Actiune in raspundere civila delictuala. Speta. Decizia 88/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Nr.-operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR 88/
Sedința publică din 8 februarie 2010
PREȘEDINTE: Marinela Giurginca
JUDECĂTOR 2: Carmina Orza
JUDECĂTOR 3: Erica Nistor
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții recurenți și împotriva deciziei civile nr. 399/15.10.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanții intimați și, având ca obiect acțiune în răspundere delictuală.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat reclamanta intimată personal și pârâții recurenți prin avocat, lipsă fiind reclamantul intimat.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța a procedat la comunicarea întâmpinării reclamanților intimați pentru reprezentantul pârâților recurenți.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat s-a acordat cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul pârâților recurenți, având cuvântul, a solicitat admiterea recursului și, pe cale de consecință, modificarea hotărârii atacate și menținerea, ca legală și temeinică, a hotărârii primei instanțe, învederând că prima instanță a stabilit în mod corect suma de 5546, 25 lei, reprezentând despăgubiri materiale și suma de 150.000 lei cu titlul de daune morale, fără cheltuieli de judecată.
Reclamanta intimată, având cuvântul, a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.3824 din 30 aprilie 2009 pronunțată în dosarul nr.8369/55/200, Judecătoria Arada admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâții și; a obligat pârâții în solidar la plata a 5546,25 lei despăgubiri materiale; a obligat pârâții în solidar la 150.000 lei daune morale care se vor achita în rate de câte 15.000 lei / an pe durata a 10 ani calculați de la rămânerea irevocabilă a hotărârii prezente; a obligat pârâții la 2000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța în acest fel, prima instanță reținut în fapt că G născut la 23.04.1995 este fiul pârâților și. Pârâtul cu doi ani anteriori anului 2008, fost plecat la muncă în străinătate, iar pe fondul absenței sale îndelungate, procesul de creștere și educare a fiului său, minorul Gaî nceput să fie afectat negativ.Ulterior, după revenirea pârâtului de la muncă din străinătate, datorită serviciului pe care acesta din urmă îl avea în țară, acesta nu era în măsură să se ocupe corespunzător de minor.Minorul a început să fure din locurile pe care le frecventa și din casa părinților săi, fiind agresiv din punct de vedere verbal cu cei din anturajul său. Minorul lipsea des de la școală și uneori și de acasă, fără ca cineva să știe unde anume se află și ce face în acel interval de timp, consuma alcool și obișnuia să poarte asupra sa cuțit,Minorul se uita la televizor nesupravegheat,însușindu-și în mod necenzurat comportamente și atitudini ale personajelor din filme și nu era acceptat de colegii de joacă. Constatând că nu mai pot realiza în mod corespunzător creșterea și educarea minorului lor G, pârâții și, au început să ceară sfaturi persoanelor pe care le-au considerat competente în acest sens și în cele din urmă au dus minorul și la (neuropsihiatrie infantilă) pentru consult de specialitate. A l-a luat în evidență pe minorul G cu diagnosticul de enurezis neorganic și impulsivitate și a instituit minorului tratament medicamentos. Potrivit susținerilor părinților pârâți, s-au făcut și ședințe de consiliere cu minorul. A, nu a realizat anterior datei de 12.05.2008 o fișă psihologică a minorului G precum este cea care s-a realizat la 27.05.2008, fișă înregistrată sub numărul 288 al. În această fișă, din 27.05.2008, a fost consemnat rezultatul unor probe aplicate minorului pentru conturarea profilului psihologic al acestuia: S-a reținut de către instanță, în fapt, că acest profil psihologic al minorului G nu a fost determinat de către anterior datei de 12.05.2008 pentru că, potrivit răspunsului din 23.03.2009, însă aceste susțineri nu s-au confirmat.La solicitarea instanței adresată pârâților de a depune testările și fișele de consiliere pe care le-ar fi efectuat minorul G la cabinet privat, aceștia au depus doar graficul de tratament medicamentos al minorului în perioada aprilie 2008-aprilie 2009, Scrisoare medicală din partea datată 29.05.2008 și Fișa psihologică din 27.05.2008. În concret, nu s-au depus testările și fișele de consiliere pe care le-ar fi efectuat minorul G la cabinet privat anterior datei de 12.05.2008, ceea ce dovedește că acestea nu există pentru că testările nu au fost efectuate. Demersurile făcute de pârâții din cauză, părinții minorului G, la nu au avut influența favorabilă așteptată asupra comportamentului minorului s-a preocupat superficial de cultivarea la părinții minorului G abilităților necesare pentru educarea eficientă a copilului lor. Părinții minorului G nu au citit din proprie inițiativă cărți de psihologie care să îi învețe cum anume să se ocupe eficient de fiul lor. În localitatea, comuna din județul A era cunoscut de către mare parte din locuitori, minorul G, ca fiind un minor problemă care manifestă tendințe delincvențiale, fiind și în atenția Postului de poliție. Primăria comunei nu a avut cunoștință despre problemele create de minor. Postul de Poliție nu a comunicat oficial Primăriei Comunei nimic cu privire la problemele create de minorul
Minorul, născut la data de 09.08.1992, a fost unicul fiu al reclamanților și. Minorul Gaf ost prieten cu minorul. Minorul G îl vizita pe minorul la locuința sa din localitatea, comuna numărul 481 județul S-a reținut de către instanță că minorul îl vizita în mod obișnuit acasă pe minorul și părinții acestuia din urmă știau acest lucru. În dimineața zilei de 12.05.2008 minorul Gap lecat de acasă cu gândul să meargă la școală, însă nu s-a dus la școală cum și-a propus ci a mers la locuința minorului. Cei doi minori au stat inițial de vorbă. Între ei a apărut un conflict. Minorul a început să îl agreseze fizic pe minorul G ( pe corpul acestuia din urmă au fost identificate, în urma cercetărilor făcute în dosarul 130/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, escoriațiile și echimozele rezultate în urma acestei agresiuni). Pe fondul conflictului și al agresiunii fizice la care a fost supus, minorul G, i-a aplicat minorului o lovitură cu un cuțit, (aflat în casa din numărul 481), în zona toracelui posterior.În urma leziunilor traumatice suferite de către minorul acesta din urmă a decedat. În dosarul de urmărire penală 130/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, minorul Gar ecunoscut săvîrșirea faptei de omor de către el. Urmare a decesului minorului, s-a inițiat dosarul de urmărire penală 130/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, dosar finalizat prin Rezoluția din 24.06.2008 de neîncepere a urmăririi penale față de minorul pentru comiterea infracțiunii de omor prevăzută de art. 174.pen. Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, în dosarul ante-menționat a dispus neînceperea urmăririi penale, cu motivarea că " fapta numitului G, de a-i aplica victimei, în dimineața zilei de 12.05.2008, o lovitură cu un cuțit, în urma căreia acesta a decedat, fapta petrecându-se la locuința victimei, nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174. pen, întrucât făptuitorul nu răspunde penal." S-a reținut de către Parchet că în condițiile în care minorul G nu a împlinit 14 ani acesta nu răspunde penal. Între minorul decedat și părinții săi, reclamanții din cauză, și, exista o relație specială. Reclamanții i-au cumpărat fiului lor un moped în valoare de 4790 lei (potrivit facturii fiscale -/22.03.2007). Decesul unicului lor fiu, a supus reclamanții din prezenta cauză, și, la o traumă psihică împinsă la extrem. Posibilitatea ca reclamanții și să mai poată avea copii la momentul actual, este mică Cheltuielile de înmormântare suportate de reclamanții și s-au ridicat la suma de 10.000 lei. Față de minorul G s-a instituit măsura plasamentului la Direcția Generală de asistență socială și Protecția Copilului A - Compartimentul de orientare, supraveghere și sprijinire a reintegrării sociale a copilului cu comportament predelicvent și delincvent. Minorul G, a fost inclus în programul de asistență și intervenție psihologică de specialitate. În prezent s-a instituit în ceea ce îl privește pe minorul G și pe părinții săi, pârâții din cauză, și, măsura unor întâlniri săptămânale între minor și părinții săi, cu scopul " menținerii și îmbunătățirii rețelei de suport psiho-emoțional și social al copilului".În drept,au fost invocate: art. 998.civil, art. 48 din Constituția României, art. 49 din Constituția României, art.1000 alin 2.civ, Art.101 familiei, art. 1 din Legea nr.272/2004, art. 2 din Legea nr.272/2004, art. 5 din Legea nr.272/2004,art. 30 alin 3 din Legea nr.272/2004, art. 32 din Legea nr.272/2004, art. 43 din Legea nr.272/2004(1), art. 102 din Legea nr. 272/2004, art. 103 din Legea nr.272/2004, art. 104 din Legea nr. 272/2004, art. 106 din Legea nr.272/2004, art. 18 din Convenția cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 20 noiembrie 1989 ratificată de România prin Legea nr. 18 /1990, art. 42 din Convenția cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 20 noiembrie 1989 ratificată de România prin Legea nr.18 /1990.Raportând starea de fapt delimitată anterior de instanță pe baza probelor ce s-au administrat în fața sa, la dispozițiile legale precizate, instanța a constatat că acțiunea reclamanților este întemeiată, în parte.
Fapta ilicită,de omor, săvârșită de fiul minor al pârâților, la data de 12.05.2008, a cauzat reclamanților un prejudiciu material (contravaloarea mopedului și a cheltuielilor de înmormântare) și deopotrivă un prejudiciu moral (suferința psihică incomensurabilă determinată de moartea singurului fiu ) și a atras după sine, în condițiile art. 998.civ raportat la art. 1000 alin 2.civ, la art.101 familie și prioritar la dispozițiile Legii 274/2004 răspunderea civilă delictuală indirectă. În ceea ce privește răspunderea civilă delictuală indirectă, potrivit doar dreptului comun - art. 1000 alin 2.civ și art.101 familiei- ea ar aparține exclusiv părinților minorului făptuitor, respectiv pârâților din cauză. Cum însă, există o normă specială, Legea 274/2004, în virtutea principiuluispecialia generalibus derogant,această lege specială prioritate în aplicare, surclasând norma de drept comun, respectiv art. 1000 alin 2.civ și art.101 familiei). Din analiza Legii nr.274/2004, ale cărei dispoziții consacră prevederile Convenției Organizației Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, atificată prin Legea nr. 18/1990, republicată, și ale celorlalte acte internaționale în materie la care România este parte, instanța a reținut că răspunderea civilă delictuală indirectă pentru fapte păgubitoare săvârșite de copii minori nu aparține exclusiv părinților copilului.Art. 5 din Legea nr.272/2004 statuează că răspunderea pentru creșterea și asigurarea dezvoltării copilului revine în primul rând părinților. Însă, în subsidiar actul normativ instituie o răspundere în sarcina colectivității locale din care fac parte copilul și familia sa. În mod explicit este statuat în text, de către Legiuitor, că autoritățile administrației publice locale au obligația de a sprijini părinții sau, după caz, alt reprezentant legal al copilului, în realizarea obligațiilor ce le revin cu privire la copil. Pe lângă aceste două responsabilizări, Legiuitor a instituit în același art.5 și răspunderea complementară a Statului.
În speță, a fost de analizat în ce măsură fiecare din cei trei (părinți, colectivitate locală și Stat ) sunt chemați sau nu a răspunde pentru fapta minorului G, săvârșită la 12.05.2008. Probele administrate în cauză au demonstrat, prioritar,că problemele minorului au debutat ca urmare a faptului că familia a fost lipsită un interval mare de timp -circa 2 ani - de autoritatea tatălui, care a fost plecat la muncă în străinătate. Acest fapt a antrenat în condițiile art. 5 alin 2 din Legea 272/2004 răspunderea părinților pârâți și pentru fapta comisă de minorul G la data de 12.05.2008. Au dovedit probele, că după ivirea problemelor, părinții minorului făptuitor nu au fost indiferenți la devierile comportamentale ale fiului lor și pentru început au încercat să le corecteze singuri prin disciplină severă. Realizând însă că sunt depășiți de situație au încercat să antreneze în ajutorul lor persoane ( prieteni), instituții ( poliția locală,cadre didactice) și servicii medicale de specialitate ( A), îndeplinindu-și prin aceasta obligațiile și exercitându-și drepturile consacrate în dispozițiilor art. 43 pct 4 din Legea nr. 272/2004 (obligația de solicita asistență medicală pentru a asigura copilului cea mai bună stare de sănătate pe care o poate atinge și pentru a preveni situațiile care pun în pericol viața, creșterea și dezvoltarea copilului), ale art. 30 alin 3 din Legea nr.272/2004 (dreptul să primească informațiile și asistența de specialitate necesare în vederea îngrijirii, creșterii și educării acestuia) și ale art. 32 din Legea nr.272/2004 (obligația de a coopera cu persoanele fizice și persoanele juridice care exercită atribuții în domeniul îngrijirii, educării și formării profesionale a copilului)
Probele administrate în cauză au vădit că cei solicitați spre ajutor, de către părinții pârâți, nu s-au implicat în limitele care le sunt impuse de lege pentru a-i ajuta.
S-a mai invocat în motivare art. 102, art. 103, art. 106 din Legea 272/2004 și s-a reținut că în comuna, problemele minorului G erau cunoscute de către mare parte din populație care a asistat frecvent la furturile minorului din locuri publice, la violențele minorului și la consumul de alcool al minorului "ziua în amiaza mare" în localurile comunei dar, comunitatea locală asistând pasivă, fără nici o implicare -precum impune legea- pentru soluționarea problemei sociale ce o reprezenta comportamentul minorului G pentru comună. Poliția locală "l-a ținut în atenție" pe minor fără a considera însă necesar să înștiințeze, oficial, Administrația publică locală din comuna cu privire la necesitatea imperativă a intervenției acesteia din urmă în sensul dispozițiilor legale precizate, înștiințare care fie spus, nici nu s-ar mai fi impus dacă Administrația și-ar fi îndeplinit în mod legal, în genere și nu numai cu privire la minorul G, obligațiile ce îi revin în virtutea legii. Este adevărat că s-au conturat din probatoriul administrat câteva demersuri ale comunității locale, de intervenție în sensul încercării influențării pozitive a comportamentului minorului G, însă instanța a apreciat că aceste demersuri sunt timide și izolate, fiind covârșite de ignorarea din partea colectivității locale a lucrurilor grave pe care le făcea minorul G în văzul comunei ( furturi, agresiuni și consum de alcool în localuri) și poate chiar cu efect contrar celui dorit, în condițiile în care, aceste demersuri nu au ținut seamă de problemele psihologice ale copilului. În condițiile transgresării drepturilor minorului G de a fi susținut potrivit dispozițiilor legale în vederea recuperării sale, transgresare realizată prin neîndeplinirea obligațiilor legale existente în sarcina colectivității locale prin Autoritatea administrației publice locale, instanța a reținut că este antrenată în cauză și răspunderea acesteia din urmă, potrivit art. 5 din Legea nr.272/2004, pentru fapta comisă de minorul G la data de 12.05.2008. În ceea ce privește eficiența intervenției de specialitate a A cu privire la problemele minorului, instanța a reținut că probele administrate au dovedit-o ca fiind scăzută. Și nici nu putea fi altfel dacă se-a avut în vedere că minorului nu i s-a făcut până la data de 12.05.2008 un profil psihologic (prin teste de specialitate) pentru ca exclusiv în funcție de acesta să se instituie tratamentul medicamentos și mai ales abordarea consiliativă de care se susține că a beneficiat minorul. Cu privire la pretinsele ședințe de consiliere realizate, nu au existat fișe, pentru a se putea verifica, retroactiv, în ce măsură frământările interioare ale minorului au fost identificate și abordate de către psiholog. În speță, în condițiile art. 18 din Convenția cu privire la drepturile copilului, părinții s-ar fi impus a fi ajutați în exercitarea responsabilității care le revine în legătură cu educarea copilului lor, prin învățarea unor modalități concrete de abordare a minorului În concret, părinții însăși ar fii trebuit consiliați cu privire la modul în care ar fii trebuit să îl abordeze pe minor acasă. Procesul de consiliere al minorului, pretins realizat în cadrul, ar fi trebuit în mod indirect continuat de părinți acasă. Dar pentru aceasta părinții se impunea a fi ei însăși instruiți.
În fața instanței, s-a dovedit că acest aspect a fost abordat superficial, la vremea respectivă, doar de A, cu toate că acum, după săvârșirea faptei de către minor, s-a considerat util să se realizeze întâlniri săptămânale între minor și părinții săi cu scopul " menținerii și îmbunătățirii rețelei de suport psiho-emoțional și social al copilului. Instanța a constatat că în speță a fost antrenată și răspunderea Statului pentru fapta comisă de minorul G la data de 12.05.2008 și a reținut că în speță este antrenantă nu numai răspunderea părinților minorului G ci și a colectivității locale prin Autoritatea administrației publice locale și deopotrivă și răspunderea Statului. Cu privire la dezdăunarea reclamanților prejudiciați, instanța a reținut că în mod legal ea s-ar impune a se realiza, în totalitate, în limitele pecuniare pretinse de ei în petitul acțiunii.
Cum însă reclamanții și - au îndreptat pretențiile lor doar împotriva părinților pârâți,în cauză nefiind împrocesuați în condițiile legii antemenționate și Autoritatea administrației publice locale și Statul, instanța a reținut că în aceste condiții pretențiile vor putea fii încuviințate doar în parte, pentru ceea ce nu se va încuviința, putându-se formula o eventuală acțiune separată îndreptată împotriva celor ținuți să răspundă. Aprecierea instanței cu privire la îndrituirea reclamanților la dezdăunare în totalitate, în limitele pecuniare formulate de ei în petitul acțiunii, a obligat instanța la argumentare, cu privire la daunele morale care se vor acorda. În speță reclamanții solicitat daune morale de 400.000 lei. Suma este într-adevăr mare, însă ea a reflectat prin chiar individualizarea ei de către reclamanți, gradul de suferință la care au fost supuși reclamanții în urma decesului unicului lor fiu, grad de suferință pe care instanța nu a putut să îl ignore sau să îl "diminueze". Instanța a apreciat că în speță reclamanților li se cuvine în integralitate suma de 400.000 lei, însă precum s-a arătat nu numai de la pârâți.
Pentru aceste considerente, de fapt și de drept, instanța a admis în parte acțiunea și i-a obligat pe cei doi pârâți la ceea ce sunt ținuți, din totalul pretențiilor pe care le-au formulat reclamanții, respectiv a obligat pârâții în solidar la plata a 5546,25 lei despăgubiri materiale și la 150.000 lei daune morale. În condițiile în care totalul despăgubirilor ce se vor acorda prin prezenta, este în mod vădit împovărător pentru pârâți, având în vedere că pârâții, rămân în continuare părinții minorului G având în continuare obligația de a-l crește și a-l educa, ceea ce impune existența unei baze materiale, având în vedere că în afară de acest minor pârâții mai au un copil în întreținere care de asemenea pretinde existența unei baze materiale, pentru a- ajuta pe pârâți să își îndeplinească obligația de dezdăunare pe care o au față de reclamanți, fără însă a le primejdui situația materială, instanța, chiar dacă nu s-a cerut, a hotărât ca daunele morale să se achite în rate de câte 15.000 lei / an pe durata a 10 ani calculați de la rămânerea irevocabilă a hotărârii prezente.
Împotriva sentinței au declarat apel atât reclamanții și, cât și pârâții și, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
Reclamanții, în motivele apelului au arătat că prima instanță, în mod eronat, după ce a stabilit că prejudiciul este de 400.000 lei ca daune morale, a invocat răspunderea și a autorităților locale, motiv pentru care suma pe care a acordat- a fost mult mai mică, cu toate că art. 1000 alin 2 cod civil este clar în sensul răspunderii părinților.
În plus, cu privire la despăgubirile morale, instanța nu a avut în vedere ansamblul existente, neindividualizând cheltuielile suportate de reclamanți.
Prin decizia civilă nr.399/15.10.2009, Tribunalul Arada admis apelul declarat de apelanții-reclamanți, împotriva sentinței civile nr.3824 din 30 aprilie 2009 pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul nr-, având ca obiect acțiune în răspundere delictuală.
A schimbat în parte sentința atacată în sensul că a obligat pârâții și la plata daunelor morale în cuantum de 400.000 lei fără eșalonare.
A respins apelul declarat la către apelanții-pârâți și împotriva aceleiași sentințe.
A menținut în rest celelalte dispoziții ale sentinței.
A obligat apelanții-pârâți și la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată către apelanții-reclamanți,.
Instanța de apel a reținut următoarele:
Prima instanță, atunci când a pronunțat hotărârea, a invocat, în principal, Legea nr. 272/2004 privind protecția copilului, cu toate că răspunderea autorității Administrației Publice locale se realizează în anumite condiții din punctul de vedere juridic, răspunderea societății putând fi atrasă în condițiile în care copilul nu are o familie care să se ocupe de el, în sensul prevăzut atât de Codul familiei cât și de ceea ce înseamnă răspunderea familiei pentru copil sau pentru faptele comise de acesta, în condițiile art.1000 alin 2 Cod civil.
Prima instanță nu a avut în vedere împrejurarea că statul nu este culpabil de fapta comisă de minorul sub 14 ani și că s-ar merge pe acest raționament societatea ar fi răspunzătoare pentru toate faptele antisociale, ceea ce ar duce practic la înlăturarea răspunderii personale. În mod corect însă, prima instanță a stabilit daunele materiale și chiar daunele morale în sumă de 400.000 lei, despre care s-a afirmat că, deși este o sumă mare, a reprezentat gradul de suferință la care au fost supuși reclamanții prin uciderea unicului fiu.
Aprecierea primei instanțe că această sumă practic trebuie împărțită cu alte instituții ale statului care nu l-au avut în plasament, în îngrijire sau întreținere pe minorul făptuitor a fost greșită și pentru considerentele arătate anterior, motiv pentru care pârâții au fost obligați la integralitatea acestei sume și nu în mod eșalonat pe 10 ani cum arbitrar a apreciat instanța de fond, întrucât suferința reclamanților este actuală, iar despăgubirile, odată stabilite, nu pot fi eșalonate arbitrar pe o perioadă îndelungată de timp, chiar dacă se are în vedere situația materială a pârâților.
Împotriva deciziei civile nr. 399/15.10.2009 a Tribunalului Arad au declarat recurs în termenul legal pârâții și, criticând - o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, s-a susținut că minorul Gaa cționat în legitimă apărare, că nu se face vinovat în exclusivitate, deși a avut serioase deficiențe de comportament, iar pârâții recurenți au încercat să -i corecteze greșelile atât printr-un tratament sever aplicat minorului, cât și prin consultanță la centrul I A și tratament medical.
S-a susținut că pretențiile reclamanților trebuie diminuate față de împrejurarea că organele statului nu s-au implicat în limitele care se sunt impuse de lege pentru a -i ajuta pe intimați.
În ceea ce privește daunele morale, s-a susținut că suma de 400.000 lei este exorbitantă și imposibil de pus în executare de către reclamanți.
De asemenea, s-a solicitat ca, în eventualitatea obligării pârâților la despăgubiri către reclamanți, să se aibă în vedere faptul că mai au un minor în întreținere cât și probatoriul existent la dosar.
Referitor la suma de 4.790 lei reprezentând contravaloarea unui moped, s-a arătat că cererea reclamanților este neîntemeiată, întrucât acest vehicul există în proprietatea reclamanților.
În consecință, au solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei civile atacate în sensul respingerii apelului, cu cheltuieli de judecată.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea, examinând decizia civilă recurată, prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, aplicarea dispozițiilor art. 299 u Cod procedură civilă raportat la dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, a constatat că recursul este nefondat.
Astfel, referitor la criticile formulate vizând circumstanțele în care a fost săvârșită fapta și vinovăția minorului G, Curtea nu le poate primi, întrucât acestea vizează aspecte legate de netemeinicia hotărârii, de apreciere a probatoriului administrat în cauză și nu de aspecte de nelegalitate a hotărârii.
Recurenții au invocat ca motiv de recurs, cel prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, respectiv încălcarea sau aplicarea greșită a legii și în această situație, prin prisma motivului invocat, se constată că în speță sunt incidente dispozițiile art. 1000 alin. 2 Cod civil, respectiv răspunderea părinților pentru fapta copiilor.
Măsura plasamentului în baza art. 55 din Legea nr. 272/2004 a fost luată prin Hotărârea nr. 102 din 4.06.2008 a Comisiei pentru protecția copilului, după comiterea faptei de către minorul G, respectiv a datei de 12.05.2008.
Instanța de apel în mod corect a reținut că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 1000 alin. 2 Cod civil și a apreciat că nu poate fi angajată răspunderea statului pentru fapta minorului sub 14 ani.
Susținerea recurenților potrivit cu care răspunderea revine și colectivității locale nu poate fi primită, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 5 alin. 2 din Legea nr. 272/2004 răspunderea pentru creșterea și asigurarea dezvoltării copilului revine în primul rând părinților iar, potrivit alin. 4 - intervenția statului este complementară; statul asigurând protecția copilului și garantează respectarea tuturor drepturilor copilului, Legea nr. 272/2004 nesubminând autoritatea familiei, neexcluzând autoritatea și responsabilitatea parentală.
Rolul comunității și al autorităților publice locale intervine în sprijinul părinților în vederea creșterii și educării copilului și în prevenirea separării copilului de familie.
Prin urmare, în mod just, s-a apreciat de către tribunal că nu se poate atrage răspunderea societății în condițiile în care copilul are o familie, iar dacă s-ar merge pe raționamentul că societatea este răspunzătoare pentru faptele antisociale săvârșite de minori s-ar ajunge la înlăturarea răspunderii personale.
Referitor la cuantumul daunelor morale, se constată a fi nefondate criticile formulate, întrucât gradul de suferință la care au fost supuși reclamanții intimați prin pierderea unicului copil, deși este dificil de a fi cuantificat și nici o sumă nu poate acoperi prejudiciul suferit de aceștia, se apreciază că suma de 400.000 lei, solicitată de reclamanți, este justificată în vederea dezdăunării morale.
Referitor la criticile ce vizează suma de 4.790 lei reprezentând contravaloarea unui moped, Curtea apreciază a fi inadmisibile, întrucât nu au făcut obiect al apelului exercitat de pârâți împotriva sentinței civile pronunțată de Judecătoria Arad.
Față de cele expuse mai sus, Curtea concluzionează că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 1000 alin. 2 Cod civil, cum corect a constatat și instanța de apel, în atare situație, motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 nu are incidență și, în consecință, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul declarat de pârâții recurenți și împotriva deciziei civile nr. 399/15.10.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanții intimați și.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâții recurenți și împotriva deciziei civile nr. 399/15.10.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanții intimați și.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 8 februarie 2010.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
- -
RED. N/11.02.2010
DACT.B/6ex/15.02.2010
INST.APEL- - - Tribunalul Arad
INST.FOND - - Judecătoria Arad
Președinte:Marinela GiurgincaJudecători:Marinela Giurginca, Carmina Orza, Erica Nistor
