Anulare act. Decizia 321/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ Nr. 321/2009

Ședința publică de la 25 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mihaela Florentina Cojan

JUDECĂTOR 2: Daniela Mărginean

JUDECĂTOR 3: Cristina vicepreședinte

Grefier

Pe rol fiind judecarea cererii de revizuire formulată de revizuienta împotriva deciziei civile nr. 289/2009 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar civil nr-.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă revizuienta asistată de avocat, intimata asistată de avocat, lipsă fiind intimatul.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-au depus motivele cererii de revizuire din partea revizuientei, formulate prin avocat, împreună cu împuternicirea avocațială, declarație autentificată sub nr. 1131/2009 de BNP, aviz psihologic eliberat de psiholog - și chitanță onorar de avocat.

Instanța comunică un exemplar din motivele cererii de revizuire cu mandatarul intimaților, care nu solicită termen.

Instanța lasă cauza la a doua strigare pentru ca mandatarul intimaților să ia cunoștință despre conținutul motivelor cererii de revizuire.

La reluarea cauzei și apelul nominal făcut se prezintă revizuienta asistată de avocat, intimata asistată de avocat, lipsă fiind intimatul.

Avocat mandatarul revizuientei, solicită acordarea unui termen pentru depunerea întâmpinării, obligatorie potrivit art. 326 Cod pr. civ. având în vedere că motivele cererii de revizuire s-au comunicat doar la acest termen.

Avocat mandatarul intimaților consideră că întâmpinarea poate fi exprimată și oral, tocmai pe considerentul că doar astăzi motivele cererii de revizuire i-au fost comunicate.

Totodată, invocă excepția nulității cererii de revizuire întrucât nu a fost motivată în termenul prevăzut de dispozițiile ce reglementează recursul - art. 302 ind. 1 pct. 1 lit. c Cod pr. civ. - susținând că procedura aplicabilă este cea care reglementează și calea de atac în care s-a pronunțat decizia atacată, respectiv dispozițiile de reglementare a recursului privitoare la motivarea

-//-

recursului într-un anumit termen. Față de acest aspect consideră cererea de revizuire motivată peste termen.

Mandatarul revizuientei insistă în acordare de termen și depunerea întâmpinării în formă scrisă, nu susținută oral. Față de excepția invocată, solicită respingerea acesteia, întrucât dispozițiile art. 302 invocate de parte sunt aplicabile doar în recurs, procedura în revizuire fiind reglementă separat prin art. 322-328 Cod pr. civ. astfel că susținerea părții nu are suport legal.

Instanța deliberând, având în vedere cererea formulată de mandatarul revizuientei, apreciază că nu se impune amânarea cauzei pentru depunerea întâmpinării, în condițiile în care mandatarul intimaților arată că poate susține apărarea oral, la acest termen.

Față de excepția nulității cererii de revizuire ca nemotivată în termen, instanța o unește cu fondul urmând a se pronunța asupra acesteia prin decizie.

Părțile arată că nu mai au cereri de formulat, împrejurare față de care instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat mandatarul revizuientei solicită admiterea cererii de revizuire, desființarea hotărârii atacate și fixarea unui termen pentru rejudecarea recursului. În drept invocă art. 322 pct. 5 Cod pr. civ. Cu cheltuieli de judecată în sumă de 700 lei.

Învederează declarația autentică depusă la acest termen prin care dovedește că înscrisurile olografe existente la dosar ca fiind făcute de revizuientă nu au fost scrise de aceasta, ci de numita în numele său, act care, în opinia sa, golește de conținut reținerile instanței de recurs cu privire la faptul că revizuienta nu ar fi neștiutoare de carte. Cu privire la avizul psihologic, susține că este act nou în sensul art. 322 pct. 5 Cod pr. civ. inexistent în dosarul de recurs. Arată că potrivit acestui aviz psihologic revizuienta nu este capabilă să ia decizii pe cont propriu și față de această situație notarul avea obligația potrivit art. 30 din Legea 17/2000 să asigurare acesteia la încheierea actului juridic. Față de cele precizate în avizul psihologic, susține că revizuienta a fost în eroare - viciu de consimțământ la încheierea actului juridic, aceasta dorind să încheie un contract de întreținere, nu de vânzare - cumpărare cum s-a încheiat.

Avocat mandatarul intimaților solicită respingerea cererii de revizuire. Cu cheltuieli de judecată, depune bon carburant auto.

Susține că nu sunt îndeplinite cerințele art. 322 pct. 5 Cod pr. civ. întrucât avizul psihologic, pe care partea îl numește act nou în sensul articolului invocat, nu exista la data pronunțării hotărârii ce se atacă, fiind eliberat la o dată ulterioară. Totodată, învederează înscrisurile provenind de la unitatea spitalicească, față de care avizul psihologic nu poate fi luat în considerare, partea dorind să impresioneze de fapt instanța de judecată.

Față de actele dosarului și cele invocate, instanța lasă cauza în pronunțare.

-//-

CURTEA DE APEL

Asupra cererii de revizuire de față;

Prin decizia civilă nr. 289/2009 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar nr- a fost admis recursul declarat de pârâții și împotriva deciziei civile nr. 234/A/2009 pronunțată de Tribunalul Alba, s-a modificat decizia atacată în sensul că s-a admis apelul pârâților împotriva sentinței civile nr. 595/2007 a Judecătoriei S care a fost schimbată în tot respingându-se acțiunea civilă formulată de reclamanta împotriva pârâților și pentru nulitate absolută a actului juridic și anulare întabulare. Intimata a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată.

În considerentele deciziei s-a reținut, în esență, că reclamanta nu a fost pusă sub interdicție astfel că nu se poate susține că datorită bolii de care suferea nu a fost în măsură să încheie un act valabil sau să aibă reprezentarea actului încheiat, că devreme ce aceasta știe semna este de necontestat că știe și citi și că, neavând obiecțiuni la încheierea actului autentic de a cărui cunoștință avea, acest act este valabil, conform art. 1173 Cod civ. și nu sunt îndeplinite condițiile art. 953 Cod civ.

S-a considerat că împrejurarea că ulterior s-a răzgândit nu poate constitui motiv de constatare a actului juridic încheiat pe motiv că s-a înșelat cu privire la natura acestui act, iar în ceea ce privește boala de care suferă reclamanta, faptul că a fost luată în evidența spitalului municipal S nu înseamnă că este lipsită de discernământ și nici nu i-a fost restrânsă capacitatea de exercițiu.

Curtea a reținut fondat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod pr. civ. și a decis în sensul celor menționate anterior.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire revizuienta solicitând desființarea deciziei și fixarea unui nou termen pentru soluționarea recursului formulat în cauză.

În drept, cererea de revizuire este fundamentată pe disp. art. 322 pct. 5 Cod pr. civ. respectiv pe existența unor înscrisuri doveditoare noi de natură să ducă la pronunțarea unei alte soluții în recurs.

Sub acest aspect arată că actele și cererile olografe existente la dosar și luate în considerare de instanța de recurs atunci când reține că recurenta știe să scrise și să citească, nu sunt scrise de aceasta ci de numita.

Acest fapt îl probează cu actul nou intitulat "declarație" din data de 11 2009 prin care numita confirmă că revizuienta este neștiutoare de carte și că ea a scris mai multe cereri în numele său, existente la dosar.

Arată că act nou este și avizul psihologic nr. 231/2009 eliberat de Cabinetul individual de psihologie - care confirmă ca și factor favorizant al stării de eroare în care se afla și care i-a fost indusă de intimați la momentul încheierii contractului, faptul că are o personalitate labilă afectiv,

-//-

cu dificultăți de concentrare și de atenție, cu hipoamnezie de fixare și evocare precum și faptul că nu știe să citească și este incapabilă de a lua decizii pe cont propriu având nevoie de sprijin conform art. 30 din Legea nr. 17/2000 la încheierea unui act juridic.

Acest act nou este de natură să explice inclusiv științific faptul că revizuienta a fost în eroare - ca viciu de consimțământ asupra naturii actului încheiat.

Nu s-a formulat întâmpinare în cauză.

La termenul de judecată din 25.09.2009, reprezentantul intimaților a invocat nulitatea cererii de revizuire considerând că în condițiile în care aceasta vizează o hotărâre a unei instanțe de recurs îi sunt aplicabile prevederile art. 302 ind. 1 pct. 1 lit. c Cod pr. civ. referitoare la sancțiunea ce intervine în situația nedepunerii motivelor de nelegalitate în termen legal.

Curtea constată că această excepție este nefondată.

Revizuirea este o cale de atac extraordinară, cu reglementare distinctă de recurs inclusiv sub aspectul termenului în care poate fi formulată și motivată (art. 324 Cod pr. civ.), neexistând în acest condiții nici o rațiune care să justifice aplicarea dispozițiilor legale din materia recursului.

Cererea revizuientei este motivată în fapt și în drept iar intimații nu au demonstrat încălcarea termenului prev. de art. 324 pct. 4 Cod pr. civ. astfel că excepția invocată de aceștia nu poate fi primită.

Pe fondul cauzei Curtea reține următoarele:

În înțelesul disp. art. 322 pct. 5 Cod pr. civ. înscrisul nou pe care se fundamentează cererea de revizuire nu este suficient să nu fi fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată ci trebuie să întrunească și alte cerințe.

Astfel, în primul rând, acesta trebuie să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită, neputându-se cere revizuire unei hotărâri pe baza unor înscrisuri apărute după pronunțarea acesteia. În speță, însă, cele două acte noi invocate de revizuientă sunt ulterioare pronunțării deciziei atacate, nefiind îndeplinită cerința menționată anterior.

Textul de lege de care se prevalează revizuienta prevede, de asemenea necesitatea ca înscrisul să nu poată fi invocat în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Declarația în formă autentică a numite și avizul psihologic eliberat de un cabinet individual de psihologie, ambele având date de întocmire ulterioare hotărârii atacate, nu pot fi considerate acte noi în sensul art. 322 pct. 5 Cod pr. civ. întrucât astfel de acte puteau fi solicitate oricând în timpul procesului de fond ca probă și nu se poate susține că ar fi fost reținute de partea potrivnică.

Nefiind îndeplinite cerințele motivului de revizuire prev. de art. 322 pct. 5 Cod pr. civ. Curtea, în temeiul art. 326 Cod pr. civ. va decide în sensul respingerii acesteia.

-//-

(continuarea deciziei civile nr. 321/2009 dată în dosar nr-)

În baza art. 274 Cod pr. civ. revizuienta va fi obligată să plătească intimaților și suma de 870 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat și cheltuieli de transport (fl. 9 și 17).

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Respinge excepția nulității cererii de revizuire.

Respinge cererea de revizuire declarată de către revizuienta împotriva deciziei civile nr. 289/2009 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar civil nr-.

Obligă revizuienta să plătească intimaților și suma de 870 lei, cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 25.09.2009.

Președinte,

- - -

Judecător,

- -

Judecător,

- - -

Grefier,

Red.

Tehn. 5 ex/28.10.2009

-, -,

Președinte:Mihaela Florentina Cojan
Judecători:Mihaela Florentina Cojan, Daniela Mărginean, Cristina

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Anulare act. Decizia 321/2009. Curtea de Apel Alba Iulia