Validare poprire. Decizia 258/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 258
Ședința publică de la 18 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sorin Pascu
JUDECĂTOR 2: Gabriela Ionescu
JUDECĂTOR 3: Oana Ghiță
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de terțul poprit și debitoarea împotriva încheierii din 31 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu creditorii DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B, având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns consilier juridic, reprezentând recurentul terț poprit și recurenta debitoare, și consilier juridic, reprezentând intimata creditoare DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D, lipsind intimata creditoare DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că au fost depuse înscrisuri, de către recurenți.
Instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursurilor.
Consilier juridic, reprezentând recurentul terț poprit și recurenta debitoare, a solicitat admiterea recursurilor așa cum au fost formulate și trimiterea dosarului la aceeași secție - Secția Civilă, spre competentă soluționare.
Consilier juridic, pentru intimata creditoare DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D, a solicitat admiterea recursului, arătând că litigiul este de natură civilă.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea formulată la data de 14.06.2007, creditoarea Das olicitat instanței să dispună, în contradictoriu cu debitoarea SC SRL C și terțul poprit SC Q & M SRL, menținerea popririi împotriva terțului poprit.
În fapt, creditoarea DGFP Daa rătat că debitoarea SC SRL C îi datorează suma totală de 433.940 lei RON reprezentând taxe și impozite către bugetul general consolidat, așa cum rezultă din somația nr.-/978-04.05.2007, precum și din titlurile executorii nr.3245/18.04.2007 și nr.11/11.08.2006 emise de a Municipiului
Creditoarea DGFP Daa rătat că, potrivit dispozițiilor Codului d e procedură fiscală, cu adresele nr.649/16.05.2007 a fost înființată poprirea asupra sumelor de bani datorate de SC Q & M SRL, cu orice titlu, debitorului SC SRL C, iar cu adresa nr.717/21.05.2007, terțul poprit a confirmat înființarea popririi, menționând că datorează către debitoarea SC SRL suma de 339.458 lei.
De asemenea, creditoarea DGFP Das olicitat, față de faptul că terțul poprit SC Q & M SRL nu și-a îndeplinit obligațiile legale prev.de art.145 pct.9 și 10 din OG 93/2003, să se dispună menținerea popririi înființată de organul de executare.
În drept, creditoarea și-a întemeiat acțiunea pe dispoz.art.146 din OG 92/2003 privind codul d e procedură fiscală, republicată.
Debitoarea SC SRL C și terțul poprit SC Q & M SRL au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea cererii de menținere a popririi ca neîntemeiată, solicitând pe cale reconvențională, să se dispună desființarea popririi.
Judecătoria Craiova prin sentința civilă nr.11001/05.09.2007 a admis în parte cererea de menținere a popririi formulată de creditoarea DGFP
A dispus menținerea poprii față de terțul poprit SC Q & M SRL asupra sumei de 172.207 lei datorată creditoarei de către debitoarea SC SRL.
A admis în parte cererea reconvențională formulată de debitoarea SC SRL C și terțul poprit SC Q & M SRL
A dispus desființarea popririi înființate de creditoarea DGFP D față de terțul poprit SC & M SRL cu privire la suma de 261.733 lei.
A admis în parte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de terțul poprit și a obligat DGFP D la plata către acesta a sumei de 4544,77 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs creditoarea DGFP D, debitorul SC și terțul poprit SC Q & M SRL
La termenul din data de 15.11.2008, a fost citată în cauză DGFP B, urmare a transmisiunii calității procesuale active către această parte.
La acest termen de judecată a fost pusă în discuția părților, față de natura litigiului și față de dispoz.art.36 din Lg.304/2004, competența Secției Civile a Tribunalului Dolj în soluționarea litigiului.
Prin încheierea din 31 ianuarie 2008, Tribunalul Dolja scos cauza de pe rol și a înaintat dosarul Secției contencios administrativ și fiscal din cadrul Tribunalului Dolj, spre competentă soluționare.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a avut în vedere raționamentul juridic conținut în considerentele deciziei nr XV din 7.02.2007 a ÎCCJ prin care a fost soluționat recursul în interesul legii referitor la competența de soluționare în primă instanță a unor contestații la executare.
S-a arătat că nu există o prevedere legală expresă care să reglementeze competența secției civile în materie, iar aceasta este o secție specializată din cadrul tribunalului, asemenea celorlalte secții, neputându-se extinde competența asupra oricăror cauze. S-a considerat că la instanța de contro, judiciar activitatea este specializată iar litigiul trebuie direcționat spre secția competentă, în funcție de natura sa.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs debitoarea și terțul poprit, motivând că încheierea fost dată cu aplicarea greșită a dispoz. art 45 din legea 304/2004 deoarece cauza are natură civilă, iar nu administrativ fiscală. S-a arătat că executarea silită este de natură civilă, că dispozițiile art 149 și 150 din codul d e procedură fiscală se referă la constrângerea terțului poprit de a vira sume de bani pe care le datorează debitorului, iar atunci când legiuitorul a dorit ca o anumită cerere să fie soluționată de instanța de contencios, a prevăzut expres competența, de pildă în Titlul IX din OG 92/2003.
Recursul este fondat pentru următoarele considerente.
În speța de față se pune în discuție competența de soluționare a căii de atac promovate împotriva unei cereri de menținere a popririi ce a fost înființată pentru executarea creanțelor bugetare, astfel că instanța de recurs trebuie să aleagă între instanța civilă, considerată instanță de drept comun, sau instanța de contencios administrativ.
Pentru a lămuri această problemă trebuie analizat conținutul normelor cu caracter special, considerate aplicabile de către tribunal.
Potrivit art. 1 alin 1 din codul d e procedură fiscală, acest cod reglementează drepturile și obligațiile părților din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat și bugetelor locale, prevăzute de Codul fiscal, iar potrivit art. 13, interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului așa cum este exprimată în lege. Aceasta înseamnă că normele Codului d e procedură fiscală, având caracter special și derogatoriu de la normele de drept comun, pot fi aplicate numai în situațiile expres și limitativ prevăzute de acesta, nu și prin asimilare, altor categorii de raporturi juridice.
codul d e procedură fiscală reglementează, în cadrul Capitolului XI al Titlului VIII privind colectarea creanțelor fiscale, posibilitatea persoanelor interesate de a contesta, în fața instanței judecătorești, orice acte de executare silită efectuate cu încălcarea prevederilor Codului d e procedură fiscală de către organele de executare. In aceleași condiții și după aceeași procedură, persoanele interesate pot face contestație și împotriva actelor de înființare și de aducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii sau împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost începută executarea silită, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre a instanței și nu există o procedură legală pentru contestarea sumei și a naturii obligației fiscale de plată înscrise in acesta.
Art. 149 din OG 9/ 2003, așa cum a fost modificată prin OUG 19/27.02.2008 reglementează xecutarea silită a sumelor ce se cuvin creditorilor. Trebuie făcută precizarea că, deși codul d e procedură fiscală a suferit modificări de la data soluționării cauzei de către tribunal până în prezent, textele avute în vedere de această instanță nu au fost modificate sub aspectul conținutului, astfel că referirile făcute la codul modificat sunt diferite doar în ce privește numerotarea textelor.
În alineatul 1 al textului se face vorbire despre sumele ce pot fi supuse executării prin poprire iar alineatul 5 stabilește că poprirea se înființează de către organul de executare printr-o adresă care va fi trimisă prin scrisoare recomandată, cu dovada de primire, terțului poprit, împreună cu o copie certificată de pe titlul executoriu.
Art. 150, stabilind modalitatea de executare silită a terțului poprit, dă posibilitatea instanței de judecată în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul terțului poprit, la cererea organului de executare ori a altei părți interesate, pe baza probelor administrate, să pronunțe menținerea sau desființarea popririi, în cazul în care acesta înștiințează organul de executare că nu datorează vreo sumă de bani debitorului urmărit, precum și în cazul în care se invocă alte neregularități privind înființarea popririi. Acest text constituie temeiul legal al promovării cererii de menținere a popririi de față.
Ca urmare, procedura menținerii popririi integrată Titlului VIII este distinctă față de contestarea celorlalte acte administrative fiscale, respectiv decizii de impunere, acte administrative fiscale asimilate deciziei de impunere sau titluri de creanță privind datoria vamală, pentru contestarea cărora sunt aplicabile dispozițiile Titlului IX din codul d e procedură fiscală intitulat " Soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale".
Potrivit dispozițiilor art 205, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii, contestația fiind o cale administrativă de atac. Procedura de soluționare a acestei contestații este diferită de cea a soluționării contestației de drept comun, în sensul că ea este de competența organelor fiscale prevăzute expres de lege, care, potrivit art. 210 se pronunță prin decizie sau dispoziție, după caz, iar împotriva acestei decizii, art. 218 stabilește că pot fi atacate la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii.
Așadar, în aplicarea dispozițiilor Titlului IX, coroborate și cu art 13 din codul d e procedură fiscală, instanța de contencios administrativ are competența expres arătată mai sus, în timp ce soluționarea contestațiilor prevăzute de Titlul VIII se face potrivit dreptului comun, deoarece acest titlu nu conține dispoziții procedurale derogatorii de la dreptul comun în materie( art 399 și urm. )
Reglementarea unei proceduri distincte de contestare a actelor referitoare la urmărirea silită are ca justificare faptul ca aceste acte, deși sunt acte administrative fiscale, fiind emise de organele fiscale, prin natura procedurii de executare silită, ele îmbracă forma unor acte de gestiune cu caracter judiciar.
Ca urmare, contestațiile la executare silită se introduc, potrivit dispozițiilor Codului d e procedură fiscală coroborate cu cele ale Codului d e procedură civilă, la instanța judecătorească de executare, respectiv judecătoria în circumscripția căreia se face executarea, mai precis judecătoria în a cărei rază teritorială se află sediul organului de executare.
Competența de soluționare a recursului declarat împotriva sentinței pronunțate în primă instanță de judecătorie aparține instanței civile, respectiv secției civile a tribunalului, potrivit art. 299 alin 2
La această concluzie se ajunge analizând logic dispozițiile Codului d e procedură fiscală mai sus expuse, deoarece, dacă Titlul VIII al acestui cod dă în competența de drept comun soluționarea contestațiilor și prevede o competență specială a instanței de contencios administrativ doar în ipotezele reglementate de Titlu IX, este firesc ca normele de competență de drept comun să se aplice nu numai introducerii contestației, ci și procedurii de judecată și competenței în căile de atac.
Pe de altă parte, potrivit art. 2 pct. 1 lit. d și art 3, tribunalele soluționează în materie de contencios administrativ doar cauze în primă instanță, nu și în căile de atac, ceea ce exclude posibilitatea soluționării recursului împotriva sentinței de menținere a popririi de către secția de contencios administrativ a tribunalului.
Potrivit art 399 alin 3 în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, așa cum este cazul în speță, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului, dacă legea nu prevede în acest scop o procedură specială.
Titlul executoriu de față, nefiind este emis de o instanță judecătorească, poate fi atacat în procedura specială descrisă de Titlul IX al Codului d e procedură fiscală, procedură care este diferită cererea de menținere a popririi. Prin urmare, în cadrul contestației la executare de drept comun sau a cererii de menținere a popririi, căreia i se aplică dispozițiile de drept comun, nu pot fi aduse apărări de fond, ele făcând obiectul unei căi de atac speciale.
Aceasta duce la concluzia că nu se impune motivarea adusă de tribunal, prin raportare la decizia XV din 2007 a ÎCCJ pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii, cât timp în judecarea cererii pentru menținerea popririi nu pot fi făcute apărări de fond, care să implice competența specializată a secției de contencios administrativ.
Cât privește aplicabilitatea deciziei în interesul legii, este de observat că ceea ce are caracter obligatoriu potrivit art. 329 alin 3 c este dispozitivul deciziei, prin care problema de drept este rezolvată, iar prin decizia arătată s-a stabilit care este instanța competentă să soluționeze contestația la executare, în aplicarea dispozițiilor art. 400 și 402 din codul d e procedură civilă. Instanța supremă a pus în discuție competența de soluționare a acestei căi de atac atunci când ea este îndreptată împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în litigii comerciale sau a altor titluri executorii în materie comercială, stabilind că atunci când este vorba despre contestație la executare propriu zisă competența de soluționare aparține judecătoriei, ca instanță de executare, potrivit art. 373 alin. 2
Referirile făcute în considerentele încheierii la motivarea deciziei în interesul legii nu duc la concluzia că instanța de contencios administrativ este competentă în soluționarea căii de atac, instanța supremă stabilind că determinarea instanței competente în căile de atac se face după regulile general aplicabile cuprinse în art. 2 pct. 2 și 3, art. 3 pct. 2 și 3 și art. 4 pct. 1 din codul d e procedură civilă. S-a arătat, de asemenea, că în considerarea principiului specializării, este firesc ca, atunci când contestația la executare propriu-zisă sau contestația la titlu vizează un titlu emis în materie comercială, acestea să se îndrepte la secția comercială - dacă aceasta există - a instanței competente. Exprimarea aleasă nu poate duce la concluzia că s-a stabilit o anumită regulă în materie, în sensul specializării competenței în căile de atac, mai cu seamă că argumentul care a dus la o astfel de motivare era acela că există posibilitatea ca, într-o atare contestație, să se invoce și apărări de fond, a căror natură comercială să fie indiscutabilă.
Așadar, înalta curtea considerat că se poate soluționa calea de atac promovată împotriva contestației la executare de către o altă secție decât cea civilă a tribunalului dacă există posibilitatea invocării unor apărări de fond.
Așa cum deja s-a arătat, într-o cerere pentru menținerea popririi întemeiată pe prev. art. 150 cod procedură fiscală nu pot fi aduse apărări de fond, acestea putând fi analizate doar într-o procedură specială, de competența instanțelor de contencios administrativ.
Se constată astfel că este întemeiat motivul de recurs prev de art 304 pct 9 c, deoarece tribunalul a aplicat greșit dispozițiile Codului d e procedură fiscală și a făcut o greșită interpretare a deciziei în interesul legii nr XV/2007. Soluția care se impune este aceea de admitere a recursului și, potrivit art 312 pc. de casare a încheierii atacate, urmând se trimite cauza spre rejudecare în sensul
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de terțul poprit și debitoarea împotriva încheierii din 31 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu creditorii DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B, având ca obiect validare poprire.
Casează încheierea din 31.01.2008 a Tribunalului Dolj și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță - Secția civilă a Tribunalului Dolj, în vederea soluționării recursului.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Martie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud.-
Tehn.MC/4 ex./26.03.2008
Președinte:Sorin PascuJudecători:Sorin Pascu, Gabriela Ionescu, Oana Ghiță
