Anulare act. Decizia 29/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 29/2010
Ședința publică de la 28 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Neamțiu președinte secție
JUDECĂTOR 2: Monica Maria Cismaru
JUDECĂTOR 3: Carla
Grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanta, împotriva deciziei civile nr. 239/A/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr-, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamanta recurentă personal și asistată de avocat, cu delegație la dosar și avocat, cu delegație la dosar pentru intimatul pârât, lipsă fiind acesta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței, legala îndeplinire a procedurii de citare cu părțile pentru acest termen de judecată.
Mandatara reclamantei recurente, avocat, depune la dosar un înscris reprezentând Ordonanța de scoatere de sub urmărire penală din data de 19.10.2009 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara în dosar nr. 1705/P/2008. De asemenea, depune chitanță reprezentând onorariu de avocat, declarând că nu mai are alte cereri de formulat.
Mandatarul ales al intimatului pârât, avocat depune la dosar împuternicire avocațială și chitanță reprezentând onorariu de avocat. Menționează că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocat, cu delegație la dosar pentru reclamanta recurentă, solicită admiterea recursului în temeiul art. 304 pct. 9 cod procedură civilă, modificarea hotărârii pronunțată de tribunal în sensul respingerii apelului pârâtului și în consecință, menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond. Cu cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale.
În argumentarea susținerilor, arată că prin hotărârea Tribunalului Hunedoaras -a admis apelul intimatului pe motiv că a fost înlăturat în mod nejustificat avizul L " Minovici" B, prin care se constata discernământul abolit al numitului la data redactării testamentului, în sensul că acesta nu avea capacitatea de a înțelege ceea ce a semnat. Acest aviz medical a fost înlăturat ca fiind contrar rapoartelor de expertiză efectuate în cauză de laboratoarele de medicină legală din jud. H și Raportând acest înscris la starea de fapt generală și afecțiunile de care suferea defunctul (encefalopatie hepatică care l-a dus în stare de comă permanentă pe defunct), rezultă discernământul diminuat al acestuia la data redactării și semnării testamentului, astfel că s-a reținut că nu a avut cunoștință de actul semnat. Acest aviz medical la care face referire, emis de IML Minovici a fost înlăturat de instanța de apel, pe motiv că vine în contradicție cu celelalte probe aflate la dosar, și aceasta a luat în considerare la soluționarea cauzei alte înscrisuri, acte medicale (foaia de observație din fișa medicală a defunctului). Stabilirea existenței discernământului este de competența unei comisii psiho - medicale, care l-a constatat abolit, astfel că este nelegală reținerea instanței de apel.
Un alt aspect invocat în susținerea motivelor de recurs sunt probele testimoniale administrate în cauză, martori care au constatat personal starea testatorului la data întocmirii testamentului și la care instanța de apel nu face în hotărârea pronunțată nici o referire. Solicită a fi avut în vedere și comportamentul intimatului pârât, care a fost imoral și lipsit de scrupule, iar sora testatorului este cea care l-a înmormântat pe defunct.
Față de considerentele arătate, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale.
Mandatara intimatului pârât, avocat, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.
Menționează că instanța de apel nu putea lua altă poziție, având în vedere argumentele legale și de practică invocate, întrucât avizul invocat nu este o probă absolută. A fost apreciat că acest aviz emis de IML Minovici nu a infirmat ci a confirmat faptul că defunctul avea discernământul abolit. În speța de față, se constată că avizul întocmit vine în contradicție cu foaia de observație clinică a pacientului, pe perioada spitalizării, care arată că în ziua întocmirii testamentului, acesta era conștient, invocând în acest sens cu titlu de practică judiciară, o decizie pronunțată de Tribunalul Suprem. Din actele preexistente decesului defunctului, rezultă că acestea nu sunt conforme cu realitatea și nu se putea trage concluzia că acesta avea discernământul integral păstrat la momentul redactării testamentului. Consideră că actele medicale în ce-l privește pe defunctul, întocmite în timpul vieții acestuia au forță probantă mai mare decât expertiza întocmită de comisia medicală în urma decesului acestuia. Arată că instanța nu este în măsură de a aprecia dacă defunctul a avut sau nu discernământ ci trebuie să aprecieze efectele mortis causa ale testamentului, ca act de ultimă voință a testatorului. Potrivit art. 856 cod civil, orice persoană este capabilă de a face testament dacă nu este oprită de lege, iar argumentul forte este voința testatorului. Solicită a fi avut în vedere faptul că, în timpul vieții, între testator și reclamantă au existat mai multe litigii, unul având ca obiect revocarea donației pentru ingratitudine, astfel că între aceștia au existat relații conflictuale.
Față de motivele arătate, solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată, justificate cu chitanță la dosar.
În replică, mandatara recurentei reclamante, cu privire la voința testatorului, arată că dacă într-adevăr voința acestuia era de a întocmi acest testament în favoarea intimatului pârât, putea fi întocmit cu mult timp înainte de decesul defunctului.
Instanța, deliberând, față de actele și lucrările dosarului, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Hunedoara sub dosar nr- reclamanta a chemat în judecată pârâtul solicitând (1) anularea testamentului autentificat sub nr. 3757/5.09.2007 la BNP pentru lipsa discernământului testatorului și (2) anularea certificatului de calitate de moștenitor nr. 144/20.09.2007 eliberat la BNP.
În motivarea acțiunii s-a susținut că la data de 1.09.2007 fratele reclamantei - a fost dus la spital în comă de gradul III, cu hemoragie internă digestivă și în stare de inconștiență.
Profitând de starea acestuia, pârâtul care era în bune relații cu bolnavul, fără acordul medicilor, în data de 5.09.2007 l-a scos pe acesta din spital pe brațe, doar în halat și papuci ajutat de încă o persoană și l-a dus la notar pentru a încheia testamentul atacat.
nu a avut reprezentarea celor întâmplate, astfel că nemanifestând un consimțământ valabil, actul încheiat este nul.
De altfel, acesta a decedat la 10 septembrie 2007 din cauza bolii.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii având în vedere că reclamanta este "nedemnă" a-l moșteni pe defunct cu care era în relații de dușmănie și cu care se afla în proces pentru anularea unei donații anterioare, iar testamentul reprezintă manifestarea voinței conștiente a defunctului, care a dorit astfel să o înlăture pe reclamantă de la moștenirea sa.
Prin sentința civilă nr. 1655/2008 Judecătoria Hunedoaraa admis acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtului și a anulat testamentul autentificat sub nr. 3757/5.09.2007 de BNP, anulându-se și certificatul de calitate de moștenitor nr. 144/2007 eliberat de BNP. Pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei suma de 638 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință judecătoria a reținut că reclamanta este sora defunctului decedat la data de 10.09.2007 și că acesta la data de 5.09.2007 a fost dus de către pârâtul și numitul la birou notarului unde s-a încheiat testamentul cu nr. 3757/2007, că testatorul suferea de mai mulți ani de boli foarte grave ce i-au afectat sănătatea, fiind deseori internat în spital. Relațiile dintre testator și reclamantă s-au deteriorat din august 2005, după moartea mamei lor, că la data decesului testatorului între acesta și reclamantă exista pe rolul judecătoriei un proces de partaj, că la data de 1.09.2007 a fost internat fiind în comă de gradul 3 și în stare de inconștiență, la data de 3.09.2007 a fost transferat de la Secția de reanimare la secția Medicală I deoarece acesta își revenise din starea de inconștiență.
Potrivit raportului de expertiză medico-legală, starea testatorului se ameliorase la 3.09.2007, însă fenomenele de encefalopatie persistau. Acest diagnostic reprezintă un sindrom neuropsihiatric ce presupune modificări ale stării de conștiență, ale comportamentului, semne neurologice fluctuante, manifestări schimbătoare și imprevizibile, tulburări de percepție, stări de confuzie ce pot merge până la comă, astfel că expertiza a reținut un discernământ diminuat al testatorului la data întocmirii testamentului în 5.09.2007.
Instanța fondului a mai reținut că deși în expertiză se specifică un discernământ diminuat, în realitate acesta era complet lipsit de capacitate psihică și apreciere critică asupra actului juridic încheiat.
Împotriva acestei decizii a declarat apel pârâtul susținând că lipsa discernământului trebuie dovedită neechivoc or, în cauză, acest aspect nu a fost confirmat, ci dimpotrivă s-a dovedit că testatorul avea discernământ așa cum o arată declarațiile de martori.
Tribunalul Hunedoara prin decizia civilă nr. 239/A/2009 a admis apelul pârâtului, a modificat integral sentința civilă nr. 1655/2008 a Judecătoriei Hunedoara în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamanta împotriva pârâtului. A fost înlăturată obligația pârâtului de plată a cheltuielilor de judecată și a fost obligată pârâta să plătească pârâtului suma de 1439 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a avut în vedere concluziile noii expertize medico legale efectuate de către IML Minovici T și avizul dat de Institutul Minovici care exprimă în cuprinsul său literal o constatare cu mult diferită de concluziile celor două expertize, respectiv faptul că testatorul nu avea capacitate psihică de exercițiu, respectiv avea abolit discernământul.
Prin urmare, instanța a reținut că raportat la afecțiunile de care suferea testatorul la data de 5.09.2007 când acesta a dispus de averea sa este posibil, dar nu cert, ca discernământul său să fi fost diminuat. Că diminuarea discernământului nu a reprezentat o stare de fapt absolut reală și certă, o arată însă concluziile expertizei da la IML T care în raport, în concluzii, folosește sintagma "cu foarte mare probabilitate pârâtul a avut un discernământ diminuat".
În cele două zile anterioare întocmirii testamentului și în ziua de 5.09.2007 testatorul avea o stare generală ameliorată, însă cu menținerea fenomenelor de encefalopatie, care persistau. Aceste fenomene nu presupun o stare permanentă, neîntreruptă de confuzie mintală, ci au un caracter de periodicitate, iar în data de 5.09.2007 nu s-a dovedit o afectare severă sau totală a discernământului și deci nici nu poate fi reținută de către instanță.
Pentru ca testamentul să fie lipsit de validitate este necesar a se dovedi lipsa totală a discernământului, ceea ce nu s-a dovedit în cauză.
Față de cele menționate, a fost admis apelul declarat de pârât, schimbată sentința în sensul respingerii acțiunii.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta solicitând admiterea recursului pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, modificarea deciziei în sensul respingerii apelului declarat de către pârâtul și menținerea sentinței nr. 1655/2008 pronunțată de Judecătoria Hunedoara.
În dezvoltarea motivelor de recurs reclamanta susține că având în vedere concluziile celor trei acte medicale și în primul rând avizul Comisiei Superioare apare cu totul nefondată și surprinzătoare constatarea instanței de judecată în sensul că testatorul ar fi avut discernământ la momentul semnării testamentului, întrucât starea sa de sănătate se ameliorase.
De altfel, există și probe testimoniale, martori care au constatat personal starea testatorului în data de 5.09.2007, dar despre care instanța nu face nici o referire.
Intimatul pârât a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
Se arată că în cele două rapoarte de expertiză se menționează clar că testatorul avea discernământ, chiar dacă acesta nu era păstrat integral, or din prevederile art. 856 cod civil se desprinde ideea potrivit căreia capacitatea este regula și incapacitatea excepția, fiind necesar să se dovedească fără echivoc lipsa de discernământ a testatorului în momentul întocmirii testamentului.
Curtea, analizând decizia atacată, prin raportare la criticile aduse și în limitele prevăzute de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, reține următoarele
Recursul este fondat.
Potrivit art. 948 Cod civil condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții sunt capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții ce se obligă, un obiect determinant și o cauză licită.
În speță se pune în discuție dacă testatorul avea capacitate, dacă a manifestat un consimțământ valabil la data întocmirii testamentului și dacă testamentul are o cauză licită.
Prin capacitatea de a încheia un act juridic se înțelege acea condiție de fond și esențială care constă în aptitudinea subiectului de drept civil de a deveni titular de drepturi și obligații civile prin încheierea actelor de drept civil.
Din dispozițiile art. 949, 856 Cod civil este de reținut că regula este capacitatea, excepția fiind incapacitatea.
Corecta înțelegere a principiului capacității presupune următoarea subliniere: capacitatea este o stare de drept - de iure - spre deosebire de discernământ, care este o stare de fapt - de facto - de exemplu, o persoană deplin "capabilă" se poate găsi într-o situație în care, pasager, să nu aibă discernământ.
Pe de altă parte, actul juridic civil este manifestarea de voință făcută cu intenția de a produce efecte juridice.
Voința este de natură psihologică.
Sub aspect juridic, însă, voința este complexă, în structura sa intrând două elemente: consimțământul și cauza.
În formarea sa, voința parcurge anumite etape, respectiv nevoia simțită de om ca punct de pornire, deliberarea și luarea hotărârii încheierii actului juridic civil.
Din procesul acesta complex, dreptul civil reține doar două elemente: hotărârea exteriorizată și motivul determinant; primul element este însuși consimțământul, iar cel de-al doilea constituie cauza ori scopul actului juridic civil.
Prin consimțământ se înțelege acea condiție esențială, de fond și generală a actului juridic civil care constă în hotărârea de a încheia un act juridic civil manifestată în exterior.
Pentru a fi valabil, consimțământul trebuie să întrunească următoarele condiții: să provină de la o persoană cu discernământ, să fie exprimat cu intenția de a produce efecte juridice, să fie exteriorizat și să nu fie alterat de vreun viciu de consimțământ.
Este necesar a nu se confunda condiția capacității cu această primă cerință de valabilitate a consimțământului, respectiv să provină de la o persoană cu discernământ.
De altfel, și în practica judiciară s-a statuat că pentru validitatea testamentului este necesar, între altele, ca dispunătorul să aibă discernământ în momentul în care îl întocmește, în sensul de a nu exista incapacități legale și nici naturale, adică lipsa unei voințe conștiente, indiferent dacă aceasta se datorează unei cauze trecătoare sau uneia permanente.
În ceea ce privește cauza actului juridic civil, prima condiție de valabilitate a cauzei este ca aceasta să existe.
juridică a făcut și în această materie unele distincții, precizându-se că atunci când lipsa cauzei se datorează lipsei de discernământ, ambele elemente ale cauzei - scopul mediat și cel imediat - lipsesc, deoarece, după cum se știe, în structura voinței juridice intră consimțământul și cauza, cu ambele componente, acestea presupunând existența discernământului, adică puterea de reprezentare a consecințelor juridice ale manifestării de voință.
Prin urmare, în cauză instanța trebuie să verifice, raportat la probele administrate, dacă, la momentul semnării testamentului, testatorul a avut un discernământ valabil exprimat, respectiv dacă a avut puterea de reprezentare a consecințelor juridice ale manifestării sale de voință, deoarece și pentru validitatea unui testament se cere întrunirea acelorași condiții de fond, respectiv capacitatea de a dispune a testatorului, voința liberă și neviciată a testatorului și cauza valabilă a actului juridic.
Potrivit raportului de expertiză medico-legală psihiatrică întocmit de SJML H (filele 95, 96 dosar de fond), iese din comă la data de 3.09.2007, dar fenomenele de encefalopatie hepatică persistă. Caracteristicile encefalopatiei hepatice sunt manifestări schimbătoare și imprevizibile, de la o ușoară indispoziție starea bolnavului se poate degrada rapid, bolnavul prezentând tulburări de percepție, modificări de personalitate, de indispoziție, stare de confuzie, care poate merge până la comă.
Este motivul pentru care se apreciază că a avut discernământul diminuat la data întocmirii testamentului, în sensul că nu avea capacitatea psihică de apreciere critică asupra conținutului și consecințelor juridice care decurg din actul încheiat - fila 103.
Concluziile acestui raport de expertiză se coroborează cu declarațiile martorilor audiați în cauză, aceștia susținând că bolnavul fie era lucid, fie avea momente în care întreba de mama sa, decedată cu mult timp înainte.
Raportul de expertiză psihiatrico-legală întocmit de IML T aduce unele clarificări cu privire la starea fizică și psihică a bolnavului (filele 26, 28 dosar apel).
Astfel, se arată că diagnosticul pus acestuia indică stări medicale extrem de grave, preagonice. Se subliniază că deși medicul curant eliberează bolnavului o adeverință pentru a servi acestuia la tribunal din care rezultă că este netransportabil în data de 4.09.2007, în data de 5.09.2007 acesta se afla la sediul unui notar, fără a avea încuviințarea unui medic și fără a exista consimțământul conducerii spitalului.
Deși se menționează în actele medicale că bolnavul răspundea factorilor externi și se putea comunica cu el aceasta nu poate constitui un argument suficient pentru existența unui discernământ păstrat integral.
Se reține că în mod corect în primul raport de expertiză s-a afirmat că encefalopatia hepatică este un sindrom psiho-organic acut cu frecvente și fluctuante stări de afectare a de conștiință până la subconfuzie sau confuzie mentală. Ea a fost corect apreciată ca fiind persistentă între coma inițială și cea finală, fiind foarte puțin probabil ca în data de 5.09.2007 acesta să fi avut un discernământ integral păstrat.
Având în vedere gradul de probabilitate menționat în cel de-al doilea raport de expertiză, precum și faptul că în acest raport de invoca împrejurarea că nu au fost avute în vedere toate actele dosarului ci doar cele care aveau legătură cu starea de sănătate a bolnavului, singurele care au fost comunicate institutului, s-a cerut avizul Comisiei Superioare din cadrul IML Minovici B, ocazie cu care a fost înaintat tot dosarul cauzei.
Prin avizul nr. E- Comisia Superioară de Medicină Legală, singura care a avut la dispoziție întreg materialul probator administrat în cauză, stabilește următoarele: " la data de 5.09.2007 susnumitul nu a avut capacitatea psihică de apreciere critică asupra conținutului și consecințelor actului semnat, neavând capacitate psihică de exercițiu (sintagmă similară "discernământului abolit" din cauzele penale).
Cum în lipsa discernământului nu se poate vorbi de o voință conștientă, în speță s-a făcut dovada, prin probe științifice, că la momentul semnării testamentului nu a existat una din condițiile de validitate a actului juridic civil, și anume consimțământul testatorului.
Nu se poate afirma că între avizul Comisiei Superioare și rapoartele de expertiză efectuate anterior există o contradicție de natură a duce la înlăturarea avizului, pentru că dintre cele trei instituții cărora li s-a cerut să evalueze starea testatorului la momentul întocmirii testamentului, numai Comisia Superioară a fost în posesia întregului dosar, deci a materialului probator administrat, iar avizul este dat nu numai cu privire la o expertiză medicală, ci cu privire la o expertiză psihiatrico-legală, componenta psihiatrică fiind stabilită prin raportate la toate dovezile existente în dosar. De altfel, în expertiza întocmită de către IML din T se menționează că stabilirea discernământului nu este de competență exclusiv medicală, elementul psihologic având de asemenea o însemnătate deosebită, or doar Comisia Superioară a putut analiza și această latură a discernământului.
Raportat la cele menționate, se constată că soluția instanței de apel fundamentată pe înlăturarea concluziilor avizului dat de Comisia Superioară are la bază o greșită apreciere a forței probante a probelor de la dosar cu consecințe asupra interpretării date capacității testatorului de a dispune valabil, în condițiile în care acesta a fost lipsit de discernământ la momentul semnării testamentului.
În consecință, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, instanța va admite recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 239/A/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-, pe care o modifică în tot, în sensul că respinge apelul declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 1655/2008 pronunțată de Judecătoria Hunedoara, pe care o păstrează.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, instanța va obliga intimatul pârât să plătească recurentei reclamante suma de 5.144 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în fața tuturor instanțelor, reprezentând taxe judiciare de timbru și onorariu avocațial (638 lei la instanța de fond, 3500 lei în apel - 91, 92 și 1006 lei în recurs - 11 și 23).
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 239/A/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
Modifică în tot decizia atacată în sensul că respinge apelul declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 1655/2008 pronunțată de Judecătoria Hunedoara, pe care o păstrează.
Obligă intimatul pârât să plătească recurentei reclamante suma de 5.144 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în fața tuturor instanțelor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18.01.2010.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - - - |
Grefier, |
/Tehn.
4 ex/16.02.2010
Jud. fond -
Jud. apel - /
Președinte:Anca NeamțiuJudecători:Anca Neamțiu, Monica Maria Cismaru, Carla
