Anulare act. Decizia 210/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 210
Ședința publică de la 16 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sorin Drăguț
JUDECĂTOR 2: Costinela Sălan
JUDECĂTOR 3: Oana Ghiță
Grefier - -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de recurenții pârâți, împotriva deciziei civile nr. 474 din 22 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, și intimații intervenienți, având ca obiect anulare act și a cererii de intervenție formulată de intervenienta.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenții pârâți, ambii reprezentați de avocat, recurentul pârât reprezentat de avocat și avocat, intimata reclamantă reprezentată de avocat, intimații reclamanți și, ambii reprezentați de avocat și intervenienta, lipsind intimații intervenienți, .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cererea formulată de intimata intervenientă prin care solicită acordarea unui termen în vederea angajării de apărător, după care;
Apărătorii recurenților pârâți, pe rând având cuvântul, se opun la amânarea cauzei pentru motivele invocate.
Apărătorii intimaților reclamanți, pe rând având cuvântul, nu se opun la amânarea cauzei.
Instanța respinge ca neîntemeiată cererea nefiind îndeplinite condițiile art. 156 Cod procedură civilă având în vedere că la termenul anterior s-a încuviințat amânarea pentru același motiv, la cererea aceleiași părți.
Curtea pune în discuție admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție formulată de intervenienta.
Intervenienta depune contractul de donație autentificat sub nr. 21712 la 18.12.1991 de notariatul de Stat D și solicită admiterea cererii de intervenție formulată.
Părțile prezente prin apărători au pus concluzii de admitere în principiu a cererii de intervenție formulată de intervenienta.
Avocat, pentru intimații reclamanți și, depune planșe fotografice în susținerea valorii imobilului în litigiu.
Instanța încuviințează în principiu cererea de intervenție în interesul intimaților reclamanți, potrivit art. 50 alin.3 și art. 52 alin.1 Cod pr. civ.
Avocat, pentru intimata reclamantă, invocă excepția inadmisibilității recursurilor în raport de dispozițiile art. 282 alin. 2 și art. 297 alin. 2 Cod procedură civilă, soluția recurată fiind o hotărâre cu caracter intermediar ce are menirea de a pregăti fondul cauzei.
Precizează că potrivit dispozițiilor art. 282 alin. 2 Cod procedură civilă, împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel d ecât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecății.
Susține că în condițiile în care cauza rămâne în curs de soluționare după anularea hotărârii primei instanțe, aceasta nu poate fi considerată ca fiind soluționată definitiv decât după pronunțarea deciziei asupra fondului.
Instanța, având în vedere dispozițiile art. 137 alin. 2 Cod procedură civilă, unește excepția cu fondul și acordă cuvântul părților.
Avocat, pentru recurenții pârâți, și, pune concluzii de respingere a excepției invocate, iar pe fond solicită admiterea recursurilor așa cum au fost motivate.
Arată că Tribunalul Dolj, în mod greșit, a considerat că Judecătoria Craiova nu ar fi avut competența materială în soluționarea acestui litigiu în raport de valoarea precizată de apelanți direct în apel.
Susține că la date introducerii acțiunii - 20.02.2007, cererea avea caracterul unei acțiunii neevaluabile în bani, lucru ignorat de instanța de apel.
Deciziile pronunțate în interesul legii devin obligatorii de la data publicării în Monitorul Oficial al României și nu retroactivează în timp, astfel că Tribunalul Dolja încălcat principiul neretroactivității, aplicând decizia nr. 32/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în interesul legii, devenită obligatorie la data de 10.12.2008 când a fost publicată în Monitorul Oficial, și în cazul unei hotărâri deja pronunțate, Judecătoria Craiova pronunțându-se pe fondul cauzei la 19.09.2008.
Avocat, pentru recurentul pârât, achiesează la concluziile avocatului, pentru recurenții pârâți și solicită respingerea excepției inadmisibilității recursurilor ca nefondată iar cu privire la recursurile formulate în cauză solicită admiterea acestora.
Precizează că instanța de apel nu a ținut cont de înscrisul depus la dosar emis de Primăria C - Serviciul de taxe și impozite, din care rezultă că valoarea de impunere reală a imobilului în litigiu este de aproximativ 350.000 lei, reținând doar valoarea precizată de apelanți prin apărător, valoare ce a fost precizată în mod aleatoriu și fără fundament legal.
Avocat, pentru intimații reclamanți și, solicită admiterea excepției invocate.
Susține că imobilul în litigiu este evaluabil în bani, valoare ce depășește 5 miliarde lei, prețuirea fiind în sarcina reclamanților care au dovedit această valoare, iar trimiterea la atestarea fiscală vizează doar o parte de coproprietate și nu întreg imobilul.
Apreciază că în mod corect Tribunalul Dolja făcut trimitere la decizia nr. 32/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pune concluzii de respingere a recursurilor ca nefondate, cu cheltuieli de judecată.
Avocat, pentru intimata reclamantă, pune concluzii, în principal de respingerea recursului ca inadmisibil, iar în subsidiar de respingere a recursului ca nefondat, depunând concluzii scrise în acest sens.
Intervenienta susține că certificatul depus la dosar privind valoarea imobilului este lipsit de relevanță, imobilul în litigiu făcând parte din patrimoniul național este scutit de impozit.
Lasă la aprecierea instanței cu privire la excepția invocată iar cu privire la recursurile formulate în cauză pune concluzii de respingere a acestor.
CURTEA
Asupra recursurilor de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova sub nr-, la data de 20.02.2007, reclamanții - -, - - și - - au chemat în judecată pe pârâții, - și -, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 323/21.02.1972 de Notariatul de Stat O privind imobilul din C,- (in prezent str. G- -) compus din 440 mp. de teren loc de casă în indiviziune și încăperile numerotate cu 1,2,3,4,13,14,15,16 în documentația anexă a contractului.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că în anul 1933 (sau ) s-a căsătorit cu. În anul 1942, prin act autentic se cumpără imobilul situat în C, în prezent str. - -. La data de 18 decembrie 1961 decedat, iar moștenitori legali ai acestuia sunt:, (în prezent decedat fiind autorul reclamanților), (în prezent decedată, cu moștenitor legatar - )- descendenți și - soție supraviețuitoare.
În anul 1972, presată de conjunctura socio-politică, a fost forțată să vândă o parte din imobil individualizată în schița de plan anexă la contractul de vânzare-cumpărare de mai sus, către, căsătorită cu (decedat cu moștenitori legali în calitate de descendenți cei doi pârâți).
Apariția Legii 4/1973 era iminentă, aceasta urmând să limiteze dreptul de proprietate. Amenințată cu pierderea întregii proprietăți, fără consimțământul celorlalți coindivizari - cei trei descendenți, a înstrăinat o parte din imobil.
Chiar modalitatea de plata a prețului eșalonată din februarie 1972 până la sfârșitul anului 1974 fost impusă de dobânditorii imobilului, care făceau parte din cadrele de nădejde ale partidului comunist.
Voința exprimată de vânzătoare nu a fost liberă, ceea ce afectează valabilitatea actului încheiat, sub aspectul unui element esențial, lipsa consimțământului.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 948 Cod civil.
La termenul din 30.03.2007, reclamanta - a depus precizare la acțiune, prin care a arătat că este moștenitoarea numitului în calitate de fiică, tatăl său predecedând bunicii sale numita, vânzătoarea imobilului, situație în care, alături de ceilalți reclamanți, vine la moștenirea defunctei, prin reprezentare. Imobilul a fost dobândit în anul 1942 de bunica lor, (sau ), fiind un bun propriu, iar perfectarea respectivului contract de vânzare-cumpărare s-a făcut în anul 1972, fără consimțământul acesteia, care dispus unilateral de un bun în întregul său în condițiile în care contextul socio-politic amenința cu o limitare drastică a dreptului de proprietate. De la instaurarea regimului comunist, averea familiei fusese parțial confiscată, bunuri mobile și imobile de valoare (bijuterii, casă, terenuri) fiind confiscate urmare a unor repetate condamnări penale, ce aveau să culmineze cu sentința nr. 1266 /29.11.1960, a soțului său, iar a consfințit la înstrăinarea bunului. La momentul înstrăinării imobilului, era de notorietate faptul că regimul comunist urma să adopte noi măsuri legislative, respectiv legea 4/1973 care limita dreptul de proprietate.
Într-un astfel de context, înstrăinarea nu a fost rezultatul voinței libere a dispunătoarei, o dovadă în plus în acest sens, fiind și faptul că a acceptat ca prețul vânzării să fie făcut în condiții total neoneroase, în mai multe rate, de-a lungul a trei ani.
Sub acest aspect invocă și cauza imorală a actului juridic, caracterul neserios și nesincer al prețului vânzării.
Prin urmare, perfectarea contractului s-a făcut cu încălcarea a două condiții esențiale de valabilitate a actului juridic, în speță consimțământul nefiind valabil exprimat, iar cauza fiind imorală.
La data de 11.05.2007 numita a depus cerere de intervenție în interes propriu prin care a arătat că este fiica lui, fiul lui și a defunctei vânzătoare (sau ). Față de susținerile reale ale reclamanților, și anume că sub presiunea regimului și a legislației din vremea respectivă bunica sa paternă () a fost forțată să înstrăineze o parte din imobil, dar aceasta s-a făcut fără acordul și consimțământul coproprietarilor (copii defunctului soț al vânzătoarei), cât și față de pasivitatea tatălui său care nu a înțeles să intervină în prezenta cauza pentru a-și apăra drepturile ca succesor și comoștenitor fără al cărui consimțământ s-a înstrăinat o parte din imobilul moșteni, a înțeles să formuleze prezenta cerere având un interes legitim și actual.
La data de 27.09.2007 numitul a formulat cerere de intervenție în interes propriu prin care a arătat că este fiul lui, fiul lui și a defunctei vânzătoare (sau ), și a reiterat aceeași motivare în fapt ca și a cererii de intervenție formulată de.
La data de 10.12.2007 numitul a formulat cerere de intervenție în interes propriu prin care a arătat că este fiul lui și a defunctei vânzătoare (sau ), și a reiterat aceeași motivare in fapt ca si a cererii de interventie formulată de
La data de 31.03.2008 intervenientul a depus precizare la cererea de intervenție prin care arătat că mama sa a fost forțată să înstrăineze o parte din imobil, că în acea perioadă chiriașii aveau mai multe drepturi decât proprietarii, astfel că atunci, fratele său în 1971 s-a transferat de la S la C la școala specială nr. 30, a adus un pat pentru a-l instala într-o debara a casei mamei lor, dar chiriașii nu i-au dat voie să intre cu el în curte, motiv pentru care a fost nevoit să domicilieze în căminul școlii alături de elevi. A mai arătat că în fiecare an reprezentanții Primăriei (respectiv spațiul locativ) veneau să verifice camerele, pentru a nu exista un spațiu excedentar și acesta trebuia să fie închiriat familiilor din clasa muncitoare. A invocat existenta unei reclamații a Cărții de imobil din acea perioadă și conținutul cărții de imobil, a arătat că soțul mamei sale a fost condamnat ca sabotor și a decedat în închisoare, în perioada 1971 -1972, mama sa a fost convocată la Primăria orașului S pentru a opta unde își alege domiciliu, fiind proprietara unei case în S și a unei case cu anexă în C, iar la data dobândirii proprietății din C, anexa era un grajd, iar tatăl său, în podul grajdului a amenajat niște camere și astfel grajdul a devenit casă. În acest context, casa și anexa de la S au fost donate intervenientului, iar casa grajd fratelui său, urmând ca imobilul propriu-zis să fie împărțit în două apartamente, respectiv parterul să fie donat fiicei sale -, iar subsolul, insalubru și de nelocuit, să-l păstreze pentru sine. Însă Primăria și-a impus punctul de vedere menționând că este prea mult spațiu pentru o singură familie, casa trebuind să fie împărțită în trei apartamente, astfel că a apărut unul în plus.
Nu s-a dezbătut succesiunea, imobilul respectiv fiind dobândit în timpul căsătoriei, astfel că mama sa nu putea să înstrăineze singură o parte din imobil, fiind necesar și acceptul descendenților, care aveau și ei calitatea de moștenitori ai defunctului.
La termenul din 28.09.2008 s-a admis în principiu cererea de intervenție în interes propriu formulată de, iar la termenul din 15.02.2008 s-a admis in principiu cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul și s-a respins în principiu cererea de intervenție formulată de intervenientul, deoarece acesta a formulat-o în calitate de moștenitor al lui însă acesta din urmă este în viață.
Cu adresa nr. 60889/13.07.2007 Primăria Municipiului C - Serviciul Registru Agricol, a comunicat că în arhiva sa imobilul din C- nu figurează înregistrată preluarea de către stat.
Prin sentința civilă nr. 12928 din 19 septembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Craiova, s-au respins excepțiile prescripției dreptului la acțiune, a lipsei de interes a reclamanților -, - și - și a inadmisibilității acțiunii.
S-a respins acțiunea așa cum a fost precizată de reclamanta -, formulată de reclamanții -, - și -, s-au respins cererile de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta, intervenientul - - și intervenientul - și au fost obligați reclamanții și intervenienții în solidar la 1800 lei reprezentând cheltuieli de judecată către pârâți.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții și intervenienții.
În motivarea apelului, reclamanta - -, a susținut că hotărârea este nelegală și netemeinică, fiind rezultatul unei eronate interpretări a probatoriului administrat, bunul vândut fiind comun, mențiunea olografă de pe înscris potrivit căreia bunul era dotal, fiind adăugată ulterior redactării contractului, fiind necesară verificarea de scripte, pe care instanța, în baza rolului activ, nu a făcut-
A arătat că recunoașterea din precizarea la acțiune că este un bun propriu a fost făcută singular, nu și de către ceilalți reclamanți și intervenienți, dintr-o eroare de fapt.
A susținut că în lipsa unor dovezi contrare, bunul imobil a fost bun comun al soților -, iar autoarea a dispus de bun în mod exclusiv, fără acordul moștenitorilor soțului, generând nulitatea vânzării.
A susținut că instanța de fond a înlăturat cu multă ușurință probatoriile lor menite să dovedească absența unui consimțământ liber exprimat al autoarei, referitoare la deposedarea de bunuri a familiei, iminența apariției legii nr. 4/1973, situația socio-politică, susținând prezența violenței psihice distructive de consimțământ la încheierea contractului.
A solicitat admiterea apelului, schimbarea în totalitate a sentinței, în sensul admiterii acțiunii și constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 323/21.02.1972 de către Notariatul de Stat O, cu cheltuieli de judecată.
În drept, a invocat dispozițiile art. 129 alin. 5, art. 177 și urm. și art. 287 Cod.pr.civ. și art. 948 și urm. și art. 1206 alin. 2.civ.
În motivarea apelului, reclamanții - - și - - au susținut că soluția este nelegală și netemeinică raportat la probele administrate în cauză, situația de fapt evidențiată de acestea și aplicarea art. 948.civ. arătând că acordul de voință al părților trebuia analizat la acel moment având în vedere conjunctura social-politică, iminența apariției legii nr. 4/1973 și că actul de dispoziție nu a reprezentat materializarea voinței libere, fără presiuni exterioare, lipsind un element esențial al convenției, consimțământul.
A arătat că bunul era în indiviziune, că a fost dobândit în anul 1933 când nu era în vigoare codul familiei, cauză de nulitate ce nu a fost analizată de instanța de fond.
A susținut că s-a invocat în lumina art. 962 și art. 1303.civ. prețul neserios, cauză de nulitate absolută, preț care a fost impus și nu a reprezentat acordul de voință al părților, la fel și cauza ilicită, imorală, legată de modul în care în acea conjunctură socio-politică s-a perfectat actul de dispoziție.
A susținut că motivarea în fapt și în drept a instanței de fond este străină de natura pricinii, aspectele esențiale ale cauzei nefiind analizate.
În drept, au invocat dispozițiile art. 948, art. 962, art. 966, art. 968 și art. 1303.civ.
În motivarea apelului, intervenientul - a susținut că hotărârea este nelegală și netemeinică, fiind rezultatul unei interpretări eronate a probatoriilor administrate, fiind demonstrate împrejurările în care a avut loc înstrăinarea, situația socio-politică a vremii, lipsind consimțământul vânzătoarei, fiind vorba de o violență psihică al cărui efect este nulitatea absolută.
A solicitat admiterea apelului, schimbarea sau casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, invocând în drept dispozițiile art. 129 alin. 5, art. 157 și urm. art. 287 și art. 296.proc.civ. și art. 948 și art. 1206.civ.
Apelanții intervenienți - și - - nu au motivat apelul.
Prin cererea depusă la dosar la 04.05.2009 reclamanții - - și - -, au precizat valoarea bunului imobil în litigiu la 850.000 lei.
În ședința publică de la 04.05.2009, pârâții, prin apărător, nu au contestat valoarea precizată a imobilului în litigiu.
Instanța a pus în discuție, în raport de precizarea valorii obiectului, ca și motiv de ordine publică, competența materială a judecătoriei în soluționarea cauzei.
Prin decizia civilă nr-, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-au admis apelurile formulate de către reclamanții - -, - - și - -, și intervenienții, - -, și -, împotriva sentinței civile nr. 12928 din 19 septembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți și -, și -.
S-a anulat sentința atacată și s-a reținut cauza spre soluționare în primă instanță la Tribunalul Dolj - Secția Civilă.
Pentru a decide astfel, Tribunalul a reținut că, în raport de valoarea obiectului litigiului, de 850.000 lei, indicată de reclamanți în apel și necontestată de pârâți, și de considerentele deciziei nr. 32/2008, pronunțată de ÎCCJ în recurs în interesul legii, competența materială de soluționare a cauzei în primă instanță revine Judecătoriei, potrivit art. 2 pct.1 lit.b Cod pr. civ, în vigoare la data introducerii acțiunii, astfel că s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 297 alin.2 Cod pr. civ.
Împotriva acestei decizii civile, în termen legal, au declarat recurs pârâții, criticând-o pentru nelegalitate.
Au susținut că în mod greșit Tribunalul a apreciat că are competența de soluționare a cauzei în primă instanță, în raport de valoarea obiectului litigiului, întrucât decizia nr. 32/2008 pronunțată de ÎCCJ în interesul legii, prin care s-a statuat că cererile în anularea unor acte au caracter patrimonial, a devenit obligatorie la data de 10.12.2008, când s-a publicat în OF. este ulterioară datei introducerii acțiunii - 20.02.2007- și nu produce efecte retroactive, conform art. 15 alin.2 din Constituție, principiu statornicit de altfel și în practica CEDO- cauza Moșteanu împotriva României.
S-a mai invocat și faptul că taxa de timbru aferentă cererii de chemare în judecată precizată nu s-a stabilit în raport de valoarea bunului imobil obiect al contractului a cărui anulare se solicită, ceea ce înseamnă că nu are caracter patrimonial. Or, în aceste condiții și în virtutea principiului egalității de tratament în fața legii și a dreptului la un proces echitabil, trebuia aplicat același raționament juridic și în ceea ce privește competența materială a instanței.
S-a arătat că obiectul cauzei dedus judecății are o valoare sub 500.000.lei, așa cum rezultă din certificatul de atestare fiscală nr. 11459/2009, depus în instanța de apel, potrivit cu care valoarea de impozitare a imobilelor ce fac obiectul contractului de vânzare cumpărare contestat este doar de 411.000 lei, astfel că instanța, în măsura în care aprecia că litigiul are caracter patrimonial, trebuia să se raporteze la această valoare obiectivă
Evaluarea făcută de reclamanți direct în apel, de 850.000 lei este subiectivă și făcută pro causa, iar în determinarea competenței de soluționare a cauzei, prima instanță trebuia să se raporteze la prețul de vânzare al bunurilor precizat în contract, acesta fiind singurul element relevant sub acest aspect existent la dosarul cauzei la acea dată.
Au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei Tribunalului și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță pentru judecarea apelului.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 304 pct.9 Cod pr.civ.
La dosarul cauzei s-au depus: copia contractului de vânzare cumpărare din 1942, oferte imobiliare privind prețul de circulație al imobilului, copia contractului de donație autentificat sub nr.21712/18.12.1992, dovada achitării taxei de timbru, timbru judiciar,concluzii scrise.
La data de 8.12.2009, s-a formulat cerere de intervenție în interesul intimaților reclamanți de către, prin care s-a solicitat respingerea recursurilor, cu motivarea că prețul de circulație al imobilului obiect al litigiului este de aproximativ 250.000.euro.
La termenul din 15.12.2009, intimații reclamanți au formulat întâmpinare, solicitând în principal respingerea ca inadmisibil a recursului, iar în subsidiar respingerea ca nefondat, cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.
În ședința publică din 16.02.2010, intimata reclamantă a invocat excepția inadmisibilității recursului, întrucât hotărârea supusă controlului judiciar, pronunțată în temeiul art. 297 alin.2 Cod pr. civ. are caracter intermediar și nu poate fi atacată decât odată cu fondul.
Examinând cu prioritate această excepție de ordine publică, potrivit art. 137 Cod pr. civ. se apreciază că este nefondată, și se va respinge, pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr. XXXIII/ 16.04.2007, pronunțată de ÎCCJ în interesul legii, s-a decis că în aplicarea dispozițiilor art. 299 alin.1 raportat la art. 297 alin.2 teza finală Cod pr.civ. recursul declarat împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate de instanțele de apel, prin care s-a anulat în tot sau în parte procedura urmată, precum și hotărârea apelată, cu reținere cauzei spre judecare, cu excepția cazului în care instanța de apel a constatat propria sa competență, este inadmisibil. Aceste hotărâri pot fi atacate cu recurs numai odată cu deciziile pronunțate asupra fondului, după judecarea cauzelor în apel.
În speță, prin decizia recurată, Tribunalul a constatat, în raport de valoarea obiectului litigiului de peste 5 miliarde lei vechi, propria sa competența materială de soluționare a cauzei în primă instanță, potrivit art.2 alin.1 pct.b Cod pr. civ, fiind astfel incidentă excepția de la principiul inadmisibilității recursului declarat împotriva unei hotărâri pronunțate în temeiul art. 297 alin.2 Cod pr. Civ.
Prin urmare, recursul este admisibil, urmând a fi examinat din perspectiva art.304 pct.9 Cod pr.civ. invocat ca temei juridic de către recurenți.
Reclamanții au învestit instanța cu o acțiune constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 323/21.02.1972, acțiune cu caracter patrimonial, al cărei obiect este evaluabil în bani, cu consecințe asupra stabilirii competenței materiale și a căilor de atac.
Prin decizia nr.32/9.06.2008, pronunțată de ÎCCJ în recurs în interesul legii, s-a statuat că, în vederea determinării competenței materiale de soluționare în primă instanță și în căile de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile și comerciale având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu prind restabilirea situației anterioare.
Prin acțiunea precizată dedusă judecății s-a solicitat constatarea nulității unui contract de vânzare cumpărare având ca obiect un bun imobil, act juridic care a dat naștere unui drept patrimonial, astfel că și lipsirea de efecte a unui astfel de contract are tot consecințe patrimoniale, și ca atare acțiunea prin care se valorifică un asemenea drept este patrimonială.
Este lipsit de relevanță juridică, sub acest aspect, faptul că potrivit legii taxei de timbru nr. 146/1997, aceste categorii de acțiuni nu se timbrau, la momentul introducerii, la valoare, ci cu taxă fixă.
Instanța supremă a reținut în considerentele aceleași decizii în interesul legii nr. 32/2008, că pentru stabilirea taxei de timbru se au în vedere dispozițiile și categoriile de acțiuni folosite de legea specială, în timp ce pentru determinarea competenței materiale după valoare, și implicit, a căilor de atac ce se pot exercita împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în cauze civile și comerciale se are în vedere natura dreptului care fundamentează acțiunea, particularizând-o și transferându-i din caracterele sale.
Clasificarea pe care Legea 146/1997 o face în acțiuni neevaluabile și evaluabile în bani are la baza rațiuni fiscale și nu se raportează la natura patrimonială sau nepatrimonială a dreptului dedus judecății.
Este adevărat că deciziile pronunțate în interesul legii devin obligatorii, cu privire la dezlegarea dată problemelor de drept judecate, de la data publicării în Monitorul Oficial, Partea I, însă secțiile unite ale ÎCCJ se pronunță doar asupra chestiunilor de drept soluționate diferit de instanțele judecătorești, ceea ce înseamnă că și în absența deciziei nr. 32/2008, calificarea ca fiind litigiu patrimonial dată de Tribunal acțiunii de față era corectă, și în acord cu principiile enunțate, neexistând anterior nicio normă legală care să stabilească caracterul neevaluabil în bani, și corelativ, regimul juridic de acțiune nepatrimonială pentru cererile în nulitatea unui act juridic.
Nu a fost încălcat principiul neretroactivității legii, consacrat constituțional în art. 15 alin.2 din legea fundamentală, instanța făcând aplicarea și interpretarea normelor legale conținute în art. 2821Cod pr.civ. în vigoare la data promovării acțiunii.
Cât privește cuantificarea patrimonială a obiectului litigiului, aceasta este lăsată la prețuirea reclamantului, potrivit art. 112 alin.1 pct. 3 Cod pr. civ.
În cauză, în faza procesuală a apelului, reclamanții prin apărător au menționat valoarea obiectului litigiului ca fiind de 850.000 lei, și au depus o precizare scrisă în acest sens( fila 68).
Tribunalul a pus în discuția contradictorie a părților această împrejurare, iar intimații pârâți au învederat că nu contestă valoarea precizată, aspect consemnat în încheierea de ședință din 4 mai 2009 ( fila 69), care face dovada deplină până la înscrierea în fals.
Nu prezintă relevanță valoarea menționată în certificatul de atestare fiscală depus în apel d e către pârâți ( fila 88), și nici prețul de vânzare al imobilului precizat în contract, întrucât niciuna dintre ele nu reflectă valoarea actuală de circulație a întregului imobil, și oricum, titularul cererii este cel în sarcina căruia revine prețuirea imobilului.
În aceste condiții, în mod legal instanța de apel a reținut că cererea dedusă judecății are o valoare patrimonială de peste 5 miliarde lei, a constatat propria sa competență de soluționare a cauzei în primă instanță, potrivit art. 2 alin.1 lit.b Cod pr. civ. și a făcut aplicarea dispozițiilor art. 297 alin.2 Cod pr. civ.
Criticile formulate de recurenții pârâți, circumscrise motivului de modificare prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr. civ,nu sunt întemeiate, întrucât Tribunalul a făcut o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor art.2 alin.1 pct.b și 297 alin.2 Cod pr. civ. astfel că recursurile declarate se vor respinge ca nefondate,potrivit art. 312 Cod pr. civ.
Cererea de intervenție în interesul intimaților reclamanți, formulată la data de 8.12.2009 de, urmează a se admite, potrivit art.49 și urm Cod pr.civ, având în vedere soluția de respingere a recursurilor.
Cererea intimaților reclamanți având ca obiect acordarea de cheltuieli de judecată se va soluționa odată cu fondul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de recurenții pârâți, împotriva deciziei civile nr. 474 din 22 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, și intimații intervenienți, .
Admite cererea de intervenție în interesul intimaților reclamanți formulată de intervenienta, împotriva aceleiași decizii.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Februarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud.-/ 22.02.2010
Tehn.2 ex
Fl.
Președinte:Sorin DrăguțJudecători:Sorin Drăguț, Costinela Sălan, Oana Ghiță
