Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 319/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 319/R-CM
Ședința publică din 24 Februarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Laura Ioniță judecător
JUDECĂTOR 2: Paulina Ghimișliu
JUDECĂTOR 3: Teodora Gheorghe G-
Grefier
S-a luat în examinare pentru soluționare recursul declarat de reclamanta., împotriva sentinței civile nr.975 din 17 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns avocat pentru recurenta-reclamantă, în baza împuternicirii avocațiale nr.3/2009 emisă de Baroul Vâlcea -Cabinet individual și avocat pentru intimata-pârâtă, în baza împuternicirii avocațiale emisă de Baroul Vâlcea -Cabinet individual, lipsind intimata-intervenientă.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătoarea recurentului-reclamant depune la dosar concluzii scrise.
Apărătorii părților, având pe rând cuvântul, arată că nu au alte cereri de formulat.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.
Apărătoarea recurentei-reclamante, având cuvântul, susține oral recursul așa cum este motivat în scris, solicitând admiterea lui, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru refacerea raportului de expertiză sau efectuarea unei noi expertize care să verifice dacă la Garda Financiară există sau nu facturi ridicate din care să rezulte că s-a cumpărat marfă de 5.000 lei.
Arată că la instanța de fond, reclamanta nu a fost convocată la efectuarea expertizei conform art.208 alin.1 Cod procedură civilă. Sediul societății reclamante este în comuna și nu în comuna. Deși în borderoul întocmit de expert se menționează comuna ca fiind sediul reclamantei, la dosar nu există confirmarea că societatea primit convocarea.
Solicită cheltuieli de judecată efectuate la instanța de fond și în recurs.
Apărătorul intimatei-pârâte, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat pentru motivele invocate în întâmpinarea depusă la dosar și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțată de instanța de fond, cu obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.
Cu privire la motivele noi de recurs expuse astăzi în ședință de către apărătoarea recurentei-reclamante, solicită a fi respinse ca tardiv formulate.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată la data de 04.12.2007 pe rolul Tribunalului Vâlcea, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta pentru ca, prin sentința ce se va pronunța, să fie obligată la plata sumei de 5.011,01 lei plus dobânda legală calculată pe perioada 2 martie 2005 până la achitarea efectivă a sumei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâta a fost salariata sa, încadrată cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată, începând cu 15 aprilie 2001 în funcția de gestionar, la punctul de lucru din comuna. La inventarul efectuat în 20 martie 2005 s-a constatat în gestiunea pârâtei o lipsă de 50.110.180 Rol. Pârâta a semnat declarația de inventar, și-a însușit prin semnătură toate listele de inventar ca și centralizatorul listelor prin care s-a stabilit lipsa în gestiune, fără niciun fel de obiecțiune.
Deși i s-a acordat îngăduința să achite suma amintită, până în prezent nu a făcut acest lucru.
În drept, cererea este întemeiată pe dispozițiile art.270 Codul muncii.
Prin întâmpinare, pârâta a recunoscut că a fost angajata până la data de 14 iunie 2005, când i- încetat activitatea în baza art.651Codul muncii.
La inventarul din 20 martie 2005 s-a constatat o lipsă în gestiune de 5.000 lei. Această sumă a fost luată din gestiune în decursul timpului de către asociatul societății, însă la data efectuării inventarului a determinat-o să-l semneze. Pentru a evita o eventuală răzbunare a patronului, ajutată de soț a strâns suma de bani pe care i-au predat-o patronului și au introdus marfă în gestiune acoperind astfel lipsa.
În dovedirea susținerilor sale a solicitat să se confrunte raportul de gestiune aflat în original la sediul firmei și inventarul din 30 iulie 2005, ocazie cu care se va constata că nu s-a înregistrat nicio lipsă în gestiune întrucât a achitat suma respectivă cu care s-a cumpărat marfă.
La data de 25 septembrie 2008, după depunerea raportului de expertiză, asociata, care are și calitatea de administrator, a formulat cerere de intervenție în interes propriu cât și în interesul reclamantei, iar prin cererea depusă în ședința din 03 noiembrie 2008 precizat că de fapt își însușește acțiunea formulată în cauză.
Tribunalul Vâlcea, prin sentința civilă nr.975 din 17 noiembrie 2008, a respins acțiunea formulată de reclamanta, precum și cererea de intervenție formulată de.
Totodată, a obligat pe reclamanta la plata sumei de 300 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu expert, către pârâtă.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:
Prin cererea depusă la 11 iunie 2008 expert a precizat că reprezentantul societății nu a răspuns la convocarea din 09 iunie 2008 și în consecință a solicitat să i se pună în vedere de către instanță să depună la dosar o serie de acte pentru a putea întocmi lucrarea.
Întrucât apărătorul reclamantei a precizat că societatea nu mai funcționează, iar la termenul din 16 mai 2008 pretins că în prezent firma a fost cumpărată și are un nou administrator, s-au cerut relații de la Oficiul Registrului Comerțului.
Prin adresa din 19 iunie 2008, fila 104 dosar s-a comunicat instanței că potrivit înregistrării din anul 2000 sediul societății este înscris în comuna, sat, cu asociați și administratori și și s-au indicat adresele acestora. Nu apare nici o schimbare de asociați (respectiv vânzarea despre care a amintit apărătorul reclamantei în ședința din 16 mai 2008) și cesionare părți sociale, sediul societății și administratorii fiind aceiași din anul 2000. S-a procedat la comunicarea către asociați și administratori a unei copii de pe cererea expertului pentru a depune toate documentele în vederea efectuării expertizei.
În cauză s-au făcut alte două convocări de către expert celor doi administratori pentru termenele din 09 iunie 2008 și 05 august 2008, însă la niciunul dintre aceste termene asociații, care au și calitatea de administratori, nu au răspuns.
Instanța de fond a constatat că asociatul și administratorul au avut cunoștință de convocarea expertului, așa cum rezultă din recunoașterea acestora, respectiv scrisoarea către expert (112 dosar).
În condițiile refuzului de a se depune la dosar actele de gestiune și actele contabile ale societății în vederea efectuării lucrării, a precizărilor făcute de către apărătorul reclamantei în instanță că nu există astfel de acte, cât și a refuzului apărătorului reclamantei de a indica o altă adresă unde să fie convocați de către expert, societatea și administratorul, instanța a constatat că expertul nu a avut posibilitatea să întocmească expertiza dispusă de către instanță, răspunzând numai la obiective pe baza copiilor depuse de pârâtă la dosar, cu mențiunea că nu cunoaște actele de gestiune, listele de inventar din 20 martie 2005 care nu sunt parafate, listele de inventariere din 30 iunie 2005 care nu sunt datate și nici semnate, nu există raport de gestiune.
Prima instanță a reținut că reclamanta a dat dovadă de rea-credință, susținând că de la dosarul cauzei au dispărut centralizatorul și fila de inventariere din 20 martie 2005, pe care le-a depus în copie la termenul din 06 octombrie 2008 (138-139), în condițiile în care s-a observat că listele de inventar numerotate pe pagini de la 1 la 6 sunt depuse la filele 4-9, fără a se constata lipsa vreunei file din dosar.
Prima instanță a reținut că societatea reclamantă nu a făcut nicio dovadă a înregistrării unei lipse în gestiune. Pârâta a recunoscut de la primul termen de judecată, înainte de a depune reclamanta centralizatorul, că pentru suma de 5000 lei constatată minus în gestiune la data de 20 mai 2005 înmânat banii administratorului societății care a cumpărat marfa și a introdus-o în gestiune.
Din înscrisurile aflate la dosar nu a rezultat lipsa în gestiune.
În cauză s-a făcut aplicarea dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă cu privire la cheltuielile de judecată.
Împotriva sentinței a formulat recurs reclamanta, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate astfel:
- Soluția instanței de fond s-a sprijinit pe un raport de expertiză contabilă întocmit pro causa.
Deși proba a fost propusă din oficiu, obiectivele propuse de apărătorul pârâtei au fost preluate întocmai de către instanța de fond, iar constatările expertului au fost reținute la pronunțarea soluției fără a fi comparate cu înscrisurile aflate la dosar din care rezultă contrariul, și anume că pârâta avea calitatea de gestionar, în plus nu s-a mai efectuat un inventar în anul 2007 câtă vreme activitatea firmei a fost suspendată în perioada 2006-2009.
De fapt, unitatea și-a încetat activitatea imediat după efectuarea inventarului din 20.03.2005, în care s-a constatat lipsa de 5011,01 lei.
Aceasta presupune că nu puteau fi întocmite rapoarte de gestiune ulterior datei de 20.03.2005, nici listă de inventar.
pe anul 2005 solicitată de instanță, susține recurenta-reclamantă, nu a fost găsită, unitatea fiind executată silit de creditorul bancar la data de 11.04.2005 asupra bunurilor imobile.
În argumentarea motivului de recurs vizând greșita apreciere a probelor administrate se mai arată că inventarul poate fi efectuat la unitățile mici de o singură persoană, că pârâta a semnat toate listele de inventar, chiar și pe cea centralizatoare care stabilea lipsa în gestiune fără nicio obiecție.
Prin urmare acesteia îi revenea sarcina de a proba faptul pretins al acoperirii acestei lipse, dovadă pe care nu a făcut-
Un alt motiv de recurs este acela că soluția instanței de fond este rezultatul aplicării greșite a prevederilor Legii nr.22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanții și răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor organizațiilor socialiste.
Odată ce s-a reținut prin expertiză și a rezultat din contractul individual de muncă funcția de vânzător, expertul a considerat greșit că pârâta nu avea calitatea de gestionar și că nu este aplicabilă Legea nr.22/1969.
Art.1 din această lege definind noțiunea de gestionar are în vedere ca atribuții de serviciu primirea, păstrarea și eliberarea de bunuri aflate în administrarea, folosința sau deținerea chiar temporară a unui agent economic.
În fine, se susține că nu au fost respectate la convocarea părții pentru efectuarea expertizei contabile prevederile art.208 alin.1 Cod procedură civilă.
Scrisoarea recomandată trebuia înaintată unității, chiar dacă potrivit comunicării avea activitatea suspendată.
Convocarea s-a făcut în cauză la o adresă a administratorului, la care acesta din urmă nu mai locuia.
Recursul nu este fondat.
Contrar celor susținute în argumentarea recursului, legat de constatările expertului contabil judiciar, la judecata în primă instanță, s-a reținut prin aprecierea judicioasă a probelor și interpretarea corectă a dispozițiilor Legii 22/1969, că pârâta, angajată pe postul de vânzător la unitatea reclamantă, a avut calitatea de gestionar.
Potrivit listelor de inventariere întocmite în data de 20.03.2005, semnate și parafate de un reprezentant al comisiei de inventariere al reclamantei și de gestionar, liste aflate la filele 4-9 din dosarul de fond, s-a înregistrat la acea dată în gestiunea pârâtei un minus de 50.110.180 ROL.
Existența acestui minus în gestiune probată cu listele de inventar, a fost recunoscută și de pârâtă, salariată a "" la 20.03.2005, însă acestui fapt mărturisit persoana interogată i-a adăugat un altul, și anume acela că a achitat ulterior patronului unității întreaga sumă de bani.
Cum sarcina probei acestui din urmă fapt revine gestionarului, dată fiind prezumția de culpă ce se degajă din dispozițiile art.24 din Legea nr.22/1969, au fost examinate la propunerea acestei părți listele de inventar ulterioare, întocmite până la data de 01.03.2006, la care unitatea și-a suspendat activitatea conform încheierii judecătorului delegat la V aflate la fila 40 din dosar.
Aceasta, pentru a se lămuri dacă lipsa la inventar s-a regăsit în gestiune ulterior constatării sale, neevidențierea în actele contabile echivalând cu acoperirea prejudiciului.
Singurele acte contabile ulterioare depuse la dosar au fost rapoartele de gestiune zilnică din lunile iunie și iulie 2005, cu privire la care reclamanta a invocat lipsa semnăturii și parafei unității, fără a solicita verificare de scripte ori a se înscrie în fals.
Nu a opus acestora acte care să poarte semnăturile reprezentanților unității.
Câtă vreme nu a fost probată prin mențiuni în încetarea activității încă din data de 11.04.2005, la care au fost vândute active ale unității, aceasta din urmă nu poate invoca nerespectarea legii la întocmirea evidențelor contabile.
Iar potrivit acestor evidențe, așa cum judicios a apreciat și instanța de fond, lipsa în gestiune din 20.03.2005 a fost acoperită.
În aceste condiții acțiunea în răspundere patrimonială era practic lipsită de obiect.
Legat de convocarea reclamantei la efectuarea expertizei contabile judiciare, trebuie observat în prealabil că nu ne aflăm în situația necesității unei lucrări la fața locului, pe care o presupune o expertiză în specialitatea topografie, agronomie, etc. pentru ca citarea părților să fie obligatorie.
Convocarea părților la expertiză a fost hotărâtă ca urmare a neîndeplinirii de către unitate a obligației de a depune la dosar întreaga evidență contabilă pentru lămurirea existenței și acoperirii prejudiciului.
Așa cum s-a arătat în considerentele sentinței, au fost efectuate mai multe convocări către administratorii și asociații firmei, iar la fila 112 se află chiar o confirmare a primirii uneia dintre convocări cu mai mult de o lună înainte de depunerea la dosar a raportului de expertiză contabilă.
Întrucât nu se regăsesc în cauză motivele de nelegalitate și netemeinicie reglementate de dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041Cod procedură civilă, în care se încadrează criticile formulate, în baza art.312 Cod procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat.
Intimata-pârâtă a solicitat plata cheltuielilor de judecată, însă nu a făcut dovada suportării costului taxelor, onorariilor și a celorlalte cheltuieli legate de judecata recursului, astfel că, față de dispozițiile art.274 Cod procedură civilă cererea va fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă., împotriva sentinței civile nr.975 din 17 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimate fiind pârâta și intervenienta .
Respinge cererea intimatei-pârâte de acordare a cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 februarie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./12.03.2009
Jud.fond: /
Președinte:Laura IonițăJudecători:Laura Ioniță, Paulina Ghimișliu, Teodora Gheorghe
