Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 326/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 326/R-CM
Ședința publică din 24 Februarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Laura Ioniță judecător
JUDECĂTOR 2: Paulina Ghimișliu
JUDECĂTOR 3: Teodora Gheorghe G-
Grefier
S-au luat în examinare pentru soluționare recursurile declarate de pârâții COMUNA PRIN PRIMAR și MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI împotriva sentinței civile nr.1173/CM din 31 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns profesor pentru intimatul-reclamant Sindicatul Învățământ Preuniversitar Muntenia în numele membrului de sindicat, în baza delegației nr.175/2009, lipsind recurenții-pârâți și intimații-pârâți.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prin serviciul registratură al instanței, intimatul-pârât Ministerul Economiei și Finanțelor a depus la dosar cerere prin care solicită amânarea cauzei în vederea comunicării cererii de recurs formulată de Comuna și a înscrisurilor de care înțelege să se folosească. Se mai arată că intimatul-reclamant Sindicatul Învățământ Preuniversitar Muntenia a depus la dosar întâmpinare.
Curtea constată că nu au fost depuse suficiente exemplare ale motivelor de recurs care să permită comunicarea lor, motiv pentru care respinge cererea de amânarea cauzei în acest sens formulată de intimatul-pârât Ministerul Economiei și Finanțelor, partea având posibilitatea să ia cunoștință de acestea din dosar.
Constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lor.
Reprezentantul intimatului-reclamant Sindicatul Învățământ Preuniversitar Muntenia, având cuvântul, solicită respingerea recursurilor pentru motivele invocate în întâmpinarea depusă la dosar și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțată de instanța de fond.
CURTEA
Constată că rin p. acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Argeș, reclamantul reprezentat de Sindicatul Învățământului Preuniversitar Muntenia, a chemat în judecată pe pârâții Comuna prin Primar, Școala, Inspectoratul Școlar al Județului A, Ministerul Educației Cercetării și T, Ministerul Economiei și Finanțelor - Direcția Generală a Finanțelor Publice A și Consiliul Județean A, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să fie obligați pârâții să asigure reducerea normei didactice de predare cu 2 ore suplimentar, să fie obligați să plătească drepturile salariale reprezentând contravaloarea muncii prestate în plus cu 2 ore suplimentar față de norma didactică pe perioada octombrie 2001 - 17 august 2003, drepturi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, să se dispună efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătata că, în calitate de personal didactic la Școala, beneficiază, în temeiul art.45 din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, de reducerea normei didactice cu 2 ore săptămânal fără diminuarea salariului.
Cu toate că norma didactică a personalului didactic din învățământul primar se stabilește pe clasă sau clase simultane și nu pe ore, fără a se distinge între tipul de învățământ sau funcția didactică de predare și de instruire practică, art.45 alin.1 instituie beneficiul reducerii normei didactice cu două ore săptămânal fără diminuarea salariului impunând două condiții: o vechime în învățământ de peste 25 de ani și gradul didactic
A susținut reclamantul că drepturile solicitate pentru perioada 2001-2003 nu sunt prescrise întrucât, potrivit art.16 din Decretul nr.167/1958, prescripția extinctivă se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge.
Actul întrerupător de prescripție este Acordul încheiat între Guvernul României și Federațiile Sindicale din Învățământ la 28 noiembrie 2005, prin care s-a convenit ca pentru perioada octombrie 2001-octombrie 2004, față de calcularea greșită a salariilor personalului didactic, să se stabilească o reglementare unitară care să înlăture discriminările ce ar apărea între salariații aflați în aceeași situație. Acest acord s-a reflectat în nr.OUG17/2006 cu privire la plata diferențelor salariale din octombrie 2001-octombrie 2004 pentru personalul didactic din învățământul de stat.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și Tai nvocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că nu este angajatorul reclamantelor și nu are obligația de a plăti acestora drepturile salariale solicitate în acțiune. Între acest pârât și cadrele didactice nu există nici un fel de raporturi juridice de muncă, cu atât mai mult nu există nici obligații din partea acestuia cu privire la calcularea și plata salariilor. Calitatea de angajator, așa cum este definită această noțiune la art.10 și art.14 din Legea nr.53/2003, o are numai directorul unității de învățământ cu personalitate juridică, conform art.11 alin.5 din Legea nr.128/1997 coroborat cu art.7 alin.8 din Legea nr.84/1995 și art.22 din Regulamentul de Organizare și Funcționare a unităților de învățământ preuniversitar. De asemenea, Ministerul Educației Cercetării și T nu este ordonator de credite pentru unitățile din învățământul preuniversitar de stat, motiv pentru care nu poate fi obligat la plata diferențelor salariale. Art.16 din Normele metodologice privind finanțarea învățământului preuniversitar de stat aprobate prin Hotărârea de Guvern nr.2192/2004 prevede că finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
Cu privire la plata drepturilor salariale începând cu anul 2001, același pârât a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, în raport de dispozițiile art.166 Codul muncii și a susținut că acordul invocat de reclamante, aprobat prin nr.OUG17/2006, reglementează plata diferențelor salariale rezultate prin aplicarea prevederilor Legii nr.128/1997, referitoare la stabilirea salariului de bază al cadrelor didactice. Nici acest acord și nici nr.OUG17/2006 nu au ca obiect reducerea normei didactice cu două ore, potrivit art.45 alin.1 din Legea nr.128/1997 și nici plata drepturilor aferente în cazul efectuării acestor ore.
Același pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, arătând că, potrivit art.43 lit.a și b din Legea nr.128/1997, învățătorii, educatoarele și institutorii sunt încadrați pe post, iar nu pe norma didactică, care să poată fi redusă cu două ore. Prin urmare, nu este posibil și legal să se reducă postul. Mai mult, postul educatorilor, învățătorilor, institutorilor este format din ore diferite, spre deosebire de norma didactică a profesorilor care cuprinde ore prevăzute în planurile de învățământ la disciplinele corespunzătoare specializării înscrise pe diploma de absolvire sau de licență. Activitatea celor dintâi implică efectuarea de ore diferite de citire, matematică, științele naturii, posturile fiind normate câte unul pentru fiecare grupă de copii, respectiv clase de elevi.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare, invocând excepția inadmisibilității chemării în garanție, întemeiată pe neîndeplinirea condițiilor prevăzute în acest sens de codul d e procedură civilă. Se mai arată și că în raport de dispozițiile art.167 alin.1 din Legea nr. 84/1995, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
Pârâtul Consiliul Județean Aaf ormulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, motivată de faptul că rolul acestei instituții este doar unul de consultare, decizia aparținând directorului Direcției Generale a Finanțelor Publice Județene.
De asemenea, pârâta Comuna a depus întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului, în raport de dispozițiile art.1 din Decretul nr.167/1958. A mai arătat pârâta că pentru personalul din învățământ cheltuielile sunt suportate din taxa pe valoarea adăugată, suma fiind repartizată comunei de către Consiliul Județean A în colaborare cu conducerea Inspectoratului Școlar al Județului
Prin sentința civilă nr.1173/CM din 31 octombrie 2008 au fost admise excepțiile lipsei calității procesuale pasive ale pârâților Consiliul Județean A și Ministerul Economiei și Finanțelor și a fost respinsă acțiunea față de acești pârâți. A fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune. A fost respinsă acțiunea față de pârâtul Inspectoratul Județean
A fost admisă în parte acțiunea și a fost obligată pârâta Școala să plătească reclamantului diferențele de drepturi salariale, reprezentând plata cu ora a două ore efectuate suplimentar săptămânal, pentru perioada octombrie 2001 - 17.08.2003, drepturi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective. A fost obligată pârâta să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantului. A fost obligată pârâta comuna să vireze pârâtei Școala fondurile necesare achitării acestor drepturi bănești.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a analizat cu prioritate, potrivit art. 137 cod procedură civilă, excepțiile invocate de pârâți.
Astfel, a apreciat că nu este întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Educației Cercetării și T, întrucât primul capăt din acțiune are ca obiect asigurarea reducerii normei didactice cu 2 ore pe săptămână pentru personalul didactic de predare și instruire practică, iar norma didactică se regăsește în planul de învățământ, a cărui întocmire intră în atribuțiile Ministerului Educației Cercetării și T, potrivit art.12 din Legea nr.84/1995 coroborat cu art.44 din Legea nr.128/1997 privind statutul personalului didactic.
A fost considerată ca neîntemeiată și excepția prescripției dreptului material la acțiune, având în vedere dispozițiile art.16 și art.17 din Decretul nr.167/1958, prin recunoașterea dreptului pretins, așa cum rezultă din Acordul încheiat la 28.11.2005 de Comisia de negociere a Guvernului României și președinții federațiilor sindicale reprezentative din învățământ.
Tribunalul a apreciat că este nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Județean A, cu motivarea că această instituție are doar un rol consultativ la repartizarea sumelor de bani destinate finanțării cheltuielilor de personal ale unităților de învățământ preuniversitar de stat. Potrivit art.21 alin.2 din Legea nr.215/2001, consiliul județean nu are calitate procesuală pasivă întrucât n justiție, unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de președintele consiliului județean. Art.20 alin.1 din același act normativ prevede: comunele, orașele, municipiile și județele sunt unități administrativ-teritoriale în care se exercită autonomia locală și în care se organizează și funcționează autorități ale administrației publice locale.
Potrivit Legii nr.388/2007 privind bugetul de stat pe anul 2008, Județul A nu are calitate procesuală pasivă, deoarece nu mai are calitatea de ordonator de credite, repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată făcându-se prin decizie a directorului general al finanțelor publice județene, după consultarea Consiliului Județean, situație față de care instanța a stabilit că pârâtul județul A nu are calitate procesuală pasivă.
Instanța a admis și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, cu motivarea că acest pârât nu are rol de angajator al reclamantului, având doar rol în elaborarea proiectelor de buget, însă numai la solicitarea ordonatorilor de credite, și că între acest minister și reclamant nu există raporturi de muncă.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța a reținut că reclamantul are calitatea de personal didactic, intrând sub incidența Legii nr.128/1997 privind statutul personalului didactic.
Norma didactică de predare - învățare, de instruire practică și de evaluare curentă a preșcolarilor și elevilor se stabilește, potrivit art.43 alin.1 lit.a din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic. Conform art.43 alin.1 lit.c din lege norma didactică a preșcolarilor și elevilor se stabilește pe grupă sau grupe combinate, iar nu pe ore, ca în cazul profesorilor din învățământul preuniversitar. Dispozițiile următoare acestui text de lege, prin care se reglementează conținutul normei didactice, se referă și la învățământul preșcolar și la cel școlar, sens în care trebuie avute în vedere și dispozițiile art.44 pct.1, 2,3 și 4 din lege, prin care se stabilește, fără deosebire de tipul de învățământ, conținutul normei didactice, fie se detaliază acest conținut pentru învățământul preșcolar și școlar.
Cu toate că norma didactică a personalului didactic din învățământul preșcolar și școlar se stabilește pe grupă sau grupe combinate, iar nu pe ore, legiuitorul a prevăzut la art.45 pct.1, fără a distinge între tipul de învățământ sau funcția didactică de predare și de instruire practică, faptul că personalul didactic de predare și de instruire practică, cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani și cu gradul didactic I, beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului. Punctele 2 și 3 ale acestui articol de lege constituie cazuri speciale sau excepții de la norma generală prevăzută la punctul 1. Că prevederile art.45 pct.1 din Legea nr.128/1997 se aplică tuturor categoriilor de personal didactic rezultă și din topografia textelor de lege amintite.
Faptul că personalul didactic care îndeplinește condițiile de vechime în învățământ și de grad didactic I, cum este și cazul reclamantului beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, nu înseamnă reducerea activității de predare - învățare, de instruire practică și de evaluare cu două ore săptămânal, dată fiind stabilirea normei didactice pe grupă sau pe grupe combinate, ci presupune efectuarea plății drepturilor salariale pentru cele două ore săptămânale, care depășesc norma didactică redusă la care au dreptul, prin plata cu ora conform art.51 pct.8 coroborat cu art.49 pct.1 și art.43 alin.1 lit.a din lege.
Față de aceste considerente, instanța a admis în parte acțiunea, conform celor arătate mai sus.
În termen legal, sentința a fost recurată de pârâții Ministerul Educației, Cercetării și T și Comuna.
Pârâtul Ministerul Educației, Cercetării a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art.304 și 3041Cod procedură civilă, după cum urmează:
1. În mod greșit instanța de fond a apreciat că acest pârât are calitate procesuală pasivă, cu toate că între el și reclamantă nu s-a încheiat un contract individual de muncă și ca atare nu s-au stabilit raporturi juridice de muncă, ceea ce înseamnă că recurentul nu are calitatea de angajator și nici obligația de a recalcula sau plăti salarii.
Pe de altă parte acest minister nu este ordonator de credite pentru unitățile din învățământul preuniversitar de stat, finanțarea acestor instituții făcându-se în conformitate cu nr.OUG32/2001, din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază acestea desfășoară activitatea.
2. n mod greșit prima instanță a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Arată recurentul că acordul invocat de reclamantă și nr.OUG17/2006, precum și Ordinul nr.3351/2006 care aprobă normele metodologice de aplicare a ordonanței nu au ca obiect plata drepturilor aferente celor 2 ore, ci se referă la plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea Legii nr.128/1997 din perioada octombrie 2001 - septembrie 2004, ca urmare a stabilirii de către instanțele judecătorești a salariului de bază al cadrelor didactice.
A concluziona altfel, înseamnă a nesocoti hotărârea dintre comisia de negociere a Guvernului și federațiile reprezentative din învățământ.
Pârâta Comuna a criticat sentința pentru nelegalitatea și netemeinicie, invocând dispozițiile art.304 pct.7 și 9 cod procedură civilă, sub următoarele aspecte:
1. În mod greșit instanța de fond a reținut calitatea procesuală pasivă a recurentei-pârâte, deși aceasta nu are calitatea de angajator.
Pe de altă parte cheltuielile de personal pentru personalul din învățământul preuniversitar sunt repartizate comunei de către Consiliul Județean A, în colaborare cu Inspectoratul județean A, iar primăria este obligată să prindă aceste sume în buget, să le supună spre aprobare consiliului local și să plătească drepturile salariale în baza statelor de plată întocmite de conducerea școlii, sub îndrumarea inspectoratului școlar.
2. În mod greșit tribunalul a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, cu toate că nr.OUG17/2006are în vedere doar plata diferențelor salariale referitoare la stabilirea salariului de bază al cadrelor didactice, nu și la drepturile salariale ce fac obiectul prezentului litigiu.
Analizând sentința recurată, în raport de criticile formulate, Curtea reține următoarele:
Primul motiv de recurs formulat de pârâtul Ministerul educației, Cercetării și T este nefondat.
Norma didactică se regăsește în planurile de învățământ a căror întocmire intră în atribuțiile Ministerului Educației, Cercetării și T, potrivit art.12 din Legea învățământului nr.84/1995, coroborat cu art.44 din Legea nr.128/1997 privind statutul personalului didactic.
Pe de altă parte, potrivit art.170 alin.2 din Legea nr.84/1995 a învățământului, modalitățile concrete de proiectare, repartizare și execuție bugetară a fondurilor destinate învățământului preuniversitar de stat se stabilesc prin norme metodologice aprobate prin hotărâre a Guvernului, elaborate de către Ministerul Educației și Cercetării, împreună cu Ministerul Finanțelor Publice și cu Ministerul Administrației și Internelor, cu consultarea federațiilor sindicale reprezentative din învățământ și a structurilor asociative ale autorităților administrației publice.
De altfel, tribunalul nu l-a obligat pe acest recurent la plata către reclamantă a drepturilor salariale, ci a reținut calitatea sa procesuală pasivă numai în raport de atribuțiile arătate mai sus: aceea de întocmire a planurilor de învățământ și aceea de participare la elaborarea normelor metodologice privind proiectarea, repartizarea și execuția bugetară a fondurilor destinate învățământului preuniversitar de stat.
În aceste condiții, Curtea apreciază că în mod corect tribunalul a reținut calitatea procesuală pasivă a acestui pârât.
Primul motiv de recurs formulat de pârâta Comuna este nefondat.
Primul motiv de recurs este nefondat, în sensul că în mod corect Tribunalul Argeșa apreciat că pârâtul Municipiul P are calitatea procesuală pasiv.
Conform art.167 alin.1 din Legea nr.84/1995, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii, iar potrivit alin.3, finanțarea de bază (care cuprinde inclusiv cheltuielile de personal, conform alin.5) se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
De asemenea, potrivit art.13 din nr.OUG32/2001, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat este asigurată din anul 2001 din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază teritorială acestea își desfășoară activitatea
Rezultă așadar că în mod corect tribunalul a reținut calitatea procesuală pasivă a acestei recurente-pârâte.
Al doilea motiv de recurs formulat de ambii pârâți, referitor la prescripție, este de asemenea nefondat.
Curtea apreciază că în mod corect instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, reținând că prescripția a fost întreruptă printr-un act de recunoaștere, respectiv acordul încheiat la 28.11.2005.
Potrivit art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate.
Codul muncii nu conține dispoziții privind întreruperea cursului prescripției extinctive, însă, potrivit art.295 alin.1, dispozițiile Codului muncii se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă, cu dispozițiile legislației civile. Astfel, art.16 alin.1 litera a din Decretul nr.167/1959 prevede că prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția.
Efectul întreruperii termenului de prescripție constă, potrivit art.17 alin.1 și 2 din decretul nr.167/1958, în ștergerea prescripției anterioare și începerea unui nou termen de prescripție.
Acțiunea reclamantei introdusă la data de 12 iunie 2008, prin care s-au solicitat drepturi bănești restante pe perioada octombrie 2001-martie 2003 nu este prescrisă, pentru că în cauză au intervenit mai multe acte întreruptive de prescripție, iar instanța le-a reținut corect ca atare.
Astfel, prin Acordul semnat la data de 28 noiembrie 2005 s-au recunoscut debitele care se datorau personalului didactic din învățământ, reprezentând diferențe salariale cuvenite acestora urmare a calculării greșite a salariilor pe perioada octombrie 2001 - octombrie 2004. Acest calcul greșit a rezultat din interpretarea greșită și, pe cale de consecință, din aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr.128/1997.
Constatările din acest act s-au reflectat apoi în nr.OUG17/2006, care în art.1 a prevăzut plata diferențelor salariale cuvenite pentru perioada octombrie 2001 - octombrie 2004 pentru personalul didactic, rezultate din aplicarea greșită a Legii nr.128/1997.
Rezultă așadar că de la data acestui ultim act a început să curgă termenul de prescripție pentru drepturile salariale cuvenite începând cu anul 2001.
Este greșită susținerea recurentului în sensul că acest act normativ s-ar referi la alte drepturi salariale decât cele pretinse în prezenta acțiune, deoarece nr.OUG17/2006 nu face referire la o anumită categorie de drepturi salariale, iar unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.
Față de aceste considerente, Curtea, în temeiul art.291 Codul muncii și art.312 Cod procedură civilă, va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarat de pârâții COMUNA prin PRIMAR și MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI împotriva sentinței civile nr.1173/CM din 31 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-, intimați fiind reclamantul, reprezentat de SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR MUNTENIA și pârâții ȘCOALA, INSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI A, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE și CONSILIUL JUDEȚEAN
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 februarie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - G
Grefier,
Red. I /27.02.2009
GM/2 ex.
Jud. fond:
Președinte:Laura IonițăJudecători:Laura Ioniță, Paulina Ghimișliu, Teodora Gheorghe
