Drepturi salariale (banesti). Decizia 2878/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2878
Ședința publică din 8 octombrie 2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Carmen Pârvulescu DR.- -
JUDECĂTOR 2: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 3: Maria Ana
GREFIER:
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâtul SPITALUL CLINIC de URGENȚĂ pentru COPII " " T împotriva sentinței civile nr. 298 din 14 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat -, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal s-a prezentat reclamantul intimat personal și asistat de avocat, lipsă fiind pârâtul recurent Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii " "
Procedura completă.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul reclamantului intimat depune la dosar actele menționate la termenul anterior, respectiv adresa nr.085/30.09.2008 emisă de Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului din România - Sediul Central T, fotocopia certificatului medical nr.31 din 19 septembrie 2008, sentința civilă nr.2784 din 13.12.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- pentru a evidenția precedentul judiciar, precum și chitanța privind plata onorariului avocațial în cuantum de 300 lei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată, conform chitanței depusă la dosar. Arată că motivele invocate de recurent nu au suport legal și probator și nu pot fi luate ca atare, că așa cum rezultă din actele dosarului și cum corect a fost reținut și de prima instanță, reclamantul își desfășoară activitatea în cadrul Compartimentului de prevenire și control a infecțiilor nosocomiale unde sunt efectuate intervenții specifice în contextul focarelor de boli infecto-contagiaose, privind inclusiv bolnavi de TBC și, fiind expus permanent pericolului de infectare și îmbolnăvire. Astfel, ca o compensare a riscului de îmbolnăvire reclamantul a beneficiat de un spor la salariul tarifar de 70 %, până la data de 1.10.2007, când în mod nejustificat, pârâtul a procedat la diminuarea cuantumului la doar 7 %, ignorând dispozițiile cuprinse la lit. A pct.4 din Anexa 2 la Ordinul Ministrului Sănătății nr.721/7.07.2005, care prevăd dreptul la un spor între 50 % - 100 % în raport de gradul de risc specific activității desfășurate și nu a numărului de ore lucrate sau numărul de pacienți.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Timiș la 18 ianuarie 2008 sub nr. 834/30, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța, să oblige pârâta la acordarea în continuare începând cu 1 octombrie 2007 sporului pentru condiții deosebit de periculoase de 70% aferent salariului de bază.
In motivarea acțiunii arată că este angajat asistent medical principal igiena și își desfășoară activitatea în cadrul compartimentului de prevenire și control a infecțiilor nosocomiale unde sunt efectuate intervenții specifice în contextul focarelor de boli infecto-contagioase privind inclusiv bolnavi de TBC, existând un pericol permanent de infectare și îmbolnăvire (aeromicro patogenă specifică TBC și, produse biologie - spută, sânge); că în conformitate cu legislația în vigoare a beneficiat până la 1 octombrie 2007 de un spor la salariul tarifar de 70%.
Mai arată că începând cu 1 octombrie 2007, fără a exista o îmbunătățire a condițiilor de muncă și în condițiile în care gradul de periculozitate este chiar mai ridicat datorită creșterii numărului de pacienți cu afecțiuni TBC, pârâta a procedat la diminuarea cuantumului sporului acordat la salariul tarifar la 7%; că pârâta a apreciat că își desfășoară activitatea în aceste condiții doar 70% din programul de lucru și a aplicat un criteriu neprevăzut de lege în condițiile în care legiuitorul a avut în vedere gradul de risc, respectiv că posibilitatea de a se îmbolnăvi a persoanelor care lucrează la locul de muncă respectiv este permanentă.
Se mai arată că un alt criteriu avut în vedere la diminuarea cuantumului sporului a privit numărul mediu anual al persoanelor spitalizate cu diagnostic TBC sau, numărul de analize efectuate în laborator pentru aceste cazuri, or situația reală reflectă o creștere numerică a acestor cazuri, scăderea numărului de cazuri cu asemenea afecțiuni nefiind susținută de evidența numerică a acestora; că gradul de risc privind posibilitatea de îmbolnăvire este același chiar și la un singur caz, sporul nefiind o compensare a volumului de lucru sau a numărului de cazuri tratate.
In drept invoca dispozițiile art. 13 alin. 1 litera e din OUG nr. 115/2004, dispozițiile cuprinse la litera A pct. 4 din Anexa nr. 2 la Ordinul Ministrului Sănătății nr. 721/7 iulie 2005.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Arată că reclamantul a beneficiat de sporul de condiții deosebite în procent de 70% începând cu 1 octombrie 2006 până la 1 octombrie 2007, spor care nu a fost acordat corect, dispunându-se sistarea lui în urma controlului efectuat de
Mai arată că potrivit art. 13 alin. 1 litera e din OUG nr. 115/2004, beneficiază de spor pentru condiții deosebit de periculoase de 50-100% personalul din leprozerii, anatomie patologică, TBC, -, dializă, personalul blocului operator, psihiatrie, medicină-legală, epidemii deosebit de grave și alte asemenea, stabilite de Ministerul Sănătății; că dispozițiile cuprinse la litera A pct. 4 din anexa nr. 2 la nr. 721/2005 prevăd că sporul pentru condiții deosebit de periculoase de 50-100% se acordă personalului care lucrează în unități de pneumoftizilogie (spitale și sanatorii), Institutul de Pneumoftiziologie " " B, Spitalul Clinic de Ortopedie, și TBC Osteoarticular "" B, personalul de specialitate medico-sanitar, de specialitate din compartimentele paraclinice și auxiliar sanitar din secții și compartimente cu paturi de TBC, TBC osteoarticular, TBC genital, TBC ganglionar, din laboratoarele sau compartimentele care deservesc aceste compartimente cu paturi, din cabinetele de consultații TBC și dispensarele medicale de pneumoftiziologie; că în conformitate cu prevederile Anexei I, litera c pct. 3 din Ordinul nr. 721/2005, personalul încadrat în compartimentul de infecții nosocomiale poate beneficia de sporul de 7%.
Prin sentința civilă nr. 298/14.02.2008, instanța a admis acțiunea reclamantului, a obligat pârâta să acorde în continuare reclamantului începând cu 1.10.2007 a sporului pentru condiții deosebit de periculoase de 70% aferent salariului de bază.
Pentru a pronunța aceasta soluție, instanța a reținut că reclamantul este asistent medical principal igiena și își desfășoară activitate în compartimentul de prevenire și control al infecțiilor nosocomiale, compartiment ce efectuează activități medicale de prevenire și control a infecțiilor nosocomiale pe secțiile și compartimentele de, Pneumoftiziologie, Operații Chirurgie, Secția Chirurgie, Radiologie, Prosectura, Laborator bacteorologie, Pediatrie, și, precum și autocontroale de laborator pe toate aceste secțiile, intervenții în focarele de boli infecto-contagioase ivite în procedura de culegere a datelor pentru efectuarea anchetelor epidemiologice, participarea la gestionarea deșeurilor periculoase rezultate din activitatea medicală inclusiv a celor radioactive, supravegherea și controlarea efectuării decontaminării mediului din spital.
Mai arată că potrivit dispozițiilor alin. 1 lit. e al art. 13 din OUG nr. 115/24.11.2004, sporul se acordă și celor care lucrează în secțiile, TBC cuprinse în compartimentul de prevenire și control al infecțiilor nosomiale unde reclamantul își desfășoară activitatea și că gradul riscului de îmbolnăvire se manifestă chiar și în situația unui singur caz, însă riscul caracteristică permanentă, fiind multiplicat raportat la activitățile desfășurate zilnic în acest mediu patogen.
A mai reținut că potrivit dispozițiilor Ordinului nr. 721/7 iulie 2005, în anexa nr. 2 la pct. 4 al lit. A se prevede acordarea sporului personalului care-și desfășoară activitatea în compartimentele TBC.
In termen legal, împotriva sentinței civile menționate mai sus, a declarat recurs pârâtul Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii, recurs înregistrat la Curtea de Apel Timișoara sub nr-.
Solicită modificarea în totalitate a sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
Arată că reclamantul nu face parte din categoriile de persoane la care se referă art. 13 alin. 1 litera e din OUG nr. 115/2004, litera A pct. 4 din anexa nr. 2 la nr. 721/2005; că anterior, dintr-o eroare de interpretare s-a acordat reclamantului spor de 70%; că nefiind acordat corect, în urma controlului efectuat de T s-a sistat acordarea sporului începând cu 1 octombrie 2007; că în conformitate cu prevederile din anexa I, litera C, pct.3 din Ordinul nr. 721/2005, personalul încadrat în compartimentele de infecții nosocomiale beneficiază de sporul de 7%.
Recursul este întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 cod procedură civilă și 3041Cod procedură civilă
Reclamantul intimat nu a depus întâmpinare deși a fost citat cu această mențiune.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 3041cod procedură civilă, instanța a apreciat recursul întemeiat, urmând a-l admite cu următoarea motivare:
Instanța de fond a făcut o greșită interpretare a dispozițiilor legale incidente speței.
Dispozițiile art. 13 alin. 1 litera e din OUG nr. 115/2004 cu modificările și completările ulterioare prevăd în mod expres personalul care beneficiază de spor pentru condiții deosebit de periculoase de 50-100% și anume cel care lucrează în leprozerii, anatomie patologică, TBC; -, dializă, blocul operator, psihiatrie, medicină legală, epidemii deosebit de grave și alte asemenea stabilite de Ministerul Sănătății.
Prin anexa nr. 2, litera A pct. 4 din nr. 721/2005 au fost stabilite categoriile de personal beneficiare ale sporului ca fiind personalul care lucrează în unități de pneumoftiziologie (spitale și sanatorii), Institutul de pneumoftizilogie " " B, Spitalul Clinic de Oropedie, și TBC Osteoarticular B, personalul de specialitate medico-sanitar, de specialitate din compartimentele paraclinice și auxiliar sanitar din secții și compartimente cu paturi TBC; TBC osteoarticular, TBC genital, TBC ganglionar, din laboratoarele sau compartimentele care deservesc aceste compartimente cu paturi, din cabinetele de consultații TBC și dispensarele de pneumoftiziologie.
Reclamantul își desfășoară activitatea în compartimentul de prevenire și control a infecțiilor nosocomiale, compartiment care nu se încadrează în nici una din categoriile de personal menționat în textul de lege.
Personalul căruia îi este acordat acest spor este expres și limitativ prevăzut de lege, acordarea sporului neputând fi extinsă și la alte categorii de personal, chiar dacă și în cazul acestor există un anumit risc de îmbolnăvire, întrucât legiutorul a fost cel care a apreciat în funcție de riscul existent în care sectoare sunt condiții deosebit de periculoase.
Mai mult, Ordonanța nr. 721/2005 anexa I lit.c pct.3 prevede expres că personalul care lucrează în compartimentele cu infecții nosocomiale beneficiază de un spor de 7 % din salariu de bază.
Împrejurarea că pârâta a acordat reclamantului acest spor până la 1 octombrie 2007 nu constituie temei de admitere a acțiunii în condițiile în care acordarea sporului a fost greșită prin raportare la textele de lege menționate mai sus.
Față de cele de mai sus, în baza art. 312 alin. 1 cod procedură civilă, urmează a admite recursul pârâtei și a modifica în tot sentința recurată în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul SPITALUL CLINIC de URGENȚĂ pentru COPII " " T împotriva sentinței civile nr. 298/14.02.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Modifică sentința în tot, în sensul că respinge acțiunea reclamantului -,
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 8 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR
DR.- - - - - -
GREFIER,
Red./24.11.2008
Thred./24.11.2008
Ex.2
Prima inst. - - - Trib.
Președinte:Carmen PârvulescuJudecători:Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan, Maria Ana