Anulare act. Decizia 50/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.50
Ședința publică din 28 februarie 2008
PREȘEDINTE: Lucian Lăpădat
JUDECĂTOR 2: Carmina Orza
GREFIER:- -
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanții și împotriva sentinței civile nr. 1882 din 8 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați ORAȘUL prin PRIMAR și REGIA AUTONOMĂ de DISTRIBUȚIE și EXPLOATARE a B, având ca obiect refuz soluționare cerere.
La apelul nominal, făcut în ședință publică,au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța constată că reclamanții apelanți au solicitat judecarea cauzei și în lipsa lor conform prevederilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, situație față de care lasă cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul C-S sub nr. 2292/14.03.2005, reclamanții și au chemat în judecată pe pârâta Primăria, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să fie aceasta obligată să se pronunțe asupra cererii de restituire a imobilelor, potrivit dispozițiilor art. 23 alin.1 din Legea nr. 10/2001, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că în data de 14.08.2001, au depus trei notificări, cu nr. 218-prin care a solicitat restituirea în natură a Apolo, și terenul în suprafață de 1421. înscrise în CF 504 Montană, nr. 217 și 219.
Au solicitat și despăgubiri bănești.
Pârâta a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca nefondată.
În motivare, a arătat că imobilul solicitat a fost cuprins prin Legea nr. 577/2003, în domeniul privat al statului, figurând la poziția nr. 116, din Anexa nr. 1A la lege, ea nefiind competentă a se pronunța asupra notificărilor.
Prin sentința civilă nr. 1492/13.05.2005, Tribunalul C-S a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Reșița, reținând că acțiunea privește obligația de face, iar competența aparține judecătoriei, conform dispozițiile art. 1 Cod procedură civilă.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Reșița sub nr. 3006/15.06.2005.
La termenul de judecată din 11.10.2005, Judecătoria a admis cererea reclamantei și a înaintat cauza Curții Constituționale, în vederea soluționării de către aceasta a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 pct. 2 din Legea nr. 577/2004, invocată de către reclamantă. Cauza a fost repusă pe rol după soluționarea excepției de neconstituționalitate, la cererea reclamanților, formulată în data de 13.11.2006.Procedând la soluționarea cu prioritate a excepției de necompetență materială invocată în cauză, conform dispozițiilor art. 137 alin.1 Cod procedură civilă.
Judecătoria Reșița prin sentința civilă nr. 3519/07.12.2006 pronunțată în dosarul nr. 3006/2005 a admis excepția de necompetență materială a Judecătoriei Reșița, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamanții și împotriva pârâtei Primăriei, în favoarea Tribunalului C- A constatat intervenit conflictul negativ de competență și a trimis cauza Curții de APEL TIMIȘOARA în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Reșița a avut în vedere faptul că reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la emiterea dispoziției motivate, asupra cererii de restituire în natură și a cererilor de despăgubiri, conform dispozițiile art. 23 alin.1 din Legea nr. 10/2001.
Legea nr. 10/2001 a investit ca instanță de fond, tribunalul cu soluționarea tuturor cererilor referitoare la aplicabilitatea dispozițiilor acestei legi.
De vreme ce tribunalul este competent a se pronunța asupra legalității și temeiniciei dispoziției sau deciziei emise de unitatea deținătoare a imobilului, tot acesta este competent ase pronunța și asupra competenței unității de a emite decizia sau dispoziția și asupra obligării ei la emiterea acestui act.
Acțiunea nu este o obligație de a face de drept comun, întemeiată pe dispozițiilor art. 1073 Cod civil, ci o cerere de obligare a pârâtei la respectarea dispozițiilor speciale ale art. 23 din Legea nr. 10/2001, fapt ce a atras competența tribunalului, în primă instanță.
Pe cale de consecință, în baza dispozițiilor art. 158, 159 pct. 2 Cod procedură civilă, a admis excepția de necompetență materială invocată din oficiu, și a declinat competența în favoarea Tribunalului C-S și constatând ivit conflictul de competență, a trimis cauza Curții de APEL TIMIȘOARA în vederea soluționării acestuia.
Investită cu judecarea conflictului negativ de competență Curtea de APEL TIMIȘOARA prin sentința civilă nr. 8/15.02.2007, pronunțată în dosarul nr- a stabilit competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului C-
Pentru a pronunța această hotărâre Curtea de APEL TIMIȘOARAa avut în vedere faptul că legea nu prevede expres că soluționarea cererilor vizând acest refuz este de competența tribunalului în primă instanță. S-a observat însă că, formulând această cerere persoanele afirmativ îndreptățite critică atitudinea culpabilă a persoanei notificate care refuză să îndeplinească o atribuție stabilită printr-o lege specială, nerespectarea termenului legal în care unitatea trebuie să emită răspuns la notificare putând fi asimilată cu refuzul acesteia de a permite reclamanților accesul la măsurile reparatorii recunoscute de legea nr. 10/2001.
Cum cel nemulțumit de atitudinea unității deținătoare exprimată în dispoziție sau decizie este îndreptățit să atace această atitudine la tribunal în primă instanță pentru identitate de rațiune s-a impus că și lipsa unui răspuns al notificatului în termenul prevăzut de lege să poată fi contestată la aceeași instanță (în acest sens Înalta Curte de Casație și Justiție având deja o practică uniformă).
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 22 Cod procedură civilă, instanța a stabilit competența de soluționare a cererii formulate de reclamanții și în favoarea Tribunalului C-
Cauza revine astfel la Tribunalul C-S fiind înregistrată la nr. 202/59/20.03.2007.
La termenul de judecată din data de 07.05.2007, instanța a dispus, la cererea petentei introducerea în cauză în calitate de pârâtă a Regiei Autonome de Distribuție și Exploatare a România
În rejudecare s-au administrat noi probe cu înscrisuri.
Examinând cererea petentei, instanța urmează aor espinge pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel petenta a investit instanța uzitând de dispozițiile Legii 554/2004, cu o cerere prin care a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună obligarea pârâtei Primăriei să se pronunțe asupra cererii acesteia de restituire a imobilelor.
Din analiza notificărilor adresate de către petentă prin intermediul executorului judecătoresc pârâtei, reiese că aceasta a solicitat prin notificarea nr. 217 și 219 /14.09.2001 acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul demolat după naționalizarea cinematografului din, respectiv pentru imobilul expropriat și apoi demolat, situat administrativ în str. 1 - 1918 și evidențiat în Cf 504 nr. top. 3 și pentru terenul aferent casei ( pag.27 și 71 dosar ), iar prin notificarea nr. 218/14.08.2001 petenta a solicitat aceleiași pârâte retrocedarea în natură a bunurilor naționalizate (fila 49 dosar ).
Pe parcursul judecării cauzei pârâta Primăria a soluționat notificările petentei prin dispoziția nr. 2638/15.06.2007 (fila 102 dosar) și notificarea ce formează obiectul dosarului execuțional nr. 218/2001, a fost de asemenea soluționată, prin referatul nr. 3313/12.04.2006, pârâta Primăria, comunicându-i-o spre soluționare cu adresa nr. 7424/14.06.2007, pârâtei F România B (fila 1067 dosar ).
În această situație, cum cererea petentei viza doar obligarea pârâtei Primăria de soluționare a celor trei notificări, prin cererea de introducere în cauză a pârâtei România B nu s-a solicitat și obligarea acesteia la soluționarea vreunei cereri, și văzând și dispozițiile art. 129 alin. ultim Cod procedură civilă, tribunalul constată că cererea petentei, a rămas fără obiect, astfel că văzând și dispozițiile art. 112 alin.3 Cod procedură civilă a respinge acțiunea formulată de către reclamanții și în contradictoriu cu pârâtele Orașul reprezentat prin Primar și Regia Autonomă de Distribuție și Exploatare a România
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către pârâte, în baza dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, acestea nu se vor acorda.
mpotriva sentinței civile nr. 1882 din 8 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- au declarat apel reclamanții și, criticând hotărârea atacată sub aspectul nelegalității acesteia, în sensul că în mod greșit a fost respinsă acțiunea ca fiind fără obiect în condițiile în care reclamanții au solicitat restituirea imobilelor confiscate de fostul regim în mod abuziv, în temeiul art. 23 al. 1 din Legea nr. 10/2001.
S-a mai arătat că în mod nejustificat Primarul Orașului, ani de zile nu s-a pronunțat asupra notificării formulate în condițiile prevăzute de art. 21 din Legea nr. 10/2001, iar după apariția Legii nr. 577/2004, în mod formal, Primarul Orașului a transmis notificarea către România
La filele 11 - 12 Primarul orașului a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului deoarece s-a răspuns notificării reclamanților.
Examinând apelul prin prisma celor arătate și în condițiile prev. de art. 287 și urm. Cod procedură civilă, raportat la art. 2 - 9, 21 și urm. din Legea nr. 10/2001, astfel cum aceasta a fost modificată, se reține că acesta este întemeiat în sensul celor ce se vor arăta mai jos:
Reclamanții au depus trei notificări la data de 14 august 2001, în condițiile prevăzute de Legea nr-, prin care au solicitat restituirea în natură a cinematografului "Apolo" și a terenului în suprafață de 1421. înscrise în CF 304 Montană, nr. 217 și 219, notificări care nu au fost soluționate, în conținutul lor până la pronunțarea hotărârii de către Tribunalul C-
Din actele și lucrările cauzei rezultă că imobilele în legătură cu care, în principal, s-a solicitat restituirea în natură, există din punct de vedere fizic și nu mai sunt afectate, total sau parțial scopului pe care l-au avut până în anul 1989.
Reclamanții afirmă că cinematograful Apolo, în prezent, ar fi o casă în ruină.
În aceste condiții, în sensul jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție B, pentru a se putea realiza conținutul dreptului real de proprietate privat al reclamanților prima instanță este datoare să verifice situația concretă a imobilelor revendicate, delimitarea acestora și posibilitatea de restituire în natură.
Numai după stabilirea acestor chestiuni, în continuare instanța urmează să verifice în ce măsură se pot acorda despăgubiri persoanelor îndreptățite și modalitatea în care organele administrative prevăzute de lege și-au îndeplinit atribuțiile legale, în raport cu cererile reclamanților.
În această ordine de idei este greșită reținerea Tribunalului C-S în sensul că acțiunea reclamanților a rămas fără obiect, dimpotrivă acțiunea acestora este mai actuală ca oricând, ținând seama că după trecerea unui interval de timp de 8 ani, autoritățile administrative abilitate de lege nu au reușit să se pronunțe asupra notificării reclamanților.
Față de aceste împrejurări, în spiritul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, în materie, care a statut că în materie de reparare a prejudiciului cauzat persoanelor prin naționalizare abuzivă, primează în primul rând repararea prejudiciului prin restituirea în natură a imobilului confiscat și numai dacă acest lucru nu este posibil, din cauze de interes public sau de siguranță publică, se impune acordarea de juste despăgubiri -, prima instanță urmează a proceda la identificarea și stabilirea situației juridice certe a imobilelor revendicate în natură, dacă este cazul inclusiv pe calea unei expertize tehnice, după care se va pronunța asupra retrocedării în natură a acestor bunuri, iar în cazul imposibilității satisfacerii acestui principiu va proceda la recunoașterea dreptului reclamanților la juste despăgubiri, în condițiile prevăzute de lege.
Față de cele arătate, Curtea, va admite apelul declarat de către reclamanții și împotriva sentinței civile nr. 1882 din 8 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-;
Va desființa hotărârea atacată și va trimite cauza pentru rejudecare la aceeași instanță, respectiv Tribunalul C-S, Reșița, instanța de trimitere urmând a se conforma celor arătate mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de către reclamanții și împotriva sentinței civile nr. 1882 din 8 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.
Desființează hotărârea atacată și trimite cauza pentru rejudecare la aceeași instanță, respectiv Tribunalul C-S, Reșița.
DEFINITIVĂ.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 28 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
GREFIER,
- -
Se comunică cu:
eclamanții apelanți
- don., str. -, nr. 21/
-. B, Al Violetelor, nr. 4,. 71,. A,. 101
Pârâții intimați
ORAȘUL prin PRIMAR - cu sediul în,-, jud. C-
REGIA AUTONOMĂ de DISTRIBUȚIE și EXPLOATARE a B - str. -, nr. 27, sector 1
Red. /26.03.2008
Tehnored /27.03.2008
Ex.6
Primă instanță:
Președinte:Lucian LăpădatJudecători:Lucian Lăpădat, Carmina Orza
