Anulare act. Decizia 53/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 53

Ședința publică de la 21 Ianuarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Stela Popa

JUDECĂTOR 2: Paula Păun

JUDECĂTOR 3: Sorin Drăguț

Grefier - -

Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamanta împotriva deciziei civile nr.385 din 05 iulie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr- împotriva intimatei pârâte și intimatul intervenient -, având ca obiect anulare act.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocați și care reprezintă pe recurenta reclamantă ,avocat reprezintă pe intimata pârâtă și avocat pentru intimatul intervenient -.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

S-a depus întâmpinare de către intimata pârâtă, prin apărător, care fost comunicată și celorlalte părți prezente care nu au solicitat acordarea unui termen pentru o observa.

Instanța, constatând că nu mai sunt cereri de formulat sau excepții de invocat, a acordat cuvântul asupra recursului.

Avocat, pentru recurenta reclamantă, a susținut motivele scrise, pe care le-a dezvoltat oral, în raport de care a solicitat admiterea recursului modificarea deciziei atacată în sensul respingerii apelului și menținerii sentinței pronunțată de instanța de fond, fără cheltuieli de judecată, iar în subsidiar admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Dolj.

Avocat, pentru recurenta reclamantă, a achiesat la concluziile susținute de avocat

Avocat, pentru intimata pârâtă, a considerat că motivele de recurs nu se încadrează în nici unul din punctele art.304 cod. proc. civ, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea, ca legală și temeinică, a soluției pronunțată de Tribunalul Dolj, cu cheltuieli de judecată.

Avocat, pentru intimatul intervenient, a considerat că în mod corect instanța de apel a apreciat că excepția prescripției dreptului la acțiune este întemeiată și ca urmare a schimbat sentința în sensul că a respins acțiunea. A pus concluzii de respingere a recursului, cu cheltuieli de judecată. A depus concluzii scrise.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

La data de 26 ianuarie 2006, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate nulitatea absolută certificatului de moștenitor nr.157/10 decembrie 1998, care făcut obiectul dosarului nr. 177/1998 al BNP.

În motivarea acțiunii, reclamanta a precizat că prin certificatul menționat s- constatat calitatea de moștenitoare a pârâtei față de defuncta, cărei succesiune s-a deschis la 4 octombrie 1975.

Reclamanta a mai precizat că defuncta fost fiica soților - și -, soră cu mama reclamantei (numita ) și a fost căsătorită cu G, care a decedat în 1994, iar din căsătoria celor doi nu au rezultat descendenți, moștenitoare a defunctei, rămânând reclamanta.

S-a mai arătat că pârâta fost fiica lui, acesta fiind fiul numitei, ca rezultat al unei relații extraconjugale, astfel că pârâta nu are nici o legătură de rudenie cu defuncta.

La data de 14 aprilie 2006 pârâta a depus întâmpinare prin care solicitat respingerea acțiunii, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată și prin care invocat excepția lipsei calității procesuale active reclamantei, excepția lipsei de interes reclamantei în promovarea acțiunii și excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepții care au fost unite cu fondul cauzei prin încheierea de ședință din data de 26 mai 2006.

Prin întâmpinare pârâta a mai arătat că în certificatul de moștenitor cărui anulare se solicită s-a stabilit doar calitatea de succesor, fără a fi incluse bunuri în masa succesorală a autoarei, deoarece singurele rămase au fost două locuri de veci prin care aceasta, printr-o declarație le-a trecut în proprietatea lui și (părinții pârâtei).

În același timp, pârâta a mai arătat că era de notorietate că și erau frați consângeni, bunica lor fiind concubina lui -, tatăl lui, defuncta, și familia locuind în același imobil, astfel încât respectiva "declarație" întrunește condițiile prevăzute de art. 802 cod civil pentru a putea fi considerată ca fiind un testament autentic, fiind vorba de un act juridic solemn, unilateral, personal și pentru "mortis causa".

În privința excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, pârâta a arătat că aceasta din urmă nu a făcut dovada că ar fi acceptat în mod expres sau tacit succesiunea lui, în termenul prevăzut de art. 700 Cod Civil, cu atât mai mult cu cât, sub aspect patrimonial succesiunea autoarei era "neinteresată" pentru eventualii moștenitori.

Referitor la excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii, pârâta arătat că aceasta este legată de prima excepție, interesul fiind o condiție a calității procesuale active.

S- arătat că cea de- treia excepție invocată - prescripția dreptului material la acțiune este întemeiată, deoarece acțiunea în anulare certificatului de moștenitor are caracter personal, patrimonial, fiind prescriptibilă în termen de 3 ani, întrucât se urmărește, în principal, desființarea actului, și nu valorificarea unui drept real, fiind deci aplicabil art. 3 din Decretul 167/1958.

Prin sentința civilă nr.11167 din 18 decembrie 2006, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr.1491/C/2006, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta.

S-a dispus anularea certificatului de moștenitor nr. 157/10 decembrie 1998 eliberat de BNP în privința calității de moștenitor legal (nepoată de frate) a pârâtei, după autoarea.

A fost obligată pârâta la 520,30lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru se pronunța astfel, instanța făcut aplicarea dispozițiilor art. 88 și 77 din Legea nr. 36/1995, reținând din analiza pieselor dosarului notarial că la acest dosar nu a existat nici un argument legal pentru ca notarul să considere procedura succesorală privind-o pe, ca fiind finalizată și să elibereze certificatul de moștenitor nr. 157/10 decembrie 1998.

Excepția prescripției dreptului la acțiune ridicată de pârâtă prin întâmpinare, a fost apreciată ca întemeiată, instanța reținând că pentru aceasta acțiune personală nepatrimonială,termenul a început să curgă în speță la data de 8 mai 2003, dată la care reclamanta, prin intermediul fiului său, a luat cunoștință de existența dosarului notarial nr.177/1998 și, implicit, a certificatului de moștenitor nr. 157/ 10 decembrie 1008.

În raport de această dată s-a reținut că acțiunea nu este prescrisă, fiind introdusă la data de 26 ianuarie 2006, deci înăuntrul termenului legal.

Împotriva acestei sentințe declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Calea de atac a fost calificată drept apel la termenul din 05 iulie 2007, instanța constatând că obiectul acțiunii nu este susceptibil de evaluare pecuniară ( fiind vorba de anularea unui certificat de calitate de moștenitor ce nu cuprinde o masă succesorală), astfel încât, nu sunt incidente dispozițiile art.2822, ci dimpotrivă, dispozițiile art. 282, alin.1 pr.civ. care reprezintă regula în materia căilor de atac, împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorie în primă instanță, în materie civilă.

În motivarea apelului, sentința fost criticată atât pentru soluționarea unor excepții, cât și pentru soluția dată pe fondul cauzei.

Apelanta reiterează excepția lipsei calității procesuale active reclamantei, dat fiind că aceasta nu este nici moștenitor rezervatar și nici sezinar, excepția lipsei de interes legitim în promovarea acțiunii, întrucât intimata și-a vândut drepturile succesorale de pe urma revendicării numitelor și, excepția prescripției dreptului la acțiune, întrucât din probele cauzei nu rezultă faptul că reclamanta nu avut cunoștință de existența certificatului de moștenitor.

Hotărârea instanței de fond este criticată și sub aspectul rezolvării dată pe fondul cauzei, apelanta arătând că autoarea și-a manifestat în timpul vieții intenția de exheredare oricăror alți moștenitori.

În cauză, formulat cerere de intervenție accesorie în sprijinul apelantei numitul -, justificându-și interesul prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 83363/2004 BNP, prin care i-a transmis toate drepturile ce i se cuvin cu privire la imobilul teren în suprafață de 9526. situat în, imobil notificat în baza Legii nr. 10/2001, fiind preluat abuziv de la defuncta.

În cuprinsul cererii de intervenție s-a invocat excepția lipsei calității procesuale active și excepția prescripției dreptului la acțiune, formulându-se critici și pe fondul cauzei.

Cererea de intervenție accesorie a fost încuviințată în principiu la termenul din 4 iulie 2007, în temeiul art. 52, alin.1 Cod pr. civilă.

Prin decizia civilă nr.385 din 5 iulie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a admis apelul declarat de pârâta, s-a admis cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul, s-a schimbat în tot sentința apelată, s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și s-a respins acțiunea reclamantei.

În motivarea deciziei s-a reținut că în mod corect prima instanță s-a pronunțat asupra acțiunii ca fiind o acțiune în anularea certificatului de moștenitor, și nu în constatarea nulității absolute, așa cum s-a menționat obiectul juridic al cererii introductive, făcându-se o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 84 Cod pr. civilă, dându-se relevanță dreptului dedus judecății și scopului urmărit de către părți.

S-a apreciat că în cauză caracterizarea acțiunii s-a făcut avându-se în vedere dispozițiile art. 88 din Legea nr.36/1995, text de lege ce le vizează pe toate subiectele de drept care se pot considera vătămate prin mențiunile înscrise în certificatul de moștenitor și ocrotește interesele particulare ale acestora, reglementând astfel o cauză de nulitate relativă.

Invocându-se o vătămare a propriilor drepturi succesorale, în mod corect prima instanță a statuat caracterul personal nepatrimonial al acțiunii și care are astfel caracter prescriptibil potrivit dispozițiilor Decretului nr.167/1958.

S-a apreciat că este greșită rezolvarea juridică dată de prima instanță - excepția prescripției dreptului la acțiune, întrucât nu există un temei legal pentru a se considera că termenul de prescripție a început să curgă de la data la care reclamanta a luat la cunoștință de certificatul de moștenitor, fiind aplicabile dispozițiile art. 9 din Decretul nr. 167/1958.

S-a apreciat de asemenea, că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.9 alin. 2 din Decretul nr.167/1958 potrivit cu care, termenul de prescripție începe să curgă de la data când cel îndreptățit a cunoscut cauza anulării, însă cel mai târziu de la împlinirea a 18 luni de la data încheierii actului, dată în raport cu care acțiunea este prescrisă.

În același timp, s-a reținut că în cauză nu s-a formulat cerere de repunere în termen, iar reclamanta a stat în pasivitate, deci avea posibilitatea să verifice evidențele centralizate ale camerelor notarilor publici, privind dezbaterea succesiunii.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta, criticând-o ca nelegală.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a invocat că instanța a interpretat greșit actul dedus judecății, întrucât a fost investită instanța cu o acțiune în constatarea nulității absolute, și nu în anulare și că s-a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 9 din Decretul nr.167/1958.

S-a arătat că normele legale în vigoare privind vocația la succesiune sunt norme imperative, iar încălcarea acestora se sancționează cu nulitatea absolută.

S-a susținut că în cauză un eventual termen de prescripție trebuie să fie calculat de la data la care partea a luat la cunoștință de existența actului, în cauză nefiind aplicabile dispozițiile art. 9 alin. 2, deoarece aceste dispoziții privesc situația în care s-au folosit manopere dolosive și alte asemenea mijloace, sancționate de lege cu nulitatea relativă.

Recursul este fondat.

Certificatul de moștenitor sau de legatar este actul eliberat de notarul public în urma finalizării procedurii succesorale notariale prin care se constată masa succesorală, numărul și calitatea moștenitorilor, cotele ce le revin, precum și bunurilor atribuite fiecăruia, dacă s-a realizat și împărțeala acestora ( art. 81 și 83 din Legea nr.36/1995).

Certificatul de moștenitor nu este titlu juridic de proprietate, ci numai un mijloc de insezinare și un instrument probator al calității de moștenitor și al cotei succesorale sau bunurilor care se cuvin.

Cei care se consideră vătămați în drepturile lor prin emiterea certificatului de moștenitor pot cere instanței anularea și stabilirea drepturilor lor, conform legii.

În privința anulării certificatului de moștenitor, trebuie să se distingă după cum partea care solicită anularea a participat la procedura succesorală notarială și a consimțit la eliberarea lui sau, dimpotrivă, are calitatea de terță persoană care nu și-a dat acordul la emiterea lui.

Dacă reclamantul nu a participat la procedura succesorală notarială, poate contesta calitatea de succesor a titularului certificatului de moștenitor sau întinderea drepturilor lui succesorale, mențiunile cuprinse în certificat fiind însă opozabile numai până la proba contrară.

Acțiunea în anularea certificatului de moștenitor este însă imprescriptibilă când vizează: 1) constatarea calității de moștenitor, stabilirea masei succesorale și a drepturilor fiecărui moștenitor; 2) cuprinderea în masa succesorală a unui bun proprietatea altuia (situație în care acțiunea în anulare întrunește caracteristicile unei acțiuni în revendicare sau în constatare, după caz).

Ca regulă generală, acțiunea în anularea certificatului de moștenitor nu este o acțiune de sine stătătoare, ci o acțiune "grefată" pe acțiunile care sancționează direct drepturile moștenitorilor sau terților, motiv pentru care se vor aplica regulile specifice acestor din urmă acțiuni care constituie suportul și dau consistență acțiunii în anulare a certificatului de moștenitor.

Raportat la aceste considerente și la obiectul dedus judecății, se constată că în mod greșit instanța de apel a reținut caracterul prescriptibil al acțiunii și a soluționat cauza pe excepție.

Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza art. 312 Cod pr. civilă a se admite recursul, a se casa decizia și a se trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Dolj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de reclamanta împotriva deciziei civile nr.385 din 05 iulie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă și intimatul intervenient -.

Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Dolj.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 21 ianuarie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red.Judec.-

Tehn./4 ex.

20.02.2008

Jd..

Președinte:Stela Popa
Judecători:Stela Popa, Paula Păun, Sorin Drăguț

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Anulare act. Decizia 53/2008. Curtea de Apel Craiova