Anulare act. Decizia 479/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECTIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.479
Ședința publică din 11 mai 2009
PREȘEDINTE: Marinela Giurgincă
JUDECĂTOR 2: Cristian Pup
JUDECĂTOR 3: Maria Petria
GREFIER:
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei civile nr.303/25.03.2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă contestatorul asistat de avocat, iar pentru intimata se prezintă avocat.
Procedura completă.
Contestația în anulare a fost formulată în termen și este legal timbrată cu suma de 10 lei taxă judiciară de timbru și 1 leu timbru judiciar.
După deschiderea dezbaterilor și verificarea actelor și lucrărilor dosarului, reprezentantul contestatorului precizează că prezenta cerere a fost formulată atât ca și contestație în anulare, cât și revizuire, motiv pentru care consideră că trebuie disjunsă cauza. Arată că în cauză au fost încălcate dispozițiile art.317 pct.1 alin.1 și pct.2 pr.civ. și art.318 pr.civilă.
Reprezentanta intimatei, cu privire la cererea de disjungere a cauzei invocată în cauză, solicită respingerea acesteia, considerând că trebuie precizată în cerere separată cererea de contestație în anulare și separat cererea de revizuire.
Reprezentantul contestatorului invederează instanței că cererea privind contestația în anulare este întemeiată pe prev.art.317 și 318.pr.civ. și este legal timbrată, iar cererea de revizuire se întemeiază pe prev.art.322 alin.1 pct.1 pr.civ. și urmează să o motiveze și să o timbreze.
Curtea, în deliberare, în raport de cererea de disjungere a cererii de revizuire, o respinge, întrucât din precizările făcute la acest termen se constată că instanța a fost investită prin prezenta cerere cu o contestație în anulare conform art.317 și 318.pr.civilă.
Reprezentantul contestatorului solicită înregistrarea ședinței de judecată în conformitate cu prevederile art.13 alin.1 din Legea nr.304/2004, astfel cum a fost modificată și completată conform art.III Titlul XVI din Legea nr.247/19.07.2005 publicată în Monitorul Oficial al României nr.653/22.07.2005.
Reprezentanta intimatei, cu privire la cererea de înregistrare a ședinței de judecată, arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea acesteia.
Cu privire la cererea de înregistrare a ședinței de judecată, Curtea o respinge, întrucât prin OUG nr.137/28.10.2008, termenul prevăzut la art.III din Titlul XVI al Legii nr.247/2005, de la care se aplică dispozițiile art.13 din Legea nr.304/2004, referitoare la înregistrarea ședințelor de judecată, a fost prelungit până la data de 01 ianuarie 2010.
Reprezentantul contestatorului solicită ca pentru judecarea prezentei contestații în anulare să se constituie completul de judecată format din domnii judecători, și, complet care a soluționat și recursul atacat cu prezenta contestație.
Curtea, respinge ca inadmisibilă cererea formulată de apărătorul ales al contestatorului referitoare la constituirea completului de judecată invocat mai sus, întrucât se încalcă principiul repartizării aleatorii a cauzelor.
Reprezentantul contestatorului invederează instanței că, în probatoriu, înțelege să se folosească de procedura înscrierii în fals, cu privire la decizia contestată, respectiv a luării unui interogatoriu intimatei; dispozitivul deciziei civile nr.303/25.03.2009 a Curții de Apel Timișoara dată în dosar nr-, inclusiv cu minuta existentă, constând în faptul că semnăturile din dreptul rubricii Președinte Prof. univ. dr. și din hotărâre nu corespund cu semnăturile din minuta de la fila 42 verso dosar recurs și cu semnăturile de pe încheierile de ședință; în decizia civilă dată în recurs la rubrica Red. /27.03.2009, Inst.fond - Judecătoria Timișoara există o atestare care nu corespunde realității, respectiv redactorul hotărârii de fond, judecător cum greșit s-a menționat, în loc de judecător, considerând că se impune soluționarea acestei proceduri de drept comun având legătură directă cu obiectul acestei căi extraordinare de atac; o altă omisiune o reprezintă faptul că nu s-a soluționat această înscriere în fals cu dovada de îndeplinire a procedurii de citare a părții pe care o reprezintă; omisiunea de a se pronunța instanța și cu referire la sentința și încheierile incidente din prima instanță; în sentința primei instanțe, în practicaua sentinței, ultimul paragraf (sentința civilă nr.6700/21.06.2007) referitor la amenda aplicată pârâtului în temeiul art.103 pr.civ. în sumă de 200 lei se constată omisiunea privind amendarea, care nu se regăsește nici în minuta hotărârii și nici în hotărâre; se invocă de asemenea, neconcordanța existentă între minuta și dispozitivul hotărârii atacate cu recurs.
Domnul judecător verificând aspectele sesizate de către reprezentantul contestatorului cu privire la semnăturile sale atât din minuta hotărârii din recurs cât și din decizia motivată, arată că își însușește aceste semnături, ca aparținându-
Reprezentantul contestatorului solicită admiterea contestației în anulare, casarea hotărârii atacate cu trimitere spre rejudecare la prima instanță, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea contestației în anulare și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată. Susține că la fila 43 dosar recurs există dovada îndeplinirii procedurii de citare a părții adverse, respectiv a contestatorului; referitor la erorile materiale invocate, instanța de recurs conform art.258 pr.civ. a soluționat corect aceste aspecte; cât privește înscrierile în fals, consideră că acestea sunt niște aberații, pentru susținerea unui eventual fals, contestatorul putându-se adresa organelor penale.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
Prin contestația înregistrată la această instanță sub nr- din data de 06.04.2009, contestatorul a solicitat anularea deciziei civile nr.303/25.03.2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr-.
În drept, contestatorul a invocat atât dispozițiile art.317 pr.civ. cât și dispozițiile art.318 pr.civ. la care s-a adăugat și art.322 pr.civ. specific revizuirii, însă în expunerea argumentelor, contestatorul a învederat că nu a fost legal citat în procedura de soluționare a recursului și astfel, s-a aflat în imposibilitatea de a-și susține cauza și de a prezenta apărările sale.
De aceea, în opinia contestatorului, se impune utilizarea procedurii înscrierii în fals cu privire la decizia contestată.
Curtea, analizând contestația în anulare, din perspectiva motivelor de fapt și de drept invocate, cu aplicarea disp.art.320 pr.civ. raportat la art.317 și 318.pr.civ. va constata că aceasta este neîntemeiată.
Astfel, Curtea va statua în prealabil asupra aplicabilității principiului "electa una non datur recursus ad alteram" și în raport cu motivele folosite de către contestatorul însuși în argumentarea cererii sale, va califica prezenta cerere doar ca și o contestație în anulare, care este o cale de atac extraordinară, specială și de retractare, care nu poate fi confundată și care are caracteristici și particularități cu totul distincte față de instituția revizuirii, de aceea o eventuală incidență a dispozițiilor art.322 pr.civ poate fi invocată de către contestator printr-un demers separat, distinct.
De altfel, singurul motiv concret invocat de către contestator este legat de critica că nu fost legal citat în procedura de soluționare a recursului și astfel, s-a aflat în imposibilitatea de a-și susține cauza și de a prezenta apărările sale.
Din această perspectivă însă, Curtea va constata că această critică este total nejustificată, întrucât contestatorul a fost legal citat în toate etapele soluționării recursului, în acord cu dispozițiile art.85 și urm. pr.civ. consecința fiind prezența personală a domnului la diversele înfățișări care au avut loc cu ocazia soluționării recursului prin decizia civilă nr.303/25.03.2009 și în plus, a beneficiat de asistență juridică calificată, fiind asistat/reprezentat în mod succesiv de către doi distinși avocați din cadrul Baroului T, cu delegații atașate la dosarul din recurs (dl. avocat, și apoi dl. avocat ).
Prin urmare, dispozițiile art.317 pct. 1.pr.civ. nu pot fi incidente în cauză, deoarece acesta se aplică doar când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii, ceea ce nu se verifică în prezenta cauză.
Totodată, Curtea va constata că dispozițiile art.318 pr.civ. nu își găsesc aplicarea în cauză, întrucât dezlegarea dată cauzei pe fond prin decizia civilă nr.303/25.03.2009 nu este rezultatul vreunei greșeli materiale și nici nu s-au identificat situații prin care instanța de recurs să fi omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
În sfârșit, Curtea va mai constata că solicitarea contestatorului privind procedura înscrierii în fals, respectiv a luării unui interogatoriu intimatei nu pot fi admise în această etapă procesuală.
În privința interogatoriului, Curtea va reaminti că în cadrul instituției căii de atac extraordinare și speciale a contestației în anulare pot fi administrate doar acele probe care ar putea susține incidența motivelor contestației, respectiv pentru ipotezele prevăzute de art.317 alin.1 pct. 1 și 2.pr.civ. ori pentru cele 2 motive distincte ale contestației în anulare speciale prevăzute de art.318 pr.civ. printre care în nici un caz nu se regăsește proba cu interogatoriul intimatului.
Pe de altă parte, cu privire la procedura înscrierii în fals, aceasta are o modalitate de desfășurare prevăzută de art.183-184.pr.civ. care trebuie respectată cu strictețe și care impune autorului fie să sesizeze parchetul competent, în cazul în care cunoaște pe autorul falsului și numai atunci când nu este caz de judecată penală sau dacă acțiunea publică s-a stins sau s-a prescris, falsul se va putea cerceta de instanța civilă, prin orice mijloace de dovadă, însă niciuna dintre aceste ipoteze nu este incidentă în prezenta contestație în anulare.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, în temeiul prevederilor art.320 raportat lart.317 și 318.pr.civ. va respinge ca neîntemeiată contestația în anulare formulată de către contestatorul împotriva deciziei civile nr.303/25.03.2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr-.
Va constata că nu sunt aplicabile dispozițiile art.274 și urm. pr.civ. întrucât intimată nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată contestația în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei civile nr.303/25.03.2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 mai 2009.
PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red.: /25.05.2009
Dact. /./ 2 ex./26.05.2009
Inst.fond.: jud.
Inst.apel: jud.,
Inst.recurs: jud.,
Președinte:Marinela GiurgincăJudecători:Marinela Giurgincă, Cristian Pup, Maria Petria