Anulare act. Decizia 636/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVIL
DECIZIE Nr. 636
Ședința public de la 25 August 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Paraschiva Belulescu
Judector - -
Judector - -
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 35 din 08 februarie 2008, pronunțat de Tribunalul Gorj, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata pârât și intimatul reclamant -. G, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal, fcut în ședinț public, au rspuns recurentul pârât personal și asistat de avocat și intimatul reclamant -. G personal și asistat de avocat lipsind intimata pârât.
Procedura legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei, de ctre grefierul de ședinț, dup care:
Instanța, constatând c nu mai sunt cereri de formulat sau excepții de invocat, a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat, pentru recurentul pârât, a susținut c în mod greșit s-a reținut acceptarea moștenirii de ctre reclamant și pârâta atâta timp cât exist prezumția de legalitate a încheierii certificatului de moștenitor, prezumție ce nu poate fi rsturnat de reclamant. Un al doilea motiv de recurs este aplicarea și interpretarea greșit a dispozițiilor art.689 Cod civil, reclamantul neacceptând în mod tacit succesiunea mamei sale,. Faț de cele susținute a pus concluzii de admiterea recursului, modificarea hotrârii atacate în sensul respingerii apelului și menținerii ca legal și temeinic a hotrârii pronunțate de instanța de fond, cu cheltuieli de judecat.
Avocat, pentru intimatul reclamant, a susținut c în mod legal Tribunalul Gorja admis apelul declarat de reclamant și a schimbat sentința instanței de fond în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulat, solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecat.
CURTEA
Asupra recursului civil de faț:
Prin acțiunea civil înregistrat sub nr- la Judec toria Novaci reclamantul -. Gas olicitat instanței de judecat ca, în contradictoriu cu pârâții -. și s se dispun partajul averii succesorale rmase de pe urma autoarei comune,. Cum pârâtul -. a solicitat respingerea acțiunii, artând c este unic moștenitor conform certificatului de moștenitor nr. 375 din 5 iulie1989 eliberat de notariatul de Stat Local Tg. Crbunești, reclamantul a solicitat anularea certificatului de moștenitor. Cererea sa de anulare a certificatului de moștenitor a fost disjuns de cererea de partaj, în ședința public din data de 12 iulie 2007, fiind înregistrat pe rolul Judec toriei Novaci sub nr-.
În motivarea cererii de anulare a certificatului de moștenitor,s-a artat c certificatul nr. 375/1989, s-a emis nelegal fr citarea sa și incorect s-a consemnat c reclamantul împreun cu pârâta sunt strini de succesiune prin neacceptare întrucât au acceptat succesiunea, fapt cunoscut de ctre pârât.
Prin sentința civil nr. 1957 din 8.11.2007 pronunțat de Judec toria Novaci în dosarul civil nr- s-a respins acțiunea civil formulat de reclamant -.G împotriva pârâților - și pentru anularea certificatului de moștenitor.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanț a motivat c nu se mai poate verifica citarea reclamantului și a pârâtei la biroul notarial întrucât a expirat termenul de arhivare a dosarului notarial, iar în privința acceptrii succesiunii de ctre descendenții autoarei a reținut c nu s-a fcut dovada contrar a mențiunilor din certificatul de moștenitor, respectiv c reclamantul și pârâta au acceptat succesiunea autoarei.
Sub acest din urm aspect instanța a motivat c luarea cheilor de la casa autoarei nu constituie act de acceptare a succesiunii, cu atât mai mult c în contextul probator al cauzei, din declarațiile martorilor rezultâ acceptarea succesiunii doar de ctre pârâtul.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul, susținând în esenț c nu s-a avut în vedere recunoașterea pârâtului de la interogatoriul ce i s-a luat și nici dispozițiile legale aplicabile în speț.
Prin decizia civil nr.35 din 08 februarie 2008, pronunțat în dosarul nr-, Tribunalul Gorja admis apelul reclamantului, a schimbat sentința, a admis acțiunea și a anulat certificatul de moștenitor nr.375 din 5 iulie 1989 emis de Notariatul de Stat Tg.Crbunești.
Instanța de apel a motivat c prima instanț nu a stabilit corect starea de fapt privitoare la acceptarea succesiunii defunctei de ctre descendenții acesteia.
A reținut - pe baza rspunsurilor la interogatoriile luate pârâților c, imediat dup decesul autoarei, cheile casei printești au rmas la reclamant, iar terenurile rmase de pe urma defunctei au fost folosite atât de ctre reclamant cât și de ctre pârâta, fapte ce au semnificația juridic a acceptrii succesiunii conform art.688 civ. - acceptarea tacit fiind prevzut de art.689 civ.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, invocând art.304 pct.7 și 9 pr.civ.
A susținut recurentul c instanța de apel a interpretat greșit dispoz.art.88 din Lg.36/1995.
Argumentând motivul de nelegalitate, recurentul a artat c imposibilitatea instanței de a verifica legalitatea procedurii de citare îi este imputabil reclamantului care trebuia s introduc acțiunea în anularea certificatului de moștenitor în termenul general de prescripție de 3 ani, termen ce curge de la data eliberrii actului, reclamantul având cunoștinț de eliberarea certificatului de moștenitor conform rspunsului dat de pârât la interogatoriu potrivit cruia, acesta s-a prezentat la notar pentru dezbaterea succesiunii.
A mai susținut recurentul c în momentul în care prțile s-au prezentat la notariat conform art.16 din Decretul 40/1953 (în vigoare la acea dat) s-a întocmit un proces verbal cuprinzând declarațiile prților, iar pe baza mențiunilor din procesul verbal s-a eliberat certificatul de moștenitor, nefiind necesar luarea unor declarații exprese de acceptare sau de renunțare la succesiune.
C de al doilea argument al motivului de nelegalitate invocat se refer la greșita interpretare a dispoz.art.689 civ. recurentul susținând c deși reclamantul a preluat cheile casei - bun succesoral - nu s-a comportat ca un adevrat proprietar, în cas locuind fiica pârâtului, unicul acceptant al succesiunii autoarei, potrivit declaraților de martori.
Recursul este nefondat.
Instanța de apel a interpretat și aplicat corect în soluționarea cauzei dispozițiile legale.
Art.88 din Legea nr.36/1995 nu prevede un termen limit pentru formularea acțiunii în anularea certificatului de moștenitor ci doar posibilitatea, pentru cei vtmați într-un drept al lor s solicite anularea actului.
În lipsa unor dispoziții speciale, instanța a avut în vedere normele generale privitoare la nulitatea actelor juridice.
Reclamantul a formulat o acțiune în anulare invocând nulitatea certificatului de moștenitor întrucât s-a eliberat pârâtului fr citarea celorlalți succesibili și cu vtmarea dreptului su la moștenire pentru c, pe baza declarației dat cu rea credinț de pârât la notariat s-a consemnat neacceptarea succesiunii autoarei de ctre reclamant, deși pârâtul avea cunoștinț de acceptarea succesiunii de ctre toți succesibilii.
Citarea tuturor succesibililor a constituit și constituie o obligație a notarului, atât art.12 din Decretul 40/1953 (în vigoare la acea dat) cât și art.75 din Lg.36/1995 conținând prevederi în acest sens.
Necitarea unui succesibil echivaleaz cu omiterea de la împrțeal a acestuia și atrage nulitatea actului.
Acțiunea în anularea certificatului de moștenitor, dac este formulat de ctre succesibilul care nu a fost citat la dezbaterea succesiunii la notariat - poate fi formulat oricând dac se invoc o cauz de nulitate absolut în msura în care moștenirea a fost acceptat în termen - în acest scop certificatul de moștenitor neavând o natur convențional.
În speț reclamantul - a invocat reaua credinț a pârâtului care, prin declarația dat notarului nu a indicat corect moștenitorii acceptanți ai succesiunii defunctei și s-a declarat unicul moștenitor acceptant deși avea cunoștinț de acceptarea succesiunii de ctre toți succesorii legali, astfel c a urmrit o cauz imoral și ilicit. Or, cauza imoral și ilicit a actului juridic este cauz de nulitate absolut ce atrage nulitatea atât a actelor juridice bilaterale, cât și a celor unilaterale.
Chiar în ipoteza unei nulitți relative - în speț nu s-ar pune problema prescripției dreptului la acțiune în raport de data la care reclamantul a luat cunoștinț de existența certificatului de moștenitor (act depus în anul 2007 în dosarul de partaj succesoral) întrucât termenul de prescripție curge de la acest moment iar nu de la data eliberrii certificatului de moștenitor.
Reclamantul nu a fost prezent la data dezbaterii succesiunii, iar conform art.16 din Decretul 40/1953 în vigoare la data eliberrii certificatului - dac la termenul fixat nu s-au prezint toți moștenitorii, procedura succesoral trebuia suspendat.
Recurentul pârât este în eroare când susține prezența reclamantului la dezbaterea procedurii succesorale pe baza rspunsurilor date la interogatoriu de pârât, întrucât pârâta s-a referit la un alt moment decât cel al dezbaterii succesiunii, și anume la o dat anterioar când s-a prezentat la notariat doar aceasta și reclamantul și a artat pârâta c la acea dat procedura s-a suspendat pentru c nu s-a prezentat și pârâtul și nu au fixat citați pentru o alt dat.
Susținerea pârâtului despre consemnarea declarațiilor prților de ctre notar cu ocazia dezbaterii succesiunii, într-un proces verbal este lipsit de sprijin probator la dosarul cauzei, nefiind depus acest proces verbal iar din cuprinsul certificatului de moștenitor nu rezult prezența tuturor succesibililor la dezbaterea succesiunii.
Este nefondat și critica recurentului pârât privitoare la greșita interpretare a dispozițiilor art.689 civ. referitoare la acceptarea tacit a succesiunii.
Potrivit art.689 alin.2 din codul civil, acceptarea tacit a succesiunii este acea care rezult dintr-un act juridic pe care succesibilul nu-l putea face decât în calitate de erede, act care exprim neîndoielnic intenția de a accepta moștenirea.
Actele de folosinț asupra averii succesorale, precum cele avute în vedere de ctre instanța de apel (acte de folosinț a terenurilor) au semnificația juridic de acceptare tacit a succesiunii.
Faț de aceste considerente, concluzia ce se desprinde este c instanța de apel a motivat decizia, a interpretat și aplicat corect în soluționarea cauzei dispozițiile legale astfel c nu se constat temeiuri de modificare a deciziei în baza art.304 pct. 7 și 9 Cod procedur civil și în baza art.296 pr.civ. urmeaz a se respinge, ca nefondat, recursul.
În baza art.274 pr.civ. urmeaz a se obliga recurentul pârât ctre intimatul reclamant la 400 lei cheltuieli de judecat - reprezentând onorariu aprtor.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 35 din 08 februarie 2008, pronunțat de Tribunalul Gorj, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata pârât și intimatul reclamant -. G, având ca obiect anulare act.
Oblig recurentul la 400 lei cheltuieli de judecat ctre intimatul reclamant -.
Decizie irevocabil.
Pronunțat în ședința public de la 25 August 2008.
PREȘEDINTE: Paraschiva Belulescu - - | Judector, - - | Judector, - - |
Grefier, - - |
02.08.2008
Red.jud.-
Tehn.MC/2 ex.
Președinte:Paraschiva BelulescuJudecători:Paraschiva Belulescu, Sorin Drăguț, Stela Popa