Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 1124/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1124/
Ședința publică din 19 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Cristian Pup
JUDECĂTOR 2: Trandafir Purcărița
JUDECĂTOR 3: Lucian Lăpădat
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 199/A din 3.03.2009 pronunțată în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați și, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamanta recurentă avocat, iar pentru pârâții intimați avocat.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că prin registratura instanței reclamanta recurentă a depus la dosar cerere pentru acordarea ajutorului public judiciar sub forma de scutire de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 2334 lei la care a fost obligată să o achite în prezentul recurs.
Reprezentanta reclamantei recurente avocat arată că reclamantei recurente i se acordă asistență judiciară "pro bono" din partea Cabinetului de avocat.
Instanța în deliberare, cu privire la cererea de acordarea a ajutorului public judiciar, admite această cerere de asistență judiciară prin scutirea de la plata taxei judiciare de timbru a reclamantei recurente, conform OUG nr. 51/2008 și nemaifiind formulate alte cereri și probe de administrat se acordă cuvântul părților.
Reprezentanta reclamantei recurente avocat, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentantul pârâșilor intimați avocat solicită respingerea recursului ca nefondat potrivit motivelor prezentate în întâmpinarea de la dosar, cu cheltuieli de judecată.
A,
În deliberare, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr.199/03.03.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa respins apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.8332/11.09.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții și.
Prin această decizie, tribunalul a confirmat soluția instanței de fond, care a respins acțiunea reclamantei, prin care aceasta ceruse să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2997/2004 de către -, privind imobilul înscris în CF 2696 și restabilirea situației anterioare de CF.
Judecătoria a reținut în primă instanță că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2997/2004 de către -, reclamanta a vândut pârâților un teren înscris în CF 2696, cu prețul de 5 milioane de lei vechi, invocându-se ca motiv de nulitate absolută art.6 din OG 12/1998, constând în nedeclararea prețului real al tranzacției, la momentul perfectării acesteia.
În privința acestui motiv de nulitate, judecătoria a reținut că înscrisul autentic se bucură de prezumția de validitate și face dovadă până la înscrierea în fals, referitor la luarea consimțământului părților privind elementele esențiale ale contractului, printre care și cel cu privire la prețul convenit și plătit.
Tocmai de aceea art.6 din OG 12/1998 a prevăzut că nulitatea, constând în declararea unui preț inferior celui real, poate fi dovedită numai printr-un act secret, singurul mijloc de probă fiind înscrisul care atestă un preț mai mare decât cel inserat în actul autentic, dar în speță nu a existat o astfel de dovadă, care să susțină afirmația reclamantei.
Al doilea motiv de anulabilitate invocat de reclamantă a fost legat de neîndeplinirea condiției prev. de art. 1303.civ. privind seriozitatea prețului, reclamanta susținând că prețul de 5 milioane de lei vechi nu era în concordanță cu piața imobiliară, însă așa cum rezultă din contractul autentic de vânzare-cumpărare, încheiat cu 6 luni înainte de încheierea contractului ce face obiectul prezentului litigiu, contract opozabil erga omnes, cf. art.1173 alin.1 civ. reclamanta cumpărând anterior același teren cu suma de 4 milioane de lei vechi, vânzându-l mai apoi pârâților cu 5 milioane de lei vechi.
Prin urmare, acest contract autentic atestă că reclamanta a dobândit terenul la un preț aproximativ egal cu cel pe care l-a declarat cu ocazia vinderii lui către pârâți, fiind opozabil și terților și creind în conștiința publică credința că prețul de 5 milioane de lei vechi constituie o cauză suficientă obligației reclamantei de a transmite bunul.
S-a mai reținut că înscrisul intitulat "Declarație", depus de reclamantă pentru a dovedi o înțelegere secretă între domnia sa și domnul privind un preț mai mare decât cel declarat la încheierea contractului autentic are forță probantă numai între părțile care l-au încheiat și nu înlătură valoarea probatorie a unui înscris autentic opozabil părților. Chiar dacă prin expertiza topografică s-a stabilit că prețul de circulație al imobilului este mai mare decât acela declarat de părți, acordul de voință al acestora, privind un preț inferior valorii bunului este valabil, iar desființarea unei vânzări pentru leziune poate fi invocată numai de către minori, nu și de către persoane majore, potrivit Codului civil. În speță, reclamanta, deși având capacitate deplină de exercițiu, a susținut că a fost lezată, prin declararea unui preț inferior, bazându-se însă pe propria culpă, ceea ce nu este admisibil, așa cum prevede art.1165 civ.
O ultimă cauză de anulabilitate invocată de către reclamantă a fost dolul, ca și viciu de consimțământ, dar pentru a se reține existența dolului este necesară existența probelor privind intenția de induce în eroare, cu rea-credință a unei persoane pentru aod etermina să contracteze precum și existența unor mijloace frauduloase prin care să se materializeze această intenție.
Din declarațiile martorilor audiați în cauză a rezultat însă că între părți a existat o înțelegere, prin care pârâții urmau să îi dea reclamantei un autoturism, iar ulterior s-au răzgândit, însă această împrejurare nu face dovada intenției de aoi nduce în eroare pe reclamantă și nu constituie un mijloc fraudulos sau viclean, din moment ce însăși reclamanta a afirmat că a existat această modalitate de plată a contraprestației, astfel că nu poate susține ulterior că a fost indusă în eroare și prin urmare, judecătoria a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile de fond și de formă pentru a face aplicarea disp.art.948 și 1295 și urm. civ.
Împotriva acestei decizii a declarat apel reclamanta, susținând în primul rând că în mod greșit s-a consemnat de către judecătorie calea de atac a recursului întrucât valoarea imobilului din litigiu este, potrivit expertizei, de 170.976 lei noi, astfel că nu sunt incidente disp.art.282 ind.1 pr.civ.
Pe fondul cauzei, a susținut greșita interpretare și aplicare a art.6 din OG 12/1998, pe motiv că textul face vorbire de actul secret, în sens de negotium și nu de instrumentum, ori probele testimoniale atestă că părțile s-au înțeles asupra unui preț mult mai mare decât cel stabilit în contract. Astfel, s-a reproșat judecătoriei că a interpretat greșit disp.art.1303 civ. întrucât prețul este derizoriu raportat la prețul cu care terenul a fost cumpărat de apelantă și raportat și la cel stabilit prin expertiza judiciară.
Apoi, probele testimoniale administrate în cauză au demonstrat că în momentul încheierii convenției, reclamanta a fost victima mijloacelor frauduloase ale pârâților, astfel că discernământul său a fost viciat, iar sub acest aspect se invocă motivarea contradictorie a sentinței, în cuprinsul căreia se reține, pe de o parte, că predarea autoturismului a constituit o modalitate de plată a unei păți din prețul vânzării,iar pe de altă parte, că prin preluarea autoturismului de către pârâți, după semnarea contractului, aceștia nu ar fi indus-o în eroare pe reclamantă. Apelanta a cerut și suplimentarea probatoriului, prin audierea martorului.
Prin întâmpinare, intimații-pârâți au solicitat respingerea apelului, cât și a probei cu martori, susținând că prima instanță a apreciat corect starea de fapt și de drept dedusă judecății, în condițiile administrării și a probei testimoniale, cu toată opoziția pârâților, care au invocat disp.art.1191 civ.
La termenul de judecată din 25.02.2008, având în vedere valoarea obiectului cererii, respectiv cea stabilită de părți prin contractul de vânzare-cumpărare a cărui nulitate se solicită a fi constatată, valoare care este inferioară celei prev. de art.202 ind.1 pr.civ. instanța a dispus recalificarea căii de atac, ca fiind recursul și astfel, nu s-au administrat probe noi.
Prin decizia civilă nr.415/24.03.2009, Tribunalul Timișa respins recursul reclamantei, reținând în primul rând că judecătoria a fost investită la fond cu soluționarea unei acțiuni având ca obiect constatarea nulității absolute a unui contract de vânzare-cumpărare, în baza căruia reclamanta a înstrăinat pârâților terenul din litigiu la prețul de 5 milioane lei vechi. Până la proba contrarie, acest preț reprezintă acordul de voință al părților contractante și în funcție de cuantumul acestuia, se stabilește, după caz, competența instanței și calea de atac. A se da eficiență susținerilor reclamantei privind calea de atac a apelului, care ar fi dată de prețul stabilit prin expertiză și nu cel rezultat din voința părților, ar însemna ca - ab initio - instanța să recunoască ca valabil acest ultim preț, fapt ce ar echivala cu o ante-pronunțare, ceea ce nu poate fi admis și astfel, calea de atac este recursul și nu apelul.
Sub aspectul caracterului derizoriu al prețului, invocat de către reclamantă, s-a apreciat că în mod corect s-a observat de către judecătoriei caracterul inadmisibil al acțiunii în resciziune, formulată de un major și a înlăturat astfel probele administrate de reclamantă pentru a dovedi leziunea produsă de prețul presupus derizoriu. Astfel, s-a reținut că nu prezintă relevanță î cauză prețul cu care reclamanta a achiziționat terenul, anterior vânzării lui către pârâți și nici cel stabilit prin expertiză deoarece prețul este un element subiectiv, stabilit de comun acord de către părțile contractante, care pot conveni asupra unui preț mai mic decât cel real, fără ca prin aceasta să fie afectată valabilitatea convenției. În caz contrar, se poate presupune că niciuna dintre părți nu ar fi înțeles să se oblige din punct de vedere juridic, ceea ce are drept consecință lipsa oricărei convenții. Prin urmare, prețul convenit de părți răspunde cerințelor art.1303 civ. care impune ca prețul să fie serios și determinat de părți.
S-a mai observat că reclamantei, în calitate de vânzătoare, îi revenea obligația prev. de art.1312 alin.1 civ. potrivit căreia, vânzătorul este dator să explice curat îndatoririle ce înțelege a lua asupra sa, în caz contrar orice clauză obscură sau îndoielnică se interpretează în contra sa, astfel cum dispune alineatul 2 al aceluiași text. Pe de altă parte, dacă într-adevăr părțile contractante au stabilit prețul terenului ca fiind compus dintr-o sumă de bani și u autoturism, atunci convenția în litigiu nu are caracterul unei vânzări ci a unui contract de schimb ori nenumit, pentru că stabilirea prețului sub formă de bani este de esența vânzării.
Un alt motiv invocat pentru anularea convenției a fost legat de existența vicierii consimțământului, prin dol, în momentul realizării acordului de voință. Sub acest aspect, s-a constatat că judecătoria a încuviințat proba testimonială solicitată de reclamantă, însă cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art.1191 alin.1 civ. în condițiile opoziției pârâților la administrarea acestei probe, astfel cum s-a consemnat și în încheierea de ședință din 18.10.2006. Testul admisibilității probei cu martori pentru dovedirea unui act juridic este reglementată de art.1191 - 1198.civ. primul prevăzând că dovada actelor juridice al căror obiect care o valoare ce depășește suma de 250 de lei, chiar pentru depozit voluntar, nu se poate face decât sau prin act autentic sau prin act sub semnătură privată, alineatul 2 nuanțând, în sensul că interzice proba cu martori în "contra sau peste ceea ce cuprinde actul, nici despre ceea ce se pretinde că s-ar fi zis înaintea, la timpul sau în urma confecționării actului, chiar cu privire la o sumă sau valoare ce nu depășește 250 lei".
Este adevărat că alineatul 3 al aceluiași text permite convenția asupra probelor, chiar și atunci când valoarea actului juridic depășește suma de 250 lei, în speță însă, această convenție nu a existat întrucât, așa cum s-a mai arătat, pârâții s-au opus la administrarea acestei probe.
Cu toate acestea, deși prin încuviințarea și analizarea probei testimoniale, judecătoria a încălcat dispozițiile imperative ale art.1191 civ. soluția acesteia este corectă în ceea ce privește respingerea motivului de anulare a convenției pentru vicierea consimțământului prin dol, la momentul încheierii contractului. În aceste condiții, omițând proba testimonială ca fiind prohibită prin norme imperative, tribunalul a reținut că reclamanta nu a dovedit vicierea consimțământului său și nici a prețului vânzării - ca negotium -, ultimul și din perspectiva art.6 din OG 12/1998 deși îi revenea sarcina probei, conforma principiului inserat la art.1169 civ. De aceea, cu excepția administrării probei testimoniale, sentința judecătoriei s-a reținut a fi legală și convingător motivată, de aceea s-a decis respingerea recursului reclamantei.
Această decizie dată în recurs de tribunalul a fost atacată din nou cu recurs la Curtea de APEL TIMIȘOARA, susținându-se ca fiind greșită calificarea căii de atac realizată de tribunal, respectiv aceea de recurs, în condițiile în care obiectul cererii a fost constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare și restabilirea situației anterioare de CF. A mai arătat că a prețuit obiectul cererii la valoarea de circulație a imobilului, iar punctul ei de vedere a fost acceptat de instanța de fond, domnia sa chiar timbrând acțiunea la valoarea de 170.976 lei.
În continuare, recurenta a arătat că tribunalul a privat-o de o cale ordinară de atac, cea a apelului, iar încheierea de recalificare a căii de atac este lovită de nulitate potrivit art.105 alin.2 pr.civ. decizia fiind pronunțată în recurs de către tribunalul, cu încălcarea competenței altei instanțe întrucât curtea de apel era competență să soluționeze cauza în recurs, potrivit art.3 pct.3 teza I pr.civ.
Prin decizia civilă nr.693/08.09.2008, Curtea de APEL TIMIȘOARAa admis recursul reclamantei și a casat hotărârea recurată, trimițând cauza spre rejudecare în apel, la tribunal, reținând că în mod greșit a fost calificată calea de atac ca și recurs, de către tribunal, câtă vreme valoarea obiectului litigiului s-a stabilit a fi 170.976 lei, iar taxele judiciare au fost stabilite și încasate prin raportare la valoarea rezultată din expertiza judiciară, astfel că nu se mai putea accepta valoarea din contract, de 5 milioane de lei vechi și astfel, reclamanta a fost privată de un grad de jurisdicție, aspect care atrage incidența disp.art.105 alin.2 pr.civ. precum și art.304 pct.5 pr.civ. nu însă și a art.304 pct.3 pr.civ.
Cauza a fost re-înregistrată la Tribunalul Timiș, care în rejudecarea apelului a decis că acesta este neîntemeiat, reținând că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2997/24.08.2004, reclamanta, în calitate de vânzătoare a înstrăinat pârâților, în calitate de cumpărători, un teren înscris în CF 2696, prețul menționat fiind de 5.000.000 ROL.
În această privință, tribunalul a opinat că judecătoria a reținut justificat că este neîntemeiat motivul de nulitate invocat de către reclamantă privind nedeclararea prețului real al vânzării, deoarece potrivit art.6 din OG 12/1998, se consideră nulă vânzarea prin care părțile se înțeleg, printr-un act secret, să se plătească un preț mai mare decât cel care se declară în actul autentic, dar în cazul de față reclamanta nu a făcut dovada existenței vreunui act secret, în sensul de înscris constatator, deși îi revenea sarcina probei, potrivit art.1169 civ.
Referitor la motivul invocat privind neîndeplinirea condiției prev. de art.1303 civ. tribunalul a reținut că la data de 04.02.2004, prin contractul autentic nr.362 la -, încheiat între aceeași reclamantă, în calitate de cumpărătoare și domnul, în calitate de vânzător, prețul cu care reclamanta a cumpărat același teren fiind de 4 milioane de lei vechi.
De aceea, s-a reținut că prima instanță a observat corect că spre deosebire de actul autentic nr.362/04.02.2004, în care prețul vânzării este de 4 milioane lei vechi și care potrivit art.1173 civ. este opozabil "erga omnes", înscrisul intitulat "Declarație", depus de reclamantă pentru a dovedi înțelegerea secretă între ea și vânzătorul inițial, privind un preț mai mare decât cel declarat la încheierea contractului autentic, pentru a dovedi astfel caracterul derizoriu al prețului ulterior de 5 milioane de lei vechi, poate ava forță probantă doar între părțile care l-au încheiat și nu înlătură valoarea probatorie a unui înscris autentic opozabil părților.
Contractul de vânzare-cumpărare este valabil, chiar dacă prețul este mult inferior sau superior valorii reale a lucrului vândut, deoarece părțile sunt libere să determine prețul sub sau peste valoarea lucrului, iar echivalența este relativă, fiind raportată nu numai la valoarea lucrului vândut, dar și la subiectivismul părților. Or, înainte cu 6 luni de la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a cărui nulitate se solicită a se constata, reclamanta cumpărase același bun cu suma de 4 milioane de lei vechi.
Faptul că prin expertiza topografică s-a stabilit că prețul de circulație al imobilului era mai mare decât cel declarat de părți nu este de natură a determina convingerea instanței că prețul stabilit prin actul autentic ulterior, cu nr.2997/2004, de 5 milioane lei vechi este un preț derizoriu, deoarece nu este atât de disproporționat în raport de valoarea lucrului vândut, astfel încât să nu existe preț și să nu poată constitui obiectul obligației cumpărătorului și deci, o cauză suficientă a obligației vânzătorului de a transmite dreptul de proprietate, având în vedere că și vânzătoarea cumpărase terenul respectiv cu 4 milioane de lei vechi, cu doar 6 luni înainte astfel că prețul convenției s-a apreciat fi sincer și serios.
În ceea ce privește vicierea consimțământului reclamantei - vânzătoare prin dol din probele administrate de judecătorie, tribunalul a reținut că nu s-a făcut dovada folosirii unor mijloace frauduloase de către cumpărători, în vederea determinării vânzătoarei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare. Susținerea reclamantei, în sensul că s-ar fi înțeles cu pârâții ca în schimbul terenului să primească un autoturism Peugeot 806 este confirmată doar de martorul (fila 48-dosar fond), însă declarația acestuia nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, ceilalți martori audiați în cauză cunoscând aspectele relatate fie de la reclamantă, fie de la pârâți. Faptul că la un moment dat autoturismul s-a aflat în posesia reclamantei nu este de natură a face dovada unei înțelegeri între părți cu privire la înstrăinarea acestuia în schimbul terenului, autoturismul putându-se afla în posesia reclamantei și cu titlu de împrumut. În acest sens, martorul a declarat de respectivul autoturism i/a fost împrumutat și lui precum și fratelui său, de către pârâții.
În plus, s/a mai constatat că potrivit disp.art.1312 civ. vânzătorul este obligat să explice îndatoririle sale și pe care înțelege a le lua asupra sa, în caz contrar, orice clauză obscură sau îndoielnică se interpretează în contra sa, iar potrivit contractului de vânzare/cumpărare din litigiu, prețul s-a stabilit în bani.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamanta, care a fost motivat în drept cu disp.art.304 pct.7, 8 și 9.pr.civ. reiterându-se motivele de apel, în sensul interpretării greșite de către tribunalul a art.6 din OG 12&1998, dar și a art.1303 civ. prețul vânzării de 5 milioane de lei vechi fiind nu numai neserios, dar și în contra art.6 din OG 12/1998 întrucât printr-un act secret, în sens de negotium și nu de instrumentum, a fost stabilit prețul real reprezentat de un autoturism Peugeot 806, evaluat la 14.500 EURO.
În privința prețului real, recurenta s/a referit și la contractul de vânyare/cumpărare anterior, prin care a dobândit imobilul din litigiu de la vânzătorul, și unde, pe lângă actul autentic care prevedea un preț de 4 milioane de lei vechi, s-a mai întocmit și un act secret, intitulat "Declarație", care prevedea prețul real, acela de 2.000 DM sau 1.000 EURO, acesta fiind convenit în anul 2001, și astfel, prețul de 5 milione de lei vechi cu care s/a vândut intimaților în anul 2004 este 8/9 ori inferior prețului de achiziție.
De aceea, înscrisul intitulat "Declarație" reprezintă un mijloc de probă în privința raporturilor juridice avute cu vânzâtorul inițial al terenului și nu poate fi privit de către pârâți și de instanță ca u act față de care aceștia sunt terț Acest înscris nu a fot prezentat în contra actului autentic de vânzare-cumpărare, ci ca o dovadă a caracterului derizoriu al prețului și acesta nu este supus restricțiilor probatorii instituite de art.1173 alin.1 civ.
În aceeași ordine de idei, recurenta a susținut că s-a înlătura nejustificat valoarea terenului, așa cum s-a stabilit prin expertiza topo, care trebuia coroborată cu celelalte probe administrat și care confirmă susținerile reclamantei, privind consemnarea unui preț derizoriu și nereal. Astfel, s/au încălcat disp.art.1303 civ. și s/a reținut în contra acestor dovezi valabilitatea contractului, chiar dacă prețul este mult inferior valorii reale a lucrului vândut.
În privința dolului, recurenta a susținut că tribunalul a interpretat greșit disp.art.960-961.civ. în sensul că nu s-ar fi dovedit folosirea unor mijloace dolosive de către pârâții, or aceștia au determinat-o să semneze contractul de vânzare/cumpărare prin lăsarea în posesia reclamantei a autoturismului, fiind luat înapoi de către pârâți ulterior semnării actului autentic de înstrăinare a terenului, iar din acest punct de vedere, motivarea tribunalului este contradictorie.
Recurenta a mai susținut că tribunalul a nesocotit disp.art.129 alin.5 pr.civ. atunci când a refuzat suplimentarea probatoriului cu martorul, acesta fiind persoana căreia i/a plătit chirie pentru garaj, cât timp autoturismul s-a aflat în posesia reclamantei și procedând astfel, s=a consființit interpretarea per a contrario a prev. art.1191 și 1198 alin.1 iv. fiind admise probele testimoniale pentru a fi dovedite faptele juridice, cum este și cazul dolului.
De asemenea, recurenta a mai arătat că tribunalul nu a ținut cont nici de natura sancțiunii prev. de art.225 pr.civ. în condițiile în care pârâții au refuzat să se prezinte la interogator.
Intimații au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului reclamantei, susținând că primele două instanțe au interpretat și aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză și totodată, că reclamanta invocă în apărările sale propria culpă, inclusiv posibila săvârșire a infracțiunii de evaziune fiscală, atunci când în contractul autentic prin a achiziționat același teren de la vânzătorul a declarat un preț nereal.
Curtea, analizând recursul reclamantei, potrivit motivelor de fapt și de drept invocate de aceasta, cu aplicarea disp.art.299 și urm. pr.civ. rap.la art.312 pr.civ. va constata că acesta este neîntemeiat, în cauză nefiind incidente disp.art.304 pct.7, 8 și 9.pr.civ.
În acest sens, curtea va constata în primul rând faptul că prev. art.304 pct.8 pr.civ. care de altfel nici nu au fost susținute în mod concret, nu se regăsește în prezenta cauză întrucât ceea ce se contestă de către părți în prezentul litigiu nu este o clauza dintr-un act juridic care să determine o interpretare judiciară, în sensul executării sau neexecutări unei clauze contractuale, ci ceea ce este în dispută este legal de realitatea, respectiv seriozitatea prețului convenit de către aceștia printr-un act autentificat de către un notar public.
Or, din această perspectivă, curtea, raportându-se atâta la disp.art.6 din OG 12/1998, cât și la art.1303 civ. coroborat cu art.1173 civ. va constata că instanța de apel a interpretat corect aceste norme, atunci când a constatat că prețul de 5 milioane de lei vechi, convenit în actul autentic nr. nr.2997/2004 de către -, privind imobilul înscris în CF 2696, reprezintă acordul de voință al părților.
În acest sens, curtea va constata că ambele părți contractante au capacitatea întreagă de folosință a drepturilor lor și au convenit asupra prețului declarat la notarul public, fiind de presupus că au dat dovadă de toată diligența posibilă și așteptată în mod rezonabil, și din acest punct de vedere, dacă s-ar fi dorit ca prețul tranzacției să fie altul, atunci ar fi trebuit să confecționeze un contra-înscris / actul secret - care să ateste prețul real, or un asemenea act, atât sub formă de negotium, cât și sub formă de instrumentum nu a fost niciodată prezentat instanțelor de judecată pe parcursul acestui litigiu.
Recurenta a încercat să probeze cu martori existența acestui act secret, în sens de negotium, ceea ce însă contravine disp.art.1173 civ. cât și art.1191 civ. mai ales cât ne aflăm în prezența unei vânzări de imobile, iar un astfel de act secret ar fi trebuit să se înfățișeze în formă scrisă și să aibă o legătură directă cu tranzacția în cauză, ceea nu s-a întâmplat în speț
Recurenta-reclamantă a încercat să probeze realitatea existenței unui alt preț, cât și caracterul derizoriu al prețului de 5.000.000 ROL cu un act sub semnătură privată, act secret, pe care l-a întocmit anterior cu vânzâtorul inițial al aceluiași teren, însă potrivit art.973 civ, actul intitulat "Declarație" nu poate avea efect decât între recurentă și vânzătorul inițial, nefiind în măsură să producă efecte față de terți, cum este cazul intimaților și nici nu poate fi înfățișat ca un mijloc de probă care să conteste mențiunile din actul autentic nr.2997/2004, pentru că atunci ar înfrânge disp.art.1173 civ. rap.la art.1191 alin.1 și 2.civ. cum corect au reținut și primele două instanț
În privința interpretării art.960-961.civ. curtea va constata că nu există nici-o contradicție în argumentarea tribunalului, câtă vreme acest viciu trebuie dovedit indubitabil și trebuie să fi fost utilizat de către pârâții-intimați, cu scopul evident de inducere în eroare a celeilalte părți contractante respectiv a reclamantei - recurente, prin folosirea unor mijloace frauduloase de către cumpărători, în vederea determinării vânzătoarei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare. Susținerea reclamantei, în sensul că s-ar fi înțeles cu pârâții ca în schimbul terenului să primească un autoturism Peugeot 806 precum și faptul că la un moment dat autoturismul s-a aflat în posesia reclamantei nu este de natură a face dovada unei înțelegeri între părți cu privire la înstrăinarea acestuia în schimbul terenului, autoturismul putându-se afla în posesia reclamantei cu orice alt titlu, pentru că altfel ne/am fi aflat în prezența unui contract de schimb și nu a unuia de vânzare-cumpărare,caz în care regimul juridic al convenției, dar și obiectul analizei instanțelor ar fi trebuit să fie deplasat către disp.art.1405 și urm. civ. însă aceste temeiuri nu au fost niciodată invocate.
În plus, s-a mai constatat justificat î legătura cu tema dolului, că potrivit disp.art.1312 civ. vânzătorul este obligat să explice îndatoririle sale și pe care înțelege a le lua asupra sa, în caz contrar, orice clauză obscură sau îndoielnică se interpretează în contra sa, iar potrivit contractului de vânzare-cumpărare din litigiu, prețul s-a stabilit în bani și nu sub o altă formă, dolul, ca stare de fapt/fapt juridic nefiind dovedit în mod indubitabil, în sensul că intimații ar fi lăsat să se înțeleagă, prin mijloace dolosive, că doresc perfectarea unui contract de schimb (teren vs. autoturism) pentru ca în final să încheie un contract de vânzare/cumpărare. Din același punct de vedere, curtea va constata că nici art.129 alin.5 pr.civ. nu a fost încălcat de tribunalul, atunci când a respins suplimentarea probei testimoniale, prin care recurenta-reclamanta încerca să dovedească că a avut posesia autoturismului pentru o perioadă, acest aspect neavând nicio relevanță din perspectiva analizării validității contractului de vânzare-cumpărare a terenului.
În privința aplicabilității disp.art.225 pr.civ. curtea va constata că această susținere a recurentei este în totală contradicție cu realitatea, în condițiile în care la termenul de judecată din 29.11.2006, domnia sa a renunțat în mod expres la această probă, aspect consemnat în încheierea de ședință întocmită cu acea ocazie (fila 62 - dosar fond).
Pentru aceste considerente, curtea va constata că în cauză nu sunt incidente nici motivele de modificare prev. de art.304 pct.7 și 9.pr.civ. astfel că în baza art.312 pr.civ. va respinge ca neîntemeiat recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr.199/03.03.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
În temeiul prev. art.274 pr.civ. va obliga recurenta să plătească intimatului suma de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 199/A din 3.03.2009 pronunțată în dosar nr-.
Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, în recurs. IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică din 19 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. CP / 16.12.2009
Dact. NF/16.12.2009
Ex.
Tribunalul Timiș. Președinte,
Judecător.
Președinte:Cristian PupJudecători:Cristian Pup, Trandafir Purcărița, Lucian Lăpădat
