Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 79/2008. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- acțiune în răspundere patrimonială.
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 79
Ședința publică din 22 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Andrianu Virgil
JUDECĂTOR 2: Gheorghiu Neculai
JUDECĂTOR 3: Apetroaie Eufrosina
Grefier: - -
Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de SC SRL B, cu sediul în Calea Națională, nr. 31, județul B, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr. 391/04.04.2007 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă, dosar nr-.
Concluziile dezbaterilor au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 8 ianuarie 2008, redactată separat și care face parte integrantă din prezenta și când pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise la dosar, potrivit art. 260 cod procedură civilă, s-a amânat pronunțarea pentru data de astăzi 15 ianuarie 2008 și apoi pentru data de astăzi 22 ianuarie 2008.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin contestația adresată Tribunalului Botoșani, înregistrată sub nr. 1386 din 12.03.2004, contestatorul a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța în contradictoriu cu intimatele "" SRL B, societate care și-a schimbat denumirea în " " SRL B și "" SRL B, să se dispună anularea deciziei de imputare nr. 769 din 12.09.2002, prin care i s-a imputat suma de 76.226.694 lei.
Într-o primă fază de judecată, prin sentința civilă nr. 447 din 7.03.2005, Tribunalul Botoșani, a respins ca tardivă contestația, cu motivarea că prin sentința civilă nr. 5027 din 6.10.2003, rămasă irevocabilă, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că decizia de imputare a fost comunicată contestatorului prin notificarea nr. 35/2002 a Biroului executorului judecătoresc " "
Curtea de APEL SUCEAVA, prin decizia nr. 847 din 22.11.2005, a admis recursul contestatorului cu consecința casării sentinței civile nr. 447 din 7 martie 2005 Tribunalului Botoșani și trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru rejudecare, cu motivarea că instanța de fond a soluționat cauza pe excepția autorității de lucru judecat, nefiind îndeplinite cerințele art. 166 Cod proc. civilă și art. 1201 Cod civil.
Totodată s-a reținut că în cauză nu s-a făcut dovada comunicării deciziei de imputare în conformitate cu dispozițiile art. 108 alin. 3 din vechiul Cod al, în vigoare la data emiterii deciziei de imputare, așa încât fondul cauzei nefiind cercetat, cauza a fost trimisă pentru rejudecare cu recomandarea efectuării unei expertize de specialitate pentru stabilirea cuantumului prejudiciului.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. 7613 din 18.12.2005.
"" SRL Bai nvocat excepția tardivității contestației, susținând că reclamantul ar fi luat la cunoștință despre decizia de imputare în momentul începerii executării silite, prin notificarea întocmită de executorul judecătoresc, așa încât contestația a fost formulată cu depășirea termenului legal de 30 de zile, prevăzut de legislația.
Tribunalul Botoșani, prin sentința civilă nr. 294 din 6 martie 2006, admis contestația cu consecința anulării deciziei de imputare nr. 769/2002, emisă de "" SRL B, actualmente " " SRL
Prin considerentele sentinței instanța de fond a reținut că nu este dată excepția tardivității acțiunii, întrucât prin decizia nr. 847 din 22.11.2005 a Curții de APEL SUCEAVA, instanța de recurs a stabilit că în lipsa dovezii de comunicare a deciziei de imputare contestația a fost formulată în cadrul termenului legal, această soluție fiind obligatorie pentru instanța de trimitere față de dispozițiile art. 315 alin. 1 Cod proc. civilă.
Pe fondul cauzei, aceeași instanță a reținut că în fapt, contestatorul a avut calitatea de conducător auto în cadrul "" SRL B (societate a cărei denumire a fost schimbată ulterior în " " SRL B, începând cu data de 2.03.2003), iar prin decizia contestată a fost angajată răspunderea materială pentru suma de 76.226.694 lei cu titlu de lipsă în gestiune.
S-a mai arătat că prin contractul de cesiune nr. 637 din 17.02.2003, societatea angajatoare a cesionat creanța, în sumă de 79.436.194 lei în favoarea pârâtei "" SRL Deși în cauză se impunea efectuarea unei expertize, documentele justificative nu au fost depuse la dosar de societatea angajatoare, " " SRL B și nici de "" SRL B, deși potrivit art. 287., sarcina probei revine angajatorului, așa încât nefiind dovedite condițiile răspunderii civile contractuale a fost admisă contestația, cu consecința anulării deciziei de imputare.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta "" SRL B, criticând-o pentru nelegalitate, susținând că decizia de imputare a fost comunicată contestatorului de către societatea angajatoare, respectiv fosta "" SRL Bac ărei denumire a fost schimbată în " " SRL B, arătând că anterior emiterii deciziei acesta a fost notificat cu privire la nejustificarea unor avansuri, decizia fiind emisă pe baza referatului întocmit de contabilul șef, contestatorul fiind solicitat să se prezinte la sediul societății.
Totodată a susținut că sentința a fost pronunțată fără a fi îndeplinită procedura de citare cu pârâta " "SRL B, societate aflată în procedura de faliment, conform dispozițiilor Legii nr. 64/1995, situație dovedită prin înscrisurile depuse la dosar.
Prin decizia nr. 570 din 4.07.2006 a Curții de APEL SUCEAVA - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a admis recursul declarat de pârâta "" SRL B, prin administrator, împotriva sentinței nr. 294 din 6.03.2006 (dosar nr. 7613/C/2005).
S-a casat sentința sus-menționată și a fost trimisă cauza pentru rejudecare, la aceeași instanță.
Pentru a se pronunța astfel, curtea, analizând actele și lucrările dosarului, a reținut că litigiul privind contestația împotriva deciziei de imputare nr. 769/2002 a fost soluționat în contradictoriu cu pârâtele SC " "SRL B și "" SRL B, dar prim pârâta, deși se afla în faliment, ca urmare a deschiderii procedurii conform Legii nr. 64/1995, nu a fost citată prin lichidator.
Casarea sentinței cu trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeași instanță a fost consecința faptului că procedura de citare cu pârâta SC" "SRL B nu a fost legal îndeplinită, devenind incidente în cauză prevederile art. 304 pct. 5 din Codul d procedură civilă.
Astfel investit cu respingerea cauzei, Tribunalul Botoșani - Secția civilă, prin sentința nr. 391 din 4.04.2007, a admis contestația formulată de contestatorul, împotriva deciziei de imputare nr. 769/18.09.2002, în contradictoriu cu intimatele SC" "SRL B și "" SRL B și a anulat susmenționata decizie de imputare.
În considerentele sentinței nr. 391 din 4.04.2007 a Tribunalului Botoșanis -a reținut că, în privința realității prejudiciului, a fost pusă în discuție necesitatea efectuării unei expertize contabile, însă administrarea acestei probe a fost condiționată de depunerea la dosarul cauzei a documentelor justificative cu privire la materialele, combustibilii și sumele care nu ar fi fost justificate de contestator la încetarea raporturilor de muncă cu fost SC""SRL B (devenită la data de 2.03.2003 SC" "SRL
S-a mai arătat că, în sens, s-au solicitat de la lichidatorul SC""SA B, dar aceste documente nu au fost depuse la dosarul cauzei, că, în lipsa documentației ce a stat la baza emiterii deciziei de imputare, nu s-a putut concluziona că ar fi produs un prejudiciu angajatorului SC""SRL
S-a reținut, de asemenea, că nu s-a dovedit, conform art. 102 alin. 1 din vechiul Cod al (Legea nr. 10/1972), în vigoare la data emiterii decizia de imputare, existența celorlalte elemente ale răspunderii ulterioare în sarcina contestatorului, respectiv fapte ilicită și personală a acestuia, săvârșită în legătură cu munca sa, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și culpa acestuia.
Împotriva susmenționatei sentinței civile, pârâta SC""SRL Bad eclarat recurs, prin care, în principal a solicitat respingerea contestației formulată de, ca fiind tardiv introdusă, iar, în subsidiar, respingerea contestației împotriva deciziei de imputare, ca nefondată.
În motivarea recursului, în legătură cu tardivitatea contestației, recurenta a susținut că din probatoriul administrat în toate ciclurile procesuale de până acum, rezultă cert faptul că decizia de imputare nr. 769/2002 a fost comunicată contestatorului, prin poștă, cu confirmare de primire, semnată personal de destinatar, încă din 2002, conform dovezii existente la dosar și că același act, devenit titlu executoriu prin comunicare, i-a mai fost comunicat odată contestatorului împreună cu sumația de plată emisă de executorul judecătoresc cu nr. 25/2002, dovezile de comunicare fiind depuse la dosarul primei instanțe de fond.
Contestația la executare formulată de către debitor, prin care invocă inexistența titlului executoriu - necomunicarea deciziei de imputare - a fost respinsă ca nefondată prin sentința civilă nr. 5027/06.10.2003 (dosar nr. 5085/2003) Judecătoriei Botoșani, rămasă irevocabilă, prin respingerea recursului declarat de contestator, conform deciziei civile nr. 40/26.02.2004 a Tribunalului Botoșani (dosar nr. 138/2004). Ambele instanțe au stabilit, pe baza probelor, că decizia de imputare a fost comunicată contestatorului prin scrisoare recomandată, ulterior fiind comunicată aceeași decizie de imputare - devenită titlu executoriu și investită cu formulă executorie de către Judecătoria Botoșani - și de către executorul judecătoresc odată cu somația de plată, conform prevederilor art. 387 Cod proc. civilă, notificarea având nr. 35/24.11.2002.
Cu toate acestea, contestatorul a introdus contestația abia la 12.03.2004 invocând necomunicarea deciziei și faptul că nu a prejudiciat unitatea emitentă.
Tribunalul Botoșania respins contestația ca tardivă (sentința civilă nr. 447 din 7.03.2005) reținând că a fost introdusă cu mult peste termenul prevăzut de art. 176 alin. 1 Codul muncii anterior și că petentul nu a justificat cererea de repunere în termen conform cu cerințele art. 19 din decretul nr. 167/1958.
În recursul declarat de contestator, Curtea de APEL SUCEAVAa casat cu trimitere susmenționata sentință, stabilind că tribunalul a reținut greșit existența autorității lucrului judecat în privința tardivității contestației, nefiind îndeplinite cerințele art. 166 Cod proc. civilă rap. la art. 1201 Cod civil.
În rejudecare, tribunalul a pronunțat sentința civilă nr. 294 din 06.02.2006 prin care a admis contestația și a anulat decizia de imputare reținând incidența art. 315 alin. 1 Cod proc. civilă - referitor la chestiunea tardivității contestației - iar, pe fond, faptul că emitentul deciziei de imputare nu a făcut dovada legalității și temeinicie acesteia conform art. 282 Codul muncii.
Această sentință a fost casată cu trimitere de Curtea de APEL SUCEAVA care, prin decizia nr. 570/4.07.2006 (dosar nr-) a reținut că instanța de fond a soluționat pricina în lipsa părții SC" "SRL B - societate în faliment - care nu a fost legal citată prin lichidatorul judiciar.
Reluând judecata, tribunalul (dosar nr-) a respins excepția tardivității contestației, fără nici o motivare, prin încheierea din 18.10.2006.
În legătură cu această excepție, invocată încă de la debutul litigiului în 2004, trebuie de observat faptul că, până în prezent, nici o instanță nu soluționat cererea de repunere în termen formulată de contestator și nici nu s-a pronunțat motivat asupra excepției propriu-zise în afara Tribunalului Botoșania cărui hotărâre, în să a fost casată (sentința civilă nr. 447/07.03.2005, desființată prin decizia civilă nr. 847 din 22.11.2005 a Curții de APEL SUCEAVA ) cu unicul motiv că prima instanță a reținut greșit existența autorității lucrului judecat cu privire la chestiunea tardivității, aceasta fiind, de altfel, singura problemă de drept a cărei rezolvare lega instanța de trimitere conform prevederilor art. 315 alin. 1 Cod proc. civilă.
În consecință, chestiunea tardivității a fost și rămâne o situație de fapt care trebuie stabilită în raport de probele dosarului, nefiind incident, sub acest aspect, art. 315 alin. 1 Cod proc. civilă.
Referitor la fondul pricinii, recurenta a arătat că tribunalul și-a întemeiat soluția anulării deciziei de imputare pe dispozițiile art. 287 Codul muncii actual, conform căruia sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, reținând că, în lipsa documentației pe care se întemeiază actul de imputare, unitatea nu a făcut dovada legalității și temeiniciei actului prin care a fost antrenată răspunderea materială.
Recurenta consideră principial eronată concluzia instanței de fond pentru următoarele considerente:
- răspunderea materială, în speță, a fost antrenată sub vechiul cod al, prin emiterea unei decizii de imputare adoptată, la rândul său, pe baza actului constatator al pagubei, respectiv referatul contabilității;
- prejudiciul imputat provine din avansuri spre decontare acordate contestatorului - conducător auto pe o mașină cu care se executau transporturi internaționale de mărfuri - pentru carburanți, taxe de drum, diurna, cazare, avansuri ce trebuiau justificate cu acte la revenirea din fiecare cursă.
Regimul juridic al avansurilor spre decontare este reglementat de Regulamentul operațiunilor de casă prin Decretul nr. 209/1976.
Conform art. 34 din Regulament, titularul de avans este obligat ca, în termenul stabilit pentru justificarea avansului, să întocmească și să depună în compartimentul contabil al unității care i-a acordat avansul, decontul de cheltuieli în care înscrie toate documentele justificative și le anexează la acesta, iar conform art. 36 din același act normativ, avansurile se consideră justificate numai cu valoarea documentelor valabile.
În fine, conform art. 38 din regulament, dacă titularul de avans nu justifică avansul sau nu depus - ca și în speță - sumele rămase neachitate la termenele stabilite ori până la întocmirea statului de salarii, aceste sume (în cazul de față totalizează 76.336.694 lei vechi), inclusiv penalitățile prevăzute la alin. 1, 3, 4, se rețin din salariul titularului de avans, pe baza dispoziției conducătorului compartimentului cu atribuții financiar contabile.
Faptul că nu s-a urmat această procedură este nerelevant deoarece este vorba de o procedură specială - constând în rețineri directe din salariu - stabilită de lege exclusiv în favoarea unității angajatoare, astfel că prevederile art. 38 din Regulament nu înlocuiesc dispozițiile de drept comun referitoare la răspunderea materială din vechiul sau actualul Cod al. De altfel, emitentul deciziei nici nu ar fi putut opera reținerile din salariu câtă vreme contestatorul a părăsit societatea, anterior atragerii răspunderii sale materiale, și a refuzat să se prezinte, la invitațiile ce i s-au făcut, pentru justifica avansurile primite.
Rezultă din reglementările speciale din materia avansurilor spre decontare că, odată primite avansurile, titularul acestora are obligația legală de a depune decontul însoțit de acte justificative și de a restitui sumele necheltuite sau nejustificate legal.
Prin urmare, față de aceste reglementări speciale, prima instanță a făcut o greșită aplicare a art. 287 Codul muncii, intervenind, fără temei, sarcina probei.
După cum s-a dovedit, prejudiciul provine din avansuri nedecontate astfel că actul constatator al pagubei îl constituie referatul șefului contabilității, act depus la dosar, situație în care contestatorul avea dreptul, dar și obligația legală, să producă dovezi că a justificat avansurile primite, justificări pe care era dator să le facă, cu ani în urmă, când era invitat la sediul societății și refuza să se prezinte.
Intervertind greșit sarcina probei în acest litigiu, instanța a anulat o decizie de imputare - temeinică, legală și devenită titlu executoriu, prin comunicare, de cca. 3 ani de zile - prin luarea în considerare a simplei afirmații făcută de contestator în sensul că nu a produs pagube unității, după care nu s-a mai prezentat la proces și a refuzat să răspundă la interogatoriu admis, ca mijloc de probă, de tribunal.
Examinând recursul de față, curtea îl constată neîntemeiat pentru considerentele ce se vor reține în continuare.
Astfel, cu privire la tardivitatea formulării contestației împotriva deciziei de imputare nr. 769 din 18.09.2002 emisă de fosta SC""SRL B, cum corect recurenta a reținut în motivele de recurs, această chestiune a fost irevocabil rezolvată prin decizia nr. 847 din 22.11.2005 a Curții de APEL SUCEAVA - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale.
În considerentele susmenționatei decizii, prin care s-a admis recursul declarat de contestatorul împotriva sentinței nr. 447 din 7.03.2005 a Tribunalului Botoșani - secția civilă s-a casat sentința și s-a trimis cauza pentru rejudecare pe fond la aceeași instanță, s-a reținut, din actele dosarului, inclusiv dosarul execuțional nr. 1013/2003, că nu rezultă dovada comunicării efective a deciziei de imputare nr. 769/2002, așa cum impun dispozițiile art. 108 alin. 3 din vechiul Cod al (Legea nr. 10/1972), în vigoare la data emiterii deciziei.
Or, câtă vreme, în mod irevocabil s-a statuat că decizia de imputare nr. 769/2002 nu a fost comunicată contestatorului în condițiile legale susmenționate, reiterarea în prezentul recurs a excepției de tardivitate a formulării contestației împotriva deciziei de imputare apare ca fiind superfluă, instanța de recurs nemaifiind ținută să examineze din nou aceeași excepție.
Cu prilejul judecării recursul, curtea, din oficiu, a pus în discuția părților, pe cale de excepție, aspectul dacă decizia de imputare nr. 769/2002 a fost emisă în temeiul legal de 60 de zile prevăzut de art. 108 alin. 2 din vechiul Cod al.
Din actele dosarului nr. 1386/C/2004 a Tribunalului Botoșani - secția civilă, se constată că cel împuternicit să emită decizia de imputare este informat de producerea de către a prejudiciului în sumă de 76.226.694 lei (ROL) prin referatul contabilului șef al fostei SC""SRL B din 2.07.2002 (înregistrat la registratura unității sub nr. 1297 din aceeași dată) - fila 84 din dosarul nr. 1386/C/2004 al Tribunalului Botoșani.
Potrivit prevederilor art. 108 alin. 2 din vechiul Cod al "termenul de emitere a deciziei de imputare este de cel mult 60 de zile de la data când cel în drept să emită decizia a luat cunoștință de producerea pagubei".
În cauză, cel în drept să emită decizia de imputare a luat la cunoștință de producerea pagubei prin referatul nr. 1297 din 2.07.2002, dar emis decizia de imputare la data de 18.09.2002, cu depășirea termenului de 60 de zile prevăzut de art. 108 alin. 2 din vechiul Cod al.
Cum excepția de tardivitate a emiterii deciziei de imputare nr. 769/18.09.2002 este dată în cauză, orice altă analiză vizând existența în sarcina contestatorului a elementelor răspunderii materiale este neavenită.
Sentința nr. 391 din 4.04.2007 a Tribunalului Botoșani - Secția civilă apare ca fiind legală, dar cu motivarea din precedent și cu respectarea întrutotul a principiului potrivit căruia uneia din părțile din proces nu i se poate face o situație mai grea în propria cale de atac.
Față de cele de mai sus, curtea având în vedere prevederile art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, va respinge, ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de SC SRL B, împotriva sentinței nr. 391/04.04.2007 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22 ianuarie 2008.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
tehnored.
jud. fond.
ex. 2/26.02.2008
Președinte:Andrianu VirgilJudecători:Andrianu Virgil, Gheorghiu Neculai, Apetroaie Eufrosina
