rețeaua de canalizare de pe această stradă ar însemna nu doar reducerea suprafeței locative ci și împovărarea reclamanților cu cheltuieli substanțiale care nu se justifică față de existența îndelungată a dreptului de servitute asupra imobilului în cauză.
Împrejurarea că recurenta s-a angajat să suporte cheltuielile de branșare la rețeaua de canalizare, nu are relevanță în cauză, declarația depusă de aceasta în fața instanței de recurs neproducând efecte juridice.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 cu referire la art. 316 și 296 Cod procedură civilă, se va respinge ca nefondat recursul pârâților.
Cheltuieli de judecată nu se vor acorda, întrucât intimații nu au indicat cuantumul acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de recurenții pârâți -, ambii cu domiciliul în O, Parcul nr. 46, Cod poștal -, județul B, în contradictoriu cu intimatele reclamante -, ambele cu domiciliul în O, Parcul nr. 46, Cod poștal -, județul B și cu intimata pârâtă COMPANIA DE, cu sediul în O- județul B, împotriva deciziei civile nr. 165 din 05 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o mențin în întregime.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 12 decembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - - -
Red.dec.R /16.12.2008
Jud.fond.
Jud.apel. -
Dact./17.12.2008
Ex.2
Președinte:Pantea ViorelJudecători:Pantea Viorel, Roman Florica, Bocșe Elena
