Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 686/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.686/CM
Ședința publică de la 16 2008
Completul specializat pentru cauze privind
Conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 2: Maria Apostol
JUDECĂTOR 3: Jelena Zalman
Grefier - - -
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurentul pârât, domiciliat în C,-, -.3,.7, împotriva sentinței civile nr. 473, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 16 aprilie 2008, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă MAREA NEARĂ, cu sediul în Nord,-, județul C, având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.
La apelul nominal efectuat în cauză, se prezintă pentru recurentul pârât, avocat, în baza împuternicirii avocațiale seria - nr. - din 06 august 2008, depusă la dosar, iar pentru intimata reclamantă, răspunde consilier juridic, în baza delegației nr. 4903 din 01 august 2008, depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. Cod procedură civilă.
Grefierul de ședință se referă asupra cauzei, după care;
Apărătorul recurentului pârât, solicită încuviințarea efectuării în recurs unui supliment la raportul de expertiză, care să stabilească întinderea patrimonială, în raport de ceilalți angajați, având în vedere prevederile cuprinse în Legea nr.22/1969 precum și art. 271 din Codul Muncii, care menționează expres că " în cazul pagubei constatate într-o gestiune în care manipularea bunurilor se face în colectiv de mai mulți angajați sau în schimburi succesive, fără predare de gestiune între schimburi, despăgubirea se repartizează proporțional cu timpul lucrat de fiecare, de la ultima inventariere în gestiunea în care s-a produs paguba".
Instanța pune în vedere reprezentantului recurentului - pârât că art. 305.pr.civ. se referă în mod expres la probele care pot fi administrate în recurs, respectiv proba cu înscrisuri.
Apărătorul recurentului - pârât precizează că nu mai sunt alte înscrisuri de depus, singura probă ar fi efectuarea unui supliment la raportul de expertiză, dar având în vedere dispozițiile art. 305 Cod procedură civilă consideră că această probă nu se poate administra decât după casarea hotărârii și trimiterea dosarului pentru rejudecare.
Fiind întrebate, părțile declară că nu mai au alte cereri, excepții de ridicat sau probe de formulat în cauză.
Instanța, luând act că nu mai sunt alte cereri, excepții de ridicat sau probe de formulat în cauză, în temeiul dispozițiilor art. 150.pr.civ. declară încheiate dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat, pentru recurentul - pârât solicită potrivit art. 27 din Legea nr.22/1969 casarea dosarului cu trimitere pentru rejudecare, având în vedere că se impune efectuarea unui supliment la raportul de expertiză.
Precizează apărătorul recurentului - pârât că se mențin și celelalte motive de recurs și nu solicită cheltuieli de judecată.
Pentru intimata - reclamantă Marea Neagră, consilier juridic solicită respingerea recursului, apreciind că s-a pronunțat o hotărâre corect motivată și nu este incidentă instituția răspunderii colective.
CURTEA
Cu privire la recursul declarat de recurentul, Curtea constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Constanța, reclamanta MAREA NEAGRĂ a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 8.695,52 lei reprezentând prejudiciu cauzat prin executarea defectuoasă a contractului individual de muncă, precum și la cheltuielile de judecată ocazionate de acest proces.
A arătat reclamanta, că între părți a fost încheiat contractul individual de muncă nr. 1617/01.05.2006, pe perioadă determinată ( de la 01.05.2006 până la 01.10.2006 ), în baza căruia pârâtul a ocupat funcția de șef de unitate al restaurantului, iar la data de 02.05.2006, a semnat fișa postului, asumându-și atribuțiile și responsabilitățile specifice funcției îndeplinite.
La sfârșitul sezonului estival 2006, cu ocazia predării gestiunii încredințate, comisia de inventariere a constatat un minus în cuantum de 9.875,52 lei; din această valoare a fost scăzută garanția oprită ui în perioada angajării, respectiv, 590 lei, rezultând un minus de 9.285,52 lei.
Pârâtul și-a recunoscut debitul, achitând la casieria societății suma de 590 lei în scopul acoperirii prejudiciului cauzat, dar a rămas de recuperat suma de 8.695,52 lei.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 25 din Legea nr. 22/1969 și art. 270 alin. 1 Codul Muncii.
S-a apreciat că în speță sunt întrunite cumulativ condițiile de fond pentru a fi atrasă răspunderea patrimonială a salariatului.
Pârâtul a depus întâmpinare, arătând că recunoaște ca fiind prejudiciu doar suma de 417,21 lei.
Acesta a arătat că, la data preluării gestiunii s-a trecut în listă denumirea generică a obiectelor ( spre ex. cuțite, linguri, pahare, naproane etc. ) fără a fi deci identificate sub o anumită descriere. Prin urmare, obiectele au fost primite în gestiune, la număr, ele fiind de diferite forme, materiale, culoare sau dimensiune.
S-a susținut că valoarea prejudiciului include obiectele propuse spre casare sau sparte, că presupusa lipsă în gestiune nu este reală, întrucât obiectele menționate nu sunt importante ca să se pună problema sustragerii lor.
Pârâtul a mai susținut că pretinsul prejudiciu nu a fost generat exclusiv din culpa sa, deoarece obiectele de inventar au fost manipulate de către toți salariații, iar răspunderea este colectivă.
Mai mult decât atât, întocmirea procesului-verbal de valorificare a inventarului nu a fost semnat de salariat pentru a fi făcute obiecțiunile corespunzătoare, nu a fost emisă în termen legal o decizie de imputare iar societatea a prezentat la dosarul cauzei copii ale unor liste de inventar false, unde reperele sunt copiate fără mențiunile de pe marginea listei în dreptul pozițiilor imputate,spart și/sau,propuse la casare.
Pârâtul a arătat, totodată, că i s-a reținut în mod abuziv din salariu suma de 1180 lei, în contul unor eventuale lipsuri.
Prin sentința civilă nr. 473/16.04.2008 Tribunalul Constanțaa admis în parte acțiunea formulată de reclamantă, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 7.757,35 lei cu titlu de despăgubiri, a respins restul pretențiilor ca neîntemeiate și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune de această manieră, prima instanță a reținut următoarele aspecte:
Prin contractul individual de muncă înregistrat sub nr. 1617/01.05.2006, pârâtul a fost angajat la Marea Neagră Nord în funcția de șef de unitate Restaurant, pe o perioadă determinată: 1 mai 2006 - 1 oct. 2006.
Potrivit fișei postului, salariatul avea obligația de a conduce, controla și de a răspunde de întreaga activitate a unității, având în subordine posturile de șef de sală, bucătar gestionar, barman gestionar.
Sub aspectul responsabilităților s-a consemnat că șeful de unitate răspunde material civil sau penal după caz, pentru lipsurile sau degradările imputabile.
La data preluării gestiunii a fost întocmit proces-verbal de inventariere datat 4.05.2006, prin care pârât a semnat documentația întocmită în acest scop ( filele 14 - 32 dosar nr- ).
primitor a semnat procesul-verbal încheiat cu această ocazie, prin care s-a consemnat faptul că operațiunea s-a realizat prin numărare, cântărire și fără omisiuni la toate bunurile prezentate.
La data predării inventarului ( respectiv, la data încetării raporturilor de muncă ) pârâtul a participat la inventarierea din 19.10.2006, ocazie cu care a fost încheiat procesul-verbal care a constatat diferențe în minus în gestiune, valoarea prejudiciului fiind de 8.298,76 lei, la care s-a adăugat în cuantum de 19%, stabilindu-se astfel o sumă totală de 9.875,52 lei.
Pârâtul a menționat că minusul s-a datorat rulajului mare în timpul sezonului de vară, precum și împrejurării că aceste obiecte de inventar au fost utilizate de toți salariații unității și în special de cei din sală.
S-a susținut că este de acord să contribuie la acoperirea acestui prejudiciu, estimat la 9875,52 lei, dar cu contribuția și a celorlalți angajați implicați în activitatea cu aceste bunuri.
Pârâtul a menționat, la aceeași dată, că nu a declarat spărturile pentru că din banii reținuți ( în valoare de 9.745.000 lei ROL ) au fost achitate două amenzi de câte 5 milioane lei, aplicate datorită bucătarului-șef pentru nerespectarea normelor de igienă.
Prin urmare, instanța a înlăturat susținerile pârâtului prin care arată că operațiunea de inventariere s-a realizat în absența sa lipsindu-l de posibilitatea de a formula obiecțiuni, întrucât documentația prezentată infirmă aceste aspecte.
De asemenea nu a fost reținută nici apărarea referitoare la consemnarea în listă denumirii generice a obiectelor ( cuțite, linguri, pahare, naproane, scaune etc. ) fără a fi așadar identificate prin descriere, întrucât prin consultarea listelor de inventar întocmite cu ocazia preluării gestiunii se poate constata că în aceeași modalitate au fost și preluate.
De asemenea, susținerea referitoare la gestiunea comună și, divizarea răspunderii patrimoniale pentru prejudiciul produs nu a fost reținută deoarece, unicul responsabil din punctul de vedere al gestiunii unității, era pârâtul, ceilalți salariali neavând prin atribuțiile de serviciu gestiunea integrală și controlul pe cale ierarhică a modului de utilizare a obiectelor de inventar.
Culpa în producerea acestui prejudiciu nu poate fi disipată între toți salariații unității, iar în condițiile în care societatea reclamantă a îndeplinit cerințele impuse de Normele privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de activ și pasiv, aprobate prin Ordinul Ministerul Finanțelor Publice nr. 1753/2004, pârâtul este pe deplin răspunzător de prejudiciul stabilit la data predării gestiunii.
Pentru stabilirea valorii prejudiciului, instanța a avut în vedere concluziile raportului de expertiză.
Expertul a mai menționat că în ce privește gradul de uzură, acesta este stabilit în funcție de data de achiziție a produselor, iar prețurile obiectelor de inventar au fost verificate cu cele din listele de inventar, ajustate corespunzător cu gradul de uzură; s-a menționat, totodată, că în listele de inventar s-a făcut mențiunea de către comisie a gradului de uzură al reperelor.
Prin urmare, prima instanță a reținut că a fost probată culpa salariatului în exercitarea atribuțiilor de serviciu, producerea unui prejudiciu în gestiunea angajatorului, precum și legătura de cauzalitate între paguba invocată și atribuțiilor derivate din contractul pârâtului.
Acțiunea reclamantei a fost admisă în parte - având în vedere că restrângerea pretențiilor a fost formulată prin concluziile scrise, după închiderea dezbaterilor - în sensul obligării pârâtului la plata sumei de 7.757,35 lei cu titlu de despăgubiri, către societatea reclamantă.
S-au aplicat și dispozițiile art. 274 cod proc. civilă, iar pârâtul a fost obligat la plata sumei de 1.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul pârât care a criticat sentința pentru următoarele aspecte:
- Inventarierea pe baza căreia s-a formulat acțiunea în antrenarea răspunderii patrimoniale s-a făcut cu nerespectarea prevederilor cuprinse în ne.1753/22.11.2004.
Astfel au fost încălcate prevederile art. 21 din acest act normativ, potrivit cu care pentru bunurile depreciate, inutilizabile sau deteriorate, se întocmesc liste de inventariere separate.
Deși în cauză existau multe obiecte de inventar depreciate și inutilizabile nu s-au întocmit liste separate.
- Au fost încălcate și prevederile art. 22 din același act normativ prin omiterea trecerii în inventar a 10 scaune, care existau în gestiune, dar erau diferite de restul scaunelor existente, precum și 200 tacâmuri, de asemenea existente în gestiune.
O parte din bunurile pentru care s-a formulat acțiunea de față existau în gestiune cu propunerea de casare, însă în mod nejustificat au fost reținute.
- Hotărârea recurată este vădit nelegală, dată cu încălcarea prevederilor cuprinse în Legea nr.22/1969 precum și în art. 271 din Codul Muncii. Astfel, potrivit art. 27 din legea nr.22/1969 " când paguba în gestiune a fost cauzată de gestionar împreună cu alt angajat, ei răspund integral, fiecare în măsura în care a contribuit la producerea pagubei". În același articol de lege, alin.2, teza II se prevede expres că " în cazul pagubei constatate într-o gestiune în care manipularea bunurilor se face în colectiv de mai mulți angajați sau în schimburi succesive, fără predare de gestiune între schimburi, despăgubirea se repartizează proporțional cu timpul lucrat de fiecare, de la ultima inventariere în gestiunea în care s-a produs paguba".
Cazul de față reprezintă o situație tipică a celei prevăzute de testul de lege menționat mai sus. Este adevărat că din punct de vedere formal răspunderea gestionară revenea recurentului, însă prin specificul activității unui restaurant, manipularea bunurilor din gestiune se face de către întregul personal al unității respective.; bucătari, ospătari, ajutor de ospătari, debarasatori, etc. Este ușor de înțeles că la producerea lipsurilor ori degradărilor de bunuri din gestiune a contribuit întregul personal care a manipulat bunurile respective.
Dacă se înlătură susținerile privitoare la nerespectarea prevederilor legate de inventariere, apoi răspunderea patrimonială trebuie repartizată asupra tuturor persoanelor care au manipulat bunurile în discuție, proporțional cu timpul lucrat de fiecare și de salariul de încadrare.
Prin întâmpinare, intimata reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Intimata precizează că recurentul a preluat inventarul numai după ce s-a procedat la casarea și înlăturarea obiectelor improprii utilizării.
Cele 10 scaune si 200 de tacâmuri lipseau din gestiune iar la fond s-a făcut proba achiziționării acestor bunuri cu facturi. Mai arată intimata, că nu poate fi antrenată răspunderea colectivă, deoarece recurentul a fost unicul gestionar al bunurilor încredințate.
Analizând sentința recurată în raport de materialul probator administrat, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prima critică a recurentului vizează încălcarea disp. art. 21 din nr. 1753/22.11.2004 potrivit cu care, societatea trebuia să întocmească liste de inventar separate pentru bunurile depreciate, inutilizabile sau deteriorate.
Dar, cu ocazia preluării gestiunii și întocmirii listelor de inventar, reclamantul a făcut demersuri pentru eliminarea din inventar a obiectelor neutilizabile, iar aceste liste nu au fost semnate decât după efectuarea casărilor și reforma obiectelor vechi.
Prin urmare, recurentul nu poate susține că a preluat in gestiune obiecte neutilizabile sau deteriorate.
În baza deciziei Consiliului de Administrație nr. 65/24.08.2006, s-a aprobat o nota pentru reforma unor obiecte sparte. În ce privește obiectele uzate, acestea sunt scoase din uz la propunerea comisiei stabilită în acest sens și numai după ce se constată starea respectivelor obiecte.
Recurentul a semnat procesele verbale de inventar, atât la preluarea gestiunii cât și la predare, fără a formula niciun fel de obiecțiuni.
Prin urmare, in lipsa unor obiecțiuni care să facă referire la astfel de bunuri, comisia de inventariere nu era abilitată să analizeze astfel de aspecte.
Dealtfel, expertul însărcinat cu verificarea listelor de inventar a precizat faptul că, pentru obiectele sparte, ciobite sau propuse spre casare, comisia de inventariere a făcut mențiunile necesare, fiind acordate pentru reforma obiecte in valoare de 2.821, 6 lei.
De asemenea, recurentul nu a formulat obiecțiuni nici cu privire la neincluderea în listele de inventar a celor 10 scaune si 200 tacâmuri.
Cum societatea reclamantă a probat cumpărarea cu factură a unui număr de 220 de scaune,iar la inventar a rezultat un număr de 210 scaune, era normal ca diferența de 10 scaune să fie imputata ui în condițiile in care nu a făcut nicio probă despre existența acestora și nici nu a formulat obiecțiuni la inventariere.
Cât privește criticile privind răspunderea solidară, instanța de fond in mod corect a reținut faptul că, o astfel de răspundere nu poate fi angajată în lipsa unui angajament comun.
Singurul responsabil cu gestiunea unității era recurentul, acesta având obligațiile stabilite prin fișa postului.
Recurentul nu a probat existența unei gestiuni colective astfel că nu putea fi antrenată răspunderea celorlalți salariați în condițiile art. 27 din Legea nr. 22/1969, chiar dacă ceilalți salariați manipulau bunurile.
Că nu este vorba de o gestiune colectivă rezultă și din împrejurarea că preluarea gestiunii și semnarea listelor de inventar a fost făcută numai de recurent, acesta figurând ca unic gestionar care în această calitate a semnat atât de primire cât și de predare.
Pentru toate aceste considerente, in temeiul art. 312 cod procedură civilă Curtea va respinge ca nefondate criticile formulate de recurent, menținând ca legală și temeinică hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat recursul civil formulat de recurentul pârât, domiciliat în C,-, -.3,.7, împotriva sentinței civile nr. 473, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 16 aprilie 2008, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă MAREA NEARĂ, cu sediul în Nord,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.09.2008.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond:;
Red.dec.-jud.-/10.10.2008
- gref. -
2 ex./13.10.2008
Președinte:Mariana BădulescuJudecători:Mariana Bădulescu, Maria Apostol, Jelena Zalman
