Anulare act. Decizia 1495/2008. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU -

SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGRĂRI SOCIALE,

PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1495/

Ședința publică din 28 octombrie 2008

PREȘEDINTE: Nemenționat

Judecător:

Judecător:

Grefier:

Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanții, domiciliat în B, B-dul - cel M,. 8. B,. 7, județul B, domiciliat în Reghin,-, județul M, domiciliată în P neamț, P-ța 22,. 2,. A,. 38, județul N, domiciliată în T,-,. 17, județul T și, domiciliată în P N,-,. 2.. A,. 38, județul N, împotriva deciziei civile nr. 71 din 6 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul nr-.

La apelul nominal se prezintă reclamanții recurenți și, lipsă restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul este declarat în termenul prevăzut de lege, netimbrat cu suma de 6 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.

Reclamantul recurent depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 6 lei, timbre judiciare în valoare de 9 lei și procura judiciară de reprezentare a reclamantei recurente. De asemenea depune la dosar copia certificatului de moștenitor nr. 50 din 29 martie 2006 autentificat de Biroul Notarilor Publici și și copia motivelor de apel înregistrate la Judecătoria Reghin sub nr. 2083/2005.

La întrebarea instanței reclamantul recurent declară că nu are studii juridice.

Instanța pune în discuția părților competența materială a soluționării acestei cauze de către instanța civilă.

Reclamantul recurent apreciază că din punctul său de vedere instanța civilă este competență în soluționarea căii de atac.

Instanța invocă din oficiu excepția nemotivării recursului asupra căreia acordă cuvântul.

Referitor la excepția nemotivării recursului, reclamantul recurent arată că în cuprinsul cererii formulate a indicat suficiente date ca instanță să deducă motivul nemulțumirii sale.

Neformulându-se cereri, instanța acordă cuvântul asupra recursului.

Reclamantul recurent solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris, modificarea hotărârii atacate și anularea contractului de concesionare pe care îl consideră nelegal și obligarea Primăriei la restituirea terenului în natură sau echivalentul acestuia.

CURTEA DE APEL,

Prin sentința civilă nr. 877 din 14 noiembrie 2006, pronunțată de Judecătoria Reghin în dosarul nr. 2083/2005, s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții, prin mandatar, lteanu, I, și, în contradictoriu cu pârâta Primăria Reghin, prin care s-a solicitat anularea concesionării suprafeței de 389 mp teren pe care este construită Bank (fostă Bancă Agricolă) și plata chiriei pretinsă și încasată de Primăria municipiului Reghin pentru suprafața concesionată, începând cu luna august 2003 și până în prezent.

Prin decizia civilă nr. 71 din 6 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș, Secția Civilă în dosarul nr- s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanții, și I, și, în calitate de moștenitoare după reclamantul decedat, împotriva sentinței sus-menționate.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamanții, fără a preciza care sunt motivele de nelegalitate pentru care critică decizia instanței de apel. În fapt, au arătat că nu înțeleg pe ce motiv a fost respinsă acțiunea lor, din moment ce aceasta s-a bazat pe o documentație întemeiată și serioasă, iar imobilul în litigiu trebuie să le fie retrocedat.

Conform prevederilor art. 304 Cod procedură civilă modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate enumerate limitativ de textul de lege menționat. Totodată, prin art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă se prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor în care sunt incidente motive de ordine publică, motive ce pot fi invocate și din oficiu de către instanță.

În ceea ce privește termenul de motivare a recursului, art. 303 alin. 1 Cod procedură civilă prevede că recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.

În speță reclamanții nu și-au motivat cererea de recurs prin raportare la motivele prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă. Simpla invocare a faptului că nu s-a luat în considerare documentația depusă de ei, nu echivalează cu o motivare a recursului, aceasta neputând fi încadrată în nici unul din motivele prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă.

În aceste condiții, constatând că recursul nu a fost motivat în termenul prevăzut de lege, respectiv în termenul prevăzut de art. 303 alin. 1 Cod procedură civilă și nefiind incidente motive de recurs de ordine publică care să atragă modificarea sau casarea deciziei instanței de apel în temeiul art. 306 Cod procedură civilă, curtea va constata nulitatea recursului declarat de reclamanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată nulitatea recursului formulat de reclamanții, domiciliat în B, B-dul - cel M,. 8. B,. 7, județul B, domiciliat în Reghin,-, județul M, domiciliată în P neamț, P-ța 22,. 2,. A,. 38, județul N, domiciliată în T,-,. 17, județul T și, domiciliată în P N,-,. 2.. A,. 38, județul N, împotriva deciziei civile nr. 71 din 6 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 28 octombrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

Red.

Tehnored.BI/2ex

Jud.fond:

Jud.apel:; GREFIER,

-2.12.2008-

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Anulare act. Decizia 1495/2008. Curtea de Apel Tg Mures