Anulare act. Decizia 250/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 250
Ședința publică de la 18 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sorin Pascu
JUDECĂTOR 2: Gabriela Ionescu
JUDECĂTOR 3: Oana Ghiță
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de pârâtul SRL și reclamantul G împotriva deciziei civile nr. 512 din 25 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr- (nr. în format vechi 1762/civ/2006), în contradictoriu cu pârâții, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns avocat, reprezentând recurentul reclamant G, și avocat, reprezentând recurenta pârâtă, lipsind intimații pârâți, și
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei.
Avocat, pentru recurenta pârâtă, a depus dovada achitării taxei de timbru.
A invocat motivul de ordine publică, prevăzut de art. 304 pct. 3. respectiv competența materială a instanțelor ce au soluționat cauza, acestea fiind instanțe civilă, fiind o societate comercială, astfel litigiul ar fi de natură comercială.
Avocat, pentru recurentul reclamant G, a arătat că litigiul privește o servitute, neavând caracter comercial, iar competența aparține instanței civile.
Instanța a unit excepția cu fondul și, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursurilor.
Avocat, pentru recurentul reclamant, a susținut oral motivele de recurs formulate în scris, arătând că servituțile de trecere și vedere au fost menționate în actul de vânzare-cumpărare din 1947, ambele având același temei, instituite prin același act.
Societatea pârâtă a construit la mai puțin de 2, o construcție cu fundație și mai multe nivele. Astfel, nu se mai respectă servitutea de vedere, fiind obturată lumina și vederea. Această servitute nu putea fi dovedită.
A pus concluzii de admitere a recursului, modificarea deciziei civile în sensul de a se respecta și servitutea de vedere. A solicitat respingerea excepției invocate.
Avocat, pentru recurenta pârâtă, a susținut oral motivele de recurs formulate în scris, a arătat că cele două servituți, instituite inițial, s-au stins prin vânzarea unei porțiuni a imobilului. Astfel, imobilul inițial deținea deschidere la două străzi, prin vânzare însă imobilul din spate a păstrat servitutea de trecere, imobilul din față neavând această servitute. Și în situația în care ar avea această servitute, nu s-a invocat și nici nu s-a dovedit, instanța de apel doar susținând că este evident că există un impediment.
A mai arătat că instanța a pronunțat soluții contradictorii, pe baza acelorași probatorii. A pus concluzii de admitere a recursului, modificarea deciziei sub aspectul ambelor capete de cerere, precum și admiterea excepției.
A solicitat respingerea recursului declarat de reclamant.
Avocat, pentru recurentul reclamant, a arătat că servitutea de trecere nu a fost desființată, părțile neconvenind asupra încetării acesteia, iar instanța a dat o corectă interpretare prevederilor art. 633 Cod civ. A solicitat respingerea recursului declarat de pârâtă.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față:
Reclamantul Gac hemat în judecată pârâții, i și i, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța instanța să dispună obligarea acestora la respectarea dreptului de coproprietate forțată și de servitute, de trecere constituite de autorii acestora în anii 1943 și 1945, să se dispună anularea certificatului de moștenitor al defunctului, obținut de moștenitorii, întocmit prin fraudă în ceea ce privește masa succesorală, să se constate ineficacitatea parțială a fișelor cadastrale si anularea parțială a actului subsecvent, respectiv contractul de vânzare-cumpărare dintre acești moștenitori și cumpărătorii i și i, având ca bază certificatul de moștenitor.
La data de 5.11.2004 reclamantul, prin procurator și-a precizat acțiunea, solicitând să se constate în favoarea sa, dreptul de trecere si de servitute de vedere.
Prin întâmpinare, pârâtul iai nvocat lipsa calității procesuale pasive, precum si prescripția dreptului de acțiune.
La cererea reclamantului s-a citat în cauză, ca pârâtă, SC SRL.
Avocatul reclamantului a precizat în ședința publică de la data de 11.03.2005, că reclamantul renunță la celelalte petite, rămânând să se judece pe servitutea de trecere neaparentă precum și că nu solicită alte probe.
Prin civ. 11834/22.11.2005 Judecătoria Craiovaa respins acțiunea formulată de reclamant, acesta fiind obligat la plata către pârâtul a sumei de 10.000.000 ROL, cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, reclamantul și pârâții, apelul pârâților fiind nemotivat.
Prin motivele de apel, reclamantul a învederat că servitutea de trecere și cea de vedere au fost constituite prin titlu, iar faptul că pârâții au construit un gard, îl împiedică să le exercite.
A mai precizat că nu se pune problema unei noi servituți, ci constatarea unei situații de drept preexistente.
Instanța de fond a greșit în soluționarea cererii întrucât constatarea existenței servituților nu poate fi nelegală, printr-o sentință care se referă la cu totul altceva decât ceea ce s-a cerut.
Intimații au depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului, deoarece reclamantul a oscilat între obligația de a face, acțiunea în realizare si acțiunea în constatare.
Părțile au solicitat doar proba cu înscrisuri.
Prin decizia civilă nr. 1301/09.11.2006 Tribunalul Dolja admis apelul reclamantului si a respins ca fiind lipsit de interes apelul pârâților. A anulat procedura urmată și hotărârea pronunțată si a reținut cauza spre judecare.
In privința apelului pârâților instanța a arătat că aceștia nu își justifică un interes în promovarea căii de atac câtă vreme reclamantului i-a fost respinsă acțiunea.
Instanța a mai reținut că, prima instanță a încălcat dispozițiile art. 84 raportat la art. 130.proc.civ. în sensul că a soluționat cauza ca o acțiune confesorie, de stabilire a unei servituți, ignorând faptul că, potrivit deciziei 1894/2002 a Tribunalului Dolj, servitutea a fost constituită prin titlu.
Pe tot parcursul soluționării cauzei instanța nu s-a preocupat de calificarea cererii având în vedere că reclamantul a fost asistat permanent de avocat.
A apreciat că, în aceste condiții hotărârea pronunțată este lovită de nulitate, motiv pentru care sunt incidente dispozițiile art. 297 alin. 2.proc.civ.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs pârâții, respins ca tardiv, prin decizia civilă nr. 403/13.03.2007 a Curții de APEL CRAIOVA.
Cauza a fost restituită Tribunalului Dolj la data de 11.05.2007 si s-a stabilit termen de judecată la data de 14.06.2007.
I s-a pus în vedere reclamantului, prin intermediul apărătorului său, să precizeze obiectul acțiunii, sub sancțiunea suspendării prev. de art.155 ind.1 proc.civ.
La data de 09.07.2007 reclamantul a solicitat instanței ca prin decizia ce o va pronunța să fie obligați pârâții să-i respecte servitutea de trecere și de vedere constituită prin titlu.
Prin decizia civilă nr.512 din 25 octombrie 2007, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Dolja admis în parte acțiunea precizată, formulată de reclamant; a obligat pârâta să respecte servitutea de trecere constituită prin titlu.
A respins capătul privind servitutea de vedere.
A respins cererea față de pârâții, HG, și și a obligat pârâta SC SRL la 21,5 RON cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că potrivit deciziei civile 1894/2002 a Tribunalului Dolj în titlurile de proprietate ale părților s-a statuat că se va exercita asupra terenului pârâților un drept de servitute, care nu fost desființat, astfel că instanța nu poate interveni pentru a considera că nu se mai impune menținerea servituții de trecere. A fost respinsă cerere a pentru menținerea servituții de vedere pe considerentul că reclamantul nu aprobat nerespectarea dreptului de servitute de către pârâtă.
Împotriva acestei decizii au declarat recursuri G și SC SRL.
În motivarea recursului declarat de reclamant s-a criticat respingerea capătului de cerere privind menținerea servituții de vedere, arătând că ambele servituți au fost constituite prin același titlu și nu se justifică aplicarea unui tratament juridic diferit. S-a susținut că prin construirea unui imobil de către pârâtă în imediata apropriere a liniei de hotar se împiedică intrarea naturale în casa reclamantului.
Recurentul reclamant și-a întemeiat criticile pe dispoz art. 304 pct 8 și 9
În motivarea recursului pârâtei s-a arătat că după anul 1947 nu se mai justifică menținerea servituții de trecere deoarece restul terenului reclamantului are ieșire la calea publică, invocându-se în sprijinul acestei afirmații conținutul contractului de vânzare cumpărare încheiat de scu.
S-a arătat că instanța de apel nu a aplicat corect dispoz art 633 civ., deoarece a admis îngreunarea situației fondului aservit. S-a susținut că nu este motivată hotărârea privind tulburarea exercitării servituții de trecere, nu se face trimitere la probele administrate.
Părțile nu au formulat întâmpinare.
În ședință publică, recurenta pârâtă, prin apărător, a ridicat excepția lipsei competenței materiale a instanței civile, arătând că, una din părțile litigiului fiind comerciant, litigiul trebuia soluționat de instanța comercială.
Excepția lipsei competenței materiale a instanței civile este nefondată și urmează a fi respinsă.
Competența instanței comerciale poate fi atrasă dacă litigiul este calificat drept comercial, fie în temeiul art 3 com. fie al art 4 sau 56 com. precum și în situații expres prevăzute de legi speciale.
Art 3 com. definește prin enumerare faptele de comerț, care sunt spuse legii comerciale, iar printre acestea nu se includ operațiunile juridice sau faptele juridice privitoare la imobile, ci doar la bunuri mobile.
Art 4 com. reglementând așa zisele fapte de comerț subiective, dispune că sunt fapte de comerț celelalte contracte și obligațiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt fapte de natură civilă, iar art 56 com. stabilește că dacă un act este comercial numai pentru una din părți, toți contractanții sunt supuși legii comerciale în ce privește acel act, cu excepția cazului când legea dispune altfel.
Sunt considerate ca operațiuni civile cele privitoare la imobile, inclusiv atunci când un comerciant cumpără un imobil destinat exercitării comerțului, astfel că acestora nu li se poate aplica nici regula de comercialitate din cuprinsul art 4 și 56 com, imobilele nefăcând parte din fondul de comerț.
Acțiunea privind respectarea posesiei unei servituți este o acțiune cu caracter civil, apără drepturi de natură civilă, iar simplul fapt că una din părțile litigiului este comerciant nu atrage competența instanței comerciale cât timp niciuna din dispoz art 3, 4 sau 56 com. nu pot fi aplicabilă în speță.
Recursurile declarate nu sunt fondate pentru următoarele considerente.
Prin apărările formulate, recurenta pârâtă contestă, în primul rând, existența servituții de trecere ce grevează fondul său, susținerile sale nefiind însă întemeiate. Cum pârâta nu a formulat o cerere reconvențională sau o acțiune separată prin care să conteste dreptul de servitute de trecere sau să solicite încetarea servituții, instanța trebuie să aibă în vedere hotărârile judecătorești anterioare, prin care s-a recunoscut dreptul reclamantului.
Față de obiectul cererii de chemare în judecată, care este constituit dintr-o acțiune posesorie, pentru apărarea folosinței dreptului de servitute, instanța nu este chemată să stabilească dacă proprietățile părților au calitatea de fond aservit și, respectiv, fond dominant, deci dacă este îndreptățită constituirea servituților, cât timp acestea au fost deja constituite, între părți existând neînțelegeri în legătură cu exercitarea lor, astfel că urmează a se analiza cele două recursuri sub aspectul legalității acțiunii posesorii formulate de reclamant.
Astfel, prin decizia civilă 1894/2002 a Tribunalului Doljs -a reținut că reclamantul exercită servitutea de trecere asupra fondului învecinat, trecut la 1 iulie 2003 în patrimoniul pârâtei, căreia îi este opozabilă hotărârea respectivă, fiind pronunțată în contradictoriu cu autorii săi cu titlu particular.
Pârâta a dobândit imobilul său de la moștenitorii lui, iar acesta a avut în proprietate un imobil grevat de obligații și dezmembrăminte dobândit la 25 iulie 1945 de la. Din cuprinsul alineatului 2 al acestui act rezultă că terenul în suprafață de 222. poartă o servitute de trecere, întrucât părțile au convenit expres: curtea " va fi de-a valma cu celălalt proprietar numai pentru comunicație".Același mențiuni sunt făcute și în actele anterioare de proprietate, din 5 ianuarie 1921, 26 martie 19267, 20 iunie 1935, 28 iulie 1939.
Existența servituții de trecere și de vedere exercitată de reclamant asupra fondului învecinat a fost prevăzută în actul de vânzare cumpărare încheiat la 30 ian. 1943, prin care scu a cumpărat imobilul deținut în prezent de reclamant. Vânzarea făcută de acesta în anul 1947 nu schimbă situația juridică a imobilului, așa cum se susține de recurenta pârâtă, care a dobândit un imobil grevat de servitute, aspect precizat cu exactitate în certificatul de moștenitor al autorului său cu titlu particular, în mențiunile de la cartea funciară asupra proprietății imobilului din str -. -, nr 5 și în decizia civilă mai sus menționată. Se apreciază că, sub acest aspect, dispoz art 633 civ. au fost corect interpretate și aplicate de tribunal.
Prin urmare, se va reține că s-a constituit în favoarea reclamantului, ca titular al dreptului de proprietate asupra fondului dominant, atât o servitute de trecere, cât și una de vedere.
În mod corect tribunalul a obligat pârâta să respecte servitutea de trecere, deoarece din probele ce au fost administrate, și care în calea extraordinară de atac a recursului nu mai pot fi repuse în discuție, a rezultat că pârâta, efectuând anumite lucrări de construcție a împiedicat exercitarea normală a servituții, prin depozitarea unor materiale pe calea de trecere.
Este nefondată susținerea pârâtei în sensul că hotărârea tribunalului nu este motivată cu privire la încălcarea exercitării servituții, această hotărâre respectând cerințele impuse de art. 261
Urmare a constituirii celor două servituți, proprietarul fondului aservit ( pârâta) are în continuare dreptul de a exercita prerogativele proprietății asupra fondului său, însă cu obligația de a nu împiedica exercitarea dreptului de servitute. Prin fapta sa de a bloca trecerea reclamantului spre calea publică a fost nesocotit dreptul proprietarului fondului dominant iar pârâta nu a înțeles că exercitarea dreptului său de proprietate este restrânsă.
Drepturile subiective civile aparținând unor proprietari diferiți trebuie exercitate astfel încât niciunul dintre acești titulari să nu sufere un prejudiciu mai mare decât inconvenientele normale care rezultă din coexistența drepturilor. Servituțile sunt un instrument juridic prin care se restrânge exercitarea dreptului de proprietate asupra unor imobile în raporturile de vecinătate, presupunând existența a două imobile aparținând unor proprietari diferiți. Proprietarul fondului dominant, în favoarea căruia se constituie servitutea, beneficiază de o limitare a exercitării dreptului de proprietate asupra fondului aservit.
Art. 634 civ. obligă proprietarul fondului aservit să nu facă nimic de natură a schimba starea lucrurilor, de a strămuta exercitarea servituții într-un alt loc, decât acela unde servitutea a fost stabilită. Acest text poate constitui temeiul de drept al admiterii acțiunii reclamantului pentru protejarea servituții sale de trecere, deoarece s-a dovedit că prin acțiunea sa pârâtul nesocotește dreptul real de servitute.
Cât privește servitutea de vedere, instanța de recurs apreciază, din modul în care reclamantul a motivat recursul său, că se face o confuzie între caracterul și conținutul dreptului de servitute de vedere și alte servituți legale, în special distanța și lucrările intermediare pentru construcții.
După cum s-a arătat, acțiunea analizată este una posesorie, iar prin intermediul său reclamantul pretinde că este tulburat de pârâtă în exercitarea dreptului său la servitutea de vedere propriu zisă ( dreptul de avea ferestre deschise asupra proprietății vecine). Instanța nu poate transforma acțiunea posesorie în una petitorie prin care se cere să se statueze asupra validității dreptului de servitute de vedere activă, iar nu asupra tulburării posesiei.
Potrivit art 612 civ. servitutea de vedere constă în interdicția de a deschide ferestre de vedere, balcoane, asupra fondului învecinat, la distanțe mai mici decât cele prevăzute de lege. Servitutea astfel definită de codul civil este o simplă restricție legală a proprietății, o așa zisă servitute pasivă, care se stinge atunci când un proprietar a dobândit servitutea contrarie, adică dreptul de a avea vederi la o distanță mai mică decât cea legală.
Tocmai această servitute contrară, denumită și servitute activă, este cea supusă analizei în dosarul de față, și ea constituie servitutea de vedere propriu zisă. O astfel de servitute este una continuă și aparentă, care poate fi dobândită atât prin titlu, cât și prin uzucapiune, adică prin continuarea exercitării sale timp de peste 30 ani.
Reclamantul, ca proprietar al fondului dominant, a dobândit dreptul de a avea ferestre deschise spre proprietatea vecină, la o distanță mai mică decât distanța legală iar pârâta, proprietar al fondului aservit, nu are dreptul de a cere închiderea ferestrelor de la imobilul reclamantului, negând astfel servitutea de vedere și împiedicând exercitarea ei.
Reclamantul este titular al dreptului de a impune vecinului său acceptarea ferestrelor practicate la o distanță mică față de linia de hotar, iar în conținutul dreptului său intră și posibilitatea de a cere vecinului să nu obtureze complet vederea sau să o modifice în așa fel încât să lipsească de conținut dreptul de servitute activă dobândit.
Art 629 civ. dispune că stabilirea unei servituți implică și acordarea tuturor mijloacelor pentru întrebuințarea ei, însă proprietarul fondului dominant nu are dreptul să exercite servitutea decât în limitele în care a fost stabilită, fără să poată agrava servitutea în paguba proprietarului fondului aservit. Art 635 civ. interzice exercitarea servituții peste cuprinderea fixată în titlu sau să se facă vreo schimbare care să îngreuneze sarcina fondului aservit.
Instanța trebuie să aibă în vedere și interesul actual al promovării acțiunii, iar prin faptul că în aproprierea liniei de hotar pârâta ridică o construcție nu se aduce atingere exercitării servituții de vedere. Așa cum deja s-a arătat, reclamantul poate pretinde vecinului său, proprietar al fondului aservit, să nu întreprindă acțiuni care să obtureze complet vederea, însă nu poate pretinde acestuia să nu execute lucrări, pentru că ar lipsi pe acesta de exercitarea prerogativelor dreptului său de proprietate.
Ca urmare, temeiul de fapt al acțiunii posesorii exercitate de reclamant cu privire la servitutea de vedere nu este fondat, pârâtul nu a exercitat niciun fapt material sau juridic prin care să se ceară reclamantului să își închidă ferestrele sau prin care să lipsească de conținut servitutea de vedere.
Apreciind decizia atacată ca fiind legală, iar motivele de recurs nefondate, potrivit art 312 cc.pc. ambele recursuri urmează a fi respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ambele recursuri declarate de pârâtul SRL și reclamantul G împotriva deciziei civile nr. 512 din 25 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr- (nr. în format vechi 1762/civ/2006), în contradictoriu cu pârâții,
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Martie 2008.
Judecător, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
OPINIE SEPARATĂ,
Judecător,
- -
Este întemeiat și recursul reclamantul G, avându-se în vedere următoarele argumente:
În mod greșit consider că, instanța de recurs în complet majoritar, a respins calea de atac a reclamantului, considerând că nu este admisibilă acțiunea sa în ceea ce privește și recunoașterea unei servituți de vedere, atâta vreme cât ambele servituți au fost constituite prin același titlu, care nu a fost desființat.
Aceleași argumente avute în vedere de către instanța de apel atunci când a recunoscut în favoarea reclamantului servitutea de trecere constituită prin titlu stau la baza recunoașterii și a servituții de vedere.
Astfel, analiza modului în care se exercită dreptul de servitute impune cercetarea situației proprietarilor celor două fonduri.
Dacă proprietarul fondului dominant (în speță reclamantul) are obligația de aoe xercita numai în limitele stabilite prin titlu, proprietarul fondului aservit are obligația pasivă, care constă în aceea că trebuie să se abțină de la orice act de natură a împiedica exercițiul dreptului de servitute.
În acest sens, regimul juridic întemeiat pe aceeași situație de fapt nu justifică tratamentul diferit aplicat celor două servituți, avându-se în vedere dispoz.art.633 și 634 civ.
Aceste dispoziții legale arată că proprietarul fondului supus servituții, respectiv pârâtul, nu poate face nimic a-i scădea întrebuințarea sau spre a i-o îngreuna, neputând schimba starea lucrurilor, nici a strămuta exercitarea servituții dintr-un loc în altul.
Rezultă astfel că singurele schimbări care sunt interzise asupra unui imobil supus unei servituți, sunt acelea ce tind aor estrânge sau aom icșora, rațiunea legiuitorului fiind aceea de a concilia în mod echitabil drepturile proprietarului fondului dominant, cu cea mai mică incomoditate acelui ce suferă servitutea, și de aceea a autoriza lucrări care nu aduc nici un prejudiciu în exercițiul în sine al dreptului de servitute.
Fiind vorba de o servitute de vedere, constituită în favoarea fondului dominant (proprietatea reclamantului) și în detrimentul fondului aservit (proprietatea societății comerciale pârâte), instanța trebuie să dispună desființarea lucrărilor efectuate de către cumpărător, care aduc o vătămare în exercițiul dreptului de servitute al vânzătorului, reclamantul având dreptul oricând să ceară proprietarului fondului aservit respectarea obligațiunilor impuse de lege, de a nu-l împiedica în exercițiul acelei servituți indiferent dacă clădirea în favoarea căreia a fost instituită ar fi fost ruinată sau nu, acesta fiind îndreptățit să pretindă dărâmarea clădirilor ce-i împiedică vederea.
Servitutea de vedere fiind un drept real, nu se poate stinge sau desființa decât în cazurile expres prevăzute de lege, un regulament care în interesul esteticii și salubrității unui oraș, impunea anumite restricții ale dreptului de proprietate, nu poate să desființeze drepturile de servitute reală dobândite de către părți cu mult înainte de emiterea lui.
În condițiile în care este de necontestat faptul că reclamantul are în favoarea fondului său o servitute de vedere pe fondul vecinului, iar actele și lucrările dosarului au pus în evidență faptul că prin edificarea unei construcții de către societatea comercială pârâtă se produce obturarea ferestrelor cu deschidere spre aer și lumină, ceea ce practic duce la negarea dreptului de servitute al reclamantului, acesta din urmă are dreptul să ceară proprietarului fondului aservit respectarea obligațiunilor constituite prin titlu și pe care le-a preluat prin actul de vânzare-cumpărare, respectiv de a se comporta în așa fel încât să nu-l împiedice în exercitarea servituții.
În acest sens se consideră că instanța comite un exces de putere și violează dispoz.art.634, 636 și 637 civ. când hotărăște că reclamantul nu ar avea dreptul să pretindă dărâmarea clădirilor ce-i împiedică vederea.
Consider astfel că în speță este vorba și de recunoașterea unei servituți de vedere constituită prin același titlu, ca și servitutea de trecere, servitute care poate fi apărată și prin acțiunea posesorie, chiar dacă nu este utilă și aparentă, neputându-se susține faptul că reclamantul se află în confuzie în ceea ce privește conținutul și caracteristicile unei servituți de trecere, în raport de servitutea privind distanța și lucrările intermediare pentru anumite construcții.
Fiind vorba de o servitute contrară, adică dreptul de a avea deschidere la distanței mai mici față de fondul învecinat, servitute constituită prin convenția părților, proprietarul fondului aservit are obligația pasivă de a se abține de la orice activitatea și comportament care ar duce la negarea dreptului de servitute.
Prin edificarea unei fundații necesare ridicării unei construcții cu regim de înălțime, va fi obturată lumina naturală pe toată lungimea casei proprietatea reclamantului, ceea ce practic duce la desființarea dreptului de servitute de vedere recunoscut în favoarea acestuia, astfel încât trebuia admis și capătul de cerere formulat de reclamant, având drept obiect și recunoașterea și a unei servituți de vedere.
În consecință, consideră că sunt aplicabile dispoz.art.304 pr.civ. Tribunalul Dolj făcând o greșită aplicare a legii, astfel încât, în baza dispoz.art.312 alin.1 pr.civ. se impunea și admiterea recursului declarat de reclamant, și modificarea deciziei Tribunalului Dolj, în sensul admiterii în totalitate a acțiunii promovate de acesta, dispunându-se obligarea societății comerciale pârâte să respecte și servitutea de vedere.
Judecător,
- -
18.04.2008
Red.jud. -
Tehn.MC/2 ex.
Președinte:Sorin PascuJudecători:Sorin Pascu, Gabriela Ionescu, Oana Ghiță
