Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 7065/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 7065

Ședința publică de la 04 2009

Complet constituit din:

PREȘEDINTE: Mihaela Mitrancă

JUDECĂTOR 2: Manuela Preda Popescu

JUDECĂTOR 3: Corneliu

Grefier:

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul G împotriva sentinței nr. 2077/26.05.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă - Transport SA, având ca obiect răspundere patrimonială.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru intimata-reclamantă consilier juridic OG, cu delegație la dosar, lipsă fiind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul este declarat și motivat în termen legal, iar prin serviciul registratură intimata-reclamantă a depus întâmpinare.

Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul pe fondul recursului.

Consilier juridic pentru OG unitatea reclamantă pune concluzii de respingere a recursului și de menținere a sentinței atacate ca temeinică și legală potrivit întâmpinării.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin sentința nr. 2077 din 26 mai 2009, Tribunalul Dolj, a admis acțiunea privind pe reclamanta - TRANSPORT SA, în contradictoriu cu pârâtul

A fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 6539,45 lei și a sumei de 2651,97 lei euro în echivalent în lei, la data plății reprezentând prejudiciu.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că pârâtul a fost angajatul societății reclamante cu contract individual de muncă în funcția de conducător auto, de la data de începând cu data de 08.02.2008 si pana la data de 18.01.2008 conform contractului individual de munca înregistrat la ITM la data de 06.02.2008 sub nr. 3381.

La întoarcerea din cursele de transport efectuate în străinătate, pârâtul avea obligația să justifice cheltuielile efectuate, în conformitate cu prevederile din Regulamentul de Ordine Interioară din cadrul - SRL.

Astfel, potrivit regulamentului, "fiecare șofer este obligat să întocmească decontul de cheltuieli corect, foaia de parcurs, să pună diagrame pe extern și pe țară, să menționeze în decont în cazul în care schimbă autorizații sau primește sau dă bani altui șofer", iar deconturile trebuie să conțină foi de parcurs întocmite corect, diagramele și - urile, confirmate, precum și orice alt documente ce a însoțit cursa.

Dovada cheltuielilor efectuate de către pârât a sumelor în euro și lei, precum și a faptului că nu a justificat ulterior aceste sume, rezultă din deconturile semnate de pârât.

Conform acestor deconturi, înregistrate de reclamantă în evidența contabilă, pârâtul nu a justificat o parte din cheltuielile efectuate pentru alimentarea cu combustibil (motorină). Pe de altă parte, s-au constatat și depășiri ale consumului normat de motorină, cantitatea de motorină nejustificată în acest fel de pârât, precum și valoarea acesteia, fiind determinate după verificarea stării tehnice a autovehiculului condus de pârât. În raportul de evaluare întocmit în acest sens de expert, în cursele efectuate, pârâtul a depășit consumul de combustibil în condițiile în care, în urma verificării, a rezultat că motoarele vehiculului se aflau în perfectă stare de funcționare. Expertul a evaluat aceste depășiri la suma de 4030,36 lei.

Având în vedere că pârâtul a semnat deconturile pentru cursele efectuate, recunoscând astfel că datorează aceste sume societății reclamante și nu s-a prezentat în instanță pentru a produce dovezi în sensul justificării acestora, instanța a apreciat că pârâtul a încasat aceste sume necuvenit, și trebuia să le restituie în condițiile art. 270 Codul Muncii.

Cu privire la piesele ce au fost deteriorate în urma conducerii defectuoase de către pârât a vehiculului instanța a reținut că acesta nu a prezentat societății un proces verbal încheiat în condițiile legii, de constatare a acestor avarii. Ca urmare, societatea a efectuat înlocuirea pieselor și a suportat contravaloarea reparațiilor, în cuantum de 941,43 lei.

Instanța a constatat că pârâtul se face vinovat de încălcarea atribuțiilor de serviciu, respectiv obligația de a se conforma - ca și conducător auto - regulilor privind circulația, atât în ceea ce privește plata taxelor de drum, cât și în ceea ce privește obținerea documentelor necesare în urma constatării avariilor produse asupra autovehiculului din dotare. Neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a acestor atribuții a condus la prejudicierea societății reclamante cu sumele menționate anterior, având obligația, în temeiul art. 270 Codul Muncii, să repare acest prejudiciu.

Instanța a reținut că pârâtul a cauzat un prejudiciu societății reclamante, constând în contravaloarea mărfii imputate societatii reclamante de catre - SA conform facturii -/18.08.2008, respectiv contravaloarea a 1800 sticle goale de sampanie de 1,5.

De asemenea angajatului G i-au fost aprobate sume in euro pentru a achita la intrarea in tarile comunitare taxele reprezentand contravaloarea tarifului de utilizare a drumurilor nationale din tarile tranzitate cat si diferite taxe pentru ecologizarea ansamblului auto si achitarea taxelor de parcare, sume care nu au fost in totalitate justificate astfel ca acesta figureaza cu suma de 870 Euro avansuri nejustificate.

Instanța a constatat că, prin probele administrate în cauză, reclamanta a făcut dovada încălcării de către pârât a atribuțiilor sale de serviciu, prevăzute în regulamentul de ordine interioară, precum și a prejudiciului cauzat, ceea ce fac aplicabile dispozițiile art. 270 Codul Muncii, potrivit cărora " alariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor" instanța a obligat pârâtul la plata sumei de 6539,45 lei și a sumei de 2651,97 în echivalent în lei la data plății, reprezentând prejudiciu.

Pârâtul G a formulat recurs împotriva sentinței nr. 2077/2009 a Tribunalului Dolj,pe care o consideră netemeinică și nelegală, solicitând casarea acesteia cu trimitere spre rejudecare.

Critică sentința pentru soluționarea cauzei în lipsa lui, deoarece a fost plecat în străinătate și nu avut cunoștință de judecarea cauzei.

Pe fond, susține că pretențiile reclamantei sunt neîntemeiate, deoarece el nu sustras motorina a cărei contravaloare se solicită, întrucât consumul era monitorizat pe un program "-" dar și pârâta se face vinovată pentru că i- impus să încarce autocamionul peste limita legală și nu i s-a permis să facă remedierile necesare bunei funcționări ale acesteia.

Precizează că bunurile pentru care se solicită contravaloarea lor, le-a predat reclamantei, iar de distrugerea sticlelor de șampanie nu se face vinovat pentru că administratorul societății i-a impus să nu semneze procesul verbal de constatare.

Cu privire la sumele primite și nedecontate, susține că au fost cheltuite pentru taxele de drum.

Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate și probele administrate, Cutea apreciază că nu sunt motive de casare sau modificare prevăzute de art. 304 cod procedură civilă și va fi menținută.

Sunt neîntemeiate criticile privind soluționarea cauzei în lipsa recurentului pârât, care a fost plecat în străinătate, deoarece pârâtul a fost citat la adresa indicată în acțiune (în ambele dosare conexate la fond), procedura fiind îndeplinită prin afișare, iar recurentul nu invocă vicii de procedură, nici măcar nu face dovada că a fost plecat din țară, neprezentându-se nici la judecarea recursului deși avea obligația să facă demersuri pentru a se prezenta sau a fi reprezentat.

Cât privește fondul cauzei, prin criticile formulate recurentul face doar afirmații la modul general, prin care săvârșirea faptelor pentru care i se pretind daunele, dar fără să indice dovezi care să infirme probele administrate la instanța de fond, din care rezultă pagubele produse de pârât, reclamante.

In fața instanței de fond, reclamanta intimată a produs dovezi cu înscrisuri, regulament intern (care instituie drepturi și obligații pentru salariații săi), CCM pe anul 2006-2007 și contractul individual de muncă al pârâtului, susținând că pagubele constau în deteriorări a autovehiculului ce l- avut în exploatare, depășirea nejustificată a consumului de motorină și distrugerea unor mărfuri pe care le- transportat, fără să respecte regulile de încărcare, așa încât instanța de fond, în mod justificat, a dispus obligarea pârâtului la plata sumelor pretinse, constatând îndeplinite cerințele art. 270 Codul Muncii, ce atrag răspunderea materială a pârâtului.

In consecință, apreciază neîntemeiate criticile formulate și în baza art. 312 cod procedură civilă, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâtul G împotriva sentinței nr. 2077/26.05.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă - Transport SA, având ca obiect răspundere patrimonială.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 04 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- ---

Judecător,

-

Grefier,

Red. Jud.

2 ex/IE/29.12.209

fond:

Președinte:Mihaela Mitrancă
Judecători:Mihaela Mitrancă, Manuela Preda Popescu, Corneliu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 7065/2009. Curtea de Apel Craiova