Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1620/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- SECȚIA CIIVLĂ MIXTĂ -
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR 1620/R/2008
Ședința publică din 12 noiembrie 2008
PREȘEDINTE: Aurora Popa JUDECĂTOR 2: Maria Galeș
JUDECĂTOR 3: Dana Cigan
Judecător - -
Grefier - -
Pe rol, soluționarea recursului civil declarat de recurenta pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O,-, județul B în contradictoriu cu intimatul contestator, domiciliat în, nr. 352, județul B împotriva sentinței civile nr. 464/LM din 22 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor; având ca obiect: recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul, lipsă recurenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru; la dosar a parvenit prin Serviciul Registratură la data de 24 octombrie 2008 întâmpinare; după care:
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Intimatul contestator solicită respingerea, menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 464/LM din 22 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Bihors -a admis contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B și în consecință:
S-a dispus anularea deciziei nr. 23660/01.07.2007, emisă de intimată, pe seama contestatorului și a obligat intimata să recalculeze pensia acestuia, prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 20 ani, cu acordarea drepturilor astfel stabilite începând cu data de 01.03.2005, sens în care a obligat intimata să emită o nouă decizie de pensionare.
Din considerentele sentinței se reține că prin decizia nr.23660/28.02.2005 fost recalculată pensia contestatorului.
Stagiul complet de cotizare avut în vedere a fost de 25 de ani, conform art. 2 alin. 1 din HG1550/2004. Conform aceluiași act, legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la categoria de pensie de care beneficiază contestatorul la data de 1 octombrie 2004 este Legea 3/1977.
Având în vedere susținerile contradictorii ale părților referitoare la legea aplicabilă, instanța apreciază că în speță se impune o interpretare a legilor succesive adoptate în această materie, în scopul clarificării acestei probleme. Astfel, rolul puterii judecătorești este în esență acela de a aplica legea, adică aceea de aoi nterpreta și aoa dapta cazurilor particulare. În speță, instanța va identifica legea aplicabilă, ținând cont de principiile aplicării legii civile în timp, de intenția reală a legiuitorului, precum și de principiile generale ale dreptului.
Așadar, instanța constatând că legea aplicabilă la data deschiderii dreptului de pensionare al contestatorului era Legea nr. 3/1977. Coroborând acest text cu prevederile art. 2 alin.1 din HG1550/2004 care prevede că: "Stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază [.] " ar trebui să concluzionăm că într-adevăr stagiul complet de cotizare al contestatorului ar fi de 25 de ani. astfel de concluzie este însă cu desăvârșire eronată, fiind rodul unei interpretări simplificate și care nesocotește reglementări ulterioare în materie, cu atât mai mult cu cât acestea au o forță superioară unei hotărâri de guvern pe care se întemeiază apărările intimatei, respectiv HG1550/2004 amintit mai sus. de care facem vorbire se regăsesc în nr.OUG4/2005 aprobată prin Legea 78/2005, care prevede în mod explicit "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie". Or, având în vedere acest principiu, având în vedere, pe de-o parte că nr.OUG4/2005 este ulterioară HG1550/2004 și pe de altă parte, că ordonanța aprobată prin Lege are o forță juridică superioară unei hotărâri de guvern, se impune să concluzionăm că prevederile art. 2 alin.2 din HG. 1550/2004 au fost abrogate tacit, în sensul că nu pot fi interpretate într-un mod care să ducă la stabilirea unor pensii diferențiate în funcție de anul ieșirii la pensionare.
Așa cum s- arătat deja, judecătorul trebuie, în primul rând, să cerceteze care a fost intenția reală a legiuitorului. Astfel, din OUG4/2005 aprobată prin legea 78/2005 rezultă în mod indubitabil că legiuitorul a urmărit să înlăture toate discriminările dintre pensionari cu privire la cuantumul pensiei rezultate din date diferite a ieșirii la pensie. În aceste condiții, aplicarea rigidă a HG1550/2004 încalcă în mod flagrant acest principiu. Or, a nu deroga de la principiile generale ale dreptului, a urma spiritul legii și nu numai litera sa, sunt două reguli elementare ce se impun judecătorului când interpretează legea.
În lumina acestei interpretări, instanța a apreciat că prevederile Legii 19/2000 sunt aplicabile de la data intrării în vigoare a tuturor categoriilor de pensionări ce intră în sfera sa de reglementare, indiferent de data deschiderii dreptului lor la pensie. Art. 43 alin.1 din Legea 19/2000 prevede că asigurații care si-au desfășurat activitatea in locurile de munca prevăzute la art. 20 lit. a) si care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 20 de ani în aceste condiții beneficiază de pensie pentru limita de vârsta începând cu vârsta de 45 de ani.
Față de ansamblul considerentelor expuse mai sus, instanța constatând că, din datele privitoare la activitatea in munca aflate in dosarul de pensionare rezultă că acesta a desfășurat pe o perioadă mai mare de 20 de ani activitate in subteran, în temeiul art. 20 alin.1 lit. a și art.43 alin. 1din legea 19/2000 precum și art. 2 alin.1 din HG. 1550/2004 coroborat cu prevederile OUG4/2005 aprobată prin Legea 78/2005, a admis contestația și a dispus anularea deciziei nr.23660/01.07.2007 si a obligat intimata să recalculeze pensia stabilită pe seama contestatorului prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 20 de ani, sens în care va obliga intimata sa emită o noua decizie de pensionare.
Având in vedere că in cuprinsul deciziei de recalculare inițiale din 28.02.2005, este inserata mențiunea:"in situația in care in termen de 3 ani de la data de 01.03.2005 vor fi prezentate acte de natura a modifica elementele avute in vedere la determinarea punctajului mediu anual recalculat noile drepturi se vor acorda de la data de 01.03.2005", instanța a obligat intimata sa acorde aceste drepturi de la data de 01.03.2005.
In ce privește modalitatea de calcul a pensiei astfel stabilite, instanța apreciază ca punctajul total realizat la data primei recalculări, cel stabilit prin decizia nr.23660/28.02.2005,va fi împărțit la un stagiu complet de cotizare de 20 de ani si se vor acorda drepturile astfel calculate începând cu data de 01.03.2005, iar drepturile conferite de OUG nr.19/2007 vor fi acordate începând cu pensia aferentă lunii iulie 2007.
Împotrivaacestei sentințe în termen a declarat recurs intimata Casa Județeană de Pensii B, solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii și respingerea contestației formulată de petentă.
În motivarea recursului s-a susținut că recurenta a aplicat corect dispozițiile art. 2 din Normele Metodologice ale nr.HG 1550/2004, care au stabilit că stagiul complet de cotizare este cel stabilit prin Legea nr. 3/1977, astfel că este greșită hotărârea instanței de fond, care arbitrar a modificat cuantumul acestui stagiu de cotizare, reducându-l la 20 ani, în loc de 30 ani, cum este stabilit de Legea nr. 3/1977.
S-a mai invocat că instanța a motivat contradictoriu hotărârea, reținând că petentului i s-au aplicat dispozițiile art. 2 din nr.HG 1550/2004, pe care le coroborează cu Legea nr. 19/2000, lege care nu este incidentă în speță.
În plus, instanța de fond a aplicat retroactiv dispozițiile Legii nr. 19/2000 și nr.OUG 4/2005, încălcând un principiul constituțional al neretroactivității legii.
Intimatul prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea recursului ca nefondat, soluția pronunțată de instanța de fond fiind legală deoarece a desfășurat activitate în subteran peste 21 de ani, beneficiind de pensie la vârsta de 50 de ani, recalcularea pensiei trebuind să fie corect făcută cu stagiul prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru activitatea desfășurată în condiții speciale, în subteran, având în vedere și prevederile OUG nr. 4/2005.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate și din oficiu, Curtea constată că aceasta este legală și temeinică, în consecință recursul urmează a fi respins ca nefondat.
Criticile recurentei sunt nefondate.
Intimatul a lucrat anterior deschiderii dreptului său la pensie în condiții deosebite, ca miner subteran peste 21 de ani la Exploatarea Minieră și a fost pensionat în temeiul Legii nr. 3/1977, reducându-i-se vârsta de pensionare conform cu dispozițiile legale din actul normativ enunțat.
Sigur că, la data deschiderii dreptului la pensie erau în vigoare dispozițiile Legii nr. 3/1977, dar acestea la art. 14 prevedeau și cele expuse mai sus, mai mult, actualul normativ în materie - Legea nr. 19/2000 - prevede la art. 43 că pentru asigurații care au lucrat efectiv în locurile de muncă, prevăzute de art. 20 lit. "b" și care aveau un stagiu de cotizare de cel puțin 20 ani în subteran, punctajul mediu anual se stabilește prin luarea în considerare a stagiilor prevăzute de acest articol, conform art. 77 din Legea nr. 19/2000.
Este cert că intimatului contestator i s-au aplicat la data deschiderii dreptului la pensie dispozițiile Legii nr.3/1977, însă la recalculare nu se poate face abstracție de dispozițiile legii noi în materie, respectiv de art. 20, 43, 77 din Legea nr. 19/2000, modificată și completată, aspect corect reținut de instanța de fond (nefiind o adăugare la lege), întrucât altfel s-ar încălca principiul consacrat prin actele normative de evaluare, conform căruia la condiții egale de pensionare se impune acordarea unor pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie.
Art. 2 din Legea nr. 19/2000 consacră chiar principiul egalității tuturor participanților la sistemul public, altfel s-ar crea un tratament discriminatoriu pentru cei ce au avut "neșansa" a obține dreptul la pensie anterior Legii nr. 19/2000, ceea ce ar contraveni atât Constituției ce proclamă egalitatea de tratament, cât și tuturor prevederilor internaționale în domeniu.
Prin hotărârea pronunțată, instanța de fond nu a făcut altceva decât a dispus aplicarea dispozițiilor legale în materie și situației intimatului, dispoziții mai favorabile, altfel, conform celor expuse mai sus, s-ar fi ajuns la o nejustificată discriminare a acestuia raportat la persoanele ce s-au pensionat după intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000 și cei ce s-au pensionat anterior, îndeplinind aceleași criterii, prin urmare Tribunalul Bihor nu a interpretat greșit dispozițiile legale aplicabile, criticile recurentei fiind neavenite.
Pentru aceste motive, în baza art. 312 al. 1 raportat la art. 304 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
Se constată că nu au fost solicitate cheltuieli de jduecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de recurenta pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O,-, județul B în contradictoriu cu intimatul contestator, domiciliat în, nr. 352, județul B împotriva sentinței civile nr. 464/LM din 22 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 12 noiembrie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier.
- - - - - - - -
Red dcz
09.12.2008
Jud fond,
Dact IC
2ex/12.12.2008
Președinte:Aurora PopaJudecători:Aurora Popa, Maria Galeș, Dana Cigan