Anulare act. Decizia 1126/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1126/
Ședința publică din 19 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Cristian Pup
JUDECĂTOR 2: Trandafir Purcărița
JUDECĂTOR 3: Lucian Lăpădat
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de către reclamanții și împotriva deciziei civile nr. 74 din 4.03.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- în contradictoriu cu pârâții intimați Municipiul A reprezentat prin Primar, Ministerul Economiei și Finanțelor B prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A, și, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamanții recurenți și avocat, iar pentru pârâții intimați și se prezintă avocat A lipsă fiind pârâtul intimat Municipiul A reprezentat prin Primar, Ministerul Economiei și Finanțelor B prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că prin registratura instanței reprezentanta reclamanților recurenți a depus la dosar o cerere prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată, pârâtul intimat Municipiul A reprezentat prin Primarul municipiului Aad epus întâmpinare la dosar.
Instanța în deliberare respinge cererea de amânare.
Nemaifiind formulate alte cereri și probe de administrat instanța acordă cuvântul părților asupra recursului.
Reprezentanta reclamanților recurenți avocat solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris.
Reprezentantul pârâților intimați avocat A solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală soluția de respingere a acțiunii reclamanților cu cheltuieli de judecată.
A,
Deliberând asupra recursului de față constată:
Prin sentința civilă nr. 4080 din 14 Mai 2007 pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Arada admis acțiunea exercitată precizată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâții Municipiul prin primar în reprezentarea Statului Român, Ministerul Finanțelor Publice - B, în reprezentarea Statului Român, și, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare și a procesului -verbal de predare - primire emise de SC SA sub nr.59/1996 cu privire la imobilul casă și teren în cotă de 307/1068 mp, situat în localitatea cartier - județ A, înscris în CF nr. 630, a constatat nulitatea absolută a înscrierilor de Carte Funciară sub nr. 7460/22 mai 1997 în baza cărora s-au efectuat operațiunile prin care imobilul supus litigiului casă și teren în cotă de 307/1068 mp este intabulat în favoarea pârâților și cu titlu de cumpărare în baza Legii nr.112/1995, a constatat nulitatea absolută a deciziei nr.170/1980 în baza căreia Statul Român își intabulează dreptul de proprietate asupra imobilului - casă și teren în cotă de 761/1068 mp teren cu titlu de preluare în baza Decretului nr. 223/1974, precum și nulitatea absolută a înscrierilor de Carte Funciară în baza cărora s-au efectuat operațiunile prin care asupra cotei de 761/1968 mp teren s-a notat administrarea operativă în favoarea L A, ulterior SC SA. Prin aceeași sentință judecătoria a respins ca rămas fără obiect petitul privind obligarea Statului Român la plata către reclamanți prețului plătit actualizat cu indicele de inflație monetară și dobânzi bancare la cursul R până la data efectivă a plății precum și excepția inadmisibilității acțiunii pe calea dreptului comun - invocată de Municipiul prin primar, excepția tardivității cererii - privind petitul ce vizează anularea contractului de vânzare - cumpărare nr. 59/1996 - invocată de Municipiul prin primar, excepția lipsei calității procesuale pasive Ministerului Finanțelor Publice - invocată de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice, excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâții și, obligând pârâții la plata sumei de 3.432 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanți.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că imobilul situat în A- înscris în CF nr. 630 cu nr.top. 1/c/1/1.4.1./590 a fost dobândit de către reclamanții și prin contract de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 6276/1965 de notariatul de Stat al Raionului A, imobilul fiind compus din casă cu construcții gospodărești și teren în suprafață de 1068 mp. Judecătoria a mai constatat că prin Decizia nr.170/18.03.1980 - emisă de Consiliul Popular al Județului A - s-a preluat imobilul proprietatea reclamanților în proprietatea Statului Român, în baza Decretului nr.223/1974 - preluarea făcându-se cu despăgubiri în sumă de 80.000 lei pentru casă, construcțiile gospodărești, anexă iar terenul în suprafață de 1068 mp trecând în proprietatea statului fără plată. În Cartea Funciară nr.630 s-a intabulat prin încheierea de Carte Funciară nr.2714/24.03.1980 dreptul de proprietate al Statului Român asupra cotei de 761/1068 mp teren și s-a notat dreptul de Administrare Operativă în favoarea Întreprinderii Județene de Gospodărire Comunală și Locativă Instanța de fond a reținut de asemenea că ulterior prin încheierea de Carte funciară nr.7460/22.05.1997 - în baza contractului de vânzare - cumpărare nr.59/1996- încheiat între pârâții și și SC SA în reprezentarea Statului Român, pârâții și-au întabulat dreptul de proprietate asupra imobilului de sub A1 - asupra cotei de 307/1068 mp teren, în baza Legii nr.112/1995, iar în baza Deciziei nr.840/2002 a Prefectului A - s- intabulat dreptul de proprietate și asupra diferențelor de teren de 761 mp.
În ce privește excepțiile inadmisibilității și a prescripției dreptului la acțiune și a tardivității cererii, au fost respinse, cu motivarea că acțiunea în revendicare este întemeiată pe dispozițiile dreptului comun și nu pe dispoziții speciale ale Legii nr.10/2001 republicată - acțiunea de drept comun nefiind condiționată de îndeplinirea unei alte proceduri - procedura necontencioasă administrativă prevăzută de art.21 alin.1 din Legea nr.10 și care vizează notificarea în termen de 6 luni - termen prelungit succesiv prin G nr. 109/2000 și G nr. 145/2001, iar acțiunea în revendicare este acțiune petitorie imprescriptibilă, în cauză nefiind incidente prevederilor art.46 alin.5 din Legea nr.10/2001- ce vizează termenul de prescripție de un an de la data intrării în vigoare a acestei legi.
Privitor la pretențiile solicitate s-a reținut că reclamanții au fost deposedați de imobil timp de peste 26 de ani și au suportat din această cauză anumite suferințe și față de faptul că dreptul de proprietate al reclamanților neposesori este recunoscut retroactiv de la data deposedării cu toate consecințele ce decurg din acestea, legate de restituirea fructelor civile de către posesorul de rea-credință.
Împotriva acestei soluții în termen legal și motivat au declarat apel pârâții Ministerul finanțelor publice prin direcția generală a finanțelor publice A, Municipiul A reprezentat prin primar, și.
Direcția Generală a Finanțelor Publice A în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii în totalitate a acțiunii față de Ministerul economiei și finanțelor și exonerarea acestuia de la plata cheltuielilor de judecată, a reiterat excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului economiei și finanțelor apreciind că în cauză calitatea procesuală revine Consiliului local A, în drept a invocat dis.art.282-293 cod procedură civilă, hotărârea Guvernului nr.208/2004, legea nr.10/2001 modificată prin legea nr.247/2005, legea nr.215/2001 și legea nr.213/1998.
Municipiul A reprezentat prin Primar a solicitat admiterea apelului, desființarea în totalitate a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii cu motivarea că prima instanță în mod greșit a respins excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la primul capăt de cerere, având în vedere că reclamanții au solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.59/1996 încheiat între pârâții persoane fizice și SC SA în calitate de administrator al fondului locativ de stat, apreciază că soluția instanței de judecată trebuia circumscrisă prevederilor art.45 din Legea nr.10/2001.
Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca fiind inadmisibilă iar în subsidiar ca neîntemeiată având în vedere că instanța de fond a respins excepțiile inadmisibilității și a prescripției dreptului la acțiune, apreciind că soluția instanței de fond a fost dată cu greșita aplicare a legii. În drept a invocat disp.art.282 și urm. cod procedură civilă, Legea nr.10/2001, art.6 alin.2 din legea nr.213/1998, jurisprudența CEDO dar și jurisprudența instanței supreme care ar fi statuat în mai multe decizii de speță asupra inadmisibilității acțiunii în revendicare pe dreptul comun având ca obiect imobile supuse procedurii de restituire reglementată de legea nr.10/2001, precum și jurisprudența Curții Constituționale care a statuat constituționalitatea prevederilor art.22 alin.1 și 5 din legea nr.10/2001.
Prin apelul declarat pârâții și au solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței instanței de fond în sensul admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune privind capătul de cerere referitor la constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.59/1996 și respingerea cererii privind constatarea nulității absolute a înscrierilor efectuate în baza încheierii de Carte Funciară nr.7460/22 mai 1997, cu cheltuieli de judecată.
Prin motivele de recurs au arătat că în ce privește modul de soluționare a excepției prescripției dreptului la acțiune, prima instanță în mod greșit a apreciat că nu sunt incidente disp.art.46 alin.5 din legea nr.10/2001, dat fiind faptul că acțiunea este întemeiată pe dreptul comun, deoarece nulitatea contractelor de vânzare -cumpărare este supusă aceleași norme speciale, indiferent dacă revendicarea se face pe dreptul comun sau prin procedura specială de restituire reglementată de Legea nr.10/2001.
Pe fond, recurenții au apreciat că sunt întrunite toate condițiile în sensul reținerii în favoarea lor a prezumției de bună-credință la dobândirea imobilului, având în vedere că preluarea imobilului s-a făcut în baza unui act normativ în vigoare la vremea respectivă, deci cu titlu, iar dreptul Statului Român a fost intabulat în cartea funciară la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare atacat. Invocând principiul publicității materiale consacrat de art.34 din Decretul-Lege nr.115/1938, pârâții au susținut că nevalabilitatea titlului înstrăinătorului nu poate afecta titlul dobânditorului dacă acesta s-a sprijinit cu bună-credință pe mențiunile din cuprinsul cărții funciare.
Prin decizia civilă nr. 1199/R din 1.11. 2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr. - au fost admise recursurile declarate de recurenții Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A, Municipiul A prin Primar, și în contradictoriu cu intimații si împotriva sentinței civile nr. 4080 din 14 mai 2007 pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul nr- modificată în totalitate în sensul că a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția generală a finanțelor publice A, Municipiul A prin Primar, și având ca obiect constatare nulitate absolută și rectificare de carte funciară.
Împotriva deciziei civile nr. 1199/R/2007 a Tribunalului Arad au declarat recurs reclamanții și solicitând admiterea recursului și casarea hotărârii Tribunalului Arad, trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, pentru judecarea cauzei în apel în compunerea corectă a completului de judecată cu respectarea criteriului valoric.
Prin motivele de recurs au arătat că valoarea reală a imobilului este de 65.000 euro, sumă care depășește cu mult criteriul valoric de 1 miliard lei impus de art. 2821alin. 1 Cod procedură civilă pentru a determina calificarea căii de atac în apel și nu în recurs cum greșit a stabilit Tribunalul Arad.
Prin decizia civilă nr. 121/R din 11 februarie 2008 Curtea de Apel Timișoaraa admis recursul declarat de reclamanții si împotriva deciziei civile nr. 1199/1.11.2007 pronunțată de Tribunalul Arad și a trimis cauza spre rejudecarea apelului la Tribunalul Arad, reținând că raportat la prevederile ar, 2821cod procedură civilă tribunalul în mod greșit a recalificat calea de atac apelului în cea a recursului, deoarece obiectul litigiul depășește suma de 100.000 lei fiind în realitate 370.000 lei, tribunalul a soluționat cauza cu încălcarea normelor de procedură privitoare la compunerea completului de judecată, hotărârea fiind lovită de nulitate,astfel că a trimis cauza spre rejudecare la tribunal în apel.
Prin decizia civilă185/A/03.06.08 s- admis apelul re pârâților și s-a respins acțiunea reclamanților cu motivarea că aceasta este prescrisă în condițiile Legii 10/01.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții iar Curtea de Apel Timișoara prin decizia civilă 1085/03.11.08 a admis recursul și a reținut că greșit s-a soluționat cauza pe excepție prevăzută în legea specială atâta vreme cât acțiunea este întemeiată pe dreptul comun, astfel că a casat hotărârea și a trimis cauza spre rejudecarea apelului.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel, având în vedere motivele de casare și dis part 295 Cod pr civilă instanța reține că; reclamanții au solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare, a înscrierilor din CF și a deciziei de preluare a imobilului și restabilirea situației anterioare de CF precum și plata de daune pentru nefolosința imobilului.
În drept reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe;Constituția României din 1965, tratate internaționale Legea 112/1995, Decretul nr. 223/1974, Legea nr. 10/2001, și dispozițiile Codului Civil.
Tribunalul Arad prin decizia civilă nr.74 din 4.03.2009 pronunțată în dosar - a admis apelurile formulate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A, Municipiul A reprezentat prin Primar și pârâții și împotriva sentinței civile nr. 4080/14 mai 2007 pronunțată în dosar nr- al Judecătoriei Arad, pe care o schimbă în tot în sensul că respinge acțiunea civilă exercitată de reclamanții si împotriva pârâților Ministerul Finanțelor Publice B reprezentat prin Direcția Generala a Finanțelor Publice A, Municipiul A reprezentat prin Primar si pârâții și pentru constatare nulitate absolută contract de vânzare cumpărare si rectificare
A obligat pe reclamanți să plătească pârâților si suma de 12.610 lei cheltuieli de judecată în toate instanțele.
Instanța consideră că o primă problemă, este aceea a existenței unei opțiuni a persoanelor îndreptățite între aplicarea legii speciale, care reglementează regimul imobilelor preluate abuziv în perioada de referință, Legea nr.10/2001, și aplicarea dreptului comun în materia revendicării, și anume Codul civil ori câtă vreme pentru imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1989 - 22 decembrie 1989 s-a adoptat o lege specială, care prevede în ce
condiții aceste imobile se pot restitui în natură persoanelor îndreptățite, nu se
poate susține că legea specială, derogatorie de la dreptul comun, s-ar putea
aplica în concurs cu acesta.
Legea specială se referă atât la imobilele preluate de stat cu titlu valabil,
cât și la cele preluate fără titlu valabil, precum și la relația dintre persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii și subdobânditori, cărora le permite
să păstreze imobilele în anumite condiții expres prevăzute (art.18 lit. c, art. 29),
așa încât argumentul în sensul că nu ar exista o suprapunere în ce
privește câmpul de reglementare al celor două acte normative nu poate fi primit.
Referitor la imobilele preluate de stat fără titlu valabil, dispozițiile din art.
6 alin.2 din Legea nr.213/1998 prevede că "pot fi revendicate de foștii
proprietari sau de moștenitorii acestora, dacă nu fac obiectul unei legi
speciale de reparație", or, Legea nr.10/2001 reglementează toate măsurile
reparatorii, inclusiv pentru imobilele preluate fără titlu valabil, oferind, astfel
gamă mai largă de măsuri reparatorii față de acțiunea în revendicare.
Pe de altă parte, Legea nr. 10/2001 instituie, atât o procedură prealabilă,
dar și anumite termene și sancțiuni menite să limiteze incertitudinea raporturilor
juridice născute în legătură cu imobilele preluate abuziv de stat.
Dacă persoana îndreptățită a formulat notificarea, în temeiul
prevăzut de lege, care a fost respinsă prin dispoziția (decizia) unității
deținătoare și a atacat-o cu "contestație", iar, apoi, cu apel și recurs, în final fiind respinsă ca nefondată sau tardivă, o nouă acțiune, în revendicare, întemeiata pe dreptul comun, este inadmisibilă, întrucât, pe de o parte, dreptul la acțiune a fost deja exercitat (fiind epuizat) și nu mai poate fi valorificat pe nici o altă cale, iar pe ce altă parte, este exclusa, de natura specială a procedurii Legii nr. 10/2001.
Problema raportului dintre legea specială și legea generală
fost rezolvată în aceiași mod de Înalta Curte, atunci când a decis, în interesul
legii, că dispozițiile art. 35 din Legea nr.33/1994 privind exproprierea pentru
cauze de utilitate publica nu se aplică în cazul acțiunilor având ca obiect imobile
expropriate în perioada 6.03.1945 - 22.12.1989, LIII din 4 iunie 2007.
Prin dispozițiile sale, Legea nr.10/2001 a suprimat, practic posibilitatea
recurgerii la dreptul comun în cazul ineficacității actelor de preluare a imobilelor naționalizate și, fără să diminueze accesul la justiție, a adus perfecționări sistemului reparator, subordonându-l, totodată, controlului judecătoresc prin norme de procedură cu caracter special.
În acord cu soluțiile adoptate de Curtea Constituționala a României
privind domeniul de aplicare a Legii nr.10/2001 și buna credință
cumpărătorului chiriaș, se constata că această lege, în limitele date de dispozițiile art. 6 al. 2 din Legea nr. 213/1998, constituie dreptul comun în materia retrocedării, în natură sau în echivalent, a imobilelor preluate de stat, cu sau fără titlu valabil, în perioada 6.03.1945 - 22.12.1989.
Numai persoanele exceptate de la procedura Legii nr. 10/2001, precum și
cele care, din motive independente de voința lor, nu au putut, în termenele legale, să utilizeze aceasta procedură au deschisă calea acțiunii în revendicare/retrocedare a bunului litigios, daca acesta nu a fost cumpărat, cu bună credință și cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, de către chiriași.
Cu atât mai mult, deci, nu pot fi exercitate nici acțiuni în revendicare introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 de persoanele care au utilizat procedura din această lege specială soluție conformă cu regulilenon bis in idem, electa una,precum și cu principiul securității juridice consacrat în jurisprudența CEDO ( - 1997, a).Legea nr. 10/2001 suprimă, așadar acțiunea dreptului comun, dar nu și accesul la un proces echitabil, întrucât, ca lege nouă, perfecționează sistemul reparator și procedural, instituie controlul judecătoresc al reparațiilor, prin accesul deplin și liber la trei grade de jurisdicție în condițiile art. 21 al. 1 și 3 din Constituție și ale art. 6 al. 1 din CEDO.
Potrivit Legii nr. 10/2001 se conferă plenitudine de jurisdicție în materie, cu obligația examinării fondului cauzei, în primă instanță de către tribunal, în apel, pe calea devolutivă, de către curtea de apel și în recurs, în limitele motivelor prevăzute de art. 304 pct. 1-9 din Codul d e procedura civilă, de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civila și de proprietate intelectuală.
Prin urmare, acele persoane care nu au urmat procedura prevăzută de
Legea nr. 10/2001 sau care nu au declanșat în termenul legal o atare procedură
sau care, deși au urmat-o, nu au obținut restituirea în natură a imobilului,nu au
deschisă calea acțiunii în revendicare, întemeiată pe dispozițiile art. 480.civ.
Existenta unei proceduri speciale în care dreptul de proprietate
poate fi valorificat, precum și stabilirea unor termene în acest scop nu constituie
prin ele însele o încălcare a art.21 al.2 din Constituție și a art.6 al.1 din
Convenția Europeană a Drepturilor Omului, atâta timp cât asemenea restricții sunt rezonabile și determinate de necesitatea clarificării, în termen scurt, a unor situații litigioase și asigurării, pe aceasta cale a securității juridice a circuitului civil ori adoptarea unei reglementări speciale,derogatorii de la dreptul comun, cu
consecința imposibilității utilizării unei reglementări anterioare, nu încalcă
articolul 6 din Convenție, în situația în care calea oferită de legea specială pentru valorificarea dreptului dedus pretins este efectivă și asigură plenitudinea de jurisdicție.
Măsurile sancționatorii prevăzute de Legea nr.10/2001 constând în pierderea dreptului de proprietate de către persoanele îndreptățite, care nu au respectat termenele prevăzute de această lege pentru formularea cererii de restituire,ori de atacare a unor acte lovite de nulitate, sunt în acord cu cerințele prevăzute de art. 1 din primul Protocol; precum si cu practica în materie a CEDO.
Împotriva deciziei civile nr. 74 din 4.03.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- a declarat recurs reclamanții și solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii apelului și menținerii hotărârii instanței de fond.
În motivarea recursului s-a arătat că imobilele preluate fără titlu de către Statul Român, pot fi revendicate, inclusiv în natură, pe calea dreptului comun, acțiunea în revendicare de drept comun, fiind imprescriptibilă.
Recurenții au arătat ca deși instanța de recurs prin decizia anterioară a făcut trimitere la aspecte de ordin procesual, stabilind că este greșită excepția prescripției acțiunii în nulitate absolută, aceste aspecte nu au fost avute in vedere de către instanța de apel, această instanță invocând din nou aspecte privind procedura specială ce determină inadmisibilitatea acțiunii de drept comun.
Examinând recursul prin prisma celor arătate și în condițiile prev. de art. 304 raportat la art. 306 și art. 312 Cod pr.civilă se reține că acesta este fondat în sensul celor ce se vor arăta mai jos.
Potrivit disp.art.315 alin.1 Cod pr.civilă hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Prin decizia de recurs nr. 1085 din 3.11.2008 Curtea de Apel Tac asat hotărârea Tribunalului Arad și a reținut că acțiunea in nulitate absolută a unui act juridic este imprescriptibilă pentru partea care justifică interes.
Procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001, a reținut aceiași instanță de recurs nu poate opri acțiunea în revendicare, întemeiată pe dreptul comun.
Cu toate acestea Tribunalul Arad în rejudecarea apelului a reținut, din nou că măsurile sancționatorii prevăzută de Legea nr. 10/2001, sunt în acord cu cerințele prevăzute de art. 1 din Primul Protocol CEDO, și nerespectarea acestor dispoziții speciale, împiedecă exercitarea unei acțiuni de drept comun.
Din acest punct de vedere, hotărârea instanței de apel se plasează în afara dispozițiilor instanței de recurs, menționate și, pornind de la jurisprudența Curții Europene de justiție, a se vedea cazul Raicu contra România - 2006, Curtea va reține că instanța de apel este datoare să examineze cauza pe fond și să stabilească dacă aspectele invocate de reclamanți conduc la încălcarea altor drepturi subiective civile, dobândite în mod legal sau permit retrocedarea în natură a bunurilor revendicate.
Față de cele arătate, va fi admis recursul, va fi casată decizia atacată și va fi trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul Arad.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de către reclamanții și împotriva deciziei civile nr. 74 din 4.03.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Casează decizia atacată și trimite cauza pentru rejudecare la Tribunalul Arad.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică din 19 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. LL/ 14.12.2009
Dact. NF/14.12.2009
Ex.
Tribunalul Președinte,
Judecător.
Președinte:Cristian PupJudecători:Cristian Pup, Trandafir Purcărița, Lucian Lăpădat
