Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 1528/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA Nr.1528
Ședința publică din data de 1 iulie 2009
PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu
JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Traian Logojan Ioana
: - -
Grefier:
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară B cu sediul în municipiul B, Bulevardul, nr. 48, jud. B împotriva sentinței civile nr.403 din 13 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimata pârâtă cu domiciliul în municipiul B, Bulevardul, bloc 28,. 7, jud.
La apelul nominal făcut în ședință publică răspuns intimata-pârâtă personal și prin mandatar, care la solicitarea instanței precizat că este soțul intimatei pârâte și are studii juridice de specialitate, lipsă fiind recurentul reclamant Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recurentul reclamant prin motivele de recurs formulate solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Mandatar având cuvântul pentru intimata pârâtă arată că nu mai are cereri noi de formulat și solicită cuvântul asupra recursului.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri noi de formulat în cauză, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Cu privire la primul motiv de recurs formulat de reclamant și care vizează necompetența materială instanței de fond, intimata pârâtă prin mandatar arată acesta nu poate fi reținut de instanță, deoarece în această cauză nu se pot invoca disp.art.998 și 999 Cod civil, întrucât raporturile de natură patrimonială dintre angajator și salariat derivând dintr-un contract individual de muncă sunt reglementate de dispozițiile Legii 53/2003- codul muncii.
În acest sens s- pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, care prin decizia nr. 3083/18.04.2005 decis ca sumele de bani pretinse între angajat și angajator, deși solicitate după data încetării raporturilor de muncă, își au izvorul în raporturile de muncă care au existat între părți și care trebuie analizate sub aspectul dreptului material și procesual ca fiind pretenții generate de raporturile de muncă.
Pe fondul cauzei se arată că simpla omisiune a pârâtei de solicita repartizarea de persoane cu handicap în vederea angajării, față de situația concretă, în sensul că nu era posibilă angajarea de muncitori necalificați și i nu poate angaja răspunderea pârâtei pentru plata sumei de 4747,57 lei reprezentând majorări de întârziere și penalități, între această culpă și un prejudiciu care nu-i poate fi imputat neexistând legătură de cauzalitate.
În concluzie, solicită respingerea excepției invocate iar pe fond respingerea recursului ca nefondat.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, în baza lucrărilor
dosarului, reține următoarele:
Inițial, prin cererea înregistrată la udecătoria Buzău la data de 05.01.2009 sub nr- reclamantul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bac hemat în judecata pe pârâta pentru a fi obligată să-i plătească suma de 4747,5 lei reprezentând paguba materială.
În motivarea acțiunii unitatea reclamantă a susținut, în esență că pârâta a deținut în perioada 10.09.2004-02.01.2006 funcția de contabil sef al unității și că în această perioadă din culpă nu și-a îndeplinit obligația prevăzută în art.43 alin.1 din G nr.102/1999 așa cum a fost modificată prin Legea nr.343/2004 si anume aceea de a plăti lunar la bugetul de stat o sumă egală cu salariul minim brut pe țară înmulțit cu numărul de locuri de muncă în care nu au fost încadrate persoane cu handicap.
S-a menționat în acțiune că prin încheierea nr.34/29.08.2008 dată de Camera de Conturi B ca urmare a raportului de control nr.431/2008 s-a constatat că suma care trebuia virată la bugetul de stat pentru neangajarea persoanelor cu handicap, în perioada septembrie 2004-decembrie 2008 este de 17002,80 lei, la care s-au calculat majorări si penalități de întârziere în sumă de 14.824,76 lei, sume pe care unitatea reclamantă le-a plătit cu ordinul de plată nr.197/17.06.2008.
Făcând aplicarea art.271 alin.1 din Codul Muncii din valoarea totală a pagubei de 17002,80 lei + 14.824,76 lei, unitatea reclamanta a stabilit că pârâta trebuia să plătească suma de 4747,57 lei diferența fiind imputabilă altor persoane răspunzătoare de cauzarea prejudiciului.
În dovedirea acestor susțineri, reclamantul a depus înscrisuri(filele 8-32).
Prin întâmpinarea depusă la dosar la 27.01.2009(filele 34-35)pârâta a invocat în temeiul art.284 codul muncii excepția necompetentei materiale a Judecătoriei Buzău, solicitând declinarea competentei în favoarea Tribunalului B-secția litigii de munca și asigurări sociale.
Prin sentința civila nr.768/04.02.2009 Judecătoria Buzăua admis excepția de necompetenta materială și a declinat competența în favoarea Tribunalul Buzău -secția litigii de munca și asigurări sociale.
Cauza a fost înregistrată la ribunalul Buzău la data de 23.02.2009 sub nr- iar părțile au fost legal citate.
Pârâta a depus o nouă întâmpinare (filele 3-4) prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că unitatea reclamanta OCPI - B fără să aștepte finalizarea controlului efectuat de Camera de Conturi B, operațiune terminată la 24.08.2008, a plătit sumei de 31.827,56 lei reprezentând contribuția datorată pentru neangajarea persoanelor cu handicap-cu majorări și penalități de întârziere la data de 17.06.2008, lipsind-o astfel de dreptul de a se apăra, de a lua la cunoștință de actele de control respectiv de actul de control intermediar din 11.07.2008 întocmit de controlorii financiari ai Camerei de Conturi B și de încheierea nr.34/29.08.2008 a Direcției de Control Financiar a Camerei de Conturi B precum și de dreptul de a contesta aceste acte.
Pârâta a mai susținut că în măsura în care ar fi avut posibilitatea să se apere, ar fi demonstrat că atât cât a exercitat funcția de contabil sef, între septembrie 2004 si decembrie 2006, la Agenția Județeană Pentru Ocuparea Forței de Muncă B, au existat sau nu înregistrate persoane cu handicap care să fie angajate la OCPI-.
A mai învederat pârâta că potrivit dispozițiilor art. 43 alin.2 din OUG nr.102/1999 modificată și completată prin Legea nr.343/2004, sunt exceptați de la plata lunară către bugetul de stat a unei sume egale cu salariul minim brut pe țară înmulțit cu numărul de locuri de muncă în care nu au încadrat persoane cu handicap, agenții economici și instituțiile publice care fac dovada că au solicitat trimestrial la agențiile județene de ocupare a forței de muncă, repartizarea persoanelor cu handicap calificate în meseriile respective și că aceștia nu au repartizat astfel de persoane în vederea angajării. În acest sens pârâta a făcut referire la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția contencios Administrativ care într-o decizie de speță-decizia nr. 2041/17.04.2007, a statuat că sunt exonerate răspunderii si agenții economici care nu au solicitat agenției județene pentru ocuparea forței de muncă repartizarea de persoane cu handicap dacă la agenție nu erau înregistrate persoane cu handicap care să îndeplinească condițiile pentru angajare în domeniul de activitate al angajatorului.
În aceste condiții, susține pârâta măsura luată de unitatea reclamantă de a plăti sumele stabilite de Camera de Conturi B înainte de finalizarea controlului si fără sa-i dea posibilitatea să se apere a fost nejustificată și nu îi este opozabilă.
O altă apărare invocată prin întâmpinare s-a referit la faptul că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii patrimoniale prevăzute în art.271 din codul muncii deoarece a) acesta nu se afla în culpă așa cum a arătat la punctul I din întâmpinare si b) nu exista un prejudiciu pentru că suma de bani ce-i este imputată fost folosită în unitate pentru plata altor obligații fiscale, nefiind sustrasă de ea din patrimonial unității.
La solicitarea pârâtei, instanța a solicitat Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă să comunice dacă în perioada septembrie 2004-decembrie 2006 avea înregistrate persoane cu handicap în vederea angajării.
Prin scrisoarea nr.1760/09.04.2009 Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bac omunicat că în perioada septembrie 2004-decembrie 2006 existau înregistrate persoane cu handicap cu următoarele calificări:doi i mecanici si 8 muncitori necalificați(fila 18).
Unitatea reclamantă nu a răspuns la întâmpinarea pârâtei și nici nu a fost prezentă, prin reprezentant legal la dezbateri, deși a fost legal citată.
Prin sentința civilă nr.403 pronunțată la 13 aprilie 2009 Tribunalul Buzăua respins acțiunea.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Pârâta a avut calitatea de angajat al Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara conform contractului individual de muncă încheiat la 15.09.2004 depus la dosar ( fila 18 dosar).
Potrivit deciziei interne nr.5/09.09.2004 emise de reclamantul OCPI B, începând cu 10.09.2004 pârâta a exercitat funcția de consilier gradul I A si a fost numită cu delegație în funcția de șef economic.
Contractul individual de muncă al pârâtei a încetat prin pensionare, la 17.01.2006 conform deciziei nr.2/17.01.2006 emisa de unitatea reclamantă.
Prin raportul de control intermediar din 11.07.2008 întocmit de controlorii financiari ai Camerei de Conturi B s-a constatat că în perioada 01.09.2004- 01.01.2007 unitatea reclamanta nu a constituit si nu a virat sumele datorate bugetului de stat pentru neangajarea în instituție de persoane cu handicap, conform obligației stipulate de prevederile art.42 alin.1 și art.43 alin.1 din Legea nr.519/2002 si că, prin această faptă bugetul consolidat al statului a fost prejudiciat cu suma de 17.002,80 lei la care se adaugă suma de 14.824,76 lei reprezentând dobânzi, penalități si majorări de întârziere, în total 31.827,56 lei.
S-a mai constatat că reclamantul a virat la bugetul de stat suma de 31.827,56 lei la data de 17.06.2008 cu ordinul de plată nr.197, deci anterior finalizării raportului de control intermediar din 11.07.2008-situație menționată în acest raport.
Curtea de Conturi B prin încheierea nr.34/29.08. examinând raportul de control nr.431/2008 a constatat prejudiciul în sumă de 17.002,890 lei și 14.824,76 lei menționat în raport precum și faptul că acesta a fost acoperit în timpul controlului iar încheierea nr.34/29.08.2008 nu a fost contestată de unitatea reclamantă.
Tot în raportul intermediar de control din 11.07.2008 se menționează că unitatea reclamantă" nu făcut dovada că a solicitat trimestrial la Agenția Județeană Pentru Ocuparea Forței de Muncă sau la Agențiile Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă repartizarea de persoane cu handicap și că aceștia nu au repartizat astfel de persoane în vederea angajării".
În aceste condiții reclamantul după virarea la buget a sumei totale de 31.827,56 lei a solicitat prin cererea de chemare în judecată să se constate că pârâta, alături de alte persoane responsabile, este vinovată de cauzarea prejudiciului, cerând ca potrivit art.271 din codul muncii să fie obligată sa-i plătească suma de 4747,57 lei cu titlul de despăgubiri.
Prima instanță a constatat că cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 4747,57 lei reprezentând cota parte din prejudiciul total de 31827,56 lei, este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit art.42 alin.1 din OUG nr.102/1999 modificată si completată prin Legea nr.343/2004, abrogată ulterior prin Legea nr.448/2006, unitatea reclamantă avea obligația să angajeze persoane cu handicap iar în conformitate cu art.43 alin.1 din aceiași lege, pentru nerespectarea acestei obligații trebuie să plătească lunar către bugetul de stat o sumă egală cu salariul minim brut pe țară înmulțit cu numărul de locuri în care nu au fost încadrate persoane cu handicap.
Alineatul 2 al art.43 din Legea 343/2004 prevede ca sunt exonerate de plata contribuției prevăzute în alin.1 unitățile care fac dovada ca au solicitat trimestrial la agențiile județene de ocupare a forței de muncă, respectiv a municipiului B repartizarea de persoane cu handicap calificată în meseriile respective și că acestea nu au repartizat astfel de persoane în vederea angajării.
Din interpretarea dispozițiilor art.42 si 43 din Legea nr.343/2004 rezultă că reclamantul era obligat să ceară o dată la 3 luni agenției județene B să-i repartizeze persoane cu handicap"calificate în meseriile" specifice obiectului de activitate al Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara B și, în caz afirmativ, să le angajeze cu contract individual de munca.
La dosarul cauzei este depusă de reclamant scrisoarea emisa de Agenția Națională de Cadastru si Publicitate Imobiliara înregistrata la OCPI sub nr. 3800 din 04.11.2004 (fila 23) în care se atrage atenția unității reclamante să respecte dispozițiile art. 42 alin.1 din Legea nr.343/2004 si să înainteze trimestrial Agenției Pentru Ocuparea Forței de Munca" adresa prin care să solicite repartizarea de personal cu handicap cu mențiunea ca acesta să fie calificat în domeniul de activitate al Oficiului de Cadastru si Publicitate care" desfășoară activități de teren, de măsurări și verificări pentru întocmirea lucrărilor de specialitate în toată țara".
Este într-adevăr dovedit că în perioada septembrie 2004-decembrie 2006, pârâta, alături de celelalte persoane responsabile din unitate, nu s-au conformat obligației prevăzute în art.43 alin.2 din Legea nr.343/2004 și nu a solicitat trimestrial Agenției Județene B Pentru Ocuparea Forței de Muncă repartizarea de persoane cu handicap însa între această omisiune și plata contribuției prevăzută în art.43 alin.1 din Legea nr. 343/2004 în suma de 4747,57 lei nu exista legătură de la cauza la efect si deci nu se poate angaja răspunderea patrimoniala a salariatei.
În timpul judecății, la solicitarea instanței Agenția Județeană Pentru Ocuparea Forței de Munca a confirmat prin scrisoarea nr. 1760/09.04.2009 că în perioada septembrie 2004-decembrie 2006 în baza de date" existau înregistrate persoane cu handicap având următoarea calificare: mecanic-2 persoane, muncitor necalificat-8 persoane."
Este evident că ii mecanici și muncitorii calificați nu sunt persoane calificate în meserii specifice și compatibile cu obiectul de activitate al Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara, art.43 alin2 din Legea 343/2004 referindu-se în mod expres la" repartizarea de persoane calificate în meseriile respective".
Prin urmare, chiar dacă în perioada septembrie 2004-decembrie 2006 unității reclamante i s-ar fi repartizat persoane cu handicap-muncitori necalificați și i, aceasta ar fi fost în imposibilitatea să-i angajeze.
Simpla omisiune a pârâtei de a solicita repartizarea de persoane cu handicap în vederea angajării în situația concretă de fapt, în care nu era posibilă angajarea de muncitori necalificați și i nu poate antrena răspunderea pârâtei pentru plata sumei de 4747,57 lei reprezentând majorări de întârziere și penalități, între aceasta culpă și un prejudiciu care nu-i poate fi imputat, neexistând legătură de cauzalitate, astfel că cerințele prevăzute în art.270 alin.1 din codul muncii nu sunt îndeplinite.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a exercitat recurs reclamantul Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliară B(filele 4-7) criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Invocând cazurile de recurs prev.de art.304, pct.3,7,8 și 9 cod pr.civ. recurentul a susținut, într-o primă critică greșita soluționare a cauzei cu nerespectarea normelor de competență, fiindcă în raport de obiectul acțiunii, întemeiat pe dispozițiile art.998, 999 cod civ. privind răspunderea civilă delictuală, competența aparține judecătoriei iar nu tribunalului.
O a doua critică privește dezlegarea dată acțiunii în fondul său, în sensul că în mod eronat au fost aplicate principiile răspunderii civile delictuale, din mijloacele de probă administrate în cauză rezultând atât prejudiciul și fapta ilicită cât și culpa pârâtei și legătura de cauzalitate între pagubă și inacțiunea salariatei care trebuie să răspundă pentru neaplicarea corespunzătoare a reglementărilor contabile.
Pentru aceste motive, recurentul a solicitat admiterea recursului și în principal casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare la judecătorie, iar în subsidiar modificarea hotărârii și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, inclusiv obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Intimata-pârâtă, legal citată, a solicitat în ședința dezbaterilor de astăzi, respingerea recursului ca nefundat și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică.
Curtea, verificând sentința recurată, prin prisma criticilor aduse, a actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale incidente în cauză, dar și sub toate aspectele conform art.3041cod pr.civ. constată că recursul exercitat de reclamant este fondat, urmând a fi admis pentru considerentele care succed:
În ceea ce privește cazul de recurs prev.de art.304, pct.3 cod pr.civ. referitor la încălcarea competenței altei instanțe, Curtea constată că aceasta nu se justifică deoarece sentința civilă nr.768 pronunțată de Judecătoria Buzău, prin care a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului-secția de conflicte de muncă ca efect al admiterii excepției de necompetență materială, nu a fost atacată de reclamant cu recurs, astfel că a devenit definitivă și irevocabilă prin neexercitarea căii legale de atac, singura posibilitate de a se verifica legalitatea și temeinicia măsurii dispuse de prima instanță sub aspectul competenței materiale.
Referitor la critica vizând dezlegarea dată fondului dreptului dedus judecății, Curtea constată că interpretând și aplicând greșit dispozițiile legale ce au incidență în cauză, tribunalul a pronunțat o sentință ce urmează a fi casată, având în vedere următoarele argumente:
Dispozițiile art.42 și 43 din OUG nr.102/1999 modificată si completată prin Legea nr.343/2004 și care era în vigoare în perioada septembrie 2004-decembrie 2006 aflată în discuție, stabilesc obligația agenților economic, care nu angajează persoane cu handicap sau care nu fac dovada că au solicitat trimestrial Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă repartizarea de persoane cu handicap, de a plăti bugetului de stat lunar o sumă egală cu produsul dintre salariul minim brut pe țară și numărul de locuri de muncă în care nu au fost angajate persoane cu handicap.
aceste prevederi legale, instanța de fond a reținut că pârâta în calitate de director economic-alături de alte persoane responsabile din unitate-nu s-a conformat obligației legale stabilite prin art.43 alin.2 din actul normativ sus-citat și nu a solicitat trimestrial Agenției județene pentru Ocuparea Forței de Muncă B repartizarea de persoane cu handicap, dar a considerat că între această omisiune și plata contribuției stabilite prin art.43 alin.1 din lege nu există legătură de cauzalitate care să atragă răspunderea patrimonială.
Dezlegarea dată este greșită, în condițiile în care nu se poate contesta că pârâta avea obligația de serviciu, rezultată din atribuțiile de contabil șef al unității conform contractului individual de muncă (filele 18-21) de a cere o dată la 3 luni repartizarea de persoane cu handicap-singura dovadă care exonerează de drept plata contribuției lunare către bugetul de stat.
Faptul, ulterior, că Agenția județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă B nu avea oricum persoane cu handicap cu pregătirea ori calificarea corespunzătoare de a fi angajate la unitatea reclamantă este nerelevant, fiindcă nu această împrejurare înlătură obligația de plată cu eronat a apreciat prima instanță, ci acelea stabilite prin lege, respectiv: fie de a angaja persoane cu handicap fie de a face dovada solicitării trimestriale către Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă de repartizare persoanelor cu handicap înscrise pe listele întocmite de această instituție.
Altfel spus, răspunderea patrimonială a salariatului, care prin îndeplinirea defectuoasă a sarcinilor de muncă, creează o pagubă angajatorului, este angajată în condițiile art.270 din codul muncii pe temeiul răspunderii civile contractuale iar nu a celei delictuale cum în mod greșit a reținut prima instanță, salariații urmând a răspunde pentru prejudiciile produse din vina și în legătură cu munca lor.
Potrivit mijloacelor de probă administrate la instanța fondului, s-a dovedit că pârâta nu s-a conformat adresei Agenției Naționale de Cadastru si Publicitate Imobiliara înregistrata la OCPI sub nr. 3800 din 04.11.2004 (fila 23).
Dacă la data controlului unitatea reclamantă ar fi fost în măsură de a proba îndeplinirea obligației stabilite în sarcina agenților economici prin art. 43 alin.2 din Legea nr.343/2004, suma datorată bugetului de stat inclusiv dobânzi, penalizări și majorări de întârziere nu i-ar mai fi fost imputată, indiferent de răspunsul primit de la Agenția județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă B, pentru că în realitate, paguba constând în plata acestei sume se datorează direct și nemijlocit salariaților ce aveau atribuții de serviciu legate de solicitarea trimestrială pe care trebuiau să o întocmească și înainteze agenției specializate.
În aceste circumstanțe, răspunderea pârâtei este angajată în condițiile art.270 din codul muncii iar nu ale art.998, 999 cod civ.care nu sunt incidente în cauză.
Cu toate acestea, Curtea nu poate stabili pe temeiul probatoriilor administrate, dacă întinderea prejudiciului de 4747,57 lei pretins de reclamantul-recurent prin cererea de chemare în judecată corespunde cu gradul de culpă al pârâtei și cu perioada septembrie 2004- decembrie 2006 când nu s-a constituit și virat la bugetul de stat contribuția datorată pentru neangajarea persoanelor cu handicap, în condițiile în care, pe de o parte, reclamantul a afirmat că această parte a pagubei constituie majorări de întârziere și penalizări, iar pe de alta, pârâta a fost pensionată pentru munca depusă și limită de vârstă la 17 ianuarie 2006 ( fila 22 dosar fond).
În egală măsură, din dovezile depuse în dosar (filele 11-15) rezultă că alături de pârâtă, pentru paguba totală de 31827,56 lei, sunt răspunzătoare mai multe persoane ce au asigurat conducerea executivă a Oficiului în perioada supusă verificărilor, astfel că răspunderea patrimonială a salariatei chemate în judecată trebuie delimitată în concret și probată de angajator, în conformitate cu dispozițiile art. 287 din codul muncii, prin administrarea de noi mijloace de probă, ceea ce impune casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, potrivit art.312 alin.3 cod pr.civ. fiindcă modificarea acesteia nu este posibilă pe baza dovezilor existente până la acest moment procesual.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară B cu sediul în municipiul B, Bulevardul, nr. 48, jud. B împotriva sentinței civile nr.403 din 13 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimata pârâtă cu domiciliul în municipiul B, Bulevardul, bloc 28,. 7, jud.
Casează sus-menționata sentință și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 1 iulie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Traian Logojan Ioana
- - - - - - -
Grefier,
Operator de date cu caracter personal
Număr de notificare 3120
2ex/24.07.2009
Dosar fond - al Tribunalului Buzău
G
Președinte:Simona Petruța BuzoianuJudecători:Simona Petruța Buzoianu, Traian Logojan Ioana
