Actiune in prestație tabulară jurisprudenta. Decizia 230/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 230/R/2009
Ședința publică din data de 6 februarie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Denisa Băldean vicepreședinte al Curții de Apel
JUDECĂTORI: Denisa Băldean, Dana Gârbovan Lucia Ștețca
- -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamanții recurenți și împotriva deciziei civile nr. 430/ 17 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr- privind și pe pârâții intimați, JR, și, având ca obiect prestație tabulară.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 30 ianuarie 2009, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA:
Prin decizia civilă nr.430 din 17 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de recllamanții și și pârâții, și și împotriva sentinței civile nr.3053 din 17.03.2008 pronunțată în dosarul nr- al Judecătoriei Cluj -N care a fost menținută în totul.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr.3053/17.03.2008 pronunțată în dosarul nr- al Judecătoriei Cluj -N a fost respinsă excepția insuficientei timbrări, excepția prescripției și excepția autorității de lucru judecat și a fost respinsă acțiunea formulată și extinsă de reclamanții și împotriva pârâților senior, junior, Cântă, și.
Instanța de fond a obligat reclamanții să plătească pârâtului suma de 1500 lei și pârâtului suma de 300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Cu privire la excepția insuficientei timbrări invocată prin întâmpinarea depusă la data de 15.01.2008, instanța avut în vedere că, potrivit prevederilor Legii nr. 146/1997 și Normelor de aplicare a acestei legi, taxa de timbru se achită la momentul introducerii acțiunii (art. 20,. 146/1997), la valoarea din momentul introducerii acțiunii (art. 5 alin. 2, Norme), iar evaluarea se face de către reclamant prin acțiune (art. 112 pct. 3.pr.civ.). Reclamanții au indicat valoarea terenului chiar în acțiune ( 8) și au achitat taxa de timbru în cuantum legal, la momentul respectiv necontestându-se valoarea indicată de reclamanți. Față de cele reținute anterior s-a respins excepția insuficientei timbrări.
În ceea ce privește excepția prescripției, s-a apreciat că acesta este neîntemeiată, întrucât intrarea în posesie a reclamanților asupra terenului, posesie neîntreruptă până în prezent, fapt recunoscut de pârâți, echivalează cu întreruperea termenului prescripției, așa acum se arată în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție. Potrivit art. 29 alin. 4 din Titlul XII din Legea nr. 247/2005, prin care a fost modificată Legea nr. 7/1996, atunci când cel care s-a obligat să strămute un drept real nu predă înscrisurile necesare înscrierii în cartea funciară, acțiunea prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri care să suplinească consimțământul la înscriere este imprescriptibilă. În consecință, excepția prescripției a fost respinsă.
Asupra excepției autorității de lucru judecat, se observă că motivele invocate de pârâții jr. și sunt identice cu cele invocate de pârâtul sen. iar asupra excepției autorității de lucru judecat, invocată de acesta din urmă, instanța s-a pronunțat în sensul respingerii, nefiind întrunite condițiile de identitate, de părți, obiect și cauză. Pentru aceleași motive, instanța a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâții jr. și.
Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanții își susțin acțiunea pe actul intitulat "Declarație", în care se arată doar: "subsemnatul declar vândută partea de gradina din delnita care nu-i la colectiv în lungime de 200 metri și lățime de 9,50. pentru care și iscălesc. La data de 15 August ". Pe înscris, se observă că lungimea a fost corectată. În expertiza tehnică efectuată în dosarul nr. 2823/1999 al Tribunalului Cluj, s-a reținut că asupra grupului de cifre din valoarea numerică care reprezintă lungimea suprafeței de teren înscris în act s-au efectuat manopere de radiere și înscriere ulterioară.
Așa cum se vede din acest înscris, el emană doar de la o parte, fiind semnat de o singură persoană, nu identifică cu exactitate terenul și nu are data completă. Reclamanții au susținut că acest înscris este doar un început de dovadă scrisă și că se poate completa cu alte probe, inclusiv declarații de martor.
În ceea ce privește interogatorul pârâtului sen. s-a constatat că, în prezent, datorită vârstei înaintate de 97 ani, acesta are demență mixtă, astfel că instanța a considerat că un interogatoriu luat în prezent acestui pârât este nerelevant și neconcludent. Dar, se observă că, de-a lungul timpului, în procesele purtate anterior între părți, precum și în întâmpinarea depusă în prezenta cauză, sen. negat constant că prin înscrisul intitulat declarație ar fi intenționat să vândă reclamanților terenul ce face obiectul prezentei cauze.
În ceea ce privește pe martorul, acesta a arătat că nu a vorbit cu pârâtul despre teren și nu a fost de față când s-a cumpărat, celelalte aspecte relatate de acest martor, privind folosința terenului, nu prezintă relevanță în speță. Martorul - a arătat că știe din spusele reclamantului că a cumpărat teren de la și nu a vorbit cu despre acest teren. Așadar, nici relatările acestui martor nu lămuresc împrejurările întocmirii înscrisului în litigiu. Martora a arătat că toată lumea știe că reclamanții au cumpărat terenul numit în delnita de la, pentru că vecinii știu care de la cine a cumpărat, dar martora nu știe când a fost cumpărat terenul și nu cunoaște alte împrejurări, locuind acolo din 1966. Nici această martoră nu a fost de față la încheierea convenției. La fel, martorii știe de la reclamanți că aceștia au cumpărat teren de la dar nu știe exact cât au cumpărat reclamanții. Martora a arătat că nu a fost de față la încheierea convenției și nu știe ce s-au înțeles reclamanții cu pârâtul.
Din probele administrate în cauză nu rezultă că s-ar fi încheiat o promisiune de vânzare-cumpărare a terenului în litigiu, între pârâtul sen. și reclamanți, cu privire la terenul ce face obiectul acțiunii. Astfel, nu se poate stabili care este obiectul unei asemenea convenții, terenul promis nefiind nici determinat, nici determinabil, atâta timp cât lungimea trecută în act a fost corectată, fără a se cunoaște împrejurările corecturii. De asemenea, nu a fost dovedit consimțământul ambelor părți la încheierea convenției. Așadar, instanța a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile de validitate a contractelor prevăzute de art. 948 pct. 2 și 3.civ. Promisiunea de vânzare-cumpărare constituie un contract bilateral, deci trebuie să îndeplinească condițiile generale de validitate prevăzute de art. 948.civ.
Reținând că nu există o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, instanța de fond a respins atât cererea de obligare la încheierea contractului în formă autentică, cât și cererea subsidiară de rezoluțiune a antecontractului de vânzare-cumpărare, fiind evident că pentru a putea fi rezoluționat, un contract trebuie să existe. În consecință, urmează a fi respinse și petitele subsecvente, în baza principiului accesorium sequitur principale.
Față de cele reținute anterior, instanța nu a mai analizat restul susținerilor părților privind data încheierii actului, cooperativizarea terenului și încheierea actului de către un neproprietar.
În baza art. 274.pr.civ, reclamanții au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată după cum urmează: 1500 lei către pârâtul și 300 lei către, conform chitanțelor depuse la dosar.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel în termenul prevăzut de lege reclamanții și și pârâții, Jr., în calitate de moștenitori ai defunctului.
Prin apelul declarat de către reclamanții și s-a solicitat schimbarea sentinței în sensul admiterii acțiunii formulate, cu cheltuieli de judecată în oprimă instanță și în apel.
În motivare s-a arătat că instanța de fond a interpretat greșit actul dedus judecății, alterându-i substanța și natura. Astfel, în mod greșit s-a reținut că nu există promisiune de vânzare-cumpărare între pârâtul și reclamanți cu privire la terenul ce face obiectul acțiunii. În aceste condiții nu se justifică în ce modalitate au ajuns reclamanții să folosească acest teren din anul 1960 și cu ce titlu a încasat defunctul suma de 3700 lei de la reclamantul.
Este adevărat că înscrisul sub semnătură privată încheiat la data de 15.08.1960 emană doar de la o parte, fiind semnat de o singură persoană și nu are data completă, însă aceste deficiențe privesc doar înscrisul constatator, iar nu însăși convenția de vânzare-cumpărare. Convenția de vânzare cumpărare în sensul de negotium a fost dovedită în cauză.
Sentința civilă nr.3053/2008 a Judecătoriei Cluj -N este lipsită de temei legal fiind dată cu încălcarea s-au aplicarea greșită a art.948 pct.2 și 3, 969,970, 1073, 1077, 1294, 1295 al.1 cod civil și art.5 al.2 din Titlul X al Legii nr.247/2005.
Faptul că este vorba despre o convenție de vânzare-cumpărare rezultă din declarația lui, declarație care nerespectând forma autentică trebuie calificată ca promisiune de vânzare-cumpărare. Că între părți a intervenit o promisiune de vânzare-cumpărare rezultă și din interpretarea judicioasă actului juridic încheiat între părți, interpretare pe care au dat-o instanțele în dosarul nr.2823/1999 al Tribunalului Cluj.
De asemenea dovada că între părți a intervenit o promisiune de vânzare cumpărare rezultă și din declarațiile martorilor audiați în prezenta cauză și din declarațiile martorilor audiați în procesele anterioare purtate între părți.
Sentința civilă atacată este și netemeinică deoarece apreciază greșit probele dosarului sau le ignnoră.
S-a stabilit că obiectul convenției nu este nici determinat nici determinabil, apreciere care este contrazisă de probele dosarului, obiectul convenției fiind determinabil astfel cum rezultă din înscrisul sub semnătură privată fiind precizată lungimea și lățimea terenului. În completarea înscrisului s-a administrat și proba testimonială, prima instanță ignorând declarațiile martorilor.
De asemenea prima instanță a ignorat concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, deși a încuviințat această probă.
S-a mai arătat că prin sentința civilă nr.3010/2007 a Judecătoriei Cluj -N a fost admisă o acțiune similară, introdusă de către vecinul reclamanților.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.274, 282 și urm. pr. civ. art.948,969,970, 1073,1077,1197,1294,1295 al.1 civ. și art.5 al. 2 din Titlul X al Legii nr.247/2005.
În probațiune s-au depus la dosar în copie: sentința civilă nr.310/2007 a Judecătoriei Cluj -N, decizia civilă nr.901/2007 a Tribunalului Cluj și decizia civilă nr.272/2008 a Tribunalului Cluj.
Prin apelul declarat de către pârâții, Jr., s-a solicitat modificarea sentinței în sensul admiterii în principal a excepției autorității de lucru judecat și în subsidiar a excepției prescripției acțiunii, respingându-se acțiunea reclamanților pentru aceste motive.
În motivare s-a arătat că autoritatea de lucru judecat este incidentă raportat la sentința civilă nr.560/2000 a Tribunalului Cluj, existând identitate de părți, de obiect și de cauză. Atât în primul litigiu, cât și în prezentul litigiu s-a invocat aceeași situație de fapt calificată juridic de instanță, apreciindu-se că actul de care s-a prevalat reclamantul în acel proces, identic cu actul de care se prevalează în acest proces, nu i-a transmis dreptul de proprietate și nu reprezintă nici măcar un antecontract de vânzare-cumpărare, fiind un înscris infim emanând de la o singură persoană, nedatat și care nu determină obiectul pretinsei promisiuni și nici persoana beneficiară a acesteia.
Autoritate de lucru judecat există și raportat la decizia civilă nr.97/1997 a Tribunalului Cluj având ca obiect revendicare.
În consecință indicarea unui temei juridic aparent diferit în cea de-a treia sau a patra cerere, pentru o situație de fapt identică, nu este de natură a înlătura condiția identității de cauză.
În mod greșit s-a respins de către instanța de fond și excepția prescripției acțiunii.
În speță sunt incidente dispozițiile art.1 și 3 al.1 din Decretul nr.167/1958, dreptul de acțiune al reclamanților raportat la data pretinsă la care s-a încheiat convenția de vânzare-cumpărare s-a stins la data de 16.08.1963. Oricum dreptul la acțiune s-a stins și raportat la data emiterii titlului de proprietate. Susținerea instanței de fond în sensul că posesia exercitată de reclamanți a întrerupt cursul prescripției este nefondată, terenul fiind preluat de în anul 1961.
În probațiune s-a depus la dosar copia certificatului de deces al numitului, seria - nr.-.
Pârâții au formulat de asemenea întâmpinare la apelul declarat de către reclamanții și, solicitând respingerea acestuia ca nefondat și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare s-a arătat că instanța de fond a interpretat în mod corect actul juridic dedus judecății, reținând că între părți nu s-a încheiat o promisiune de vânzare-cumpărare, concluzie trasă pe baza dispozițiilor legale incidente în cauză.
Totodată sentința este temeinică, instanța de fond apreciind în mod corect că din probele administrate în cauză nu rezultă existența consințământului părților și nici obiectul convenției.
Referitor la raportul de expertiză efectuat în cauză s-a arătat că având în vedere concluzia în sensul că nu s-a încheiat o promisiune de vânzare-cumpărare cu privire la terenul identificat în expertiză, acest raport de expertiză a fost apreciat ca atare.
Referitor la hotărârile judecătorești depuse în probațiune s-a arătat că acestea nu sunt relevante având în vedere că stare de fapt este diferită, existând de altfel o altă hotărâre judecătorească prin care s-a respins o acțiune civilă similară cu cea a reclamanților.
S-au depus în probațiune în copie; decizia civilă nr.1553/1997 a Tribunalului Cluj, sentința civilă nr.998/1997 a Judecătoriei Cluj -
Reclamanții și au formulat de asemenea întâmpinare la apelul declarat de către pârâții, Jr., solicitând respingerea acestuia ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că nu există autoritate de lucru judecat raportat la sentința civilă nr.560/2000 a Tribunalului Cluj, neexistând identitate de obiect și de cauză. În dosarul nr.2893/1999 al Tribunalului Cluj obiectul a fost terenul revendicat și dreptul de proprietate asupra acestui teren, în prezenta cauză obiectul constând în dreptul de creanță al reclamanților rezultat din convenția de vânzare-cumpărare din 15 august 1960. De asemenea în dosarul nr.2893/1996 acțiunea a fost una în revendicare, în timp ce în prezentul dosar temeiul juridic al dreptului de creanță este diferit.
Nu există autoritate de lucru judecat nici raportat la decizia civilă nr.97/1997 a Tribunalului Cluj, în acel proces punându-se problema dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 1911 mp, teren asupra căruia pârâtul deținea un titlu de proprietate.
Nici excepția prescripției acțiunii nu este întemeiată. Conform art.29 al.4 din legea nr.7/1997 dreptul al acțiune în prestație tabulară este imprescriptibil. Chiar dacă, acțiunea ar fi socotită prescriptibilă, raportat la posesia reclamanților asupra terenului sunt incidente prevederile art.16 lit.a din Decretul nr.167/1958.
Reclamanții nu și-au putut valorifica dreptul de proprietate după momentul încheierii contractului, deoarece terenul a fost preluat de în anul 1961 sau 1962, fiind vorba despre o imposibilitate obiectivă de executare a convenției.
De asemenea în nici un caz prescripția acțiunii principale nu poate să curgă înainte de eliberarea titlului de proprietate în favoarea pârâtului senior, după acest moment reclamanții nestând în pasivitate, derulându-se trei procese împotriva pârâtului senior.
O nouă prescripție putea curge eventual de la data pronunțării deciziei civile nr.3555/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, 12.05.2004, raportat la această dată acțiunea nefiind prescrisă.
Analizând apelurile declarate de către reclamanții și și pârâții, Jr., împotriva sentinței civile nr.3053/2008 a Judecătoriei Cluj -N, pe baza probelor administrate în cauză și a dispozițiilor legale în materie în vigoare, tribunalul a reținut următoarele:
Referitor la apelul declarat de către pârâții, și tribunalul apreciază că acesta este neîntemeiat.
În mod corect a soluționat prima instanță excepția prescripției dreptului la acțiune, fiind evident că acțiunea având ca obiect perfectarea antecontractului de vânzare-cumpărare a fost introdusă în termenul prevăzut de lege,nefiind prescris dreptul la acțiune.
În primul rând, așa cum s-a arătat în sentința atacată, dreptul la acțiune având acest obiect este imprescriptibil de la momentul intrării în vigoare a Legii nr.247/2005, lege în vigoare la momentul introducerii acțiunii deduse judecății. Pe de altă parte și în cazul în care ar fi fost incident termenul de prescripție aplicabil anterior apariției acestei legi, adică cel general de 3 ani prevăzut de Decretul nr.167/1958, dreptul la acțiune nu ar fi fost prescris,posesia asupra terenului în litigiu constituind o cauză de întrerupere a termenului de prescripție.
În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat se apreciază că și aceasta a fost corect soluționată de către instanța de fond. Autoritatea de lucru judecat nu este incidentă nici raportat la sentința civilă nr. 560/2000 a Tribunalului Cluj și nici raportat la decizia civilă nr.97/A/1997 a Tribunalului Cluj,neexistând identitate de obiect și de cauză,în nici unul din dosarele anterioare nesolicitându-se perfectarea antecontractului de vânzarea cumpărare, acțiunile anterioare având ca obiect revendicare,este adevărat că privind același teren,obiectul material fiind identic. Acest lucru rezultă și din considerentele deciziei nr.3555/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție unde se precizează în mod expres că prin acțiunea soluționată prin sentința civilă nr.560/2000 a Tribunalului Cluj nu s-a solicitat perfectarea antecontractului de vânzare cumpărare, acțiunea având ca obiect recunoașterea dreptului de proprietate asupra terenului,adică acțiune în revendicare. Nu este îndeplinită deci condiția triplei identități de părți,obiect și cauză pentru a fi aplicabile dispozițiile art.1201 civ.
Apelul declarat de către reclamanții este de asemenea nefondat.
În mod corect s-a reținut de către prima instanță că nu s-a făcut dovada în cauză a unui antecontract de vânzare cumpărare privind suprafața de teren în litigiu. Pentru a se face o astfel de dovadă scriptul depus la dosar și intitulat declarație ar fi trebuit completat din moment ce se recunoaște chiar de către reclamanți că acesta nu cuprinde toate elementele necesare pentru a putea fi considerat un antecontract de vânzare cumpărare perfectabil în formă autentică ci doar un început de dovadă scrisă care se impunea a fi completat cu alte probe. Tocmai acesta a fost motivul pentru care prima instanță a încuviințat proba testimonială în cauză, permițând astfel reclamanților să facă dovada existenței antecontractului și a conținutului său.
Declarațiile martorilor audiați în cauză, respectiv, -, nu sunt concludente, nici unul dintre martori neparticipând la încheierea convenției, cunoscând aspectele relevate în declarații de la reclamanți și din lecturarea scriptului intitulat declarație prezentat de aceștia.
Referitor la celelalte declarații de care se prevalează apelanții,respectiv declarațiile martorilor u, - și se constată că acestea conțin informații relevante într-o oarecare măsură.
Astfel martorul u audiat în dosarul nr.8614/1994 al Judecătoriei Cluj -N într-un litigiu purtat între aceleași părți, arată că tatăl său care fost de față la încheierea contractului i-a relatat că acesta s-a încheiat în anul 1963 fără a putea însă preciza ce suprafață de teren s-a tranzacționat. Faptul că terenul a fost cumpărat în anul 1963 este confirmat și de către martorul,audiat în același dosar. Din această declarație rezultă că martorul cunoaște întinderea terenului folosit de reclamanții iar nu întinderea terenului care a făcut obiectul convenției în litigiu.
Martorul - audiat în dosarul nr.323/1997 al Judecătoriei Cluj -N nu a fost de asemenea de față în momentul încheierii contractului, dar a locuit în casa reclamanților la acel moment. Acest martor arată că în anul 1960 fost încheiată convenția dintre reclamanți și sn. date referitor la suprafața de teren cumpărată cunoscând numai de la reclamantul. Martora, audiată în același dosar a arătat că știe că între părți a intervenit un contract de vânzare cumpărare în anul 1960, cu privire la o suprafață de 29 ari teren,aspect cunoscut de la reclamantul.
care trebuiau lămurite prin declarațiile martorilor erau acelea privind data încheierii convenției și întinderea suprafeței de teren care a făcut obiectul acesteia,fiind cert că la un moment dat s-a încheiat o convenție între părți privind o anumită porțiune de teren din comuna, locul numit " ".
În ceea ce privește data încheierii convenției, aceasta este incertă, unii martori arătând că ar fi 1960 iar alții că ar fi 1963. În dosarul nr.2291/20001 al Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit, pe baza probelor administrate că defunctul sn. Și s-au înscris în la data de 29.08.1961. În convenția sub semnătură privată intitulată declarație și depusă la fila 12 din dosarul de fond defunctul arată că vinde porțiunea de grădină din delniță care nu-i la colectiv. Coroborând aceste date se poate trage concluzia că acest contract a fost încheiat în anul 1963, iar nu 1960 din moment ce vânzătorul s-a înscris în P doar în anul 1961.
Totodată referitor la suprafața de teren înstrăinată care nu a putut fi stabilită cu certitudine în urma audierii martorilor propuși se poate trage concluzia că aceasta nu este de 29 ari cum susțin reclamanții,din moment ce terenul era deja înscris în colectiv la data perfectării convenției, intenția vânzătorului fiind aceea de înstrăina numai porțiunea de teren care nu era deja înscrisă în
Raportat la cele reținute mai sus s-a apreciat și de către tribunal că deși s-a dat posibilitatea reclamanților să dovedească convenția încheiată, având conținutul invocat de către aceștia, scriptul intitulat declarație depus la dosar fiind apreciat ca început de dovadă scrisă, aceștia nu au reușit, motiv pentru care nu se poate pune problema perfectării convenției în formă autentică și nici problema rezoluțiunii convenției. Culpa în acest sens aparține în totalitate reclamanților care nu și-au luat măsuri minime de protecție în momentul încheierii convenției, prevalându-se pentru a-și susține pretențiile de un act inform care nu poate produce efecte juridice.
Concluzionând, tribunalul, în temeiul art.296 pr.civ. a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanții si si pârâții, și împotriva sentinței civile nr.3053 din 17.03.2008 pronunțată în dosarul nr- al Judecătoriei Cluj -N, care a fost menținută în totul ca fiind legală și temeinică.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal au formulat recurs reclamanții și, solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei civile atacate în sensul admiterii apelului cu consecința admiterii acțiunii și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată în toate etapele procesului, respectiv în primă instanță și căi de atac.
În motivarea recursului s-a arătat, în esență, că decizia atacată este nelegală pentru următoarele motive.
Decizia cuprinde motive contradictorii. Astfel, pe de-o parte Tribunalul reține că nu sa făcut dovada în cauză a unui antecontract de vânzare cumpărare pentru suprafața de teren în litigiu, iar pe de altă parte că este cert că la un moment dat s-a încheiat o convenție între părți privind o anumită porțiune de teren din comuna, locul numit.
Mai mult, deși reține că nu a fost încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare, tribunalul arată că acest contract s-a încheiat în anul 1963, iar nu în anul 1960( deci s-a încheiat un contract între părți).
Ca atare, tribunalul reținând ca fiind cert că la un moment dat s-a încheiat o convenție între părți, trebuia să lămurească despre ce convenție este vorba.
Recurenții au arătat că decizia atacată este nelegală și netemeinică deoarece Tribunalul Cluja interpretat greșit acrul juridic dedus judecății, motiv ce se circumscrie celui prevăzut de art. 304 pct.8 pr.civilă. Acest motiv de casare vizează nu doar neegalitatea, ci și netemeinicia hotărârii atacate, fapt apreciat ca atare și de literatura juridică recentă.
În ceea ce privește nelegalitatea hotărârii, recurenții au arătat că deși tribunalul a reținut că între părți s-a încheiat cu certitudine o convenție și că acest contract a fost încheiat în anul 1963, nu 1960 reclamanții nu și-au luat masuri minime de protecție, prelevându-se pentru a-și susține pretențiile de un act inform, care nu poate produce efecte juridice. O asemenea concluzie încalcă prevederile art. 978 Cod civil, care prevede că interpretarea unei convenții trebuie făcută în sensul în care poate produce un efect, nu în acela în care nu ar produce nici unul.
Pe de altă parte, ambele instanțe au confundat înscrisul constatator al convenției din 15 august 1960 ( instrumentum) cu însăși convenția de vânzare-cumpărare( negotium), ceea ce este inadmisibil. Toate afirmațiile instanței privitoare la înscrisul numitdeclarațieprivesc doar înscrisul constatator al convenție, și nu convenția însăși.
Înțelegerea părților privitoare la lucrul vândut și la preț reprezintă, în temeiul art. 1294 și 1295 alin. 1 din codul civil o convenție de vânzare-cumpărare distinctă de înscrisul constatator. Aceasta cu atât mai mult cu cât lucrul vândut a fost predat cumpărătorului, iar prețul a fost încasat în întregime de vânzător.
În ceea ce privește netemeinicia deciziei atacate, recurenții au arătat că dovada antecontractului este făcută cu înscrisul sub semnătură privată intitulat declarație și cu declarațiile martorilor audiați în acest proces și în procesele anterioare.
În mod greșit Tribunalul a reținut că suprafața de teren înstrăinată nu a putut fi stabilită cu certitudine, că aceasta nu corespunde celei de 29 de arii, această concluzie fiind combătută de probele administrate în cauză. Prin decizia civilă nr. 43 din 15 februarie 2001 Curtea de APEL CLUJa stabilit că reclamantul a cumpărat 29 de ari de teren cu prețul de 3.700 lei, și, mai mult, reclamanții folosesc tocmai această suprafață de la data semnării actului.
În ceea ce privește data încheierii actului, aceasta este 1960, expresia " declar vândută partea de delniță din grădină care nu-i la colectiv" face referire nu la CAP, ci la fostele, înființate de regimul comunist prin anii 1955-1957.
Decizia civilă atacată este dată și cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, art. 948pct.2 și 3, art. 969, art. 1073, 1077, 1294, 1295 alin. 1 Cod civil, art.5 alin. 2 Titlul X din Legea 247/2005.
În acest sens, recurenții au arătat că, deși între părți s-a încheiat o promisiune de vânzare cumpărare, instanțele de judecată au refuzat să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare, încălcând textele legale menționate mai sus.
Intimații au depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
În motivarea apărării s-a arătat în esență de către intimați că decizia instanței de apel este corect motivată și nu cuprinde motive contradictorii.
În mod corect s-a reținut astfel că între părți nu s-a încheiat nici o promisiune de vânzare cumpărare cu privire la terenul ce face obiectul acțiunii. Instanța a reținut că din înscrisul numit declarație și din declarațiile martorilor audiați nu rezultă că s-ar fi încheiat o convenție cu privire la acest teren.
Este real că instanța a reținut că între părți s-a încheiat o convenție cu privire la o porțiune de teren din comuna în locul numit, însă această porțiune de teren nu face obiectul litigiului, motiv pentru care nu se poate reține că există contradicție între motivele reținute de instanța de apel.
Instanța de apel a interpretat corect actul juridic dedus judecății, nu a confundat înscrisul constatator al convenției cu convenția însăși, ci a constatat corect că pentru a exista o promisiune de vânzare cumpărare aceasta trebuie să îndeplinească condițiile de validitate prevăzute de art. 948 cod civil, or, în speță, tocmai pretinsa convenție având ca obiect terenul în suprafață de 1911 mp. Nu îndeplinește condițiile de validitate ale convențiilor prevăzute de art. 948 pct. 2 și 3 Cod civil. Instanța de apel a aplicat corect dispozițiile legale, reținând că pretinsa convenție nu îndeplinește condițiile generale de validitate ale convențiilor, dispozițiile legale invocate de recurenți nu sunt incidente în speță.
Motivele de netemeinicie invocate sunt inadmisibile raportat la dispozițiile art. 304.pr.civilă, care prevăd expres că modificarea sau casarea hotărârii se poate cere numai în cazurile limitativ prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate.
În subsidiar, intimații au arătat că atât instanța de fond, cât și instanța de apel au calificat corect starea de fapt, apreciind că probele administrate în cauză nu dovedesc existența consimțământului părților și nici obiectul convenției.
În mod corect s-a reținut că partea vândută este destinată construcției de locuință pentru case pentru care reclamanților le-a fost constituit dreptul de proprietate conform sentinței civile nr. 560/2000.
Din expertiza efectuată în cauză rezultă că asupra grupului de cifre din valoarea numerică ce reprezintă lungimea suprafeței de teren înscris în act s-au efectuat manevre de radiere și înscriere ulterioară. Or, daca intenția pârâtului ar fi fost aceea de a înstrăina întreaga grădină din delniță, toate mențiunile din act și pretinsa corectare a actului de nu mai aveau nici o justificare.
Mai mult, nici unul din martorii propuși nu au fost de față la încheierea convenției, nu au văzut originalul actului și nu cunosc nici o împrejurare de la, ci doar de la reclamanți sau din auzite.
În ceea ce privește proba cu expertiza tehnică, instanța nu a ignorat concluziile acesteia, ci, apreciind că între părți nu s-a încheiat o promisiune de vânzare cumpărare cu privire la terenul identificat în expertiză, motiv pentru care această probă a fost apreciată ca atare.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate, Curtea reține că acesta este fondat, urmând a fi admis pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Instanța de apel a interpretat în mod greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura acestuia, motivarea tribunalului sub acest aspect fiind contradictorie și ambiguă.
Din motivarea hotărârii atacate rezultă că atât instanța de fond, cât și cea de apel au confundat proba actului juridic cu actul însăși, suprapunând în mod nelegal cele doua noțiuni.
Astfel, după ce califică inițial înscrisul intitulat declarație ca fiind un început de dovada scrisă - calificare ce se impune doar din punct de vedere probator - în final, după analiza probelor administrate în completare, tribunalul reține că acest înscris este un act inform care nu produce efecte juridice - calificare a însăși naturii convenției.
Tribunalul reține în mod corect că este cert că la un moment dat s-a încheiat între părți o convenție privind o anumită porțiune de teren din comuna, locul numit, iar chestiunile ce trebuiau lămurite erau acelea privind data încheierii convenției și întinderea suprafeței de teren.
Ca atare, instanța reține în mod corect ca certă încheierea contactului de vânzare-cumpărare, urmând ca prin declarațiile martorilor și pe calea interpretării să se deslușească clauzele convenției referitoare la dată și obiect - respectiv întinderea terenului. Această interpretare a clauzelor confuze sau echivoce ar fi trebuit făcută de instanța de apel prin urmarea regulilor prevăzute de art. 978-979, art. 980 și art. 983-984 cod civil. Instanța, potrivit cu cele prevăzute în art. 3 și 969 cod civil, nu putea refuza cererea de executare forțată a contractului - în speță, pronunțarea unei hotărâri ce să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare - sub pretextul obscurității sau insuficienței clauzelor acestora, ci era obligată să le lămurească pe calea interpretării.
Revenind cele doua elemente ale contractului ce trebuiau lămurite, acestea sunt data si întinderea terenului ce a făcut obiectul vânzării - identitatea acestuia fiind stabilită în mod corect de instanța de apel ca fiind locul numit, identificat și prin raportul de expertiză efectuat în cauză.
Referitor la dată, elementul din contract ce oferea indicii cu privire la aceasta este referirea la cooperativizarea terenului, termen era susceptibil însă de doua interpretări, fie Gospodarii Agricole Colective - proces anterior anului 1960, fie Cooperativă Agricolă de Producție - proces ulterior anului amintit. Cum din cuprinsul actului nu rezultă in mod neechivoc acest lucru, prin interpretarea clauzei raportat la elemente extrinseci ce rezultă din probele administrate, se putea stabili cu certitudine data.
Instanța de apel a și procedat la o astfel de interpretare, însă ajunge la o concluzie greșită, reținând ca an al încheierii convenției anul 1963 - raportat la data intrării vânzătorului în CAP. Tribunalul ignoră însă ca la această data era deja eliberată autorizația de construcție încă din 1960, iar recurenții începuseră deja lucrările la casa amplasată pe terenul litigios, cumpărat de altfel tocmai în acest sens. Ca atare, stabilirea corectă a datei încheierii convenției era 15 august 1960, iar nu 1963.
În ceea ce privește suprafața de teren vândută, ea este menționată în înscrisul denumit declarație, și anume partea de grădină din delniță de 300 lungime și lățime de 9,5. Cum însă asupra menționării lungimii s-au făcut operațiuni de radiere, tribunalul ar fi trebuit pe calea interpretării să stabilească care este lungimea corectă a ternului vândut.
Regula esențială ce ar fi dus la interpretarea corectă a acestei clauze contractuale este cea prevăzută de art. 980 Cod civil, potrivit căreia clauzele îndoielnice se interpretează după obiceiul locului încheierii contractului. Or, este de notorietate că în zonele rurale - precum cel din speță - gospodăriile țărănești formau un tot unitar, ce cuprindea nu doar casa și curtea, ci și grădina aferentă. Aceasta din urmă era un element esențial, astfel încât dacă părțile ar fi înțeles să excludă de la vânzare o parte din aceasta, ar fi prevăzut în mod expres acest fapt.
Un element important în același sens este și faptul că părțile și-au și executat prestațiile la data încheierii convenției, prețul fiind plătit și recurenții intrând în posesia terenului vândut, pe care l-au și stăpânit până în prezent, inclusiv în perioada cooperativizării CAP. Or, această posesie naște o prezumție puternică în favoarea susținerilor recurenților - lungime de 300, și nu 200 -, prezumție ce nu a fost nici reținută, nici combătută de instanțe de apel și fond prin raportare la alte probe administrate.
În consecință, față de cele de mai sus, Curtea reține că pe calea unei interpretări corecte, Tribunalul ar fi trebuit să lămurească elementele confuze ale contractului, respectiv data și întinderea terenului, reținându-se acestea ca fiind 1960 și respectiv 1911 mp.
Concluzionând însă că pretențiile reclamanților se întemeiază pe un act inform, care nu poate produce efecte juridice, tribunalul a interpretat în mod greșit actul juridic dedus judecății și a pronunțat o hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a art. 978-979, art. 980 și art. 983-984 Cod civil, art. 969 Cod civil, art. 1073, 1077, 1294, 1295 alin. 1 Cod civil, art.5 alin. 2 Titlul X din Legea 247/2005.
În consecință, fiind îndeplinite în cauză motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct.7 și 9.pr.civilă, în temeiul art. 312.pr.civilă, curtea urmează a admite recursul declarat de reclamanții și împotriva deciziei civile nr. 430 din 17 septembrie 2008 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o va modifica în parte conform dispozitivului prezentei decizii.
În temeiul art. 274.pr.civilă, reținând culpa procesuală a intimaților, îi va obliga pe pârâții jun., și să plătească reclamanților suma de 20281 lei cheltuieli de judecată în toate instanțele.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanții și împotriva deciziei civile nr. 430 din 17 septembrie 2008 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în parte în sensul admite apelul reclamanților declarat c/a sentinței civile nr. 3053/17.03.2008 a Jud. C-N pe care o schimbă în parte și în consecință:
Admite acțiunea formulată de reclamanții și împotriva pârâților, jun., Cântă, u și u și obligă pe pârâții jun, și să încheie cu reclamanții contract autentic de vânzare-cumpărare asupra terenului în suprafață de 1911 mp, situat în, str. -, nr.401, cuprins în nr. 28397/422/28.02.1995, 24, parcela 16, în caz contrar hotărârea urmând să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Dispune intabularea în CF a dreptului de proprietate al reclamanților cu titlu de vânzare - cumpărare.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Menține dispozițiile deciziei referitoare la respingerea apelului declarat de pârâți c/a aceleiași sentințe.
Obligă pe pârâții jun., și să plătească reclamanților suma de 20281 lei cheltuieli de judecată în toate instanțele.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința din 06.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Denisa Băldean, Dana Gârbovan Lucia Ștețca
- - - - -
GREFIER
- -
Red./
2 ex./02.03.2009
Președinte:Denisa BăldeanJudecători:Denisa Băldean, Dana Gârbovan Lucia Ștețca
