Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 59/2008. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - Acțiune în răspundere patrimonială -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 59

Ședința publică din 22 ianuarie 2008

PREȘEDINTE: Gheorghiu Neculai

JUDECĂTOR 2: Bîrsescu Nicolae

JUDECĂTOR 3: Andrianu Virgil

Grefier - -

Pe rol se află judecarea recursului declarat de reclamanta S, cu sediul în orașul S,-, județul B, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr. 890 din 18 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă (dosar nr-).

La apelul nominal s-a prezentat adm., pentru reclamanta recurentă, lipsă fiind pârâtul intimat.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând că recursul se află în stare de judecată, a acordat cuvântul la dezbateri.

Reprezentantul recurentei, reiterând motivele invocate în scris, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței pronunțată de Tribunalul Botoșani și trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru rejudecare, precizând că nu a fost cercetat suficient fondul cauzei.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea adresată Tribunalului Botoșani la data de 4.04.2007, reclamanta "" Sac hemata în judecată pe pârâtul, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 16836,75 lei cu titlu de daune.

Motivându-și acțiunea, reclamanta arată că pârâtul a fost angajat pe postul de șofer autobuz pentru transportul călătorilor iar suma pretinsă reprezintă: 8029,70 lei nerealizarea veniturilor planificate pentru luna septembrie 2005; 3600 lei încasarea de bani de la călători fără eliberarea de bilete și însușirea sumelor respective; 4439,05 lei uzura prematură a unui motor, a unui set motor, precum și distrugerea unui număr de 8 perne de aer și 768 lei contravaloarea transportului cu autobuzul societății a membrilor familiei pârâtului timp de 2 ani câte 4 curse dus-întors pe ruta S-

Pe parcursul procesului, reclamanta și-a precizat pretențiile reprezentând daune determinate de exploatarea defectuoasă a autobuzului la suma de 5147,55 lei în loc de 4439,05 lei.

Pârâtul, prin întâmpinarea formulată, a invocat excepția autorității de lucru judecat pentru primul capăt de cerere, iar în privința celorlalte a solicitat respingerea lor ca nefondate.

Prin încheierea de ședință din 17.09.2007, Tribunalul Botoșania respins ca nefondată excepția autorității de lucru judecat invocată de pârât.

Pe fondul cauzei, Tribunalul Botoșani, prin sentința civilă nr. 890 din 18.09.2007 a admis în parte acțiunea, a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 492 lei cu titlu de daune contractuale și a respins ca nefondate restul pretențiilor bănești.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut, referitor la primul capăt de cerere reprezentând daune rezultate din neefectuarea planului la încasări pe luna septembrie 2005, că acestea nu constituie un izvor de obligație a pârâtului, întrucât atât în contractul individual de muncă cât și în regulamentul intern nu s-a prevăzut în mod expres o asemenea obligație.

În ce privește cel de-al doilea capăt de cerere, instanța de fond, în baza probatoriului administrat în cauză, a constatat că prejudiciul cauzat reclamantei este de 492 lei.

Referitor la daunele pentru exploatarea defectuoasă a autobuzului, instanța a constatat că reclamanta nu a făcut dovada existenței cumulative a tuturor condițiilor necesare pentru a ne afla în fața răspunderii contractuale prevăzută de art. 270 din Codul muncii.

Prima instanță a constatat că nu este dovedit nici capătul de cerere privind daunele determinate de transportul cu autobuzul unității fără bilet a membrilor familiei pârâtului, așa cum reiese din declarația martorului audiat în cauză.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică, susținând că în mod greșit prima instanță a reținut că atribuțiile pârâtului nu au fost stabilite prin contractul individual de muncă și regulamentul intern ci, dimpotrivă, acestea se regăsesc în regulamentul intern.

Recurenta mai susține că instanța de fond s-a referit greșit la traseul S-B, ori ea a făcut referire la traseul S-I, în plus instanța nu a avut în vedere răspunsurile pârâtului date la interogatoriul civil luat, prin care recunoaște cheltuielile efectuate și prevăzute în fișa de evidență, că nu analizat cu aprofunzime capetele de cerere privind încasarea de bani de la călători fără eliberarea de bilete și cel privind distrugerea autobuzului prin exploatarea defectuoasă a acestuia deși a produs dovezi în acest sens, inclusiv capătul cerere reprezentând transportul membrilor familiei pârâtului.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs invocate de reclamantă, curtea constată că acesta este neîntemeiat.

Astfel, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, reclamanta recurentă, în acțiunea cu titlu de daune, nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a tuturor condițiilor ale răspunderii patrimoniale prevăzute de art. 270 din Codul muncii, respectiv nu s-a probat culpa sau vina pârâtului și nici certitudinea prejudiciului produs de acesta.

Ori, lipsa oricăreia din elementele răspunderii contractuale civile duce la inexistența răspunderii patrimoniale.

În ce privește criticile recurentei referitoare la toate capetele de cerere, curtea le consideră a fi neîntemeiate avându-se în vedere considerentele mai sus-menționate.

Așa fiind, față de cele ce preced, curtea, în baza dispozițiilor art. 312 alin.1 pr.civ. va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECI D E:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta "" S, împotriva sentinței nr. 890 din 18 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă (dosar nr-).

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 22 ianuarie 2008.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Judec. fond:

Dact.

2 ex. 28.01.2008

Președinte:Gheorghiu Neculai
Judecători:Gheorghiu Neculai, Bîrsescu Nicolae, Andrianu Virgil

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 59/2008. Curtea de Apel Suceava